26 decembrie 2023: Două fenomene astronomice în aceeași seară: “Luna rece” și curcubeul lunar

Cosmina Marcela OLTEAN

    Încheiem anul cu două fenomene astronomice spectaculoase, amblele întâlnite în aceeași seară de 26 decembrie, când luna plină, în condiții specifice, a produs un curcubeu lunar spectaculos. Despre ultima lună plină a anului știam că se va numi “luna rece” și că va coincide cu perioada Crăciunului.
    A doua seară de Crăciun a fost însă nu numai una luminoasă, ci și colorată de un curcubeu lunar superb, vizibil mai ales între orele 18-19, timp în care curcubeul a dispărut și reapărut de câteva ori, în funcție de mișcarea masei norilor. Fenomenul apare atunci când lumina trece prin cristalele de gheață din norii de la mare altitudine. Curcubeele lunare se formează prin refracția luminii lunii și pot fi văzute pe partea opusă a luminii lunii.
    Se formează în nopțile cu lună plină, când luna strălucește cel mai tare și depinde de o serie de factori. Curcubeele lunare se formează relativ mai des decât le putem noi observa, pentru că de cele mai multe ori acestea sunt insesizabile ochiului. Însă curcubeul lunar din data de 26 decembrie a fost unul în care identificai cu ușurință toate nuanțele spectrului. Culorile au fost foarte accentuate. Faptul că a fost captat cu ușurință chiar și pe aparate foto neperformante dovedește claritatea și intensitatea fenomenului.
Care sunt condițiile optime apariției unui curcubeu lunar?
Conform meteorologiaenred.com, cei trei factori sunt umiditatea ridicată, lumina puternică a lunii și unghiul.
    Umiditatea ambientală ridicată. În general, primăvara și toamna, ploile sunt rare, iar presiunea ridicată a aerului ajută la crearea băncilor de ceață densă și persistentă. La contactul cu aceste mici picături suspendate, lumina lunii se refractă și se sparge în diferite culori de-a lungul spectrului vizibil. Acest efect se numește refracție.
Lumina lunii, suficient de puternică. Pentru ca un curcubeu să se formeze și să fie surprins de ochiul uman sau de cameră, acesta trebuie să fie în faza de lună plină, când emite cea mai mare cantitate de lumină. De asemenea, cerul trebuie să fie senin.
    Unghiul de lumină adecvat. Luna trebuie să fie foarte joasă, astfel încât lumina ei să lovească ceața într-un unghi mai direct. Acest lucru se întâmplă de obicei la amurg, intervalul de timp înainte de răsărit și după apus.

 

Foto - Cosmina M. Oltean, Bogdan Urzică

Locație - Miecurea-Ciuc

 
Fotografiile noastre au fost preluate de Antena3 CNN - https://www.antena3.ro/actualitate/inedit/curcubeu-circular-nocturn-al-doilea-fenomen-incredibil-cerul-romaniei-a-doua-zi-craciun-696313.html

EMOȚII DE CRĂCIUN 2023. MNȚR: Calendarul OIȚA BÂRSANĂ 2024 și CASA DE-A CASA

      Calendarul pentru anul viitor: „Oiță bârsană” și cartea apărută la Editura Martor a MNȚR, în 2023, „Casa de-a casa” le primesc în dar de Crăciun de la o bună și statornică prietenă, doamna Carmen M.

 Calendarul tematic despre oierit și transhumanță în România, „Oiță bârsană 2024”, este în concordanță cu vestea bună că dosarul multinațional Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor a primit recunoașterea binemeritată la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
    Includerea transhumanței în contextul cultural al umanității, în UNESCO, subliniază importanța și semnificația protejării și promovării moștenirii culturale inestimabile a acestui obicei.

 

    La întrebarea „Este păstoritul, în special cel transhumant, o ocupație de domeniul trecutului?”, se răspunde prin cuvintele antropologului Vintilă Mihăilescu: „ Produs și creație a Modernității, tradițiile nu trebuie privite doar ca reminiscențe ale trecutului, ce trebuie conservate, ci ca și resurse ale viitorului, care trebuie promovate.”

    Moto-ul ales ca argument pe pagina introductivă a calendarului justifică necesitatea perpetuării străvechii ocupații a oieritului:

„Ce-i mai bun pe-acest pământ?

E mai bună oaia bună.

Că-ncălzește și-ndulcește

Și bine ne dăruiește:

La Sângeorz cu miel frumos,

 La Ispas cu dulce caș.

La Crăciun, cu lapte bun.” (Folclor)

     (Vorbe, verbe și proverbe: Carmen Mihalache) 

    Prezentarea cărții „Casa de-a casa” se găsește accesând linkul următor:

 https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/casa-de-a-casa-exercitii-de-auto-etnografiere-in-pandemie/

💕

    

Sărbătoarea Crăciunului și Bradul de Crăciun - Cosmina Marcela Oltean

    

Regele Carol I și familia regală

                    MOTO:

COLINDUL DE-AJUN!

                de Ionel Simota 

 

E cald în case și miroase-a brad,

A mere coapte și a cozonac,

A mâini făuritoare de colac,

Iar în colindători, colinde ard…

 

Peste ce-a fost ninsorile s-au pus,

Copiii râd, se-mpiedică-n cărare,

Și pentru noi, acum, în fiecare,

E noaptea-n care s-a născut Iisus…

 

E Sfânt Crăciunul, ni se face dor

De cei ce nu-s, de cei ce or să vină,

Aprindem în colaci lumină

Și busuioc așternem în pridvor…

 

Apoi ne facem veghe până-n zori

Și ne-șezăm cuminți la sfânta masă,

Să fim aici, când Dumnezeu prin casă

Va trece să ne-aducă flori…

 

Dă, Doamne, pace, noi nu vrem comori! 

 

 1. Bradul și sărbătoarea Crăciunului în spațiul rural

 

    “Crăciun”, zeul solar de origine indo-europeană, era specific teritoriilor locuite de geto-daci, strămoșii autohtoni ai românilor. Peste sărbătoarea dedicată zeului, creștinismul a suprapus ulterior Nașterea Domnului. Sărbătoarea Crăciunului a fost adoptată și integrată în comportamentul social (în case și în spațiul public) în moduri și momente diferite din istorie, în funcție de țară și regiuni. Crăciunul sau Nașterea Domnului, așa cum toți știm, este sărbătoarea creștină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an, făcând parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) ale Bisericilor bizantine.

    Data oficială a Crăciunului a fost stabilită prima oară pe 25 decembrie în anul 336, la Roma, de către episcopul Papa Iuliu I. Conform tradiției, împodobirea pomului de Crăciun trebuie să aibă loc în noaptea 24 spre 25 decembrie. Bradul împodobit trebuie păstrat până la Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, pentru prosperitate.

    Împodobitul bradului face parte din tradiţiile sărbătorilor de iarnă încă de dinainte de Hristos. Sărbătoarea se numea Saturnalia, fiind marcată de romani la solstițiul de iarnă, în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. 

    Bradul este văzut ca un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă către cer, iar ramurile îi rămân permanent verzi, făcând trimitere la viaţa veşnică.

    Bradul, dar și obiceiul cadourilor, au apărut în spațiul românesc abia în urmă cu 157 de ani, datorită regelui Carol I. Consemnări de-a lungul timpului arată că, mai ales la sat, oamenii aveau alte obiceiuri și preocupări, legate în sprimul rând de aspectele religioase ale vieții, în preajma sărbătoririi Crăciunului.

    Săptămâna de dinaintea Crăciunului era marcată de o muncă susținută pentru a pregăti gospodăria de sărbătoare. Cealaltă preopcuparea era legată de curățenia spirituală a fiecăruia. 

    “Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun. Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.” - prof.univ. Constantin Milică (Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), Iași) - ziarulmetropolis.ro 

    Cândva, în unele sate exista “obiceiul butucului de Crăciun, azi dispărut, dar atestat încă de la romani, care presupunea că un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii. Un alt obicei moştenit de pe vremea dacilor era cultul pentru brad, pe care îl mai găsim şi astăzi în unele zone ale ţării. Bradul era tăiat la nuntă sau la înmormântare. Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie”, mai nota prof.univ. Constantin Milică (ziarulmetropolis.ro ).

    Bradul se încărca cu mere, nuci, dulciuri, apoi și cu figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă, beteală, panglici colorate și ghirlande.

    Prezent în toate momentele vieţii

    Bradul era inclus în toate evenimentele importante ale vieţii, de la naştere până la moarte.

    “Într-un obicei tradiţional, copilul primea, la naştere, un brad adus din pădure, care se sădea în grădină. Din acel moment, bradul devenea protector al micuţului şi îl apăra de rele în cursul vieţii. La nuntă exista obiceiul decorării unui brad cu fructe şi hârtii colorate.

    La moartea unui tânăr necăsătorit se mai păstrează şi astăzi ritualul împodobirii unui brad, care se pune pe mormânt, pentru a trece împreună în lumea de apoi.

    Un alt obicei, des întâlnit, consta în punerea unor ramuri de brad la coama casei în construcţie sau la hamurile cailor şi la căruţele care transportau lemnul” - Constantin Milică (ziarulmetropolis.ro) Chiar şi sădit într-o livadă, avea rol de a asigura roade bogate la final de an.

    De asemenea, în arta decorativă populară, motivul bradului este printre cele mai întâlnite, unul dintre simbolurile favorite. În țesături, cusături, broderii, în pictura vaselor ceramice și în sculptura diferitelor tipuri de obiecte.

- - -

    Materialul ilustrativ e alcătuit din fotografii culse anul acesta în cadrul proiectului MNCR - “Fotografia etnografică de familie – mărturie vizuală a civilizației tradiționale” (echipa Florina Bănică, Cosmina M. Oltean)

 Fotografie de familie din comuna Subcetate, Harghita, datată “A doua zi de Crăciun, 1964”

Fotografie de Crăciun, 1970, în Balș, județul Olt

Fotografie de Crăciun, Subcetate 1960

Fotografie de familie din comuna Subcetate, Harghita, datată “A doua zi de Crăciun, 1964”

(surse: Ioan Godea - Dicționar etnologic român;

radioromaniacultural.ro, timpul.md,

ziarullumina.ro, ziarulmetropolis.ro)

    

    2. Primul brad de Crăciun din România și primele baluri de Anul Nou

    Tradiția bradului de Crăciun, veche de vreo 500 de ani în Europa, a fost adusă în România de către Regele Carol I, în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Regele Carol I și familia regală

     Mulți nobili au preluat apoi obiceiul. La fel ca toți cei care aveau privilegiul de a călători în alte țări, unde au putut să observe acest obicei. Astfel, bradul de Crăciun a devenit o tradiție întâi printre familiile bogate. Cu timpul, a fost preluat de toate clasele sociale și a fost adus și în spațiul public.

    Dar cât de departe în timp putem plasa începutul tradiției împodobirii bradului? Știm că prima atestare documentară a unui brad de Crăciun apare în orașele Tallinn din Estonia (în 1441) și Riga din Letonia (în 1510). Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În piața din Riga există o plăcuță gravată cu nota “Primul brad de Anul Nou în Riga în 1510”.

   În 1605 a fost înălțat primul brad de Crăciun într-un spațiu public: piața Strasbourg, fiind împodobit cu mere roșii. Demult, exista și obiceiul bradului atârnat de tavan, cu vârful în jos, asemeni unui candelabru.

    În anul 1866, în Palatul Regal de pe Calea Victoriei din București se împodobea primul brad de Crăciun din România. Obiceiul împodobirii bradului era așadar un obicei al nobilimii. Bradul se decora cu fructe, dulciuri, ormanente din hârtie și eventual beteală din argint, de creație germană. De altfel, la mijlocul secolului al XVI-lea, apar în Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri și ornamente pentru bradul de Crăciun.

    Ca alternativă la lumânările folosite până atunci pentru iluminare, Edward Johnson, asociatul lui Thomas Edison, inventează în 1882 prima instalație cu beculețe colorate, cu care își decorează bradul, atrăgând atenția comunității din New York.

litografie cu brad de Crăciun

1882, Primul brad cu instalație electrică

    Balul de Anul nou

    Tot sub domnia regelui Carol, primul bal al anului începe să se dea în noaptea de Anul Nou. Și nu era un bal select, pentru că regele îi invita mereu și pe slujitorii și furnizorii Curţii.

    Însă la balul de 1 ianuarie participau doar membrii guvernului, reprezentanţi ai statelor străine și ofiţeri ai garnizoanei, protocolul fiind asemeni celui de la palatul din Berlin. Activitățile principale erau dansul şi jocul de cărţi. Regele se întreţinea invitaţii de seamă, iar regina cu soțiile și fiicele lor.

    Câteva curiozități asociate Crăciunului

    Se pare că prima felicitare de Crăciun din lume a fost tipărită în 1846, la Londra, iar celebrul costum roșu al lui Moș Crăciun a fost creat de caricaturistul Thomas Nast, în 1860.

    În Canada există o adresă oficială a lui Moș Crăciun, unde copiii trimit scrisorile. Adresa apărea oficial în 1983, după ce ani la rând poșta locală a primit mii de scrisori adresate Moșului, iar angajații oficiului au deprins obiceiul de a răspunde în numele Moșului, spre bucuria celor mici.

    Acadelele în formă de baston, cu alb și roșu, au apărut în secolul XIX, ideea aparținând unui cofetar din statul Indiana (SUA).

    Din anul 1930 se răspândește obiceiul brazilor de mari dimensiuni, împodobiți și amplasați în locuri publice.

    Bradul din Rockefeller Center New York a fost împodobit prima dată în 1931 și are în general aproximativ 30 m înălţime. În zilele noastre, bradul din centrul New York-ului este decorat cu peste 30.000 de beculeţe şi o stea Swarowski.

    În Finlanda şi Suedia, cele 12 zile dinaintea Crăciunului sunt zilele păcii şi ale dreptăţii. Din acest motiv, infracțiunile săvârșite în această perioadă se pedepsesc mai aspru decât în restul anului.

(surse - radioromaniacultural.ro, timpul.md)

----------------------------------------------------------------------

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2023/12/magia-craciunului-traita-simplu-si.html

La balul de Revelion 1957-1958, organizat pentru profesori si elevii de liceu în sala de sport a Liceului din Subcetate

Director Alexandru Conțiu

Dr. Nicolae Bucur, IMAGOLOGIE. Fotografia din spaţiul real în cel virtual. Cu fotografia din spațiul virtual în cel real

                      1. Fotografia din spaţiul real în cel virtual

 Lucian  Ionică, Imaginea vizuală  -  Aspecte teoretice, Ed. Marinescu, Timişoara, 2000

Imagologie – Rădăcinile  Imago  şi  Icono au fost deja  „adjudecate” de alte noţiuni.

Imagologia trimite la două accepţiuni:

1. – studiul reprezentărilor pe care popoarele sau comunităţile şi le fac despre ele însele sau despe alte popoare sau comunităţi, şi apoi, (2) parte a comparisticii literare ce studiază calităţile atribuite unei literaturi de către comentatori situaţi în afara ei.  (Dyserinek, 1986, p.205).

Iconografia desemnează disciplina care studiază şi descrie operele de artă plastică. Iconologia este disciplina care studiază atributele caracteristice ale zeităţilor unei mitologii, sau mai general, reprezintă studiul elementelor simbolice din reprezentările vizuale ( A se vedea Panofsky, 1980, p.57 ). 

    Este imaginea doar un instrument auxiliar al cunoaşterii sau este ceva mai mult, să zicem o formă distinctă a ei ?

   Care ar fi temeiurile care ar îngădui să se vorbească despre cunoaştere prin imagine. Care ar fi slăbiciunile şi limitele ei ? Ce ar trebui să se înţeleagă printr-un asemenea concept ?

    Imagini artistice   -   Imagini tehnice utilitare   >  Între cele două e greu să se facă departajare.

    În privinţa unei imagini vizuale se pot spune două lucruri distincte: dacă intenţia, respectiv finalitatea, autorului ei a fost sau nu de natură artistică şi, al doilea, dacă, indiferent de finalitatea ei, imaginea are sau nu valoare estetică.

    Astfel se constată, pe de o parte, că există imagini tehnic – utilitare care sunt frumoase şi pot fi contemplate estetic, iar pe de altă parte, imagini ce s-ar fi dorit opere de artă, dar care constituie lamentabile eşecuri, precum cele subsumabile noţiunii de kitsch.

    Astăzi omul este asaltat din toate părţile prin ochi, prin semne prescurtate, care cer o interpretare rapidă. Oamenii comunică între ei prin privire. Cunoaşterea imaginilor, a originii, a legilor lor este  una din cheile timpului nostru  ( Pierre Francastel, 1972, p.66).

    Să reţinem că de-a lungul istoriei ( şi preistoriei) imaginea vizuală a fost prezentă constant, cu valoare religioasă, artistică şi tehnică. Picturiile cu subiecte biblice au avut, printe altele, rol didactic, iar chipul împăraţilor romani de pe monedele emise de ei au jucat, de multe ori, un rol politic – monezile constituind unul dintre primele mijloace de comunicare în masă.  

    Reconsiderarea valenţelor cognitive şi comunicaţionale pe care le are imaginea vizuală nu se face în detrimentul cuvântului, ci doar în sensul complementarităţii lor.

      Pentru a fiinţa, imaginea are nevoie de un suport, de o materie pe sau în care se produce, dar de care se deosebeşte. Pictorii nu imită  Ideea ( abstracţiile), ci obiectele  confecţionate de om – limitare ce vine în contradicţie cu posibilitatea. Pictura imită lucrurile „ În felul în care sunt, sau în felul în care ele par ?” ; „Este o imitaţie a adevărului, sau a unei iluzii ?”

    Platon arată că imaginea nu poate surprinde decât aparenta lucrului.

 2. Cu fotografia din spațiul virtual în cel real

     Simbolurile au rolul de a face tangibile entităţile impalpabile. 

    Gândurile omului se ridică la înălţime şi trece dincolo de aparenţă, în lumea lucrurilor subtile şi fără formă. Pentru asta a fost născocită icoana, ea „scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns” ( Damaschin, 1937, p113). Damaschin distinge şase feluri de icoane:

    Cea naturală ( p.113)

    Al doilea gen al icoanelor „ este gândirea, care există în Dumnezeu, despre lucrurile de veci, care este totdeauna acelaşi” ( p.114). Idee platonică! Omul ca icoană a lui Dumnezeu, fiind făcut „după chipul şi asemănarea” sa.

    Genul de icoane – cele prin care se atribuie forme, figuri şi chipuri celor nevăzute  şi necorporale. Este singura cale de care se poate sluji mintea „slabă” a omului.Această atribuire este limitată, chiar interzisă în privinţa Divinului (p.109). Acest fel de icoană cuprinde pe acelea „ care înfăţişează şi schiţează mai dinainte cele viitoare” ( p.116).

    Genul acesta este acel care are drept scop amintirea faptelor trecute. „ Nu mă închin icoanei ca lui Dumnezeu, ci prin icoană şi prin sfinţi aduc închinăciune şi cinste lui Dumnezeu”  (p.119). Imaginea are un rol mediator, ea uneşte sufletul omului cu tărâmul transcendent.

   Noţiunea de icoană cuprinde în extensiunea ei trei lucruri distincte: naraţiunea pilduitoare, imaginea plastic figurativă şi obiectul cu valoare simbolică.

    Pentru Damaschin, icoana este, în acelaşi timp şi în mod egal, fără deosebire, şi pictură, şi legendă şi obiect simbol.

   Mircea Eliade foloseşte grupul de noţiuni: simbol, mit, imagine, ce se suprapun.

           Imagine, comunicare, cunoaştere

     Oamenii au la dispoziţie pentru a se înţelege, indiferent de limba pe care o folosesc, raţiunea. Este o pierdere imensă să renunţe la raţiune, fie şi numai într-o discuţie, să recazi în animalitate.

     Fotografiile de factură jurnalistică sunt în primul rând documente, rostul lor este să arate când şi unde s-a petrecut un lucru important. Aceste imagini de presă oferă şi o viziune asupra lumii, exprimate prin simboluri care, în câteva cazuri, au marcat o generaţie. Forţa lor vine, probabil din caracterul autentic, neregizat, nepremeditat. Există o sinceritate a faptelor şi situaţiilor, care permite unei idei să-şi găsească astfel calea spre a ieşi la lumină. Aceste imagini devin simboluri şi în sensul pe care îl dădea Jung acestui cuvânt, drept cea mai deplină formulare a unui gând în acord cu sensibilitatea momentului. Ne vine în minte ca exemplu imaginea simbol: Fata cu o floare în mână opreşte tancurile...  sau Tricolorul găurit la Revoluţia din 1989...

    Puşca, arma ostaşului care are pe vârful baionetei... floarea !  Există şi expresii simbol însoţite de fotografie: „ Iubiţi-vă pe tunuri !”      Alte aspecte... Zona de trecere dintre „zâmbet” şi „ zâmbet abia schiţat” sau „râs” şi „hohot de râs”, este greu de precizat ;  în situaţiile reale de puţine ori avem dificultăţi în a descifra comportamentul celuilalt.

                          Elemente ale limbajului vizual

    Elaborarea imaginii ca obiect ideal şi a sensurilor ei presupune o îndepărtare de simpla înregistrare mecanică a unor aspecte exterioare ale obiectelor.

  Compoziţia este unul dintre mijolacele cele mai puternic de constituire a sensului imaginii atât în artă, cât şi în comunicarea de tip jurnalistic.

                     Imagine şi cunoaştere

       Cu privire la  relaţia  dintre  vizual  şi  verbal  din  perspectiva comunicării, constatăm existenţa a trei zone:

    1. enunţuri verbale, imposibil sau foarte greu de transpus în imagine;

       2. enunţuri şi informaţii ce pot fi comunicate uşor atât verbal, cât şi vizual – „traducerea” lor reciprocă neridicând probleme;

    3. informaţii şi idei de factură vizuală, foarte greu sau chiar imposibil de tradus în cuvinte. 

       Este acceptată în domeniul esteticului şi al exprimării simbolice.       Relaţia dintre cuvânt şi vizual  nu trebuie pusă în termeni concurenţiali, ci în termenii complementarităţii.

      Nu vom reuşi cu ajutorul vorbelor, decât aproximativ şi metaforic, să descriem fizionomia unei persoane pentru a exprima starea de spirit a ei momentan. Dar  pictorii vor şti să reproducă expresia unei persoane sau alteia într-un portret.