duminică, 29 iulie 2012

Din nou despre „Cântecul obârșiei”

Impresii de cititor:

Doina Dobreanu a publicat o nouă carte, „un elogiu adus locului natal, satului românesc cu tot ce are el peren, un elogiu adus de cei pentru care satul continuă să trăiască în sufletul lor așa cum l-au cunoscut”. Cuprinsul generos aflat la sfârșitul cărții îi prezintă cititorului cărările mioritice pe care îl invită scriitoarea, în strădania ei de a-l face părtaș pe acesta la bogatul univers, condensat până la esență, al satului Subcetate, de pe cursul superior al Mureșului.
Titlurile capitolelor vorbesc de la sine: Etnografie, folclor grai; Sub pecetea dorului; In localitatea Subcetate astăzi; Glosar din zona Toplița.
Citind cartea, te confrunți cu o dilemă:  cine este mai privilegiat: satul Subcetate, care a crescut, a format, a îmbogățit și a înnobilat sufletul scriitoarei, ori scriitoarea, care a avut șansa de a trăi într-un „loc frumos și sacru”, atât de bogat în spiritualitate și tradiții, printre oameni  minunați, păstrători și continuatori ai acestora.
Vorbind despre comorile etnografice și folclorice ale satului, Doina Dobreanu consideră că „este necesar ca cei care vin în urma noastră să cunoască cine suntem și să-și asume obligația de a se înscrie, în devenirea lor, pe traiectoria unei tradiții, respectând și protejând patrimoniul local și național.” Valorile acestui patrimoniu încorporează „sufletul, mintea și strădania înaintașilor noștri..., graiul, datinile, obiceiurile, cântecele și jocurile populare, portul, valorile materiale, patrimoniul cultural-bisericesc...”
Cartea cuprinde și câteva fotografii vechi, dragi autoarei, căci ea consideră că fotografia poate fi considerată „un testament uman, un document de trăire și un document istoric în același timp, salvând de la uitare o lume fascinantă, cu nivelul său de cultură și civilizație”.
Volumul găzduiește un număr de invitați cu care derulează aduceri aminte legate de comuna Subcetate și împrejurimile sale. Profesoară cu vocație, autoarea cuprinde în cartea sa și gânduri ale elevilor săi, gânduri de școlar, cum le numește autoarea, adunate cu grijă în revista Lyceum din satul cu liceu. 
Fină observatoare a modului autentic de viață al țăranului de la munte, Doina Dobreanu găsește cele mai potrivite, dar simple cuvinte, în descrierea bogăției interioare a acestuia, bazată pe credința în Dumnezeu, bunăcuviință, respect, iubire față de locul său, față de tradiții.
Cartea aceasta este un omagiu sincer și complet adus țăranului român și, în același timp, „o carte biografică, cartea sinelui, a formării unui om, a întâlnirii acestuia cu destinul, cu limpezimile și tulburările vieții, relatate cu o sinceritate uluitoare ce ține de spovedania în fața altarului”, așa cum opinează unul din invitații autoarei.
Citind cartea, am făcut o sumedenie de însemnări pe oglinda paginilor ei, permanent surpins de prospețimea evocărilor, de bogăția amintirilor ei. Toate acestea m-au răscolit, fiind și eu născut la sat și care, deși l-am părăsit fiind încă copil, mai port amprenta miresmelor pământului proaspăt arat, al lanurilor de grâu sau de porumb, amintirea plăcută a serii de vară sau a vântului tăios al iernii, a traistei pline cu colacii de la colindat. Pentru toate acestea, îi mulțumesc autoarei și aștept, sincer interesat, continuarea.
Valer Pol

Vă îmbrățișez și vă transmit cele mai calde mulțumiri pentru minunata dumneavoastră carte pe care mi-ați dăruit-o, „Cântecul obârșiei”.
Vă felicit din toată inima pentru realizarea unui volum atât de plăcut și interesant. Se vede că ați muiat pana în sensibilitatea dumneavoastră sufletească și că aveți rădăcinile adânc înfipte în pământul drag al Subcetății din care vă luați forța precum Anteu de la mama sa.
O mare încântare și în același timp și uimire m-a cuprins când am citit capitolul I despre etnografie, folclor, grai. Parcă vorbeați despre satul meu natal, Zagra, de la poalele Țibleșului din județul Bistrița-Năsăud. Câtă asemănare, câtă unitate de neam, tradiții pe teritoriul românesc! Totul este identic: atitudinea față de viață, de muncă, de moralitate, de strămoși, obiceiuri, folclor etc. Exact așa cum le învățam și eu în urmă cu 60-65 de ani de la bunicii mei.
Citind cartea dumneavoastră simt și eu că am dat mâna cu strămoșii, că am stat de vorbă cu ei, că mi-au dat curaj să merg mai departe, să fiu încrezătoare în viitorul satului românesc, să fiu convinsă că aceste vremuri tulburi se vor limpezi și că totul se va schimba spre bine. Așa zicea și bunicul meu, Ștefan Goț, prin anii 60: „a fi cumva, draga tatii, că n-a fost niciodată să nu fie cumva”.
În sufletul dumneavoastră mare este loc și pentru oferirea unei bucurii pentru colegii și elevii dumneavoastră. Dovadă că ați găsit loc în volumul acesta și pentru ei, pentru gândurile și amintirile lor din copilărie.
Vă doresc multă sănătate și succes. Scrieți, scrieți, doamna Doina, că v-a dăruit Dumnezeu cu un har ales. Scrieți că scrieți superb!
Cu deosebit respect și considerație, Prof. A. Filip

Citind cartea "Cântecul obârșiei", scrisă de Doina Dobrean în anul 2011, am fost inevitabil cucerită de două aspecte: cultul autoarei pentru trecut, respectul pentru bătrânii satului, păstrători ai mărturiilor de viață cuminte și demnă a românilor, dar și de acuratețea relatării, tehnica ingenioasă a interviului în care partenerii dialogului devin coautorii unui dialog fructuos din care se încheagă imaginea trecutului... vechi obiceiuri și tradiții populare, meserii uitate, viața grea de altădată, care îndemna, compensativ, la solidaritate, unitate și armonie, acestea toate alcătuiesc un mozaic din care se ridică, peste timp și peste vremuri, vremelnicii, un imn închinat țăranului român. Dialogurile sunt vii, veridice, mustesc de autenticitate, ceea ce face mai prețioasă această recuperare a unei epoci din existența poporului nostru, fixată geografic în inima țării, în locul cu nume de legendă, la Subcetate!
Întotdeauna am considerat trecutul treapta pe care un popor se poate înălţa, material şi spiritual. Românii continuă o existenţă multimilenară, dar ceea ce i-a asigurat stabilitate şi valoare culturală a fost continuarea, prin preluare, amplificare şi dezvoltare a formelor superioare de exprimare culturală, statornicite în timp. Nu avem nevoie de împrumuturi culturale de aiurea... se cuvine să arătăm mai mult respect pentru ceea ce este al nostru... de aceea sunt necesare asemenea acte de recuperare, care să exercite şi un rol pedagogic, persuasiv, asupra tinerei generaţii. Urmând un ciclu evolutiv, este imperios necesară "întoarcerea la izvoare" pentru primenirea acestor forme de expresie.Mai întâi, prin aducerea lor în actualitate, iar acest demers îl regăsim în cartea prezentată!
Alina Ghica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu