Zilele localității SUBCETĂȚII, 20-21 august 2022 - tradiție și continuitate

 

2019: https://viatalasubcetate.blogspot.com/2019/08/zilele-comunei-subcetate-2019.html

2018: http://informatiahr.ro/simpozionul-istorie-cultura-spiritualitate-editia-a-iii-a-subcetate-1918-2018-arc-peste-timp/

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2018/10/subcetate-la-centenatul-marii-uniri.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2018/12/cartile-centenarului-marii-uniri.html

2017: https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2017/08/zilele-comunei-subcetate-19-20-august.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2017/08/colocviul-subcetate-istorie-cultura.html

2016: http://viatalasubcetate.blogspot.com/2016/08/zilele-comunei-subcetate-in-imagini.html

Inginer PETRU-ȘTEFAN DOBREANU (1925-1998) - In memoriam

 

    Este vorba de fratele tatălui meu, Petru-Ştefan, pe care părinţii au hotărât să-l facă domn… Pentru mine era unchiul de la Bucureşti. Mi-amintesc ce sărbătoare era în familia noastră când venea el acasă! Chipurile se luminau, sufletele se deschideau şi poveştile curgeau ore în şir. Copil fiind, trăgeam şi eu cu urechea, dar cunoştinţele mele erau atât de mărginite încât nu prea pricepeam ce se vorbea. Îmi plăcea să-l ascult pentru că pronunţa cuvintele şi intona frazele mai altfel decât noi, deşi ne înţelegeam. Evitam să răspund la întrebările pe care mi le punea fiindu-mi jenă că nu pot vorbi atât de frumos ca şi dumnealui. Era în vremea când universul meu de viaţă şi de cunoaştere se mărginea la casa părintească, lipsită de curentul electric şi de aparatul de radio, şi la vecinătatea acesteia. 

    Unchiul a lucrat până la pensionare, foarte mulţi ani, în institutul bucureştean de proiectări chimice, IPROCHIM. Activitatea sa în faţa planşetei de desen era completată cu munca pe diverse şantiere din ţară şi străinătate unde proiectele echipei de ingineri prindeau contur material: la Târnăveni, Copşa Mică, Baia-Mare, Târgu-Mureş, Turnu-Măgurele… (Ce au construit unii, alții au vândut la fier vechi...😔)

    Cutreierase lumea ca inginer diplomat. Îmi plăcea să-l ascult povestind despre ţări ca URSS, Germania, Franţa, Polonia, Turcia, Iran, China... În Turcia și Iran a participat pe șantier, la construirea unor obiective industriale, în calitate de inginer) Era foarte ocupat cu munca sa, pe care o făcea cu mare plăcere şi pasiune, şi de aceea întoarcerile sale în familia din care plecase erau în vremea aceea rare şi de scurtă durată. Oare realiza cât îi duceau dorul bunica şi bunicul?

PĂRINȚII: ANA și VASILE

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2015/05/in-amintirea-bunicilor.html

    Plecase de copil de acasă şi se obişnuise printre străini. Bunicul povestea adesea momentul acela copleşitor, care nu se poate uita, din 1940, când şi-a însoţit copilul în vârstă de 14 ani până la graniţă, îmbrăcat cu haine noi făcute din stofă de casă, ţesută din lână toarsă de bunica, cu nişte bani pitiţi în tocurile bocancilor şi l-a încredinţat lui Dumnezeu. Îl trimitea să înveţe carte în România…

    Ceea ce mi se pare curios este că revenirile acasă, la rădăcini, s-au înteţit după moartea părinţilor săi, pe măsură ce înainta spre senectute. Se pare că cel mai bun, cel mai sincer, cel mai fidel, cel mai drag prieten, dintre câţi avusese de-a lungul unei vieţi, i-a fost cel din copilărie şi care i-a rămas până la bătrâneţe: fratele său mai mare, tatăl meu AUREL. Când se întâlneau parcă nimeni nu mai conta pentru ei şi întrau într-un univers al lor, inaccesibil. Unchiul simţea satul natal şi compania fratelui său un adevărat izvor de sănătate.

FRAȚII: AUREL și VICTOR

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2021/09/omagiu-tatalui-meu-aurel-dobrean-1924.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2022/01/victor-dobrean-1938-2020-in-memoriam.html

    Unchiul Petrică a rămas neschimbat în ciuda anilor care s-au adunat, din păcate nu foarte mulţi: înalt, frumos, drept, cu chipul senin, cu vorba blândă şi înţeleaptă, îngrijit şi pedant, cumpătat în toate cele. 

Reuniune de familie lărgită

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

DOINA DOBREANU

Text publicat in cartea SURÂSUL AMINTIRILOR, 2011

Mici amintiri aduse de unchiul din China 

    Stiloul cu dragonul chinezesc gravat, primit de la unchiul, a fost un obiect care m-a însoțit mulți ani, zi de zi, folosindu-l și la scrierea notelor și absențelor în catalogul școlar... L-am considerat un obiect de bun augur! În mitologia chineză, în general, Dragonul chinez este întruchiparea conceptului de yang, spiritul fertil și creativ, masculin. A fost mult timp un simbol de bun augur în folclorul chinezesc. 

    În cultura populară chineză actuală, balaurul este un stil decorativ foarte recurent.

😶

Mihaela MARUSEAC, medic reumatolog

Convorbire publicată în anul 2015 în vol. III din cartea LA OBÂRȘIE, LA IZVOR… CONVORBIRI LA SUBCETATE, Autori: Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu

Doina Dobreanu: Hristos a înviat! Ca de obicei, și anul acesta, Sărbătorile Pascale le petreceți în familie, acasă, la Subcetate, împreună cu părinții și frații. Oriunde ați trăi, în țară sau în străinătate, faceți de fiecare dată calea întoarsă, acasă. Nu vi se pare drumul lung, greu și obositor? Niciunde nu e ca și cu ai tăi?

În Biserica Sfântul Dumitru din Subcetate

Mihaela Maruseac: Adevarat a înviat! Așa este, ca de obicei, de Sfintele Sărbatori Pascale, mă întorc cu drag și dor acasă, la Subcetate, unde găsesc mereu iubirea și căldura părintească și pe cea frăţească. Într-adevăr, drumul este obositor, dar bucuria de a-i vedea pe cei dragi este mai presus de toate. Farmecul sfintelor sărbători şi tradiţiile noastre frumoase mă cheamă mereu acasă, alături de cei dragi. De fiecare dată când aterizează avionul în iubita mea ţară, cobor şi mă opresc să respir aerul românesc, încercând să-mi ascund lacrimile… şi-mi zic mereu că „niciunde nu e ca la noi!”. Îmi vin uneori în minte versurile lui Ioan Neniţescu: „Acolo este ţara mea/ Și neamul meu cel românesc!/ Acolo eu să mor aş vrea,/ Acolo vreau eu să trăiesc!”

DD: Vă cheamă, desigur, iubirea și căldura familială, de neînlocuit cu nimic. Vorbiți-ne despre părinții dvs. și despre relația pe care o aveți cu fiecare frate în parte, în special cu fratele geamăn Mihai, medic și el. Care este liantul familiei dvs.?

MM: Îi dau Slavă lui Dumnezeu pentru minunata familie pe care mi-a dăruit-o! Am să încep cu preaiubiţii mei părinţi: tata – Liviu, de origine bucovinean, din satul Dărmăneşti, judeţul Suceava și mama - Maria, ardeleancă, de origine din satul Dumbrava, comuna Vătava, judeţul Mureş.

Tata a purtat şi poartă grija celor trebuincioase familiei. El însuşi se trage dintr-o familie numeroasă cu cinci copii, ca şi noi, de altfel… S-a luptat, a muncit pentru noi ca să nu ne lipseasca nimic din cele materiale de care el nu a avut parte. Acum este la varsta de 65 de ani, a lucrat pentru statul român în cadrul Poliţiei, cei mai mulţi ani i-a consacrat lucrând în comuna Subcetate, caţiva ani în comuna Bilbor, satul nostru natal, al meu, al lui Mihai și al lui Emil.

Fiind unica fată a familiei, am avut parte de toată afecţiunea și iubirea dragului meu tată. Îmi amintesc cu nostalgie serile în care tata ne aduna în jurul lui, povestindu-ne întâmplari din copilăria lui, precum şi binecunoscutele poveşti cu Harap Alb, amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. În acelaşi timp, eram foarte captivaţi de relatările despre viețile și faptele voievozilor români, în special ale domnitorilor moldoveni. Toate acestea, urmate apoi de vizita unor locuri încărcate de istorie, cum ar fi Cetatea de Scaun a Sucevei, au sădit în noi sămânța patriotismului. Tata ne-a transmis dragostea de neam şi de ţară, învăţându-ne istoria ţării noastre de la daci şi până astăzi, spunându-ne mereu să nu-i uităm pe cei care şi-au dat viața pentru apararea credinţei şi a neamului românesc.

Visul tatălui meu a fost să fie medic, însă, având în vedere posibilitaţile socio-economice precare din acea vreme, dorinţa lui nu s-a putut realiza. În schimb, Slavă Domnului, este foarte fericit că gemenii lui i-au urmat şi îndeplinit visul de a profesa frumoasa şi nobila meserie de medic.

Cu această ocazie vreau să-i mulţumesc pentru toată grija şi iubirea părintească pe care ne-o poartă şi mă rog lui Dumnezeu să-l ţină sănătos mulţi şi fericiţi ani, alături de noi şi de viitorii membri ai familiei! Doamne ajută!

Mamă, îţi mulţumesc că ne-ai dat viaţă şi că ne-ai sădit în inimă cel mai minunat simţămănt: credinţa şi iubirea în Dumnezeu!

Mama noastră provine dintr-o familie numeroasă, tot cu cinci copii, a avut o copilărie grea, dar fericită, alături de bunica Viorica, Dumnezeu să o odihnească în pace! Mama ne vorbeşte mult despre bunica care a fost o femeie deosebită, înțeleaptă, puternică, şi care şi-a crescut singură cei 5 copii. Cu siguranţă, bunica i-a transmis mamei virtuţile unei adevărate mame creştine pe care mama le-a preluat şi urmat cu sfinţenie. Îmi aduc aminte cu mare drag cum ea ne ducea la biserică de mici, chiar în vremurile grele ale comunismului.

Mama a purtat și poartă greul familiei, având grijă de frațiorul nostru bolnav pe care-l îngrijeste cu multă dragoste și răbdare. A trecut prin momente foarte grele, mai ales la începuturi, când a primit vestea diagnosticului lui Ilie-Razvan. Inima ei de mamă, sfâşiată de durere, a primit mângâiere prin evlavia pe care a avut-o şi o are la Maica Domnului. Ea a întărit-o şi a ajutat-o să poarte această cruce cu răbdare şi nădejdea mântuirii.

Pentru toate astea, noi, ceilalţi membri ai familiei, ne înclinăm în fața muceniciei ei și îi mulţumim pentru toată grija şi sacrificiul său.

Am făcut și facem tot posibilul ca ei, părinţii noştri, să fie mândri de noi. Sperăm, cu ajutorul lui Dumnzeu, să nu-i dezamăgim, să ţinem mereu drumul drept şi să nu ne pierdem valorile spirituale și morale.

Îți mulţumim, mamă dragă, pentru tot ceea ce suntem. Dumnezeu să te întărească, să-ţi dăruiască sănătate, fericire şi mulţi ani alături de noi, cei dragi ai tăi! Doamne ajută!

Fratele cel mare, Marius, a terminat Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Specialitatea Adiministraţie Publică, la Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj- Napoca. Îl admir pe Marius cum îi ajută pe părinţii noştri, în special prin grija pe care i-o poartă frăţiorului nostru mai mic, Ilie-Răzvan. Îl însoţeşte la tratament… Marius are o fire foarte obiectivă, analitică, un spirit profund, de aceea ţin cont de sfaturile lui în chestiunile administrative. De asemenea, el mă ţine la curent cu ceea ce se întâmplă în ţară, pe plan politic, economic etc.

 

                        Fratele Marius, Mama, Mihaela și Tata

Îţi mulţumesc, dragul meu Marius, pentru răbdarea şi dragostea cu care-i ajuţi pe cei dragi ai noştri. Mă rog Domnului să creştem în dragostea lui, să-ţi dea putere, spor şi binecuvântare în toate cele de folos mântuirii!

Mihai, fratele meu geamăn, este un suflet foarte sensibil. Îl simt mereu aproape, oriunde aş fi! Mihai este şi el medic, în curând specialist, în specialitatea Recuperare Medicală şi Balneoterapie la Timişoara, oraşul studenţiei, care a rămas şi oraşul nostru de suflet.

De mic, Mihai a fost şi este foarte grijuliu cu surioara lui, grijă care a rămas neschimbată chiar şi acum, căsătorit fiind. Eu eram mai năzdrăvană, făceam multe năzbâtii, iar Mihai mă proteja şi mă apăra tot timpul, uneori luând asupra lui vina care nu-i aparţinea. Ceea ce este remarcabil la Mihai este bunătatea sufletului său, care nu trece neobservată de cei din jur.

S-a căsătorit anul trecut cu Simona-Marinela. Ne bucurăm de noua membră a familiei noastre prin dragostea ce i-o poartă lui Mihai. A devenit astfel şi ea surioara noastră. Şi, de curând, i-am urat bun venit primului lor copil, primul nostru nepoţel, Nicolae.

Împreună cu Mihai am pornit pe drumul medicinei din dorinţa de a-i fi un sprijin mai puternic frăţiorului nostru mai mic. De altfel, ne-am ales specialităţi strâns înrudite: Reumatologia şi Recuperarea Medicală.

Mihai vede întotdeauna partea luminoasă a omului, fiind gata să împartă cu dărnicie cu ceilalţi ceea ce are. Amândoi avem acelaşi crez în viaţă: îi dăm Slavă Domnului pentru tot ceea ce ne-a dăruit şi ne rugăm lui Dumnezeu să vegheze asupra noastră, asupra aproapelui nostru, în special asupra pacienţilor noştri.

Emil este jurist, absolvent al Facultaţii de Drept din Timişoara.

Pentru noi, cei din familia lui, Emil a fost mereu prezent, altruist și disponibil. Are o afecţiune aparte faţă de Ilie-Răzvan pe care, ca şi Marius, îl însoţeşte la tratamente.

Emil nutreşte, de asemenea, o dragoste şi un respect profund pentru mama; văzând-o în dificultate, îi sare în ajutor cu tot ceea are nevoie, iar, din aceeaşi dorinţă de a o menaja, şi-a dezvoltat şi o pasiune pentru arta culinară, moştenită de la mama, pentru care este apreciat.

Este pasionat de istorie şi pătruns de acelaşi sentiment patriotic pe care l-a moştenit de la tata. Mai ales originile poporului român, epoca dacilor îl atrag în mod deosebit. Are calităţi de orator şi narator fiind capabil să vorbească ore în şir despre Istoria neamului, credinţă şi ştiinţele juridice. Este într-o luptă continuă cu sine însuşi pe drumul desăvârşirii. Relaţia mea frăţească cu Emil a fost dintotdeauna una strânsă, suntem foarte apropiaţi şi ne deschidem sufletele cu uşurinţă unul altuia… ne asemănăm ca şi fire atât la calităţi, cât şi la defecte şi încercăm să ne îndrumăm unul pe altul cu dragoste frăţească.

Şi el se remarcă printr-un suflet sensibil. Când ne vedem, mă încântă recitând poeziile lui Eminescu, poetul nostru preferat şi nu numai.

Dragul meu Emilian, mă rog la Dumnezeu să ne ţină mereu aproape în dragostea lui şi a celor dragi ai noştri.

Ilie-Răzvan, frăţiorul nostru cel mic, este liantul și binecuvântarea familiei noastre. El este în incapacitatea fizică de a comunica, dar ne vorbeşte cu ochii și cu zâmbetul care răspândesc dragostea şi inocenţa din inima lui.

Chiar dacă poate părea o povară, el este raza noastră de soare. În copilărie am suferit fiecare în parte văzându-l pe Iliuţă bolnav şi de atunci am început să ne rugăm pentru el, iar rugăciunile noastre ne-au arătat scopul vieţii, şi anume dobândirea mântuirii sufletului.

Dacă astăzi suntem o familie mare și unită, în care dragostea este omniprezentă, asta se datorează lui, pentru că ne-a unit forţele prin rugăciune. El ne-a învăţat că suferinţa curăţă, înalţă şi deschide sufletul spre comuniunea Divină, confirmând într-un fel spusele psalmistului David: „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi’’ (Psalmul 50).

Aş mai dori să o amintesc ca membră a familiei pe mătuşa noastră Cruciţa, sora cea mare a mamei, care a ajutat-o pe mama având grijă de noi. Cu drag, îmi amintesc vacanţele de vară la ea, la Morăreni şi în Dumbrava cea minunată, satul natal al mamei. Când vin acasă, ea mă asteaptă cu drag şi dor. Mătuşa și unchiul sunt oameni simpli de la ţară. Pentru ei și pentru tot ceea ce înseamnă ţaranul român nutresc o mare admiratie. Mătușa Crucița se ocupă de gospodărie, de munca câmpului, grădinărit: din grădina matuşii mele am mâncat cele mai gustoase legume: roşii, vinete, ceapă roşie etc. De fapt, orientarea mea spre reumatologie se datorează şi mătuşii mele Cruciţa, care suferea de dureri articulare și care îmi spunea mereu că se roagă să devin un medic bun să le aduc alinare bolnavilor.

Unchiul Leon, păstor de meserie, iubitor de animale, ne aşteaptă cu mare bucurie să-i trecem pragul casei. De mici ne-am bucurat de compania unchiului, ajutându-l la păstorit, ne duceam cu mieii la păscut şi la adunatul fânului…

Mă bucur, Slavă Domnului, ca am reuşit să le fiu de folos şi de ajutor, aşa cum şi-au dorit.

DD: Sunteți medic specialist la Bruxelles… Când v-ați decis să studiați medicina? Cât de sinuos a fost drumul dvs. de la Subcetate la Bruxelles?

MM: Da, sunt medic specialist reumatolog, lucrez la Spitalele Molière şi Ixelles din Bruxelles.

Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu medic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pas cu pas, mi-am îndeplinit visul. Am început cariera medicală ca asistent medical generalist, absolvind Şcoala Postliceală Sanitară cu profil Teologico-Sanitar ,,Gheorghe Marinescu” din Târgu-Mureş. Am lucrat 9 luni ca asistent medical generalist pe Secţia Terapie Intensivă la Spitalul Municipal şi Județean din Târgu-Mureş, unde am avut mari satisfacţii profesionale, care mi-au dat avânt spre medicină.

Facultatea de Medicină am terminat-o la Universitatea de Medicină şi Farmacie, „Victor Babeş” din Timişoara, împreună cu fratele geamăn Mihai. După trei ani, ni s-a alăturat la Timișoara şi Emil, ca student la Facultatea de Drept a Universitătii de Vest. După terminarea facultăţii, au urmat anii rezidenţiatului în specialitatea Reumatologie, la Târgu-Mureş. Aici, am avut şansa de a lucra sub îndrumarea doamnei profesor Lia Georgescu, Dumnezeu să o odihnească în pace! Doamnei profesor îi păstrez o vie amintire, o vie recunoştinţă pentru cunoştinţele medicale şi pentru exemplul personal pe care mi l-a dat în ceea ce priveşte atitudinea faţă de bolnav. Îmi aduc aminte cum ne spunea să avem mare grijă cu bolnavii, dacă nu putem să-i ajutăm, măcar să nu le facem rău. Spunea, tot ea, că nu sunt suficiente numai cunoştinţele medicale pentru omul suferind, ci multe alte lucruri. Suferinţa ne face fragili, avem nevoie şi de vorbe încurajatoare, de mângâiere sufletească, de sprijin moral.

Confirmarea de a mă orienta spre reumatologie a venit după ce am întalnit-o pe D-na Prof. Lia Georgescu, fiindu-i pacientă, pe când eram la Şcoala Postliceală. Din acel moment, a devenit modelul meu de reumatolog.

La Montpellier, cu prof. Christian Jorgensen

Revenind la anii rezidenţiatului, după un an şi jumătate m-am transferat cu stagiul de Medicină Internă la Timişoara pentru a fi mai aproape de fraţii mei.

Am luat decizia de a continua pregatirea profesională în Franţa, la Montpellier, în cadrul Spitalului Lapeyronie, sub coordonarea Dl. Prof. Christian Jorgensen, ceea ce a reprezentat pentru mine o întâlnire excepţională pentru parcursul meu profesional.

De asemenea, la Spitalul din Avignon, am avut şansa să-l întâlnesc pe d. Gregory Cohen care m-a ajutat şi sustinut în pregătirea profesională şi cu care, de altfel, am rămas prieteni buni.

Cu Prof. Combe, şeful Societății Franceze de Reumatologie (poz.6)

Debutul în Franţa fost anevoios, cu dificultăţile inerente legate de adaptarea rapidă la un alt sistem, într-o limbă străină, departe de familie şi prieteni. Sistemul medical francez, mult mai performant din punct de vedere tehnic, face ca medicul să beneficieze de o uşurinţă în a trata pacienţii, în detrimentul relaţiei medic –pacient, care poate avea ca revers dispariţia laturii umane a actului medical. Pe de altă parte, pacientul, din postura sa de client, poate emite anumite pretenţii în a-i spune medicului ce să-i facă: de exemplu, unii pacienți vor să-și curme suferinţa bolii prin toate mijloacele. Omul modern, autosuficient, vrea sa ducă o viată de confort și de plăceri și nu mai înțelege rostul creştin al suferinței.

Stagiile medicale făcute în Franţa m-au ajutat să progresez profesional, însă drumul meu a avut şi multe obstacole, suferinţe, legate de comportamentul discriminator uneori al unor colegi francezi. Toate acestea m-au motivat să vin în Belgia, la Bruxelles, oferindu-mi-se un post de specialist aici. A fost o decizie bună, lucrez în continuare în acelaşi loc, unde am parte de respect, căldură colegială şi aprecierea pacienţilor.

La biserica ortodoxa „Sf Nicolae” din Bruxelles, Dumnezeu mi l-a scos în cale pe părintele duhovnic căruia îi port recunoștiință pentru căldura părintească cu care m-a primit şi pentru liniştea pe care mi-o aduce în suflet. Tot în Belgia, am întâlnit o comunitate frumoasă de români, la biserica ortodoxă „Sf Nicolae” şi la mănăstirea ortodoxă română din Namur, care-mi aduc alinarea dorului de casă.

DD: Mai aveţi timp şi de alte pasiuni, în afară de studiul şi practicarea medicinei?

MM: Indiferent cât sunt de ocupată, încerc să-mi fac timp pentru participarea la Sfânta Liturghie. Balsamul sufletului meu sunt cărţile spirituale, învăţăturile vieţilor sfinţilor. De fiecare dată când îmi simt inima grea, alerg spre rugăciune şi la părintele duhovnic, alteori deschid una dintre aceste cărţi și găsesc îndată răspuns şi alinare. Rugăciunea îmi este hrană pentrut suflet şi cel mai bun medicament. Viaţa printre străini nu mi-e uşoară, dar ştiu că nu sunt şi nu voi fi niciodată singură. Dumnezeu, împreună cu Maica Domnului şi cu Sfinţii îmi sunt mereu aproape. Ei mi-au scos în cale oameni deosebiţi. Pe lângă lectura duhovnicească, bucurie îmi aduc sufletului meu muzica psaltică și pelerinajele.

Născută la munte, îmi plac drumeţiile în munţi, îmi place foarte mult şi marea de care nu mă mai satur înotând.

DD: Mi-ați spus că prima parte a copilăriei ați petrecut-o la Bilbor… Ce amintiri păstrați de la acea vârstă fragedă?

MM: La Bilbor am locuit până la vârsta de 7 ani. Bilborul, o localitate aninată pe crestele Carpaţilor, este un loc ca-n poveşti, prin minunăţia peisajului natural. Îmi aduc aminte cu bucurie de fiecare anotimp al anului: de iernile cu omătul „până-n grindă”, când mergem cu sania trasă de cai...; de dealurile și pădurile înverzite primăvara; de râul Bistricioara în apa rece a căruia ne răcoream vara. Mi-amintesc de izvoarele de apă minerală, de gustul aparte al brânzei și al laptelui bătut de care nu ne mai săturam. Printre toate astea, amintirile diferitelor năzbâtii inerente vârstei…

Cu mare drag aştept să revăd Bilborul, satul natal, care mă cheamă prin amintirile mele din copilărie.

DD: Au urmat anii de școală și de liceu petrecuți la Subcetate. Cum ați descoperit plăcerea și bucuria învățării?

MM: Din dorinţa de a deveni cineva în viaţă, un cineva care să-şi ajute semenii. Bucuria învăţării mi-a insuflat-o tata, care îmi amintea mereu că „dacă ai carte, ai parte”.

Ah, frumoşii ani de liceu! Păstrez amintiri plăcute ale anilor de liceu, cu profesori dăruiţi, în special orele de limba română cu dumneavoastră, doamna profesor Doina Dobreanu. Aceste ore erau adevărate lecţii de patriotism cărora le datorez, cred eu, dragostea de limbă şi de neam, frumos transmise prin poezii. Îmi amintesc versurile care-mi ating mereu inima, ale poetului Vasile Alecsandri din poezia „Dan, căpitan de plai”:

„Bătrânul Dan ferice, se duce Nistrul trece,

Si-n aerul Moldovei se umflă peptu-i rece,

Şi inima lui creşte, şi ochii-i plini de jale

Cu drag privesc prin lacrimi podoaba ţării sale.

Sarmanu-ngenunchează pe iarba ce străluce,

Îşi pleacă fruntea albă, smerit își face cruce

Şi pentru totdeauna sărută ca pe-o moaşte

Pământul ce tresare şi care-l recunoaşte…”

Apoi, tata îmi povestea cu un anumit regret că voia să se facă medic, iar mama dorea să devină asistentă medicală. Mă bucur că am reuşit să-i fac fericiţi pe amândoi, absolvind şcoala postliceală și facultatea de medicină, îndeplinind visul ambilor părinţi.

DD: „Limba română e patria mea”, spunea Nichita Stănescu… Vă gândeați în anii de liceu că veți coabita cu limba franceză? În ce limbă visați sau vorbiți cu eul interior mai des, în limba română sau în limba franceză?

MM: Visez mereu în limba română, iar depărtarea de țară nu au făcut decât să crească dragostea de limbă şi de neam. Limba franceză este o limbă frumoasă, dar îmi dau seama de limitele ei şi ale mele, atunci când vreau să-mi exprim stările sufleteşti extreme (emoţie, bucurie, furie, supărare, tristeţe).

DD: Mi-ați mărturisit că lecturile preferate în prezent sunt legate de viețile sfinților, în care găsiți adevăratele modele de viață. Cum și când l-ați descoperit pe Dumnezeu?

MM: Cum am menţionat anterior, lumina lui Dumnezeu a coborât în casa noastră odată cu venirea lui Ilie-Răzvan. E sensul pe care noi l-am dat acestei eveniment şi de atunci trăim cu, întru și pentru Dumnezeu.

Sfinții ne sunt într-adevar modele de viaţă, izvor nesecat de pilde şi poveţe. Ei poartă rugăciunile noastre către Dumnezeu. În mod special, am evlavie la Maica Domnului, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Arhangheli, Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Sf. Nicolae, Sf. Proroc Ilie Tesviteanul, Sf. Nectarie, Sf. Parascheva, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Siluan Anthonitul, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, protectorul Banatului, ale cărui moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, Părintele Arsenie Boca, „Sfântul Ardealului’’, care, prin rugăciunile lui, mi-a fost deschizător spiritual în ceata sfinţilor. Îmi plac în mod deosebit scrierile Sfântului Ioan Gura de Aur, ale Sfântului Vasile cel Mare și cele ale Sfântului Grigorie Teologul, deoarece, din scrierilor lor am înţeles Sfânta Liturghie, Euharistia şi celelalte taine.

Ca model de doctori spirituali, îi am pe Sfinţii doctori fără de arginţi Pantelimon şi Luca al Crimeei, care erau mereu neobosiţi şi dornici să-i ajute pe cei suferinzi.

DD: Locurile cele mai frumoase pe care le-ați vizitat – în România, Franța și Belgia? Frumos e și la Subcetate, prin starea de spirit pe care o trăiți aici, acasă.

MM: România este o ţară frumoasă, cu multe locuri minunate şi cu oameni frumoşi. Ar trebui poate să învăţăm să avem grijă mai multă de natura înconjurătoare şi să o punem mai mult în valoare. Sunt străini care vin în ţara noastră pentru că încă mai există aici natură sălbatică. Cred că încă mai avem agricultură biologică cu soluri nepoluate de pesticide și ierbicide.

Din păcate, nu am reuşit să vizitez toată ţara, încă mai sunt locuri deosebite de descoperit. Din ceea ce am văzut, mi-au rămas în suflet, pe lânga satul natal şi Subcetate, frumoasele mănăstiri din județul Neamţ şi Suceava, oraşele Timişoara, Cluj, Brașov, Suceava, Sibiu, Deva,Târgu Jiu.

Franţa este o ţară cu o istorie şi cultură bogate. Fiecare regiune are un specific şi un farmec aparte. Lucrând în sudul Franţei, m-am bucurat de minunatele câmpuri de lavandă din Provence. Oraşul Montpellier, a cărei universitate de Medicină este cea mai veche din Europa, este un oraș plin de farmec și cultură.

M-am bucurat şi de Marea Mediterană, cu apa ei de un albastru special. După Montpellier, am lucrat în Avignon, oraş încărcat de istorie, fostă reşedinţă a papilor în Evul Mediu, unde se găseşte impozantul palat al acestora, precum şi celebrul Pont d’Avignon din cântecelul pe care-l fredonam la orele de franceză. Avignon este un centru cultural deosebit, fiind locul unde în fiecare an se desfăşoară festivalul international de teatru, loc de întâlnire pentru numeroşi artişti din lumea întreagă. De fapt, am vizitat numeroase locuri minunate în sudul Franţei, nu mi-ar ajunge spaţiul să le descriu. Am vizitat, de asemenea, Parisul, Strasbourg, Lille etc.

Am vizitat şi Statele Unite ale Americii (New York, Washington, New Jersey, Baltimore, Aberdeen).

În Belgia, mi-a plăcut foarte mult Gent, Bruges; îmi place mult şi Bruxelles. De curând am fost şi în Grecia, unde mi-au plăcut foarte mult mănăstirile, marea cea mai limpede şi mai frumoasă, oamenii calzi şi primitori, asemănători, într-un fel, cu românii.

   

 La Beziers   

  La Timișoara, cu prietenul nostru Andrei Popoviciu

Lille

DD: Bucuria cea mai mare pe care ați trăit-o?

MM: Reuşita la Facultatea de Medicină a fost una din cele mai mari bucurii, una minunată pentru mine. Lucram la Tg-Mureș ca asistent medical şi am vorbit cu fratele geamăn să dea admitere la medicină. Am început cu Mihai să facem pregătirile pentru examenul de admitere, am fost cu el la Timişoara, să-l susţin din toate punctele de vedere. Îmi doream mai mult ca orice ca el să fie student la medicină, dar am simțit înlăuntrul meu dorinţa puternică de a urma şi eu același drum.

Mihai a fost declarat admis. Eu am început să plâng, şi de fericire, dar şi de nefericire pentru că nu eram alături de el pe liste. Mi-am zis însă că în anul următor am să vin şi eu la examen. Spre seară, plimbându-ne prin curtea facultăţii, am aflat că nu se ocupaseră toate locurile şi că s-ar organiza o a doua sesiune în toamna aceluiași an. Nu vă pot descrie ce sentimente de fericire m-au invadat. M-am dus la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara, să-i mulţumesc Domnului pentru şansa pe care mi-a dat-o de a-mi urma visul. Am reuşit să mă pregătesc pentru admiterea din toamnă, fără să spun nimănui. Aşa am reuşit, Slavă Domnului!

DD: Crezul de viață?

MM: Ajutorarea celorlalţi şi mântuirea sufletului.

Pentru mine, încercarea printr-un necaz sau printr-o suferinţă mă duce cu gândul mai ales la pilda vieții și a jertfei lui Iisus, precum și la cea a sfinților care au suferit și care, prin asumarea suferinţei, s-au înălţat. Creştinul ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu şi în suferinţă , sau în încercările grele ale vieţii.

După cum v-am mai spus, experienţa mea profesională din Franţa m-a ajutat foarte mult în formarea ca medic reumatolog. Munceam foarte mult, de dimineaţa până seara, făceam multe gărzi pe diferite servicii de medicină internă şi în servicii de urgenţă, deoarece era lipsă de personal medical, în special de medici rezidenţi. Toate aceste ore de muncă mi-au îmbogăţit experienţa medicală, de care acum mă folosesc cu încredere.

DD: Dorințe, aspirații, gânduri pentru viitorul apropiat și îndepărtat?

MM: Să-mi întemeiez o famile, să-mi continui perfecţionarea profesională, să pot ajuta cât mai multă lume.

DD: Ce întrebare vă puneți cel mai des, la care căutați un răspuns?

MM: Una din întrebările care-mi vin cel mai des în minte este dacă mă voi întoarce vreodată să trăiesc și să lucrez în România. Este foarte greu să răspund la această întrebare, însă gândul întoarcerii îmi dă putere să trec peste fiecare greutate şi-mi dă speranţa că într-o zi mă voi întoarce acasă.

Acasă, de Crăciun, în 2013

 EPILOG

Dr. Mihaela Maruseac s-a întors în România!

Și-a realizat formarea de reumatolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean Timișoara, Centrul Universitar Lapeyronie Montpellier, Franța, Rețeaua Spitalicească Iris Sud Bruxelles, AZ Jan Portales , Vilvoorde, Studii Clinice și cercetare în Centrul Universitar "Saint Luc" Bruxelles.

Lucrează la CENTRUL MEDICAL ARVA FIZIO din Timișoara - https://www.facebook.com/arvafizio/

Bine te-ai întors acasă, dr. Mihaela Maruseac!

Mult succes!