Profesor la Subcetate între anii
1961-1965
„Originar de pe meleagurile lui G. Coşbuc şi
L. Rebreanu, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, profesorul
de limba şi literatura română Traian Ciociu a condus, ca diriginte, prima clasă
de liceu, cu un efectiv de 41 de elevi, pe care, timp de patru ani, i-a modelat
cu migală de artizan, cu răbdare şi exigenţă, cu blândeţe şi severitate, elevii
săi dovedindu-se a fi una dintre cele mai bune promoţii ale liceului. I-a învăţat
pe elevii săi să preţuiască virtutea, care îl „face pe om raţional,
circumspect, înţelept, chibzuit, gânditor, brav cugetat, onest, fericit,
plăcut, veridic şi erou în toate privinţele.” (Baltasar Gracian).
Profesorul Traian Ciociu avea o înfăţişare
plăcută, vorbea elevilor săi convingător, cu patos, avea acel har dat de
Dumnezeu unor profesori de a capta atenţia elevilor şi a-i stimula la
învăţătură. Făcea întotdeauna lecţia cu plăcere, degajat. Chipul i se însenina
când elevii răspundeau bine şi frumos, dar când era nemulţumit îşi încrunta
sprânceana şi era suficient pentru a transmite un fior de jenă în tinerii săi
interlocutori.
I-a învăţat pe elevii de liceu minunatele
dansuri populare româneşti de pe Mureş şi de pe Someş, caracterizate prin
vitalitate, exuberanţă şi dragoste de viaţă, trăsături pe care le-a insuflat şi
pe această cale şcolarilor. A organizat excursii spre a cultiva în cei tineri
dragostea faţă de frumuseţile ţării, respectul pentru istoria şi cultura
naţională, gustul pentru frumos.
Chipul senin al profesorului, căldura
glasului şi a sufletului său au contribuit în a-i ajuta pe mulţi dintre elevii
săi, urmându-i exemplul, să descopere nobleţea profesiunii de dascăl şi să o
îmbrăţişeze ca educatori, învăţători, profesori pentru învăţământul gimnazial,
liceal şi universitar.
Profesorul Traian Ciociu s-a întors pe
meleagurile natale, stabilindu-se la Sângeorz-Băi, unde şi-a continuat activitatea
didactică până la pensionare, dar a revenit cu drag la Subcetate de fiecare
dată când a fost invitat la întâlnirile organizate de foştii săi elevi.
Prof.
Doina Dobreanu
Pe
domnul profesor Traian Ciociu l-am avut dascăl în primii ani de liceu. Ne-a pus
bazele teoriei literaturii şi ale unei părţi din literatura română. Mi-l
amintesc oferindu-ne informaţii bogate, clar şi explicit, cu o voce profundă,
răsunătoare, foarte exigent, atent la fiecare dintre noi, la modul de a formula
şi a expune subiectul. Ne citea fiecare fragment literar cu dicţie şi gesturi
inconfundabile. Era o plăcere să-l urmăreşti. Avea talent actoricesc. De altfel
a jucat şi în piese de teatru puse în scenă în colaborare cu alţi dascăli şi
părinţi de-ai noştri.
Nu
voi uita nicicând, de exemplu, felul în care ne-a predat „O scrisoare pierdută”
de I.L.Caragiale. Ne-a făcut să înţelegem această operă, să pătrundem în
subtilităţile comicului caragialian, preluând rolul personajelor, accentuând
replicile semnificative, de substanţă.
Domnul
profesor venea dintr-o zonă folclorică bogată. Format în spiritul respectului
şi al dragostei pentru obiceiuri şi tradiţii populare, s-a ocupat de pregătirea
formaţiei de dansuri populare a liceului, foarte apreciată la faza regională a
concursului interlicee de la
Târgu Mureş, prin cele opt jocuri legate într-o suită
frumoasă, patru din zona Sângeorzului şi patru din suita locală de pe Mureşul
Superior. A contribuit mult la formarea noastră în spiritul dragostei de tot
ceea ce e reprezentativ pentru neamul nostru românesc. Ajungând profesoară, am
reluat exemplul domnului profesor şi am pus în scenă suita de jocuri româneşti,
la Subcetate
şi apoi la Hodoşa,
în colaborare cu alţi doi colegi, foşti elevi şi dansatori ai liceului.
L-am
revăzut pe domnul profesor doar la întâlnirile organizate la liceu… Toată consideraţia
mea pentru profesorul de limba şi literatura română Traian Ciociu şi o sinceră
recunoştinţă pentru partea care i-a revenit în instruirea şi educarea
generaţiei mele.
Profesor
Georgeta Dobrean
Fragment
din cartea LICEUL DIN SUBCETATE LA 50 DE ANI, Coordonatori: profesori Doina
Dobreanu, Vasile Dobreanu, 2011
Profesorul Traian Ciociu cu clasa sa de absolvenți în anul 1965
Profesorul
Traian Ciociu
a
plecat într-o lume mai bună
Iată, a venit rândul să ne despărțim de una din personalitățile de seamă
ale orașului Sângeorz-Băi, profesorul de limba și literatura română de la
Liceul „Solomon Haliță”, Traian Ciociu.
Pentru generațiile de elevi cărora le-a predat sau le-a fost și diriginte,
acest om va rămâne în amintirea lor drept un dascăl aspru, exigent, dar onest,
care a respectat valorile și a tolerat cu îngăduință mediocritățile. Trebuie să
știți că el niciodată n-a vrut să se arate sensibil, sentimental, deși în
străfundul sufletului său era. Cei care l-au cunoscut mai de aproape știu acest
lucru. Știu, de asemenea, și că Traian Ciociu a iubit viața ca nimeni altul,
iar prezența sa în orice colectivitate era binevenită. Contrar aparențelor,
și-a pus sensibilitatea sub controlul rațiunii de parcă el ar fi predat
științele exacte. N-a vrut să fie considerat un om bătrân nici chiar după ce
s-a pensionat. Optimismul și entuziasmul său tineresc a molipsit de fiecare
dată colegii alături de care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață. Un
lucru mai puțin cunoscut din existența
sa este acela că, de-a lungul carierei sale de formator de caractere și
cunoscători ai limbii și literaturii române, profesorul Traian Ciociu a
colecționat cărți vechi religioase pe care le-a donat cu generozitate Muzeului
de Artă Comparată al orașului.
După 1989, în calitate de director al acestui liceu prestigios care a dat
țării oameni de seamă în toate domeniile s-a dovedit un bun manager, multe din
realizările sale vor rămâne întru eternitate pentru posteritate. Sunt convins
că urmașii săi vor continua să trăiască în respectul valorilor în care a crezut
părintele lor și-i vor păstra vie memoria și de acum înainte. Bunul Dumnezeu să
te ierte și să te odihnească în pace, dragă Traiane!
Profesor Icu
Crăciun
Publicat
în „Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, Joi, 10/25/2018
Rămas
bun, domnule Ciociu!
Nu mi-am imaginat acum 22 de ani, când am venit la Liceul Teoretic
”Solomon Haliță” și l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul profesor și
director Ciociu Traian că voi ajunge să-i aduc un ultim omagiu în numele școlii
noastre și al colegilor. L-am cunoscut poate mai puțin decât aș fi vrut, pentru
că dânsul s-a pensionat în 1999, dar impresiile lăsate de personalitatea lui
debordantă și de temperamentul lui vulcanic sunt și astăzi pentru noi la fel de
vii și de puternice. Ce poți să spui despre un om când acesta nu mai este, ca
să fii sigur că ai spus totul? Cuvintele, oricât de frumoase și încărcate de
semnificație ar fi, sunt totuși prea sărace pentru a cuprinde cu adevărat
complexitatea vieții unui om.
Voi începe prin a
relata spusele domnului prof. univ. Leicu, prieten de o viață cu domnul Ciociu,
care își cere iertare că nu a putut fi de față ca să își ia rămas bun,
dar vârsta și sănătatea nu i-au permis. S-au cunoscut în perioada de studenție,
1954-1958, când dl. Ciociu urma secția de Română- Istorie, iar dl. Leicu pe cea
de Istorie –Filosofie, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca.
Au fost și colegi de armată și s-au reîntâlnit mult mai târziu, la
examenul de grad la facultate, unde dl. Leicu, care făcea parte din comisie, a
rămas impresionat de calitatea răspunsurilor și de maturitatea și eleganța
exprimării domnului Ciociu. În anii ’80 domnul prof. univ a fost președinte al
comisiei de bacalaureat la Sângeorz-Băi, și a fost plăcut surprins de clasa de
seral de atunci, formată din muncitori și mineri, care nu se deosebeau de clasa
de liceu de la zi, prin răspunsurile date la examenul de limba și literatura
română. Felul în care aceștia au înțeles mesajul literar și recitarea poeziei
au constituit dovada faptului că domnul prof. Ciociu a știut să sădească în
sufletele elevilor sensibilitatea pentru frumos, poezie și literatură. Domnul
profesor avea harul de a se apropia de elevi și de a le inocula sensibilitatea
și preocuparea pentru literatură.
Avea un suflet de poet, de artist, și era preocupat de adunarea cărții de
calitate. Și pentru că l-a iubit pe Eminescu și i-a făcut pe elevi să-l
iubească la fel de mult, cred că nu este exagerat să-i dedicăm un ultim poem,
cu care să plece în eternitate:
“Lumea
toată-i trecătoare,
Oamenii
se trec şi mor
Ca
şi miile de unde,
Ca
un suflet le pătrunde,
Treierând
necontenit
Sânul
mării infinit.
Numai
poetul,
Ca
păsări ce zboară
Deasupra
valurilor,
Trece
peste nemărginirea timpului:
În
ramurile gândului,
În
sfintele lunci,
Unde
păsări ca el
Se-ntrec
în cântări.”
(Numai poetul )
Pe de altă parte, a fost singurul cadru didactic din istoria
liceului, care în 1990 a fost ales democratic în funcția de director, în
unanimitate de către colegi și elevi și a avut cel mai lung mandat, până în
1999. Liceul a avut de câștigat în privința seriozității și a preocupării
pentru educația patriotică a elevilor, educație care astăzi, din păcate se face
prea puțin. Dumnealui i se datorează alegerea lui Solomon Haliță ca patron al
liceului, ridicarea bustului și discursul ținut cu acest prilej de dl. prof.
univ Vasile Fanache, de la Facultatea de Litere din Cluj, specialist în
literatura română, discurs care a relevat importanța personalității lui Solomon
Haliță.
Domnul prof. Ciociu
Traian a fost un om al școlii, devotat educației și ideii patriotice, înzestrat
cu talentul și calitățile cerute de profesia de dascăl de literatură română.
După fapte, a fost și un om al cetății. Cei care l-au
cunoscut, știu că nu a refuzat niciodată ajutorul nimănui, că nu era legat de
bunuri materiale și era generos cu ceilalți. A sprijinit, așa cum a spus și
părintele Jarda, ridicarea Bisericii Greco –Catolice și i-a oferit loc de
adunare și rugăciune atunci când nu avea.
A știut să unească un colectiv de profesori, să nu facă
diferențe între ei și să nu poarte pică nimănui. Dacă ne mai certa așa
părintește, urma celebra replică ” Te-ai supărat, pârlit? Hai să te pup! ”și
asaltat de pecetea celor două mustăți ce era să mai zici? Întotdeauna de
1 martie, nu știu cum făcea, chiar dacă afară era încă zăpadă, ne aștepta pe
noi fetele cu ghiocei, și cu flori de 8 martie. Știa să ne facă primăvara mai
frumoasă, nu era niciodată supărat la școală și ne molipsea cu energia și
optimismul lui. Elevii care l-au avut ca profesor l-au iubit și au iubit
literatura datorită dumnealui, colegii care l-au avut ca director l-au îndrăgit
la fel pentru atmosfera din școală, pentru profesionalism și dedicație. Și până
la urmă, omul nu moare atâta timp cât cei rămași în urma lui îi păstrează vie
amintirea faptelor sale.
Știu că de undeva de sus acum mă privește și se pregătește să
ne spună tuturor, zâmbind pe sub mustăți, ca în vremurile bune, ”Mi se
pare c-a sunat!”. Și noi îi răspundem invariabil, ca de fiecare dată, ”Numai vi
se pare!”
Vi se pare, domnule profesor și domnule director că a sunat. A
sunat doar pentru ca trupul dumneavoastră să părăsească această lume și să se
întâlnească cu Nicu Pop, cu Tăutu și cu Pop V., la o șuetă.
Spiritul dumneavoastră nu pleacă nicăieri, rămâne aici, alături de
cel al lui Solomon Haliță, la noi la școală, alături de elevi și de profesori.
În numele Liceului
Teoretic Solomon Haliță și al tuturor colegilor și al dascălilor care v-au
cunoscut, vă spun rămas bun și Dumnezeu să vă odihnească în ceruri!
Prof. Varvara Mititean
Director- Liceul
Teoretic ”Solomon Haliță”
Sângeorz-Băi
Publicat în
„Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, 10/30/2018
Album fotografic de la întâlnirile profesorului Traian Ciociu cu elevii clasei sale de la Liceul din Subcetate
(1975, 1985, 2005)
După zece ani: 1965-1975
După 20 de ani: 1965-1985
După 40 de ani: 1965-2005
NOTA BENE:
Aducem mulțumiri domnului magistrat Traian-Miron Ciubucă, din Bistrița, pentru materialele dedicate profesorului Traian Ciociu, publicate în cotidianul, „Răsunetul”, cu mențiunea:
Din această publicație locală am aflat și eu ca a murit prof. Traian Ciociu din orasul Sângeorz-Băi, care a profesat câțiva ani ( în anii '60 ) și la Liceul din comuna Subcetate . Vă trimit ce am găsit. Eu l-a cunoscut în timp ce eram student, iar el era profesor la liceul din comuna noastră.
Apoi, dupa ce m-am stabilit la Bistrița, ne-am întâlnit de multe ori, inclusiv în Sângeorz-Băi, unde el era stabilit cu familia și slujba.
A ramas tot timpul omul plăcut, vesel si sociabil, așa cum l-am cunoscut în Subcetate. Ultima oară când ne-am văzut era în anul 2000 sau 2001, cand mi-a facut o vizită la birou. Spunea că se stabilise în Constanța....Dumnezeu să-l odihnească! Să-i fie țărâna ușoară!