Este cel din urmă roman publicat de gazetarul harghitean, Ștefan Danciu, publicat în 2012.
Narațiunea se construiește în jurul amenajării unui loc pentru protejarea și îngrijirea animalelor și păsărilor sălbatice incapabile de a se hrăni sau apăra singure. Refugiul este amenajat într-o poieniță din mijlocul pădurii, cu râul și muntele în preajmă, respectând condițiile de viață ale habitatului natural al acestor vietăți sălbatice, la o distanță de 7 km de centrul comunei Moina. Atât Moina, cât și Ponoare, cel mai apropiat oraș, sunt nume fictive.Personajul principal al romanului, din perspectiva căruia se realizează narațiunea, este un pensionar singuratic care își caută el însuși un refugiu din tumultul vieții citadine, un echilibru sufletesc în realitatea instabilă, ostilă și agresivă a epocii de tranziție pe care o traversăm. Rând pe rând, în acest loc de refugiu se aciuează și alte personaje, oameni la fel de singuratici, purtând fiecare în suflet amintiri și neliniști, propria-i poveste, ca pe o povară.„Refugiul – apreciază Doru Munteanu – e spațiul narativ în care se adună, ca într-un puzzle, poveștile personajelor, în căutarea unui adăpost sufletesc. (…) Refugiul, proiectat pentru salvarea sălbăticiunilor pădurii, devine un loc de penitență și reculegere pentru oameni, ale căror destine au eșuat, intersectându-se firesc, într-o poveste tentantă și totodată veridică, despre reușită și eșec, despre vis și realitate, speranță și deșertăciune, în esență, despre încercările vieții”.Refugiul este, în mod simbolic, locul și momentul de răgaz de care avem nevoie din când în când, pentru autoanaliză, pentru autocunoașterea de sine, pentru redobândirea forței, echilibrului și încrederii de a merge mai departe.Putem întrevedea în acest roman și îndemnul de a căuta și de a găsi soluții pentru reîncărcarea bateriilor în momentele de cumpănă pe care le trăiește fiecare ins, mai ales în ultima perioadă a vieții, de confruntare cu singurătatea. Soluțiile propuse de autor, prin pretextul literar la care recurge, sunt: întoarcerea la natură și acceptarea unei vieți simple, redescoperirea unor preocupări ancestrale, precum îngrijirea animalelor și albinelor, cultivarea plantelor, cunoașterea plantelor naturale tămăduitoare și valorificarea lor, preocupări care, făcute cu pasiune, sunt aducătoare de bucurie și echilibru lăuntric, de liniște și pace sufletească.Cei adunați la refugiu, oameni purtând povara sungurătății, acceptă cu drag să trăiască în comuniune, să muncească împreună, dăruind și primind afecțiune și înțelegere, fiindu-și de ajutor unii altora, apreciind prietenia și bucuriile acestea simple ale vieții ca cele mai de preț daruri.Romanul - frescă socială pentru perioada de tranziție pe care o trăim - degajă mult optimism, curaj și speranță; este un elogiu adus binelui și frumosului, ca și naturii generatoare de forță și vitalitate.
Prof. Doina Dobreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu