sâmbătă, 21 ianuarie 2012

La mulți ani 2012!

CUPRINS:

1. Ileana Tarcău, Micul meu univers, 2011, prefață de Doina Dobreanu
2. Ileana Tarcău, Urare la început de Gerar

1. Ileana Tarcău, Micul meu univers, 2011

Cartea „Micul meu univers”, pe care ne-o dăruieşte doamna profesoară Ileana Tarcău a prins contur neaşteptat de repede. Nu este uşor să vorbeşti despre o carte şi despre autorul ei, dar ceea ce mă îndeamnă să o fac este legătura noastră empatică, timp de 50 de ani, înfiripată în vremea anilor de liceu la Subcetate, fortificată de profesiunea comună şi dragostea faţă de aceeaşi glie strămoşească.
Cartea se structurează în cinci capitole: I. „Şărmaş şi sărmăşeni”, II. „Copilăria şi adolescenţa”, III. „Profesiunea”, IV. „Împliniri”, V. „Tradiţii şi obiceiuri locale”.
Se disting în carte două tipuri de texte. Dominante sunt confesiunile făcute de bunica Nana nepotului celui dintâi, deocamdată, şi celor care vor veni, desigur. Pe acesta îl simte naratoarea mereu prezent, lui i se adresează ca unui interlocutor, răstălmăcindu-i mereu posibilele întrebări incitante, păreri, curiozităţi. Prezenţa imaginară a copilului dornic de a asculta scurte poveşti, la lăsarea serii, în aşteptarea lui Moş Ene, este pentru autoare un pretext pentru a comunica gânduri, sentimente, amintiri. Pentru copiii şi nepoţii săi, care vor trăi departe de satul bunilor şi străbunilor sărmăşeni, cartea va deveni un permanent „remember” de-a lungul vremii, un îndemn la neuitare, un prilej de reîntoareceri măcar cu gândul şi cu sufletul la obârşie, o punte de legătură între generaţii, un loc geometric al întâlnirii unor doruri. Pentru cititori, în special pentru sărmăşeni, cartea poate trezi o permanentă bucurie născută din împărtăşania cu sincera mărturisire a iubirii pe care profesoara Ileana Tarcău o simte faţă de meleagurile natale şi faţă de oamenii săi, faţă de familia sa şi faţă de colegii şi elevii săi, care, toate împreună, reprezintă „micul său univers”.
Emoţionante sunt evocările părinţilor şi bunicilor, ale fraţilor şi surorilor, ale prietenilor şi vecinilor, a colegilor de breaslă şi ale unor elevi de ai săi, ca şi evocările unor momente importante din viaţa familiei, a şcolilor din Sărmaş şi a comunităţii.
Povestirea, ca modalitate de expresie, este dominantă în cuprinsul cărţii, dar ea alternează cu inspirate crâmpeie descriptive peisagiste, precum Coasta Filpii, sau de portretizare, făcută doar în câteva tuşe trasate cu siguranţă, sinceritate şi convingere, punând sufletul şi inima să vorbească.
Povestioarele de-o seară, cum le consideră autoarea, spuse nepoţilor sunt completate în carte de dramatizări ale unor legende şi obiceiuri pe care profesoara Ileana Tarcău le-a pus în scenă cu elevii săi de-a lungul vremii. E vorba de legendele locului, despre Piatra Străjii, Piciorul Filipului, Mîndreni, Bocani, apoi despre obiceiul folcloric „Dusul cununii” şi „Tunsul oilor”.
În carte sunt adunate visuri, speranţe, bucurii, împliniri ale unei colectivităţi săteşti, perpetuate din generaţie în generaţie. Ileana Tarcău este la vârsta la care poate privi în urmă cu mulţumire pentru că şi-a ales o profesiune nobilă, pe care a îndeplinit-o cu onoare în satul părinţilor şi strămoşilor săi de pe Valea Mureşului Superior, cu mulţumire pentru că şi-a împlinit rostul său de om, prin copiii săi, dar şi rostul de cetăţean, dăruindu-şi cu iubire capaciăţile sale întru împlinirea prin cultură a numeroaselor generaţii de copii care au trecut prin Şcoala din Sărmaş.
Cartea se citeşte cu plăcere, cu interes şi curiozitate, având şi darul de a stârni orgoliul benefic care există latent în fiecare sărmăşean. Citind-o, ai impresia nu doar că o asculţi pe bunica Nana povestind nepoţilor săi, ci şi c-o asculţi pe doamna profesoară în momentul pregătitor al unor lecţii de compunere despre oameni şi locuri din Sărmaş. Cartea este captivantă atât prin conţinut, cât şi prin stilul său cald, simplu, firesc, calităţi ale stilului oral care presupune permanent prezenţa unui ascultător imaginar. Povestitorul se adresează nu doar nepoţilor săi – simbol al urmaşilor săi, ci, prin generalizare, şi copiilor copiilor săi de la şcoală.
Găsim concentrată în această carte „o viaţă de om, o viaţă de dascăl pe-un frumos picior de plai”, aşa cum conchide doamna inspector şcolar Elena Mândru, originară şi domnia sa din Sărmaş, o viaţă cu aspiraţiile tinereţii şi cu împlinirile vârstei mature, o viaţă trăită mai mult pentru alţii decât pentru sine; o viaţă trăită echilibrat, în cumpătare şi modestie, cu bucuria lucrului bine făcut, cu pasiunea şi cu iubirea de a dărui lumina cărţii unui şir lung de generaţii de sărmăşeni.
A dărui familiei şi consătenilor o asemenea carte, care are menirea de a fi un liant între prezentul şi trecutul unei localităţi, presupune multă iubire. Cum altfel aş înţelege eu cartea aceasta decât ca o declaraţie de iubire, un vibrant elogiu adus familiei, şcolii şi localităţii Sărmaş?

Cartea este cu adevărat o declaraţie de iubire făcută sincer şi simplu, în fraze scurte, într-un ritm alert, sacadat, în acord deplin cu însuşi pulsul inimii şi al trăirilor sale; cartea este „un dar plin de dragoste”, cum însăşi autoarea mărturiseşte în „cuvântul de încheiere”. Ceea ce ne convinge că a scris-o cu bucurie este bucuria pe care o simţim citind-o, bucurie pe care ne-o picură în suflet fiecare pagină.
Cartea doamnei profesoare Ileana Tarcău, „Micul meu univers”, este zestrea pe care autoarea o lasă consătenilor săi de azi şi de mâine.
Cartea este o lumânare aprinsă care să lumineze calea generaţiilor care ne urmează.
 Prof. DOINA DOBREANU


2. Urare la început de Gerar



La cumpăna dintre ani fiind acum,
Urările sunt binevenite, oricum,
Dar, înainte de-a-ți ura,
Aș spune, Doina, și despre cărțile tale ceva:

Meșteră la cuvânt spus sau scris,
De cărțile tale sunt multe de zis…
Niște fani mi-au luat-o înainte
Și au spus despre ele emoționante cuvinte.

Profesoară ești, cu mult talent,
Dar că ești ajutată, este un lucru cert…
Dintr-un colț de cer, de-acolo de sus,
Multă inspirație îți dă fiul tău, Mitruț.

Cu mândrie, despre cărți, de obicei,
Zici că „ele sunt copiii mei”.
Satul tău natal are părticica lui de cer
Și ele mereu o nouă carte îți cer.

Doamnă a cuvântului scris, din Subcetate,
Prin cărți, de succes tu ai parte.
Dacă meritu-ți nu e mereu recunoscut,
Invidia este de vină, e bine de știut.

Eu te admir pentru tot ceea ce scrii,
Marin Preda al Varvigiului îți zic, tu o știi.
Îți spun și Doamna scrisului din Subcetate
Și-și urez: de fericire să ai parte!

Preocupată ești tu, de obicei,
De soarta comunei tale, de necazurile ei
Și mai porți în suflet o durere:
Se duc bătrănii și tradiția piere.

Zici că face parte din familia ta
Și Grupul Școlar „Miron Cristea,
Deși, profesând acolo vreo patruzeci de ani,
Îi fi având parte și… de dușmani.

Mă uimești mereu prin a ta osteneală
Ca ce-i străvechi tu să scoți la iveală,
„Casa cu amintiri”, de fapt un mic muzeu,
Să o amenajezi, nu ți s-a părut greu.

Câtă răbdare ai avut în a recondiționa
Atâtea obiecte vechi din colecția ta!
Meticuloasă din fire, cu pasiune, totul ai reparat
Și de neputință nu te-ai lamentat.

Apoi, Doina, ai mai făcut ceva frumos:
Două cărți despre îndeletnicirile femeilor tu ai scos…
De câtă iubire și răbdare ai dat dovadă
Prezentând țesutul și cusutul ca o artă!

Ai selectat cu pricepere și cu răbdare
Mostre de frumusețe din a noastră zonă mare,
Le-ai pus în carte, nu doar pentru ilustrare,
Ci, mai degrabă, pentru neuitare.

Cea mai de suflet carte, aș spune,
„Surâsul amintirilor” este, pe bune!
Citind-o și recitind-o, m-am ales
Cu-o învățătură de viață…greu de înțeles.

Ai învățat că suferința este o durere
Nobilă, măreață, care ne dă putere,
Tu ai avut tăria să o accepți ca dar,
Să o privești apoi cu un surâs amar.

„Tărâm sacru și legendar” spui despre Subcetate…
Iubirea de sat, din carte răzbate.
Amintiri despre familie, spuse cu sinceritate,
Vorbesc despre tine, un om aparte.

Portretele din carte făcute dascălilor tăi
Oglindesc iubire și recunoștință pentru ei.
Știi, Doina, să-ți petreci timpul frumos,
Iubești călătoriile și-ți sunt de folos.

O încununare a scrisului tău, vrei nu vrei,
Este și cartea „Cântecul obârșiei”.
Primul capitol ne-amintește de-al „Mioriței” plai,
Intitulat semnificativ: „Etnografie, folclor, grai”.

Ghidul despre sat, spre a fi complet,
Despre îndeletniciri și ritualuri tu vorbești concret
Cei tineri nu le mai cunosc,
Dar tu le amintești că ele ne înscriau în „rost”.

Mult respect ți se cuvine,
Faci pentru Subcetate, poate, mai mult ca oricine…
Îți iubești fără interes comuna,
Și, chiar la pensionare, o slujești întruna.

Își urez acuma, de 1 Ianuarie:
Ține-o tot așa, Doina, ești mare!
Să-ți dea Bunul Domnezeu sănătate,
Ca să poți scrie mai departe!

Toată lumea-aș vrea să-ți spună:
„Sărut mâna, Doamnă bună!”,
C-ai scris despre Subcetate
Tot ce frumos și cât se poate.

Ușa să ți se deschidă des,
De prieteni și de cei dragi, mai ales!
În carte ai scris doar de bine,
Mult respect ți se cuvine!

Când treci pe lângă cineva,
Să-i vezi pe față bucuria!
Edilii mult să te respecte
Și să te-ajute în ale tale proiecte!

Tu aduci faima comunei…
C-un „mulțam!” din partea ei,
Cu respectul meritat, zic eu,
Ai trece mai ușor de greu.
La mulți ani!

Prof. Ileana Tarcău

Sărmaș,1 Ianuarie 2012

3 comentarii:

  1. Ma alatur si eu celor care spun: "Sarut mana, Doamna buna!"
    Cristina Cibi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Cristina. Mi-e dor de tine! Sănătate și numai bine!

      Ștergere