La 29 martie, cu MAMA, printre amintiri dragi

Pagini de jurnal

 

2019
  E soare cu vânt rece. Primăvara este capricioasă, o dulce amăgire… cu temperaturi sub nivelul de îngheț. Ghioceii mei sunt îngenunchiați și suferă din cauza frigului. Focul arde aproape permanent în sobă.
La școală, am întâlnit ieri pe muzeografii de la Muzeul Carpaților Răsătiteni, filiala Miercurea-Ciuc, conduși de doamna dr. Ana Dobreanu, veniți să organizeze ateliere de lucru cu elevi ai claselor primare, învățându-i să modeleze vase dacice din lut.
  Activitatea se desfășura în sala în care, prin anii 1980-90, era amenajat un cabinet fonic, singurul de acest fel între Toplița și Miercurea-Ciuc/ Odorheiu Secuiesc…. Atâtea amintiri și trăiri s-au îngrămădit în mintea mea ! Ținuserăm acolo lecții demonstrative de  învățare a limbilor străine (franceză și rusă) pentru profesorii din zonele Toplița și Gheorgheni. Emoții mari, și pentru profesori, și pentru elevi !

  Azi mama ar fi împlinit 94 de ani… A plecat în urmă cu trei ani, dar ne-a lăsat amintiri frumoase și-i mulțumim ! Dumnezeu să o odihnească în pace !
 
  2020
„Am îmbătrânit, mamă !
Simt cum pe zi ce trece
mă apropii și eu
cu pași repezi de tine.
Hai, îndrăznește,
ține-mă de mână !
Un fir de nimic
e AZI
tot ce ne desparte” (Mihaelea Aionesei)

  Dumnezeu să te odihnească în pace, mama!
  Îmi amintesc ce ne povestea despre cei patru ani de război (1940-1944), când comuna noastră, parte a Ardealului de Nord, a fost sub ocupație hortistă. Urmase doi ani la școala de gospodărie rurală din Miercurea Ciuc… În 1940, instituția și-a continuat activitatea în Oltenia. Părinții nu i-au permis să plece și ei, fiindcă cei doi frați mai mari plecaseră în România, ea fiind mezina, de doar 15 ani. Toate visele ei de tinerețe s-au spulberat atunci și viața a luat pentru ea, și nu numai pentru ea, o întorsătură neașteptată.
  Prin localitate a trecut, pe rând, când armata germană, când cea rusească. S-au dat lupte grele pe Valea Mureșului, la Sălard. Bunicul a fost luat de armată la muncă timp de o lună, apoi încă o lună, pentru bunica, purtând aceleași haine.
  Suntem în carantină din cauza epidemiei de coronavirus. Citesc zilnic pe FB „Jurnalul de carntină” ale scriitorilor Daniela Zeca Buzura, Lucian Avramescu, Vasile Lechințan. Citesc, cu discernământ, în momentele de liniște, informații despre ceea ce ni se întâmplă, informații adesea contradictorii. Adevărul? Îl vom ști, poate, când vom vedea și consecințele. Cert este că totul va fi altfel. Va fi ca după un cutremur sau o revărsare de ape, care iau vieți, lasă suferință și amintiri triste. Important este să ne păstrăm SPERANȚA, CREDINȚA și IUBIREA !
  Îmi amintesc povestea mamei, fiindcă în timpul în care armata rusă s-a cantonat în localitate, mama și verișoarele ei au stat ascunse în podul unei case… tot un fel de carantină, căutate fiind de „oaspeți”.
  Cei patru ani de război au fost grei. Munca era singura șansă de supraviețuire. Hrana era limitată la ceea ce producea pământul acesta sărăcăcois din zona de munte.

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2020/01/ioana-dobrean-1925-2016-taran-si.html
 
  2021
  În urmă cu șase ani o sărbătoream pe mama la 90 de ani, cu fratele meu și nepoții… Câte s-au schimbat de atunci ! Dumnezeu să te odihnească în pace, Mamă ! Ai rămas pentru noi o prezență luminoasă, curajoasă, optimistă, dedicată familiei, jerfelnică !
  E ora 7,30, ora de vară, când natura prinde viață sub mângâierea primelor raze de soare. Toto vrea afară. Pisica tigrată, în trecere prin preajmă, caută un loc ferit și însorit. Porumbeii, vreo 30-40,  s-au înșirat pe sărmele electrice, așteptând tainul de dimineață al găinilor, în speranța de a reuși să ciugulească vreun bob. Sunt câteva semne firave pe care le observ de la fereastra mea, dovadă, în ciuda liniștii din jur, că satul este încă viu.
  Abia au trecut trei săptămâni de la a doua operație de artroplastie de șold și sunt în program intens de recuperare, la domiciliu. Aștept, în singurătate și uitare, să se facă miezul zilei și să ies la plimbare pe uliță, sprijinită în cele două cârje, cu speranța să întâlnesc pe cineva, cui să dau binețe. O plimbare până la capătul uliței este benefică, o fac parcă mai ușor decât în zilele trecute. Iar prezența fratelui meu îmi încununează ziua cu bucurie.

 2022
  Câte doruri mă copleșesc când mă gândesc la mama!. Ziua de 29 martie a devenit pentru mine ziua amintirilor.
  Mi-e dor de mama, de tot ce a fost și nu mai este, de copilărie, de atmosfera casei părintești, de vocile părinților mei… Mi-e dor de mine din toți anii care au trecut.
  „Noi suntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârșit spre început. Trebuie să-l cânți întotdeauna îndreptându-te spre sfârșit.” (Octavian Paler)
 
  2023
  „Trăiesc pentru acei pe care îi iubesc și fără de care viața mea nu ar avea nici un rost.”
  După lupte încrâncenate între soarele primăvăratic și nebuloasele cerului coborâte de pe vârfuri de Călimani, însoțite de vânturi îndârjite și năprasnice, iată se arată biruitor soarele! Să ne bucurăm, prieteni, de această încântătoare zi de primăvară! De la înălțimea unde stă cocoțată casa mea, pot urmări spectacolul naturii în fiecare zi, de la răsărit la apus, să mă bucur și să mă entuziasmez de el. Și acest favor îl am doar de când sunt pensionară...
  De ziua mamei, reactualizez pe FB interviul cu mama, făcut cu puțin timp înainte de plecarea ei, în ianuarie 2016.
  Cuvintele lui Valentin Marica sunt un adevărat omagiu:
  „A fost cu adevărat OMUL FRUMOS și la vorbă și la port. Îi este vie amintirea în cei cărora le-a dăruit din lumina ființei sale.”
  Primesc prin poștă cartea domnului Valentin Marica, STUDII DE ISTORIE ȘI CRITICĂ LITERARĂ, Editura Limes, 2023, cu dedicația:
  „ Doamnei profesoare Doina Dobreanu, aceste călătorii ce ne cheamă  să ne întoarcem sufletul doar spre acolo unde ostenește LUMINA. Cu afecțiune, Valentin Marica, în călătoriile sale în „lumină”.
  Aleg să fac prima călătorie în operele lui Octavian Codru Tăslăuanu („Spovedanii”) și Lucian Blaga („Hronicul și cântecul vârstelor”) pentru a descoperi, cu sufletul, „satul idee”.
  Mulțumesc, Valentin și Emilia Marica!

 2024

    MAMA este ființa alături de care simțim dintru început, din primele clipe de viață, și alături de care  apoi învățăm ce însemnă iubirea, să o primim și să o dăruim.

  Mama este primul cuvânt rostit prin repetarea silabei „ma”, ca strigăt de ajutor, chemare, invocație.

  Alături de mama descoperim zi de zi miracolul existențial, universul familial și al casei părintești, lumea în care ne mișcăm, cu vietățile și obiectele din jur, cu trăirile personale și fenomenele naturii, cărora învățăm să le dăm nume, însușindu-ne, astfel, codul de comunicare al limbii materne, același cu al neamului din care facem parte.

  Prin mama, prin părinții, frații și bunicii noștri învățăm ce înseamnă ACASĂ. învățăm valorile care ne vor fi călăuză pe drumul vieții, codul de conduită morală în societate: respectul, bunul simț, comsecădenia, bunătatea, demnitatea, credința, onestitatea, devotamentul, dăruirea, OMENIA.

 Mama a fost binecuvântată cu multe haruri cerești: a iubit necondiționat, a știut să dăruiască fără a aștepta recompensă, a știut să ierte. Toți care au cunoscut-o în familie, în comunitate, la locul de muncă îi apreciază blândețea, răbdarea, cumințenia, pioșenia, smerenia, modestia, sârguința. hărnicia.

  De azi, între amintirile dragi cu mama și familia mea de departe se vor așeza și cele cu Eugenia Lăbonț, care mi-a oferit sălaș - cu generozitate, omenie, prietenie și iubire - în casa lor din Capu Corbului, în primul an de învățământ , unde am ajuns prin repartiție guvernamentală, în 1973.
  Dumnezeu să vă odihnească în Lumină, ființe dragi, care mi-ați dăruit din preaplinul sufletului vostru!
  Fie-vă veșnică amintirea!

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2019/03/doina-dobreanu-amintiri-si-evocari-cu.html

 

 

 

 

ZILE DE MĂRȚIȘOR. File de jurnal

2020

 „Salutare ție, sfântă dimineață,

Ce frumoasă-i lumea la venirea ta!

Fumegă pământul la cereasca-ți față,

Soare-ți oferă vesel fața sa.” (Nicole Iorga, Dimineții)

  E o zi miraculos de frumoasă! Soare, aer răcoros, cu iz de zăpadă.
Mă bucur azi, de 1 Martie, de mulțimea mesajelor scrise, sonore, florale, trimise via internet de prieteni, între care mulți foști elevi.
  De la d-na Carmen M. primesc o inedită urare: „O primăvară însorită, luminoasă, minunată și nesfârșită să fiți pentru cei din jur și dvs. însevă mărțișor, adică purtătoare de bine și frumos!”
  Vă mulțumesc tuturor!

Creator: Vasile (Sirică ) HURUBĂ, anii 1960

 
2021
  E prima zi de Mărțișor! Trimit și primesc mărțișoare virtuale… Fugare imagini legate de această zi îmi trec prin gând. Mi-amintesc cum pregăteam mărțișoare cu mama, din fire răsucite de mătase albă și roșie, cu cănăcei la capete, pentru  profesoare și pentru prietenele mele. Erau simple, fără amuletă. Șnurul delicat, lung de vreo 50 cm, era înfășurat de mama pe degetele mele arătătoare, așezate la 8-10 cm distanță; devenea petale de floare, după ce cu capetele lega la mijloc cele câteva bucle bicolore. Era prin anii 60...
  Primul mărțișor cu amuletă l-am primit de la d-na învățătoare Viorica Stoicescu, din Constanța. Era o albinuță - simbol,  care îmi aducea și un mesaj: de a fi harnică și vrednică ca ea. Am păstrat-o mult timp ca pe un dar prețios. 

  Am cunoscut-o pe această dăscăliță minunată participând la un joc de corespondență, cu copii de vârsta mea de pretutindeni, joc prin care făceam schimb de vederi, cu scopul de a lega prietenii și a ne cunoaște țara. A prins drag de mine doamna Viorica, cu care am corespondat neîntrerupt până acum. E vorba de o adevărată prietenie de 60 de ani, la distanță, timp în care ne-am întâlnit doar de trei ori, cunoscându-i și fiica, pe Camelia. Mi-a fost model și sfetnic,  dascăl și prieten. Sper să-i aud și azi, de 1 Martie, vocea la telefon.

  „Un simbol al Primăverii, unei Primăveri! A fost cea mai emoționantă și dragă dedicație  primită, împreună cu un mărțișor, în primăvara vieții.

  2022
  Cred că este cea mai tristă zi de 1 Martie din câte am trăit. Este tristă, la fel ca precedentele, din cauza războiului crâncen început în țara vecină, Ucraina. Avioane brăzdează permanent cerul, Kievul, încercuit de armata rusă și bombardat fără milă, rezistă. Mor oameni nevinovați. Războaiele le duc cei mari, bolnavi de putere, cu sacrificiul celor umili. Refugiații, în special mame și copii, se îndreaptă spre țările vecine. Numai în România au intrat peste 70. 000. Trăim cu spectrul morții de o vreme: după doi ani în care ne-am confruntat cu virusul ucigaș, tragedia se amplifică prin războiul care pare fără sfârșit rezonabil.
  Ghioceii din grădină, primele semne ale primăverii mult dorite, sunt îngenuncheați din cauza frigului și a pământului înghețat. Om și natură împărtășesc același destin și se unesc, parcă, în rugăciune: Fecioară Maria, regina Păcii, roagă-te pentru noi, pentru pace, pentru încetarea războiului!

  Ca să răzbim la lumină, ca să ne învingem temerile de orice fel, ca să fim puternici în fața provocărilor de orice fel, Papa Francisc ne îndeamnă: să ne pierdem timp cu copiii și cu bătrânii, să avem raporturi de comunicare cu familia, cu toți, să tindem spre simfonia dialogului. Când viața noastră este atât de vulnerabilă, doar alianța dintre generații întărește familia, iubirea.

  Și dacă Dumnezeu ne-a dat ziua de azi, să ne bucurăm de ea, de tot ceea ce ne va aduce! Să știm să prețuim timpul și viața care ne-au fost dăruite!
  O zi binecuvântată să avem, cu bine, cu frumos și sănătate!

      2023

  „Mă uit la timp și nu-l văd,

Mă uit îndelung și nu-l văd,

Văd doar arborii cum se clatină

Și frunzele cum aleargă prin iarbă.

 

Mă uit la timp și nu-l văd,

Mă uit îndelung și nu-l văd –

Văd doar copiii cum cresc

Și oamenii cum încărunțesc și se-apleacă.”

           A.E. Baconsky, Vântul

  A.E. Bakonsky este fratele profesorului meu de literatură română, LEON BACONSKY (1928-2019), din anul IV, la Facultatea de Filologie a UBB din Cluj (1972-1973). Ne preda cursul de literatură română contemporană (publicistica, poezia și proza). Au trecut 50 de ani de atunci, dar mi-l amintesc bine: era blând, tăcut, sobru, cumpătat la vorbă și gestică, distant.

  Găsesc pe net necrologul scris de profesorul ION VLAD, „Leon Baconsky la 90 de ani”:
  „Leon Baconsky a fost urmărit de o gravă și neiertătoare suferință, timpul a accentuat boala, obligându-l la izolare și la torturantă recluziune. (…)
  Istoricul și criticul literar urmează modele prestigioase, așa cum ne-o confirmă discursul critic al studiilor, prefețelor și postfețelor unor cărți dintr-o activitate demnă de prețuit.
  La cei 90 de ani, universitarul exemplar ca disciplină, prietenul și colegul de mai multe decenii într-un cabinet cunoscut, trăind în umbră și discretă suferință, refuzând disperarea, având-o pe Rodica Baconsky, soție și „coleg” ( remarcabilă cunoscătoare a literaturii franceze), rămâne intelectualul demn de respect.”
  „Oamenii care se aseamănă cu Dumnezeu sunt pace și lumină”, spune preotul Constantin Necula. Un asemenea Om era și profesorul Leon Baconsky! În prejma lui și a distinsului colectiv profesoral de la Filologia clujeană s-au format atâtea promoții iubitoare de logos, știind să dăruiască cu răbdare, cu blândețe și cu smerenie nu doar cunoștințe, ci  să-și lărgească inimile! Fie-le amintirea veșnică!

   2024

   „Dacă poți să-ți începi ziua fără o ceașcă de cafea, să te bucuri de viață și să nu iei în seamă durerile și oboseala, să te abții de la văicăreli și să nu-i obosești pe cei din jur cu problemele tale, să-l înțelegi pe omul drag, chiar și atunci când el nu  re timp pentru tine,  să nu iei în seamă învinuirile omului așa când lucrurile nu merg așa cum ai fi vrut, să-ți păstrezi calmul atunci când ești criticat, să te porți la fel cu un prieten bogat și cu unul sărac,  să te descurci fără minciună sau înșelătorie,  să-ți controlezi stresul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără pastile… asta înseamnă că ai atins nivelul de inteligență al câinelui tău.” (preluat de pe net)

💕

DAR DIN DAR

Câteva mărțișoare cu amulete lucrate manual

Ana Maria B.

Ana și Dan

Dana B.