D. DOBREANU, V. DOBREANU, LA OBÂRŞIE, LA IZVOR…, vol. II, 2014

 1. În curând, o nouă carte
 2. Reuniunea membrilor RECOMESPAR la Crișeni, jud. Harghita - 18 oct. 2014 - la Muzeul Pălăriilor de Paie:

http://www.recomespar.ro./harta.html

 3. Marius Matei, etnograf, muzeograf, colecționar, interpret de folclor muzical

 1. DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU, 

LA OBÂRŞIE, LA IZVOR…, vol. II, Cuvânt înainte de Valentin Marica, Postfața de Doina Butiurcă, Editura „Cezara Codruţa Marica”, Târgu-Mureş, 2014

CONVORBIRI LA SUBCETATE, cu:

Maria - Minerva Adam (n. Pop)

Lucreția Checec (n. Urzică)

Dan Cotfas

Daniel – Tudor Cotfas

Petru Cotfas

Aurel Dobrean

Iulia Dobrean

Petru Gafton – in memoriam/ 8

Aurel-Dan Dobrean

Ana-Alexandra Dobrean

Emanuela Dobrin

Iulia Dumitru (n.Hanga)

Nicolae Hurubă

Gheorghe Laczko-Cotfas

Leontina Mărginean (n. Bordea)

Teodora Mîndru

Cosmina-Marcela Oltean

Livia Panciuc (n. Hurubă)

Petru-Cristian Popa

Ioan Roșca

Alexandru-Manole Rusu

Zorel Suciu

Dan- Lazăr Trifan

Ioan Țifrea

Gavril Urzică – in memoriam

Mihail-Mircea Urzică

Radu Urzică

Maria Vuc (n. Dobrean)

CUVÂNT ÎNAINTE I

Dr. MARICA VALENTIN, 

Senior editor la Radio Târgu-Mureș

Este, acum, prin această nouă serie de interviuri, și mai încărcată în semnificații starea de jurământ față de locul nașterii pe care o mărturisesc fascinant Doina și Vasile Dobreanu. Monografia satului pe care o scriu cu inspirația, consecvența, temeinicia și afectivitatea intelectualului adevărat, își adaugă noi unghiuri de abordare. Paginile, din remarcabile demersuri editoriale anterioare, venind din documentele de necontestat ale arhivelor, din râvna cercetării științifice, coexistă, acum, prin savoarea confesiunilor celor intervievați, cu o stea de taină, reverberând – cum consemna Vasile Avram în Timp și destin la Noul Român – împlinirea unui destin în bolțile veșniciei, identificabil în cele din urmă cu traseul unei credințe. Rostindu-și viața în infinitul zărilor, în șuvoiul trăirilor atât de nuanțate, cei intervievați reușesc, deodată, cu un uluitor firesc, să se reîntoarcă în împărăția luminii dintâi, cea a nașterii; retălmăcindu-se în revărsările aducerilor-aminte, în contopiri celeste și telurice, îngânând un cântec al Învierii, precum altădată preabunul Ioan Alexandru: Satul se coace-n cuibul lui ceresc/ Miroase a smirnă și a omenie/ Miroase-a-nviere și-a curat/ Miroase a om scăpat în veșnicie...

Despre omul scăpat în veșnicie vorbesc cărțile scrise la Subcetate, prin vrednicia domnilor profesori, urmând traseul unei credințe și vrerea de a institui adevăr și frumusețe, știind că Acolo, sub zariște cosmică, pe boaba de grâu este întipărită fața lui Hristos, că atunci când Iisus murea – imaginea apare în Isus-Pământul, eseul lui Lucian Blaga – lumea de argilă dobândea suflet divin.

În succesiunea mărturisirilor, sub o formă sau alta, dar mereu într-un fior cald, este invocat sufletul divin al satului, devenind pentru cel plecat iconostas, reazăm, legătură permanentă, vie, cu cei de-acasă, destin continuu, belșug de subînțelesuri. Astfel, departele devine aproapele..., formele de relief ale geografiei fizice devin, sugestiv, forme de relief ale unei geografii a permanențelor afective. Zestrea leagănului natal, inefabilul acesteia, rămâne de neînvins. Ceea ce școala românească sau străină au adăugat –argumenta marele Blaga în Elogiul satului românesc - cred că n-a putut să altereze prea mult o substanță sufletească modelată după niște tipare cu atât mai efective, cu cât se impuneau mai inconștient și mai neîntrerupt.

Veghind pe coasta de vest a Peninsulei Iberice, chinuit de un anume dor de țară, într-o atmosferă încărcată de fulgere latente (avea să izbucnească cel de-al doilea război mondial), Lucian Blaga își amintește de locurile natale în care izvoarele se deschid și apa are umbră, găsind dezmierdare în slava înrourată a Vlahiei, în reavăna ei dumbravă, exclamând: Om de pădure sunt și-mi place frunza...

Cei reuniți în această carte tandră, în teritorii de cuvinte euharistice, în răscolirea frumoasă a dorului de izvoarele ce se deschid și de apa ce are umbră, îi repetă, credem, poetului versul: Om de pădure sunt și-mi place frunza. În hlamida vieții lor, în valuri de zgomot sau tăcere, între mângâieri și deziluzii, printre lungi așteptări, bat ritmic fereastra, cumpăna, crucea, poarta, puntea de peste apă, Calea Laptelui și stelele, biserica și școala, jocurile copilăriei, truda părinților pentru ca anotimpurile să dea rod, ca ciorchinii grei și mari, în rânduială și aureolă. De aceea, cartea INTERVIURILOR DE LA SUBCETATE se încarcă în curată poezie; și nu o putem citi și comenta decât în acest registru. Ce dezmierdare, tocmai în era vidului! Ce dezmierdare prin regăsirea de sine a ființei!

💖💛💙

CUVÂNT ÎNAINTE II

Conf. Univ. Dr. DOINA BUTIURCĂ,

Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureş

      Întoarcerea la „obârşie, la izvor” nu este o simplă metaforă filozofică. Este un mod al fiinţării noastre - ca neam, al permanenţei noastre - ca istorie, este o metafizică a lui „a fi acasă”.

Ne-o demonstrează cel de al doilea volum semnat de Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu. Tema istoriei locale, a istoriei de familie este rememorată prin dialoguri-confesiune emoţionante, memorabile, pline de un sentiment netrucat al identităţii fiinţei, indiferent de timp şi spaţiu, indiferent de vârstă. O amprentă a spiritului-matrice care a definit dintotdeauna mentalitatea oamenilor din Subcetate conferă coeziune memoriilor, punând în evidenţă valorile autentice ale unei mentalităţi inconfundabile, născută din iubirea aproapelui şi din pioşenie etc. Din perspectiva acestui mod de a fiinţa sunt evocaţi părinţi, dacăli, oameni ai locului.  Părinţii înseamnă „viața, educația religioasă, sfaturile de comportare civilizată acasă, la școală cu profesorii și colegii, în societate” (Laczko-CotfasGheorghe). Modelează personalitatea tânărului pentru a reuşi în viață, pentru a merge „mai departe decât ei” (Cotfas Dan Tudor); părinţii sunt „icoane sfinte și sunt cu adevarat nemuritori” (Leontina Mărginean), lor „le datorăm formarea noastră ca oameni” (Lucreţia Checec), aplecarea spre tainele lumii, spre cunoaşterea profundă a lucrurilor. Părinţii satului patriarhal sunt evocaţi prin „marea sete de cunoaştere, aviditatea cu care citeau, urmăreau ştirile, citeau ziarele, ascultau radioul, cu care urmăreau învăţatul nostru”; mama poartă „ceva misterios în fiinţa ei, ceva supranatural, ceva divin” (Trifan Dan-Lazar), este „cea care ne adună în jurul ei” (Rusu Alexandru Manole) etc.

„Acasă, la izvor” înseamnă misterul irepetabil al „relaţiei” dintre părinţi şi copii, comuniunea în a cunoaşte („Învăţau cu noi. Noi învăţam de la ei, ei învăţau ce învăţam noi”, Trifan Dan-Lazar), comuniunea cu fraţii şi surorile („Domnea în casa noastră o atmosferă de liniște și pace deoarece relația dintre părinții noștri era de armonie și înțelegere”, Nicolae Hurubă; „cel mai bine mă simt acasă, la Subcetate, cu mama şi sora mea. Acasă este locul care îmi oferă linişte, energie şi îmi dă mereu o stare de bine”,Mândru Todora) etc. „Acasă” este matricea unei vieţi: „cei șapte ani de acasă nu pot fi supliniți de nicio facultate absolvită mai târziu... Pe scurt: iubire, respect, bună-cuviință, omenie, măsură.” (Doina Dobrean), este spaţiul unde tânărul îşi înnoblilează trăirea cu preaplinul sufletesc al părinţilor, pe care nu uită să îl poarte aievea, în lume („Atât tata, cât și mama, erau niște oameni foarte sufletiști. Erau în stare să-și lase treaba lor și să-și ajute vecinii și prietenii, la nevoie”, Ţifrea Ioan).

Ce înseamnă casa părintească în spaţiul patriarhal? Este unul dintre subiectele pline de substanţă ale volumului, prin reprezentările multiple ale generaţiilor. Reprezentările de ordin arhitectural („este o casă veche, construită în anul 1930, după arhitectura acelor vremuri, fără filigorie, dar cu târnaţ. Într-adevăr, este printre puţinele case din lemn cu arhitectură traditională din Subcetate care nu a fost modificată în timp”, Maria Minerva Adam), sublimul alchimiei dintre casa părintească şi farmecul sărbătorilor de rit creştin, „alinarea dorului de părinţi”, „rigoarea gospodăriei” tradiţionale (Iulia Dumitru), meditaţiile asupra relaţiei dintre valorile patriarhale şi mercantilismul vremurilor („Casa părintească, iată, a ajuns doar un subiect lacrimogen în infernala maşină de făcut bani, un reper abstract, o piedică în calea celor care sunt obligaţi să se îndepărteze!”, Zorel Suciu) etc sunt aspecte ale uni tablou-document, monumental, emoţionant al vietii patrirhale, din satele comunei Subcetate. Casa părintească este eternitatea unde spaţiul pare să-şi fi pietrificat dimensiunile concrete, devenind spaţiu-document: „Casa părintească de pe Dos”, „Aici, Între Pâraie,”, „pe Şăştină”, „în Poiană”, „în Centru”; lemnul casei „este coborât din muntele Bătrâna” etc. Într-un timp patriarhal, clipa se dilată în formele pure ale percepţiei noastre (Acasă „o zi poate însemna uneori mai mult decât un an întreg”, Mandru Teodora). Timpul este retrăit ca succesiune ciclică de stări, sărbători, activităţi, etape ale vieţii particulare, peste care se cerne eternitatea.

Rememorarea lui „acasă” înseamnă rememorarea timpului trăit în spaţiul privilegiat al copilăriei, al formării noastre morale, civice, intelectuale.

Confesiunea pendulează între trecut şi prezent. De la Şcoala lui „acasă” au plecat să îşi reprezinte în lume, cu nobleţe şi inteligenţă, moşii şi părinţii, dar mai ales neamul românesc, intelectuali de elită: Ioan Ţifrea (profesor universitar la Universitatea din Cluj), Minerva Adam (inginer la Craiova), Lucreţia Checec (matematician şi cercetător consacrat, în domeniul ştiinţelor „tari”), Aurel Dobrean, Iulia Dobrean, Leontina Mărginean, Livia Panciuc, Maria Vuc (profesori de aleasă vocaţie), Mihail-Mircea Urzică (medic veterinar), Zorel Suciu (artist plastic, etnograf), intelegenţe native (despre Nicolae Hurubă revista „Aripile patriei” scria în 1957: „Cine nu-l cunoaște la noi, în unitate, pe sergentul Nicolae Hurubă, maistru mecanic de avioane? Sunt doar câteva zeci de luni de când a montat primul avion, aproape tot atâtea luni de când a schimbat primul motor de avion reactiv!...”), jurnalişti (Mîndru Teodora), oameni de talent (înv. Dumitru Iulia promovează în Germania Nunta tradiţională din Rupea).

Spirite plurivalente au tăiat orizonturile spre noi deschideri intelectuale, promovând cu dreaptă măsură cultura locală şi valorile universale: Dan-Lazar Trifan (matematician, consultant internaţional senior în sisteme informatice la Quebec, muzician), Emanuela Dobrin, expert în impozitare internaţională la IBM, Dr. Daniel-Tudor Cotfas, Dr. Petru-Adrian Cotfas, cadre universitare, cercetători în domeniul energiilor regenerabile, au pus Universitatea „Transilvania” din Braşov „mai sus decât alte universităţi şi pe picior de egalitate cu CERN, Vestas sau alte mari organizaţii”, prin premiile câştigate la concursul National Instruments România, la concursul mondial de la Austin, Texas.

Există alături de faţeta emergentă a lui „acasă”, necesara imergenţă a inteligenţei umane, a vocaţiei predestinată, parcă, să creeze, să promoveze adevăratele valori, în mediul care a consacrat-o. Profesorul Laczko-Cotfas Gheorghe a dus pe culmile desăvârşirii cunoaşterii în domeniul matematicii numeroase generaţii, dintre care cercetători, profesori universitari etc. Doina Dobreanu şi-a făcut stagiul de „mucenicie” deschizând drumuri solide spre cunoaşterea literaturii române şi universale, folclor, teatru şi jurnalism, dar mai ales, spre promovarea valorilor autentice ale satului românesc etc. Parafrazându-l pe Constantin Noica, a pornit de „acasă” cu „vrednicia proprie” de a înţelege miracolul lumii şi a ajuns să reactualizeze prin cercetările domniei sale – istoria locului, valorile, tradiţia, oamenii atâtor timpuri trecute şi actuale.

Volumul de faţă este unul dintre documentele solide ale unicităţii noastre (istorice, culturale, intelectuale, morale) în multiplicitatea culturală a lumii.

💗💛💜

 2. Reuniunea membrilor RECOMESPAR la Criseni, jud. Harghita - 18 oct. 2014 -, la Muzeul Pălăriilor de Paie

 http://www.recomespar.ro./muzeul_palariilor_de_paie.html

Din nou despre robii frumosului

  

Astăzi, când mărturiile culturii noastre populare devin tot mai rare și mai amenințate să fie înstrăinate sau să dispară, oameni inimoși și entuziaști, cu iubire pentru ceea ce reprezintă patrimoniul cultural etnografic al comunității locale în care trăiesc, au avut inițiativa și curajul să realizeze colecții etnografice particulare, create cu eforturi și sacrificiu, asumându-și datoria de a lăsa ceva urmașilor din bunurile moștenite.

Aceștia sunt robii frumosului, „singuratici și inimoși, locuind în cele mai nebănuite colțuri ale țării, însuflețiți de o anume conștiință a necesității păstrării valorilor spirituale, gata oricând să renunțe la viața cotidiană pentru a mai salva o bucățică din sfânta lume a satului tradițional”.[1]

Așa au fost numiți ctitorii celor 73 de muzee și colecții particulare sătești (etnografice) din România aflate în evidența Muzeului Național al Țăranului Român, dintre care au fost selectate 25 de colecții/ muzee spre a fi prezentate în cartea „ROBII FRUMOSULUI. Colecții etnografice particulare sătești din România”, apărută sub egida prestigioasei instituții amintite, în anul 2012, la Editura Martor.

Începând din anul 2011, majoritatea colecționarilor particulari sunt reuniți într-o asociație: Rețeaua colecțiilor și muzeelor etnografice sătești particulare din România (RECOMESPAR), al cărei președinte este domnul arhitect Eugen Vaida.

În zilele de 17, 18 și 19 octombrie 2014, membrii rețelei ne-am întâlnit la Crișeni, județul Harghita, la Muzeul Pălăriilor de Paie al domnului Szocs Lajos.

Bucuriei de a ne revedea la Crișeni și de a afla noutăți legate de activitatea colegilor din rețea, s-au adăugat multe altele, născute din ospitalitatea gazdelor, familia Szocs Lajos, vizitarea muzeului din Crișeni, vizitarea unui atelier de olărit din Corund, primirea albumului „Tezaur bănățean” al tânărului nostru coleg, Marius Matei, din Timișoara...

Mă bucur să avem în rândul colecționarilor nu numai oameni care se îndreaptă spre apusul vieții lor, nostalgici ai unor vremuri apuse, când în satele noastre erau încă practicate îndeletnicirile tradiționale și creatorii de artă populară lucrau la întrecere, ci și tineri care își dedică viața, timpul, muncii de căutare și cercetare, de colectare, recondiționare, păstrare și valorizare a obiectelor tradiționale.

Unul dintre aceștia este domnul Marius Matei, din Girocul bănățean, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dar și colecționar particular, al cărui crez este de „a salva o părticică din sfânta lume a satului de odinioară”, așa cum el însuși mărturisește. La el, „pasiunea s-a transformat în competență pusă în slujba prezervării patrimoniului tradițional bănățean” (Dr. Ana Pascu, MNȚR, București)

Crezul domnului Marius Matei nu este singular, este cel care ne dă suflu, curaj și entuziasm și nouă, celorlalți robi ai frumosului.

---

[1] Eugen Vaida, Președinte RECOMESPAR, Nebunii iubitori de frumos, în „Recuperări, restituiri, restaurări. Colecții etnografice particulare din România”, Editura Martor, 2012, p.8

 

 

3. Marius Matei 

Marius Matei își dedică viața, timpul, muncii de căutare și cercetare, ca muzeograf la

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dar și muncii de colectare, recondiționare, păstrare și valorizare a obiectelor tradiționale prin minunata sa colecție privată, „pentru a salva astfel o părticică din sfânta lume a satului de odinioară”, așa cum el însuși mărturisește.

Cu dragostea sa pentru cultura bănățeană și cu experiența sa de muzeograf, Marius Matei a realizat o colecție particulară cuprinzând peste 1000 de piese de costum femeiesc și bărbătesc, bijuterii, textile de interior etc. Este o colecție apreciată nu doar pe plan local și zonal, ci și pe plan național și internațional. Amintim cele două premii speciale ce i s-au atribuit la festivalul-concurs „Lada cu zestre”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și de Consiliul Județean Timiș, expozițiile organizate cu colecția sa în diferite localități, culminând cu cele de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Muzeul Național al Țăranului Român din București, sau cu cea de la Gyula, la Centrul de Informare și Documentare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria.

Marius Matei promovează arta bănățeană și prin intermediul cântecului popular, fiind un apreciat interpret al folclorului din această zonă etnografică.

 (https://www.youtube.com/watch?v=ZvQ-sXEu8KU)

„Astfel, pasiunea s-a transformat în competență pusă în slujba preservării patrimoniului tradițional bănățean” (Dr. Ana Pascu, MNȚR, București)

Această remarcă o ilustrează lucrările sale:

Bănățenii de altădată. Album fotografic, 2013

Portul tradițional – expresia unui neam,

Arc peste timp (monografia comunei Giroc)

Tezaur bănățean, 2014

 

 

Tot ceea ce Marius Matei face - și o face bine, temeinic și cu pasiune - pornește și este întreținut de un anume crez, exprimat în prefața cărții „Bănățenii de altădată. Album fotografic”: „Astăzi, în procesul de revenire la valorile tradiționale este necesar să protejăm diversitata expresiilor culturale, să ne promovăm originalitatea și identitatea ca certificat al creativității și etnicității, cu atât mai mult, cu cât memoria este mereu exersată prin păstrarea și crearea unor baze fotografice, iar, așa cum afirma George Vâlsan, «ce ne-a rămas trebuie adunat în grabă și cu o sfințenie, oricâte sacrificii ne-ar cere, fiindcă în acest material vom găsi certificatul de noblețe națională».

Noi, colecționarii reuniți în Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești Particulare din România (RECOMESPAR), suntem fericiți și mândri de a-l avea alături pe muzeograful și colecționarul bănățean Marius Matei, tenace, curajos, întreprinzător, neobosit, visător, hotărât, perseverent, trăsături care, susținute de tinerețea și pasiunea sa devoratoare, îl vor susține în împlinirea crezului său.

„Inițiativele unor colecționari precum Marius Matei, muzeograf-etnograf la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, dar și acasă la el, în Girocul natal, împlinesc nevoia de identitate culturală a omului modern, confruntat adesea cu pierderea tradițiilor, în lupta cu avalanșa modelelor străine. (…)

Când vom conștientiza importanța acestor valori, nu vom pierde nici satul și nici identitatea culturală a locuitorilor săi”. (Dr. Doina Ișfănoni, istoric de artă, cercetător etnolog, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București, în Marius Matei, „Tezaur Bănățean, 2014, p,10, 12)
                                           Prof. Doina Dobreanu