Artă și magie pe o cămașă tradițională din Subcetate

 

Profesor Doinița Ana Dobrean

                Moto:

 Ie, ie apă vie,

Doină, cânt de ciocârlie,

Rugăciune către glie,

Vară cu ferestre-n soare,

Curcubeu și întrupare...

Ie, ie apă vie,

Cea trudită-n ani o mie,

Care-ai îmbrăcat țăranii,

Împărații și orfanii...

Ie, ie greu cusută,

Nopților le-ai fost durută,

În războaiele cu sânge,

Morților ce nu pot plânge...

De la munte până-n mare

Neamului i-ai fost strigare

De duminică și floare,

Cusătură cu-stelare...

Ie, sfânta mea rugare... (Cămașa lui Dumnezeu, de Ionel Simota)

 1.1. Ia sau cămașa. Cămașa românească tradițională

Ia sau cămașa românească (fr. la blouse roumaine) este cea mai frumoasă și mai expresivă piesă componentă a portului tradițional, chintesență a sufletului, a spiritului creator și a gustului estetic.

La prima vedere, cuvintele ie și cămașă sunt sinonime, deși pot fi menționate nuanțe semantice, pornind de la istoria fiecărui termen. Etimonul pentru cămașă este camisia, un cuvânt din limba arhaică europeană, atestat la romani – camisia - în secolul al IV-lea[1], dar provenind din fondul lexical străvechi celtic/ galic/ daco-tracic. Este firesc să îl regăsim în mai multe alte limbi (romanice): fr. Chemise, port., span., catalană, galiciană Camisa, it. Camicia, bască Kamiseta, alb. këmishë).

Portul românesc, născut pe străvechea vatră a civilizaţiei dacice, păstrând elementele fundamentale ale portului dacilor imortalizat pe metopele de pe monumentul de la Adamclisi şi pe Coloana lui Traian de la Roma, are ca principală piesă cămașa. Este remarcabilă asemănarea dintre costumul dacic şi iliric, pe de o parte, şi cel românesc, pe de altă parte, dovadă că geneza poporului nostru este traco-iliră.[2] E vizibil că noi moștenim structura fundamentală şi liniile de croi ale costumului dacic, și că le găsim pe întreg spațiul locuit de români.

Cuvântul ie, potrivit dicționarelor limbii române, provine din lat. (vestis) linea „(haină) de in”. E vorba, așadar, de un anume tip de cămașă femeiască (nu și bărbătească), mai subțire, din in. Credem că termenul s-a încetățenit mai recent în limba română. Argumentul este că ie este un termen singular, pe când în jurul cuvântului cămașă s-a creat o bogată familie lexicală.[3]

Termenul de cămașă este încetățenit în special în Transilvania și Moldova, cel de ie, în Muntenia, dar, în accepțiunea actuală, cămașa face trimitere la cămașa bătrânească, arhaică, confecționată din pânză de casă, pe când termenul de ie se referă la cămașa modernizată prin croi, ornamentație și textură.

1.2. „Ia este o carte scrisă cu toate culorile rare ale cerului și pământului, e icoană cusută cu fire de suflet vegheat de Dumnezeu” (Valentin Marica)

Citesc considerațiile profesorului Ioan Sorin Apan (1957-2012) despre simbolurile de pe ia românească tradițională. Acestea, spune profesorul, reprezintă codul genetic al neamului nostru. Unele simboluri vin din vremuri imemoriale, din vremea meșteșugarilor ceramicii de Cucuteni, Gumelnița… din spațiul carpatic (neolitic). Simbolurile de pe veșmintele noastre reprezintă informația codului genetic al neamului nostru și ele vorbesc despre soare și stele, pământ și flori, despre existența unei comunități, cu stilul său de viață în conexiune cu mediul înconjurător și divinitate. Costumul nostru tradițional este un templu la purtător – adevăratul brand românesc. El constituie o narațiune cosmologică care poate fi corelată, prin desenele și hieroglifele de pe costume, cu textele din folclorul literar.

În mod cert, dacă ia românească ar prinde viață și glas, am afla din spusele ei povestea fascinantă a unui neam. Fiecare cămașă își are povestea ei, chiar dacă este vorba de o cămașă de purtat în zilele obișnuite, simplă, din pânză albă, cu ornamentații minime pe guler și, abia schițate, pe altiță. Însă, când cămașa este de patrimoniu, aparținând unei de mult trecute perioade din istoria neamului, și era destinată îmbrăcării ei doar în importante zile de sărbătoare sau cu ocazia unor evenimente unice din viața familiei / comunității – cununie, de exemplu -, încercarea de a-i desluși povestea încifrată în simboluri, mesajul transmis, universul sufletesc al creatoarei/ purtătoarei este o provocare, care presupune curaj, iscusință, cunoaștere și pasiune.

Cămașa de sărbătoare este, într-adevăr, așa cum spunea poetul Valentin Marica, o carte scrisă, scrisă pe pânză albă cu acul și cu fire colorate de bumbac sau mătase, cu mărgele și paiete, alese din toate culorile rare ale cerului și ale pământului, cu sensibilitate, talent și imaginație. Bucăți de suflet (emoții și trăiri), crâmpeie de gânduri (dorințe, aspirații, speranțe și credințe)  ale creatoarei prind contur, prin simbolistica motivelor reprezentate, pe toate părțile ei componente: altițe, mâneci, guler, piept. Asemenea podoabe inestimabile ale trupului cu care femeile se prezentau îmbrăcate în sfânta biserică strămoșească în marile sărbători împărătești, pentru a se închina și împărtăși cu sfintele taine, devin ele-înseși icoane de frumusețe și sfințenie.

1.3. Artă și magie pe cămașa tradițională

Cămașa românească, pe care urmează să v-o prezint, cu o istorie centenară, este păstrată cu dragostea și prețuirea pe care o merită între obiectele colecției etnografice Doina Dobreanu - „Casa cu amintiri”. 

Mulțumesc doamnelor Aurelia și Daniela Ciubucă din satul Filpea pentru disponibilitatea de a mi-o încredința pentru păstrare  și valorizare, prin prezentarea ei, alături de celelalte podoabe realizate prin cusătură – broderie și țesătură ale colecției, în:

·         cartea-album Cusături artistice din Subcetate din Subcetate Mureș, județul Harghita,  F&F Gheorgheni, 2008, autor Doina Dobreanu;

·         expoziții de artă tradițională: Expoziția „Colecția Colecțiilor – Muzee și colecții sătești din România”, la Muzeul Național al Muzeul Național al Țăranului Român, din perioada 27 septembrie -12 octombrie 2008, Expoziția „Pe urmele timpului”, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, Oradea, Sibiu și Slatina, în 2010, Expoziție la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Toplița, în 2011, Expoziția de Ziua universală a iei, la Toplița, în  2016, 2017, 2021, Expoziție la Căminul Cultural, cu ocazia Zilelor comunei Subcetate (20-21 august 2016).

Piesa de vestimentație pe care o supun atenției este o elegantă cămaşă de sărbătoare pentru femeie căsătorită, ornamentată pe mâneci cu motive geometrice (altiţă cu două rânduri, şire discrete de steluțe şi fodor / volan) prin cusătura pe fir urzit cu bumbac negru şi cu mărgele de pafont (maroniu-aurii sclipitoare). Stanii cămășii (pieptul și spatele) sunt lipsiți de ornamentații, în aparență, când cămașa este îmbrăcată. Pe gulerul lat, încheiat în spate, este cusut în cruci un model geometric cu negru, galben şi roşu. Se remarcă, la marginea de jos a gulerului, pe muchiile încreţiturii, cusătura simplă în urma acului în culorile tricolorului românesc.

Cele două motive florale, dispuse simetric la nivelul taliei, sunt cusute în cruci cu negru, albastru, galben şi roşu.  Firul roșu este considerat în tradiția populară un talisman care te ferește de deochi, de oamenii răutăcioși și invidioși. Ca atare, floricelele pregnant colorate cu fir rosu, vor fi acoperite de brâu și catrință (prigitoare), când cămașa va fi îmbrăcată ca parte a costumului tradițional specific zonei. Acestea au o semnificație apotropáică (< fr. apotropaïque), atribuindu-i-se proprietatea magică de a feri pe purtătorul cămășii de farmece, de boli etc.

În concluzie, a cinsti ia națională / cămașa românească este cel mai frumos omagiu adus țăranului român atât de înfrățit cu pământul, cu „terra” – de unde vine și numele de „țară”. Și țara va dăinui, va rămâne țară, atâta timp cât vor mai fi iubitori ai pământului străbun, iubitori de limbă, de port și credință.

 

 

2016                                 

2021

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2020/11/casa-cu-amintiri.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2021/06/elogiu-iei-romanesti-la-24-iunie-2021.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2019/06/rusaliile-24-iunie-2019-ziua-iei.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2017/06/zoua-universala-iei-toplita-23-iunie.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/12/sarbatoarea-iei-2016.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2014/06/ia-poarta-spre-nemurire.html

https://www.facebook.com/da.dobrean/media_set?set=a.127742180588952&type=3

---

[1] SECOŞAN, Elena, PETRESCU, Paul, Portul popular de sărbătoare din România, Editura Meridiane, 1984, p.44

[2] Arta populară românească, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 282

[3] Cămașă de noapte, cămașă de zale, cămașă de forță; a-și da și cămașa de pe el, a rămâne în cămașă, a nu avea pe unde să-ți scoți cămașa, a nu-l mai încăpea cămașa, a nu avea cămașă pe el, a arde cămașa pe cineva; cămeșuță, cămeșoaie.

NB. Text publicat în: 

Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, vol. I-V, 2013-2018

 

În perioada 2013-2018 s-au purtat discuții cu numeroase personalități a căror trecere în astă lume este legată și de localitatea Subcetate. Convorbirile au fost publicate în cinci volume, intitulate La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate.

„Cântecele obârşiei sunt imagini ale căutării Sinelui, ale acordului eului cu lumea, ale elucidării sensurilor până la momentul iluminării când fiinţa se revarsă în taina rugăciunii: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu! Subcetatea e adânc spiritual perpetuu, nădăjduire şi reazem.” Dr. Valentin Marica

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2013/06/la-obarsie-la-izvor-convorbiri-la.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2014/10/doina-dobreanu-vasile-dobreanu-la.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/03/doina-dobreanu-vasile-dobreanu-la.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/12/doina-dobreanu-la-obarsie-la-izvor.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2018/02/la-obarsie-la-izvor-convorbiri-la.html

Au participat la convorbirile din volumul I

Doina BUTIURCĂ–Ciubucă, conferenţiar universitar doctor; Lucreţia CETINĂ-Pop, profesor gr. did. I; Dumitru COTFAS, consultant, informatician; Nicolae COTFAS, profesor universitar doctor, cercetător; Ioana CRUCEANU -Rusu, asistent medical; Ana DOBRE-Cotfas, inginer, profesor; Doina DOBREANU, profesor gr. did. I; Vasile DOBREANU, profesor gr. did. I; Ioan DOBREANU, profesor gr. did. I; Ioan GRĂMADĂ, economist, muzeograf, scriitor; Dumitru HANGA, col. Ing (r); Dumitru HURUBĂ, scriitor; Emilia MARICA-Dobreanu, profesor gr. did. I; Valentin MARICA, prof. dr., jurnalist, scriitor; Eleonora-Ioana MOLDOVAN -Rusu, doctor medicina de familie; Iulia MUREŞAN, asistent medical; Pavel MUREŞAN, profesor universitar doctor, cercetător; Emil POP, preot; Valeria POP-Hârlav, profesor gr. did. I; Rodica RIZEA-Bordea, profesor gr. did. I; Ion RIZEA, profesor gr. did. I; Aurel URZICĂ, ziarist; Marius-Daniel URZICĂ, gimnast; Petru URZICĂ, aviator; Vasile URZICĂ, profesor; Valer V. VODĂ, profesor gr. did. I.

Au participat la convorbirile din volumului al II-lea

Maria - Minerva ADAM -Pop, inginer; Lucreţia CHECEC-Urzică, profesor gr. did. I; Dan COTFAS, inginer; Daniel–Tudor COTFAS, şef de lucrări doctor- înv. Universitar; Petru COTFAS, şef de lucrări doctor - înv. Universitar ; Aurel DOBREAN, profesor gr. did. I; Iulia DOBREAN, profesor; Petru GAFTON, învăţător – In memoriam. Convorbire cu Aurel-Dan Dobrean și Ana-Alexandra Dobrean; Emanuela DOBRIN, expert în impozitare nternaţională la IBM; Iulia DUMITRU-Hanga, învăţător; Nicolae HURUBĂ, mecanic; Gheorghe LACZKO – COTFAS, profesor gr. did. I; Leontina MĂRGINEAN-Bordea, profesor gr. did. I; Teodora MÎNDRU, jurnalist; Cosmina-Marcela OLTEAN, student arte plastice; Livia PANCIUC-Hurubă, profesor gr. did. I; Petru-Cristian POPA, profesor gr. did. I; Ioan ROŞCA, Prof. Univ. Dr. – In memoriam; Alexandru-Manole RUSU, tehnician  mecanic; Zorel SUCIU, profesor, artist plastic; Dan-Lazăr TRIFAN, cons. intern. senior în sisteme informatice; Ioan ŢIFREA, profesor gr. did. I; Gavril URZICĂ, învăţător – in memoriam. Convorbire cu Mihail-Mircea URZICĂ, medic veterinar; Radu URZICĂ, diplomat; Maria VUC-Dobrean, profesor.

    Au participat la convorbirile din volumului al III-lea

Iosif – Marin BALOG, doctor în istorie şi cercetător istoric; Elie CÂMPENU, protopop - In memoriam. Convorbire cu Ana-Alexandra Dobrean; Camelia CIOBOTĂ, profesor; Marius - Traian CIUBUCĂ, preot; Maria CIUBUCĂ, ţărancă - In memoriam; Dan COTFAS, inginer, profesor gr. did. I; Elena COTFAS, profesor gr. did. I; Marius CUTLAC, economist; Emilian - Daniel DIŢU, inginer; Ioana DOBREAN, ţăran, artizan popular; Monica HEIL – FRANÇA-Panțiru, doctor în chimie; Lucreţia ILISAN, contabil; Ionel – Adrian LUNG, preot; Mihaela MARUSEAC, medic; Vasile MUSCĂ, inginer; Gheorghe OANĂ, preot; Cosmina – Marcela OLTEAN, student arte plastice; Dumitru POP, economist; Gheorghe POP, general de brigadă; Ileana TODOR, învăţătoare gr. did. I; Gheorghe TRIFAN, inginer; Ioan – Ciprian ŢEPELUŞ, comisar şef de poliţie; Gavril URZICĂ, inginer agronom; Vasile URZICĂ, protopop - In memoriam. Convorbire cu Aurel-Dan Dobrean

    Au participat la convorbirile din volumului al IV-lea

Corina ACRIŞ-Pop, psihoterapeut; Olimpia BACIU-URZICĂ, medic uman; Alina BĂIETAN- Ciubucă, inginer strategic de achiziţii; Liliana BORDEA-Dobrean, funcţionar bancar; Leontina BURUIAN-Doți, profesor gr. did. I; Alexandru CIUBUCĂ, magistrat; Traian – Miron CIUBUCĂ, magistrat; Petru COTFAS, profesor gr. did. I; Ioan CRIŢ, inginer silvic; Nicoleta CRIŢ-Rus, jurist; Aurelia DEAC-Urzică, învăţătoare gr. did. I; Victor DOBREAN, doctor medicină veterinară; Vlad DOBREAN, cadru militar ; Nicolae – Florin GHENCI, comisar de poliţie ; Anca-Delia GHERASIM-Rizea, psiholog clinician principal; psihoterapeut sistemic de familie si cuplu; Maria - Dorina MATIŞ-Buzilă, corespondent special AGERPRES, Marius MORAR, economist; Pavel MUSCANU, jurist – In memoriam. Convorbire cu Ana – Alexandra Dobrean; Artemiza – Iulia RĂDĂŞANU-Laczko-Cotfas, inginer Software; Cristina PĂTRAŞCU, economist. Convorbire cu David Bordea; Fănică TĂSLĂVAN, locotenent colonel în rezervă; Ioana - Mădălina TONCEAN-Țepeluș, economist; Vlad TONCEAN, economist; Ioan ŢIFREA, avocat – In memoriam. Convorbire cu Aurel-Dan Dobrean; Laura URZICĂ, învăţător emerit - In memoriam; Sanda VODĂ, profesor grad did. I.

Au participat la convorbirile din volumului al V-lea

Cristian CHINDEA, inginer C.C.I.A.;  Maria-Mirabela CHINDEA- Cojocaru, inginer economist; Doru-Viorel CIUBÎCĂ, referent cultural; Andreea-Nicoleta CIUBUCĂ, studentă la Biotehnologii; Dorin COTFAS, specialist în Managementul Firmei și Fin.Bănci; Elena COTFAS, specialist în Ec. Com., Turismului și Serviciilor; Dumitru-Ioan COZMA, artist plastic; Doru DOBREANU, profesor ; Ion DOBREANU , colonel; Melania-Dumitrița DOȚI -Mureșan, sociolog; Dorel MARC, profesor, antropolog, etnolog, cercetător științific; Victor-Silviu MÂNDRU, ofițer - In memoriam. Convorbire cu col. ing. (r) Dumitru Hanga; Claudiu MUREȘAN, inginer; Ioan MORAR, maestru violist; Adrian MORAR, maestru dirijor; Adriana Sebastiana MUSCĂ, studentă la Biotehnologii; Viorica-Adriana OANĂ- Dudan, profesor – învățător; Ioan RUS, funcționar public; Ionel SIMOTA, jurist, scriitor; Șivani SIMOTA, asistent medical principal ; Dorina-Melania URZICĂ, jurist; Dănuț-Cristian URZICĂ, cadru militar M.A.I.; Ionela – Delia URZICĂ, economist; Maria VARGA-Dinu, profesor; Cristina VODĂ, sociolog

    MESAJE DE LA CITITORI

     Am citit La obârșie, la izvor..., 1 de mai multe și sunt foarte impresionat de felul în care autorii au reușit să o structureze și să o realizeze. Cartea stă pe noptieră, o deschid la întâmplare și, citind, fac de fiecare dată o călătorie în timp în viața satului nostru. Am aflat foarte multe lucruri despre satul nostru și, să fiu sincer, îmi pare rău că nu am participat mai mult la viața satului și să învăț mai multe despre lumea de la noi.

Pentru că am plecat din din sat cam de mult, nu reușesc să găsesc în memorie pe câțiva din cei care au scris foarte frumos despre satul nostru, dar sper să am ocazia să-i întâlnesc când vin acasă. Caut în memorie imagini de la cofetărie, încercând să-mi amintesc cine erau acei oameni deosebiți, dar nu prea reușesc.

Nu știu dacă ar fi posibil, dar ar fi minunat să avem ocazia a ne întâlni cu toții și să continuăm povestea minunată din „La obârșie, la izvor...."

Vă mulțumesc foarte mult pentru ocazia de a intra în povestea despre satul nostru și vreau să vă felicit încă o dată pentru faptul ca ați reușit să faceți un lucru absolut minunat.

Numai bine! Cu drag, Tucu Cotfas 

(Dumitru Cotfas, consultant informatician, în Vancouver, Canada)

*

    Mărturiile culese de dvs. sunt neprețuite, atât pentru cei care, povestind, își retrăiesc o parte din viață, cât și pentru cei care au prilejul să guste, dacă n-au făcut-o niciodată, frumusețea unui alt fel de trai, încărcat de frumusețe și de valori, în ciuda greutăților inerente.

Să trăiți în fiecare zi bucuria pe care am avut-o eu astazi, citind! Mulțumesc încă o dată. Cu mult drag, Carmen Mihalache (București, MNȚR)

*

    Dragă doamna Doina Dobreanu,

    Am primit darul de suflet promis.[1] Vă felicit din inimă pentru această nouă izbândă cărturărească. Ceea ce faceți Dvs., cu atâta dăruire, profesionalism și consecvență, merită toată lauda. Veți rămâne în memoria consătenilor, dar și în bibliografia istorică și etnografică locală, regională și națională, ca personalitate de mare cinste. Să vă dea Dumnezeu multă sănătate, har și spor în admirabila trudă jertfelnică pe care o desfășurați pe Altarul istoriei și al culturii românești din estul Transilvaniei. La mulți ani!

Cu statornică prietenie și sinceră prețuire, Dr. Ioan Lăcătușu

Sf. Gheorghe, 30 dec. 2014

*

    Acum vreo trei ore am intrat în posesia cărții[2] și, pe loc, ciudat poate, s-a născut în mintea și inima mea de varvigean un sentiment de… invidie. Iar dacă poate fi acceptată sintagma, simt în suflet o invidie frumoasă pentru ceea ce, cu respect, am ocazia să admir (acest cuvânt este o latură  a invidiei pomenite) materializarea unei munci complexe și complicate, efortul intelectual și fizic - de ce nu? - în urma căruia se descătușează bucuria tuturor celor care sunt sau se simt varvigeni, indiferent pe ce paralele sau meridiane ne-am "împrăștia". Foarte ciudat, dar și normal, nu?, citind, deseori chiar recitind unele pasaje care-mi amintesc oameni și locuri, mă simt acolo. Șăștina, Filpea, Duda, Călnaci, Peste Mureș, Hodoșa, Sărmaș etc., etc., îmi trec prin fața ochilor, le recunosc, îmi sună numele lor în urechi, mă conectează la un trecut (oarecum și la un prezent) de care, constat cu mirare chiar, mă simt profund legat. Pe ce coordonate misterioase? Numai Dumnezeu știe! Citesc nume de oameni "de la noi", de varvigeni, nume unice în felul lor - poate doar pentru mine? -, nume pe care nu le-am întâlnit atâtea la un loc. Sunt sentimental-subiectiv? E de mirare? Rostesc un adevăr indubitabil: cu ajutorul acestei cărți le regăsesc pe toate, mă regăsesc pe mine, fără, Doamne-ferește să mă consider a fi eu cel mai important! Această carte ne adună, cumva ne eternizează, dovedește că am fost, că suntem! Iată lucrarea minunată LA OBÂRȘIE, LA IZVOR… și rostul ei pentru care, autorilor li se cuvine un superlativ de mulțumire pe care, din nefericire pentru el, DEX-ul nu-l are… 

Până una-alta, FELICITĂRI, cu tot dragul, Dumitru Hurubă

*

    Am primit CĂRȚILE! Mai avem o cămașă de mers duminica la biserică! O carte-jurământ. Un demers publicistic unic în România. Valentin Marica

Târgu-Mureș, 12 februarie 2016

*

    Am lecturat cu plăcere şi cu o deosebită satisfacţie materialul/ interviu realizat la Subcetate cu distinsul inginer Gheorghe Trifan. Această modalitate de-a răscoli /scormoni în zilele noastre “lucrurile vechi” este un mod de mai adâncă înţelegere a prezentului, acesta având încorporat în el tot trecutul şi atât de necesar de-a ne prevedea viitorul.

Omul a căutat dintotdeauna să-şi explice lucrurile, să afle cauza şi sensul înlănţuirii lor, al devenirii. Avem menirea de-a sesiza şi înţelege esenţele din jurul nostru, a trainicului din lucruri, din viaţă, a generalului, a totului. Din păcate realitatea ne-a răsturnat de multe ori proiectele, idealurile, dar niciodată nu ne-au şters amintirile… Şi aşa cum se destăinuie domnul inginer, niciodată nu vom uita clipele trăite în anii copilăriei.

Dacă aprofundăm studiile istorico-filozofice vom constata că nici în teoria existenţei, nici în cea a cunoaşterii, respectiv în cea a axiologiei, adevărul nu se ordonă, se cucereşte argument cu argument, dovadă cu dovadă.

În scrierea Domniilor Voastre se fac nişte referiri care trezesc interes şi captează atenţia, în primul rând, a unei generaţii ca a mea. Pentru noi asemenea “amintiri”, reflecţii, “vorbe de duh”, pilde, parabole îşi păstrează actualitatea. Să pomenim câteva: “Durerea ca şi munca este grea”; “Copilul rănit sufleteşte se vindecă greu!”; “Omul necăjit se cunoaşte după paşi”; “De acum înainte, din tine tu faci om – Să nu uiţi asta niciodată!”. M-aş bucura ca şi generaţia mai tânără să parcurgă şi să adâncească asemenea texte şi comentarii memorialistice, pline de învăţătură.

Şi toate acestea pentru că amintirile trebuie neîncetat chemate în memoria noastră. Aici s-a regăsit şi inginerul varvigean Gheorghe Trifan, rememorând cele mai bune şi frumoase zile din viaţa sa, dar şi acele momente ale mângâierilor în ceasurile triste.

Când cineva a trecut de vârsta speranţelor, se spune, se refugiază în lumea amintirilor. Vreau să cred că nu-i şi în cazul de faţă. Pentru că o “reîntoarcere în timp” nu-i îndreptăţită decât atunci, când scoate în evidenţă elasticitatea unui destin, adică toate acele adevăruri şi simţăminte pe care “personajul” le-a trăit cu pasiune. Adaug şi remarca delicată că “am gustat” în relatarea d-lui inginer şi considerentele anecdotice ale amintirilor.

Se spune că cel mai mare profesor de dragoste este singurătatea, iar cel mai bun profesor de certitudine este îndoiala. Referitor la considerentele de aici rămân la ideea că evocarea întâmplărilor din aceste aduceri-aminte cuceresc prin sinceritate, patosul exprimării şi mesajul concludent.

Prof. Dr. Nicolae Bucur – Miercurea Ciuc

*

    După Cântecul obâșiei (2011) și Subcetate. Un secol de istorie în imagini (2014), iată că Doina Dobreanu împreună cu fratele, Vasile Dobreanu, ne oferă acum o carte de convorbiri cu fii ai comunei și cu persoane naturalizate locului. O comună de pe cursul superior al Mureșului. Prin dialogurile consemnate aici, cu oameni cu ocupații diferite, dar toți marcați de dragostea acestor locuri și pentru lucrul bine făcut, imaginea comunei natale a autorilor se întregește. Trecutul devine viu în prezent. Aproape fiecare pagină a cărții dă mărturie despre trăire care nu se rezumă la ziua de azi sau la grija celei de mâine, ci e străbătută de o sevă spirituală.

Pr. Cornel Dîrle [3]

*

    Foarte interesante materialele trimise, îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine, dragă Doina. Am trecut ieri pe la Centru şi am luat cartea de interviuri (vol. 4 n.n.). Superbă!!!

Te felicit din suflet pentru munca deosebită. Se vede implicarea autorului, abordarea erudită, valoarea educativă care derivă din intenţionalitatea auctorială, astfel că la Subcetate „convorbirile" curg armonos, ca un fluviu care-şi adună apele, sclipind în bătaia soarelui. M-am bucurat la vederea ei, m-am delectat cu lectura câtorva interviuri pe care am reuşit să le parcurg. Apreciez ţinuta ştiinţifică, felul în care ţii în balanţă sobrietatea şi sentimentalismul, fără a cădea în capcana subiectivismului.

Îmi place, pe scurt, regret doar criza de timp care nu-mi îngăduie să scriu mai mult deocamdată. Voi reveni însă, într-un moment mai potrivit.

Te îmbrăţişez cu drag, Mona (profesor Maria Stoica)

Sfântu Gheorghe, 20 ianuarie 2017

*

    Prietenă dragă Doina, volumul 4 (2016), pe care l-am citit cu interes și curiozitate, completează în mod fericit seria Convorbirilor la Subcetate. Impresonează în primul rând prin personalitățile intervievate, motoare prin care cultura se înalță, civilizația se exprimă, societatea evoluează. Mărturisirile lor ne atrag fiindcă prin ele descoperim tainele reușitelor lor, sufletul lor plin de raze, simțirea lor caldă și binefăcătoare, gândurile lor nobile, care i-au propulsat deasupra omului de rând, devenind pentru noi repere, modele, de „cetățeni ai spiritului universal”. Iubirea și dăruirea pentru profesia aleasă reprezintă pentru toți participanții la interviuri adevăratul lor crez de viață. Cei mai mulți subliniază că datorează performanțele și succesul lor familiei, curajului și perseverenței, tenacității și consecvenței, încrederii în sine și în forțele proprii.

Emoționante sunt mărturisirile despre dragostea și recunoșința față de părinți și bunici, despre dorul și dorința de a-și revedea locurile natale, meleagul minunat al copilăriei fiind locul care îi atrage ca un magnet, oriunde s-ar afla.

Sunt atâtea lucruri minunate în cărțile acestea, din care pot fi desprinse nenumărate învățăminte și lecții de viață, despre tot ce înseamnă a fi om de omenie, loial și cinstit, sincer și oricând gata de a-i veni în ajutor semenului său. Numai prin educație și prin multă învățătură tânărul poate deveni făuritorul propriului lui Eu, căci „roada bunelor osteneli este slăvită și rădăcina înțelepciunii n-are pieire” (Solomon).

Aș încheia cu o cugetare a scriitorului Sever Săsărman: „Valorile, deși silențioase ca niște umbre și îndepărtate precum stelele, constituie totuși reala și adevărata simfonie a vieții. Numai ele pot aduce regenerarea de care civilizația de astăzi are atâta nevoie.”

Sincere felicitări, dumneavoastră și fratelui, prof. Vasile Dobreanu, pentru asemenea reușită!

Cu dor și drag vă îmbrățișează familia Grămadă Ioan și Didina, prietenii din Bucovina!

Câmpulung Moldovenesc, 8 ian. 2017

*

    Mă-nclin în fața exemplarei tale cariere, purtată cu aleasă demnitate din Pasul Corbilor, din vârf de munte, și până în lunca Mureșului, la Subcetate. Acolo, pe, neștiute de noi, coclauri, o dăscăliță și-a zidit cu tenacitate și sudoare propria statuie. Într-o zi , lumea îi va admira chipul senin, cioplit în marmură sau granit, așezat pe soclu, nu departe de intrarea în liceul-templu spiritual al locului, îmbogățit, înainte de toate, prin moștenirea lăsată de ființa plăpândă și generoasă, ascunsă, spre nemurire, în monument. Dr. Viorel Rogoz

Satu Mare, 7 ian 2017

*

     A sosit cartea "Convorbiri la Subcetate, 5" pe care am aşteptat-o cu legitimă nerăbdare, dornică să cunosc alte experienţe de viaţă pe care ni le împărtăşeşti cu dragoste şi generozitate prin fiecare volum dedicat comunei natale şi oamenilor care au păstrat legătura peste ani cu matricea lor spirituală. Din ea a crescut omul bun şi frumos, zugrăvit cu fină atenţie, graţie talentului tău minunat de a pătrunde în mintea şi în sufletul interlocutorului, dezvăluind cu răbdare şi acurateţe expresii ale sufletului românesc în forma lor superbă de manifestare.

Indiferent de vârsta persoanei intervievate, ai reuşit să scoţi la iveală trăsături ale omului din popor lipsit de ostentaţia titlului deţinut, bucuros să se destăinuie, împărtăşind dorul perpetuu după meleagurile natale şi oamenii simpli care le-au inoculat simţul valorilor morale, la ele adăugându-se rolul dascălilor care le-au şlefuit personalitatea, punând amprenta asupra formaţiei lor intelectuale şi a devenirii profesionale.

Mi-a plăcut să văd că ataşamentul pentru acest loc natal, loc de "centru al fiinţei" nu este unul formal, la care recurg de circumstanţă, ci unul profund, care sapă fântâni de sens în fiinţa fiecăruia.
Cu întrebări chibzuite, de mare seriozitate şi ajutându-l să se scruteze pe sine, în raport cu experienţele de viaţă parcurse, tu ai realizat în cartea aceasta încă o ilustrare a omului viu şi adevărat, cel care "sfinţeşte locul" unde a ajuns, purtând peste ani această lecţie de iubire, credinţă şi recunoştinţă inoculată lui în anii dintâi, petrecuţi "acasă", în locul binecuvântat al moşilor şi strămoşilor săi.

Dacă fiecare comună/sat din ţara noastră ar avea un om de anvergura ta intelectuală şi morală, capabil să îşi pună viaţa în slujba valorilor materiale şi spirituale ale comunităţii rurale, poporul nostru mult încercat ar avea toate şansele de a accede la înveşnicire!

Te felicit pentru carte, pentru modul cum ai ştiut să desprinzi felii de suflet, punând o doză imensă de suflet românesc, invitându-i pe fiecare să parcurgă acest drum al omului către sine însuşi, valorizându-l şi punând în lumină partea de frumuseţe profundă, venită dinspre înaintaşi. Ai pus tenacitate, ardoare, devotament în scrierea acestor cărţi dedicate ţinuturilor natale, ca o datorie supremă faţă de făuritorii culturii şi civilizaţiei româneşti. Ai pus iubire şi raţionalitate. Ai cooptat oameni deosebiţi care şi-au unit forţele cu ale tale, solizaridându-se în actul acesta de recuperare a unei culturi şi civilizaţii româneşti de pe valea Mureşului Superior. Un corolar este interviul lui Dorel Marc. Excepţional!

Te îmbrăţişez, iubită colegă; îţi doresc să fii sănătoasă şi să te bucuri de roadele dulci ale muncii tale!

Cu drag, Mona (Prof. Maria Stoica)

Sfânu Gheorghe, 22 mai 2018

 *

Vă mulțumesc din suflet pentru un nou episod al convorbirilor din Subcetate care păstrează în viitor acest sat domol ca pe un cuib de bunătate, omenie și respect pentru valorile fundamentale ale ființei umane. Să vă dea Dumnezeu sănătate să continuați acest șir de amintiri / bucurii!

Vă îmbrățișez cu drag! Carmen Mihalache

București, 5 iunie 2018

 

---

[1] La obârșie, 2 - 2014

[2] La obârșie, 3 - 2015

[3] în „Mikhtav”, nr. 17, 2016, p. 36

Doina Dobreanu – Un alter ego al Păsării Phoenix, de Dorel Octavian BUCUR

 Dor de tata... Au trecut patru ani... Patru ani de când ți-ai luat zborul spre ceruri... Patru ani în care îmi lipsești enorm... Patru ani în care mă gândesc în fiecare zi la tine, TATA... Te iubesc ! Carmen

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/06/octavian-bucur-carmen-bucur-toplita.htm 

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2016/06/criza-de-identitate.html

    Adesea mă gândesc la destinul meu, la destinul altora, încerc să fac unele comparaţii, să stabilesc similitudini, sau, dimpotrivă, deosebiri evidente. Toate concluziile mele converg spre un singur punct. Şi acesta este plasat geometric-existenţial în zicala populară, izvorâtă din experienţa omului, în general, asociată cu credinţa lui în Dumnezeu: „Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”. Aşadar, fiecare dintre noi se naşte cu steaua lui, cu un dat imuabil, imposibil de schimbat, dirijat, convertit. În unele momente ale vieţii, aflându-mă într-un impas, într-un ceas de cumpănă, în situaţia de a lua o hotărâre, puneam în balanţă raţiunea şi pasiunea şi încercam să aleg calea corectă de urmat. Deşi conştient că am ales o soluţie valabilă, ceva inexplicabil şi neaşteptat se interpunea între intenţie şi scop, între dorinţă şi îndeplinirea ei. Hazard? Ghinion? Zodie? Nu am cumpănit bine? Factori pe care nu i-am băgat în seamă? Toate la un loc? Şi, eşecul se producea. Altădată, fără să stau mult pe gânduri, ieşea pasenţa dintr-un foc! Măi, să fie! Chiar aşa? Nu ne putem planifica viaţa? Nu suntem în stare, prin raţiune, gândire superioară, ce ne deosebesc de celelalte vieţuitoare, să luăm deciziile cele mai bune pentru a ne croi o viaţă liniştită, echilibrată, cumpătată, plină de satisfacţii materiale, spirituale, familiale şi de altă natură? Se vede că NU! Atunci, cum funcţionează maşinăria lumii, care sunt resorturile care o fac să se mişte aşa de strâmb, haotic, la nivel global şi individual? Cum am ajuns în secolul XXI să reedităm toate suferinţele provocate de-a lungul istoriei omenirii de războaie cumplite, de boli netratabile, de crize economico-financiare, de foamete şi sărăcie? Religiile şi sectele sunt într-o competiţie permanentă pentru supremaţie, generaţiile se bat între ele pentru ideile şi perceptele lor, diversele categorii sociale nu mai încap în graniţele aceleiaşi naţiuni, liderii popoarelor împart lumea în sfere de influenţă, individul este supus alienării, şi câte şi mai câte. Există un dirijor nevăzut, anonim, care ne face să cântăm pe mai multe voci, uneori în falset?! Acelaşi dirijor, care ne stabileşte destinul individual şi ne îndrumă paşii spre ceea ce consideră el că merităm?! Întrebări, întrebări, fără un răspuns raţional. Revenind la destin, mă întreb, ce suferinţă poate fi mai mare decât aceea a unei mame care şi-a pierdut unicul copil? Mă refer la o mamă adevărată, nu la una care abia vrea să scape de odraslă, abandonând-o, vânzând-o, aruncând-o în container, sau, punând-o, în cea mai fericită situaţie, într-o cutie, în faţa unui cabinet medical. Ce simte acea mamă care îşi vede copilul pe patul de suferinţă, apoi pe catafalc, în fundul gropii din cimitir, apoi nicăieri palpabil, numai în poze şi în amintiri? În astfel de situaţii limită este greu, ca după o cădere psihică, o prăbuşire în tine, aidoma unei implozii, să te ridici, mai întâi târându-te pe brânci, sub privirile „spectatorilor” din jurul tău, care îşi manifestă compătimirea, care nici nu ştiu cum să te abordeze, să refacă legătura iniţială, apoi să adopţi poziţia verticală şi să reînveţi să mergi biped, cu poticneli, clătinându-te, ca un mahmur abia trezit din beţie, s-o iei de la capăt, de la un punct „zero”, pentru a-ţi continua cursul firesc – dacă se mai poate defini aşa – al vieţii ?

Mi-a fost dat să fiu martor al unor tragedii de acest fel petrecute în familia mea. Îmi vin în minte, obsesiv, câteva cazuri de deces prematur al unor veri şi verişoare, fie în urma unor accidente stupide de circulaţie, a unui trăznet, a unor intervenţii chirurgicale nereuşite, fie în timpul jocului. Părinţii lor, îndeosebi mamele, nu şi-au mai putut reveni din şocul produs, au clacat iremediabil, ajungând la pierderea minţii, sfârşind prin spitale.

    Pentru a depăşi acest punct „zero” este nevoie de multă voinţă, forţă spirituală, înţelegere a mecanismelor ce guvernează universul, încredere nestrămutată, necondiţionată în Dumnezeu. Orice îndoială, cât de mică, în Creator, nu poate să ne transforme din larvă în fluture.

Din urna sorţii, din păcate, Doina Dobreanu a extras o bilă neagră, fatală, necâştigătoare, la numai 42 de ani, cea a morţii unicului ei fiu, Mitruț. Nici nu împlinise 15 ani, Mitruț se îmbolnăvi sever. Toate tratamentele aplicate prin diverse clinici din ţară fură în zadar. Se stinse ca o lumânare, în floarea vârstei, fiind elev în clasa a IX-a de liceu. Starea jalnică a mamei o regăsesc în poemul „Moartea lui Fulger” al lui George Coşbuc. Nu poate fi descrisă o asemenea tragedie de pe margine, trebuie ca TU să fi trecut prin aşa ceva.

    A urmat SINGURĂTATEA. Ea poate ucide fizic, moral, psihic, spiritual. Doina a acceptat-o ca o ipostază a existenţei. Treptat, nu i-a mai fost frică de ea, şi-a învins temerile şi revolta din suflet, sfidând destinul, repetând obsesiv: „Trebuie, trebuie, trebuie!” A renăscut din propria-i cenuşă, aidoma PĂSĂRII PHOENIX! Singurătatea i-a prilejuit întoarcerea în sine, găsind „balsam pentru suflet” în domeniile artei, literaturii, muzicii şi al picturii. A urmat spusele marelui filozof român, Constantin Noica: „Ai atâtea vieţi, câte cărţi ai citit”. Doina a îmbrăţişat ideea că „într-o aşezare rustică ai doar posibilitatea să alegi

între miracolul cărţii şi spectacolul naturii din jur”. Mai presus de orice, Doina a înţeles că după eşecul şi căderea pe care le-a trăit, „după o peregrinare prin subsolurile existenţei”, „viaţa este un mare dar, că nu este doar o luptă pentru supravieţuire, ci un prilej permanent de bucurie”. (Vezi versurile lui G. Coşbuc din Lupta vieţii: „O luptă-i viaţa, deci te luptă,/Cu dragoste de ea, cu dor”). Doina a confirmat prin atitudinea sa substanţa aforismului: “Ceux qui vivent des tragedies aiment la vie” (Cei care trăiesc tragedii iubesc viaţa).

     Depăşind momentele grele de amărăciune, cauzate, în parte, şi de divorţ, Doina şi-a regăsit echilibrul prin contemplarea naturii mirifice, prin exercitarea profesiei de dascăl, cu tot ceea ce presupune ea, regăsindu-l în fiecare elev din şcoală pe Mitruț, prin căutarea obârşiilor sale, cufundându-se în istoria orală sau scrisă a familiei sale, apoi a satului, descifrând tainele ascunse în comorile spiritualităţii colective, etnografie şi folclor, publicându-le, prin lumina tiparului, în volume distincte: Cusături artistice din Subcetate-Mureş, Judeţul Harghita;

Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior (secolul al XX-lea), în revista „Şcoala Noastră”, pe Blogul Asociaţiei Culturale „Dobreanu”, înfiinţată în anul 2009, cu scopul declarat al acesteia „de a contribui la conservarea patrimoniului cultural local şi de a pune în valoare cultural-artistică şi istorică vechile tradiţii săteşti, fapt realizabil prin amenajări etnografice, prin publicarea de articole şi cărţi”. În lucrările menţionate sunt scoase la iveală frumuseţea artei populare româneşti de pe aceste meleaguri, trăsăturile înaintaşilor noştri: „vorba cumpătată şi aleasă, mândria de a purta straiele strămoşeşti de o rară eleganţă şi sobrietate, gustul pentru frumosul autentic (…), bucuria de

a trăi, de a fi împreună la muncă şi la marile sărbători”. Cărţile amintite sunt şi „o pledoarie pentru apărarea identităţii noastre, un îndemn de aplecare spre preţuirea şi reconsiderarea trecutului istoric, cultural, etnografic al locuitorilor de pe Valea Mureşului Superior”.

    În anul 2002, Doina Dobreanu, împreună cu fratele ei Vasile, scoate de sub tipar Monografia şcolii din Subcetate, un alt demers de succes. Amintirile şi le aşterne în romanul autobiografic Surâsul amintirilor, apărut în anul 2011. Este o adevărată oglindă a Doinei Dobreanu, sinceră, nevoalată, în diversele sale ipostaze: fiică de ţărani, elevă, studentă, profesoară de limba franceză, soţie, mamă, iubitoare de natură, literatură, muzică, evocator al strămoşilor, călător neobosit prin România şi peste hotare (Rusia, Ucraina, Franţa, Italia, Ungaria, Austria, Grecia), scriitoare, om al satului etc. Desprind din Crochiu de autoportret câteva frânturi extrem de relevante pentru definirea profilului moral şi spiritual al autoarei: „Sunt mlădiţă a arborelui genealogic al Dobrenilor din Subcetate, vlăstar al unei vechi familii, întemeiate de un oarecare Chirilă Dobrean, înainte de 1700. Port acest nume, dar bunicii şi străbunicii mei au purtat şi numele de Urzică, Pop, Muscă, Ciubucă, Morar… M-am născut în Subcetate şi tot aici destinul a decis să trăiesc. (…) Subcetatea este patria mea mică. Mă întreb, unde, oare, aş fi putut să mă simt mai bine, mai confortabil, afectiv, dacă nu alături de ai mei, de aceeaşi factură sufletească cu mine, cu o structură făurită după tiparul ancestral al omului trăitor în vecinătatea codrului? Simt că port şi eu în mine semeţia şi seninătatea munţilor care ne înconjoară. Aici îmi simt rădăcinile, amestecate cu cele ale brazilor.(…) Mai mult decât atât, port în mine cutezanţa strămăşilor mei, oameni aspri de la munte, care au învăţat să înfrunte cu demnitate nu doar iernile cumplite, ci şi foamea, mizeria, vitregiile vremurilor…”

    Trebuie să fac o remarcă, peste care nu pot să trec. Văzând numele bunicilor Doinei, îmi dau seama că noi doi avem rădăcini comune. Cele două bunici ale mele se trag din Subcetate-Hodoşa şi Prelucă şi purtau numele de Muscă, respectiv Ţăran, o soră a bunicii mele dinspre mama se căsătorise cu un oarecare Dobrean. Ce ştiu eu ce combinaţii or mai fi fost între familii? Cert este că avem strămoşi comuni, concluzie confirmată de către părinţii mei şi ai Doinei. Ce mică este lumea?!

    Doina Dobreanu recunoaşte în caracterul ei trăsăturile contradictorii ale părinţilor şi bunicilor, un fond genetic atât de divers pe care îl moștenește, dar și trăsăturile complexe şi contradictorii ale zodiei balanței în care s-a născut: intransigenţa, semeţia, încăpăţânarea, hotărârea, sensibilitatea, răbdarea, chibzuinţa, robusteţea şi pasiunea pentru muncă; e visătoare, romantică şi cu dragoste pentru natură şi pentru frumos, e înzestrată cu darul şi pasiunea pentru creaţie, cu spiritul de libertate. Toate aceste constante, adunate la un loc, desluşesc drumul sinuos, parcurs de Doina prin viaţă. „Zborul meu poate fi comparat cu acela al unui zmeu de hârtie.(…) Am simţit mereu că zborul meu nu este liber, că el depinde de firul de aţă care mă ţine pe loc…N-am crezut că elanul meu se va frânge atât de repede, cu brutalitate.” (n.n. Îmi vine în minte versul eminescian: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”). „Mă simt uneori în ipostaza fluturelui de molie transformat în larvă, în vierme, orbecăind fără speranţă spre tristul sfârşit…” „Singurătatea favorizează cunoaşterea şi fortifică”; „În singurătate ai nevoie de Dumnezeu, să crezi că cineva te iubeşte şi te ocroteşte”; „În ceea ce priveşte prietenia, nu sunt superficială şi ştiu să fiu loială, dar pretind aceeaşi loialitate. E nevoie de mult timp pentru ca cineva să-mi câştige încrederea şi la fel de mult pentru a-i uita pe cei care mi-au înşelat-o”; „Mă ataşez doar de cei cu care pot comunica, gândi şi simţi la fel.” Capitolele cărții sunt marcate cu motouri semnificative, ele reflectând arderile interioare ale autoarei, ideile, concepţiile despre lume şi viaţă ale acesteia. De asemenea, întâlnim în carte foarte multe citate din filozofi, oameni de cultură de marcă, români sau străini. Voi consemna câteva exemple: „Unde există durere, acolo pământul este sacru” (Oscar Wilde); „Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă amintirile…” (Octavian Paler), „Fericirea depinde de putinţa fiecăruia dintre noi de a intra în starea de vrajă”; „Sistemul de iluzii este garanţia sănătăţii noastre mentale” (Gabriel Liiceanu); „Sufletul ţărănesc are trăsături de o rară frumuseţe umană (…) Pe ţăran rugăciunea îl pune în contact cu absolutul şi prin aceasta se purifică şi se întăreşte. În acest sens, haina umilinţei este expresia unei îndrăzneli nelimitate” (Petre Ţuţea). „Orice infern devine suportabil dacă intervine paradisul culturii” (C. Noica); „Nimic nu-i mai frumos decât să călătoreşti mergând pe jos. Îţi aparţii, eşti liber, eşti vesel. Mergi şi poţi visa. Mersul leagănă visarea, visarea acoperă oboseala. Frumuseţea peisajului acoperă lungimea drumului” (Le Rhin).

    În calitate de profesoară, a rămas exigentă cu sine şi cu elevii, pretinzând de la aceştia încadrarea în unele norme şi reguli pe care le consideră eterne: iubire, respect, bun simţ, responsabilitate, corectitudine, punctualitate. Deşi a cutreierat ţara, admirând valorile culturale şi istorice ale poporului român, deşi s-a extaziat în faţa unor opere de cultură şi artă grandioase din ţările vizitate, Doina ne mărturiseşte: „Casa, familia, satul meu au continuat să rămână, oriunde am fost şi oricât de mult m-am entuziasmat de cele văzute, simbolul patriei mele”.

    Cu toate că ne cunoaştem de multă vreme, de abia în ultimii ani am stabilit nişte legături mai apropiate, devenind chiar prieteni. Am participat împreună la diverse manifestări culturale şi ştiinţifice, la sesiuni de referate, la cercuri pedagogice, la activităţi metodice, la examenele de admitere şi de bacalaureat, la Zilele Învăţătorului. Am onorat cu prezenţa noastră acţiunile de lansări de carte organizate de către Biblioteca Municipiului Topliţa, am participat la schimburi de experienţă în domeniul didactic, am fost membri colaboratori ai revistei “Şcoala Noastră”, publicând diverse lucrări ştiinţifice. De câte ori am invitat-o pe Doina Dobreanu la o lansare de carte, fie de poezii sau roman, lucrare ştiinţifică, expoziţie de pictură, a răspuns cu amabilitate, luând cuvântul şi încurajându-mă în activitatea mea creatoare. În prezent, există o comunicare bună între noi, ne transmitem mesaje prin adresa de e-mail cu prilejul unor sărbători religioase, ne expediem materiale interesante din varii domenii, inclusiv bancuri.

    Doină, tu ai fost aidoma bobului de grâu care a vrut să moară, să se jertfească, pentru a aduce roadă bună! Pe ruinele egoismului, care zace în orice om, ţi-ai clădit mântuirea! Dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu s-a răsfrânt asupra ta, iubirea trupească de sine ţi-a transformat-o în scrum prin umilinţele arzânde, devenind o NOUĂ PASĂRE PHOENIX! Te-ai rugat cu evlavie pentru copilul tău, pentru părinţii, bunicii şi străbunicii tăi! Ai dovedit compatibilitate dintre felul de a fi al tău şi faptele tale, întărind spusele părintelui Arsenie Boca: „Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor”. Din imposibil ai făcut posibil, ai alergat, cu puterile sporite, spre desăvârşire! Ţi-ai învins destinul, ascultând povaţa aceluiaşi părinte Boca: „Nu se poate să nu se poată!” Tristeţea, „cu luminile stinse”, ai transformat-o în bucurie, pe care ne-ai împărtăşit-o şi nouă. Ţi-ai repetat mereu şi mereu: „Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim degeaba!” Ai biruit piedicile din calea mântuirii prin răbdare, iertare şi rugăciune! Ţi-ai purtat crucea cu demnitate! „Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală” (Arsenie Boca). Lupta şi suferinţa mărturisită te-au înălţat deasupra celui nemărturisit! Ţi-ai îmbibat sufletul în harul iubirii, devenind generoasă cu cei din jurul tău, „risipind firimituri de bunătate, respingând trivialitatea şi grosolănia”! (Ileana Vulpescu). Când te-ai simţit lovită de viaţă, ţi-ai îndreptat privirea spre „zona solară a speciei”. Ai ascultat muzică de calitate, ai citit poezii, ai admirat tablouri. Dintr-o dată ai simţit cum, „de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului” (Ileana Vulpescu).

    La ceas aniversar, îţi doresc, Doiniță, multă sănătate şi putere de muncă, pentru a-ţi duce la îndeplinire menirea pe care o ai în familie, în comunitate, în planul personal al activităţii creatoare, dând la iveală noi comori de cultură patriarhală, contribuind astfel la ridicarea spirituală a locuitorilor acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI!

    Pozele de mai jos sunt ipostaze ale unei acţiuni de lansare de carte, desfăşurată în anul 2006, cu ocazia Zilelor Școlii, la Căminul cultural din Subcetate, acţiune organizată de Doina Dobreanu.

    În poze: Poetul Ionel Simota, preotul Emil Pop, preotul Gheorghe Oană, preotul Ionel-Adrian Lung, prof. Doru-Octavian Bucur, prof. Doina Dobreanu.

Profesorul Doru Octavian Bucur și romanul său, Elegie pentru Cora

Poetul Ionel Simota își lansează volumele La poalele ochilor tăi și Turnul de fildeș

https://revistalyceum.blogspot.com/2021/07/la-multi-ani-poetului-si-prietenului.html

Preotul Emil Pop își prezintă cartea Biserica Ortodoxă Sfinții Apostoli Petru Pavel și Andrei

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2020/08/convorbire-cu-parintele-emil-pop-in.html

 Text publicat în volumul PROFESIONIȘTII NOȘTRI, 19, Doinița – Ana Dobrean, Profesor, etnograf, colecționar la 65 de ani, volum editat de Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Coordonator: Ioan Lăcătușu, Ediție îngrijită de Vasile Dobrean și Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarptica, Sfântu-Gheorghe, 2015