duminică, 21 august 2022
Zilele localității SUBCETĂȚII, 20-21 august 2022 - tradiție și continuitate
duminică, 7 august 2022
Inginer PETRU-ȘTEFAN DOBREANU (1925-1998) - In memoriam
Este vorba de
fratele tatălui meu, Petru-Ştefan, pe care părinţii au hotărât să-l facă domn… Pentru
mine era unchiul de la Bucureşti. Mi-amintesc ce sărbătoare era în familia
noastră când venea el acasă! Chipurile se luminau, sufletele se deschideau şi
poveştile curgeau ore în şir. Copil fiind, trăgeam şi eu cu urechea, dar
cunoştinţele mele erau atât de mărginite încât nu prea pricepeam ce se vorbea.
Îmi plăcea să-l ascult pentru că pronunţa cuvintele şi intona frazele mai
altfel decât noi, deşi ne înţelegeam. Evitam să răspund la întrebările pe care
mi le punea fiindu-mi jenă că nu pot vorbi atât de frumos ca şi dumnealui.
Era în vremea când universul meu de viaţă şi de cunoaştere se mărginea la casa
părintească, lipsită de curentul electric şi de aparatul de radio, şi la
vecinătatea acesteia.
Unchiul a lucrat până la pensionare, foarte mulţi ani, în institutul bucureştean de proiectări chimice, IPROCHIM. Activitatea sa în faţa planşetei de desen era completată cu munca pe diverse şantiere din ţară şi străinătate unde proiectele echipei de ingineri prindeau contur material: la Târnăveni, Copşa Mică, Baia-Mare, Târgu-Mureş, Turnu-Măgurele… (Ce au construit unii, alții au vândut la fier vechi...😔)
Cutreierase lumea ca inginer diplomat. Îmi plăcea
să-l ascult povestind despre ţări ca URSS, Germania, Franţa, Polonia, Turcia,
Iran, China... În Turcia și Iran a participat pe șantier, la construirea unor obiective industriale, în calitate de inginer) Era foarte ocupat cu munca sa, pe care o făcea cu mare plăcere
şi pasiune, şi de aceea întoarcerile sale în familia din care plecase erau în vremea
aceea rare şi de scurtă durată. Oare realiza cât îi duceau dorul bunica şi
bunicul?
PĂRINȚII: ANA și VASILE
Plecase de
copil de acasă şi se obişnuise printre străini. Bunicul povestea adesea
momentul acela copleşitor, care nu se poate uita, din 1940, când şi-a însoţit
copilul în vârstă de 14 ani până la graniţă, îmbrăcat cu haine noi făcute din
stofă de casă, ţesută din lână toarsă de bunica, cu nişte bani pitiţi în
tocurile bocancilor şi l-a încredinţat lui Dumnezeu. Îl trimitea să înveţe
carte în România…
Ceea ce mi se pare curios este că revenirile acasă, la rădăcini, s-au înteţit după moartea părinţilor săi, pe măsură ce înainta spre senectute. Se pare că cel mai bun, cel mai sincer, cel mai fidel, cel mai drag prieten, dintre câţi avusese de-a lungul unei vieţi, i-a fost cel din copilărie şi care i-a rămas până la bătrâneţe: fratele său mai mare, tatăl meu AUREL. Când se întâlneau parcă nimeni nu mai conta pentru ei şi întrau într-un univers al lor, inaccesibil. Unchiul simţea satul natal şi compania fratelui său un adevărat izvor de sănătate.
FRAȚII: AUREL și VICTOR
Unchiul Petrică a rămas neschimbat în ciuda anilor care s-au adunat, din păcate nu foarte mulţi: înalt, frumos, drept, cu chipul senin, cu vorba blândă şi înţeleaptă, îngrijit şi pedant, cumpătat în toate cele.
Reuniune de familie lărgită
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
DOINA DOBREANU
Text publicat in cartea SURÂSUL AMINTIRILOR, 2011
Mici amintiri aduse de unchiul din China
Stiloul cu dragonul chinezesc gravat, primit de la unchiul, a fost un
obiect care m-a însoțit mulți ani, zi de zi, folosindu-l și la scrierea notelor
și absențelor în catalogul școlar... L-am considerat un obiect de bun
augur! În mitologia chineză, în general, Dragonul chinez este
întruchiparea conceptului de yang, spiritul fertil și creativ, masculin. A
fost mult timp un simbol de bun augur în folclorul chinezesc.
În
cultura populară chineză actuală, balaurul este un stil decorativ foarte
recurent.
😶
PS. Despre DORURI…
Doamne, ce dooor mi-este de oamenii alături
de care m-am trezit într-o poveste, mi-am deschis ochii spre viață, am învățat
să-mi creez și să-mi trăiesc propria-mi poveste… împreună cu care am învățat să
ascult și să povestesc, să-mi creez propriile-mi imagini și trăiri prin cuvânt!
Parcă, pe zi ce trece, folosim „cuvântul”, rostirea ca formă de comunicare, tot mai puțin. Fluxul de imagini cu care ne agresăm mintea, întreaga ființă, grație tehnologiilor moderne, ne înstrăinează de noi și de ceilalți, ne spală creierul, memoria, ne afectează gândirea, ne sărăcește vorbirea, ne fură timpul în care am putea zăbovi în poveste spre a ne bucura de ea, de povestea fiecăruia.
Îmi amintesc cu cât drag îl așteptam acasă pe unchiul Petru-Ștefan, fratele tatei , plecat în lume aproape un copil. Aducea cu el toată lumea pe care o cutreiera. Primele imagini pe care mi le-am format despre Franța, Germania, Rusia, China, Turcia, Iran…își au sorgintea în cele povestite de el: întâmplări, experiențe proprii. Cu imaginile pe care mi le cream din relatările lui, umpleam toate hărțile respectivelor țări desenate în manualul de geografie, mă entuziasmam și îmi cream vise.
Memoria se fixează în suflet…
Parcă, pe zi ce trece, folosim „cuvântul”, rostirea ca formă de comunicare, tot mai puțin. Fluxul de imagini cu care ne agresăm mintea, întreaga ființă, grație tehnologiilor moderne, ne înstrăinează de noi și de ceilalți, ne spală creierul, memoria, ne afectează gândirea, ne sărăcește vorbirea, ne fură timpul în care am putea zăbovi în poveste spre a ne bucura de ea, de povestea fiecăruia.
Îmi amintesc cu cât drag îl așteptam acasă pe unchiul Petru-Ștefan, fratele tatei , plecat în lume aproape un copil. Aducea cu el toată lumea pe care o cutreiera. Primele imagini pe care mi le-am format despre Franța, Germania, Rusia, China, Turcia, Iran…își au sorgintea în cele povestite de el: întâmplări, experiențe proprii. Cu imaginile pe care mi le cream din relatările lui, umpleam toate hărțile respectivelor țări desenate în manualul de geografie, mă entuziasmam și îmi cream vise.
Memoria se fixează în suflet…
marți, 2 august 2022
Mihaela MARUSEAC, medic reumatolog
Convorbire publicată în anul 2015 în vol. III din cartea LA OBÂRȘIE, LA IZVOR… CONVORBIRI LA SUBCETATE, Autori: Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu
Doina Dobreanu: Hristos a înviat! Ca de
obicei, și anul acesta, Sărbătorile Pascale le petreceți în familie, acasă,
În Biserica Sfântul Dumitru din Subcetate
Mihaela Maruseac: Adevarat a înviat! Așa
este, ca de obicei, de Sfintele Sărbatori Pascale, mă întorc cu drag și dor
acasă,
DD: Vă cheamă, desigur, iubirea și căldura
familială, de neînlocuit cu nimic. Vorbiți-ne despre părinții dvs. și despre
relația pe care o aveți cu fiecare frate în parte, în special cu fratele geamăn
Mihai, medic și el. Care este liantul familiei dvs.?
MM: Îi dau Slavă lui Dumnezeu pentru minunata
familie pe care mi-a dăruit-o! Am să încep cu preaiubiţii mei părinţi: tata –
Liviu, de origine bucovinean, din satul Dărmăneşti, judeţul Suceava și mama -
Maria, ardeleancă, de origine din satul Dumbrava, comuna Vătava, judeţul Mureş.
Tata a purtat şi
poartă grija celor trebuincioase familiei. El însuşi se trage dintr-o familie
numeroasă cu cinci copii, ca şi noi, de altfel… S-a luptat, a muncit pentru noi
ca să nu ne lipseasca nimic din cele materiale de care el nu a avut parte. Acum
este la varsta de 65 de ani, a lucrat pentru statul român în cadrul Poliţiei,
cei mai mulţi ani i-a consacrat lucrând în comuna Subcetate, caţiva ani în
comuna Bilbor, satul nostru natal, al meu, al lui Mihai și al lui Emil.
Fiind unica fată a familiei, am avut parte de
toată afecţiunea și iubirea dragului meu tată. Îmi amintesc cu nostalgie serile
în care tata ne aduna în jurul lui, povestindu-ne întâmplari din copilăria lui,
precum şi binecunoscutele poveşti cu Harap Alb, amintirile din copilărie ale
lui Ion Creangă. În acelaşi timp, eram foarte captivaţi de relatările despre
viețile și faptele voievozilor români, în special ale domnitorilor moldoveni.
Toate acestea, urmate apoi de vizita unor locuri încărcate de istorie, cum ar
fi Cetatea de Scaun a Sucevei, au sădit în noi sămânța patriotismului. Tata
ne-a transmis dragostea de neam şi de ţară, învăţându-ne istoria ţării noastre
de la daci şi până astăzi, spunându-ne mereu să nu-i uităm pe cei care şi-au
dat viața pentru apararea credinţei şi a neamului românesc.
Visul tatălui meu a fost să fie medic, însă,
având în vedere posibilitaţile socio-economice precare din acea vreme, dorinţa
lui nu s-a putut realiza. În schimb, Slavă Domnului, este foarte fericit că
gemenii lui i-au urmat şi îndeplinit visul de a profesa frumoasa şi nobila
meserie de medic.
Cu această ocazie vreau să-i mulţumesc pentru
toată grija şi iubirea părintească pe care ne-o poartă şi mă rog lui Dumnezeu
să-l ţină sănătos mulţi şi fericiţi ani, alături de noi şi de viitorii membri
ai familiei! Doamne ajută!
Mamă, îţi mulţumesc că ne-ai dat viaţă şi că
ne-ai sădit în inimă cel mai minunat simţămănt: credinţa şi iubirea în
Dumnezeu!
Mama noastră provine dintr-o familie
numeroasă, tot cu cinci copii, a avut o copilărie grea, dar fericită, alături
de bunica Viorica, Dumnezeu să o odihnească în pace! Mama ne vorbeşte mult
despre bunica care a fost o femeie deosebită, înțeleaptă, puternică, şi care
şi-a crescut singură cei 5 copii. Cu siguranţă, bunica i-a transmis mamei
virtuţile unei adevărate mame creştine pe care mama le-a preluat şi urmat cu
sfinţenie. Îmi aduc aminte cu mare drag cum ea ne ducea la biserică de mici,
chiar în vremurile grele ale comunismului.
Mama a purtat și poartă greul familiei, având
grijă de frațiorul nostru bolnav pe care-l îngrijeste cu multă dragoste și răbdare.
A trecut prin momente foarte grele, mai ales la începuturi, când a primit
vestea diagnosticului lui Ilie-Razvan. Inima ei de mamă, sfâşiată de durere, a
primit mângâiere prin evlavia pe care a avut-o şi o are
Pentru toate astea, noi, ceilalţi membri ai
familiei, ne înclinăm în fața muceniciei ei și îi mulţumim pentru toată grija
şi sacrificiul său.
Am făcut și facem tot posibilul ca ei,
părinţii noştri, să fie mândri de noi. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnzeu, să nu-i
dezamăgim, să ţinem mereu drumul drept şi să nu ne pierdem valorile spirituale și
morale.
Îți mulţumim, mamă dragă, pentru tot ceea ce
suntem. Dumnezeu să te întărească, să-ţi dăruiască sănătate, fericire şi mulţi
ani alături de noi, cei dragi ai tăi! Doamne ajută!
Fratele cel mare, Marius, a terminat
Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Specialitatea Adiministraţie
Publică, la Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj- Napoca. Îl admir pe Marius cum
îi ajută pe părinţii noştri, în special prin grija pe care i-o poartă
frăţiorului nostru mai mic, Ilie-Răzvan. Îl însoţeşte la tratament… Marius are
o fire foarte obiectivă, analitică, un spirit profund, de aceea ţin cont de
sfaturile lui în chestiunile administrative. De asemenea, el mă ţine la curent
cu ceea ce se întâmplă în ţară, pe plan politic, economic etc.
Fratele Marius, Mama, Mihaela și Tata
Îţi mulţumesc, dragul meu Marius, pentru
răbdarea şi dragostea cu care-i ajuţi pe cei dragi ai noştri. Mă rog Domnului
să creştem în dragostea lui, să-ţi dea putere, spor şi binecuvântare în toate
cele de folos mântuirii!
Mihai, fratele meu geamăn, este un suflet
foarte sensibil. Îl simt mereu aproape, oriunde aş fi! Mihai este şi el medic,
în curând specialist, în specialitatea Recuperare Medicală şi Balneoterapie
De mic, Mihai a fost şi este foarte grijuliu
cu surioara lui, grijă care a rămas neschimbată chiar şi acum, căsătorit fiind.
Eu eram mai năzdrăvană, făceam multe năzbâtii, iar Mihai mă proteja şi mă apăra
tot timpul, uneori luând asupra lui vina care nu-i aparţinea. Ceea ce este
remarcabil
S-a căsătorit anul
trecut cu Simona-Marinela. Ne bucurăm de noua membră a familiei noastre prin
dragostea ce i-o poartă lui Mihai. A devenit astfel şi ea surioara noastră. Şi,
de curând, i-am urat bun venit primului lor copil, primul nostru nepoţel,
Nicolae.
Împreună cu Mihai am pornit pe drumul
medicinei din dorinţa de a-i fi un sprijin mai puternic frăţiorului nostru mai
mic. De altfel, ne-am ales specialităţi strâns înrudite: Reumatologia şi
Recuperarea Medicală.
Mihai vede întotdeauna partea luminoasă a
omului, fiind gata să împartă cu dărnicie cu ceilalţi ceea ce are. Amândoi avem
acelaşi crez în viaţă: îi dăm Slavă Domnului pentru tot ceea ce ne-a dăruit şi
ne rugăm lui Dumnezeu să vegheze asupra noastră, asupra aproapelui nostru, în
special asupra pacienţilor noştri.
Emil este jurist, absolvent al Facultaţii de
Drept din Timişoara.
Pentru noi, cei din familia lui, Emil a fost
mereu prezent, altruist și disponibil. Are o afecţiune aparte faţă de Ilie-Răzvan
pe care, ca şi Marius, îl însoţeşte la tratamente.
Emil nutreşte, de asemenea, o dragoste şi un
respect profund pentru mama; văzând-o în dificultate, îi sare în ajutor cu tot
ceea are nevoie, iar, din aceeaşi dorinţă de a o menaja, şi-a dezvoltat şi o
pasiune pentru arta culinară, moştenită de la mama, pentru care este apreciat.
Este pasionat de
istorie şi pătruns de acelaşi sentiment patriotic pe care l-a moştenit de la tata.
Mai ales originile poporului român, epoca dacilor îl atrag în mod deosebit. Are
calităţi de orator şi narator fiind capabil să vorbească ore în şir despre
Istoria neamului, credinţă şi ştiinţele juridice. Este într-o luptă continuă cu
sine însuşi pe drumul desăvârşirii. Relaţia mea frăţească cu Emil a fost
dintotdeauna una strânsă, suntem foarte apropiaţi şi ne deschidem sufletele cu
uşurinţă unul altuia… ne asemănăm ca şi fire atât la calităţi, cât şi la
defecte şi încercăm să ne îndrumăm unul pe altul cu dragoste frăţească.
Şi el se remarcă printr-un suflet sensibil. Când
ne vedem, mă încântă recitând poeziile lui Eminescu, poetul nostru preferat şi
nu numai.
Dragul meu Emilian, mă rog
Ilie-Răzvan, frăţiorul nostru cel mic, este
liantul și binecuvântarea familiei noastre. El este în incapacitatea fizică de
a comunica, dar ne vorbeşte cu ochii și cu zâmbetul care răspândesc dragostea
şi inocenţa din inima lui.
Chiar dacă poate
părea o povară, el este raza noastră de soare. În copilărie am suferit fiecare
în parte văzându-l pe Iliuţă bolnav şi de atunci am început să ne rugăm pentru
el, iar rugăciunile noastre ne-au arătat scopul vieţii, şi anume dobândirea
mântuirii sufletului.
Dacă astăzi suntem o familie mare și unită,
în care dragostea este omniprezentă, asta se datorează lui, pentru că ne-a unit
forţele prin rugăciune. El ne-a învăţat că suferinţa curăţă, înalţă şi deschide
sufletul spre comuniunea Divină, confirmând într-un fel spusele psalmistului
David: „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi’’ (Psalmul 50).
Aş mai dori să o amintesc ca membră a
familiei pe mătuşa noastră Cruciţa, sora cea mare a mamei, care a ajutat-o pe
mama având grijă de noi. Cu drag, îmi amintesc vacanţele de vară la ea,
Unchiul Leon, păstor de meserie, iubitor de
animale, ne aşteaptă cu mare bucurie să-i trecem pragul casei. De mici ne-am
bucurat de compania unchiului, ajutându-l la păstorit, ne duceam cu mieii la
păscut şi la adunatul fânului…
Mă bucur, Slavă Domnului, ca am reuşit să le
fiu de folos şi de ajutor, aşa cum şi-au dorit.
DD: Sunteți medic specialist
MM: Da, sunt medic specialist reumatolog,
lucrez
Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu medic şi, cu
ajutorul lui Dumnezeu, pas cu pas, mi-am îndeplinit visul. Am început cariera
medicală ca asistent medical generalist, absolvind Şcoala Postliceală Sanitară
cu profil Teologico-Sanitar ,,Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureş. Am lucrat 9
luni ca asistent medical generalist pe Secţia Terapie Intensivă
Facultatea de Medicină am terminat-o
Confirmarea de a mă orienta spre reumatologie
a venit după ce am întalnit-o pe D-na Prof. Lia Georgescu, fiindu-i pacientă,
pe când eram la Şcoala Postliceală. Din acel moment, a devenit modelul meu de
reumatolog.
La Montpellier, cu prof. Christian Jorgensen
Revenind la anii rezidenţiatului, după un an
şi jumătate m-am transferat cu stagiul de Medicină Internă
Am luat decizia de a continua pregatirea
profesională în Franţa,
De asemenea,
Cu Prof. Combe, şeful Societății Franceze de Reumatologie (poz.6)
Debutul în Franţa fost anevoios, cu
dificultăţile inerente legate de adaptarea rapidă la un alt sistem, într-o limbă
străină, departe de familie şi prieteni. Sistemul medical francez, mult mai
performant din punct de vedere tehnic, face ca medicul să beneficieze de o
uşurinţă în a trata pacienţii, în detrimentul relaţiei medic –pacient, care
poate avea ca revers dispariţia laturii umane a actului medical. Pe de altă
parte, pacientul, din postura sa de client, poate emite anumite pretenţii în
a-i spune medicului ce să-i facă: de exemplu, unii pacienți vor să-și curme
suferinţa bolii prin toate mijloacele. Omul modern, autosuficient, vrea sa ducă
o viată de confort și de plăceri și nu mai înțelege rostul creştin al suferinței.
Stagiile medicale făcute în Franţa m-au
ajutat să progresez profesional, însă drumul meu a avut şi multe obstacole,
suferinţe, legate de comportamentul discriminator uneori al unor colegi
francezi. Toate acestea m-au motivat să vin în Belgia,
La biserica ortodoxa „Sf Nicolae” din Bruxelles,
Dumnezeu mi l-a scos în cale pe părintele duhovnic căruia îi port recunoștiință
pentru căldura părintească cu care m-a primit şi pentru liniştea pe care mi-o
aduce în suflet. Tot în Belgia, am întâlnit o comunitate frumoasă de români, la
biserica ortodoxă „Sf Nicolae” şi la mănăstirea ortodoxă română din Namur,
care-mi aduc alinarea dorului de casă.
DD: Mai aveţi timp şi de alte pasiuni, în
afară de studiul şi practicarea medicinei?
MM: Indiferent cât sunt de ocupată, încerc
să-mi fac timp pentru participarea la Sfânta Liturghie. Balsamul sufletului meu
sunt cărţile spirituale, învăţăturile vieţilor sfinţilor. De fiecare dată când
îmi simt inima grea, alerg spre rugăciune şi la părintele duhovnic, alteori
deschid una dintre aceste cărţi și găsesc îndată răspuns şi alinare. Rugăciunea
îmi este hrană pentrut suflet şi cel mai bun medicament. Viaţa printre străini
nu mi-e uşoară, dar ştiu că nu sunt şi nu voi fi niciodată singură. Dumnezeu,
împreună cu Maica Domnului şi cu Sfinţii îmi sunt mereu aproape. Ei mi-au scos
în cale oameni deosebiţi. Pe lângă lectura duhovnicească, bucurie îmi aduc
sufletului meu muzica psaltică și pelerinajele.
Născută la munte, îmi plac drumeţiile în
munţi, îmi place foarte mult şi marea de care nu mă mai satur înotând.
DD: Mi-ați spus că prima parte a copilăriei ați
petrecut-o
MM: La Bilbor am locuit până la vârsta de 7
ani. Bilborul, o localitate aninată pe crestele Carpaţilor, este un loc ca-n
poveşti, prin minunăţia peisajului natural. Îmi aduc aminte cu bucurie de
fiecare anotimp al anului: de iernile cu omătul „până-n grindă”, când mergem cu
sania trasă de cai...; de dealurile și pădurile înverzite primăvara; de râul
Bistricioara în apa rece a căruia ne răcoream vara. Mi-amintesc de izvoarele de
apă minerală, de gustul aparte al brânzei și al laptelui bătut de care nu ne
mai săturam. Printre toate astea, amintirile diferitelor năzbâtii inerente
vârstei…
Cu mare drag aştept să revăd Bilborul, satul
natal, care mă cheamă prin amintirile mele din copilărie.
DD: Au urmat anii de școală și de liceu
petrecuți
MM: Din dorinţa de a deveni cineva în viaţă,
un cineva care să-şi ajute semenii. Bucuria învăţării mi-a insuflat-o tata, care
îmi amintea mereu că „dacă ai carte, ai parte”.
Ah, frumoşii ani de liceu! Păstrez amintiri
plăcute ale anilor de liceu, cu profesori dăruiţi, în special orele de limba
română cu dumneavoastră, doamna profesor Doina Dobreanu. Aceste ore erau
adevărate lecţii de patriotism cărora le datorez, cred eu, dragostea de limbă
şi de neam, frumos transmise prin poezii. Îmi amintesc versurile care-mi ating
mereu inima, ale poetului Vasile Alecsandri din poezia „Dan, căpitan de plai”:
„Bătrânul Dan ferice, se duce Nistrul trece,
Si-n aerul Moldovei se umflă peptu-i rece,
Şi inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale
Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării
sale.
Sarmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,
Îşi pleacă fruntea albă, smerit își face
cruce
Şi pentru totdeauna sărută ca pe-o moaşte
Pământul ce tresare şi care-l recunoaşte…”
Apoi, tata îmi povestea cu un anumit regret
că voia să se facă medic, iar mama dorea să devină asistentă medicală. Mă bucur
că am reuşit să-i fac fericiţi pe amândoi, absolvind şcoala postliceală și
facultatea de medicină, îndeplinind visul ambilor părinţi.
DD: „Limba română e patria mea”, spunea
Nichita Stănescu… Vă gândeați în anii de liceu că veți coabita cu limba
franceză? În ce limbă visați sau vorbiți cu eul interior mai des, în limba
română sau în limba franceză?
MM: Visez mereu în limba română, iar depărtarea
de țară nu au făcut decât să crească dragostea de limbă şi de neam. Limba
franceză este o limbă frumoasă, dar îmi dau seama de limitele ei şi ale mele,
atunci când vreau să-mi exprim stările sufleteşti extreme (emoţie, bucurie,
furie, supărare, tristeţe).
DD: Mi-ați mărturisit că lecturile preferate
în prezent sunt legate de viețile sfinților, în care găsiți adevăratele modele
de viață. Cum și când l-ați descoperit pe Dumnezeu?
MM: Cum am menţionat anterior, lumina lui
Dumnezeu a coborât în casa noastră odată cu venirea lui Ilie-Răzvan. E sensul
pe care noi l-am dat acestei eveniment şi de atunci trăim cu, întru și pentru
Dumnezeu.
Sfinții ne sunt într-adevar modele de viaţă,
izvor nesecat de pilde şi poveţe. Ei poartă rugăciunile noastre către Dumnezeu.
În mod special, am evlavie
Ca model de doctori spirituali, îi am pe
Sfinţii doctori fără de arginţi Pantelimon şi Luca al Crimeei, care erau mereu
neobosiţi şi dornici să-i ajute pe cei suferinzi.
DD: Locurile cele mai frumoase pe care le-ați
vizitat – în România, Franța și Belgia? Frumos e și
MM: România este o ţară frumoasă, cu multe
locuri minunate şi cu oameni frumoşi. Ar trebui poate să învăţăm să avem grijă
mai multă de natura înconjurătoare şi să o punem mai mult în valoare. Sunt
străini care vin în ţara noastră pentru că încă mai există aici natură
sălbatică. Cred că încă mai avem agricultură biologică cu soluri nepoluate de
pesticide și ierbicide.
Din păcate, nu am reuşit să vizitez toată
ţara, încă mai sunt locuri deosebite de descoperit. Din ceea ce am văzut, mi-au
rămas în suflet, pe lânga satul natal şi Subcetate, frumoasele mănăstiri din
județul Neamţ şi Suceava, oraşele Timişoara, Cluj, Brașov, Suceava, Sibiu,
Deva,Târgu Jiu.
Franţa este o ţară cu o istorie şi cultură
bogate. Fiecare regiune are un specific şi un farmec aparte. Lucrând în sudul
Franţei, m-am bucurat de minunatele câmpuri de lavandă din Provence. Oraşul
Montpellier, a cărei universitate de Medicină este cea mai veche din Europa,
este un oraș plin de farmec și cultură.
M-am bucurat şi de Marea Mediterană, cu apa
ei de un albastru special. După Montpellier, am lucrat în Avignon, oraş
încărcat de istorie, fostă reşedinţă a papilor în Evul Mediu, unde se găseşte
impozantul palat al acestora, precum şi celebrul Pont d’Avignon din cântecelul
pe care-l fredonam la orele de franceză. Avignon este un centru cultural
deosebit, fiind locul unde în fiecare an se desfăşoară festivalul international
de teatru, loc de întâlnire pentru numeroşi artişti din lumea întreagă. De
fapt, am vizitat numeroase locuri minunate în sudul Franţei, nu mi-ar ajunge
spaţiul să le descriu. Am vizitat, de asemenea, Parisul, Strasbourg, Lille etc.
Am vizitat şi Statele Unite ale Americii (New
York, Washington, New Jersey, Baltimore, Aberdeen).
În Belgia, mi-a plăcut foarte mult Gent,
Bruges; îmi place mult şi Bruxelles. De curând am fost şi în Grecia, unde mi-au
plăcut foarte mult mănăstirile, marea cea mai limpede şi mai frumoasă, oamenii
calzi şi primitori, asemănători, într-un fel, cu românii.
La Beziers
La Timișoara, cu prietenul nostru Andrei
Popoviciu
DD: Bucuria cea mai mare pe care ați trăit-o?
MM: Reuşita
Mihai a fost declarat admis. Eu am început să
plâng, şi de fericire, dar şi de nefericire pentru că nu eram alături de el pe
liste. Mi-am zis însă că în anul următor am să vin şi eu la examen. Spre seară,
plimbându-ne prin curtea facultăţii, am aflat că nu se ocupaseră toate locurile
şi că s-ar organiza o a doua sesiune în toamna aceluiași an. Nu vă pot descrie
ce sentimente de fericire m-au invadat. M-am dus
DD: Crezul de viață?
MM: Ajutorarea celorlalţi şi mântuirea
sufletului.
Pentru mine, încercarea printr-un necaz sau
printr-o suferinţă mă duce cu gândul mai ales la pilda vieții și a jertfei lui
Iisus, precum și la cea a sfinților care au suferit și care, prin asumarea
suferinţei, s-au înălţat. Creştinul ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu şi în
suferinţă , sau în încercările grele ale vieţii.
După cum v-am mai spus, experienţa mea
profesională din Franţa m-a ajutat foarte mult în formarea ca medic reumatolog.
Munceam foarte mult, de dimineaţa până seara, făceam multe gărzi pe diferite
servicii de medicină internă şi în servicii de urgenţă, deoarece era lipsă de
personal medical, în special de medici rezidenţi. Toate aceste ore de muncă
mi-au îmbogăţit experienţa medicală, de care acum mă folosesc cu încredere.
DD: Dorințe, aspirații, gânduri pentru
viitorul apropiat și îndepărtat?
MM: Să-mi întemeiez o famile, să-mi continui perfecţionarea
profesională, să pot ajuta cât mai multă lume.
DD: Ce întrebare vă puneți cel mai des, la care căutați un răspuns?
MM: Una din întrebările care-mi vin cel mai des în minte este dacă mă voi întoarce vreodată să trăiesc și să lucrez în România. Este foarte greu să răspund la această întrebare, însă gândul întoarcerii îmi dă putere să trec peste fiecare greutate şi-mi dă speranţa că într-o zi mă voi întoarce acasă.
Acasă, de Crăciun, în 2013
Dr. Mihaela Maruseac s-a întors în România!
Și-a realizat formarea de reumatolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean Timișoara, Centrul Universitar Lapeyronie Montpellier, Franța, Rețeaua Spitalicească Iris Sud Bruxelles, AZ Jan Portales , Vilvoorde, Studii Clinice și cercetare în Centrul Universitar "Saint Luc" Bruxelles.
Lucrează la CENTRUL MEDICAL ARVA FIZIO din Timișoara - https://www.facebook.com/arvafizio/
Bine te-ai întors acasă, dr. Mihaela Maruseac!
Mult succes!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)