ASOCIAȚIA CULTURALĂ „DOBREANU” - Subcetate, Harghita: Profesor Dr. CONSTANTIN CATRINA

Constantin Catrina (1933-2013)

La Araci, în 2011 - „La umbra nucului bătrân”

O, Constantin Catrina!

„O…Constantin Catrina…” este laitmotivul preludiului liric al cărții „Constantin Catrina privitor în oglinda timpului”. [1] Exclamația exprimă o stare de spirit, entuziasmul suprem în fața Omului Constantin Catrina și a creației acestui distins cărturar.

A vorbi despre o personalitate atât de complexă cum este cea a Domnului Dr. Constantin Catrina este pentru mine un act de mare curaj. Ceea ce reprezintă Domnul Constantin Catrina în cultura românească, ca folclorist, muzicolog, bizantinolog, compozitor, profesor, dirijor, animator cultural, am aflat din aprecierile specialiștilor din aceste domenii. Despre contribuția cu totul remarcabilă a Domniei sale în domenii ca: etnografie și artă populară, folclor literar, folclor muzical, muzicologie, muzicologie bizantină, creație muzicală, cercetare sociologică și acțiune culturală am aflat urmărind vasta lista bibliografică cuprinzând studii, articole, eseuri, recenzii, volume, culegeri și ediții îngrijite, referințe, broșuri. Uluit de munca impresionantă a acestui Om, nu poți să nu exclami: „O…Constantin Catrina…”

L-am cunoscut personal pe Domnul Constantin Catrina în urmă cu câțiva ani la Miercurea Ciuc, la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Istorie, cultură și civilizație în sud-estul Transilvaniei”. Era moderatorul secțiunii de Etnografie la care participam și eu. L-am urmărit atent pe parcursul dezbaterilor deoarece chipul, vorba și expresia gestului exprimau trăsăturile unui suflet de o sensibilitate profundă. Ceea ce m-a frapat la Domnia Sa au fost calmul și atenția cu care a ascultat fiecare comunicare, seninătatea și pioșenia din privire, vorba caldă, bine cumpănită, observația pertinentă și încurajatoare, ca și o serie de trăsături precum blândețe, cucernicie, mărinimie, sfioșenie, generozitate, simplitate și limpezime în expresie, trăsături proprii ființelor alese, rare. Doar mult mai târziu aveam să aflu despre vocația și pregătirea teologică a Domniei Sale, în anii tinereții, despre preocupările Domniei Sale pentru muzica religioasă.

La sfârșitul activității, am simțit nevoia de a comunica și am vorbit o vreme ca niște vechi cunoștințe, bucuroase de ocazia unei fugare revederi. Era curios să afle despre preocupările mele, despre folclorul din Subcetate și din zona Topliței. Mi-a oferit cartea de vizită, ne-am scris, am făcut schimb de cărți. M-a încurajat și s-a bucurat de fiecare realizare a mea.

Am fost onorată să primesc ca dar de Crăciun, în 2008, cartea „Constantin Catrina privitor în oglinda timpului”, împreună cu urările de „sănătate și succese”, apoi, cu ocazia întâlnirii de la Araci, din 2 iulie 2011, la casa memorială „Romulus Cioflec”, mi-a dăruit cartea „Muzica și muzicienii cetății”, „ca amintire și prețuire pentru cele împlinite în domeniul monografiei locurilor și semenilor din Subcetate”.

Îi mulțumesc Domnului Constantin Catrina pentru generozitatea, bunătatea și prietenia sa, pentru posibilitatea pe care mi-a oferit-o de a face parte din lumea sa reală și, ca urmare, de a găsi în Domnia sa exemplul unui Om care și-a făcut un crez din cunoașterea și păstrarea creației populare românești autentice, ca și din cunoașterea aprofundată a obârșiilor culturii noastre muzicale de tradiție bizantină.

Prof. Doina Dobreanu

14 februarie 2012

Gânduri la despărţirea de Constantin Catrina

A. Îmi este greu, nespus de greu să mă gândesc la Constantin Catrina la timpul trecut. Şi mai greu îmi este, însă, a vorbi la trecut despre muzicologul, compozitorul, bizantinologul, etnomuzicologul, profesorul şi, nu în ultimul rând, despre omul de uriaşă omenie Constantin Catrina.

Dar, aşa cum, în veşnicia lui Dumnezeu nu este nici trecut şi nici viitor, ci doar un prezent continuu, fără de început şi fără de sfârşit; sau aşa cum, în taina iconomiei dumnezeieşti, suntem aduşi la viaţa pământească spre înveşnicire, tot aşa, se cuvine a duce mai departe, din neam în neam, de-ar fi posibil, pomenirea faptelor de cultură, de viaţă şi de omenie prin care Constantin Catrina i-a bucurat şi i-a îmbogăţit sufleteşte pe toţi cei care i-au stat în preajmă.

L-am cunoscut pe Constantin Catrina în urmă cu mai bine de 20 de ani, atunci când preocupări comune, ce gravitau în jurul muzicii bizantine, ne-au adus împreună, prin participări la congrese, conferinţe, simpozioane şi reuniuni, româneşti sau internaţionale, cu teme privitoare la cântarea tradiţională a Bisericii Ortodoxe. Ne-am apropiat şi ne-am împrietenit imediat, în ciuda diferenţei de vârstă de trei decenii, mulţumită mai ales firii deschise şi prietenoase a maestrului. Schimburile de idei, sugestiile şi poveţele veneau din partea lui Constantin Catrina cu un firesc discret, fără nicio urmă sau gând de superioritate. Am admirat întotdeauna la domnia-sa discreţia şi eleganţa discursului academic, jovialitatea şi umorul fin, de bună calitate, civilitatea răspunsurilor şi controverselor profesionale, probitatea ştiinţifică, munca intelectuală susţinută.

În ultimii ani, maestrul Catrina a trudit, împreună cu profesorul Nicolae Bucur din Miercurea Ciuc, la definitivarea unui proiect de suflet, a unui opus de referinţă în cercetarea şi valorificarea folclorului românesc din zona Arcului intracarpatic, a estului şi sud-estului Transilvaniei. Este vorba despre volumul Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, apărut anul acesta la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, un volum impozant, cuprinzând aproape 500 de pagini, care materializează un proiect cultural amplu. Este vorba despre valorificarea unui tezaur de cultură şi spiritualitate românească, adânc îngropat în colbul arhivelor, al bibliotecilor şi al muzeelor, care a fost scos la lumină prin strădania nemijlocită a lui Constantin Catrina.

Îmi cer permisiunea de a zăbovi o clipă în plus asupra acestei lucrări. Căci, ce ar putea să însemne acest „tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita”? În primul rând, îl putem socoti ca o mărturie trează a unei tradiţii adormite. Apoi, acest impozant volum reuneşte cele mai importante studii privind folclorul literar şi muzical, cultura şi spiritualitatea şi, poate cel mai important lucru, mărturia existenţei şi vitalităţii românilor din spaţiile pe care le-au stăpânit în decursul istoriei lor bi-milenare pe acest pământ. În fine, din perspectiva celor aplecaţi spre studiu, volumul cuprinde o impozantă Bibliografie generală selectivă care, ocupând exact jumătate din amploarea volumului, înmănunchează totalitatea scrierilor despre cultura tradiţională românească, indiferent de însemnătatea şi amploarea lor, fie că au fost cuprinse între paginile unor periodice locale, fie că pot fi găsite între filele, mai puţin consultate de publicul larg, ale antologiilor, monografiilor şi tipologiilor folclorice, literare şi muzicale. În fapt, numai această bibliografie însăşi ar fi putut sta la baza unui volum de sine stătător, prin care să fie relevată bogăţia de demult a spiritualităţii românilor trăitori în estul şi sud-estul Transilvaniei.

Constantin Catrina a propus în acest volum nu mai puţin de 12 studii care surprind, în diferite grade ale aprofundării ştiinţifice şi istorice, unele dintre cele mai interesante arii tematice ale vieţii muzicale româneşti din sud-estul Transilvaniei. Investigarea diacronic-istorică a fenomenului muzical existent, în decursul veacurilor trecute, în această zonă reprezintă punctul de greutate al suitei de studii prin care autorul îşi propune să releve bogatele surse şi resurse (multe dintre ele, inedite) etalate cu această ocazie. Constantin Catrina are darul de a sistematiza şi tezauriza informaţii diverse şi disparate, existente în surse bibliografice şi arhivistice multiple. Menţionez unele studii de istoriografie: „George Bariţiu despre problemele creaţiei artistice în Transilvania sec. al XIX-lea” (p. 143–147), sau „Probleme de etnografie şi artă populară în dezbaterea revistei Transilvania” (p. 149–155), sau „Folcloriştii şi folclorul muzical din judeţul Covasna. Privire istorică” (p. 157–164). O altă perspectivă: evidenţierea personalităţilor covăsnene care au contribuit la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc din sud-estul Transilvaniei. Sunt prezentaţi, prin studii substanţiale şi foarte importante, Dimitrie Cioflec (p. 165–168), I.G. Bibicescu (p. 169–172), Andrei Bârseanu (p. 173–177), Alexandru Bogdan (p. 179–186), N.I. Dumitraşcu (p. 187–194), Horia Teculescu (195–202) şi Matei N. Jurebiţă (p. 203–207). Ultimele două contribuţii prin care Constantin Catrina aduce un plus de valoare ştiinţifică acestui volum impresionează prin relevanţa şi calitatea celor două studii de sinteză, care cuprind „Însemnări pe marginea unor culegeri de folclor muzical din judeţul Covasna” (p. 209–214) şi „Consideraţii pe marginea unor obiceiuri şi creaţii poetico-muzicale păstoreşti din sud-estul Transilvaniei (Ţara Bârsei şi Covasna). Circulaţie şi stratificare” (p. 215–221).

Nu în cele din urmă, se cuvine a spune câteva cuvinte despre cea de-a doua secţiune relevantă a cărţii, concretizată în acel remarcabil demers bibliologic pe care l-am amintit deja. Departe de a fi doar o simplă acţiune de „înregistrare şi sistematizare a bunurilor culturii populare” (aşa cum se menţionează la pagina 225), inventarierea vastului material bibliografic (care cuprinde nu mai puţin de 2080 poziţii!) este structurată pe mai multe secţiuni. Au fost reunite periodicele, de circulaţie naţională sau locală, cu cele mai prestigioase volume de etnografie şi folclor (cataloage, dicţionare, lexicoane, antologii, monografii, tipologii); au fost integrate muzeele şi colecţiile locale şi s-au relevat formele şi modalităţile de „valorificare a artei populare şi creaţiei artistice tradiţionale”; această secţiune bibliografică se articulează ca un veritabil instrument de lucru, de cea mai elevată calitate ştiinţifică. Un indice de nume şi unul de localităţi întregesc acest volum, conferindu-i rigoare şi autoritate ştiinţifică.

Mai presus de orice, această carte are însă meritul fundamental că reuşeşte să depăşească neajunsul de a vorbi despre trecut la timpul prezent. Cu alte cuvinte, să „rupă tăcerea” muzicii despre care se vorbeşte, dar care nu se mai aude. Muzica mută a doinelor, cântecelor şi jocurilor, tezaurizată în muţenia arhivelor de folclor şi în colecţiile de referinţă, va mai aştepta, cuminte, până când va fi redescoperită şi readusă la cinstea cea dintâi la care a fost ridicată, cândva, de măria-sa ţăranul român.

Încercând să evoc, în câteva cuvinte, personalitatea multilaterală a lui Constantin Catrina am zăbovit asupra volumului Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, nu doar pentru că reprezintă ultima contribuţie editată a maestrului, ci pentru că această lucrare deschide noi perspective de cercetare şi sinteză etnomuzicologică, cu referire la această zonă istorică şi geografică românească, încărcată cu multiple semnificaţii. Şi, nu în ultimul rând, pentru că, în ultimii trei ani, am împărtăşit împreună cu maestrul Catrina multe preocupări comune privind cultura muzicală tradiţională românească din arealul sud-est transilvan.

Fie ca Dumnezeu să-i facă odihnă cu drepţii întru Împărăţia Sa, bunului nostru maestru şi prieten, Constantin Catrina!

B. Îmi este greu, nespus de greu să mă gândesc la Constantin Catrina la timpul trecut. Şi mai greu îmi este, însă, a vorbi la trecut despre muzicologul, compozitorul, bizantinologul, etnomuzicologul, profesorul şi, nu în ultimul rând, despre omul de uriaşă omenie Constantin Catrina.

Dar, aşa cum, în veşnicia lui Dumnezeu nu este nici trecut şi nici viitor, ci doar un prezent continuu, fără de început şi fără de sfârşit, sau aşa cum, în taina iconomiei dumnezeieşti, suntem aduşi la viaţa pământească spre înveşnicire, tot aşa se cuvine a duce mai departe, din neam în neam, de-ar fi posibil, pomenirea faptelor de cultură, de viaţă şi de omenie prin care Constantin Catrina i-a bucurat şi i-a îmbogăţit sufleteşte pe toţi cei care i-au stat în preajmă.

L-am cunoscut pe Constantin Catrina în urmă cu mai bine de 20 de ani, atunci când preocupări comune, ce gravitau în jurul muzicii bizantine, ne-au adus împreună, prin participări la congrese, conferinţe, simpozioane şi reuniuni, româneşti sau internaţionale, cu teme privitoare la cântarea tradiţională a Bisericii Ortodoxe. Ne-am apropiat şi ne-am împrietenit imediat, în ciuda diferenţei de vârstă de aproape trei decenii, mulţumită mai ales firii deschise şi prietenoase a maestrului. Schimburile de idei, sugestiile şi poveţele veneau din partea lui Constantin Catrina cu un firesc discret, fără nicio urmă sau gând de superioritate. Am admirat întotdeauna la domnia-sa discreţia şi eleganţa discursului academic, jovialitatea şi umorul fin, de bună calitate, civilitatea interpelărilor şi polemicilor profesionale, probitatea ştiinţifică, munca intelectuală susţinută.
(Fragmente din textul „Constantin Catrina: bizantinolog şi folclorist, maestru şi prieten”, prezentat la Muzeul de Etnografie Brasov, luni 4 noiembrie 2013)

Cercetător științific Constantin Secară

Viaţa Lui a fost un permanent sunet şi cuvânt

Emoţia puternică care ne cuprinde uneori, şi mai ales în momentele când trebuie să-ţi aminteşti de un prieten de care te-ai despărţit definitiv, te împinge nu să vorbeşti, ci să taci, ori să cugeţi tăcând, şoptind în gând.

Cu fiecare plecare a unei fiinţe dragi trăiesc destinul lui Adam, totul trebuie reluat de la început…naşterea, amintirile, trăirile, iubirile, tristeţile, bucuriile…

Pentru aceste gânduri de adio, aveam să stau mut în faţa colii albe câteva ore… Slovele nu se-nfiripau ! Condeiul, tastatura înţepeniseră ca niciodată…

Gemeau în surdină muzica astrală şi acele imnodii bizantine.

Reflectam la fraza celebră a “marelui poet al teatrului”, Heiner Müller: „Ceea ce nu mai putem spune, trebuie să cântăm”.

Plecarea Lui m-a luat pe nepregătite, fulgerându-mi liniştea.

Cât de solemnă şi gravă sună acum rostirea ADIO ! Când ştiu preabine că El nu-şi putuse duce la bun sfârşit rânduiala prin gândurile şi manuscrisele sale… fiind încă departe de-a încheia Lucrarea.

Ar zice poetul :

Manuscrisul / în inima mea / amorţeşte / ca-n iarbă / mormintele.

Dar când rugul s-a stins / nu uita / sub cenuşă / mai cântă / Cuvintele.

Aş putea spune: cuvântul nu trăieşte doar în exterior şi vrem să-l extragem din muzicalitate, aşa cum se scoate apa din adâncul fântânii.

Am reţinut de la Constantin Catrina, colegul, prietenul, profesorul, etnologul, muzicologul, compozitorul, precum că, dincolo de învelişul cuvintelor, ceva misterios se găseşte depus în sonoritatea muzicală.

Cu câtă dăruire şi discreţie te invita această delicată Fiinţă, cu caracterul atât de sincer şi înnobilat de blândeţe, să-I savurezi ideile, textele, compoziţiile…Insufla, cu empatia Sa, stimă şi respect la toţi câţi l-au cunoscut…

Am încercat şi am reuşit să aflu de la El importanţa sunetului în muzică… Ce este mai important la sunet: să-l produci, sau să-l asculţi ? De ce trebuie să asculţi şi cum să devii sensibil la ascultare ? !

Pentru cartea dedicată Lui, Profesioniştii noştri, ce urmează a fi lansată în toamnă, cu nespuse regrete, In memoriam, l-am onorat cu un delicat şi sincer portret spiritual. Mi-a mulţumit pentru cuvintele prieteneşti fiind încântat de evocarea trimisă. Speram la noi şi edificatoare întâlniri spirituale, mai ales că eram în faţa unei cărţi comune, „Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita”, editată la cumpăna anilor 2012-2013.

Cu câtă satisfacţie şi bucurie a primit rodul nostru spiritual, o ispită a provocării cu sinele, un drum al neliniştilor şi-n final al satisfacţiilor. Nu L-am putut avea între noi la lansarea de la Topliţa, Miercurea-Ciuc, Sfântu Gheorghe. Am trăit, alături de familia lui dragă, calvarul celor 33 de zile, cât s-a chinuit şi rezistat, mai mult inconştient, să revină la starea sa plină de lumină şi bunătate. În 28 mai dirijorul şi-a părăsit bagheta, s-a despărţit de noi, pentru a se muta în lumea îngerilor. Acolo, în spaţiul celest, prietenul nostru îşi va continua, cu siguranţă, ucenicia.

Mi-am permis nişte Gânduri de adio la plecarea distinsului prieten şi coleg, scriere publicată de cele două gazete judeţene, Mesagerul de Covasna şi Informaţia Harghitei.

Pentru tristul eveniment de astăzi readuc în atenţie, un pasaj al regretatului coleg, scris cu prilejul trecerii în eternitate a părintelui profesor, compozitor, Gheorghe Şoimu (1911-1985). Lui Constantin Catrina, laborios colecţionar de articole şi cronici publicate în diverse reviste, lexicoane şi enciclopedii, i-au rămas în atenţie însemnarea compozitorului Dumitru Capoianu. Reţinem aceste rânduri: profesorul, părintele Gheorghe Şoimu se remarca prin „acelaşi uşor, dar nedisimulat zâmbet timid, binevoitor mereu... ( el era omul ) pentru care bucuria lăuntrică pentru aproapele său, pentru omul de lângă el, venea de undeva, din străfundul unei figuri a lui Dumnezeu pentru care invidia, pizma, răutatea sau îngâmfarea erau schilodiri umane pe care le afla numai din cărţi sau din spusele altora.” (Incrustaţii pe portativul unei colaborări rodnice, In memoriam, Gheoghe Şoimu, în Actulitatea Muzicală, Bucureşti, nr.138, I /decembrie, 1995, p.2). Aceste carateristici şi trăsături le-a întrunit şi prietenul nostru, trecut şi el în eternitate.

Să reflectăm şi la cele notate în finalul eseului, acum 18 ani, de Constantin Catrina: “Suntem chemaţi să ne cunoaştem mai bine modelele de viaţă şi creaţie, să le omagiem împlinirile şi munca pilduitoare împreună cu toţi cei care participă direct întru împodobirea vieţii noastre spirituale.”

Câtă înţelepciune şi adevăr ! Se vor putea oare respecta ?

Dumnezeu să-L ocrotească în pace şi linişte !

Dr. Nicolae Bucur

28 iunie 2013

[1] Doru Popovici, „Lui Constantin Catrina”, în „Constantin Catrina privitor în oglinda timpului”, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu-Vâlcea, 2008 p. 5-6