FESTIVAL DE COLINDE 2013

Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, cultură tradiţională şi identitate naţională

 „Să fii, gazdă, sănătos

Ca un pom de rai frumos

Dimineaţa lui Crăciun”

(Colind interpretat de „Pădurenii” din Barcani, judeţul Covasna)

Este ştiut, colindele şi colindatul se înscriu printre cele mai importante elemente ale culturii tradiţionale imateriale româneşti. O recunoaştere a valorii de patrimoniu a colindatului românesc o reprezintă şi includerea lui pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, chiar la începutul lunii decembrie din acest an, eveniment ce poate fi considerat drept o realizare importantă a colectivului interdisciplinar de specialişti din Bucureşti, Cluj şi Chişinău care au lucrat susţinut, timp de mai mulţi ani - prin documentare bibliografică şi de arhivă, culegeri de teren, studii şi sinteze etnologice - la elaborarea şi edificarea acestui dosar.

Colindele românilor din sud-estul Transilvaniei s-au aflat în atenţia mea în urmă cu mai mulţi ani, pe când am început documentarea pentru tema de cercetare postdoctorală privind stadiul actual al folclorului muzical românesc din această zonă. Încă de pe atunci am remarcat bogăţia repertorială care fusese consemnată cu multe decenii în urmă prin culegerile lui Tiberiu Brediceanu, Ioan R. Nicola, Nicolae Coman, Iosif Herţea şi Speranţa Rădulescu. Aveam să caut eu însumi, mergând pe urmele acestor cercetări - aflate în arhivele de folclor din ţară sau publicate parţial în lucrări de referinţă ale deceniilor trecute - originile acestor colinde străvechi, urmărind să relev, prin documentare şi prin cercetare de teren, dinamica repertoriului specific, atât de bogat odinioară.

Am dorit să particip la Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat de Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, urmărind până acum două ediţii: cea din decembrie 2011 şi cea de anul acesta. Trebuie subliniat că festivalul are, în afara inerentei laturi spectaculare, o importantă componentă interactivă, vizibilă mai ales prin organizarea unor deplasări ale cetelor de colindători la instituţii publice şi biserici româneşti aflate în diferite localităţi din judeţul Covasna. Această acţiune, ce ar putea fi interpretată la o primă vedere ca un reflex al „colindelor oficiale” din perioada comunistă, întruneşte însă, în condiţiile sociale şi culturale actuale ale comunităţilor româneşti numeric inferioare din judeţele Covasna şi Harghita, atributele coeziunii şi afirmării identităţii culturale şi spirituale româneşti din această zonă. Cu atât este mai lăudabilă această realizare a Fundaţiei „Mihai Viteazul” (coordonată cu enormă dăruire de prof. ing. Maria Peligrad) cu cât ea se desfăşoară, an de an, în condiţii materiale precare, având o susţinere modestă din partea autorităţilor judeţene şi locale, şi beneficiind de resurse umane insuficiente.
În anul 2011, pe 10 decembrie, făceam cunoştinţă cu ceata de colindători din Vâlcele, judeţul Covasna (Foto 1), pe care am însoţit-o în timpul celor două zile de festival, iar continuarea cercetării pe teren a fost determinată de remarcarea unui potenţial important al acestor tineri, în ciuda unei structurări eterogene a repertoriului. În acelaşi context, am înregistrat şi ceata feciorilor din Araci, judeţul Covasna (Foto 2), într-o singură şedinţă de culegere, în data de 28 decembrie 2011. Cu această ocazie, după sinteza tuturor informaţiilor şi după transcrierea şi analiza pieselor înregistrate, semnalam, în cadrul unui studiu pe care l-am finalizat anul trecut, că păstrarea obiceiului colindatului tradiţional românesc în Vâlcele şi Araci este un fapt real şi îmbucurător, incluzând transmiterea unor piese importante până în contemporaneitate şi păstrarea aproape identică a structurilor poetico-muzicale care fuseseră anterior consemnate, chiar dacă se constată inerente mutaţii la nivelul vechilor cadre rituale, transpuse la realităţile contemporane.

Anul acesta am remarcat din nou unele schimbări survenite în cadrul organizării grupurilor şi cetelor de colindători. Nu voi insista asupra lor decât în măsura în care ele modifică datele problemelor deja enunţate, întărindu-mi convingerea că ceea ce putem face noi, cercetătorii ştiinţelor etnologice, nu este decât a consemna „clipa”, momentul de referinţă pe care-l surprindem la un moment dat. Restul fenomenului este fluid, este curgere în direcţii diferite, uneori contrare şi contrariante, este o perpetuă transformare pe care nu avem nici puterea, dar nici căderea de a o stopa sau încetini, fie că ne place aceasta, fie că nu. De fapt, acest postulat reprezintă însăşi esenţa fenomenului folcloric: dinamică şi perpetuă devenire.

În acest decembrie, am aşteptat cu nerăbdare reîntâlnirea cu cetele de colindători din Araci şi Vâlcele. Prima a lipsit, iar a doua s-a prezentat într-o formulă mult diminuată, cu efectivul masculin drastic împuţinat. Am aflat între timp că tinerii din Vâlcele sunt plecaţi la muncă în străinătate, fiind confruntaţi acasă cu lipsa oricărei perspective economice. Mai mult ca sigur că aceeaşi situaţie se resimte şi la Araci. Am constatat, apoi, prezenţa aceloraşi două formaţii invitate constant în cadrul Festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”: Grupul de datini şi obiceiuri de Anul Nou al Centrului Cultural din Tupilaţi, judeţul Neamţ, coordonat de Romică Leonte, şi Ansamblul „Colinda” din Măţău, judeţul Argeş, condus de prof. Cezar Neacşu, ambele performând repertorii care reflectă, în linii mari, tradiţiile locale. M-am bucurat, însă, pentru întâlnirea, pe 14 decembrie 2013, a altor două formaţii tinere, dar cu un bun potenţial de dezvoltare: „Pădurenii” din Barcani, judeţul Covasna, coordonată de Cristina Deteşan, şi „Plaiuri tulgheşene” din Tulgheş, judeţul Harghita, îndrumată de Lăcrămioara Pop.

Neintenţionând a face o relatare exhaustivă a Festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat de Fundaţia „Mihai Viteazul”, am dorit doar să punctez unele dintre cele mai reprezentative momente ale acestuia. În acest context, mi-am propus ca unele dintre concluziile privind formaţiile, repertoriile şi tipurile de performare să le dezvolt şi să le prezint în cadrul unor studii specializate. Un lucru aş dori să mai menţionez în încheierea acestor rânduri: anul acesta au fost prezentate, în premieră, piesele componente, ornamentica şi simbolica unora dintre costumele populare îmbrăcate de grupurile din festival. Moment în care a excelat, prin profesionalism, spontaneitate şi carismă, Lăcrămioara Pop, coordonatoarea „Plaiurilor tulgheşene”, şi în care am avut bucuria să o descoperim pe prof. ing. Maria Peligrad, preşedintele Fundaţiei „Mihai Viteazul”, vorbind cu însufleţire despre vechiul şi frumosul costum de Sălişte, în care s-a îmbrăcat. Cred că este un început frumos al dezvoltării pe viitor a unei componente importante a Festivalului, aceea a prezentării, cunoaşterii şi transmiterii tradiţiei costumelor populare româneşti din Arcul Intracarpatic. Căci Tradiţia, în întregul ei, reprezintă calea spre reamintire, spre locul unde omul se regăseşte pe sine, alcătuind un tot inseparabil.

Autor: Dr. Constantin Secară (Bucureşti)

 Colindătorii de la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate

la

 Festivalul „Florile dalbe” de la Toplița, 2013

Acasă, de Crăciun

Mă-ntorc acasă de Crăciun

Când iarna albă cerne

Și redevin copilul bun

Din basmele eterne.

Aștept și-acum să retrăiesc

Mirajul sărbătorii

Ce an de an îl povestesc

Irozii și păstorii.

Mă-ntorc acasă de Crăciun,

Mereu mă voi întoarce,

Când iarna-n satul meu străbun

Fuiorul alb îl toarce.

(Autor necunoscut)