Este vorba de
fratele tatălui meu, Petru-Ştefan, pe care părinţii au hotărât să-l facă domn… Pentru
mine era unchiul de la Bucureşti. Mi-amintesc ce sărbătoare era în familia
noastră când venea el acasă! Chipurile se luminau, sufletele se deschideau şi
poveştile curgeau ore în şir. Copil fiind, trăgeam şi eu cu urechea, dar
cunoştinţele mele erau atât de mărginite încât nu prea pricepeam ce se vorbea.
Îmi plăcea să-l ascult pentru că pronunţa cuvintele şi intona frazele mai
altfel decât noi, deşi ne înţelegeam. Evitam să răspund la întrebările pe care
mi le punea fiindu-mi jenă că nu pot vorbi atât de frumos ca şi dumnealui.
Era în vremea când universul meu de viaţă şi de cunoaştere se mărginea la casa
părintească, lipsită de curentul electric şi de aparatul de radio, şi la
vecinătatea acesteia.
Unchiul a lucrat până la pensionare, foarte mulţi ani, în institutul bucureştean de proiectări chimice, IPROCHIM. Activitatea sa în faţa planşetei de desen era completată cu munca pe diverse şantiere din ţară şi străinătate unde proiectele echipei de ingineri prindeau contur material: la Târnăveni, Copşa Mică, Baia-Mare, Târgu-Mureş, Turnu-Măgurele… (Ce au construit unii, alții au vândut la fier vechi...😔)
Cutreierase lumea ca inginer diplomat. Îmi plăcea
să-l ascult povestind despre ţări ca URSS, Germania, Franţa, Polonia, Turcia,
Iran, China... În Turcia și Iran a participat pe șantier, la construirea unor obiective industriale, în calitate de inginer) Era foarte ocupat cu munca sa, pe care o făcea cu mare plăcere
şi pasiune, şi de aceea întoarcerile sale în familia din care plecase erau în vremea
aceea rare şi de scurtă durată. Oare realiza cât îi duceau dorul bunica şi
bunicul?
PĂRINȚII: ANA și VASILE
Plecase de
copil de acasă şi se obişnuise printre străini. Bunicul povestea adesea
momentul acela copleşitor, care nu se poate uita, din 1940, când şi-a însoţit
copilul în vârstă de 14 ani până la graniţă, îmbrăcat cu haine noi făcute din
stofă de casă, ţesută din lână toarsă de bunica, cu nişte bani pitiţi în
tocurile bocancilor şi l-a încredinţat lui Dumnezeu. Îl trimitea să înveţe
carte în România…
Ceea ce mi se pare curios este că revenirile acasă, la rădăcini, s-au înteţit după moartea părinţilor săi, pe măsură ce înainta spre senectute. Se pare că cel mai bun, cel mai sincer, cel mai fidel, cel mai drag prieten, dintre câţi avusese de-a lungul unei vieţi, i-a fost cel din copilărie şi care i-a rămas până la bătrâneţe: fratele său mai mare, tatăl meu AUREL. Când se întâlneau parcă nimeni nu mai conta pentru ei şi întrau într-un univers al lor, inaccesibil. Unchiul simţea satul natal şi compania fratelui său un adevărat izvor de sănătate.
FRAȚII: AUREL și VICTOR
Unchiul Petrică a rămas neschimbat în ciuda anilor care s-au adunat, din păcate nu foarte mulţi: înalt, frumos, drept, cu chipul senin, cu vorba blândă şi înţeleaptă, îngrijit şi pedant, cumpătat în toate cele.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
DOINA DOBREANU
Text publicat in cartea SURÂSUL AMINTIRILOR, 2011
Stiloul cu dragonul chinezesc gravat, primit de la unchiul, a fost un
obiect care m-a însoțit mulți ani, zi de zi, folosindu-l și la scrierea notelor
și absențelor în catalogul școlar... L-am considerat un obiect de bun
augur! În mitologia chineză, în general, Dragonul chinez este
întruchiparea conceptului de yang, spiritul fertil și creativ, masculin. A
fost mult timp un simbol de bun augur în folclorul chinezesc.
În
cultura populară chineză actuală, balaurul este un stil decorativ foarte
recurent.
Doru DOBREANU:
RăspundețiȘtergereAcesti oameni minunati nu si-au irosit zestrea divina cu care au fost BINECUVANTATI, ci au imbogatit-o si perpetuat-o cu ravna si sfintenie intru DAINUIRE, îndemn si învatatura pentru urmasii lor. Stradania ta, Doina, de a le reda telurile si faptele lor izvorate dintr-un dat interior nu face altceva decat sa innobileze destine umane binecuvantate.
Tavi CHEBUȚ:
RăspundețiȘtergereAmintiri frumoase despre oameni destoinici din Subcetate, care si-au arătat vrednicia și în alte părți ale țării și ale lumii. Nu au uitat de unde au plecat, rămânând cu dorința și plăcerea de revedere a locurilor natale. Ei - cei trecuți în veșnicie- constituie rădăcinile dumneavoastră înfipte adânc în Subcetate și împreună constituiți DAINUIREA și exemplul de dăinuire pentru alții.
Pentru cei trecuți în veșnicie DUMNEZEU sa-i aibă în grijă, iar pentru D- voastră Sănătate și putere de muncă!
Maria Monica STOICA:
RăspundețiȘtergereFelicitări, doamna profesoară! Prețuire pentru munca dumneavoastră și a celor care și-au dobândit dreptul la nemurire, prin faptele lor vrednice, intrând în cărțile de la Subcetate.