Gavril G. Neamțu, Omagiu: Înspre și dinspre Cluj. Contribuții
lingvistice. Omagiu profesorului G.G. Neamțu la 70 de ani, Coordonator
Ionuț Pomian, Editor Nicolae Mocanu, Editura Scriptor și Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2015, 800 p.
1. Să
primesc în dar această carte, cu o dedicație a însuși Domnului Profesor universitar
dr. G. G. Neamțu – „Doamnei profesoare Doina Dobrean, cu multă apreciere
pentru ceea ce face, GGN, Cluj-N., 13 mai 2015” -, a fost pentru mine o
mare onoare și, totodată, prilej de mândrie și bucurie.
Este o
carte care îmi venea dinspre Cluj și îmi propunea o invitație, prin lectură, la
Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, pe care am absolvit-o în 1973 și unde
asistentul univ. G. G. Neamțu, la acea vreme, a devenit profesor universitar,
„un nume emblematic al Școlii clujene de gramatică” (Ionuț Pomian [1]) și a desfășurat, timp de decenii, o impresionantă
activitate de cercetare și didactică.
2.1. Înspre
Cluj se îndreptă în acest an, când Profesorul G. G. Neamțu împlinește
70 de ani, gândurile bune ale studenților și foștilor studenți răspândiți în
prezent pretutindeni în țară și în lume, ale colegilor universitari din țară și
străinătate, prin contribuțiile lingvistice transmise drept omagiu, ale atâtor
prieteni.
Apoi, dinspre
Cluj, ne vine cartea aceasta – omagiu, coordonată și prefațată de doi
dintre discipolii Magistrului: Ionuț Pomian, „gramatician încă la început de
drum”, cum însuși se numește, și Daiana Cuibus, Șef al Departamentului de limba
română și lingvistică generală a Facultății de Litere de la Universitatea
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; referenții științifici sunt Prof. univ. dr.
Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române și Prof. univ. dr.
Alexandru Gafton, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, iar sponsorul
publicării volumului este chiar fiul profesorului, avocatul Mihai Paul Neamț.
2.2.
Desigur, semnificația titlului cărții este alta. O aflăm de la Doamna Daiana
Cuibus:
„Format
ca lingvist în perioada anilor ’60 - ’70 la Școala clujeană,
profesorul G. G. Neamțu este astăzi un nume emblematic al orientării clujene de
gramatică relațională neotradițională. Destoinic și unanim recunoscut
continuator al înaintașilor (D. D. Drașoveanu, Mircea Zdrenghea, Cornel
Săteanu), G. G. Neamțu a preluat cursurile acestora și le-a susținut ani la
rând cu înalt profesionalism, îmbogățindu-le și rafinându-le substanțial.
Asemenea
celor mai mulți gramaticieni clujeni, G. G. Neamțu nu a scris mult, dar a scris
bine, argumentat, concentrat, la obiect și îndrăzneț. Domeniul preferat al
cercetărilor sale îl constituie aspectele controversate, preponderent
teoretice, de gramatică a limbii române contemporane – de la problemele
predicativității verbale, ale flexiunii cauzale în diferite ipostaze și
tipologia relațiilor și funcțiilor sintactice, până la statutul morfosintactic
al unor clase de cuvinte, mai cu seamă al pronumelor. Deși nu respinge
soluțiile de compromis, este adeptul celor tranșante, fără echivoc, în
detrimentul relativismului interpretațional.
Rod al
unei minți extrem de disciplinate și de pătrunzătoare, precum și al unui
puternic atașament față de cercetarea gramaticală și de profesia de dascăl,
scrierile lui G. G. Neamțu, cu adresă diferențiată și precisă, se remarcă prin
rigoarea metodologică, tehnica personală a argumentației logice, puterea
explicativă și persuasivă, exprimarea limpede, simplă și concisă, fără segmente
sofisticate și prețioase, prin respectul față de proprietatea termenilor.
De
altfel, în acest spirit, dublat de o extraordinară generozitate intelectuală și
umană, Profesorul a format la Cluj o nouă generație de
gramaticieni, cărora le este, în același timp, mentor și model.
Din
toate aceste motive, prezentul volum este mai mult decât un omagiu: este
recunoașterea firească a faptului că, prin G. G. Neamțu, gramatica românească
se întemeiază, solid și coerent, deopotrivă înspre și dinspre Cluj.”
3.
Cartea este structurată astfel:
G.G.
Neamțu, la maturitate. Schiță de portret sentimental (Ionuț Pomian) Relația – creatorul și
organizatorul termenilor (Daiana Cuibus)
*
Profesorul G. G. Neamțu, Profil bibliografic (Ionuț
Pomian)
Tabula gratulatoria
*
Contribuțiile
științifice ale lingviștilor din toată țara, prezente în cartea omagială
dedicată Profesorului G. G. Neamțu, sunt în număr de 70, egal cu vârsta
sărbătoritului.
*
Addenda. Cu
gândiri și cu imagini… (G. G. Neamțu)
Cuprins (pentru Addenda)
*
Indici (I. Nume proprii din
Addenda; II. Indice de autori)
4. „Relația – Creatorul
și organizatorul termenilor” este tema aleasă de Doamna Daiana Cuibus,
drept cuvânt – înainte al cărții. G. G. Neamțu este pentru Daiana Cuibus „un
mit”, pe care încearcă să-l explice prin analiza unei sintagme, „structură
binară prin excelență”, al relației sale cu profesorul, mentorul,
colegul, șeful și prietenul, numit pe rând G. G. Neamțu Profesorul,
Domnul Profesor, Domnia Sa, Proful, Gabi.
Autoarea realizează un
portret complet al personalității complexe a lui G. G. Neamțu. Profesorul „nu
te învăța doar gramatică, ci altceva, poate la fel de important: cum să
dăruiești, din ceea ce știi, celorlalți; cum să o faci cu o aproape exagerată
modestie și decență; cum să îți dovedești competența și superioritatea prin
ceea ce transmiți celorlalți, fără efuziuni și fără a face paradă; cum să îi
dai celuilalt încredere fără prea multe cuvinte și fără teatralitate; cum să ai
mulțumirea lucrului bine făcut și să ai puterea de a-i lăsa pe ceilalți să
zboare, după ce i-ai învățat cum să o facă.” Profesorul i-a deschis, alături de
alți doi mari dascăli ai Literelor clujene – D. D. Drașoveanu și G. Gruiță –
„cu o incredibilă generozitate umană și intelectuală, nu doar porțile unei
cariere, ci și ale unui destin”.
În
timp, discipolul Daiana Cuibus a devenit coleg al Profesorului, ținând
seminarele de la cursurile Sale. Continuă, în această ipostază, să-i prețuiască
și alte alte calități: „o extraordinară sensibilitate”, „modestia aproape exagerată”,
care este „apanajul oamenilor de calitate”, „fermitatea, rigoarea și logica cu
care își susține și demonstrază conceptele și concepțiile în ale
morfosintaxei”, „eleganța cu care discută opinii contrare alor lui, în polemici
întotdeauna ponderate”, „umorul fin”, niciodată răutăcios”, amestecul de
„răbdare și îngăduință, dar și de rigurozitate și severitate”.
G. G.
Neamțu - șeful de catedră „nu a fost cu nimic deosebit de G.
G. Neamțu – profesorul”, dar relația bazată pe respect, admirație,
gratitudine, încredere, apropiere s-a îmbogățit cu o altă componentă:
prietenia, prilej de a învăța lucruri noi: despre „mândria de a fi părinte”,
despre convingerea că, „oricât de mare ar fi împătimirea în ale profesiei, nu
poți fi împlinit decât având o familie, împreună cu care îți găsești echilibrul
și liniștea necesare”, despre fericirea pe care ți-o oferă reușitele copiilor,
dar și despre mâhnirea cauzată de impostură, oportunism și superficialitate.
5.
Profesorul G. G. Neamțu este, cronologic vorbind, al doisprezecelea corifeu al
catedrei de limba română a Facultății de |Litere din Cluj-Napoca [2], una din primele catedre ale Universității din Cluj,
creată în 1872, chiar în anul apariției acestei instituții.
Despre
locul Profesorului G. G. Neamțu în elita școlii clujene de lingvistică și
despre contribuția substanțială a acestuia la menținerea prestigiului ei la
vorbesc în carte Dana Covaci și Vistian Goia.
Demersul
Danei Covaci [3] spre concluzia că „Școala gramaticală clujeană
postbelică este o mișcare bine structurată, coerent articulată și cu
reprezentanți de primă mărime între sintacticienii români”, începe cu anul
1918, când Sextil Pușcariu, primul rector al Universității românești din Cluj,
pune temeiurile școlii lingvistice clujene prin crearea Muzeului Limbii Române,
în cadrul căruia savantul a gândit și coordonat elaborarea celor două lucrări
fundamentale pentru studiul limbii române: Dicționarul limbii române (DA)
și Atlasul Lingvistic român (ALR).
Spiritul
Școlii ligvistice clujene din perioada interbelică s-a perpetuat și în perioada
totalitarismului, prin reprezentanții ei: Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu,
Pompiliu Dumitrașcu, Carmen Vlad, Elena Dragoș, Viorel Hodiș, G. Gruiță, G. G.
Neamțu ș.a.
„S-a
creat și s-a structurat, în cursul deceniilor, o nouă Școală clujeană de
gramatică, Școala clujeană de gramatică (sintaxă) relațională neotradițională,
deosebită, pe alocuri radical, de școala gramaticală neomodernă bucureșteană
actuală.” (p. 187) Șeful de necontestat al acestei Școli de gramatică este D.
D. Drașoveanu, care „a aprofundat, cu deosebit interes, problema sintagmei, a
predicatului și a raporturilor gramaticale”, iar G. G. Neamțu este, poate, cel
mai fidel, din punct de vedere doctrinar, urmaș al profesorului D. D.
Drașoveanu.” (p. 189)
„Discipol
fidel al lui D. D. Drașoveanu” îl consideră pe profesorul G. G. Neamțu și
Vistian Goia. [4] Îl
admiră pe acesta și ca om de știință, „pe cât de documentat, pe atât de
îndrăzneț, în probleme de sintaxă, în special, dar și pentru pasiunea sa de
tâmplar, aceeași cu a celebrului lingvist german Gustav Weigand, profesorul lui
Sextil Pușcariu.
6. În Addenda,
Profesorul G. G. Neamțu ne oferă câteva „fragmente de viață și atitudine în
fața ei”, cu titluri „intenționat dozate cu puțin umor, cu destulă ironie,
chiar (auto)persiflare, pe alocuri și cu oarecare cinism”, cum însuși autorul
ne pregătește prin „instrucțiunile de lectură”. (p.703)
Profesorul ne oferă
posibilitatea să cunoaștem locuri, oameni, evenimente, întâmplări, pățănii, situații
care i-au marcat existența, să-i cunoaștem sentimentele și resentimentele,
îndeletnicirile, obiceiurile bune și mai puțin bune, să răsfoim împreună pagini
din albumul personal. Ne face, așadar, părtași la povestea propriei vieții.
7.1. Portretul profesorului,
mentorului, colegului, șefului și prietenului G.G. Neamțu, realizat de
Doamna Daiana Cuibus în primele pagini ale volumului omagial, se completează
prin autocaracterizările descoperite pe alocuri, acum.
„Mi-am
trăit tinerețea în internate: trei ani, ca elev de gimnaziu, la
Ardud, patru ani, ca elev de liceu, la Satu-Mare, și cinci ani, ca student, la
Cluj.
Mai cu
seamă primele două segmente au fost o șansă, poate singura, a unui copil sărac
de la țară de a se forma și răzbate cumva prin lume. Ele au lăsat amprente
importante și preponderent benefice asupra mea în ansamblu: educația primară și
fundamentală, caracterul, spiritul de disciplină și autodisciplină, simțul
responsabilității individuale, abordarea pragmatică a existenței, toleranța,
moderația în aprecierea valorii mele și a altora etc. Până astăzi privesc cu
nostalgie și mare admirație școlile care au și internat. Poate e și o urmă a
mentalității țărănești vechi: omul gospodar trebuie să aibă de toate pe lângă
casă.” (p. 706)
G. G.
Neamțu își definește, la un moment dat, legătura organică cu țara sa, cu
spațiul care îi conferă adevăratul „confort sufletesc”. Și-a dat seama de
aceasta în anii petrecuți la Tübingen, în Germania, unde a fost numit lector de
limba română, pentru aproape patru ani (1973-1978): „Țăranul din
mine, chiar dacă avea ceva instrucție” se simți atunci „legat, aproape ca o
plantă, de țară, unde începe și se termină totul (familie, prieteni, amintiri,
locuri, o apartenență organică).” Dar, „un lucru început, îți place, nu-ți
place, trebuie dus la capăt.” (p.735)
7.2.
„Întortocheatul drum al lingvisticii” (p. 708) a pornit pentru profesorul G. G.
Neamțu de la îndemnul tatălui de a urma o școală profesională pentru a deveni
șef de gară; l-a condus spre Liceul „Mihai Eminescu” din Satu-Mare, care
asigura o bună pregătire pentru reușita în învățământul universitar politehnic…
Doar în cele din urmă drumul s-a deschis spre Facultatea de Filologie din Cluj,
secția Limba și Literatura Română.
7.3.
Elogii binemeritate aduce profesorilor săi: Ion Vlad, Mircea Zdrenghea, Romulus
Todoran, D. D. Drașoveanu, Mircea Curticeanu, Cornel Săteanu ș.a.
„Romulus
Todoran era profesorul universitar prin excelență, dascăl și om de știință
deopotrivă, dedicat în întregime profesiei. Cred că era printre cei mai
respectați profesori din facultate. Impunea prin prestanță –
sobru, foarte politicos, foarte echilibrat și corect în aprecieri, de o
imparțialitate și probitate morală proverbiale, iar cursul – substanțial,
superordonat până la detalii.”(p.712)
Drumul
„spre Muntele Sfintei Relații făcătoare de sintagme” l-a
parcurs orientat de mentorul său, conferențiar D. D. Drașoveanu, al cărui curs
de sintactică era numit „dedistică”. „Cred că D. D. Drașoveanu, deși nu a scris
mult, este ultimul mare gramatician pe care l-a dat Ardealul, în orice caz cel
mai mare, mai original și mai seducător din perioada postbelică, un gramatician
care de foarte tânăr și-a construit un sistem gramatical propriu, căruia i-a
fost fidel toată viața, fără reveniri și retractări, indiferent de unele sau
altele dintre orientările lingvistice ale vremii.
Fiind
consecvent cu acest sistem, de-a lungul anilor și l-a completat și rafinat
progresiv, populându-l cu noi fapte și fenomenalizări, așezate la locul
predestinat, asemenea elementelor din Tabelul lui Mendeleev.
Acum,
după o jumătate de secol de când audiam cursul său de sintaxă (păstrez până
astăzi notițele de curs), realizez cu mare și admirativă surprindere că în
acel curs apăreau în germene aproape toate ideile importante
care-i structurau sistemul.” (p.715)
Prima
carte, Predicatul în limba română, cu subtitlul O
reconsiderare a predicatului nominal, publicată de G. G. Neamțu în 1986,
avea să-i fie dedicată lui D. D. Drașoveanu, „ca gest de recunoștință publică”.
(p.738)
Mircea
Curticeanu, fostul profesor de la Cluj al lui G. G. Neamțu, i-a devenit coleg
și prieten apropiat. L-a condus la Dijon ca lector de română, profesorul fiind
mutat de la Dijon la Paris.
„Pe
Mircea Curticeanu, în ciuda unui anumit fel de a fi – ironic, pus mereu pe
glume și feste, cu vorbe adesea în doi peri, că nu știai când
glumește și când vorbește serios, cu un deosebit simț al umorului, dând adesea
impresia de neseriozitate și superficialitate, de totală nepăsare de nimeni și
de nimic -, l-am cunoascut la Dijon ca un om de mare caracter, de onoare, de o
mare sensibilitate sufletească, generos și de un altruism surprinzător.” (p.
740)
7.
Crezul profesorului gramatician G. G. Neamțu?
Este
exprimat sucint și cuprinzător într-o paranteză: „Nu m-am sfiit să spun că, pe
de o parte, gramatica ne ordonează, ne rafinează și ne disciplinează gândirea,
e una din rațiunile ei de a fi, iar, pe de altă parte, că gramatica fără
speculații și argumente logice, apanaj al unei minți integral bune, nu se poate
face. La cineva care știe bine gramatică m-am uitat întotdeauna cu admirație
deosebită, ca la un om foarte inteligent”. (p. 741)
*
Mulțumesc,
Domnule Profesor G. G. Neamțu, și distinsei soții, Aurica Neamțu, pentru
darurile transmise prin cartea oferită: bucuria surprizei, darul comunicării,
al conectării mele la o permanentă stare de bine, prin lectură, darul bucuriei
împărtășite, darul prieteniei…
La
mulți ani cu sănătate, Domnule Profesor!
Doina Dobreanu
[2] Conducătorii Catedrei de limba română a Facultății
de Litere din Cluj între 1872-2015): Grigore Silași, Gr. Moldovan, Sextil
Pușcariu, Alecu Procopovici, Ștefan Pașca, Dimitrie Macrea, Romulus Todoran,
Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu, Gligor Gruiță, Elena Dragoș, G. G.
Neamțu, Daiana Cuibus. (V. Gabriel Vasiliu, Catedra de limba română
de la Universitatea din Cluj și Sextil Pușcariu, în Gavril G.
Neamțu, Omagiu, p. 613-617)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu