Andrei PLEȘU, Despre îngeri. Cristina TUȚĂ, Angelologia ca temă de cercetare în Artele vizuale

         1 Andrei Pleșu, Despre îngeri”, Editura Humanitas, 2003

Proiectul acestei cărţi a reprezentat pentru autor, aşa cum însuşi mărturiseşte în Cuvânt înainte, vreme de peste zece ani, începând din 1992, „o formă de supravieţuire intelectuală”.

Cartea are două părţi. În prima parte, păstrând tonul discursului didactic, marcat prin oralitate, autorul realizează o „introducere în angelogie”, valorificând note ale prelegerilor susţinute în calitate de profesor universitar de filozofia religiilor în faţa studenţilor de la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1991-1997). Partea a doua adânceşte unele teme din prima parte sau deschide teme noi.

A te ocupa de îngeri, precizează autorul, înseamnă a revizita întreaga cultură a lumii. Angelogia i-a preocupat, deopotrivă, pe filozofi, teologi, mistici şi artişti. Se fac dese trimiteri în carte la lucrările acestora: Platon, Filon din Alexandria, Plutarh, Plotin, Toma d’Aquino, Schelling, Dante, Paul Claudel, Dumitru Stăniloaie, Ilie Cleopa etc.

În rezumat, câteva idei despre îngeri:

„S-a spus mereu că îngerii sunt dublul ceresc al omului. Suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare este, îngerul aşază un cum ar trebui să fie. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi de condiţia lui (p.28). 

Îngerul nostru este fiinţa extazului nostru. Îngerul e al tău şi totuşi străin de tine: nu este o umbră, nu face mişcările pe care le faci tu: pentru că este varianta ta îmbunătăţită, mai reală (p.70-71). 

Îngerul este un har care însoţeşte omul din momentul lansării lui în lume (p.89.) 

Îngerul e prototipul omului său, omul e ecoul îngerului său (p. 106). 

Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei noastre spirituale, tot astfel cum gravitaţia este o lege a existenţei noastre fizice (p.110). 

Îngerul e cerul nostru interior (p.118). 

Îngerul personal lucrează asupra raţiunii noastre, asupra imaginaţiei noastre, asupra memoriei noastre, ca şi asupra viselor (p. 119).

Lumea creată e alcătuită din câteva melodii reunite: faptele oamenilor, foşnetul naturii şi cântarea îngerilor. Doar călugării, care ştiu acest lucru, încearcă să fie la înălţimea acestui concert, să con-sune cu armonia sărbătorească a văzutelor şi nevăzutelor (p.157)”.

Andrei Pleşu consideră tema îngerilor o temă recurentă, iar reflecţia despre îngeri „o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale”; vorbind despre îngeri putem atinge probleme acute ale lumii contemporane.

Doina Dobreanu

2. Cristina TUȚĂ, Angelologia ca temă de cercetare în Artele vizuale

    

    Angelologia este o temă de cercetare vastă care impresionează și cucerește prin intensitatea spiritualității, fiind motivul principal pentru care există o diversitate în imaginea îngerilor. Ideea de angelologie pe care o percep eu face referire la starea de puritate a sufletului. Referitor la creștinism, conceptul binelui și al răului sunt asociate prin imaginea îngerului, respectiv a demonului. Astfel, în lucrare am ales să redau binele absolut prin reliefarea aripilor de înger. Ascensiunea, eliberarea conștiinței sau ridicarea la cer sunt descrise de viziunea artistică a formelor aripilor, fiind în strânsă legătură cu aspirația omului spre o condiție mai presus de acesta, nelimitată. Simbol al spiritualității pentru întreaga lume din toate timpurile.

    Ca un simbol al binelui, acestea reflectă iluminarea sufletească, evoluția spirituală, de asemenea poartă esența divină a îngerilor. Aripile sunt și un simbol al cunoașterii, gândirii, spiritualității, libertății și victoriei. Determină și modelează imaginația spre aspirația sufletească de a te ridica mai presus de condiția umană, de a transcende și contura în mod plăcut acest portal între lumea cerească și cea pământească. Ca element purtător al angelologiei, aripa devine nucleul lucrării Heruvim ce concentrează în ea toată energia emblematică a acestei teme. După lunga căutare de forme pe care bisericile pictate le poartă și canoanele le descriu, am ajuns la propria formă de reprezentare a acestora susținută de concepția artistică, personală cu privire la arhetipul îngerului. Aripile sunt o interpretare a reprezentărilor din pictura bizantină, și anume Heruvimii.
    Prin lucrarea Heruvim, forma tipică a îngerului, cu două aripi se preschimbă într-o grupare de aripi care creează un joc cursiv, plăcut ce face trimitere la cetele Heruvimilor pictați cel mai adesea în unele scenele din altar și pe bolta bisericii. Prin prelucrarea și totodată stilizarea formelor care mi-au servit ca inspirație, Lucrarea Heruvim surprinde ansamblul hieratic și conexiunea dintre lumea cerească și cea pământească.
    Aceasta reprezintă și un salt spre cunoașterea și evoluția fețelor îngerești de-a lungul timpului în istoria omenirii, un aport și o dorință în modul de a învăța din treptele clasamentului acestora. Traseul clar al acestei lucrări, a pornit odată cu îngerul sub formă de triptic înfățișat la licență, care a determinat cercetarea în domeniul angelologiei, nevoia de cunoaștere, cât și dorința de evoluție în conturarea ansamblului formelor, tehnicilor mozaic-vitraliu și îmbinarea unui număr larg de materiale pentru reprezentarea definitorie arhetipului îngerului.
   Astfel spus, lucrarea Heruvim conturează nucleul dorințelor și conexiunilor înregistrate în spațiul temei angelologiei, semnului obiectului artistic de a dezvolta esența purtătoare a acestora.
    Lucrarea este realizată din patru bucăți ce formează un întreg, două aripi simetrice, o bucată care îmbină o pereche de aripi sub aspectul uneia singure și un suport în formă de V întors care este baza susținătoare aripilor pentru a creiona ansamblul final al heruvimului. Forma plasată în centrul lucrării și cea mai mare ca dimensiune este construită sub aspectul unei singure bucăți, dar înglobează două aripi îmbinate, suprapuse ce fac trimitere la scrierile textelor biblice și reprezentările bizantine în care este expusă această întâlnire a aripilor în partea de sus ca semn al protecției chipurilor heruvimilor și serafimilor de lumina puternică ce vine dinspre Dumnezeu. Cealaltă pereche de aripi este realizată individual sub forma a două bucăți simetrice atașate de o parte și de cealaltă în jurul primei perechi din centru, acestea se aseamănă prin forma, dimensiune și cromatică pentru a-i crea un aspect unitar lucrării. Cele patru bucăți se susțin una pe cealaltă pentru a scoate în evidență imaginea heruvimului, astfel că între acestea există o conexiune puternică atât conceptual, cât și tehnic-material de reprezentare. Aspectul tridimensional al lucrării este conturat prin suprapunerea bucăților de OSB și polistiren, asemeni unor layere. Fiecare suprapunere a formelor este determintă de stilizarea felului de repartiție a penajului aripilor, asemănător etapelor de pictură a unei icoane de la închis spre deschis. Stabilirea suprapunerii celor trei forme ale fiecărei aripi ține de gradul de intensitate al culorilor văzute în pictură, dar și de nevoia de a reda un volum mai mic sau mai mare al acestora.
    Tridimensionalitatea conturează fiecare aripă prin intermediul a trei layere suprapuse, și reprezintă esența pe care am încercat să descopăr accentuat după ce am experimentat prin diferite lucrări de la atelier sfera bidimensionalității redată cu ajutorul tehnicii colajului și a tehnicii mozaicului din nasturi și materiale textile atașate suportului deja existent.
    În lucrarea Heruvim, tridimensionalitatea este o căutare lăuntrică, o nevoie persistentă de a mă desprinde de suportul existent cum este pânza, printul sau alte materiale care reflectă baza pe care trebuie doar intervenit. Aceasta reflectă o viziune proprie a compoziției formelor și o concentrare îndelungată asupra aspectului și desfășurării acestora în raport cu textura și materialele folosite. Lucrarea prezintă o înălțime de 1,75 m, desfășurându-se pe o suprafață de 2,20 m lungime. Bucățile de sticlă colorată sunt atașate formelor celor trei aripi prin tehnica mozaicului, reprezentând pentru mine, un proces complex de asociere, modelare și înțelegere, fiind până la urmă unitatea dintre suport și material. De aceea am ales pentru lucrarea Heruvim, mozaicul ca metodă de reprezentare, aveam nevoie de ceva inedit care să completeze formele tridimensionale.
    Cromatica lucrării este restrânsă și în acord cu limitarea plăcilor de sticlă folosită adesea pentru tehnica vitraliului. Îmbinarea celor două tehnici mozaic-vitraliu este determinată de căutarea unor direcții comune în care calitățile lor să se îmbine armonios pe suprafața unui obiect. Culoarea predominantă este albastrul, îmbinată subtil cu alte nuanțe de galben, oranj și roz, violet pentru zonele centrale fiecărei aripi în parte.
Albastrul circulă de la închis spre deschis în funcție de suprapunerea bucăților de polistiren. Această culoare este asociată foarte ușor cu liniștea spirituală și albastru infinit și înălțător al cerului. Interpretarea aripilor se face atât la nivel de formă, cât și de culoare.
    Lucrarea Heruvim nu are doar un rol estetic de înfrumusețare, ci militează pentru un mesaj etic, moral de binefacere în rândul observatorilor, ce devin ulterior participanți ai actului artistic. Dintre toate tehnicile artei decorative, cea a mozaicului și a vitraliului m-au fascinat încă din perioada anilor de licență, fapt ce m-au determinat să le îmbin pentru a cunoaște esența materială și tehnică a celor două.
Toate aceste căutări care au la bază nevoia de a înțelege simbolistica angelologiei, stilizarea și interpreta formei, de a extinde reprezentarea tridimensională către obiectul artistic, cât și utilizarea materialelor mixed media în compoziția tehnicii mozaicului, m-au făcut să descopăr artiști semnificativi care și-au pus amprenta în cunoașterea și dezvoltarea imaginației mele. Am păstrat tendințele suflului modern de reprezentare liberă a tehnicii pe diferite forme, suporturi și cromatica vie regăsite în creațiile lui Antoni Gaudi.

Autor text și fotografii - Cristina TUȚĂ

💙💛💓

 
    Cristina Tuță, cea care studiază îngerii și îi materializează din mii de bucăți de sticlă și piatră colorată, își desfășoară activitatea în București. Este absolventă a Universității Naționale din București, specializarea Artă Murală și a activat în două ateliere importante din București, unul de vitralii, alături de Amalia Verza, și altul de mozaic. În cel de mozaic lucrează și în prezent, alături de echipa ce realizează mozaicurile din interiorul Catedralei Naționale - Catedrala Mântuirii Neamului, echipă condusă de Daniel Codrescu. Până în prezent a făcut parte din numeroase workshop-uri și activități de voluntariat, a participat la expoziții personale și de grup, precum “Cultura fragmentului și dizlocarea privirii” JUVENTUS CONTEMPORARY ART AWARD, Fundația Triade, Timișoara, “dintrUNA”- Muzeul de Artă, Constanța, “concret ECLECTIC”, Galeria Metopa, Pitești, ”PUNCT” UNAgaleria, București, “STARt “ UNAgaleria, București, “NAG”, Galeria de Artă,Craiova, "Alexandru și Aristia Aman" Biblioteca Județeană, Craiova. Proiecte- “Anthology VI” 2022, Madrid, Spania, Workshop "Dante Aligheri" Italia, Workshop-Proiectul “Împreună”, București.
    Activează ca voluntar în cadrul Fundației Bucureștii Noi, iar principala sa activitate este realizarea de mozaicuri bizantine și laice, pictura de tip bizantin și activitatea de restaurare a mozaicurilor vechi.

Cosmina M. Oltean

 
 
 
 
 

Remember: PETRE SBÂRCEA (14 ian. 1932 – 30 oct. 2021) - Nicolae Bucur

                  „Muzica este trăire dar şi o sumă de tensiuni”

La 30 octombrie 2022 se împlineşte un an de la plecarea spre eternitate a maestrului Petre Sbârcea, unul dintre cei mai mari dirijori români şi mondiali, discipol al lui Sergiu Celibidache. A fost nepot al maestrului George Sbârcea, muzicolog, compozitor, scriitor, traducător, plecat în ceruri la 27 iulie 2005, la frumoasa vârstă de 91 de ani – împăcat şi împărtăşit că vor veni noi generaţii să ducă mai departe crezul predecesorilor. Am avut prilejul să-l cunosc personal pe George Sbârcea, cu care am avut dialoguri şi interviuri, onorându-l, printre altele, cu un capitol amplu (Nobleţea, vocaţia şi cordialitatea maestrului George Sbârcea) în cartea Ademenirea timpului, 2012. Dacă cu dânsul am reuşit câţiva ani la rând să întreţinem o corespondenţă elegantă, plină de loialitate şi de o măgulitoare prietenie, cu distinsul dirijor clujean Petre Sbârcea comunicările le făceam la telefon şi prin expedierea unor invitaţii, mesaje, colete cu cărţi, epistole (le ataşăm pe cele trei din anii 2016, 2018, 2021) *

Pornind de la reflecţia lui Gala Galaction „Amintire, amintire, tu singură eşti o realitate sufletească”, meditez la epistolele încântătorului mentor spiritual George Sbârcea ce ne spunea cu decenii în urmă privitor la generaţia sa că avea darul de a se entuziasma în tinereţea lor de fiecare înnoire, de orice bravură, de toate personalităţile ieşite din comun. Am regăsit în mesajele educative şi-n activitatea muzicală a celor doi Sbârcea (unchiul şi nepotul), pe acei oameni deosebiţi ai culturii româneşti şi universale, care azi figurează în enciclopedii, personalităţi model şi prin măreţia lor morală. Şi totodată pe acei activi discipoli care le urmează învăţătura şi sfaturile, acele poveţe de-a cunoaşte viaţa unora dintre muzicieni - creatori şi interpreţi, ei fiind cei care ne îmbogăţesc şi înfrumuseţează viaţa… „Muzica dăruieşte bucuriile cele mai alese”.

Despre bunicul său Petre Sbârcea îşi aminteşte că a fost medic…,,Bunicul meu a fost medic, un băiat de ţăran de la Topliţa, dar un băiat care a ajuns să fie medic foarte apreciat la Braşov, şi chiar într-o perioadă a ajuns să fie prefectul judeţului Braşov – fiind foarte apreciat ca şi om de caracter”. (Este vorba de Teodor Sbârcea care a fost primul medic primar român din judeţul Braşov). Cu privire la George Sbârcea spunea că era un tip extraordinar de avid de a cunoaşte tot. „A ştiut şase limbi, a lucrat în diplomaţie, a tradus foarte multe cărţi, a compus muzică, cea mai celebră piesă rămâmând (spune cântând) Ionel, Ionelule ce faci drăguţule…Deci a fost o mare personalitate. Toate întâlnirile pe care le-am avut cu el, mai ales când stătea la Cluj (pentru că la un moment dat s-a mutat la Bucureşti) mi-a fost foarte drag, mai ales că ştia să cânte bine la pian şi deseori cântam împreună la patru mâini simfonii de Haydn, Mozart, Beethoven…sunt amintiri foarte plăcute în legătură cu acest lucru”. (Atunci eram student, aveam 18-20 de ani, iar el avea 50-60) Sursa: http:/ /czb.ro/articol/2389/.

Din convorbirile telefonice cu prodiciosul dirijor, profesor de dirijat simfonic la Academia de Muzică din Cluj, Petre Sbârcea, dar şi din documentaţia făcută pe sursele media mi-am dat seama, că la capătul celălalt al firului, persoana care-mi vorbeşte cu atâta delicateţe are în Eul dânsului mai întâi suflet…fineţe şi mai apoi…vocea/sunetul…Cu alte cuvinte sufletul e un izvor nesfârşit de frumoasă poezie, răscoleşte toate sentimentele. Şi ne-a convins Petre Sbârcea, de-a lungul anilor, că muzica i-a devenit „arta cea mai liberă şi mai civilizatoare decât toate surorile sale” (N.Flimon). „ Am avut şansa să-l cunosc pe Sergiu Celibidache şi am fost foarte emoţionat când mi-a spus: ,,...eşti primul român care mă caută”. Pentru mine a fost un lucru extraordinar! Totuşi, pe mine m-a format Antonin Ciolan”. Am fost educat în spiritul muzicii vieneze, soarta m-a îndemnat/călăuzit spre operă şi dirijat simfonic, ni se destăinuia. Cu privire la latura pedagogică ne spunea că a avut dascăli de excepţie. Ca-n orice artă profesorul, dirijorul ne dă de înţeles că şi-n muzică trebuie să avem acea „nebunie în suflet”. De unde vine? N-aş putea spune…

A fost dirijor titular la Opera Română din Cluj (1957-1976), la Filarmonica de Stat din Sibiu. Invitat permanent al orchestrelor din Germania, Ungaria, Italia, Austria, Iran, Franţa, Belgia, Rusia, Olanda, Elveţia, Luxemburg şi multe altele. Domnia sa a dirijat primul turneu al filarmonicii sibiene, 1981, în Corsica, cu ocazia inaugurării Operei din Bastia. A fost profesor universitar Academia  de Muzică Cluj. Dirijor şi director al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca (dirijor între 1957-1976, respectiv director în perioada 1991-2000), cel mai longeviv manager din istoria instituţiei; Petre Sbârcea a fost, de asemenea, dirijor şi director al Filarmonicii de Stat din Sibiu (1976-1990). Va rămâne mereu un nume important pentru instituţiile unde a activat şi pentru întreaga viaţă muzicală românească.  

În relaţie cu discipolii prea multe indicaţii nu le-a dat, le-a descoperit talentul, i-a urmărit la concerte şi la spectacolele de operă. A fost mereu în contact cu elevii săi. Unora le-a spus că dirijatul se face din mâini şi nu din cap! „Îi felicit dar le spun şi părerea  - simplu: Cum să faci ! Cum să nu faci!” – pare a fi mottoul Dascălului. Precum şi acest sincer şi graţios sfat: bagheta unui dirijor n-are voie să tremure când o ridică !  Privitor la activitatea didactică desfăşurtă în calitate de profesor la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, aici – de mai bine de cinci decenii a îndrumat în cadrul catedrei de dirijat orchestra paşii viitorilor maeştri ai baghetei, unii dintre cei ce au beneficiat de mentoratul lui Petre Sbârcea fiind astăzi nume importante ale vieţii muzicale româneşti.    

Întrebat dacă are emoţii înaintea unor concerte, şi-a amintit că în tinereţe a avut emoţii când a practicat înotul, făcând sport de performanţă fiind în lotul de nataţie. Pe parcurs aceste emoţii pot fi stăpânite. Consideră că „cei care n-au emoţie au o deficienţă, aceste emoţii îţi dau ceva în plus”.     

La 88 de ani va mărturisi: „Trebuie să vă spun că cel mai bine mă simt în România. Aşa am fost educat de părinţi, noi trebuie să stăm, şi la bine, şi la rău, acolo unde ne-am născut!”. 

Meritele personalităţii reprezentative a vieţii muzicale româneşti, un maestru al baghetei dirijale Petre Sbârcea a devenit cetăţean de onoare al Sibiului şi Clujului; Doctor honoris causa al Universităţii „Babeş- Bolyai” Cluj; distins cu Ordinul Cultural al Românei. Medalia Mascagni (Italia). A fost decorat cu Ordinul naţioanal „Serviciul credincios” în grad de cavaler. În data de 26 ian. 2009 a primit titlul de cetăţean de onare al oraşului Sibiu însoţit de o diplomă, cheia oraşului şi o medalie aniversară, înmânate de primarul (pe atunci) Klaus Johannis. (Cf. Wikipedia, encicopedia liberă).  

            Nu a fost an în care să nu-i amintesc D-lui Petre Sbârcea despre Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, care anul acesta - 2022 şi-a sărbătorit cea de-a XIV- ediţie şi să-i adresez invitaţia să ne onoreze cu prezenţa. A fost încântat de această manifestare, de Programul (pe care-l trimiteam cu descrierea programelor de concerte şi prezentarea participanţilor, dar şi Programul Universităţii de Vară de Muzică Veche) atât de bogat şi divers. A considerat şi domnia Sa că asculatarea şi cultivarea muzicii vechi nu poate fi decât o călătorie prin sunetele Evului Mediu, Renaşterii şi Barocului, prin care se dezvăluie sentimentele şi gândurile oamenilor din acele vremuri. Acum patru ani mi-a dat de înţeles că şi-a programat să vină pe meleagurile noastre dar din motive pe care nu le-am aflat întâlnirea noastră nu a avut loc.

Nu mi-a fost uşor să-mi desfăşor sentimentele când persoana despre care am pomenit aici nu mai este printre noi. Se spune că în sufletul oamenilor să nu intri numai unde ţi se va deschide. Fiecare om are un colţişor al său de taină în care nu vrea să intre nimeni decât numai Dumnezeu…Vreau să cred că dacă opera literară nu poate fi concepută nici fără autor, nici fără cititor, tot aşa nici muzica nu poate fi savurată fără compozitor şi nici fără dirijor. Petre Sbârcea a fost o persoană smerită, discretă având o mare dragoste pentru muzică. A fost un dascăl iubit, dirijor preţuit, mentor pentru numeroase generaţii.                 

                               Miercurea-Ciuc, 11 nov. 2016

        Stimate D-le Petre Sbârcea, 

Cam de multicică vreme aş fi dorit să iau legătura cu Domnia Voastră, având în vedere şi de faptul că în anul 2012 mi-a ieşit de sub tipar cartea „Ademenirea timpului”, în care un capitol este dedicat muzicologului, compozitorului, scriitorului George Sbârcea. Nu-mi puteam permite ca modesta mea încercare să nu pătrundă şi în familia, rudenia distinsului cărturar clujean apoi bucureştean. Mi s-a ivit, în sfârşit, acest prilej, în ziua de 4 nov. a. c. cu ocazia manifestării de la Topliţa, dedicată compozitorului născut pe meleagurile topliţene. Am întâlnit-o pe distinsa doamnă Livia Sbârcea şi fratele Dumneaei. M-am interesat de Dvs. ştiind că domiciliaţi şi activaţi la Cluj. Astfel mi-am permis să aflu adresa şi să împărtăşesc, pe această cale, o fărâmă din rodul spiritual de prin părţile noastre, inclusiv cele ale subsemnatului.

Am deosebita onoare, ca pe această cale, să Vă încarc programul cotidian şi nu numai, cu nişte materiale care V-ar putea interesa.

. Evident mai întâi cartea la care, probabil, veţi avea păreri, observaţii şi chiar obiecţii, pe marginea “scrierii”, spre exemplu, despre George Sbârcea.

. Vă ofer şi materialul manuscris (care a stat la baza intervenţiei mele) şi îşi aşteaptă tipărirea, alături de alte eseuri ale autorilor invitaţi, în volumul pregătit cu prilejul Simpozionului care a avut loc la Topliţa sub genericul “George Sbârcea sau armonia pe note”.

. Programul Festivalului de Muzică Veche Miercurea-Ciuc, 14-17 iulie 2016, se doreşte o mostră a acesteia, aş zice, unicată manifestare culturală tradiţională din ţară. Festivalul dăinuie de peste trei decenii, desfăşurându-se anual (excluzând anii când a fost interzisă), în curtea Cetăţii Mikó din Miercurea-Ciuc, cu o impecabilă acustică, precum şi în sălile bastioanelor, la Biserica franciscană de la Şumuleu Ciuc, municipiul Odorheiu Secuiesc, comuna Lăzarea, gazda unei tabere internaţionale de artă plastică cu o vechime de aproape 40 de ani.

. Cotideanul „Înformaţia Harghitei” din 8 nov. a consemnat „evenimentul”, pe care-l  anexez. Sunt informat că„Mesagerul din Covasna”, jurnalul jud. Covasna va publica vineri, 11 nov. scrierea mea pe care o aveţi în manuscris.

Voi face tot posibilul ca la apariţia vol. pomenit să Vă onorăm, prin membrii Fundaţiei Culturale “Miron Cristea” Topliţa, cu un exemplar.

Vă doresc toate cele bune, multă sănătate.

Cu deosebit respect,  Nicolae Bucur

                                                                                                           

Miercurea-Ciuc, 25 martie 2018

    Mult stimate D-le prof. Petre Sbârcea,

        De vreo câteva săptămâni mă tot pregătesc să Vă adresez aceste rânduri. Când am onorat invitaţia alăturată şi am precizat titlul lucrării mele Moştenirea muzicală şi literară, elocventă şi pilduitoare a magistrului George Sbârcea m-am gândit şi la Domnia Voastră, la activitatea atât de entuziastă pe care o prestaţi la Cluj, Sibiu şi în alte locuri.

    Stimate D-le profesor prin această epistolă îndrăznesc să Vă rog, cu tot respectul, să-mi aşterneţi câteva gînduri, în calitatea Dvs. de rudă apropiată a maestrului George Sbârcea, despre această personalitate atât de dragă şi nouă, cei de pe aceste meleaguri. Sincer să fiu mi-aş fi dorit să fiţi prezent la manifestarea de la Sfântu Gheorghe. N-am îndrăznit să fac o astfel de propunere organizatorilor la data respectivă, datorită vremii atât de „neserioase” pentru această primăvară şi bineînţeles a deranjului şi ale multelor şi nobilelor Dvs. activităţi.

    Mesajul Dvs. scris doresc să-l prezint în plenul Colocviului, devenind o surpriză plăcută audienţei din Sfântu Gheorghe şi nu numai. Îmi doresc acest „gest” din partea  Domniei Voastre pentru că, nu odată, la Topliţa, Sfântu Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Radio Târgu Mureş cu prilejul manifestărilor culturale am pomenit de persoana Dvs. şi de activitatea dirijorală şi didactică atât de rodnică şi măiastră.

    Vă anexez şi cartea mea de vizită cu adresa de la domiciliu  (cred că o şi aveţi), pentru expedierea „materialului” Dvs. ca acesta să-mi parvină din timp. Eu pe data de 12 aprilie trebuie să fiu deja la Sfâtu Gheorghe. Aş putea primi şi pe e-mail textul, dacă dispuneţi de această sursă de comunicare. Textul expus la Colocviu voi încerca să-l şi public în cotidienele celor două judeţe, Covasna şi Harghita.

    Vă implor să-mi satisfaceţi această rugăminte şi să mă scuzaţi pentru acest deranj ştiind de încărcatul Dvs, program. 

    Vă doresc toate cele bune, multă sănătate şi să ne auzim cu bine.

    Cu stimă şi deosebit respect, 

                                                          Nicolae Bucur  

    P.S. Alăturta Invitaţia (pentru a afla despre  Programul manifestării) şi textul intervenţiei mele.

   

Nicolae Bucur - Sensul simbolului. Cosmina-Marcela Oltean - O carte în drum spre Paris

 

1. NICOLAE BUCUR:

    Sufletele care nu-şi spovedesc tainele, ar zice O.Goga, sunt ca odăile cu ferestrele închise, care nu se aerisesc. 

    Credinţe şi tradiţii. Sensul simbolului

    Sufletul nostru contingent caută relaţii noi, în vreme ce spiritul nostru ca simbol al umanităţii păstrează valorile câştigate.

        Ca şi alte semne culturale, simbolul are o valoare trans-personală. Simbolul reuşeşte să ne sugereze cel mai bine perspectiva ,,inepuizabilului informaţional” al lumii şi al elementelor sale.

       Identificarea omului cu plantele, în speţă cu arborii, creează premisele unei iradiaţii simbolice de tip  antropocentrist (omul este centrul şi scopul universului) pe multiple planuri: formal, fizic, psihic sau social. La numeroase populaţii arhaice, strămoşul totemic este o anumită plantă /arbore care a avut un rol mai însemnat în viaţa  oamenilor.

    În obiceiurile şi credinţele românilor, organul generator feminin şi fecunditatea sunt asociate cu Nuca. Aşa se explică prezenţa nucilor în riturile naşterii, botezului, nunţii sau înmormântării. De pildă, la cununie, miresele care nu vor să nască iau atâtea nuci fripte câţi ani nu vor să nască, iar apoi le îngroapă în pământ zicând: ,,când aceste nuci vor răsări, atunci să nască copii”.

    Expresie necesară a unui plin vital nedezminţit, strigăturile, cântecele de joc, se constituie într-un tablou policrom, înfăţişând structura stenică a gândirii şi simţirii omului din popor. Constanta etică a strigăturii este optimismul, bucuria de a-ţi demonstra ţie şi altora că viaţa este frumoasă şi trebuie trăită, aceasta dintr-o convingere intimă, ancestrală. Tinerii şi tinerele de la comuna Livezi (HR) vorbesc despre ei în strigături, comunicând la un mod spiritual. Dorinţa întâlnirii cu cel drag este propusă ,,la nucul cu frunza lată” : ,,Haide badeo că eu vin / Cu catrinţa prinsă-n brâu ,/ La nucul cu frunza lată / Unde ne iubeam odată! / Nucul coace nucile, / Lumea- nşală fetile.”    

    În credinţele populare şi în folclor Mărul este considerat fruct erotic. În lirica populară, sânul feminin este cel mai adesea asemuit cu mărul : ,,Ţi-aş muşca măru din sân - / Şi din gură ţi-aş bea vin…” Acest simbol a căptat semnificaţii multiple (Axi mundi, Pomul vieţii, simbol solar etc.), alături de cel  al bradului, dar rolul preponderent al mărului este cel erotic. În basm, mărul devine simbol erotic: fata îşi alege viitorul mire aruncându-i mărul aurit pe care îl ţine în mână. În credinţa locuitorilor unor regiuni ,,mere dacă visezi că-ţi dă cineva, e dragoste”. Apropierea dintre măr şi fată reiese şi din următorul cântec de nuntă, ce se cântă la despărţirea miresei de druştele ei: ,,C-aşa-i rândul fetelor,/ Ca şi rândul merelor:/ Până-s mere mititele / Stau şiruţ pe crângurele, / Dac-apucă de se coc / Colo toamna pică jos, / Pică jos şi putrezesc, / Nimănui nu trebuiesc”. (S. Fl. Marian, Nunta la români … , 1890). Într-un cântec de leagăn din Livezi – Harghita instinctul matern freamătă prin acea dăruire totală la capătul puiului, cum este numit aşa de frumos copilul la vârsta din care nimeni nu va avea vreodată amintiri: ,, Nani, nani, puiul mamii, / Că mama te-o legăna / Şi tot aşa ţi-o cânta: / Nani, nani, nu mai plânge, / Că mama ţie ţi-o da , / Două mere, două pere, / Două ţâţe mândre-a mele / Ca să te mângâi cu ele!”. Rotunjimile celor două fructe amintesc contururile sânului femeii-mamă. Într-un cântec de nuntă din satul Coşnea – Bacău, momentul alaiului mirelui, cuprinde şi acest răspuns al druştelor miresei: ,,Ulcicuţă cu cafea, / Tare mândră-i mireasa! /Floare de măr pădureţ, / Mirele-i cam nătăfleţ ! ”. Mărul, deşi pădureţ se asociază cu rumeneala sănătoasă a obrazului fetei, cu statura ei zveltă. Datorită formei rotunde a coroanei şi abundenţei rodului, mărul este un asociat cu principiul feminin. Tema fetei care vrea să-şi urmeze iubitul în armată, este prezentată în tezaurul de cântece cunoscute de bătrânii satului Livezi. Refrenele unui asemenea cântec sunt cele tradiţionale, pomenind detalii florale de mare gingăşie. Cuplul mândra – bădiţa, este prezent ca şi în alte arii folclorice româneşti, consumându-şi idila în geografia satului de munte, de unde îşi extrage o aleasă prospeţime. Cântecul ,,Foaie verde, foi mărunte” stă de mărturie, codul erotic al mărului  şi nucului  fiind prezent. ,, - Bădiţă, când vei pleca / foaie şi-o nuia, / Să vii în grădina mea / foaie şi-o nuia, / Ca să-ţi dau o rămurea / frunză şi-o lalea, / Rămurea cu mere dulci / frunză foi de nuci. / Dor de mine să-ţi aduci / frunză foi de nuci ”.  

    Alunul, prin florile, fructele, frunzele şi tulpinile sale, îşi face apariţia în practicile legate de cultul morţilor şi de lecuirea bolilor. Alunul este invocat în descântecele de dragoste, numit De scrisă  sau Pe ursită, De muşcătură de şarpe, De Muma Pădurii, De dalac, blândă, bubat. Băţul de alun apare frecvent ca recuzită rituală în obiceiurile de nuntă şi de înmormântare. Era uneori invocat şi pentru câştigarea  proceselor de judecată. Băţul (nuiaua) de alun are, în practicile magice, putere fantastică: sprijinit de uşă apără casa de răuvoitori, ţinut în mână orientează paşii omului spre comorile ascunse, încălecat de vrăjitoare o transportă cu viteza  gândului unde are nevoie.

    În credinţele populare, Socul  ,,e lemnul dracului; el la rădăcina lui şade. Socul nu poţi să-l scoţi din pământ ca să-l muţi, că sau mori sau nebuneşti; dar îi pun oamenii foc la rădăcină ca să-l stârpească, că focului nu-i  poate face nimic (…) Socul e sus curat, căci din el se fac fluiere şi ţevi, numai rădăcina lui e a necuratului. Socul are rădăcina ca un cap de om, cu ochi…; el e cap şi vrea cap; mori dacă nu-i dai pace”. (Cf. Elena Niculiţă - Voronca, Datinile şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine metodologică, vol.I-III, Cernăuţi, 1903, p.1194). Socul în credinţele, superstiţiile şi ritualurile românilor, aşa cum este surprins mai sus, prin rădăcinile şi tuberculul lui se aseamănă cu contururile trupului uman sau cu unele părţi ale corpului. Din unele legende socul se desprinde ca o plantă ,,infernală” alături de momentele trăirii autentice ale omului culturilor tradiţionale care construieşte un mit în momentul descoperirii unei asemănări frapante dintre persoana sa şi obiectele lumii înconjurătoare.

    Aşa cum ne-am putut da seama din cele consemnate, simbolul devine un semn cu o maximă deschidere informaţională. Simbolul  poate avea un număr infinit de sensuri, acest semn poate căpăta un număr nelimitat de semnificaţii. Pentru omul paleoliticului, simbolul – totem, unul din primele arhetipuri  ale acestei categorii de semne, era plin de sensuri tainice, căci se confundă cu atributele Forţei, cu tainele Vieţii şi Morţii. Atributul multivalenţei semnificative este propriu şi simbolului poetic modern, indiferent dacă avem în vedere Luceafărul  lui Eminescu, Gorunul lui Blaga, Plumbul lui  Bacovia sau  Salcâmul  lui Marin Preda. Spunem deci, că simbolul în literatură şi artă este acel procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească şi care înlocuieşte o serie de reprezentări.

    Nu putem să nu evidenţiem că opera eminesciană abundă de simboluri: cerul, luna, luceafărul, stelele, noaptea, furtuna, marea, râul, luciul şi murmurul apei, foşnetul frunzelor, codrul, câmpia, florile, păsările, ş.a. Din lirica şi proza lui Eminescu nu lipseşte spre exemplu nici simbolul porţii. Aceasta, poarta este exprimată prin divere simboluri, cum ar fi: luna şi soarele - porţi cereşti ; ochii şi gura - porţi ale corpului omenesc ; peştera şi intrarea în peşteră – universul şi poarta de acces în univers etc. Dorinţa poetului prin prezenţa porţii, aşa cum menţionează Mircea Eliade (Despre Eminescu şi Hasdeu, Ed. Junimea, Iaşi, 1992, p.9) este „de a-şi regăsi adevărata sa familie cosmică”, de a se reîntoarce ,,acasă, la ai săi!

Prin puterea lor de generalizare, unele simboluri sunt comparabile cu abstracţiunile şi categoriile ştiinţifice. Avantajul acestora este însă că se adresează nu numai minţii, ci şi sufletului. Astfel Cercul, în istoria culturii, devine imaginea figurii ideale, simbol al perfecţiunii. În domeniul imaginarului, Cercul la destui creatori lirici, simbolizează Timpul, fără început şi fără sfârşit; Cercul va fi identificat cu Cerul, care este simbol al lumii spirituale, al valorilor absolute. Cercul a devenit simbolul  Vieţii, în perspectiva devenirii şi revenirii sale ciclice. Cercul  este întruchiparea Logosului (ne gândim la „filosofia” şi lirica lui Nichita Stănescu), care are proprietatea de a reveni asupra lui însuşi, aidoma şarpelui ce-şi muşcă proria-i coadă. „Prin simbol, nota Henri Wald, oamenii încearcă să se înalţe de la ceea ce se poate percepe la ceea ce nu se poate decât pricepe, de la simţire la gândire, de la aparenţă la esenţă, de la trecător la permanent ”. Respectivul citat se doreşte şi un pretext de-a deschide cartea eseist- poematică a lui Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei (Editura Eminescu, 1990, pp.70, 71) la titlul Aripa şi Roata. Redăm următorul pasaj: „Adeseori am contemplat cu minunată mirare celebrul crochiu al lui Leonardo da Vinci, acela în care înscrie omul într-un cerc. M-am întrebat: de ce se înscrie omul într-un cerc? Cu o pornire juvenilă, am refuzat să-mi imaginez că omul poate fi înscris într-un cerc. Şi totuşi, ce frumos stă cu braţele desfăcute şi cu spiţele picioarelor acel om ideal al lui Leonardo da Vinci înscris în roată”. Celelalte 36 de rânduri din acest „micro – eseu”, rămân la dispoziţia cititorului interesat de problematica ,,Simbolului”, această stare sau ipostază superioară de structurare a informaţiei, apt să comunice cât mai mult atât intelectului cât şi sufletului.  

💜💛💓

2. COSMINA-MARCELA OLTEAN

        O carte în drum spre Paris...

    În primele zile din octombrie am primit o propunere foarte interesantă pentru grafica mea, descoperind că în cadrul unui proiect cinematografic aflat în derulare, o ilustrație ar urma să ajungă pe platourile de filmare din Paris, pe coperta unei cărți ce va apărea în film. Această carte se va dovedi un element important, mai ales spre finalul poveștii, când este descoperită și studiată. Dar este vorba de coperta unei altfel de cărți. Un altfel de proiect față de cele la care am luat parte până acum. E o carte-personaj, e cartea unui autor fictiv, personajul principal din noul film la care lucrează acum regizorul Mihai Mihăescu, împreună cu echipa sa, și care se filmează la București și Paris.

    Regizorul Mihai Mihăescu, 15 octombrie, București: “Am fost la o tipografie să iau exemplarele de carte de care voi avea nevoie pentru filmările din Paris de săptămâna viitoare. SOUVIENS-TOI este titlul romanului pe care personajul principal, Octavian Anghel, îl publică la Paris, unde este stabilit împreună cu soția și fiica sa. Acesta va fi și titlul filmului, care va întra în circuit în primăvara anului viitor. Filmul spune povestea a doi tineri îndrăgostiți, el român, ea franțuzoaică, pe care îi surprindem la începutul anilor '80 ai secolului trecut, în București, încercând să facă slalom prin labirintele ideologice ale epocii, ca după un parcurs sinusoidal destinele lor să se regăsească în Paris, unde aleg să-și petreacă restul vieții.

    Povestea lui Octavian Anghel și a consoartei sale, franțuzoaica Michelle Nezhinska, este descrisă de către autor în romanul său, după ce aceștia revin în România, după o lipsă de 12 ani, iar realitățile de aici îi plonjează în perioada studenției lor.

  Mulțumesc editorului Valentin Ajder (Ed. EIKON), un neobosit promotor de carte românească. Design-ul de copertă, Cosmina Marcela Oltean.”

    Filmul se va termina cu cadre din Paris și cu această carte, pe care o descoperă și o răsfoiește la final fiica autorului. Când lucram la ilustrația aceasta, nu mă gândeam că în timp va avea o poveste a ei, dincolo de cea pe care am vrut să o exprime vizual... Ce bucurie mi-a adus această ocazie unică! Mulțumiri domnului regizor pentru implicarea mea în acest proiect deosebit!   

                        

DR . BIRO ROZALIA (1950-2022) - In memoriam

 MOTO: "Az anyák halhatatlanok.
Csak testet, arcot, alakot váltanak;
egyetlen halott sincs közülük;
fiatalok mint az idő. "
A világ legnagyobb lelkű és szívű ÉDESANYÁJA, ma egy szebb helyre költözőtt, az angyalokhoz. Hiányzol nagyon-nagyon.

    "Mamele sunt nemuritoare.
     Ele schimbă doar corpul, fața, forma;
    niciuna nu moare;
    sunt tinere ca vremea. "
MAMA mea scumpă, cu cel mai mare suflet și cu cea mai bună inima din lume, azi s-a mutat într-un loc mai frumos, alături de îngeri. Îmi lipsești cel mai mult. Dalma Kadar

    A plecat dintre noi Rozi cea cu zâmbetul timid dar optimist, cu fața roșie ca un soare de răsărit ce emana speranță si căldură, cu dăruirea ei de a alina dureri și da sănătate celor din jur, cu bucuria celor două fete și șapte nepoți, cu visele ei frumoase din care unele pe nedrept frânte de evenimentele vieții. Ce trist că a plecat așa de repede și destinul i-a luat șansa de a se bucura de ultima parte a vieții. Rozi, sa-ți fie drumul luminos și calea lină în eternitate, iar noi, colegii, îți vom păstra imaginea ca o icoană în amintirile anilor de școală petrecuți împreună. Dumnezeu să te odihnească  și din drumul tău infinit oprește-te din când în când și uită-te cu bucurie în jos la familia ta frumoasă! Dr. Psih. Pavel Mureșan 

1969 - absolventă de liceu

2011

2019

    Este o zi tristă de toamnă când o conducem pe ultimul drum pe draga și respectata colegă și prietenă dr BIRO ROZALIA (ROZSI). S-a petrecut prin viață cu o deosebită decență, a fost o persoană activă și responsabilă în tot ceea ce a făcut, având mult bun simț, Viața i-a fost mereu animată de lucrul bine făcut, de spiritul dreptății și profesionalism. Era fericită, împlinită și mândră de familia pe care și-o întemeiase. Mândră de cele două fiice care i-au dăruit șapte nepoței. Soarta a vrut ca această fericire să fie zdruncinată de o boală grea și prea târziu descoperită. 

    Dragă colegă și prietenă ai plecat atât de brusc. Este de neconceput că viața ți-a fost întreruptă așa. Este foarte dureros și înfricoșător să pierzi o persoană dragă, dar amintirea nu moare niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace! Dr. Eleonora-Ioana Moldovan

2019 - Întâlnirea la 50 de ani de la absolvirea liceului

    A plecat pentru totdeauna... Ce aş putea spune despre Dr. Biro Rozalia? Foarte multe... 

    A fost de-a lungul timpului cea mai bună prietenă de suflet a mea! Am copilărit împreună,  eram surori şi prietene nedespărţite atât la şcoală, cât şi în familie. După frumoasele zile de liceu, viaţa ne-a despărţit, dar indiferent cât de mult timp trecea fără să ne vedem, am păstrat mereu aceeaşi căldură sufletească, sinceritate deplină şi afecţiune reciprocă... tot ce defineşte o prietenie adevărată. 

    O să îmi lipsească mult, a lăsat un gol imens.

    Adio suflet bun şi om deosebit! 

    Dumnezeu să te odihnească în pace!

    Sincere condoleanţe fetelor ei dragi şi familiilor! Margareta Moga

 

    Sunt greu de suportat despărțirile de oamenii care ți-au fost aproape multe zeci de ani, la bine și la greu! Pentru mine, Dr. BIRO ROZALIA este unul dintre aceștia. Ne cunoșteam din anul 1965, de la examenul de admitere la Liceul din Subcetate. S-au adunat de atunci 57 de ani trăiți împreună. Am fost dintre puținii colegi de liceu și absolvenți de școli superioare care ne-am întors „acasă”, legându-ne destinul de meleagul natal pentru totdeauna. Mai mult decât atât, am păstrat relația de prietenie, construită în anii de liceu simultan cu aceea de colegialitate, relații bazate pe respect, stimă, prețuire, încredere, sinceritate, întrajutorare.

    Este un caz fericit să ai parte în viață de un prieten care să-ți fie în același timp și medic de familie, și sprijin, și sfetnic. Relația noastră de prietenie a fost luminoasă, stimulativă, fără nicio umbră de supărare, invidie, răutate, care să ne împovăreze sufletele cu regrete, și, ca atare, nu am fost nevoite să ne cerem iertare niciodată sau să nu ne putem privi în ochi. 

    Dr. Constantin Dulcan spunea că „avem nevoie de bucurie ca de pâinea zilnică”. Și când uneia din noi ne lipsea bucuria aceasta și ne simțeam sufletul înnegurat, ne căutam... ce-i drept, în ultimii ani, după ce ne-am pensionat și însingurat din cauza epidemiei, doar telefonic. Și dacă alt motiv de bucurie nu găseam, ne refugiam în amintirile anilor de liceu, cei mai frumoși prin sinceritatea și entuziasmul vârstei tinere. Vara, când era plecată la fetele sale, vorbea mai puțin la telefon, dar știam că e bine, că este fericită împreună cu familia ei.  Ori, prietenii sunt ca stelele: nu îi vezi mereu, dar știi că sunt acolo. 

    Rozsi s-a născut la început de martie, poate și de aceea sufletul, ca și zâmbetul ei, era mereu blând, cald și iubitor, asemeni soarelui de primăvară.  Era o persoană inteligentă, cu carismă, educație și bune maniere. Contactul permanent cu suferințele și bolile pacienților săi, ca medic și ca om, a fost pentru ea un permanent purgatoriu, descoperind bucuria de a fi și smerenia. Rozsi a lăsat urme de bunătate pe unde a trecut. Vor fi mulți, cu certitudine, care vor călca pe urmele ei. Rozsi a fost creată anume pentru a dărui iubire și mângâiere. Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletelor ca să poți urca până la El, spunea Michelangelo Buonarroti. Prin rugăciune, Rozsi a trăit în unire cu Dumnezeu. Citind ruga Sfântului Francisc de Assisi, aș putea-o înțelege mai bine pe Rozsi: uitându-se adesea pe sine, cu încredere nețărmurită în Dumnezeu, ea a mângâiat, a înțeles necazurile și suferințele, a iubit, a iertat, cu credința în nemurire, „că cel ce moare se trezește la viață veșnică”.

    „O, Doamne,
    ajută-mă să am încredere,
    nu atât să fiu mângâiat, cât să mângâi,
    nu atât cât să fiu înțeles, cât să înțeleg,
    nu atât cât să fiu iubit, cât să iubesc.
    Căci cel ce se uită pe sine, se găsește;
    celui ce iartă i se va ierta;
    și cel ce moare se trezește la viață veșnică.”

    Am apreciat și iubit la Rozsi sufletul ei frumos, generos, credința în Dumnezeu și în mântuire. Sunt sigură că sufletele noastre se vor întâlni și se vor regăsi, în veșnicie. Adevărata prietenie rezistă timpului, distanței și tăcerii. 

    Odihnă în pace, Rozsi, în Împărăția lui Dumnezeu! Prietena ta de o viață, prof. Doina Dobreanu

Împreună cu câțiva colegi de clasă la o întâlnire, în 2011, cu dirigintele, prof. Valer Vodă

    Oare cum ar trebui să-mi ordonez mulțimea de gânduri, de amintiri, de trăiri și de aprecieri răscolite de dispariția mult prea nebănuită și neașteptată a celei pe care toți am cunoscut-o într-o anumită perioadă a vieții: BIRO ROZALIA?

    I-aș spune mai întâi „draga mea și a noastră, a multora, prietenă din copilărie, ai locuit într-un timp foarte aproape de mine, de familia mea, în Hodoșa-Gară. Am alegat, ne-am jucat, ne-am scăldat împreună la Mureș. Ne-am amintit adesea despre toate aceste bucurii. Ți-aș zice „draga mea colegă de liceu” sau, cu deosebit respect, așa cum obișnuiam să-ți zic „Doamna Doctor”, am venit la dumneavoastră… eu, soțul, fiul…

    Ai fost medicul de familie al nostru, medicul băiatului din primele zile de viață și aș putea continua cu multe, multe alte amintiri. Ți-am mulțumit pentru că ai luat parte la nunta băiatului nostru. Nu ne-am întâlnit prea des apoi. Erai pensionară și plecai la fete, erai încântată de nepoții tăi, mi-ai povestit despre ei, despre Csilla și Babi și… Mă opresc aici cu amintirile … Dureros, trebuie să mă exprim la trecut: ai fost o ființă blândă, calmă, o mamă devotată. La școală, o elevă inteligentă, silitoare, premiantă, o colegă prietenoasă, iubită. Iar profesional, ți-ai făcut cu răbdare și simț de răspundere, cu dragoste de meserie și de oamenii satelor – Sărmaș și Hodoșa și nu numai –, meseria atât de dificilă și de importantă, aceea de medic.

    Rozsi, mă opresc aici. Rămâi pentru noi, eu și familia mea, pentru toți, un om deosebit, cu dăruire, pricepere și respect, de care cetățenii comunei Sărmaș au avut parte zeci de ani. Îți mulțumim pentru tot, iar eu, în numele meu și-al familiei mele și-al celor care te-am cunoscut, ne rugăm Bunului Dumnezeu să te ierte și să te așeze între îngeri, să-ți fie țărâna ușoară! Prof. Georgeta Dobrean

Doamna doctor BIRO ROZALIA, a slujit, cu mult profesionalism, comuna Sărmaș, până la vârsta de 70 de ani, în calitate de medic de familie.

Născută la Remetea, județul Harghita, la 7 martie 1950, a urmat cursurile școlii gimnaziale în comuna natală. Studiile liceale le-a urmat la Liceul din Subcetate-Mureș, astăzi Liceul “MIRON CRISTEA”, între anii 1965-1969. Ce a determinat-o să dea admitere la liceul din Subcetate a fost faptul că sora ei mai mare Maria, unica ei soră, era căsătorită și locuia în satul Hodoșa Gară. La sora ei, Rozalia s-a simțit ca acasă, aceasta ținându-i în acea perioadă locul de mamă, fiindu-i, în același timp, și cea mai bună prietenă, care a ajutat-o enorm să-și realizeze frumosul vis de a deveni medic. Când a venit la liceu, cunoștea prea puțin limba română, atât cât a reușit să și-o însușească la școala cu predare în limba maghiară din comuna Remetea, mediu aproape compact maghiar. Foarte ambițioasă și tare dornică de a-și însuși limba română într-un timp record, refuza să vorbească în limba maghiară cu noile ei colege de clasă, câteva maghiare și ele. Avea un simț al limbii ieșit din comun. Profesorul lor de limba română, Valer Vodă, era impresionat de corectitudinea răspunsurilor elevei Borbely Rozalia, iar colegii ei români o admirau pentru tenacitatea și ambiția ei. A învățat foarte bine la toate materiile și a participat și la olimpiade școlare, îndeosebi la chimie.

       Am avut ocazia și norocul de a-i cunoaște îndeaproape evoluția pe toate planurile, fiind încântată de-a dreptul de seriozitatea, perseverența și consecvența cu care a parcurs etapele devenirii ei profesionale. Mi-amintesc cum am cunoscut-o, în vacanța de vară 1966: era o domnișoară frumoasă, care m-a impresionat. Mi-a prezentat-o prietena mea Doinița Dobreanu, la Hodoșa. Erau colege de clasă la liceu. De atunci și până astăzi, ne întâlnim în permanență, eu fiind profesoara surorilor Csilla și Dalma Biro, iar dumneaei fiind medicul meu de familie.

Ambițioasă și cu o mare dorință de a-și îndeplini visul, acela de a deveni medic, a muncit enorm și doar prin efort propriu, fără meditații, a promovat, la prima încercare, dificilul examen de admitere la Facultatea de Medicină din Tg. Mureș. Bazându-se doar pe inteligență și o muncă susținută, a reușit să parcurgă frumos studiile, aducând bucurii părinților și surorii sale. A a fost repartizată la Dispensarul medical Hodoșa Gară, unde a și locuit. Apoi s-a mutat la Dispensarul din Sărmaș, unde și-a desfășurat activitatea până la pensionare, cu mult profesionalism și dăruire.

Între timp, s-a căsătorit cu tânărul Biro Arpad, inginer zootehnist. Tânăra familie locuia în camerele destinate medicilor din cadrul Dispensarului. În aceste condiții, soții Biro au fost binecuvântați cu cele două fete minunate, Csilla și Dalma.

Doamna doctor și-a construit o casă frumoasă, în apropiere de Primăria Sărmaș. Părinții au sprijinit-o mult, ajutând-o și la creșterea celor două fete, până au trecut la cele veșnice, mai întâi tatăl, apoi mama și bunica iubitoare.

       Doamna doctor Biro Rozalia a profesat cu dăruire, cu răbdare, cu dragoste pentru meserie și pentru oameni.  Pe mine m-au impresionat întotdeauna meseriile fără sărbătoare și, bineînțeles, oamenii care le practică. Conștienți de renunțări, acești oameni n-au cum să-și planifice timpul personal, pentru că ei sunt solicitați în permanență, fie că este zi sau noapte, că este zi de lucru, duminică sau altă sărbătoare. Medicii sunt pregătiți în permanență pentru deplasări, pentru a da sprijin de specialitate, pentru a alina suferințe, pentru a reda speranță. Dacă în alte profesii există un program zilnic de muncă, medicii de familie, în special, pe lângă programul de consultații de la dispensar, desfășoară și muncă de teren, în funcție de împrejurări, de urgențe. N-au cum să se eschiveze, n-au cum să amâne, știind că, de prezența lor și de consultul imediat, depinde poate chiar viața omului. Profesiunea de medic presupune responsabilitate maximă, nu se lucrează cu jumătăți de măsură. Aici n-ai voie să greșești, n-ai voie să fii obosit sau plictisit, n-ai voie să spui nu pot, nu vreau, nu acum. Totul se face la timpul oportun, chiar dacă medicul are și el o viață privată, are familie, copii cu diferite nevoi sau mai trebuie și el să se relaxeze. Dacă este nevoie, el renunță la toate celelalte preocupări și este prezent unde trebuie, la cine are nevoie, cu tot ce este nevoie.

       Îmi amintesc că tatăl meu, la stână fiind, a vrut să tragă de pe foc ceaunul mare în care se fierbea urda. La o mică dezechilibrare, ceaunul s-a răsturnat și tata a fost ars pe o mare parte a corpului. Necesita internarea în spital, dar, știind cât de pricepută este doamna doctor Biro, ne-a spus că dorește să fie tratat acasă de dumneaei. Imediat i-am telefonat doamnei doctor. Când i-a văzut arsurile, a dat din cap, noi înțelegând că este grav, dar i-a ascultat dorința tatălui meu, nu l-a trimis la spital, ci l-a tratat dumneaei, l-a oblojit, până s-a vindecat. Am fost de față când, într-o zi, în timp ce doamna doctor îi spărgea bășicile cauzate de arsură de pe tot spatele, tata a leșinat de durere. Dumneaei și-a continuat munca, a perseverat și a reușit să-i îndeplinească dorința, adică să fie tratat acasă și nu la spital. Prin grea încercare a trecut tatăl meu, dar doamna doctor, cu priceperea, cu calmul cerut de împrejurări, cu cuvântul bun și înțelept, a reușit să-l vindece, deși urmele arsurilor i-au rămas pe viață.

       Părinții mei au trecut la cele veșnice la o vârstă înaintată, mama la 86 de ani, tata la 88, iar soacra-mea la 94 de ani. Tata a fost spitalizat doar când a suferit o intervenție chirurgicală la stomac. Mama n-a cunoscut patul de spital. Atât mama cât și tata s-au bazat pe știința doamnei doctor Biro Rozalia. Dumneaei îi vizita și le prescria medicamentele necesare și le da recomandările de rigoare. De fapt, părinții mei nu au fost nevoiți să ia multe medicamente. Mama avea dureri reumatice, dar le suporta cu stoicism, fără să se plângă, deși noi vedem că suferă. Tatăl meu o adora pe doamna doctor  și spunea tuturor cât de pricepută este. Și pe calea scrisului, îi mulțumesc din tot sufletul  doamnei doctor pentru devotamentul cu care mi-a tratat părinții.

     Referitor la viața personală a doamnei doctor Biro, aș zice că nu i-a fost prea ușor. După ce soțul a plecat din localitate și, nu după mult timp, a decedat, mama devotată a fost nevoită să se descurce singură, asigurând școlarizarea fetelor și nu oricum, ci dorind ca ele să urmeze studii superioare, în meserii frumoase, dar pretențioase. A fost încercată și pe linia sănătății, a suferit mai multe intervenții chirurgicale , cam aceleași prin care am trecut și eu. Chiar ne amuzam uneori pe această linie. A trecut prin toate cu bine, fiind o femeie puternică.

          În îndelungata-i carieră în Sărmaș, a vindecat oameni, a alinat suferințe, a alungat tristeți, a adus zâmbete și și-a drămuit timpul, încât să fie la locul potrivit, la momentul potrivit. Făcea totul cu multă competență, cu un calm desăvârșit și cu dăruirea specifică profesiunii nobile pe care și-a ales-o.

       Te rugăm, Doamne, iartă păcatele răposatei Rozalia, dă-i odihnă veșnică și lumina fără sfârșit să-i strălucească ei. Cu sfinții odihnește sufletul său unde nu este durere, nici întristare , nici supărare, ci viață fără de sfârșit! Prof. Ileana Tarcău

    Trecerea în neființă a omului Rozalia  Biro  lasă un gol imens în sufletul membrilor familiei sale, al prietenilor și al comunității din Sărmaș, pe care a slujit-o atâția zeci de ani, în calitate de medic de medicină de familie. Remarcabilă, ca om, prin modestie, calm, echilibru, bun simt, respect, altruism, toate acestea au conturat profilul moral al omului Rozalia Biro . 
    Profund atașată profesiei de medic, Rozalia si-a respectat cu sfințenie jurământul depus la absolvirea studiilor medicale.
Verbul medicului Rozalia Biro a fost pentru pacienții săi un adevărat balsam, vindecând sufletul durut al acestora, înainte de a începe tratamentul!
    Mare pierdere, a dispărut un OM, un  PROFESIONIST, un PRIETEN ! Dumnezeu sa-ți vegheze somnul de veci ! Fă-te pulbere de stele, prietena mea ! Prof. Ion Rizea

Vă las zâmbetul, iubirea și amintirile frumoase!

💧

    És én is így gondolom, hogy Édesanyánk lehinti éjszaka a harmatot a fűre, lerázza az utolsó novemberi faleveleket, itt lesz az első hópehelyben, az első hóhullásban és igen, ott lesz tavasszal is, amikor kinyílik az első virág és csodás színekre festi majd szirmait....

DRÁGA ÉDESANYÁNKért a hat hetes szentmise, szombaton, 2022 november 26-án lesz, 15.30-tól, a Salamás-i római katolikus templomban.

     Mama noastră așterne roua pe iarbă noaptea, scutură ultimele frunze ale lunii noiembrie, va fi aici în primul fulg de nea, prima ninsoare și da, va fi acolo la primăvară când prima floare va înflori și va picta Minunat, culori și apoi petalele ei...

Slujba de șase săptămâni pentru MAMA NOASTRĂ DRAGĂ va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie 2022, de la ora 15.30, în Biserica Romano-Catolică din Sărmaș. DALMA KADAR

NB. Puteți lăsa mesaje în comentarii, la sfârșit