sâmbătă, 29 decembrie 2018

CĂRȚILE CENTENARULUI MARII UNIRI






SUBCETATE, LA CENTENARUL MARII UNIRI 1918-2018 reprezintă un volum colectiv născut din emulația spirituală și națională trăită cu ocazia simpozionului „SUBCETATE – ISTORIE, CULTURĂ ȘI SPIRITUALITE- 1918-2019 ARC PESTE TIMP” organizat în an Centenar, cu prilejul zilelor localității.

Cartea, apărută grație trudei doamnei profesoare Doinița Dobrean, reprezintă un buchet al gândurilor participanților la simpozionul desfășurat cu ocazia Centenarului, al oamenilor care pun suflet în munca lor.

Doinița Ana Dobrean este omul care adună, colecționează, păstrează cu cerbicie și aviditate frumosul neamului românesc din această zonă, picături de spiritualitate, crâmpeie de gânduri și amintiri care, altminteri, s-ar pierde în negura uitării. Volumul de față, SUBCETATE, LA CENTENARUL MARII UNIRI 1918-2018, apărut grație Aociației Culturale Dobreanu Subcetate, reprezintă un exemplu al devotamentului și al spiritului patriotic al doamnei Doinița Ana Dobrean și al domnului profesor Vasile Dobrean.

Între coperțile volumului sunt adunate prezentările din cadrul simpozionului din 18 august 2018, prezentări prilejuite tocmai de aniversarea Centenarului și frumusețea acestora constă și în diversitatea lor.

Aspectele istorice ale înfăptuirii și cadrul politic din preajma anului 1918 au fost prezentate de către CS II dr. Iosif Marin Balog și prof. Anișoara Balog în articolul „Anul 1918 – anul libertății Națiunilor”, articol bogat documentat prin prisma preocupărilor de căpătâi și a formației profesionale a celor doi autori.

În articolul „Sfințenie și vecie”, autorul acestuia prof. dr. Valentin Marica a rememorat efervescența acelor vremuri, demonstrând faptul că „Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu a fost un dar oferit de marile puteri, ci rodirea de excepție a crezului națiunii române în unire”. „Sfințenie și vecie” este și un volum care cuprinde texte ale unor personalități culturale apărut în an Centenatr la Editura Cezara Codruța Marica cu subtitlul „Reflecții la Centenarul Marii Uniri”.

O contribuție esențială în zona județelor Harghita-Covasna și în localitatea Subcetate au avut în anul Centenar și nu numai, proiectele Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Muzeul Carpaților Răsăriteni și instituția Prefectului. La ora actuală, în cadrul sălii de expoziții a Căminului cultural Subcetate este derulată expoziția intitulată „Generația Marii Uniri. 100 de intelectuali români din Covasna și Harghita”, dar înainte de avea aici această expoziție, am luat contact cu ea prin intermediul articolului cu același nume semant de dr. Ioan Lăcătușu, dr. Ana Dobreanu și prof. Florentina Teacă. Cele 100 de personalități sunt amplu prezentate prin intermediul surselor documentare studiate, a articolului din volumul SUBCETATE, LA CENTENARUL MARII UNIRI 1918-2018 și în materialul expozițional de excepție.

Coordonatorii prezentului volum, prof. Doinița Ana Dobrean și prof. Vasile Dobrean și-au adus propriul „Omagiu Ctitorilor Marii Uniri Subcetate 1918-2018” articol în care jertfele fiecărei familii din Subcetate sunt omagiate, pentru că „ Nu-s morți cei ce au căzut pe câmpul de onoare/ S-au dus numai pe drumul aprins de ideal”, așa cum scrie pe monumentul închinat lor, ridicat în 1930 în fața bisericii din localitate.

Acest articol foarte bine documentat, reprezintă o adevărată lecție de istorie care vine ca un „arc peste timp” să ne reamintească de dăruirea și de cerbicia celor care cred într-un ideal.

Venit de peste munți, dar legat în cel mai firesc mod de Subcetate, poetul Ionel Simota este o prezență constantă la activitățile culturale din comuna noastră, pentru că spiritul românesc este firescul acestor meleaguri. Și cum domnul Simota nu vine niciodată cu mîna goală, ne-a dăruit poezia „Imposibila donație”, poezie care este și o temă de reflecție pentru „vremurile și oamenii ce au să vină”.

Cosmina Marcela Oltean, absolventă a Liecului „Miron Cristea” din Subcetate, este unul dintre oamenii care iubesc această comună și de fiecare dată transmite în presă informații despre ceea ce se întâmplă bun, frumos și românesc la noi. „Ecouri în presă” este articolul Cosminei Oltean, articol ce adună frânturi frumoase ale spiritului varvigean, ale convingerilor oamenilor din Subcetate, manifestate mai ales prin copiii satului și prin activitățile Liceului „Miron Cristea”.

Sfârșitul anului 2018, an Centenar nu este un moment de bilanț al activităților culturale închinate spiritului românesc sau nu a trebui să fie.

Sfârșitul anului Centenar trebuie să fie începutul unui nou secol de românitate și al unei Românii Eterne. Cu oamenii ca Doinița Ana Dobrean și Vasile Dobrean, oameni care adună cu înverșunare, dragoste și pasiune orice frântură de românitate, care colecționează, expun și dăruiesc din suflet și pentru suflet mărturii ale trecutului românesc, vom putea spune veșnic „Trăiască România dodoloață!” prin gura copiilor și urmașilor noștri.
La Mulți Ani, neamule românesc !

La Mulți Ani Românie Mare!              Prof. Anișoara Balog



      


       Ne aflăm în fața unei lucrări care folosește un discurs istoric elevat, argumentat, elaborată pe baza unor izvoare istorice credibile. De remarcat numărului mare de fotografii ale făuritorilor Marii Uniri, inclusiv din zona Topliței, unele mai puțin cunoscute marelui public, precum și valoare informațiilor cuprinse în anexele volumului.


       Volumul „Toplița și Marea unire : contribuții ale Topliței și localităților din jur la întregirea neamului” constituie un omagiu adus elitei politice a neamului românesc, care a fost la înălțimea acestui moment astral din istoria României moderne, precum și tuturor celor care, prin activitatea lor pusă în slujba prezentării și afirmării identității românești din aceastî binecuvântată parte de țară, fac parte din generația Marii Uniri, aducându-și obolul la întregirea neamului românesc și la constituirea statului român modern.”  (Fragment din „Prefață”)
Dr Ioan Lăcătușu







Prefață. 3

Doru Viorel Ciubîcă. 3
Centenarul Marii Uniri – piatra de hotar a românilor 5
Andrei Jean-Adrian, Prefectul judeţului Harghita. 5
Rolul Bisericii Ortodoxe Române la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Participanți, preoți și credincioși din actualul Județ Harghita. 13
†Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei 13
Ioan al Munților – acte de credință și românism.. 23
Prof. Ianoși Anda Elena. 23
Ferdinand Întregitorul 29
Prof. Floarea Nistea. 29
Zona Topliței Mureșului Superior și Marea Unire – în arhive și memorialistică  34
Prof. Dr. Dorel Marc. 34
Personalități harghitene implicate în înfăptuirea Marii Uniri 71
Prof. Ilie Șandru. 71
Delegații Vidacutului la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia – 1 Decembrie 1918  80
Prof. Constantin Costea. 80
Contribuția harghitenilor la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918  86
Prof. Rodica Roman. 86
Subcetate, la Centenar: 1918-2018. 99
Profesori Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu. 99
Caransebeșul și Marea Unire. 113
Col. Liviu Groza. 113
1.     Adunarea populară ținută la Caransebeș în anul 19071 113
2.     Un erou al Unității Noastre Naționale : 124
Generalul Ioan Drăgulina1 124
3.     Intelectuali caransebeșeni, luptători artivi pentru Unitatea Națională  133
Familia Episcopului Teculescu și Marea Unire. 152
Prof. dr. Luminița Cornea. 152
Scriitorul Romulus Cioflec şi Marea Unire. 171
Prof. Dr. Luminița Cornea. 171
Cuprins


           Prefață
      Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea României Mari, prilej pentru a ne reaminti ce înseamnă mândria națională, dar și de a ne dori sa fim noi, toți românii, uniți în cuget și simțire, în fața celui mai important eveniment din istoria neamului nostru. Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial, în care, la 1 decembrie 1918, s-a înfăptuit actul final al îndelungatei lupte duse de strămoșii noștri pentru a trăi într-o țară unită.
Pentru România, anul 2018 este un an al unității de neam și de credință. Cu toții avem misiunea de a face, prin activități educaționale, culturale, un recurs la memoria istoriei neamului românesc  și dorim ca centenarul să devină un moment de reflecție profundă, concretizat prin activități de educație non-formală, în care să fie implicți elevi, studenți, profesori, oameni de cultură, istorici, membrii comunităților, etc. Pentru noi, principala dimensiune a Centenarului este cea educativă, pentru ca generațiile actuale să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiile generației Marii Uniri și a celor de după anul 1918, până în prezent. 
Prin toate activitățile noastre din cadrul acestui proiect, dar în special prin realizarea acestei cărți, dorim să conștientizăm generațiile de acum și cele viitoare de valoarea oamenilor politici și, în general, a oamenilor cu demnitate, atât a celor de atunci, dar și a contemporanilor noștri, care au făcut sacrificii pentru reîntregirea țării, pentru a câștiga și consolida demnitatea poporului român la nivel european și pentru păstrarea identității culturale și spirituale. Acești oameni și-au sacrificat viața personală și familia pentru țară, pentru idealurile Marii Uniri, merită cinstiți, evocați, dați ca modele în acest moment de bilanț.
Datorită lor, existăm noi azi !      
Aduc primele mulțumiri, pentru contribuția adusă la realizarea acestei cărți, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Domnului Jean-Adrian Andrei, Prefectul Județului Harghita, Preasfinției Sale Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
Mulțumesc cu multă prețuire domnilor profesori Dr. Dorel Marc, Dr.  Luminița Cornea, Dr. Maria Gherghuță, Doinița–Ana Dobrean, Vasile Dobrean, Anda-Elena Ianoși, Floarea Nistea, Rodica Roman, Constantin Costea, Ilie Șandru.
Doru Viorel Ciubîcă – manager proiect,
președintele Asociației Centrul Cultural „Ardealul”

. 183





sâmbătă, 1 decembrie 2018

Concert extraordinar de Centenar la Casa de Cultură Topliţa: România Intemporel 30.11.2018


 

În ajun de 1 Decembrie, locuitorii Topliţei şi din împrejurimi au asistat la un concert extraordinar la Casa de Cultură Topliţa: “România Intemporel”, intitulat astfel de Grupul “Traffic Strings”, concert care a propus publicului un mod de a sărbătorii Centenarul şi Ziua Naţională prin muzică. Spectacolul a reunit muzicieni de talie naţională şi internaţională, într-o seară dedicată exclusiv muzicii folclorice, corale şi clasice româneşti.

Seara a început cu un cuvânt din partea prof. Cristian Lazăr şi a primarului Stelu Platon.

În prima parte a concertului, publicul a audiat piese din repertoriul Ansamblului profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Orchestra condusă de Bodor Loránd a acompaniat pe rând soliştii din ansamblu: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Carmen Cujbă-Antal, Alexandru Olteanu şi Livia Harpa. Concertul a continuat cu evoluţia Corului “Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, condus şi dirijat de Alin Negrea. Corul a împlinit anul acesta 10 ani de activitate, timp în care a adunat numeroase participări la festivaluri şi la diferite activităţi culturale, precum şi multe premii naţionale. “Acest cor este o mândrie a oraşul nostru”, spunea prof. Lazăr.

Traffic Strings – concert cameral România Intemporel, dedicat Centenarului

A doua parte a concertului a fost rezervată invitaţilor speciali: instrumentiştii din Grupul “Traffic Strings” din Bucureşti, care au concertat pentru a doua oară pe scena Casei de Cultură din Topliţa. Programul, propus de “Traffic Strings” în recitalul cameral intitulat “România Intemporel”, a început cu Enescu şi s-a terminat cu Porumbescu, iar prin asta cred că se înţelege totul, având în vedere că vorbim despre doi dintre titanii muzicii clasice româneşti. “Traffic Strings” a stilizat şi adaptat stilului propriu compoziţii precum “Rapsodia Română” op.11, nr.1 şi nr.2 de George Enescu, “Suita balcanică medievală” a lui Dimitrie Cantemir, “Gnossienne” de Erik Satie, “Balada” lui Ciprian Porumbescu, “Dansuri româneşti” de Bela Bartok şi “Concert pentru orchestră de coarde”, partea a treia – “Rondo” a lui Paul Constantinescu. Prin acest recital, instrumentiştii au căutat să propună o sinteză de piese româneşti semnificative pentru îmbinarea tradiţiei muzicale populare cu muzica cultă, într-un limbaj muzical propriu, autentic şi actual. În fapt, asta caracterizează muzica Grupului “Traffic Strings”. În cadrul concertului “România Intemporel”, instrumentelor de coarde li s-au alăturat naiul şi fluierul. “În varianta Traffic Strings, folclorul românesc își păstrează conotațiile semantice care ne confirmă, celor mai mulți dintre noi, apartenența la spațiul mioritic dar, în același timp, vom încorpora virtuozitatea și abilităţile dobândite asupra instrumentelor, ca muzicieni de muzică clasică, în vâltoarea dinamică și captivantă caracteristică interpretării folclorului nostru. (…) Suntem muzicieni de formaţie clasică, însă ne face mare plăcere să câtnăm şi folclor pentru că ăştia suntem noi, românii, şi asta ne caracterizează”, afirma Lucian Moraru, fondatorul grupului, care la fiecare concert este şi moderator şi împarte cu generozitate publicului date din istoria muzicii şi informaţii despre lucrarea şi compozitorul ce urmează a fi audiat. Alături de “Traffic Strings” publicul nu asistă doar la un recital, ci la o lecţie completă de muzică. Dintr-o întâlnire cu “Traffic Strings” ai mereu ceva de învăţat. Grupul “Traffic Strings” are în componenţă câţiva dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România în momentul de faţă şi a câştigat o reputaţie internaţională prin susţinerea unor turnee în Europa şi America de Nord. Concertele lor se caracterizează prin intensitate, virtuozitate instrumentală şi creativitate. Programul concertului “România Intemporel” a mai fost prezentat în luna iunie a.c. în Parcul Colţea din Bucureşti şi recent în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Cosmina Marcela OLTEAN

 

 



 

duminică, 25 noiembrie 2018

Expoziţia foto-documentară “Sud-estul Transilvaniei în contextul Marii Uniri”, deschisă la Casa de Cultură Topliţa: 23 noiembrie 2018- 28 februarie 2019


 

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe a implementat în acest an o mulţime de proiecte şi activităţi dedicate Centenarului Marii Uniri. Dintre toate acestea, cinci au fost proiecte expoziţionale ce s-au concentrat pe diferite aspecte zonale din marele context al mişcării unioniste.

 Expoziţia foto-documentară “Sud-estul Transilvaniei în contextul Marii Uniri”, deschisă vineri, 23 noiembrie, în holul Casei de Cultură Topliţa, este una dintre cele cinci expoziţii tematice. Muzeograf Dr. Ana Dobreanu a prezentat în amănunt structura expoziţiei şi fiecare aspect pe care aceasta se concentrează, oferind publicului, format în mare parte din liceeni, posibilitatea de a asista la o valororasă lecţie de istorie. “Expoziţia îşi propune să prezinte aspecte zonale în contextul mişcării unioniste, să treacă dincolo de cifre şi statistici şi să prezinte cu nume şi prenume reprezentanţii din sud-estul Transilvaniei la Marea Adunare de la Alba Iulia”, spunea muzeograf Dr. Ana Dobreanu.




Expoziţia ne invită să parcurgem principalele etape istorice premergătoare actului final: Marea Unire. Expoziţia începe prin a reconstrui cadrul istoric şi trece prin următoarele problematici: “Sud-estul Transilvaniei în contextul Marii Uniri – Primul Război Mondial (1914-1918)”, “Sud-estul Transilvaniei în contextul conflagraţiei – Românii din Transilvania în armata austro-ungară”, “Sud-estul Transilvaniei în contextul intrării României în război – Campania din 1916 din Transilvania”, “1918 – anul desavârşirii unităţii naţionale”: unirea Basarabiei cu România, a Bucovinei cu România şi a Transilvaniei cu România şi “Pregătirea unirii Transilvaniei cu România – Formarea consiliilor şi gărzilor naţionale locale”.

În toamna anului 1918 şi românii din zona Harghita-Covasna, în frunte cu preoţii, învăţătorii şi liderii locali s-au mobilizat la apelurile Consiliului Naţional Român, au ales consiliile locale, au organizat gărzi locale şi au desemnat reprezentanţii care să ducă hotărârea lor de unire la Marea Adunare Naţională. Discursul expoziţional continuă cu “Delegaţi din comitatele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune la Marea Adunare Naţională”. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia au fost prezenţi în sala cercului militar din cetate, 1228 de delegaţi din care 680 aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. Dintre aceştia, 35 au fost aleşi în cercurile electorale din comitatele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune, iar 13 au fost originari din aceste zone.

În continuare expoziţia ne face să ne oprim asupra momentului de apogeu: “Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”. O contribuţie deosebită în organizarea şi desfăşurarea Marii Adunări Naţionale a avut-o Consiliul Naţional Român local din Alba Iulia, care îi avea în frunte pe protopopul ortodox Ioan Teculescu, originar din Voineşti, Covasna, în funcţia de preşedinte şi pe protopopul greco-catolic Vasile Urzică, originar din Subcetate, Harghita, în funcţia de vice-preşedinte. Ultimele două teme discutate în cadrul expoziţiei sunt “Organele puterii de stat şi legislative provizorii din Transilvania şi reprezentanţi din zona Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune” şi “România întregită” cu harta şi stema României Mari şi cu solemnitatea încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, de la 15 octombrie 1922.

După ampla prezentare a muzeografei Ana Dobreanu, au luat cuvântul prof. Dr. Costel Lazăr şi ing. Stelu Platon, primarul Municipiului Topliţa. Spre final, publicul a fost invitat să participe la un atelier de scriere cu toc sau pană.

Documentele din cadrul expoziţiei – documente scrise, fotografii, hărţi – au ca sursă Arhivele Naţionale din Bucureşti, Braşov, Covasna, Mureş, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Centrul Ecleziastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan”, Sf.Gheorghe, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi câteva colecţii private. Proiectul expoziţional prezentat la Topliţa, iniţiat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, a avut ca parteneri Centrul Ecleziastic de Documentare “Mitropolit Nicolae Colan”, Muzeul Bisericii “Sf.Nicolae”- “Prima Şcoală Românească” Braşov, Centrul Cultural Topliţa, Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Topliţa. Cei care nu au ajuns la deschidere şi doresc să studieze în amănunt documentele puse la dispoziţie de această expoziţie, au posibilitatea de a o vizita până la data de 28 februarie 2019.



 

Cosmina Marcela OLTEAN

 

luni, 12 noiembrie 2018

Castelul Urmánczy din TOPLIȚA, la graniţa dintre două secole

 


    Cândva peisajul topliţean era dominat de o frumoasă reşedinţă nobiliară, cum nu se mai găseşte în mediul transilvan: Castelul Urmánczy. Fotografiile vechi, pline de farmec şi poveste, sunt singurele care ne mai pot purta înapoi în timp pentru a ne dezvălui câteva din tainele edificiului. Fotografiile ne arată un orăşel din care azi nu mai recunoaştem aproape nimic. Vedem cadre dominate de natură, semne de început de modernitate şi peste toate castelul – puntea de legătură între orăşelul de ieri şi de azi. Fără îndoială că pe atunci castelul domina întregul peisaj, fiind vizibil peste tot în împrejurimi. Fie că au fost surprinse vara sau iarna, aceste frumoase cadre păstrează în ele spiritul acelor vremuri. Descoperim o altă lume în aceste fotografii, o lume pe care altfel n-am cunoscut-o. În cei 112 ani de existenţă ai castelului, între zidurile sale s-au întâmplat multe şi s-au conturat mii de poveşti spuse şi nespune ale  oamenilor care, într-un fel sau altul şi în contexte atât de diferite, au intrat în contact cu clădirea. A fost întâi familia Urmánczy, apoi au fost soldaţi, personal medical, pacienţi, iar ulterior artişti ori artişti în devenire şi nu numai. Ei sunt cei care ani la rând, cu un scop sau altul, i-au păşit pragul, păstrând atâtea amintiri legate de acest loc. 
    Azi, se lucrează la revitalizarea clădirii de altădată şi la reconstituirea istoriei vremii sale.


    Castelul Urmánczy - pagini de istorie

   Castelul Urmánczy din Topliţa, caracterizat printr-un stil Art Nouveau sau modern secesionist combinat cu caracteristici populare, a fost construit între 1903-1906, aproape de râul Mureş, la comanda nobilului armean Jeronim Urmánczy, după planurile arhitectului tirolez Virgilio Giacomuzzi. Stilul architectural este unul unic şi special în contextul arhitecturii transilvănene a vremii. Elementul dominant al castelului este turnul de apă. Acoperişul original era de şindrilă, iar turnul zvelt, bastionul şi zidurile groase ce se sprijină pe contraforţi şi pe un soclu masiv de piatră, toate acestea dau clădirii un aer de edificiu medieval. Interiorul însă nu mai păstrează forma iniţială. Cândva încăperile se găseau de jur-împrejurul unui spaţios hol central, de influenţă englezească. Din hol se deschidea un mic salon şi o încăpere în care era amenajată o grădină de iarnă.

    Castelul intră în declin odată cu anul 1944, dobândind în timp o serie de diferite funcţiuni şi implicit mai multe modificări, mai ales în structura interioară a clădirii. În 1944-1945, marşul trupelor române şi sovietice au ruinat reşedinţa nobiliară. Începând cu 1952, pentru câţiva ani, în castel şi în anexele acestuia a funcţionat spitalul orăşenesc. Această nouă funcţiune a adus castelului şi cele mai multe schimbări de structură: holul central de ceremonii, fiind înalt, a fost divizat, rezultând astfel două nivele. În castel funcţionau secţiile de chirurgie şi maternitate, iar în anexele unde altădată erau grajdurile, s-au deschis secţiile de interne, dermatologie, contagioase, staţia de salvare şi o farmacie. Familia Urmánczy deţinea cai şi porci de rasă, precum şi păsări. Fotografiile vechi arată şi căprioare în curtea castelului, iar numeroasele trofee de vânătoare dovedesc faptul că familia Urmánczy organiza multe sesiuni de vânătoare.

    Între 1971-1972 au avut loc modificări şi mai drastice: intrarea principală de la baza turnului a fost desfiinţată, bolta fiind înfundată. Din acel moment intrarea principală a devenit cea din spate, cum e şi azi. Terasa nord-vestică dinspre grădină a fost închisă, acoperişul a fost modificat, partea nord-vestică a acestuia fiind ridicată cu un nivel, schimbându-se astfel volumetria sa iniţială. În interior, scara ceremonială din lemn sculptat a fost înlocuită cu una masivă din beton, care nu urmăreşte rampa celei originale. Ferestrele, grilajele de fier şi diferite elemente de lemnărie, cum sunt uşile ori terasa de la etaj, sunt şi azi cele originale, la fel şi alte câteva elemente interioare precum dale de gresie sau praguri de fier de inspiraţie grecească.

     În 1982 a început construcţia clădirii cu patru etaje a noului spital. Când acesta a fost gata, castelul a rămas gol o vreme. Din 1988, la castel a început să-şi desfăşoare activitatea Centrul Cultural Topliţa, care adăpostea Ansamblul folcloric profesionist “Rapsodia Călimanilor” şi Şcoala Populară de Arte, o filială a şcolii de arte din Miercurea Ciuc. Fiind construit foarte aproape de castel, spitalul acoperă întreaga faţadă a castelului. Totodată, mare parte a parcului din jurul acestuia a fost distrusă, iar în apropierea castelului s-au construit ulterior mai multe clădiri administrative, blocuri şi case.

Spaţiosul parc, ce în trecut se întindea până în strada principală din centrul actualului municipiu, s-a micşorat tot mai mult, până a ajuns o simplă grădină. Însă Tekla Katalin Szabó, istoric de artă şi preşedinte al Asociației „Positive Transylvania”, asociaţie care se ocupă în prezent de soarta clădirii, afirmă că această grădină se va extinde până la Parcul Eroilor, întrucât există un plan peisagistic ce ar vrea să reconstituie măcar o parte din vechiul parc. Conform acestui plan, o alee ar lega din nou castelul de centrul oraşului.




     Castelul azi, în curs de revitalizare

     Procesul de restaurare şi consolidare aflat în curs de desfăşurare va necesita fără îndoială mult timp şi investiţii, însă se vrea reconstruirea clădirii iniţiale, înlăturarea modificărilor aduse în timp şi ca ulterior acesta să fie deschisă publicului. Există numerose fotografii-document care ne arată castelul anilor 1900, însă fotografii care să ne arate cum erau amenajate interioarele nu există. Tekla Szabó povesteşte mereu în cadrul tururilor ghidate despre cum erau mobilate şi amenajate aceste interioare, pentru a ne face măcar la nivel imaginativ o idee despre design-ul interior. Se pare că holul central înalt era decorat cu candelabre mari, cu trofee de vânătoare, iar pereţii erau decoraţi cu tablouri ce înfăţişau personalităţi istorice şi membri ai familiei. Lucrările aflate în desfăşurare au scos la iveală urme din pictura decorativă originală.

    Se fac deja primii paşi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare şi lucrările de reabilitare a edificiului, precum şi demersurile pentru ca acesta să intre în lista monumentelor istorice. Deşi momentan nu are vreo funcţie permanentă, castelul poate fi vizitat la cerere, iar doritorii pot primi vizite ghidate în română, maghiară sau engleză. Ocazional aici se organizează diverse activităţi culturale. Grădina castelului găzduieşte vara expoziţii, concerte, conferinţe şi diferite activităţi pentru copii.




Foto şi text: Cosmina Marcela OLTEAN

 

duminică, 4 noiembrie 2018

ANA FILIP - Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Subcetate-Mureş. Prezentare monografică, Târgu Mureş, 2017, 417 p.




Recenzie publicată în Astra Salvensis,
VI (2018), nr. 12, p. 769-791
 




Moştenirea sfântă, lăsată urmaşilor de străbuni, i-a îndemnat pe aceşti mari dascăli, fraţii Doina şi Vasile Dobreanu, să împletească cununi de recunoştinţă pentru cei care au trudit şi au luptat pe moşia strămoşească, pentru a lăsa generaţiilor următoare o zestre inestimabilă. Cu rădăcinile adânc înfipte în pământul natal din Subcetate, autorii s-au aplecat cu pioşenie asupra trecutului aşezării şi au considerat că au o datorie de onoare să se apropie de strămoşi pentru a descifra măreţia valorilor materiale şi spirituale pe care le-au primit. De fapt, ei au împlint visul bunicului Vasile Dobreanu, preluând efortul lui şi completându-l cu noi date, pentru a aduce în faţa cititorului de astăzi climatul social, economic şi spiritual al comunităţii, de la 1700 şi până astăzi.  Scrierea acestei monografii este rodul multor decenii de cercetări în arhive şi biblioteci, de culegeri de pe teren a unor creaţii materiale şi spirituale, care au fost depuse spre neuitare în multe alte lucrări apărute sub semnătura celor doi dascăli (precum: Subcetate-Mureş – file de monografie, Surâsul amintirilor, Cântecul obârşiei, Acasă la Subcetate, Cusături artistice din Subcetate-Mureş, Ţesături Româneşti din zona Mureşului superior, Un secol de istorie în imagini, La obârşie, la izvor (4 volume) etc.). De fapt, ei au dus mai departe "zestrea de gând a familiei," cum afirmă dr. Valentin Marica, prefaţatorul lucrării, şi din nevoia de redefinire a spiritului în ceea ce avem identitar, după cum spun autorii în "Argument."

Cartea este structurată pe întinderea a 20 de capitole. Mai întâi, cititorul este informat cu privire la aşezarea localităţii între Munţii Gurghiului, Giurgeului şi Călimani, pe Valea Mureşului superior, cu structura, caracteristicile geologice, hidrografice, clima, vegetaţia, sauna şi resursele. Urmează apoi un scurt istoric al localităţii, de la prima atestare documentară din 1750, sub numele de Varviz (Subcetate în limba maghiară), şi până astăzi. Sunt aduse dovezi, mai ales din toponimia specific românească în subzonă şi în satele aparţinătoare, dar şi dintr-o cronică maghiară, scrisă de Simion de Keza, din secolul al XIII-lea, în care se afirmă că "secuii veniţi din Câmpia Panonică au găsit aici o populaţie românească." După răscoala lui Horea din 1784, locuitorilor de aici li s-au confiscat arme (puşti şi flinte). 23 de români au trecut prin acest proces, între care şi strămoşii familiei Dobreanu, George şi Gligor, iar în timpul revoluţiei de la 1848, românii au participat la lupte alături de secui, împotriva stăpânirii austriece, iar apoi, de-a lungul anilor, au avut mult de pătimit, mai ales în timpul celor două războaie mondiale. În primul dintre ele au căzut 119 morţi (9 din familia Dobreanu), şi 55 au devenit invalizi, din cei 580 de ostaşi ai localităţii (lista de pe monument cuprinde 123 eroi). Despre ororile războiului şi deportările în Siberia sau Ungaria, povestesc membrii familiei autorilor şi alţi martori oculari.

Zilele Marii Uniri din 1918, sătenii le-au trăit intens, după propriile mărturisiri. Altă mare jertfă de sânge a luat şi cel de-al doilea război mondial, în care au căzut 53 de eroi. Mărturiile cuprinse în monografie, aparţinând martorilor oculari, sunt copleşitoare. 

Ulterior, în anii comunismului, localnicii au reuşit să scape de colectivizare, dar au fost împovăraţi de cote şi alte obligaţii. Prin muncă şi înţelepciune, au reuşit însă să treacă şi peste această perioadă, după cum reiese tot din relatările lor. Situaţia populaţiei şi a sporului natural până în anul 2014 sunt de asemenea prezentate aici. Un capitol deosebit de bogat în informaţii este cel etnografic. El dovedeşte că localnicii, pe lângă luptătorii pentru libertate scrişi pe monumente, au avut oameni harnici care au trudit pentru pâinea familiei, şi au dat cărturari iluştri.  

Autorii s-au născut, au trăit şi au muncit în Subcetate, au respirat aerul pur al cetinii, au ascultat murmurul domol al Mureşului şi şi-au hrănit sufletul cu poveştile spuse de bunici şi străbunici, iubitori de carte, de neam, de ţară, şi de aceea tot ce au scris a fost trecut prin sufletul şi simţirea lor, ca vieţuitori pe această vatră românească, oameni calmi, harnici, frumoşi, hotărâţi şi ospitalieri. De aceea, găsim toate obiceiurile, datinile, folclorul, care au dăinuit până astăzi, prin petreceri, jocuri, clăci, şezători, horile satului, obiceiuri de muncă, botez sau înmormântare, povestite cu atâta pricepere şi participare sufletească de autori şi exemplificate cu fotografii, creaţii populare, sau desene în peniţe de către Zorel Suciu, artist plastic.  

Pe lângă muncile agricole şi creşterea animalelor, deosebit de dezvoltată era şi industria casnică: prelucrarea cânepii, inului, lânii, pieilor etc. Alături de pânzele, pănurile sau stofele ţesute, harnicele femei din Subcetate îşi împleteau printre firele de urzeală şi bătătură propriile speranţe de mai bine, şi cu hărnicie au creat straie foarte valoroase, care compun astăzi patrimoniul muzeului sătesc, sau cântecele pe care le-au "nădit" în lungile noţi de muncă: cântece de jale, străgături, jocuri de şezătoare etc. Bărbaţii au îmbogăţit zestrea satului cu porţi de lemn sculptate, poduri trainice din lemn acoperite cu draniţe, au înfrumuseţat stâlpii caselor, pridvoarele, făcând din localitatea lor una din care nu-ţi mai vine să pleci. Au construit numeroase mori de apă, pive şi vâltori pe toate pâraiele şi pe Mureş, fapt care este atestat şi de harta întocmită de autorităţile austro-ungare în 1892, şi revizuită în 1910, pe care autoarea o publică în lucrare. Tot ei au fost şi plutaşi vestiţi, stupari pricepuţi, pescari, lucrători în industria lemnului.  Volumul conţine de asemenea şi o prezentare detaliată a ciclului calendaristic şi a datinilor şi obiceiurilor prilejuite de sărbătorile religioase sau cele populare, a superstiţiilor şi "leacului" lor, pluguşoarelor şi celorlalte obieciuri similare. Nici ciclul famililal, cu toate obiceiurile de la naştere, botez, nuntă, înmormântare, creaţiile folclorice, literare şi muzicale specifice fiecărui eveniment, nu sunt neglijate. Autorii oferă inclusiv melodiile cântecelor, în transcrierea muzicianului Ioan Morar (44 de partituri, cărora se adaugă încă 2, transcrise de de dr. Florina Matei). Sunt cuprinse în monografie şi versurile populare culese de un alt membru al familiei, Aurel Dobreanu, care a strâns într-un caiet creaţii populare din perioada 1940-1946, despre înstăinarea tinerilor plecaţi pe front sau refugiaţi departe de locurile natale, care-şi purtau dorul de casă, mândruţă, părinţi sau sat, pe meleaguri străine. Specifică locului este şi o frumoasă creaţie populară, intitulată: "Balada lui Vălean," inspirată dintr-o întâmplare reală. Nu lipsesc nici poveştile cu zâne sau legendele unor locuri: Coasta Higii, Pădurea cailor, Dealul spânzuraţilor etc. Autorii nu uită nici de muzicanţii din tarafuri sau de rapsozii populari, interpreţii de muzică populară sau regizorii ai formaţiilor artistice.  

Studiul graiului local este realizat cu ajutorul unui chestionar, după modelul celui regăsit în paginile "Noului Atlas Lingvistic Român," întocmit de E. Petrovici şi Boris Cazacu în anul 1963. Autorii urmăresc descrierea lui şi a particularităţilor lui fonetice, morfologice şi sintactice, folosindu-se de transcrierea directă după sistemul pomenit. Ei insistă în special asupra elementelor aflate în curs de dispariţie din domeniul foneticii, accentului, sintacticii, vocalismului, morfologiei, formării cuvintelor şi a vocabularului, toponimiei, onomasticii, poreclelor, expresiilor peiorative, cuvintelor cu sens figurat şi altele, dovedind o temeinică şi erudită cunoaştere a domeniului lingvisticii. De altfel, Doina Dobreanu ţine să sublinieze faptul că graiul din Subcetate a constituit tema lucrării sale de licenţă, pe care a susţinut-o cu prilejul absolvirii Facultăţii de Filologie a Universităţii clujene, din 1973.   

Situaţia confesională a localităţii, ca de altfel a tuturor bisericilor româneşti din Transilvania, a fost destul de frământată. La început, preoţii care slujeau în bisericile din Subcetate şi satele aparţinătoare: Flipea, Călnaci şi Duda, erau veniţi din Moldova, mai ales de la mănăstirea Moglăneşti, de care şi aparţineau. De aceea nu au fost cuprinşi în conscripţia din 1733 a lui Inocenţiu Micu Klein. Preotul protopop Elie Câmpeanu, care a fost aproape două decenii paroh în localitatea pomenită, a găsit însemnări pe icoane, cărţile de cult, pomelnice, clopote şi pe scanulu de tei din strană, pe care le-a transcris şi care dovedesc existenţa unei vieţi creştine bine organizate. Autorii au găsit de asemenea, în Arhivele Naţionale de la Târgu Mureş şi în arhiva personală a doamnei Maria Togănel din Târgu Mureş (fiica preotului Elie Câmpeanu), date utile investigaţiei lor. Pe baza lor, ei arată că biserica a ars la 1899, inscripţiile păstrându-se însă, datorită acestor transcrieri. Ei arată cum, la 1738 se atestează ridicarea unei biserici noi şi construirea unei case parohiale în 1785, şi că biserica din localitate a fost pictată în anul următor finalizării construcţiei anterior pomenite.  

Timp de 96 de ani, la Subcetate au funcţionat preoţi din familia Dobreanu (Petru, Nicolae, Petru junior), care s-au îngrijit de buna gospodărire a veniturilor, au înzestrat biserica cu cărţi de cult valoroase şi au oficiat şi în alte localităţi româneşti din Depresiunea Giurgeului, unde au reuşit să creeze noi parohii. Eforturile lor sunt de asemenea evidenţiate aici. Autorii arată de asemenea că biserica şi şcoala au făcut întotdeauna casă bună şi aici, ca peste tot în Transilvania, şi că preoţii au înfiinţat şcoala cu clădire proprie, iar preotul Petru Dobreanu a pus bazele Fundaţiilor

Bisericeşti şi Şcolare în anul 1870, cu scopul de a strânge fonduri pentru construcţiile şcolare, reuşind să adune 700 de florini pentru clădirea bisericii, şi 150 pentru edificiul şcolar. Începând cu anul 1879, şcoala din localitate a beneficiat numai de învăţători specializaţi, absolvenţi ai şcolii normale din Blaj. O figură luminoasă a învăţământului din localitate a fost preotul şi profesorul Elie Câmpeanu, care a înzestrat şcoala în 1885 cu cărţi, materiale didactice noi, reuşind să înfiinţeze încă o şcoală în satul Flipea, mai întâi în casa parohială de aici, iar, din anul 1930, în localul propriu ce există şi astăzi. În textul monografiei sunt de asemenea integrate fotografii color ale tuturor bisericilor şi şcolilor din comună şi "varvizenii" plecaţi prin lume îşi vor putea odihni privirea asupra acestor ilustraţii ce arată aceste construcţii atât de frumoase şi bine îngrijite, îi vor vedea pe consăteni, preoţi şi profesori, vor afla noutăţi despre satul lor natal, şi poate mulţi se vor gândi la o eventuală întoarcere acasă.  

Pe baza rezulatelor sondajului efectuat pe un eşantion de 386 de persoane, autorii arată că localnicii consideră că "instituţia care oferă educaţie liceală este nu numai podoaba trecutului şi prezentului în comună, ci şi una dintre garanţiile pentru viitor" (p. 360). Varvigenii nu neglijează nici activitatea culturală, ci sunt membri în grupul folcloric "Rapsozii Varvigiului," punând în scenă obiceiuri de muncă sau nuntă, culegând folclor, şi participând la festivaluri şi concursuri în ţară şi în străinătate, de unde vin cu premii, trofee şi diplome. Pe plan local se organizează concursuri şi festivaluri: "Subcetatea-n sărbătoare," "Pe plaiurile Varvigiului," "De la debut la succes," "Glasul muzicii," "Calea spre celălalt," "Festivalul de teatru." Astfel, căminul cultural are o activitate deosebit de bogată.

O colecţie etnografică valoroasă a creat şi doamna Doina Dobreanu. Ea se numeşte "Casa cu amintiri" şi dovedeşte hărnicia, priceperea şi dragostea pentru frumos a oamenilor locului şi obiectele "sunt o pledoarie pentru apărarea identităţii româneşti, un îndemn de aplecare spre preţuirea şi reconsiderarea trecutului istoric, cultural şi etnografic al locuitorilor de pe Valea Mureşului Superior" (p. 368).     

Dornici de ridicarea prin cultură, oamenii de aici au creat în anul 1874 un cerc al Asociaţiunii ASTRA, "pentru ridicarea stindardului culturii româneşti în ţinutul Giurgeului," cum se exprima preotul Vasile Urzică în anul 1912 (p. 370). Conferinţele acesteia se bucurau de o mare afluenţă de spectatori, deoarece ofereau soluţii mai multor probleme, prin tematica lor. Pe teritoriul mai-sus pomenitei localităţi activează de asemenea astăzi cu succes şi ONG-uri, dintre care amintim: "Asociaţia culturală Dobreanu," "Asociaţia culturală Ardealul Flipea" şi "Asociaţia Harghita Nord-Est," toate având o activitate bogată, după cum aflăm din mărturiile organizatorilor şi participanţilor. Există serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă, formaţie de pompieri, specializată în stingerea incendiilor de pădure. De asemenea, nu este uitat nici sistemul de sănătate, care cuprinde dispensar uman, veterinar, centru de plasament, toate dispunând de localuri corespunzătoare.  

Capitolul intitulat "Fiii satului – repere de profesionalism," este apoi dedicat celor care au pornit de aici şi "sfinţesc locul" acolo unde activează, în ţară sau în străinătate. Confesiunile lor, cuprinse în volum în număr foarte mare, dovedesc faptul că "nasc şi la Subcetate oameni," vorba cronicarului. Şi ce oameni! 

În concluzie, nu putem decât să remarcăm faptul că monografia intitulată "Subcetate-Mureş" beneficiază de condiţii tehnice deosebite, prin grija Primăriei, căreia autorii nu uită să-i mulţumească, alături de toţi cei care au pus umărul şi au sprijinit efortul lor. Lucrarea se citeşte cu mare uşurinţă, fiind scrisă într-un stil ce denotă concizie şi fluenţă, cursivitatea ideilor şi întâmplărilor, expresivitatea limbajului, fraze coerente etc. Este o carte scrisă cu har, care realizează o radiografie a satului sub toate aspectele lui, lăsând ceva frumos şi trainic drept moştenire urmaşilor. Printre rânduri răzbate delicateţea şi sinceritatea sentimentelor şi trăirilor, răbdarea şi meticulozitatea de invidiat a autorilor, care au reuşit să creioneze portretul unui sat românesc ca oricare altul din cuprinsul ţării, contribuind astfel la reliefarea identităţii şi dăinuirii noastre şi oferind o oglindă a bunicilor şi străbunilor noştri, ce vor rămâne în cartea de aur a veşniciei, constituindu-se într-o nouă filă adăugată la istoria sufletului românesc.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!