DARURI DE CRĂCIUN – 2014

Sărbătorile de Iarnă, a nașterii lui Iisus, înseamnă lumină, iubire, bucurie. Sunt zile în care avem răgazul „să ne îndreptăm ochii spre zona solară a speciei: să asculți muzică, să recitești o poezie, să te uiți la un tablou…” (Ileana Vulpescu)

Cât ne dorim, an de an, ca bucuria Crăciunului să o trăim plenar, cu puritatea și candoarea sufletului de copil, care mai stăruie în noi!

La Crăciun, „Iisus Hristos intră în case, aducând fiorul bucuriei, al dragostei și înțelegerii, în zvon de aleasă bunătate și liniște sufletească. Plutește în aer duh de minune, tainice așteptări vibrează în clinchetul clopoțeilor risipiți pretutindeni.”[1]

Am simțit fiorul bucuriei Crăciunului și în anul 2014, prin darurile primite în Ajun, la vremea colindelor,  de la buni prieteni: două cărți și o cămașă țărănească din Subcetate, veche de o sută de ani, pentru colecția mea, „Casa cu amintiri”.

1. Prima carte - „PENDUL DE CER. Scriitori rememorând Crăciunul Copilăriei”, Antologie de Meniuț Maximilian și Valentin Marica, Editura „Cezara Codruța Marica”, Seria de carte „Via lucis”, Târgu-Mureș, 2014 – am primit-o în dar de la domnul Valentin Marica, „un surâs al amintirilor de Crăciun acum când sufletul vrea să se facă cer”.

În „Cuvânt înainte”, domnul Valentin Marica creează atmosfera propice citirii acestei cărți: „Aducerile-aminte ale trăirilor pure, vestind Lumina Nașterii, cele genuine, plăpânde, dar cât de înălțătoare, ale copilăriei, devin în „Pendul de cer” timp continuu, al neuitării, al veșnicei reîntoarceri, al edificării ființei. Un timp răscolitor al cărui mesaj, cel al iubirii creștine, este, credem, fără de sfârșit. De aceea, cartea de față, prin tulburătoare mărturisiri, înfățișări ale bucuriei, ale cunoașterii, unele năvalnice, altele purtând șoapta tainei, devine văduh al nădăjduirilor sublime, al mistuirii în rod sufletesc.”

2. A doua carte – „LUMINA ADÂNCURILOR”, Editura Nico, 2014 - , a profesoarei Maria Monica Stoica, mi-a dăruit-o însăși autoarea, „soră de spirit românesc, de credință în puterea jertfei de sine, de iubire pentru țara noastră și eroii care i-au înnobilat istoria: cu nume sau fără nume”.

Este o carte dedicată de autoare „celor care și-au pus amprenta pe sufletul”său. Este o carte „de descoperire benefică a sinelui, privind prin prisma cuvântului acasă”. Este o carte scrisă, resimțind „parfumul amintirilor”, în momentele de liniște și bucurie ale vacanței din august 2014, petrecute în localitatea natală – Vulcana-Băi.

Este o carte densă în simțire, scrisă cu bucuria redescoperirii sinelui, cu sinceritatea și curățenia spovedaniei:

„Ca și tata, întors din armată, mi-am pus și eu în valiză, la plecarea în lume, tot ce a însemnat zestrea mea prețioasă de atunci: un summum de cunoștințe și o cunună de idealuri, subordonate ideii de frumos. Datorită oamenilor care mi-au amprentat sufletul, am cunoscut înălțimea supremă și greutatea morală a frumuseții. Și le-am fost recunoscătoare toată viața fiindcă m-au adus în lumină!”(p. 64)

Maria Monica Stoica a plecat să se împlinească… și a devenit profesor de limba și literatura română - limba latină, dascăl „care își asumă cu demnitate apostolatul meseriei, rămânând un stâlp de lumină pentru generațiile pe care le-a format. Chiar dacă a ales traiul modest, rămânând să trăiască în această țară tot mai supusă încercărilor, un dascăl care își cunoaște menirea se simte tot mai îmbogățit, cu trecerea timpului. O parte din spiritul lui, cea mai bună, ajunge să trăiască prin inima care bate în pieptul tinerilor săi învățăcei, iar acesta nu-i puțin câștig…(…) nu am greșit alegând să trăiesc în lumina dătătoare de viață a cărții.

Nu am uitat niciodată casa din sufletul meu, locuită de spiritul celor dragi, care m-au ajutat să devin – mai întâi om, apoi dascăl. Ei mi-au dat puterea de a scrie într-un târziu: cu iubire și recunoștință, într-o mărturisire izbăvitoare, despre bucuria de a fi în lumină. Lor le mulțumesc din suflet!”(p.78)

3. Cămașa tradițională

Lectura celor două cărți în zilele de Crăciun, ca și minunata piesă de colecție primită de la Minerva, mi-au permanentizat bucuria sărbătorii. M-am convins și de astă dată că adevăratul dar al Crăciunului este bucuria, așa cum ne îndemna să credem Papa Benedict al XVI-lea.

4. Hélène Grémillon, CONFIDENTUL, Editura Humanitas Fiction, 2014

Apărut în anul 2010, romanul a devenit imediat bestseller; ca urmare, a fost tradus de atunci în 27 de limbi și apreciat prin numeroase premii. Este „o memorabilă poveste despre iubiri, infidelitate, gelozie și vină, prezentată într-o gradație a suspansului și surprizei de mare virtuazitate.” (Kirkus Reviews)

În narațiunea complexă a romanului interferează două planuri. Unul este al timpului prezent – anul 1975 -, povestitorul fiind Camille Werner. Celălalt plan, care aparține unui timp trecut, prezintă „povestea a două iubiri imposibile și a nenumărate vieți vieți sfărâmate”, o poveste care începe când „în Germania, Hitler devenea cancelarul Reich-ului, iar partidul nazist, partid unic. Brecht și Einstein fugeau în vreme ce se construia lagărul de la Dachau”. (p. 18)

„Confidentul” este un veritabil roman psihologic. Scriitoarea se ascunde în spatele a mai multor voci: Camille Werner, Denis – confidentul-, Annie, prietena acestuia din copilărie, Doamna M.

Camille își pierde mama într-un tragic accident de mașină. Între scrisorile de condoleanțe găsește una nesemnată, în care îi sunt relatate întâmplări din copilăria unor necunoscuți, Annie și Denis, dintr-o localitate din apropierea Parisului, N. (Nuisement). Acestei scrisori îi urmează altele, care par mai degrabă a fi fragmente dintr-un roman decât scrisori propriu-zise. Camille își dă seama că îi sunt trimise cu intenția de a i se dezvălui o taină care o privește. Va afla în cele din urmă că ființa care i-a dat naștere a fost Annie, și nu mama care o crescuse.

În 4 octombrie 1943, Annie și Louis se reîntâlnesc la Paris, după niște ani în care el se gândise mereu la ea, întrebându-se ce se alesese de ea, dacă era fericită. Louis devine confidentul acestei tinere femei, copila pe care o admirase la vârsta candorii.

Doar cu câțiva ani în urmă, în ajunul celui de-al Doilea Război mondial, un cuplu de tineri, care făceau parte din înalta burghezie pariziană, se instalase în satul lor liniștit din Champagne. Doamna M., nefericită că nu putea avea copii, se atașează de Annie,  o tânără adolescentă frumoasă și pasionată de pictură, o invită des în locuința lor luxoasă, apreciind și încurajând pasiunea ei. Annie acceptă cu ușurință, fascinată de viața lipsită de griji a acestui cuplu, propunerea doamnei M., de a aduce pe lume copilul soțului ei.

Războiul începe, domnul M. este chemat să se înroleze în calitate de jurnalist, iar soția lui și Annie, însărcinată, se retrag în locuința din Paris. După ce naște fetița, căreia mama îi pusese numele Louise, în amintirea prietenului din vremea copilăriei, Annie este izgonită din casa celei care o ademenise cu promisiuni mincinoase până atunci. Se întoarce în satul ei, dar îl găsește doar pe tatăl ei, ursuz, trist și nefericit. Mama ei plecase în căutarea ei și fusese ucisă în timpul unui bombardament. Instinctul matern o cheamă pe Annie la Paris, aproape de fetița ei. Poate să o vadă doar la distanță, pe furiș. Pentru a supraviețui, se angajează într-un bordel.

Întâlnindu-l pe Louis, îi mărturisește povestea ei, iar tânărul, plin de iubire, îi propune să se căsătorească și să lupte împreună pentru a o obține pe Louise. Annie se simte epuizată și sfârșește aruncându-se în lacul din preajma satului său.

Șirul de scrisori trimise de Louis se încheie cu însăși mărturisirea doamnei M., punând capăt astfel neliniștilor ei sufletești.

Camille află taina nașterii sale dezvăluită din mărturisirile celor două mame ale sale, prin Louis, confidentul lor, pe care îl descoperă, în cele din urmă, în persoana preotului din satul Nuisement.

Pentru cele două femei, care transmit, prin confesiune, povara păcatului și nefericirii lor, apoi și pentru Louis, care dezvăluie lui Camille misterul nașterii sale, singura cale posibilă spre ispășire este mărturisirea adevărului.  

„Pe cât este povestea de complexă, pe-atât de fluidă și palpitantă este lectura. Talentul izbitor al lui Hélène Grémillon este evident din acest prim roman – stil, precizie a informației istorice, suspans care durează până la ultimul paragraf. Cât despre personajele principale, ele sunt vii, imprevizibile și, mai ales, fascinante.” („Le Nouvel Observateur”)

5. Muzeul Țăranului Român - MARIUS MATEI, PORTUL BĂNĂȚEAN, Editura Martor, 2014

„Colecția de port popular a lui Marius Matei înseamnă întoarcerea spre rădăcini, către frumosul de altădată, o căutare a ființei sale adevărate, în care răsună ecourile unui neam întreg de oameni mândri. Într-o lume în care mulți dintre noi au pierdut semnificația profundă a cuvântului neam, prin tot ceea ce face, Marius Matei își răsplătește neamul de la care a moștenit mândria de a fi om, mândria de a fi bănățean (…)

Colecția lui ajunge, fără intenție, o marcă identitară pentru cultura locală/ națională.”

6. COCA STOCA, Acuarelă

                                                                Prof. Doina Dobreanu

---

[1] Marin Iancu, Colinde, colinde…, în „Pendul ce cer”, 2014, p. 23