http://ardealtv.ro/folclorul-esenta-romanului-viata-satuluiasternuta-in-carti-prof-doinita-dobrean/
„Cântecele obârşiei sunt imagini ale căutării Sinelui, ale acordului eului cu lumea, ale elucidării sensurilor până la momentul iluminării când fiinţa se revarsă în taina rugăciunii: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu! Subcetatea e adânc spiritual perpetuu, nădăjduire şi reazem.”
Dr. Valentin Marica
Corina ACRIŞ, psihoterapeut
Dacă mă gândesc
la rădăcini, simt o conexiune interioară puternică cu locul unde m-am nascut şi
am crescut, pentru că acesta este locul startului meu în lume, a primelor mele
experienţe, a copilăriei mele şi, implicit, fundaţia pe care m-am dezvoltat şi
am evoluat spre ceea ce sunt astăzi. Am plecat la
drum cu un bagaj preţios de care m-am folosit mereu pe parcursul devenirii
mele.
Olimpia BACIU, medic de familie
Trei ani am
făcut zilnic naveta Gălăuţaş - Subcetate, timp în care am adus pe lume doi
copii. Munca a fost grea pentru un medic generalist începător, cu probleme fel
de fel: urgenţe, naşteri, accidente de muncă, educaţia igienică, vizite la
domiciliu în toată comuna, cât pe jos, cât în căruţă, populaţia comunei
Subcetate trecând de 2000 de locuitori. Mi-amintesc că într-o iarnă geroasă, pe
un frig de – 30°, a trebuit să ajung şi la Chifli, la Făgiţel. Sau alte şi alte
situaţii cărora le-am făcut faţă, precum epidemia de hepatită cu vreo 18
cazuri.
Eram tânără,
curajoasă şi îmi îndeplineam profesiunea cu onoare, fără să iau în considerare
eforturile fizice deosebite, fără să condiţionez actul medical, nici atunci,
nici mai târziu, când am profesat la Topliţa sau Gălăuţaş.
Acolo (în SUA,
n.n.) am învăţat ce înseamnă şi dorul de
casă. Am învăţat că toate poeziile şi cântecele de dor exprimă sentimente adevarate,
că sufletul te doare când doar pronunţi cuvintele CASĂ şi ACASĂ.
La un moment
dat, şeful meu, căruia îi spusesem cât de dor îmi este de casă, m-a întrebat ce
anume este aşa deosebit în ţara mea şi nu găseşti aici, când America este ţara în care găseşti tot ce vrei! Foarte spontan i-am
răspuns: „The apples will never taste the same here”- Merele nu vor avea
niciodată acelaşi gust ca cele de acasă.
Când mă întorc
în satul meu, sfinţit de o linişte profundă, parcă nu mai există griji, nu mai
există oboseală, ci doar un sentiment de siguranţă şi pace. Când plec de acasă,
plec mereu cu un gol în suflet, căci ştiu că îmi va fi dor, plec cu tristeţea
despărţirii de cineva drag...
Leontina BURUIAN, profesor
Profesorii,
icoane ale adolescenţei şi tinereţii noastre, ne-au învăţat să respectăm
valorile, să muncim şi să năzuim, să iubim copiii, să ne facem meseria de
dascăl cu drag, cu demnitate, răbdare, responsabilitate şi cu dorinţa de
autodepăşire. Eu cred că am reuşit.
Când am devenit
militar în termen la o unitate de grăniceri de pe malul Dunării, pentru aproape
doi ani, am realizat că, pentru asigurarea unui viitor corespunzător sub toate
aspectele, era necesară continuarea studiilor. Am decis să mă înscriu la o
facultate de Drept...
Peste timp, am realizat că bucuria mea se datora în principal
eforturilor deosebite depuse de domnii profesori Andrei Cotfas şi Ioan Sandu în
efectuarea demersurilor necesare aprobarii construcţiei sediului liceului şi
apoi edificarea a ceea ce a devenit Liceul Subcetate, care a dat aripi multor
sute de elevi ce nu aveau, în acel timp, acces la studii liceale şi, implicit,
universitare. Celor doi mari dascăli le port o pioasa recunoştinţă pentru tot
ce au făcut pentru noi, elevii, în calitate de profesori, dar şi pentru binele
pe care l-au făcut comunităţii.
Petru COTFAS, profesor
1 septembrie
1964 mă găsea în colectivul profesoral al Liceului din Subcetate, venit prin
repartiţie. Au început ani de muncă susţinută atât pe plan didactic, cât şi
administrativ, pentru că între 1 noiembrie 1964 si 1 septembrie 1973 am ocupat
şi funcţia de director adjunct al acestei instituţii de învăţământ. Nu au fost ani uşori, dar faptul că am avut de manageriat un colectiv de
cadre didactice tinere, energice şi foarte bine pregătite mi-a dat nenumărate
satisfacţii. Nu o spun doar eu. Rezultatele obţinute pe parcurs de absolvenţii
liceului din Subcetate au confirmat acest lucru. Au fost câteva generaţii de
elevi de-a dreptul strălucitori.
Ioan - Gavril
CRIŢ, consilier superior la Garda Forestieră Braşov
Din dragoste
pentru tradiţiile poporului român, de câţiva ani sunt membru în Societatea
Junilor Naţionali Albi din Braşov, calitate în care duc mai departe tradiţiile
culturale ale junilor braşoveni. Implicarea mea în sprijinirea tradiţiilor mi-a
adus în acest an onoarea de a purta drapelul Junilor Albi la defilarea călare
de la zilele Braşovului din Duminica Tomii.
Maria - Nicoleta
CRIŢ, consilier juridic la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A.
Mă întorc
întotdeauna cu mare drag la Subcetate, acesta fiind locul în care mă aşteaptă
de fiecare dată, cu inima şi braţele deschise, părinţii şi bunicii. Cred că
este locul pe care îl pot numi, un „refugiu” al copilului devenit adult, plecat
în lume, dar care ştie că undeva, acolo, în satul copilăriei lui, încă mai
poate beneficia de vorba bună şi blândă şi de îmbrăţişarea protectoare a părinţilor
și a bunicilor.
Aurelia DEAC, învăţătoare la Subcetate
Am profesat la Şcoala
Primară din Călnaci un sfert de secol. Am avut o deosebită plăcere să lucrez la
această şcoală, cu nişte elevi minunaţi, cu mult bun simţ.
Mergeam la şcoală
în fiecare zi cu drag, deşi parcurgeam câţiva kilometri pe jos, înfruntând
capriciile vremii. Ştiam că mă așteaptă nişte copii care au nevoie de ajutorul
meu, că încearcă fiecare, după capacitatea sa, să facă faţă cerinţelor.
Am considerat
mereu că poţi reuşi în viaţă prin muncă şi efort proprii, susţinute,
îmbinate cu plăcere şi bucuria lucrului bine făcut. Am avut şansa, ca în cadrul
şcolii din Subcetate, să am parte de profesori dedicaţi, care ştiau să ne facă
să îndrăgim şcoala. Părinţii m-au îndrumat să mă îndrept spre medicina
veterinară, iar apoi, după finalizarea facultăţii, am ales să lucrez în
cercetare, atât în ţară cât şi în străinătate. Am decis să mă întorc, pentru a
fi alături de familie şi părinţi.
Părinţii mei sunt modele de cum ar trebui să fie oamenii: înţelepţi, modeşti,
căci modestia reală te ridică; toleranţi, harnici, cu măsură în toate. Ne-au creat un mediu familial plăcut, ne-au educat şi îndrumat spre a creşte
drept, ne-au iubit şi ne iubesc mai presus de orice, aşa cum şi noi îi iubim. Ne-au făcut oameni. Mulţumim, mamă! Mulţumim, tată!
Nicolae - Florin GHENCI, comisar de poliţie
M-am întors cu
mare drag la Subcetate, iar oportunitatea reîntoarcerii în băncile liceului în
care, în urmă cu peste două decenii, mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai
adolescenţei, mi-a creat unele dintre cele mai frumoase sentimente de
nostalgie. Cât despre amintiri, mărturisesc că, în cele câteva ore petrecute
împreună cu colegii şi profesorii prezenţi la reuniune, pur şi simplu m-au
năpădit…
Acasă...e ACASĂ.
Nicăieri altundeva. Deşi am casa mea acum, aceasta nu e adevăratul meu cuib.
Cuibul e acolo unde m-am născut, de unde am zburat şi unde revin, ca într-o
migraţie, periodic... Nu pereţii şi nici acoperişul fac diferenţa... Casa mea,
la mama şi la tata, e impregnată cu amintiri, cu învăţături... şi are
valoare... valoarea binelui învăţat, valoarea iubirii, a bunătăţii şi a loialităţii.
E o casă cu suflet! Aceasta e diferenţa!
Maria - Dorina
MATIŞ, Corespondent special AGERPRES
Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că puterea de care am dat dovadă în toţi
aceşti peste 20 de ani de când am plecat de acasă, de la Subcetate, s-ar putea
să fie o trăsătură a locului în care am crescut, de care nu m-am putut
desprinde definitiv niciodată (evident că nici nu am dorit şi nici nu mi-am
propus asta vreodată).
Mi-e foarte dor de satul copilăriei, în care am venit destul de puţin în
aceşti ani, mai mult în vizită la mama - o adevărată eroină după cât i-a fost
dat să îndure - şi mai puţin în locurile prin care alergam, schiam, mergeam la
fân, la sapă, la joacă.
Am avut norocul
să mă nasc şi să-mi petrec copilăria într-un loc magnific, Subcetate Mureş. Un
sat autentic românesc, la poalele munţilor, un sat cu oameni mândri, harnici şi
binevoitori. Obârşia mea de varvigean a fost şi este un motiv de
mândrie peste tot pe unde am fost. Când revin acasă, la Subcetate, o fac
întotdeauna cu emoţie, emoţia revederii mamei mele, a vecinilor, a prietenilor şi,
nu în ultimul rând, a dascălilor mei, cei care mi-au asigurat un punct de
plecare, o baza solidă, în viaţă.
Venea des
acasă, era prietenos, comunicativ, plăcut la vorbă, bucuros să reîntâlnească
vecinii, rudele, cunoscuţii. Era un om cu sufletul frumos, cu darul de a
transmite bucurie, entuziasm, curaj şi încredere.
Înnoise
împrejmuirea grădinii, plantase pomi, reabilitase casa părintească,
transformând gospodăria în paragină a părinţilor într-un loc de odihnă agreabil,
primitor, reconfortant.
Era o prezenţă
tonică şi îţi transmitea o stare de bucurie, bucuria întâlnirii, a conversaţiei.
Ştia să se apropie de oameni, indiferent de rangul fiecăruia, citindu-le şi
apreciindu-le sufletul mai presus de orice.
Cristina PĂTRAŞCU, economist
Am
foarte multe amintiri şi toate dragi. De la gustul cireşelor amare şi al
fragilor din grădina bunicii paterne, la susurul apei şi sunetul morii în
dimineţile însorite de vară, la bunicii din partea mamei, mirosul de pâine
proaspăt scoasă din cuptor în fiecare sâmbătă, jocurile încinse cu toţi copiii
din vecini în Poiană, mersul la colindat de Crăciun, scăldatul în Mureş, drumeţiile
făcute cu prietenii pe munte... Sunt un tot ce reprezintă esenţa bucuriei
copilăriei mele.
Crezul meu de
viaţă se învârte în jurul părerii că există un echilibru în această lume şi că
toate faptele şi acţiunile tale se vor întoarce la tine în acelaşi mod; este o
lege universală care spune aşa: trebuie
să dăm înainte să primim. Cu cât semănăm mai mult, cu atât
culegem mai mult. Şi, dăruind celorlalţi, sigur vom primi înapoi înzecit.
Fănică TĂSLĂVAN, locotenent colonel în rezervă
Cum
începuturile mele s-au întâmplat aici, am considerat că întoarcerea la obârşie,
la pensionare, este un lucru firesc. Satul Filpea din comuna Subcetate este
leagănul copilăriei mele. Primii ani ai vieţii i-am petrecut în comunitatea
acestui sat, răsfirată pe dealuri şi văi, fără curent electric sau alte
facilităţi ale binefacerilor civilizaţiei. Filpea este locul din care am coborât
în largul vieţii.
Și când am terminat noi facultatea parcă era un
trend plecatul în străinătate. Aici am împărtăşit cu Ioana acelaşi sentiment,
noi eram mult prea ataşaţi de părinţi, de casă şi, cu timpul, de Cluj, încât să
plecăm undeva departe. Am decis să lăsăm la o parte aspectul financiar şi să ne
luptăm să ne facem un viitor frumos şi o familie împlinită la noi în ţară,
aproape de oamenii dragi nouă.
Ioana - Mădălina TONCEAN, economistă
Am avut parte de un colectiv de profesori mai
mult decât competent, oameni care îşi făceau meseria cu drag, având o adevarată
vocaţie pentru învăţătură, care ne-au insuflat adevarate valori şi principii
morale, în afară de cunoştiinţele teoretice, aspecte care au cântărit mult în
anii ce au urmat.
Chiar dacă atunci nu apreciam mereu severitatea
profesorilor, acum mulţumesc profund fiecăruia în parte, fiindcă, toţi
împreună, au reuşit să-mi modeleze caracterul şi să-mi pună în valoare punctele
forte pentru a sti ce vreau să fac în viitor.
Sunt Oameni
care nu trebuie uitaţi. Locul lor este alături de nume importante ale culturii
româneşti. Prin prestanţa lor au dus faima locului lor de naştere: comuna Subcetate.
Noi, urmaşii, trăim sentimente de mândrie găsind în arhive numele comunei Subcetate,
ca locul lor de obârşie. Unul dintre acestea este al avocatului Ioan Ţifrea, cu
o poveste de viaţă emoţionantă.
A dobândit o cultură
aleasă la liceul din Braşov, apoi la Universitatea din Budapesta.
A desfăşurat cu
competenţă şi dăruire o vie activitate pentru cauza naţională a românilor din
Imperiul Austro–Ungar. A lucrat timp de zece ani ca secretar la Ambasada română din Budapesta.
În timpul desfăşurării procesului Memorandumului, avocatul Ioan Ţifrea
îndeplinea funcţia de secretar al Comitetului Român din Budapesta. A participat
la procesul memorandiştilor din Cluj, având rolul de legătură între acuzaţi şi
apărare. A ajuns, aşadar, unul din oficialii de stat români de până la 1918.
Laura URZICĂ, învăţător emerit
Doamna Laura
Urzică a desfăşurat întreaga activitate didactică în localitatea sa natală: o
carieră de dascăl la
Subcetate : 1935-1965.
Pentru
activitate îndelungată şi merite deosebite, precum şi pentru contribuţia adusă
în dezvoltarea învăţământului de cultură generală şi a învăţământului
profesional şi tehnic, se conferă doamnei Urzică Laura, învăţător la Şcoala
medie Subcetate Topliţa, titlul de Învăţător
Emerit al Republicii Populare Romîne, în 1965.
Întotdeauna
mi-am dorit să lucrez cu oamenii şi consider că profesia de dascăl este una
dintre cele mai frumoase. Deşi este lipsită de prea multe beneficii materiale,
ea poate avea foarte multe satisfacţii morale, oferindu-ţi posibilitatea de a
demonstra cât de util poţi fi pentru societatea din care faci parte. Şi ce
poate fi mai frumos decât să vezi cum creşte şi se dezvoltă puiul de om
picurând în fiecare zi lumina cunoşterii în el?
Mulțumiri colaboratorilor:
Aurel-Dan DOBREAN, elev
