A te naşte, a
vieţui, a te despărţi …
Hrăneşte-ţi
cititorul cu spirit, care se va schimba în sentiment
Intervenţia mea o
deschid cu o dată calendaristică de acum 15 ani: Topliţa, 17 iulie 2000.
La o
manifestare culturală prilejuită de Zilele
Topliţene care includea şi Programul
Zilelor Miron Cristea,
întâlnirea cu Vasile Avram s-a
soldat cu un dar spirtual pentru
subsemnatul. Creştinismul cosmic – O paradigmă pierdută? – mit şi ortodoxie în
tradiţia românească – vedea lumina tiparului la Editura SAECULUM Sibiu, cu un an înainte, în 1999. Cartea
emblemă m-a surprins plăcut şi mi-a devenit, în timp, o adevărată „călăuză” în
cercetările şi studiile mele etnologice
şi de artă plastică. M-a bucurat nespus şi sunt mândru până în clipa de faţă
pentru dedicaţia făcută de distinsul autor: Vechiului
meu prieten Nicolae Bucur, cu nostalgia unui spaţiu şi a unui timp de
misterioase sensuri existenţiale, semnează -Vasile Avram. Topliţa, 17 iulie
2000.
Iată-ne
întruniţi la Miercurea-Ciuc, în amfiteatrul Colegiului Naţional „Octavian Goga”, unde a slujit ca
dascăl, cu decenii în urmă, distinsa noastră oaspete. În această zi de 17 iulie
2015, care coincide cu evenimentul pomenit acum 15 ani la Topliţa, îl omagiem
pe acest PAVEL al sfintelor cuvinte
aşezate în atâtea importante scrieri ieşite la lumină şi a manuscriselor
care-şi aşteaptă rânduiala.
Avram Vasile acum o lună, pe 17 iunie 2015
ar fi împlinit 75 de ani. Îi adresăm respectuoasele noastre mulţumiri
Doamnei profesoare Felicia Avram care ne-a
facilitat această emoţionantă şi instructivă întâlnire.
Soţia ideală,
intelectualul desăvârşit a reuşit în tot acest timp să-l protejeze, să-l
binecuvânteze şi să-l facă şi mai cunoscut pe Omul condeiului, în toţi
aceşti 13 ani de când soţul îndrăgit şi părintele ideal al celor două fiice,
Lia şi Laura, s-a retras spre odihna veşnică la Sfânta Mănăstire Nicula.
Ce poţi spune în puţine şi
meşteşugite slove despre un coleg, prieten şi atât de autentic scriitor?
La acest „moment” nu
pot să spun decât că misiunea artistului, evident a scriitorului, dar şi a celor care se îndeletnicesc
cu cititul
este să
dilatăm clipa. Am impresia că şi cu acest prilej sufletele noastre
devin, fără să ne dăm seama, nişte cetăţi
care nu ştiu decât să se apere. Oare de cine şi de ce? Pentru că, pe scriitori şi-n vremurile noastre, ar trebui să-i tratăm
ca pe nişte prieteni, fie că sunt contemporani cu noi, fie că ne privesc din
ceruri, întruchipaţi în îngeri. Ei ne sunt prieteni statornici, ne
sunt sfetnici. Cărţile lor pot deveni aproape fiinţe vii şi te aşteaptă să le
deschizi. Am constatat deseori că o „călătorie”
într-o carte devine căutarea spre a afla şi ce nu eşti !
De scrierile
lui Vasile Avram, poemele, studiile ştiinţifico-filozofice, religioase, ori
piesele de teatru, editate postum, nu te poţi mulţumi după lecturarea lor, doar
cu punctul, metaforic vorbind, ai
nevoie mereu de-o întrebare !
La el, prin
substanţa sa cosmică, cuvântul devine
întemeiere şi durată. Într-un interviu (aprilie,1995) întrebat dacă consideră
că destinul omului e legat de cel al culturii? răspunsul vine prompt: „Indiscutabil. Numai prin cultură omul poate exista ca specie.
Singurul lucru care-l defineşte pe om este cultura. Cultură înseamnă totalitatea
disponibilităţilor spirituale ale omului în relaţie cu ceilalţi oameni, cu
transcendenţa. Pledez pentru o autenticitate a ideii de cultură ca sursă a
acestor disponibilităţi şi nu a unei manifestări general valabile la un moment
dat. Dacă ştim să citim bine în simbolurile culturii populare, vom putea încerca
să transcendem relaţia
om-cosmos-divinitate.”
Vasile Avram
a fost foarte conştient de sprirtualitatea timpurilor cu care s-a confruntat,
întrezărind că vremurile noastre sunt caracterizate de o confuzie monumentală a
valorilor. Trăim fenomenul căutării locurilor izolate – în faţa acestei
nesiguranţe. Încercarea regăsirii siguranţei pierdute prin diferite forme de
fundamentalism religios, conştientizarea acută a nevoii de spiritualitate a
oamenilor este tema centrală a destule scrieri, şi îndeosebi în drama
neterminată Pavel din volumul de teatru, editat postum, ce poartă genericul
Roata
stelelor, Ecclesia, 2010.
Omul modern,
victimă a teoriilor istorice, trăieşte sub teroarea timpului care-i consumă în
fiecare zi câte o bucată de existenţă şi-l face să participe la drame, care nu
au alt sens decât acela de a se transforma în istorie. Am simţit şi am trăit
relevaţia, ca şi Vasile Avram, că pentru omul satului timpul nu e decât elementul,
care face posibilă eternitatea, aşa cum răul face posibil binele în cadrul
concepţiei creştine despre viaţă.
Sunt convins,
că încă în anii tinereţii Vasile Avram a reflectat la acest aforism: „Spre a te vindeca de acţiunea
timpului, trebuie să te întorci înapoi, să dai de începutul lumii” (Mircea Eliade).
La acest ceas
memorial nu putem să nu reflectăm la o idee de genul „Religia este un domeniu
supra-cultural”? Răspunsul
pertinent şi plin de smerenie îl primim tot de la Vasile Avram: „Religia este un domeniu supra-cultural şi
sub-cultural, este o dogmă şi ritual, este un sentiment fără de care nu se
poate exista. Ştiinţa nu poate răspunde la toate întrebările fundamentale.
Religia poate să răspundă la ele. Ca oameni raţionali trebuie să trecem totul
prin filtrul raţiunii, în virtutea faptului că trăim într-o epocă iluministă.
În acest moment descoperim divinitatea. Omul nu există prin sine însuşi, se
raportează la ceva esenţial - fenomenul religios – o existenţă întru fiinţă în
propria ta fiinţă.” (Daniel Săuca, Interviu cu Vasile Avram, Gazeta de duminică, serie nouă, anul II,
nr.14 (38), 13-19 aprilie, 1995, p.5)
„A scrie o carte este un fenomen tot atât de
fatal cum sunt fenomenele mari ale existenţei: naşterile, morţile, seismele
sociale”, spunea Marin Preda ( Marin
Preda şi actul creaţiei – Consideraţii, 1977).
Răbdarea a însemnat pentru Vasile
Avram conştiinţa propriei valori.
Sincer să fiu
n-aş fi crezut, ca publicistul de odinioară de la Informaţia Harghitei
(1968-1976, redactor şef al secţiei culturale şi secretar de redacţie), când
s-a îndepărtat de meleagurile noastre, plecând la Sibiu, să fi avut în tolba sa
atâtea cunoştinţe şi date...cărora în timp s-au adăugat sumedeniile de
informaţii, trări şi fapte. Toate acestea datorată minuţioaselor sale cercetări,
investigaţii şi studii, valorificate mai apoi în cunoscutele volume şi cărţi de
prestigiu.
Nu voi putea
încheia aceste consideraţii fără a nu face referire la mesajul pe care-l poate
transmite un autor prin creaţia sa. Prin arta scrisului durerile ies din noi
sub formă emoţională, şi personalizate devin mai sugestive şi mai puternice, de
multe ori, decât însăşi durerea noastră. Am în faţă un astfel de pasaj care-l
caracterizează pe Omul şi Scriitorul Vasile Avram, atât de
familiarizat şi erudit cu/de Relaţia
Om-Cosmos- Divinitate.
„Când mi-e dor de părinţi şi strămoşi vreau să
ştiu că le pot lua urma pe firul magic al timpului, pe puntea de sărbători care
leagă comunitatea satului de împărăţia cerurilor şi că pot petrece cu ei
clipele magice când bolta cerească se despică şi divinitatea îşi revelează spre
noi splendorile. Când mă ispiteşte vreun lucru necuvenit, să mă pot aşeza sub
ocrotirea Ochiului lui Dumnezeu din icoană. Când mă încearcă vreo suferinţă
„insuportabilă”, să o pot compara cu suferinţele Fiului Omului aşa cum le
istoriseau din generaţie în generaţie urmaşii martorilor oculari ai
răstignirii. Când vreau să ştiu ce e mila, iertarea şi iubirea, să mă gândesc
la Maica Sfântă – care uneori să ia, în mod firesc, chipul mamei din copilărie.
Şi ştiu că în schimbul acestor bucurii şi alinări
sunt dator să cercetez semnificaţiile esenţiale ale tradiţiei, să-i perpetuez
în timp valorile şi să-i sporesc după puterile mele energiile.”
Dr. Nicolae Bucur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu