joi, 26 decembrie 2019

DAN CREMENCIUC Profesor și director al Liceului din SUBCETATE (1960-1972) - In memoriam –


Ce frumos ne-am regăsit în aceste amintiri,
 ca într-o îmbrățișare de Crăciun !
Valer Vodă
Petru Cotfas
Pavel Mureșan
Georgeta Dobrean
Floarea Lăcătuș
Iulia Dobrean
Ileana Tarcău
Dan-Lazăr Trifan
Ioan Voaideș
Emilia Dobreanu Marica
Liliana Cremenciuc
Dan Cremenciuc fiul
Doina Dobreanu
PROLOG

„Din fragedă copilărie se formează considerația de sine. Aceasta îşi are originea în imaginea pe care părinții, educatorii şi persoanele mai apropiate ne-o conferă nouă înşine. Imaginea de sine este în permanență completată şi modelată pe întreg traseul vieții, prin credință şi experiențe, prin reuşite şi insuccese, prin umilințe şi frustări suferite pe drumul Golgotei sinuoase a fiecăruia dintre noi. Din această ecuație existențială, expusă rezumativ, rezultă „imaginea” pe care o avem despre noi înşine.
Unii au semănat îndoiala în sufletul nostru, alimentând-o cu nuanțe negative. Câți dintre noi ne putem întreba, motivat, dacă am avut un model ce ne-a influențat benefic, sprijinându-ne afectiv să ne construim şi să ne cultivăm propria personalitate?
Câți dintre cei apropiați au cunoscut şi au urmat sensul de mare profunzime al cuvintelor arhicunoscute: „Să ne purtăm cu alții, aşa cum am dori ca şi ceilalți să se poarte cu noi?
Anumite persoane ne-au impresionat prin ținută şi prin personalitate, prin atitudine şi privire, prin voce şi comunicare… Altele? Câți ne-au cultivat încrederea în noi înşine? Câți părinți şi educatori au chemarea existențială să fie autentici părinți şi educatori? Cine ar putea să răspundă? ((Prof. Valer Vodă, Convorbiri, 1, 2013, p. 206)

MĂRTURISIRI

1.  Profesor DOINA DOBREANU

Domnul profesor Valer Vodă, profesorul nostru de limba și literatura română la Liceul de Subcetate în anii 1965-1969, ne sugerează să ne punem niște întrebări și să încercăm să răspundem la acestea. Au trecut 50 de ani de la absolvirea liceului, destui pentru a putea să răspundem cu toată sinceritatea: DA, noi am avut în profesorii noștri modele ce ne-au influențat benefic, sprijinindu-ne afectiv să ne construim și să ne cultivăm propria personalitate, care ne-au impresionat prin ținută și prin personalitate, prin atitudine și privire, prin voce și comunicare.

       Am avut parte de profesori de excepție - o pleiadă de stele, în fruntea colectivului didactic fiind, timp de zece ani (1962-1972), profesorul DAN CREMENCIUC. A fost perioada de grație când s-a pus fundament statornic unui liceu rural ce a dat prima promoție puternică de absolvenți în anul 1965, un liceu care, iată, dăinuie de peste 60 de ani ; atunci s-au adăugat construcției școlare inaugurate în anul 1955 încă 10 săli de clasă, multe din lucrările necalificate fiind executate de către elevi și părinți, sub atenta supraveghere a cadrelor didactice.
Fiecare profesor al liceului nostru a avut rolul și meritele sale, corect menționate de către unul din absolvenții liceului, Pavel Mureșan, doctor în psihologie și profesor universitar:
Pot spune că am fost o generație norocoasă având mulți profesori noi, veniți direct de pe băncile facultăților și care ne-au insuflat pasiunea și dăruirea lor. Aici am învățat să fac distincția între problemele fundamentale ale existenței.
Profesorul Valer Vodă, prin dăruirea și oratorismul său, m-a învățat acest lucru, iar vocea lui mă urmărește în momentele importante. Aici am visat la viitorul meu și multe din acele vise mi s-au împlinit. Care este sensul existenței noastre și cum răspundem în fața destinului pentru șansa acordată, iată întrebări care m-au urmărit și mă urmăresc de decenii pentru că profesorul Valer Vodă ne-a deschis orizontul sensibilității față de această problematică complexă. Nu pot să uit vocea blândă și pilduitoare a profesorului Gicu Cotfas, care mi-a predat Psihologia, pentru care am optat ca profesie. Tonul înalt și privirea scrutând orizontul ale profesorului Petrică Cotfas mi-au fost călăuze în trecut și m-au inspirat în explorarea viitorului. Duritatea și generozitatea profesorului Dan Cremenciuc mi-au modelat adânc felul de a fi și de a înfrunta viața în momente cruciale. Dumnezeu să-l ierte! Pasiunea, intuiția și vocea pătrunzătoare ale profesorului de matematică Ștefan Popa  au despicat orizonturi de cunoaștere și înțelegere în mintea mea, care mi-au fost atât de utile ulterior. Erudiția, experimentalismul și pasiunea exploratoare pentru înțelegerea sensului și secretelor vieții au fost lecția de viață pe care am primit-o de la profesorii Ioana și Aurel Roman și cărora le port atât de mult respect. Dar viața este mult mai complexă decât ne așteptăm, plină de surprize și lucruri neașteptate, iar dincolo de ce gândim există o logică afectivă uneori definitorie pentru destinul nostru. Profesorul și dirigintele Marin Moise, din ultima clasă de liceu, ne-a lăsat să înțelegem din plin acest lucru.
Nu o pot uita pe profesoara Măricuța Ciobotea – Urzică pentru precizia, exigența și respectul inspirate nouă față de știință, în general, și față de chimie, în special.
În sfârșit, port în sufletul meu tot respectul față de profesorii mei de la Subcetate pentru felul în care au modelat sensul existenței mele și, chiar dacă nu am reușit să-i menționez pe toți, ei sunt, cu siguranță, acolo, în timpurile și amintirile de la Subcetate.  (Dr. Psih. PAVEL MUREȘAN, Ontario, Canada, 18 martie 2002)



       Originar de pe meleaguri moldovene (Dorohoi), absolvent al Facultății de Filologie, Secția română-istorie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, profesorul Dan Cremenciuc a descins în Subcetate la 1 septembrie 1960.
       Eram în clasa a IV-a și printre primii elevi ai școlii, care l-am cunoscut chiar în ziua sosirii sale la Subcetate, fiindcă profesorul Andrei Cotfas, vecinul nostru, i-a rugat pe părinții mei să-l primească pentru una-două nopți, până să găsească o gazdă pentru un timp mai îndelungat. L-am avut profesor în clasele V-VII (1961-1964), când ne-a predat Istoria Antică, a Evului Mediu, Istoria Modernă și Contemporană. Mi-amintesc emoțiile pe care le-am trăit la prima oră de istorie în clasa a V-a. Profesorul a încercat să facă o recapitulare a Istoriei României studiată în clasa precedentă cu doamna învățătoare. Dialogul imaginat de profesor a fost de fapt o expunere concretizată într-un plan de idei scris pe tablă. Mi-au rămas în minte imagini vizuale, inflexiunile și timbrul vocii profesorului, nuanța dulce a limbii vorbite și câteva cuvinte: Dromichete, Moesia, hiatus.
       Mari emoții trăiam la invitația de a ieși să arătăm ceva pe hartă, ceea ce însemna să ne desprindem de confortul nostru din bancă și să ne imaginăm a pătrunde pe un alt tărâm temporal și spațial. Ca să ne familiarizeze cu harta de istorie, ne-a propus un exercițiu pentru vacanța de vară de după clasa a VI-a: să desenem noi înșine harta din manual indicată, pe o coală de hârtie cartonată cu lungimea de 1 m. Am primit hârtia și indicațiile de lucru, care, respectate cu rigoare, meticulozitate, răbdare și  cu ceva îndemânare, ne conduceau spre o realizare cvasi identică cu cea din manual, la dimensiuni mult mărite. Prima etapă era să împărțim harta din carte în pătrate egale, apoi același număr de pătrate, pe lungime și lățime, să-l desenăm discret cu creionul pe coala de hârtie. Ultima etapă era ca tot desenul să-l trasăm cu cerneală roșie și albastră, iar notațiile să le facem cu tuș negru și maro.
       Un alt experiment la care ne-a supus directorul Dan Cremenciuc a fost în liceu: la începutul clasei a IX-a a făcut ce-a făcut și ne-a convins să ne înscriem la secția umanistă. Liceul nostru funcționa în formulă minimă, cu câte o clasă pentru fiecare an de studiu, cu posibilitatea de a alege, începând cu clasa a X-a, între profilul real și uman. Așa s-a făcut că în istoria liceului, din 1961 și până în 1990, noi am fost unica clasă umanistă. Nu am regretat niciunul din elevi niciodată, nici nu am avut timp fiindcă profesorii noștri ne-au pus la treabă la turație maximă. După liceu, nici atât nu am regretat, fiindcă cei mai mulți am fost admiși în învățământul superior pe bază de examene de admitere, urmând studii de filologie, psihologie, medicină, drept etc. Nu cunosc considerentele pentru care directorul ne-a orientat spre umanioare, cert este că intuiția lui nu a dat greș și, ulterior, toți ne-am realizat profesional.
       Unul din obiectivele activității sale de dinafara orelor de curs a fost cultivarea gustului pentru frumosul artistic exprimat prin teatru. Teatrul din Turda făcea spectacole cu sala plină la Subcetate, de fiecare dată când pleca în turneu. O dată a venit cu un spectacol și Teatrul Național din București, unde era actor Stelian Cremenciuc, fratele profesorului nostru.
       Timp de un an de zile, în 1968, a muncit cu un grup de elevi din liceu să pună în scenă un spectacol de teatru de două ore cu piesa „Nota zero la purtare”. Mi-amintesc de repetițiile făcute pe scena căminului cultural, în frig, și de profesorul-regizor Dan Cremenciuc îmbrăcat cu palton și cu fularul peste nas, în picioare în fața scenei. Premiera la Subcetate, concursurile școlare și spectacolele din localitățile învecinate ne-au creat multe emoții pozitive. Munca lui și a noastră  de atunci au fost semințe care au rodit în viitor. De ani de zile există la Subcetate un festival de teatru pentru elevi, devenind județean de șase ediții.
       Profesorul Dan Cremenciuc era o prezență venită parcă de pe un alt tărâm: tânăr, chipeș, cu privirea scrutătoare, tăioasă, serios, categoric și ferm la vorbă, cu ținută vestimentară impecabilă, cu o eleganță vădită a discursului, cu distincție în mișcare și comportament, și cu pregătire intelectuală remarcabilă. Pentru calitățile sale, a fost numit numai după doi ani de activitate director al liceului, având puterea și abilitatea de a forma un colectiv didactic bine închegat, de tineri profesioniști  preocupați de perfecționare și afirmare. Doar prin învăţare omul poate da un sens vieţii, spunea Grigore Moisil. Profesorii noștri, pasionați de profesiunea lor, au știut să ne cultive plăcerea învăţării, având în vedere că învăţarea autentică e cea făcută cu pasiune.
       Profesorul Dan Cremenciuc venise la Subcetate prin repartiție guvernamentală, în 1960, pentru stagiul de trei ani obligatoriu a fi petrecut la țară… și a rămas 12 ani. Absolvent al universității ieșene a ales școala din Subcetate probabil ținând seama că exista aici stație CFR. În următorii ani, la alegerea unui post didactic în această localitate rurală mai conta un criteriu tentant: existența liceului. Cât despre condițiile din școală și cele de locuit nu se poate vorbi, erau mai mult decât modeste. Profesorii au înfruntat în acei ani, și mulți după aceea, frigul, noroaiele, lipsa apei curente, dar, în ciuda acestei stări de fapt, calitatea actului didactic a fost mereu maximă.
Mi-amintesc momentul în care ne-am dus cu serenada la domnul director, la absolvirea liceului, în 1969. Ne-a invitat în locuința sa - o încăpere aflată în incinta școlii. Profesorul sobru și sever pe care îl știam, devenise  prietenos, afectuos, senin, clad, blând. Era acum el, cel adevărat, fără masca rolurilor pe care le avea de jucat. Ne-a promis solemn că, de oriunde se va afla, va veni la întâlnirea noastră de după zece ani. Noi, absolvenții, am plecat la diferite școli… profesorul a mai rămas… trei ani.
Pentru elevii săi, profesorul şi directorul de liceu Dan Cremenciuc a fost un model de intelectual rafinat, sobru, loial, respectuos și respectat, cu pasiune pentru cunoaştere, pentru cărți, însetat de lectură, cu o ținută ireproşabilă şi cu un vocabular elevat.
A cultivat elevilor săi calități alese – mai ales prin propriul său exemplu -, gustul pentru literatura de calitate şi pentru teatru. Cumpăra tot ceea ce apărea nou în librării. Era perioada în care au început să fie republicate operele marilor clasici ai literaturii române şi ale scriitorilor interbelici, interzişi o vreme a fi citiți şi studiați în şcoală. Păstrez cu drag în biblioteca personală ediția bibliofilă a operei lui Caragiale, în patru volume, apărută în 1962 la Editura pentru literatură, dăruită de profesorul Dan Cremenciuc.
  În anul 1979, la revederea noastră după un deceniu, directorul Dan Cremenciuc nu și-a putut respecta promisiunea… Era plecat în lumea celor buni și drepți…
  Dumnezeu să-l odihnească în pace și fie-i neuitarea veșnică!


2.  Profesor  PETRU COTFAS (n. 1939):
    
Am fost repartizat la terminarea Institutului la Liceul din Subcetate, unde mi-am început cariera didactică. Aici am intrat într-un colectiv de cadre didactice cu studii universitare. Ca dascăl, am ştiut să îmi apropii elevii facându-i să înţeleagă că şcoala este o activitate plăcută şi care, făcută cu tenacitate şi dorinţă arzătoare de cunoaştere, devine utilă. Trebuie să recunosc că am avut mult de învăţat de la colegii mei: Dan Cremenciuc, Traian Ciociu, Nicolae Becze, Aurel Roman, Valer Vodă, Ştefan Popa, Emil Diţu ş.a. Recunosc de asemenea că întreg colectivul didactic de la Subcetate m-a ajutat şi în exercitarea funcţiei de director adjunct. Ce-i drept, mi-am reprezentat cu cinste colegii în faţa forurilor superioare. Mă mândresc cu faptul că niciun coleg nu a fost sancţionat pecuniar, findcă conducerea şcolii a reuşit să medieze micile derapaje inerente într-un colectiv.
Printre persoanele care m-au propus şi susţinut pentru a ocupa aceasta funcţie a fost şi directorul liceului, profesorul Dan Cremenciuc, care ştia că urma să înceapă construcţia a zece noi săli de clasă, lucrare care a şi demarat în 1965, cu fonduri puține și cu multă MUNCA PATRIOTICĂ.
La plecarea mea, în anul 1973, sălile de clasă erau date în folosinţă îndeplinindu-şi cu brio scopul pentru care au fost construite. Cu acest prim pas realizat, fiind şi consilier la Primăria comunei, mi-am exprimat dorinţa să se construiască un bloc de locuinţe pentru profesori, eu fiind nevoit să mă mut de opt ori în opt ani, la diferite gazde. Am făcut demersuri şi la Raion, dar propunerea nu a fost acceptată. Le-am comunicat că în trei ani majoritatea profesorilor titulari vor pleca. Nu m-au crezut, dar aşa s-a întâmplat: în următorii trei ani au plecat, pe rând, profesorii Aurel şi Ioana Roman, Nicolae Becze, Valer Vodă, Dan Cremenciuc, Petru şi Maria Cotfas, Maria şi Vasile Urzică, Maria Aitoneanu, Ileana Corcea ş.a
Trăiesc cu sentimentul că prin activitatea noastră, atât la catedră şi în administraţie, cât şi în plan cultural, am contribuit la dezvoltarea comunei prin educarea generaţiilor. Acesta a fost felul prin care am putut să mulţumesc părinţilor şi dascălilor mei pentru încrederea pe care au avut-o în mine.”

Tabloul primei promoții de absolvenți ai Școlii Medii din Subcetate
1964-1965
Director: prof. Dan Cremenciuc

Diriginte: prof. Traian Ciociu
Profesori: Gheorghe Cotfas, Marina Lazea, Nicolae Becze, Aurel Roman, Livia Bibu, Adrian Șuteu, Maria Urzică, Romulus Negoiță, Petru Cotfas, Ambrozie Csata, Ileana Purța (secretar), Vasile Urzică, Andrei Cotfas, Lucreția Ilisan (contabil), Timotei Ciorap

3.  Profesor VALER VODĂ :

„La Subcetate–Mureş, am avut norocul să întâlnesc un colectiv didactic tânăr şi entuziast şi m-am integrat fără dificultăți în această colectivitate stimulantă. Era în 1965. Am fost numit şi diriginte la clasa a IX-a, profil filologic. Am rămas total încântat de elevi, fii de țărani sănătoşi la minte şi la trup. După orele de curs, elevii erau pe câmp, iar seara, mulți dintre ei învățau de la lumina lămpii cu gaz. Cei mai mulți ştiau cum să învețe. Am afirmat şi atunci şi afirm şi astăzi, pe atunci, Liceul din Subcetate-Mureş era cea mai bună şcoală de profil din extinsa zonă transilvană de la Braşov, la Târgu-Mureş. Afirmația nu este o laudă gratuită, ea este susținută de rezultatele obținute de absolvenți: profesori, medici, jurişti, unii dintre ei au ajuns cadre didactice universitare.” (Convorbiri, 1, 2013, p. 210)


4. Dr. Psih. PAVEL MUREȘAN:


"Profesorul și Directorul Dan Cremenciuc era o personalitate ieșită din comun. Aparent, avea o voce pătrunzătoare și un comportament dur. În realitate, era o persoană cu o sensibilitate profundă ce inspira mult respect. O experiență pe care nu am uitat-o și nu o voi uita tot restul vieții. O singură lecție de istorie ne-a predat clasei noastre când profesorul nostru de istorie a lipsit.  Avea un dar și o putere pedagogică pe care nu le-am întâlnit niciodată. Ne-a predat Răscoala de la Bobâlna. Și acum am foarte clar în memorie vocea lui convingătoare și întreaga lecție. Niciodată nu am mai întâlnit pe cineva cu asemenea dar și empatie pedagogică. O lecție predată de el nu mai trebuia învățată sau repetată acasă. Odată ieșit din clasă, această lecție am reținut-o pentru totdeauna. Am clar și acum în memorie vocea lui, privirea lui, fața lui și conținutul lecției.   
Același lucru pot să spun și despre activitatea lui Dan Cremenciuc, ca director. S-a luptat cu pasiune pentru performanța și prestigiul Liceului din Subcetate. Il vedeam des fugind la gară cu o mapă cu documente în mâna dreaptă sau subsioară. Mergea des la ședințe la Inspectoratul de Învățământ din Miercurea Ciuc, apărând interesele școlii pe care o conducea.
Cu ajutorul fratelui lui, care era actor la un teatru din București, a procurat textul piesei "Nota zero la purtare" și pus-o în scenă cu elevii. Spectacolul a avut mare succes în Subcetate și în alte școli din județ. A cultivat cu dăruire talentele din școală. Spre exemplu, cu eforturi dar și dăruire, a adus un actor de la Teatrul din Târgu-Mureș pentru a-l pregăti pe colegul nostru Coșa Petru pentru teatru. S-a pus în scenă atunci, în anul absolvirii noastre, 1969, drama „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, apreciată la un festival de teatru de actrița Dina Cocea, președinta juriului.
Era foarte apropiat de elevi și își destăinuia, ca exemplu, momentele grele ale vieții lui și felul cum le-a supraviețuit. Astfel, ne dădea adevărate lecții de viață. Cu admirație, îi păstrez tot respectul și nu-l voi uita niciodată."


1971: Brigada artistică a Liceului din Subcetate la 
Festivalul de la Târgoviște
Prof Dan Cremenciuc, al doilea din stânga, spate

5.  Prof. GEORGETA DOBREAN ANGHEL

„Mă-ntorc în timp şi revăd aievea, ca de-atâtea alte ori, imaginea începutului de an şcolar 1960–1961. Începeam atunci clasa a V-a, eu şi colegii mei de la şcoala Hodoşa. Toți ne înscriseserăm la Subcetate după terminarea clasei a IV-a.
Priveam, cum era firesc, în toate părțile, la mulțimea din curtea şcolii: elevi, părinți şi viitorii noştri profesori. Spre noi, elevii clasei a V-a A, s-a îndreptat un profesor tânăr, care ne-a preluat şi s-a prezentat a fi dirigintele nostru. Era profesorul Dan Cremenciuc. Ne-am ataşat repede de dumnealui pentru că a ştiut să se apropie de noi şi să ne apropie de el prin tot ceea ce a întreprins în activitatea sa de dascăl: ştiință şi muncă asiduă în orele de română şi de istorie, o atentă urmărire a comportamentului nostru, în strânsă legătură cu familia, pentru o bună modelare şi formare a noastră. L-am simțit implicat în toată varietatea de acțiuni frumoase pe care le-a organizat cu noi.
Vreau însă să insist asupra pregătirii pe care ne-a asigurat-o la ore. Am simțit-o atunci, în toți anii de şcoală, şi mai târziu, la examenul de admitere în liceu, dar şi atunci când eu am reluat pregătirea la limba română pentru intrarea în facultate. Mi-a fost uşor pentru că aveam baze temeinice din şcoala generală.
Domnul profesor a fost şi directorul nostru, în anii de liceu şi directorul meu în cei patru ani de după liceu când am predat la Subcetate ca profesor suplinitor de limba română. A avut o contribuție esențială în pregătirea şi formarea mea ca viitor dascăl prin asistențe la ore, discutarea metodică a orelor de română sau dirigenție, verificarea tezelor, a sistemului meu de notare, etc. Toate mi-au folosit atunci şi mai târziu, l-am avut drept unul dintre dascălii mei mentori, model.
Au rămas fotografiile şi amintirea frumoasă a profesorului ce venea la ore aducându-ne cărți pentru lectura suplimentară, cărți care se găseau prea puține în acea vreme. Eu păstrez cartea „Legendele şi miturile Greciei antice”, frumos legată, pe care mi-a oferit-o domnul profesor mai întâi s-o citesc, apoi s-o păstrez, după ce s-a convins că am citit-o, punându-mi fel de fel de întrebări.
L-am stimat şi l-am iubit. Mi-aduc aminte că toți elevii din clasă am lăcrimat când a plecat în armată şi cât ne-am bucurat când s-a întors. Aşa eram noi, copiii profesorului–diriginte Dan Cremenciuc, şi aşa a fost, spus în puține cuvinte, profesorul Dan Cremenciuc.
Regret nespus că nu am mai avut prilejul de a-i mulțumi, de a ne exprima recunoştința şi iubirea noastră. O nespus de frumoasă, veşnică amintire şi prețuire pentru dascălul adevărat şi omul Dan Cremenciuc. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

 1963: Profesorii Romulus Negoiță, Vasile Urzică, Lucia Olteanu, Dan Cremenciuc, Livia Bibu, Ioan Tompea, Andrei Cotfas,
 Gheorghe Cotfas


6.  Ec. FLOAREA LĂCĂTUȘ URZICEANU

Păstrez și astăzi în suflet, după nenumărați ani, amintirea profesorilor mei din liceu: oameni speciali, ce păreau intangibili, pe care îi respectam și de care îmi era oarecum teamă. Directorul liceului la acea vreme era domnul profesor Dan Cremenciuc, om educat, fin, cu înfățișare plăcută. Nu am avut norocul să-mi fie și profesor în timpul liceului. Ne-am confruntat și ne-am cunoscut în timpul examenului de admitere în liceu, la proba orală de limba și literatura română. Era în 1963. Mă aflam în fața unei comisii cu niciun chip cunoscut mie, fiindcă veneam din localitatea Corbu. Am avut proasta inspirație de a dezaproba, gesticulând, o afirmație a unui viitor coleg, examinat înaintea mea. Reacția dură a unui profesor m-a făcut să cred că nu voi avea curajul să mai spun ceva când îmi va veni rândul, deși cunoșteam foarte bine subiectul : "Cântec de leagăn pentru țara sovietică", o poezie care se studia în acea perioadă. Am fost răsplătită cu un zâmbet larg. Ulterior, am aflat că persoana care m-a speriat inițial, apoi mi-a zâmbit și m-a răsplătit cu nota maximă, era însuși directorul liceului, Dan Cremenciuc.
Am locuit la internatul liceului în toți cei patru ani de liceu și făceam meditații într-o sală de curs. Directorul Dan Cremenciuc era grijuliu cu noi, preocupat de condițiile din internat, de ce mâncam, dacă mâncarea era suficientă. Mi-l amintesc pe scările liceului, la ora la care noi mergeam la meditație. Voia să știe dacă suntem toți și se supăra dacă eram gălăgioși sau îmbrăcați necorespunzător. Pentru colegii mei de clasă cu domiciliul în Subcetate, a fost un privilegiu sa le fie diriginte și profesor în gimnaziu.
Sunt convinsă că de acolo, din înaltul cerului, priveste cu mândrie generațiile de absolvenți pe care i-a îndrumat pentru a deveni OAMENI în viață.”



Absolvenții claselor a VII-a Ași B, anul școlar 1961-1962
Ilisan Lucreția - contabil, prof. - director Victor Tatu, prof. Andrei Cotfas, prof. supl. Cornelia Cotfas, prof. Dan Cremenciuc, prof. Traian Ciociu

7. Profesor IULIA DOBREANUn Dascăl pentru nemurire: Profesor Dan Cremenciuc!

Subcetate, sat mirific, leagăn al copilăriei mele, cu oameni molcomi și hotărâți, cu vorbirea plină de cuvinte arhaice, pentru care munca pământului era o datorie sfântă transmisă de la o generație la alta!  În acest colț de lume ce pare desprins dintr-o poveste, parcă nimic nu a șters urmele trecutului, poate doar anii aceștia ai democrației, când și lumea de la sate s-a modernizat și a uitat de trecutul făurit și păstrat cu atâta grijă de strămoși.
Lui, satului acesta și mentorilor săi, DASCĂLII, vreau să le aduc omagiile mele nostalgice și pline de gratitudine. Da, Lor, Dascălilor ce s-au perindat ani de-a rândul la școala devenită mai apoi Liceul Subcetate, le datorăm reușita noastră în viață, ascensiunea profesională în cele mai înalte domenii ale educației, cercetării, inovației, medicinei… Din această pleiadă de dascăli care au sălășuit vremelnic aici, veniți prin repartiție după terminarea studiilor, amintesc pe profesorii Dan Cremenciuc, Aurel Roman, Adrian Șuteu, Ioana Dobrean-Roman, Nicolae Becze, Traian Criștiu, Victor Tatu, Traian Ciociu, Livia Bibu…
Cum să nu iubești istoria când ești un copil de clasa a VII-a și ai la catedră un tânăr profesor venit prin repartiție ministerială, energic, plin de entuziasm, cu o carismă care te fascina prin felul activ în care preda istoria ce părea o poveste fără de sfârșit? L-am avut profesor și în perioada liceului până a fost numit director al instituției. Să pleci din marele târg al Ieșilor de lângă familia ta, să aduci cu tine toată știința dobândită și să o semeni cu dăruire în sufletul pur al acestor copii de munte, să prinzi rădăcini peste zece ani în această comună, aceasta înseamnă APOSTOLAT, ceea ce cam lipsește astăzi în școlile noastre… Fără prea multe materiale didactice, ne aducea, când revenea de acasă, reviste de istorie și alte materiale informative, pe care ni le oferea spre lectură, să ne mai deschidă mintea. Era dascălul unui liceu de țară ce rivaliza cu mari licee din țară, un Om ce a sfințit locul.
Exprim aceste gânduri din tot sufletul meu și toată gratitudinea mea în memoria celui ce a fost profesor și director, Domnului Dan Cremenciuc! 

8. Prof. ILEANA TARCĂU BORONEA


„Profesorul de istorie şi directorul şcolii, Dan Cremenciuc, ne impresiona cu vastele-i cunoştințe de cultură generală. Pe acest om l-am văzut tot timpul fie cu o carte, fie cu un ziar în mână, citind mereu. De pe coridorul de la etaj, îl admiram cum, în picioare, în fața liceului sau în fața internatului, citea”.


9. TRIFAN DAN-LAZĂR, matematician / consultant internaţional senior în sisteme informatice (n. 1951, Subcetate)

„Să vorbesc despre şansa pe care am avut-o când unul din profesorii noştri m-a luat pe mine şi pe un alt coleg şi vreme de 2 luni am verificat, pus în funcţiune şi învăţat cum funcționează toate aparatele din laboratoarele de fizică şi de chimie ale liceului ?
Sau despre şansa de a avea un profesor de matematică, interesat de noi, elevii, în aşa măsură încât după ore, fără să fie plătit, ne ghida în rezolvarea problemelor de la gazeta matematică ca să facă din noi rezolvitori permanenţi ai revistei?
Toate acestea înseamnă șansa de a fi avut în sat o școală cu profesori minunați, cu profesori care au fost în stare să organizeze și să ia aproape toți elevii într-o lungă excursie, traversând jumate din țară în două vagoane de tren de călători transformate în „vagoane cămine”, cu cantina după noi, cu administratorul internatului, ca să avem tot ce ne trebuie. Ne opream în gări, ne garam pe câte o linie de tren secundară și profesorii ne însoțeau să vizităm localitățile, uzine, muzee, școli, locuri speciale. Când ne-am „învățat” țara pe viu, eram prin clasa a 3-a, cred.” (2014, ville de Quebec, Canada)

10. Inginer IOAN VOAIDEȘ:

  Am fost tot mereu binecuvântat de profesorul meu de istorie, Cremenciuc Dan. Parcă venea dintr-o altă lume, acolo unde oamenii își vorbeau, se comportau și înțelegeau lucrurile altfel.
În acest context m-a ales să fiu parte din piesa de teatru ,,Nota zero la purtare”. Eu n-am înțeles niciodată pentru ce m-a ales, dar dumnealui ne vedea  altfel decât toți ceilalți.
Am petrecut la internat cei patru ani de liceu și, fiind la meditație, într-o după masă am făcut ceva nepotrivit, cineva m-a pârât domnului director care m-a chemat la dumnealui, dar mie mi-a fost frică să merg… a venit dumnealui în sala de meditație... Am fost atât de inhibat, încât n-am putut scoate niciun cuvânt la întrebările pe care mi le-a pus. Astfel, cred acum, că mi-am manifestat respectul înrudit puternic cu dragostea ce i-o purtam...
A încheiat cu fraza: ,,Vedeți că, dacă nu vine Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed!” și ne-a părăsit...
Atunci nu am înțeles mare lucru din tot ceea ce mi s-a întâmplat,  dar apoi, Dumnezeu mi-a arătat că întotdeauna ne dă niște suflete care să ne ridice și profesorul-director Dan Cremenciuc a fost persoana lângă care te simțeai în siguranță... Probabil că în acel moment s-a decis cine va fi persoana pentru rolul lui Daniel din piesa de teatru...
Dumnezeu să binecuvânteze pe toți urmașii fostului nostru Director...!

11. Profesor EMILIA DOBREANU MARICA, Aduceri-aminte

Fiecare dintre noi venim în lume purtând o zestre genetică arhetipală - moștenire a străbunilor și a părinților, devenind apoi în timp suma tuturor   celor care ne-au educat și format pentru viață; desigur străduința personală fiind decisivă. 
Privind în urmă prin vârstele de poveste ale anilor de școală,  în clasa a V-a, munca blândei noastre învățătoare, Maria Cotfas, a continuat cu momentul fast al întâlnirii cu  tânărul profesor de română și istorie, Dan Cremenciuc, ieșit de pe băncile universitare ale Iașului și venit la școala din Subcetate.


La începutul anului școlar, am aflat că ne va fi și diriginte, chiar din prima oră de dirigenție făcându-ne pe toți să ne apropiem sufletele de tinerețea lui, prin glumele pe care le spunea, sub aparența sobrietății, în timp ce făcea apelul pentru a ne cunoște. Am ieșit din clasă înseninați, parcă altfel de cum eram,  după ce inima ne fusese cât un purice în fața necunoscutului. Cu timpul, așteptarea zilelor de început  a anilor de școală a devenit apoi nerăbdare de a merge la școală, fermecați de frumusețea orelor de română, istorie și dirigenție.
Aceste zile în care am rememorat i tempi passati, mi-au readus în suflet  vraja de altădată de a merge la școală, încât la sfârșitul fiecărui an școlar mă gândeam ce mult mai e până la următorul 15 septembrie. Salvarea mea era pasiunea de a citi, născută în suflet de draga noastră învățătoare și accentuată apoi de orele de română și istorie  ale celui care încet-încet devenea model, prin faptul că dincolo de îndemnurile de a citi, de a descoperi  miracolul lumii, ne impresiona prin cultura sa vastă și prin faptul că oriunde îl întâlneam, pe coridor, în curtea  ori în fața școlii, așteptându-ne, purta în mână o carte sau o revistă. Imaginea aceasta îi conferea prestanță.  Îl făcea  atotștiutor.
În prima vacanță de vară am trăit într-o lume fabuloasă a Greciei și Romei Antice : Aristofan, Eschil, Euripide, Sofocle, Homer cu Iliada și Odiseea, legendele și miturile Olimpului, Vergilius cu Eneida sunt autori și cărți  care alături de Povești nemuritoare și operele scriitorilor români m-au însoțit la muncile câmpului sau cu animalele la păscut. Eram îndrăgostită de antichitate și îmi imaginam să fiu profesor de literatură, istorie sau arheolog. Ce căi de lumină a deschis profesorul în mintea și trăirile mele! Se crease între profesorul-diriginte și elevii săi o legătură atât de puternică, încât, la un moment dat, când a trebuit să plece într-un stagiu militar, plângeam toți prin toate colțurile de parcă  murise cineva din familie. Apoi, dirigintele nostru a fost numit director, semn al aceleiași dăruiri și competențe.  Am pierdut privilegiul celui care ne antrena de aproape în concursuri de cunoștințe, programe artistice, excursii, dar și ca director era temeinic în tot ce făcea. A organizat o excursie în care elevii au colindat țara în vagoane de tren, un act de curaj să pleci cu elevi de gimnaziu două săptămâni în care să-i faci să descopere pe viu tărâmuri de viață și cultură.  Și acum pentru mine Muzeul Antipa, Muzeul de Artă, spectacolul de circ și cel de teatru văzute în București sunt vii, la fel Sinaia cu Castelul Peleș, Doftana, orașul Brașov. Am mers în această excursie datorită dirigintelui care, lovindu-se de neîncrederea părinților în a accepta, a rămas acasă la noi o seară până noaptea târziu, spunându-i tatălui: „Nene Dobrene, mă culc aici, stau până dimineață,  când cred că veți zice Da!”
Îmi trec prin minte multe imagini în care silueta dirigintelui sau directorului se plimbă prin sălile de clasă, prin sat, cu un palton neîmbrăcat, doar așezat pe umeri, și un fular aruncat spre spate, mereu cu o carte în mână, priveghind la tot ce s-ar putea numi „imperiul” său școlar. Era omul care își însuflețea colectivele de profesori și elevi, astfel că gimnaziul și apoi liceul din Subcetate deveniseră etalon la concursurile pe materii, olimpiade sau manifestări artistice.  Într-o asemenea ambianță, ca elevă în clasa a IX-a, am reușit să obțin Locul I pe Regiunea Mureș la olimpiada de limba și literatura română, iar la terminarea liceului, am ales să urmez studii filologice la Universitatea clujeană „Babeș-Bolyai”.
Am aflat apoi că profesorul și directorul nostru a plecat din Subcetate, stabilindu-se în Brașov. Nu după mult timp a venit vestea care ne-a îndurerat pe toți că a trecut la cele veșnice. Mult prea devreme...

În aceste zile, distinsa profesoară Doina Dobreanu mi-a creat emoții deosebite, spunându-mi că dorința fostului nostru profesor de a avea un copil, dorință care-i pustiise viața, se împlinise, existând un alt Dan Cremenciuc care îl fericise timp de trei ani, înaintea marii treceri...

Domnule Dănuț Cremeniciuc, Doamnă Liliana,

Mă bucur că existați și din experiența vieții mele vă spun că în toate câte ne sunt hărăzite e o noimă, neștiută de noi, al cărei înțeles îl vom afla cândva.
De la trei ani ați trăit fără prezența celui care ne-a încântat pe noi în copilărie și adolescență, al cărui sprijin l-am simțit la fiecare pas. Sunt sigură, însă, că spiritul său există nu departe de Domniile Voastre și vă veghează să puteți trece cu bine prin toate . Vă spun acestea și pentru că la un moment dat al vieții mele, am avut un vis fără să mă fi gândit la tatăl Dumneavoastră, dar care și-a manifestat premonitoriu prezența.
Era în Ajun de Paști, în 1998. Tata era bolnav, iar mama mi-a telefonat să merg acasă pentru a-l aduce la spital la Tg. Mureș.
Trebuia să mă scol noaptea să merg la tren. Înainte doar cu câteva minute de a suna ceasul m-am trezit brusc și mi-am dat seama că nu va fi bine cu tata. Domnul profesor Cremenciuc se afla în relații bune cu părinții elevilor, cerându-le ajutorul pentru bunul mers al școlii. Cu tata pot spune că era într-o relație aproape de prietenie.
Visul meu se petrecea în centrul orașului Tg. Mureș, în fața Catedralei Mari, unde înconjurate de paravane albe erau așezate mese lungi de la care se ridicase multă lume ce participase la un praznic. Stăteam în fața meselor și deodată a intrat în perimetrul acela Domnul profesor cu paltonul și fularul pe care le păstram în amintire, spunându-mi : „- Bună, fato!... Tare mi-e foame!” Realizam în vis că vorbeam cu cineva plecat Dincolo. M-am uitat prin vase, zicându-i că îmi pare rău, dar nu mai e mâncare, doar puțină ciorbă de fasole boabe (mâncarea preferată a tatălui meu). A mâncat , precizând că e foarte bună. Căutam în jur dacă nu mai pot să-i ofer ceva, iar când mi-am întors privirea nu mai era. Plecase. Visul cifrat și-a dezvăluit sensul peste o săptămână când tata a decedat. Așadar, fusese premonitoriu. Spiritul tatălui Dumneavoastră m-a avertizat despre ce va urma: mesele întinse, ușa deschisă a catedralei, ciorba preferată a tatălui meu, albul și El care venea de Dincolo.
Dar cred că Dumneavoastră sunteți deja convinși de existența spiritului și probabil ați avut și experiențe în acest sens. Cereți-i mereu sprijinul și o să vi-l dea. Prea ați fost așteptat, legându-vă, astfel, o mare dragoste.
Ar fi multe, multe de spus despre Omul și Oamenii care ne-au luminat devenirea. Cuvintele pălesc în fața faptelor și jertfei lor. Sufletul nostru le rămâne recunoscător. Dumnezeu să-l veșnicească pe Domnul Profesor în lumina ocrotitoarei iertări!
Cu afecțiune,
 Prof. Emilia Dobreanu Marica – Tg.Mureș

EPILOG

„Sărut mâna, doamna Dobreanu, voiam să vă spun că i-am povestit mamei mele și i-am arătat și mesajele din partea dumneavoastră. Am fost foarte impresionați amândoi.
Mama a rămas văduvă la doar 30 ani și jumătate, când a decedat tatăl meu, la doar 40 ani și jumătate. 
Atunci, aveam doar 3 ani, fiind născut pe data de 24 februarie 1975, în Brașov. Mama nu s-a recăsătorit și a preferat să mă crească singură. Mama mea, Cremenciuc Liliana, m-a crescut și îngrijit singură, după decesul tatălui meu din data de 28 februarie 1978. 


A fost profesor de limba română peste 35 ani la un liceu din Brașov, unde a fost foarte apreciată de foștii săi elevi. S-a pensionat în septembrie 2007, deși ar fi dorit să mai predea elevilor săi frumoasa limbă română încă câțiva ani. Dar în acea perioadă, legea te obliga să te pensionezi la 58 ani. Mamei mele i s-a mai aprobat prelungirea continuării activității cu doi ani, peste limita vârstei pensionării din acea perioadă.
Vă urez multă sănătate și o zi bună în continuare! Doamne Ajută !”

„Vă mulțumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase, de apreciere pentru soțul meu. Ieri am fost foarte răvășiți amândoi, eu și fiul meu. Când i-am văzut fotografia m-a inundat plânsul. Pe noi ne-a unit dragostea pentru literatură, istorie, filozofie, pentru meseria de dascăl. Toate acestea, copilul și idealurile comune s-au contopit într-o dragoste mare, dar în scurt timp ne-a despărțit moartea, fizic, nu și spiritual. Mi-a rămas Dănuț, un copil deosebit de bun, care-i seamănă în multe privințe, este iubit și apreciat de toată lumea.
Misiunea mea în această lume a fost să îmbogățesc mintea și sufletul elevilor mei, să le vindec suferințele, așa cum și ei au făcut-o, când a fost cazul. Este o iubire și o îmbogățire reciprocă.
Vă îmbrățișăm cu drag, Liliana și Dan Cremenciuc.”




Zodia Fecioarei

                     de Liliana Cremenciuc


       Osânda mi-e scrisă-n destin
     M-am născut într-o zodie de chin,
     Când Fecioara se-mbracă-n frunziș
     Și toamna coboară-n desiș.

Natura-i cu pântecul plin
Și ceru-i înalt și senin,
Păsări în stoluri s-adună
Punând peste vârfuri cunună.

Pământul devine altar,
Primește tot rodul în dar,
Izvoarele-n brațe de-argint
Cuprind rotunjime-n alint.

Fecioara revarsă prin minte
Har și iubire-n cuvinte,
În suflet adună poveri,
Osânde cu grele dureri.

Mă doare ce-n tine frământă,
Mi-e bine când soarta te-ncântă,
Mi-e greu când durerea te-apasă,
Îți iubesc privirea sfioasă.     21 septembrie 2019


24 februarie, ziua in care am dăltuit, in timp, viață din iubirea noastră, din aspirația spre înălțimi si neuitare, spre adâncul marii, spre freamătul ei plin de sensuri si zvârcoliri. Aceasta viață, această minune a eului nostru este DAN, suflet ales, generos ,empatic, credincios (așa cum sunt o parte din zodia Peștilor), uitând, deseori de sine pentru a face bine semenilor săi, el însuși trebuind sa lupte pentru propria-i viața. EL e sufletul sufletului meu, raza mea de soare din lumina existentei, sensul universului meu terestru! La mulți ani, copilul meu drag si bun! Dumnezeu sa te ocrotească!!!!!


Tot februarie...28, în urmă cu 42 de ani, din cer s-a stins o stea, era steaua lui și steaua mea! Mi-a ars în palme, în suflet și gând, m-am întrebat dacă a doua zi mai fi-vor toate câte sunt, dacă mai răsare soarele pe acest pământ fără el, iubitul, soțul și tatăl copilului meu. Profesor de istorie, iubit de elevi, erudit, cum afirmă chiar ei, ținuta impecabilă, altruist, a lăsat în urmă durere, dor fără margini și mai ales, un copil fără tată! Dănuț îi poartă numele, îi seamănă la chip, la suflet, dar rătăcește în el obsesivul "tata"! Dumnezeu să te odihnească în lumina împărăției sale!!!!



ÎN GOLUL DIN ADÂNCUL MEU


Azi m-am chemat la vorbitor,
Vreau să vorbesc cu mine.
M-am înstrăinat de tot,
De toate și de tine...

Cândva eram bun orator,
Cuvintele-mi rodeau în minte
Si-n fluxul vrajei de idei,
Ademeneam, prin magicul condei,
Pe toți, pe toate și pe tine...

Astăzi cuvintele-au plecat,
De ele m-am îndepărtat
Si-n golul din adâncul meu
Îl simt venind pe Dumnezeu.

Mi-aduce-n dar, la vorbitor,
Cuvântul simplu, născător
De tot, de toate și de mine,
Arzând în suflet și pe tine...


Liliana Cremenciuc, 2 iulie, 2019, Brașov