Undeva, în Transilvania, pe cursul superior
al Mureșului, vibrează o durere ce tremură de la izvor la vărsare în șoapte de
dor și nor blagian. Doina, Doina, Doina - hrana sufletului românesc. Ce frumos
nume ți-au ales părinții!
Acolo se află locul unde am petrecut câțiva
ani buni din viața mea - Subcetate. Acolo s-a născut, a crescut și a rămas
pentru totdeauna Doina Dobrean, pentru care scriu aceste rânduri, în semn de
omagiere. Numele ei duce la vibrațiile ancestrale ale poporului român, vocea
suferinței și împăcării cu Neantul. Dacă în fiecare comună din România ar
exista o Doina, ne-am putea spune generațiilor viitoare antropologia noastră
culturală, am putea lăsa moștenire lor rădăcinile ancestrale ale spiritului
nostru cristalizat în expresia etnografică a civilizației și culturii locale,
tradiții vestimentare, cântece și obiceiuri, cusături și țesături, habitat cu o
constelație de construcții și stiluri de viață etc.
Scriu aceste rânduri de departe pentru a mă
alătura cu cinste și respect acestui volum dedicat de Dr. Ioan Lăcătușu și
Centrul European de Studii Covasna-Harghita, împreună cu Centrul Ecleziastic de
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” „distinsei profesoare și neobositei
cercetătoare a graiului, folclorului și culturii tradiționale românești din
Subcetate și împrejurimi, Doinița–Ana DOBREAN, prilejuit de împlinirea a 65 de
ani de viaţă” (Dr. Ioan Lacatușu – scrisoare către mine).
Departe de centre universitare și culturale,
de biblioteci și muzee, de zgomotul conferințelor și simpozioanelor, Doina
lucrează cu o pasiune nemărginită de decenii la conservarea patrimoniului
cultural și etnografic al bazinului superior al Mureșului. Aici au supraviețuit
strămoșii noștri agatârșii, unul din cele mai de temut triburi dacice pe care
Imperiul Roman nu le-a putut supune și care au contribuit la retragerea romană.
Poate într-o zi, impresionantul număr de cărți, albume, recenzii, articole,
prefețe etc., scrise cu atâta pasiune, efort și sudoare de către Doina, va
inspira o noua generație de cercetători populari care cu viitoare noi instrumente
istoriografice, etnografice, antropologice, semantice, genetice și culturale
vor penetra și mai adânc în straturile culturale, istorice și etnografice ale
acestei zone. Doina a pus fundația solidă a acestei provocări – cine suntem,
ce-am făcut, de unde venim, ce-am purtat și cântat și cu ce ne mândrim?!
Impresionantă este colecția Doinei de costume
populare, mostre și scoarțe etnografice, cusături, etc. – un adevărat mini
muzeu etnografic în propria casă. Orice comună, orice localitate s-ar mândri cu
așa ceva. Acestea sunt valorile care peste timpuri vor defini identitatea
noilor generații, le vor da matca, pattern-ul și matricea stilistică a
existenței lor, le va contura paradigma supraviețuirii lor spirituale și etnice
într-o lume multiculturală unde există pericolul omogenizării, non –
diferențierii și pierderii identității istorice, etnografice și lingvistice.
Cultura noastră etnografică a pierdut valori
imense. A fost foarte vulnerabilă la colecționari străini, majoritatea
speculanți de valori etnografice. Multe costume vechi au părăsit țara în
ultimii 50 de ani doar pentru câțiva dolari și și-au pierdut valoarea și
autenticitatea pe pereții unor colecționari care nu au de-a face nimic cu
istoria și cultura poporului român. Doina a îndeplinit o misiune istorică de a
colecționa, salva, conserva și transmite generațiilor viitoare aceste valori.
Ele sunt sufletul, spiritul, creativitatea și expresia generică a poporului
român. Doina le-a salvat și înnobilat. Ea nu numai că le-a colecționat și
pregătit pentru inspirația și mândria generațiilor viitoare, dar a acționat ca
un adevărat cercetător etnografic și cultural. Le-a analizat și descris în
cărți, le-a deslușit semnificația antropo-culturală locală și universală. În
acest mod ele nu se mai pot pierde, nu mai pot fi cumpărate, furate, vândute
sau falsificate. Prezența lor în format digital pe internet le dă o dimensiune
universală, infinită, protectivă și generativă. Noi nu știm înainte de
Gutemberg cât s-a pierdut în istorie: cunoaștere, tradiție, modele de viață și
îmbrăcăminte etc.
Mi-o amintesc pe Doina din clasa a VIII-a. Ca
să pot urma liceul, am cerut transferul, în această clasă, de la Școala
Generală din Sărmaș la Liceul din Subcetate. Ea stătea de obicei în prima
bancă. Era o școlăriță model. Avea uniforma perfect călcată în fiecare zi,
părul pieptănat îngrijit și susținut de o bentiță albă. Era o elevă deosebit de
silitoare și conștiincioasă. Învăța din greu, era foarte sensibilă la presiunea
tatălui ei care o dorea să fie tot timpul prima în clasă la note. Rareori, când
nu reușea, izbucnea în plâns. Ziua următoare era, într-adevăr cea mai bună din
clasă. Tatăl ei, un om blajin și muncitor, era administratorul școlii. Pe mama
ei am întâlnit-o în primele zile de scoală la Liceul din Subcetate. Nu-i voi
uita niciodată imaginea primei întâlniri. Ea l-a cunoscut pe tatăl meu, pe care
eu nu l-am cunoscut pentru că a murit foarte de tânăr, înainte de a mă naște.
Soarta mi-a luat această șansă. Când i-am spus cine sunt, am văzut pe
neașteptate pe fața ei o expresie care a străfulgerat și prin care mi s-a părut
că l-am văzut pe tatăl meu. Mama Doinei este o ființă deosebită. De curând a
împlinit 90 de ani. Am reîntâlnit-o în urmă cu câțiva ani acasă la Doina. A
rămas aceeași ființă sensibilă, deschisă și generoasă, cu o privire înțeleaptă
și penetrantă, cu un spirit agil și gânduri deschise, cu o durere ascunsă în suflet
specifică fiecarei mame.
Clasa noastră a fost o clasă specială. Toți
eram buni. Profesorii aveau probleme că nu ne puteau diferenția. Cei mai mulți
dintre noi au intrat la facultate din prima sau a doua încercare. Doina a urmat
filologia și s-a întors ca profesoară la același liceu. Pe aceleași bănci de pe
care am plecat noi în 1969, ea a format decenii de-a rândul multe noi
generații. În același timp, ea a fost și rămâne un liant pentru generația
noastră ’69. Noi gravităm în jurul ei. Ea ține contacte cu toți colegii și
organizează periodic întâlnirile noastre. Timpul trece și ea ne spune, din când
în când, ce s-a mai întâmplat în rândul colegilor noștri, cine s-a mai pensionat,
pe unde ne aflăm, ce mai facem și, trist, uneori trebuie să ne spună cine
dintre noi a mai plecat. Doina este un suflet generos, sensibil, empatic și
încurajator.
Dar pentru Doina viața nu a fost întotdeauna
dreaptă sau așa cum fiecare și-ar fi dorit-o. Durerea ei este profundă și nu va
dispare niciodată. Unicul copil i-a murit la o vârstă foarte fragedă,
adolescentină. Așa cum spunea Hemingway, durerea, dacă este durere adevărată,
nu dispare niciodată. Nu poate fi nimic mai dureros în lume pentru o mamă decât
pierderea unicului fiu care nici nu începuse să cunoască viața în plenitudinea
ei. Mi-amintesc cât de mult a suferit mama mea când unul din frații mei a murit
foarte de tânăr. Luni și ani de-a rândul ea nu a putut să creadă că fiul ei nu
mai exista și mă întreba dacă atunci când l-am găsit nu cumva mai mișca ori
respira.
Cu durere, consolare, muncă și suspin, Doina
a supraviețuit acestor evenimente nefaste și triste ale vieții ei și s-a
dedicat cu suflet și generozitate unor activități de care se vor bucura
generațiile viitoare care, să sperăm, îi vor purta cu respect imaginea și munca
ei peste timp.
Doina a realizat prima monografie integrală
și complexă a Comunei Subcetate. Orice copil, orice adult și mai ales
autoritățile locale ar trebui să fie mândre de o asemenea lucrare cu valoare
istorică, culturală, etnografică și economică. Nu numai peste decenii, dar și
peste sute de ani, o asemenea lucrare primește o valoare referențială tot mai
mare pentru această perioadă istorică a acestei localități. Generațiile
următoare își vor căuta strămoșii în familiile și arborii lor genealogici
descriși cu multă acuratețe de Doina în această monografie. În urmă cu trei ani,
am traversat cu fiul meu Alaska. Trecând prin diferite localități îndepărtate,
am fost impresionat de anumite anunțuri din ziarele locale. Tineri și adulți
din toată Canada și America își căutau în acest fel strămoșii exploratori ai
acelor zone. Întrebau și cereau relații și documente de la locuitorii acelor
zone. Își căutau identitatea lor ancestrală.
Doina a scris impresionant de mult într-o
perioadă relativ scurtă: 13 cărți de autor, 27 colaborări semnificative la
volume colective, 34 de articole și recenzii, a îngrijit sau prefațat șapte
ediții. Universul ei semantic focusat pe spiritualitatea locală construiește
pilonii solizi ai profilului cultural românesc. Pentru a ilustra componentele
acestui univers semantic reproducem selectiv un set de titluri ale lucrărilor
scrise de Doina cu atâta pasiune și inspirație: Cusături artistice, Ţesături
româneşti, Cântecul obârșiei, Acasă, la Subcetate, La obârșie, la izvor…
Convorbiri la Subcetate, Subcetate-Mureş. File de monografie, Liceul din
Subcetate, judeţul Harghita. Prezentare monografică. 1956-1958; 1961-2002,
Subcetate. Un secol de istorie în imagini, Credințe străvechi și ceremonia
cununii în localitățile Subcetate, Sărmaș, Hodoșa și Gălăuțaș, situate pe Valea
Superioară a Mureșului, Elemente de spiritualitate românească relevate în
folclorul, graiul și vechile fotografii din zona etnografică a Topliței, Motivele
ornamentale ale costumului popular și ale cusăturilor produse de industria
casnică în zona Topliței, Frumusețea portului românesc din zona Mureșului
Superior, Elemente etnografice din localitatea Subcetate, jud. Harghita,
surprinse în fotografii, Strigături, doine, amintiri – consemnate de Aurel
Dobrean, un țăran din comuna Subcetate, Elemente specifice ale graiului
românesc din Subcetate, Universul satului de munte oglindit în creaţia
populară. Subcetate-Mureş, judeţul Harghita, Sărbătoarea „Fiii satului” la
Subcetate etc.
Am admirat întotdeauna la Doina onestitatea
ei nemărginită, răsărită solid parcă din straturile culturale ale varvigenilor.
Nu mă pot abține să nu-i reproduc cuvintele ei, chiar fără acordul ei, ca
răspuns la întrebarea mea la ce și-ar dori să mă refer în cuvintele despre
aniversarea ei: «... Din dragoste și respect pentru colegii și profesorii
noștri, dar și pentru școala unde am învățat să visăm și să zburam, m-am
străduit să ne reunim din când în când aici, la Subcetate... Tu, care ți-ai
format aripi de șoim, ai zburat sus și departe... Eu am rămas o vrăbiuță, al
cărei zbor se limitează la bătătura casei. M-am întors în sat... și mi-am
îndeplinit misiunea, cred, așa cum am simțit că trebuie. Se spune că nicio frunză
nu cade la întâmplare. Mă consolez cu gândul că aici mi-a fost locul.» Da,
Doina, a dat o nouă semnificație locului ei, i-a îmbogățit universal spiritual
și i-a deschis o fereastră permanentă spre lume. Mă bucur de fiecare dată când
accesez web site-ul Asociației Culturale «Dobreanu» și văd Subcetatea de la
râul Mureș la muntele Bătrâna, văd panorama frumoasă a localității, imagini cu
tineretul îmbrăcat în costume populare, imagini și știri despre evenimentele
comunei.
Una din realizările semnificative ale Doinei
este fereastra ce a deschis-o spre lume pentru comuna Subcetate prin internet.
De aici, de departe, din Canada, mă impresionează să accesez și să văd viața
acestei localități cu tradițiile folclorice, evenimentele culturale, oamenii și
visurile lor postate în web site-ul și blogurile dezvoltate de Doina. Recenzii,
prezentări de volume, comentarii și dezbateri, viața culturală a comunei,
opinii și experiențe etc., toate acestea întregesc universul cultural,
spiritual și blogosferic al unei zone atât de frumoase ce se întinde din valea
Mureșului spre vest, până pe vârfurile Bătrâna din Munții Giurgeului. Datorăm
Doinei radiografierea etno-culturală a acestei zone pentru generațiile prezente
și viitoare.
Trecătorule, din tren, de pe drum, sau cărările
spre munte ale Șeștinei, dar mai ales Călătorule din Timp, oprește-te o clipă
când treci pe aici, prin Subcetate, și uită-te în oglinda apei blânde și uneori
adânci a Mureșului! Dacă vei asculta atent, vei auzi în susurul apei un murmur
și un suspin ce vibrează și vine de departe din timp, din somnul străbunilor.
Iar, dacă te vei uita mai atent prin luciul tremurând al apei, vei vedea cum
curge timpul îmbrăcat în portul popular și vei auzi fremătând folclorul local.
Asta pentru că există un dor și un suspin local, Doina.
Text publicat în:
Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Profesioniștii noștri, Doinița – Ana Dobrean, Profesor, etnograf,
colecționar la 65 de ani, Coordonator: Ioan Lăcătușu, Ediție îngrijită de
Vasile Dobrean și Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarptica, Sfântu-Gheorghe, 2015, pp. 80-85
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2020/07/doina-dobreanu-surasul-amintirilor-sub.html
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2022/05/a-inflorit-din-nou-ciresul-doina.html
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2015/06/robita-de-ea-insasi-precum-poetul.html