luni, 20 mai 2019

Noaptea Muzeelor în Cluj-Napoca la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi la Muzeul de Artă din Palatul Bánffy, de Cosmina-Marcela Oltean



      Anul acesta de Noaptea Muzeelor am avut ocazia de a vedea cum organizează clujenii acest important eveniment cultural. Deşi au pregătit un amplu program în care s-au implicat 17 instituţii culturale, zona la care am rămas a fost cea din centru. Am făcut un tur al Departamentului Foto-Video al Universităţii de Artă şi Design, care a pregătit publicului o expoziţie foto-video foarte vastă în care au expus profesori, absolvenţi şi studenţi ai acestui department. Fosta Casă a Modei de pe str. Bariţiu a găzuit un mare număr de lucrări în numeroasele sale încăperi. De aici am plecat spre Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Oferta expoziţională a acestui muzeu a fost deasemenea foarte bogată, cuprinzând 5 expoziţii pe diferite teme. Expoziţia “Incursiuni dacice în spaţiul virtual” are un caracter real şi virtual, cuprinde vase ceramice, obiecte de fier, bronz, sticlă, dar şi de metal preţios. Totodată, vorbim despre o expoziţie interactivă, care apelează la tehnologie pentru a crea publicului o experienţă inedită. Expoziţia “Cornul abundenţei. Luxul în lumea nobiliară transilvăneană” reuneşte obiecte de vestimentaţie, bijuterii şi nu numai, menite să reflecte lumea nobiliară din Transilvania premodernă. Celelalte expoziţii sunt: “Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX”, “O prietenie regală: Grigore Antipa şi regii României – 1892-1944” şi “I want to belive”, expoziţie din programul Festivalului Internaţional de Ceramică Contemporană – Caolin, ce cuprinde artefacte din lut încadrate în epoca neolitică. Alte artefacte ca acestea s-au mai prezentat la Turnul Croitorilor (Centrul de Cultură Urbană), o altă locaţie cuprinsă în circuitul Nopţii Muzeelor, unde s-a desfăşurat de fapt acest festival de ceramică. Atmosfera a fost una aparte pentru că în gradina interioară a muzeului a avut loc şi un recital de muzică şi poezie renascentistă, susţinut de solişti ai Operei Naţionale din Cluj.

În continuare am mai făcut un tur al Muzeului de Artă din Palatul Banffy, care a optat pentru o prezentare inedită a colecţiei din Galeria Naţională: pe lângă pictură şi sculptură, publicul numeros a avut întâlnire cu muzica şi dansul. Echipa din cadrul muzeului a decis să propună o îmbinare a acestor arte, pe care să le aducă mai aproape de vizitatori, oferindu-le o experienţă cum poate n-au mai avut. În comportamentul publicului am remarcat implicare şi emoţie. Muzeul de Artă din Piaţa Unirii a pregătit 5 expoziţii. Proiectul “O noapte la Palat” este acela în cadrul căruia s-a creat o îmbinare între arte vizuale, muzică, dans şi scriere creativă. “Galeria Naţională a Muzeului de Artă Cluj-Napoca” oferă o imagine panoramică asupra evoluţiei mişcării artistice naţionale pe parcursul secolelor XVI-XX, cu accent pe zona Transilvaniei. “Raul şi Faun” este o expoziţie temporară de pictură semnată de artistul clujean Călin Raul Anton, “Sinteza retrospectivă Balázs Péter (1919-2003) cuprinde 50 de lucrări de pictură şi grafică. “71 de ani de la proclamarea Independenţei Statului Israel” este o expoziţie cu caracter documentar-istoric ce cuprinde piese unicat de filatelie, fotografie, cărţi poştale, numismatică şi documente istorie din colecţia privată Andrei Klein.

Muzeul contemporan încearcă prin astfel de activităţi inedite să raspundă aşteptărilor publicului de azi, lucru nu prea uşor. Caută sa-şi păstreze publicul şi să câştige public nou prin intermediul unor astfel de experienţe în cadrul muzeal.







Foto şi text: Cosmina Marcela OLTEAN

joi, 2 mai 2019



Leonardo, artist-cercetător şi om al cunoaşterii universale – Cosmina Marcela Oltean



500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci


În urmă cu 500 de ani, la castelul din Clos Lucé, Franţa, se stingea din viaţă artistul şi omul de ştiinţă Leonardo da Vinci. A trăit 67 de ani, dar a lăsat în urmă atâta cunoaştere, încât e greu de imaginat că un om poate într-adevăr să muncească, să descopere lucruri neştiute şi să acopere domenii atât de diverse într-o singură viaţă. Leonardo este fără îndoială o personalitate aparte, desprinsă parcă din altă lume. Majoritatea artiştilor sau intelectualilor sunt cunoscuţi pentru ceva anume, pentru o realizare aparte. În general asociem un nume cu o mare descoperire, cu o operă, dar când vorbim de Leonardo nu ştim exact unde să-l încadrăm. Chiar în ceea ce priveşte arta, el nu a fost ca alţii - un pictor sau un sculptor, el a fost pictor, sculptor, architect, poet, musician, filozof, dar şi inginer, matematician, astronom, inventator şi nu numai. A fost un artist universal, dar şi un om de ştiinţă universal.
În vasta problematică a artei contemporane vorbim despre arta ca cercetare, despre cercetarea artistică, cercetare în artă sau cercetare prin artă şi despre artistul-cercetător care face artă în mod interdisciplinar. Artistul zilelor noastre nu mai este un om care desenează, pictează ori sculptează “frumos”, ci un om intelectual, preocupat de problematici sociale şi politice, un om ce caută să pătrundă în domenii de cunoaştere diverse, pe care să le anexeze artei. Acesta e artistul care va scrie istoria artei de mâine. Dar iată că Leonardo făcea acelaşi lucru în urmă cu mai bine de 500 de ani, el fiind primul artist-cercertător, iar prin asta este un artist cât se poate de actual, deşi vorbim de un interval de câteva secole. În aceeaşi categorie mai putea intra doar rivalul său, Michelangelo. Artistul contemporan bine ancorat în realitatea zilelor noastre, a înţeles că teoria şi tehnica artistică nu sunt limitele în care se încadrează munca sa, că pentru a face artă nouă şi relevantă, el trebuie să treacă mult peste aceste graniţe. Nu putem spune dacă la fel gândea şi Leonardo atunci, dar un lucru e sigur: facea ceea ce încearcă mulţi artişti azi, iar curiozitatea şi setea lui de cunoaştere au fost nemărginite, altfel îmbogăţind ca nimeni altul cultura universală.
Cu toate că intrarea artistului în zona cercetării s-a produs relativ recent, gândindu-mă la Leonardo, nu pot să nu fac asocieri între artistul-cercetător contemporan şi artistul-cercetător din Renaştere, să văd atâtea puncte comune, precum şi faptul că ambii contribuie semnificativ la cunoaşterea în sens larg.


 Câteva note despre începuturile lui Leonardo


Cu toate că e bine cunoscut pentru spiritul său universalist, Leonardo a fost şi va fi mereu întâi de toate pictor şi principala figură a perioadei de apogeu a Renaşterii italiene. Leonardo di ser Piero da Vinci s-a născut în 1452, între Florenţa şi Pisa, la Vinci. Se ştiu puţine despre studiile sale. Se pare că a intrat în atelierul lui Verrocchio prin 1470. Începând din 1472, numele său figurează în registrul pictorilor, ca membru important. Se spune că a atras privirile tuturor, atenţia rivalilor şi chiar invidia maestrului său încă de la prima operă. Încă din prima perioadă a vieţii, Leonardo e nu numai pictor, ci şi sculptor, architect şi savant. Pe la vârsta de 30 de ani era stăpân pe talentul său. Din perioada de la Milano, marea sa operă e “cina cea de taină”, la care a lucrat mulţi ani la Mănăstirea Santa Maria delle Grazie. Primele sale opere s-au pierdut aproape toate şi se cunosc mai mult din descrierile lui Vasari. Dar aceste descrieri dovedesc faptul că, încă de timpuriu, în artist îşi făcea apariţia savantul. Tot Vasari povestea în scrierile sale că Verrocchio a hotătât la un moment dat să nu se mai atingă de penson “de ciudă ca un copil (Leonardo) îl întrece”.
Leonardo schimbă sensul şi semnificaţia picturii ce-l precedase. Imaginea nu mai e o problemă de circumscriere, compoziţie şi de distribuire a luminilor, ca la Alberti. Pictura, credea Leonardo, e o filosofie. În interiorul său primul instinct e al artistului ce caută sinteza frumuseţii, iar al doilea e al savantului, care urmăreşte adevărul în analiza formelor. El lucrează deopotrivă cu intuiţia şi imaginaţia, observaţia şi logica. El opune perspectiva naturală celei artificiale, opera sa fiind aproape în întregime rodul experienţei realului. Întreaga sa existenţă a pendulat între artă şi ştiinţă. Despre Leonardo s-a mai spus că marea sa obsesie a fost studiul zborului, registru în care a realizat numeroase desene tehnice pentru viitoare aparate de zbor. Spuneam că Leonardo e înainte de toate un pictor de geniu, fiind cunoscut peste tot în lume pentru celebrul portret al Mona Lisei, dar nu doar pentru acesta. În ciuda faptului că opera sa numără puţine tablouri pictate, fiecare dintre acestea este o capodoperă. În istoria artei, Leonardo a lăsat o operă cu greutate.




 

In memoriam: TRAIAN CIOCIU (1936-2018)

Profesor la Subcetate între anii 1961-1965



 „Originar de pe meleagurile lui G. Coşbuc şi L. Rebreanu, absolvent al Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, profesorul de limba şi literatura română Traian Ciociu a condus, ca diriginte, prima clasă de liceu, cu un efectiv de 41 de elevi, pe care, timp de patru ani, i-a modelat cu migală de artizan, cu răbdare şi exigenţă, cu blândeţe şi severitate, elevii săi dovedindu-se a fi una dintre cele mai bune promoţii ale liceului. I-a învăţat pe elevii săi să preţuiască virtutea, care îl „face pe om raţional, circumspect, înţelept, chibzuit, gânditor, brav cugetat, onest, fericit, plăcut, veridic şi erou în toate privinţele.” (Baltasar Gracian).
Profesorul Traian Ciociu avea o înfăţişare plăcută, vorbea elevilor săi convingător, cu patos, avea acel har dat de Dumnezeu unor profesori de a capta atenţia elevilor şi a-i stimula la învăţătură. Făcea întotdeauna lecţia cu plăcere, degajat. Chipul i se însenina când elevii răspundeau bine şi frumos, dar când era nemulţumit îşi încrunta sprânceana şi era suficient pentru a transmite un fior de jenă în tinerii săi interlocutori.
I-a învăţat pe elevii de liceu minunatele dansuri populare româneşti de pe Mureş şi de pe Someş, caracterizate prin vitalitate, exuberanţă şi dragoste de viaţă, trăsături pe care le-a insuflat şi pe această cale şcolarilor. A organizat excursii spre a cultiva în cei tineri dragostea faţă de frumuseţile ţării, respectul pentru istoria şi cultura naţională, gustul pentru frumos.
Chipul senin al profesorului, căldura glasului şi a sufletului său au contribuit în a-i ajuta pe mulţi dintre elevii săi, urmându-i exemplul, să descopere nobleţea profesiunii de dascăl şi să o îmbrăţişeze ca educatori, învăţători, profesori pentru învăţământul gimnazial, liceal şi universitar.
Profesorul Traian Ciociu s-a întors pe meleagurile natale, stabilindu-se la Sângeorz-Băi, unde şi-a continuat activitatea didactică până la pensionare, dar a revenit cu drag la Subcetate de fiecare dată când a fost invitat la întâlnirile organizate de foştii săi elevi.
Prof. Doina Dobreanu

Pe domnul profesor Traian Ciociu l-am avut dascăl în primii ani de liceu. Ne-a pus bazele teoriei literaturii şi ale unei părţi din literatura română. Mi-l amintesc oferindu-ne informaţii bogate, clar şi explicit, cu o voce profundă, răsunătoare, foarte exigent, atent la fiecare dintre noi, la modul de a formula şi a expune subiectul. Ne citea fiecare fragment literar cu dicţie şi gesturi inconfundabile. Era o plăcere să-l urmăreşti. Avea talent actoricesc. De altfel a jucat şi în piese de teatru puse în scenă în colaborare cu alţi dascăli şi părinţi de-ai noştri.
Nu voi uita nicicând, de exemplu, felul în care ne-a predat „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale. Ne-a făcut să înţelegem această operă, să pătrundem în subtilităţile comicului caragialian, preluând rolul personajelor, accentuând replicile semnificative, de substanţă.
Domnul profesor venea dintr-o zonă folclorică bogată. Format în spiritul respectului şi al dragostei pentru obiceiuri şi tradiţii populare, s-a ocupat de pregătirea formaţiei de dansuri populare a liceului, foarte apreciată la faza regională a concursului interlicee de la Târgu Mureş, prin cele opt jocuri legate într-o suită frumoasă, patru din zona Sângeorzului şi patru din suita locală de pe Mureşul Superior. A contribuit mult la formarea noastră în spiritul dragostei de tot ceea ce e reprezentativ pentru neamul nostru românesc. Ajungând profesoară, am reluat exemplul domnului profesor şi am pus în scenă suita de jocuri româneşti, la Subcetate şi apoi la Hodoşa, în colaborare cu alţi doi colegi, foşti elevi şi dansatori ai liceului.
L-am revăzut pe domnul profesor doar la întâlnirile organizate la liceu… Toată consideraţia mea pentru profesorul de limba şi literatura română Traian Ciociu şi o sinceră recunoştinţă pentru partea care i-a revenit în instruirea şi educarea generaţiei mele.
             Profesor Georgeta Dobrean
 
Fragment din cartea LICEUL DIN SUBCETATE LA 50 DE ANI, Coordonatori: profesori Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu,  2011


Profesorul Traian Ciociu cu clasa sa de absolvenți în anul 1965


 Profesorul Traian Ciociu
a plecat într-o lume mai bună

Iată, a venit rândul să ne despărțim de una din personalitățile de seamă ale orașului Sângeorz-Băi, profesorul de limba și literatura română de la Liceul „Solomon Haliță”, Traian Ciociu.
Pentru generațiile de elevi cărora le-a predat sau le-a fost și diriginte, acest om va rămâne în amintirea lor drept un dascăl aspru, exigent, dar onest, care a respectat valorile și a tolerat cu îngăduință mediocritățile. Trebuie să știți că el niciodată n-a vrut să se arate sensibil, sentimental, deși în străfundul sufletului său era. Cei care l-au cunoscut mai de aproape știu acest lucru. Știu, de asemenea, și că Traian Ciociu a iubit viața ca nimeni altul, iar prezența sa în orice colectivitate era binevenită. Contrar aparențelor, și-a pus sensibilitatea sub controlul rațiunii de parcă el ar fi predat științele exacte. N-a vrut să fie considerat un om bătrân nici chiar după ce s-a pensionat. Optimismul și entuziasmul său tineresc a molipsit de fiecare dată colegii alături de care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață. Un lucru mai puțin cunoscut  din existența sa este acela că, de-a lungul carierei sale de formator de caractere și cunoscători ai limbii și literaturii române, profesorul Traian Ciociu a colecționat cărți vechi religioase pe care le-a donat cu generozitate Muzeului de Artă Comparată al orașului.
După 1989, în calitate de director al acestui liceu prestigios care a dat țării oameni de seamă în toate domeniile s-a dovedit un bun manager, multe din realizările sale vor rămâne întru eternitate pentru posteritate. Sunt convins că urmașii săi vor continua să trăiască în respectul valorilor în care a crezut părintele lor și-i vor păstra vie memoria și de acum înainte. Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, dragă Traiane!
Profesor Icu Crăciun

 Publicat în „Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, Joi, 10/25/2018

Rămas bun, domnule Ciociu!

         Nu mi-am imaginat acum 22 de ani, când am venit la Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” și l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul profesor și director Ciociu Traian că voi ajunge să-i aduc un ultim omagiu în numele școlii noastre și al colegilor. L-am cunoscut poate mai puțin decât aș fi vrut, pentru că dânsul s-a pensionat în 1999, dar impresiile lăsate de personalitatea lui debordantă și de temperamentul lui vulcanic sunt și astăzi pentru noi la fel de vii și de puternice. Ce poți să spui despre un om când acesta nu mai este, ca să fii sigur că ai spus totul? Cuvintele, oricât de frumoase și încărcate de semnificație ar fi, sunt totuși prea sărace pentru a cuprinde cu adevărat complexitatea vieții unui om.
    Voi începe prin a relata spusele domnului prof. univ. Leicu, prieten de o viață cu domnul Ciociu, care  își cere iertare că nu a putut fi de față ca să își ia rămas bun, dar vârsta și sănătatea nu i-au permis. S-au cunoscut în perioada de studenție, 1954-1958, când dl. Ciociu urma secția de Română- Istorie, iar dl. Leicu pe cea de Istorie –Filosofie, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca.  Au fost și colegi de armată și s-au reîntâlnit mult mai târziu, la examenul de grad la facultate, unde dl. Leicu, care făcea parte din comisie, a rămas impresionat de calitatea răspunsurilor și de maturitatea și eleganța exprimării domnului Ciociu. În anii ’80 domnul prof. univ a fost președinte al comisiei de bacalaureat la Sângeorz-Băi, și a fost plăcut surprins de clasa de seral de atunci, formată din muncitori și mineri, care nu se deosebeau de clasa de liceu de la zi, prin răspunsurile date la examenul de limba și literatura română. Felul în care aceștia au înțeles mesajul literar și recitarea poeziei au constituit dovada faptului că domnul prof. Ciociu a știut să sădească în sufletele elevilor sensibilitatea pentru frumos, poezie și literatură. Domnul profesor avea harul de a se apropia de elevi și de a le inocula sensibilitatea și preocuparea pentru literatură.
            Avea un suflet de poet, de artist, și era preocupat de adunarea cărții de calitate. Și pentru că l-a iubit pe Eminescu și i-a făcut pe elevi să-l iubească la fel de mult, cred că nu este exagerat să-i dedicăm un ultim poem, cu care să plece în eternitate:

Lumea toată-i trecătoare, 
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde, 
Ca un suflet le pătrunde, 
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
 Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor, 
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului, 
În sfintele lunci, 
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.” (Numai poetul )

       Pe de altă parte, a fost singurul cadru didactic din istoria liceului, care în 1990 a fost ales democratic în funcția de director, în unanimitate de către colegi și elevi și a avut cel mai lung mandat, până în 1999. Liceul a avut de câștigat în privința seriozității și a preocupării pentru educația patriotică a elevilor, educație care astăzi, din păcate se face prea puțin. Dumnealui i se datorează alegerea lui Solomon Haliță ca patron al liceului, ridicarea bustului și discursul ținut cu acest prilej de dl. prof. univ Vasile Fanache, de la Facultatea de Litere din Cluj, specialist în literatura română, discurs care a relevat importanța personalității lui Solomon Haliță.
Domnul prof. Ciociu Traian a fost un om al școlii, devotat educației și ideii patriotice, înzestrat cu talentul și calitățile cerute de profesia de dascăl de literatură română.
       După fapte, a fost și un om al cetății. Cei care  l-au cunoscut, știu că nu a refuzat niciodată ajutorul nimănui, că nu era legat de bunuri materiale și era generos cu ceilalți. A sprijinit, așa cum a spus și părintele Jarda, ridicarea Bisericii Greco –Catolice și i-a oferit loc de adunare și rugăciune atunci când nu avea.
       A știut să unească un colectiv de profesori, să nu facă diferențe între ei și să nu poarte pică nimănui. Dacă ne mai certa așa părintește, urma celebra replică ” Te-ai supărat, pârlit? Hai să te pup! ”și asaltat de  pecetea celor două mustăți ce era să mai zici? Întotdeauna de 1 martie, nu știu cum făcea, chiar dacă afară era încă zăpadă, ne aștepta pe noi fetele cu ghiocei, și cu flori de 8 martie. Știa să ne facă primăvara mai frumoasă, nu era niciodată supărat la școală și ne molipsea cu energia și optimismul lui. Elevii care l-au avut ca profesor l-au iubit și au iubit literatura datorită dumnealui, colegii care l-au avut ca director l-au îndrăgit la fel pentru atmosfera din școală, pentru profesionalism și dedicație. Și până la urmă, omul nu moare atâta timp cât cei rămași în urma lui îi păstrează vie amintirea faptelor sale.
       Știu că de undeva de sus acum mă privește și se pregătește să ne spună tuturor, zâmbind pe sub mustăți,  ca în vremurile bune, ”Mi se pare c-a sunat!”. Și noi îi răspundem invariabil, ca de fiecare dată, ”Numai vi se pare!”
       Vi se pare, domnule profesor și domnule director că a sunat. A sunat doar pentru ca trupul dumneavoastră să părăsească această lume și să se întâlnească cu Nicu Pop, cu Tăutu și cu Pop V., la o șuetă.   Spiritul dumneavoastră nu pleacă nicăieri, rămâne aici, alături de cel al lui Solomon Haliță, la noi la școală, alături de elevi și de profesori.
În numele Liceului Teoretic Solomon Haliță și al tuturor colegilor și al dascălilor care v-au cunoscut, vă spun rămas bun și Dumnezeu să vă odihnească în ceruri!
Prof. Varvara Mititean
Director- Liceul Teoretic ”Solomon Haliță”
Sângeorz-Băi

Publicat în „Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde”, 10/30/2018

 Album fotografic de la întâlnirile profesorului Traian Ciociu cu elevii clasei sale de la Liceul din Subcetate
 (1975, 1985, 2005)

După zece ani: 1965-1975


După 20 de ani: 1965-1985
După 40 de ani: 1965-2005























NOTA BENE:
Aducem mulțumiri domnului magistrat Traian-Miron Ciubucă, din Bistrița, pentru materialele dedicate profesorului Traian Ciociu, publicate în cotidianul,  „Răsunetul”, cu mențiunea:

  Din această publicație locală am aflat și eu ca a murit prof. Traian Ciociu din orasul Sângeorz-Băi, care a profesat câțiva ani ( în anii '60 ) și la Liceul din comuna Subcetate .  Vă trimit ce am găsit. Eu l-a cunoscut în timp ce eram student, iar el era profesor la liceul din comuna noastră.
  Apoi, dupa ce m-am stabilit la Bistrița, ne-am întâlnit de multe ori, inclusiv în Sângeorz-Băi, unde el era stabilit cu familia și slujba.
A ramas tot timpul omul plăcut, vesel si sociabil, așa cum l-am cunoscut în Subcetate. Ultima oară când ne-am văzut era în anul 2000 sau 2001, cand mi-a facut o vizită la birou. Spunea că se stabilise în Constanța....Dumnezeu să-l odihnească! Să-i fie țărâna ușoară!