vineri, 22 martie 2013

„Mărturisirea” de Ioan Dobreanu

CUPRINS:

1. Ioan Dobreanu, Mărturisirea (Roman), 2013
        - Note de lectură - Doina Dobreanu
1. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2011
        - Recenzie - Doina Dobreanu
Profesor Ioan Dobreanu
1. Ioan Dobreanu, Mărturisirea, 2013


Note de lectură

Romanul „Mărturisirea” este a doua carte a D-lui profesor Ioan Dobreanu ce vede lumina tiparului, după scriera autobiografică „Pur și simplu memorii” (2011). Există mai multe elemente comune celor celor două cărți, între care relatarea la persoana I, din perspectiva autorului însuși, în prima, și din perspectiva personajului principal, Bogdan Vidrașcu, în a doua. Chiar titlul romanului, „Mărturisirea”, este în consens cu formula de abordare la care recurge autorul: confesiunea la persoana I.
Gândul mi se îndreaptă spre romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și spre mărturisirea lui Camil Petrescu: „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I. Este formula care creează cel mai bine impresia de autenticitate.
În ceea ce privește construcția romanului, putem vorbi despre „o poveste în poveste” sau despre „o poveste în ramă”. „Rama”, de fapt un pretext literar pentru a ne introduce în povestea propriu-zisă - jurnalul biografic al lui Bogadan Vidrașcu -, imaginează o poveste al cărei protagonist este Dan Moldoveanu, personaj întâlnit episodic în roman, fie ca interlocutor al personajului principal, fie ca observator, analist sau comentator al unor întâmplări relatate de Bogdan în jurnal.
Citind cartea, nu pot rămâne neobservate: sfătoșenia sadoveniană în povestire, descrierile laborioase, firescul dialogului, care conferă narațiunii naturalețe, vioiciune și autenticitate, ca și complexitatea personajului principal.
Ca și scriitorul însuși, personajul este originar dintr-un sat situat pe valea Mureșului Superior, la poalele Munților Călimani. Poiana este un nume fictiv, dar poartă în matricea sa particularitățile așezărilor rurale din această parte a României. Bogdan Vidrașcu, fiu de învățători ardeleni, format la Liceul „Papiu” din Târgu-Mureș și la Universitatea Daciei Superioare din Cluj, călit în al Doilea Război Mondial, trăiește, la această răspântie a istoriei, în care se confruntă două lumi cu principii, aspirații și moralitate diferite, drama intelectualității românești.
Este admis cu brio în 1940 la Facultatea de Filozofie și Filologie a Universității clujene, dar, pentru a începe anul I la Sibiu, unde Universitatea din Cluj își mutase sediul în urma Diktatului de la Viena, trece în clandestinitate Munții Călimani pe cărări mai puțin umblate, ocrotit și călăuzit de ciobani și de proții din Bilbor și Șarul Dornei. La terminarea anului I când generalul Antonescu a ordonat trecerea Prutului, pentru eliberarea Basarabiei, Bogdan Vidrașcu decide, dintr-un impuls lăuntric, să plece voluntar în război pe frontul de Est, nu fără consecințe tardive. După război, își finalizează studiile universitare, rămâne asistent universitar, obține un doctorat în filozofie care nu va mai fi recunoscut după 1948, este obligat o vreme să-și piardă urmele, se retrage la mănăstiri, acceptă să lucreze ca profesor suplinitor în învățământul liceal, trece printr-o perioadă de detenție pe motive potitice.   
Bogdan Vidrașcu face parte din familia spirituală a lui Victor Petrini, personajul lui Marin Preda din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, personaj chinuit de frământări interioare: întrebări, analize, îndoieli. Ioan Dobreanu completează în mod fericit galeria personajelor din literatura română a secolului al XX-lea, reprezentând tipul intelectualului, de astă dată cu unul originar într-un sat de pe valea Superioară a Mureșului.  Prof. Doina Dobreanu

2. Ioan Dobreanu, Pur și simplu memorii, 2011


Domnul Ioan Dobreanu, profesor de limba şi literatura română şi autorul cărţii cu acest titlu, este, prin tatăl său, descendent al uneia dintre cele mai vechi familii din Subcetate, aşa cum se crede: familia Dobrenilor.
Aveam să-l cunosc personal de puţină vreme, atunci când mi-a dăruit, spre marea mea surprindere, cartea domniei sale, Pur şi simplu memorii. Prilejul a fost parastasul de pomenire a celor care au fost Traian şi Lucreţia Roşca din Sărmaş. Pe doamna învăţătoare Lucreţia Roşca am avut prilejul să o cunosc îndeaproape în 1974, în al doilea an al carierei mele didactice, la Şcoala din Sărmaş. Atunci am aflat că înainte de căsătorie purtase acelaşi nume ca mine şi că tatăl său fusese originar din Subcetate. Tot atunci mi-a vorbit cu mândrie de fratele dumisale, Ioan Dobreanu, profesor de limba română…
Întâmplarea face să-l cunosc personal destul de târziu, amândoi fiind acum pensionari, dar, citindu-i cartea, descopăr multe afinităţi, nu doar legate de ascendenţă, formare şi profesie, ci şi legate de pasiuni precum aplecarea spre cunoaşterea spiritualităţii, istoriei şi tradiţiilor noastre sau plăcerea călătoriei.
Plecat de pe meleagurile natale de foarte tânăr, domnul Ioan Dobreanu a răspuns impulsului lăuntric, aşa cum mărturiseşte în carte, de a reveni din când în când, de a se întoarce acasă, printre cei dragi, tot mai puţini şi tot mai bătrâni cei rămaşi în viaţă, ceilalţi retraşi, unul câte unul, spre odihna veşnică, sub câte un pâlc de copaci, rămaşi, parcă, să depene drumeţilor povestea celor până mai odinioară trăitori aici, oameni destoinici, cu gospodării temeinice, resfirate pe salba de dealuri ce coboară din Munţii Gurghiu spre Valea Mureşului. Unul dintre drumeţii nostalgici ai acestor meleaguri rămâne şi domnul Ioan Dobreanu. Îl cheamă mereu aici nu doar locul acesta al copilăriei, din Prelucă şi Zăpode, sau primele amintiri, ci mai ales rădăcinile sale împletite cu ale bătânilor pruni din dosul casei părinteşti. Întoarcerea din când în când acasă este un laitmotiv al cărţii, este liantul acestui roman liric derulat linear, al cărui început şi sfârşit se întâlnesc în Padină. Satul patriarhal al copilăriei de altădată este acum un loc aproape pustiu, ilustrat imagistic pe cele două coperţi ale cărţii.
Cartea o consider cel mai frumos omagiu adus satelor patriarhale din comuna Gălăuţaş, Padina – un colţ de rai cu orizonturi largi, mărginite de Munţii Călimani, Gurghiu şi Giurgeu - şi Zăpode, cu casele înşirate de-a lungul pârâului cu acelaşi nume; un omagiu adus celor trăitori acolo, unii plecaţi în lume să-şi caute un rost, să-şi împlinească destinul te miri unde, alţii dormindu-şi somnul etern la umbra bătrânilor pomi. Doar ei şi crucile de piatră afundate în pământ amintesc trecătorului că acolo, cândva, au trăit nişte oameni. În rest, nimic din tumultul universului satului patriarhal de altădată, doar linişte, prea multă linişte, şoaptele vântului şi glasul păsărilor.
Cartea mi-a incitat interesul de la primele pagini şi am citit-o cu mare curiozitate, pe nerăsuflate. Este o carte de amintiri, în care confesiunea se împleteşte armonios cu povestirea, cu descrierea şi dialogul. Eroul principal al cărţii este însuşi autorul care îşi deschide sufletul cu sinceritate, pentru a reface secvenţial traseul său existenţial. Rememorarea este prilej de intensă retrăire emoţională a unor întâmplări sau momente care nu pot fi uitate, care nici nu trebuie uitate şi care merită a fi spuse, putând avea valoare testamentară.
Cartea este rodul unui spirit complex şi efervescent, aplecat deopotrivă spre contemplaţie şi reflexie, al unui om cu un temperament năvalnic, tumultuos, neliniştit, dornic de cunoaştere, curajos şi temerar.
Peregrin neobosit în ţară şi în Europa, profesorul îşi oferă permanent ocazii de a face incursiuni în istorie, literatură, muzică, arte plastice, de a-şi înnobila spiritul şi de a-şi bucura sufletul, înfiorându-se numai la gândul că, spiritual, are posibilitatea de a se întâlni cu geniile universale ale omenirii.
Trăieşte plenar realităţile epocilor pe care le-a traversat şi remarcă schimbările vremurilor şi implicaţiile istorice, politice, sociale şi culturale ale acestora, apoi filtrează totul, cu un acut spirit de observaţie şi analiză, şi, cu o implicare emoţională  constantă, face notaţii succinte, mergând spre esenţe, într-un limbaj simplu. La toate acestea se adaugă ritmul dinamic al confesiunii şi plăcerea de a povesti, ceea ce face ca împreună, conţinut şi formă de prezentare, să capteze interesul şi atenţia cititorului.
O galerie de crochiuri portretistice găsim în carte – prieteni, rude, colegi, vecini, oameni simpli, anonimi, dar şi personalităţi din lumea culturală şi politică – fiecare portret fiind realizat din câteva tuşe, făcute cu curaj, fără ezitare, cu sinceritate, realism şi simţ critic. Cu toate acestea, aşa cum reiese din relatările sale, domnul Ioan Dobreanu se dovedeşte a fi un bun şi statornic prieten cu fiecare din cei portretizaţi.
Felicitări şi mulţumiri domnului profesor Ioan Dobreanu pentru acest minunat dar.
 Prof. Doina Dobreanu


La o întâlnire a Asociației Învățătorilor Harghiteni
Prezentări de cărți noi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu