VICTOR DOBREAN (1938-2020) - In memoriam. Despre albinărit

Convorbire cu Vlad Dobrean, fiul lui Victor Dobrean,

publicată în cartea CÂNTECUL OBÂRȘIEI, autor Doina Dobreanu, 2011, pp.121-124

DD: Îţi propun, Vlăduț, să vorbim despre albinărit, o ocupaţie străveche, plăcută şi necesară, devenită pasiune pentru familia voastră.

VD: Îmi face mare plăcere.

DD: Din cele mai vechi timpuri omul şi-a dat seama nu doar de gustul plăcut al mierii, ci şi de beneficiile curative ale produselor stupului. Dacă în vremurile primare omul distrugea familiile de albine pentru a se înfrupta din rodul muncii lor, cu timpul s-a convins că este nevoie să le ocrotească şi să le îngrijească. Albinăritul a devenit, aşadar, o ocupaţie.

VD: Suntem la începutul secolului XXI, când simţim în jur ritmul tot mai accelerat al vieţii, când ne simţim tot mai neputincioşi în faţa ameninţărilor de tot felul asupra vieţii terestre. Albinele sunt dintre vietăţile cele mai vulnerabile, cele mai neajutorate. Cercetătorii sunt de părere că viaţa pe planeta noastră ar fi pusă serios în pericol dacă ar dispărea albinele, insectele care asigură polenizarea şi, prin urmare, rodirea plantelor.

DD: Albinăritul, ocupaţie secundară a unora din locuitorii comunelor resfirate pe Valea Superioară a Mureşului, se bazează pe o veche tradiţie, cu rădăcini în civilizaţia traco-geţilor. Este o preocupare nobilă deoarece stuparul trebuie să dovedească nu numai cunoştinţele necesare, ci şi o mulţime de virtuţi precum dăruire, dragoste, interes şi răbdare. Munca aceasta nu se poate face fără dăruire. Pasiunea pentru albine, secretele meşteşugului, cunoştinţele privind viaţa misterioasă a albinelor, relaţia omului cu aceste vietăţi şi a albinelor cu natura înconjurătoare se învaţă îndelung, de cele mai multe ori ucenicind alături de buni apicultori. Secretele se transmit de la o generaţie la alta, de obicei în cadrul aceleiaşi familii.

Despre practicarea stupăritului arhaic şi sistematic în acest areal geografic se ocupă Dorel Marc în cartea sa Structuri ocupaţionale tradiţionale în zona Topliţei Mureşului Superior.[1]

VD: Mă bucur să aflu acest lucru. Aş vrea să citesc lucrarea. Pe domnul Dorel Marc îl cunosc. Tata mi-a spus că mama dumnealui se născuse în familia Cotfas aici, pe Faţă, unde a trăit până la căsătorie.

DD: În zona montană în care locuim, aplecarea locuitorilor spre această străveche ocupaţie a fost şi este explicabilă prin flora bogată în plante melifere, ca şi prin conştientizarea posibilităţilor nutritive şi curative ale produselor stupului.

Mărturii privind practicarea albinăritului la Subcetate avem de la primii istoriografi ai localităţii, preoţii Elie Câmpeanu şi Vasile Urzică[2], cu referiri precise la începutul secolului al XVIII-lea. În acea vreme, locuitorii satului Subcetate, deveniţi jeleri ai contelui Lazar din Lăzarea, aveau diferite obligaţii faţă de stăpânul lor: daruri de vânat, produse, zile de muncă. Se spune că groful avea pe Faţă stupina, iar lângă Mureş, la Şbăncani, tăul de peşte. Conscripţia contelui din anul 1742 pentru Subcetate îl menţionează pe Dobrean Vasile în funcţia de stupar şi precizează numărul de 14 stupi.

VD: O coincidenţă impresionantă!

DD: Adevărat. Vocaţia tatălui tău, Victor Dobrean, pentru albinărit rămâne pentru mine un mister. Să fi simţit, oare, această înclinaţie devenită pasiune în vibraţiile sale lăuntrice, transmise prin fire imperceptibile pe cale genetică, de la strămoşi, de la acel Vasile Dobrean care îngrijea o stupină, tot pe Faţă, pe la 1742?

VD: E posibil…

DD: Viaţa tainică a acestor necuvântătoare este miraculoasă, fascinantă. Niciodată nu poţi spune că ştii totul despre albine…

VD: Tata citeşte reviste şi cărţi de specialitate, învaţă din cunoştinţele altora şi din propriile sale observaţii, experimentează, ia aminte. Meştereşte din lemn căsuţele pentru albine şi ramele pentru miere, vizitează periodic fiecare stup pentru a vedea cum lucrează, le înţelege freamătul, decodifică graiul lor nuanţat în funcţie de starea vremii, de anotimp. Şi pentru că tata intervine în stup cu răbdare şi dragoste, cu migală şi cu grija de a nu le deranja, albinele nu-l percep ca pe un duşman, ci îl acceptă ca pe un prieten.

DD: Câte virtuţi am putea deprinde noi, oamenii, urmărind şi imitând viaţa stupului!

VD: Organizare perfectă, curăţenie desăvârşită, asumarea responsabilităţii, hărnicie, calitatea de arhitect, sacrificiul suprem…

DD: Te văd adesea în preajma unchiului, ajutându-l…

VD: Il admir pe tata pentru dăruirea şi pasiunea pentru această frumoasă şi plăcută îndeletnicire care îl motivează, îl bucură şi îl împlineşte şi după 70 de ani.

DD: Eu îţi doresc să fii un stupar veritabil, să fii nu doar un ajutor harnic, ci un continuator de nădejde al tatălui tău.

Oameni frumoși ai altui timp (1980)

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2012/07/din-nou-despre-cantecul-obarsiei.html

---

[1] Cartea a fost publicată la Editura Ardealul din Târgu-Mureş, în colecţia Biblioteca Historica, anul 2010

[2] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureș, File de monografie, 1999, p.10