ANA FILIP - Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureş. Prezentare monografică, Târgu Mureş, 2017, 417 p.

Recenzie publicată în Astra Salvensis,

VI (2018), nr. 12, p. 769-791

https://astrasalva.files.wordpress.com/2018/10/astra-salvensis-vi-2018-no-123.pdf

 

Moştenirea sfântă, lăsată urmaşilor de străbuni, i-a îndemnat pe aceşti mari dascăli, fraţii Doina şi Vasile Dobreanu, să împletească cununi de recunoştinţă pentru cei care au trudit şi au luptat pe moşia strămoşească, pentru a lăsa generaţiilor următoare o zestre inestimabilă. Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul natal din Subcetate, autorii s-au aplecat cu pioşenie asupra trecutului aşezării şi au considerat că au o datorie de onoare să se apropie de strămoşi pentru a descifra măreţia valorilor materiale şi spirituale pe care le-au primit. De fapt, ei au împlint visul bunicului Vasile Dobreanu, preluând efortul lui şi completându-l cu noi date, pentru a aduce în faţa cititorului de astăzi climatul social, economic şi spiritual al comunităţii, de la 1700 şi până astăzi.  Scrierea acestei monografii este rodul multor decenii de cercetări în arhive şi biblioteci, de culegeri de pe teren a unor creaţii materiale şi spirituale, care au fost depuse spre neuitare în multe alte lucrări apărute sub semnătura celor doi dascăli (precum: Subcetate-Mureş – file de monografie, Surâsul amintirilor, Cântecul obârşiei, Acasă la Subcetate, Cusături artistice din Subcetate-Mureş, Ţesături Româneşti din zona Mureşului superior, Un secol de istorie în imagini, La obârşie, la izvor (4 volume) etc.). De fapt, ei au dus mai departe "zestrea de gând a familiei," cum afirmă dr. Valentin Marica, prefaţatorul lucrării, şi din nevoia de redefinire a spiritului în ceea ce avem identitar, după cum spun autorii în "Argument."

Cartea este structurată pe întinderea a 20 de capitole. Mai întâi, cititorul este informat cu privire la aşezarea localităţii între Munţii Gurghiului, Giurgeului şi Călimani, pe Valea Mureşului superior, cu structura, caracteristicile geologice, hidrografice, clima, vegetaţia, sauna şi resursele. Urmează apoi un scurt istoric al localităţii, de la prima atestare documentară din 1750, sub numele de Varviz (Subcetate în limba maghiară), şi până astăzi. Sunt aduse dovezi, mai ales din toponimia specific românească în subzonă şi în satele aparţinătoare, dar şi dintr-o cronică maghiară, scrisă de Simion de Keza, din secolul al XIII-lea, în care se afirmă că "secuii veniţi din Câmpia Panonică au găsit aici o populaţie românească." După răscoala lui Horea din 1784, locuitorilor de aici li s-au confiscat arme (puşti şi flinte). 23 de români au trecut prin acest proces, între care şi strămoşii familiei Dobreanu, George şi Gligor, iar în timpul revoluţiei de la 1848, românii au participat la lupte alături de secui, împotriva stăpânirii austriece, iar apoi, de-a lungul anilor, au avut mult de pătimit, mai ales în timpul celor două războaie mondiale. În primul dintre ele au căzut 119 morţi (9 din familia Dobreanu), şi 55 au devenit invalizi, din cei 580 de ostaşi ai localităţii (lista de pe monument cuprinde 123 eroi). Despre ororile războiului şi deportările în Siberia sau Ungaria, povestesc membrii familiei autorilor şi alţi martori oculari.

Zilele Marii Uniri din 1918, sătenii le-au trăit intens, după propriile mărturisiri. Altă mare jertfă de sânge a luat şi cel de-al doilea război mondial, în care au căzut 53 de eroi. Mărturiile cuprinse în monografie, aparţinând martorilor oculari, sunt copleşitoare. 

Ulterior, în anii comunismului, localnicii au reuşit să scape de colectivizare, dar au fost împovăraţi de cote şi alte obligaţii. Prin muncă şi înţelepciune, au reuşit însă să treacă şi peste această perioadă, după cum reiese tot din relatările lor. Situaţia populaţiei şi a sporului natural până în anul 2014 sunt de asemenea prezentate aici. Un capitol deosebit de bogat în informaţii este cel etnografic. El dovedeşte că localnicii, pe lângă luptătorii pentru libertate scrişi pe monumente, au avut oameni harnici care au trudit pentru pâinea familiei, şi au dat cărturari iluştri.  

Autorii s-au născut, au trăit şi au muncit în Subcetate, au respirat aerul pur al cetinii, au ascultat murmurul domol al Mureşului şi şi-au hrănit sufletul cu poveştile spuse de bunici şi străbunici, iubitori de carte, de neam, de ţară, şi de aceea tot ce au scris a fost trecut prin sufletul şi simţirea lor, ca vieţuitori pe această vatră românească, oameni calmi, harnici, frumoşi, hotărâţi şi ospitalieri. De aceea, găsim toate obiceiurile, datinile, folclorul, care au dăinuit până astăzi, prin petreceri, jocuri, clăci, şezători, horile satului, obiceiuri de muncă, botez sau înmormântare, povestite cu atâta pricepere şi participare sufletească de autori şi exemplificate cu fotografii, creaţii populare, sau desene în peniţe de către Zorel Suciu, artist plastic.  

Pe lângă muncile agricole şi creşterea animalelor, deosebit de dezvoltată era şi industria casnică: prelucrarea cânepii, inului, lânii, pieilor etc. Alături de pânzele, pănurile sau stofele ţesute, harnicele femei din Subcetate îşi împleteau printre firele de urzeală şi bătătură propriile speranţe de mai bine, şi cu hărnicie au creat straie foarte valoroase, care compun astăzi patrimoniul muzeului sătesc, sau cântecele pe care le-au "nădit" în lungile noţi de muncă: cântece de jale, străgături, jocuri de şezătoare etc. Bărbaţii au îmbogăţit zestrea satului cu porţi de lemn sculptate, poduri trainice din lemn acoperite cu draniţe, au înfrumuseţat stâlpii caselor, pridvoarele, făcând din localitatea lor una din care nu-ţi mai vine să pleci. Au construit numeroase mori de apă, pive şi vâltori pe toate pâraiele şi pe Mureş, fapt care este atestat şi de harta întocmită de autorităţile austro-ungare în 1892, şi revizuită în 1910, pe care autoarea o publică în lucrare. Tot ei au fost şi plutaşi vestiţi, stupari pricepuţi, pescari, lucrători în industria lemnului.  Volumul conţine de asemenea şi o prezentare detaliată a ciclului calendaristic şi a datinilor şi obiceiurilor prilejuite de sărbătorile religioase sau cele populare, a superstiţiilor şi "leacului" lor, pluguşoarelor şi celorlalte obieciuri similare. Nici ciclul famililal, cu toate obiceiurile de la naştere, botez, nuntă, înmormântare, creaţiile folclorice, literare şi muzicale specifice fiecărui eveniment, nu sunt neglijate. Autorii oferă inclusiv melodiile cântecelor, în transcrierea muzicianului Ioan Morar (44 de partituri, cărora se adaugă încă 2, transcrise de de dr. Florina Matei). Sunt cuprinse în monografie şi versurile populare culese de un alt membru al familiei, Aurel Dobreanu, care a strâns într-un caiet creaţii populare din perioada 1940-1946, despre înstăinarea tinerilor plecaţi pe front sau refugiaţi departe de locurile natale, care-şi purtau dorul de casă, mândruţă, părinţi sau sat, pe meleaguri străine. Specifică locului este şi o frumoasă creaţie populară, intitulată: "Balada lui Vălean," inspirată dintr-o întâmplare reală. Nu lipsesc nici poveştile cu zâne sau legendele unor locuri: Coasta Higii, Pădurea cailor, Dealul spânzuraţilor etc. Autorii nu uită nici de muzicanţii din tarafuri sau de rapsozii populari, interpreţii de muzică populară sau regizorii ai formaţiilor artistice.  

Studiul graiului local este realizat cu ajutorul unui chestionar, după modelul celui regăsit în paginile "Noului Atlas Lingvistic Român," întocmit de E. Petrovici şi Boris Cazacu în anul 1963. Autorii urmăresc descrierea lui şi a particularităţilor lui fonetice, morfologice şi sintactice, folosindu-se de transcrierea directă după sistemul pomenit. Ei insistă în special asupra elementelor aflate în curs de dispariţie din domeniul foneticii, accentului, sintacticii, vocalismului, morfologiei, formării cuvintelor şi a vocabularului, toponimiei, onomasticii, poreclelor, expresiilor peiorative, cuvintelor cu sens figurat şi altele, dovedind o temeinică şi erudită cunoaştere a domeniului lingvisticii. De altfel, Doina Dobreanu ţine să sublinieze faptul că graiul din Subcetate a constituit tema lucrării sale de licenţă, pe care a susţinut-o cu prilejul absolvirii Facultăţii de Filologie a Universităţii clujene, din 1973.   

Situaţia confesională a localităţii, ca de altfel a tuturor bisericilor româneşti din Transilvania, a fost destul de frământată. La început, preoţii care slujeau în bisericile din Subcetate şi satele aparţinătoare: Flipea, Călnaci şi Duda, erau veniţi din Moldova, mai ales de la mănăstirea Moglăneşti, de care şi aparţineau. De aceea nu au fost cuprinşi în conscripţia din 1733 a lui Inocenţiu Micu Klein. Preotul protopop Elie Câmpeanu, care a fost aproape două decenii paroh în localitatea pomenită, a găsit însemnări pe icoane, cărţile de cult, pomelnice, clopote şi pe scanulu de tei din strană, pe care le-a transcris şi care dovedesc existenţa unei vieţi creştine bine organizate. Autorii au găsit de asemenea, în Arhivele Naţionale de la Târgu Mureş şi în arhiva personală a doamnei Maria Togănel din Târgu Mureş (fiica preotului Elie Câmpeanu), date utile investigaţiei lor. Pe baza lor, ei arată că biserica a ars la 1899, inscripţiile păstrându-se însă, datorită acestor transcrieri. Ei arată cum, la 1738 se atestează ridicarea unei biserici noi şi construirea unei case parohiale în 1785, şi că biserica din localitate a fost pictată în anul următor finalizării construcţiei anterior pomenite.  

Timp de 96 de ani, la Subcetate au funcţionat preoţi din familia Dobreanu (Petru, Nicolae, Petru junior), care s-au îngrijit de buna gospodărire a veniturilor, au înzestrat biserica cu cărţi de cult valoroase şi au oficiat şi în alte localităţi româneşti din Depresiunea Giurgeului, unde au reuşit să creeze noi parohii. Eforturile lor sunt de asemenea evidenţiate aici. Autorii arată de asemenea că biserica şi şcoala au făcut întotdeauna casă bună şi aici, ca peste tot în Transilvania, şi că preoţii au înfiinţat şcoala cu clădire proprie, iar preotul Petru Dobreanu a pus bazele Fundaţiilor

Bisericeşti şi Şcolare în anul 1870, cu scopul de a strânge fonduri pentru construcţiile şcolare, reuşind să adune 700 de florini pentru clădirea bisericii, şi 150 pentru edificiul şcolar. Începând cu anul 1879, şcoala din localitate a beneficiat numai de învăţători specializaţi, absolvenţi ai şcolii normale din Blaj. O figură luminoasă a învăţământului din localitate a fost preotul şi profesorul Elie Câmpeanu, care a înzestrat şcoala în 1885 cu cărţi, materiale didactice noi, reuşind să înfiinţeze încă o şcoală în satul Flipea, mai întâi în casa parohială de aici, iar, din anul 1930, în localul propriu ce există şi astăzi. În textul monografiei sunt de asemenea integrate fotografii color ale tuturor bisericilor şi şcolilor din comună şi "varvizenii" plecaţi prin lume îşi vor putea odihni privirea asupra acestor ilustraţii ce arată aceste construcţii atât de frumoase şi bine îngrijite, îi vor vedea pe consăteni, preoţi şi profesori, vor afla noutăţi despre satul lor natal, şi poate mulţi se vor gândi la o eventuală întoarcere acasă.  

Pe baza rezulatelor sondajului efectuat pe un eşantion de 386 de persoane, autorii arată că localnicii consideră că "instituţia care oferă educaţie liceală este nu numai podoaba trecutului şi prezentului în comună, ci şi una dintre garanţiile pentru viitor" (p. 360). Varvigenii nu neglijează nici activitatea culturală, ci sunt membri în grupul folcloric "Rapsozii Varvigiului," punând în scenă obiceiuri de muncă sau nuntă, culegând folclor, şi participând la festivaluri şi concursuri în ţară şi în străinătate, de unde vin cu premii, trofee şi diplome. Pe plan local se organizează concursuri şi festivaluri: "Subcetatea-n sărbătoare," "Pe plaiurile Varvigiului," "De la debut la succes," "Glasul muzicii," "Calea spre celălalt," "Festivalul de teatru." Astfel, căminul cultural are o activitate deosebit de bogată.

O colecţie etnografică valoroasă a creat şi doamna Doina Dobreanu. Ea se numeşte "Casa cu amintiri" şi dovedeşte hărnicia, priceperea şi dragostea pentru frumos a oamenilor locului şi obiectele "sunt o pledoarie pentru apărarea identităţii româneşti, un îndemn de aplecare spre preţuirea şi reconsiderarea trecutului istoric, cultural şi etnografic al locuitorilor de pe Valea Mureşului Superior" (p. 368).     

Dornici de ridicarea prin cultură, oamenii de aici au creat în anul 1874 un cerc al Asociaţiunii ASTRA, "pentru ridicarea stindardului culturii româneşti în ţinutul Giurgeului," cum se exprima preotul Vasile Urzică în anul 1912 (p. 370). Conferinţele acesteia se bucurau de o mare afluenţă de spectatori, deoarece ofereau soluţii mai multor probleme, prin tematica lor. Pe teritoriul mai-sus pomenitei localităţi activează de asemenea astăzi cu succes şi ONG-uri, dintre care amintim: "Asociaţia culturală Dobreanu," "Asociaţia culturală Ardealul Flipea" şi "Asociaţia Harghita Nord-Est," toate având o activitate bogată, după cum aflăm din mărturiile organizatorilor şi participanţilor. Există serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă, formaţie de pompieri, specializată în stingerea incendiilor de pădure. De asemenea, nu este uitat nici sistemul de sănătate, care cuprinde dispensar uman, veterinar, centru de plasament, toate dispunând de localuri corespunzătoare.  

Capitolul intitulat "Fiii satului – repere de profesionalism," este apoi dedicat celor care au pornit de aici şi "sfinţesc locul" acolo unde activează, în ţară sau în străinătate. Confesiunile lor, cuprinse în volum în număr foarte mare, dovedesc faptul că "nasc şi la Subcetate oameni," vorba cronicarului. Şi ce oameni! 

În concluzie, nu putem decât să remarcăm faptul că monografia intitulată "Subcetate-Mureş" beneficiază de condiţii tehnice deosebite, prin grija Primăriei, căreia autorii nu uită să-i mulţumească, alături de toţi cei care au pus umărul şi au sprijinit efortul lor. Lucrarea se citeşte cu mare uşurinţă, fiind scrisă într-un stil ce denotă concizie şi fluenţă, cursivitatea ideilor şi întâmplărilor, expresivitatea limbajului, fraze coerente etc. Este o carte scrisă cu har, care realizează o radiografie a satului sub toate aspectele lui, lăsând ceva frumos şi trainic drept moştenire urmaşilor. Printre rânduri răzbate delicateţea şi sinceritatea sentimentelor şi trăirilor, răbdarea şi meticulozitatea de invidiat a autorilor, care au reuşit să creioneze portretul unui sat românesc ca oricare altul din cuprinsul ţării, contribuind astfel la reliefarea identităţii şi dăinuirii noastre şi oferind o oglindă a bunicilor şi străbunilor noştri, ce vor rămâne în cartea de aur a veşniciei, constituindu-se într-o nouă filă adăugată la istoria sufletului românesc.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!