Cuvânt înainte
de prof. dr. VALENTIN MARICA
Cartea de față, purtând netezimea cămășii
de aloe despre care vorbea Ioan Alexandru, spre a defini veșmântul
spiritului, este un semn al crucii; căci despre AI TĂI, despre pâinea și sarea
lor, despre leagăn, poarta școlii sau altarul cununiei, dulcele anotimpurilor
și al sărbătorilor, despre satul ce te-a arătat lumii în rosturi și înțelesuri, dându-ți ca merinde Binele și ferindu-te de
frigul Răului, nu poți depune altfel mărturie.
În Predica de probă pe care
studentul în teologie Elie Miron Cristea o rostea în Sibiul anului 1889, în Duminica Samarinencei, propovăduind apa
vie, dialogul împăcării și șansa mântuirii, semnul crucii apare ca liantul
dintre ochi, mână și vibrația sufletească, dintre minte și inimă, cugetare și
credință, prin el creștinul smulgându-se
din pulberea pământului, ca mai apoi să se ridice la „locuințele înalte ale
nemuririi”. Cartea domnilor profesori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu este
semn al crucii, prin sublimul temei,
profunzimea trăirilor și temeinicia argumentelor, dezvăluind in crescendo, ca într-un ritual, cum
satul Subcetate-Mureș, cu ramificațiile Călnaci, Duda și Filpea, își
împletește, în lunga sa istorie, mintea și inima, cugetarea și credința, truda
și speranța, înspre smulgerea omului din
pulberea pământului și învestirea lui cu nesațiu’ de veșnicie. Prin semnul crucii, ființa pământeană trece
în ființă cerească, precum satul, în dreaptă
cumpănă, perpetuând ordo universalis,
preface lutul în Duh. În felul acesta îi simțim cărții fundamentul. Autorii
cercetează la nivelul științific, asimilându-și fervoarea și demnitatea documentelor,
prin autoritatea arhivelor, începând cu anul 1700, în același timp fiind părți
din matricea de afectivitate a satului, trăitori în amănunt ai nesfârșitei povești, în care taina și povața devin
personaje nemuritoare. Dobrenii,
Cotfăsenii, Hurubenii, cei cu numele de Muscă,
Pop, Ciubâcă, Bordea, mențiunea
anului 1786 pe o poartă de lemn, împodobirea locului cu lumânărica pământului, păstoritul pe Coasta Higi înseamnă darul
creator ce ordonează; și mai înseamnă statornicie, rânduială și frumusețe, nemărginita suire, dorință de reînnoire,
vicisitudini și osârdie, zbaterile și izbânzile omului ca “fiu al luminii”,
„ostenit, dar împăcat” în vălmășagurile vieții, ale istoriei și credinței, cum
scria poetul, purtător al bunătății
sacrei lumini. Cu alte cuvinte întâlnim filoanele a ceea ce la Heidegger,
bunăoară, e tetrada cer-pământ-divin-uman,
orchestrate de autori în atâtea tonuri și nuanțe, vârste și experiențe, stări
și simboluri, cunoscându-le prin căldura sânului părintesc și binefacerile
cărților de învățătură. Așadar, autorii prezentării
monografice sunt FIII și în același timp DASCĂLII, noi, cititorii, în era vidului pe care o parcurgem, a
narcisismului (sociologii vorbesc de lichefierea
lumii contemporane), având atâta nevoie de trebuința
lor ideatică și sufletească concretizată în remarcabile contribuții la
cunoașterea universului rural. Este așteptată rebeliunea spiritului când înțelesul
se năruie ca frunza pre apă (vorba
cronicarului), când e nevoie de cuvintele
întregi , de recunoașterea grației din om, a prezentului continuu al satului, redescoperindu-i chipul,
izvoadele, casa și masa, pătimirile și vrerea de mântuire.
Ca fii ai satului, autorii reprezintă
legi scrise și nescrise, conștiințe și ritmuri, nemărginiri
de gând și fapte, lumina iubirii statornice – Cartea rodește din iubire, se spune în „Argument” - , iar ca dascăli exprimă felul potrivit de a fi
la întâlnirea cu satul, cu teluricul și cosmicul, cu oamenii așezați temeinic
în firea lucrurilor și dreapta curgere a vieții, bucuria de a descoperi, a
intui, a convinge, a corecta, a avea atitudine. Ca fii ai satului și dascăli,
autorii înțeleg ce înseamnă „că un lucru se petrece românește”, cum ar sublinia
Mircea Vulcănescu (vezi Dimensiunea
românească a existenței), pentru aceasta, o spune, din nou, filozoful,
fiind nevoie de scânteie, pricepere și
voință.
Scânteia prezentării
monografice a satului Subcetate-Mureș, în rotundul său, cu ample străvechimi și
apropierea lor de ziua noastră, cu frumusețea de a avea ce mărturisi, e
preluată de autori din zestrea de gând a familiei, vrednicul de pomenire Vasile
I. Dobrean, bunicul, reușind să cuprindă satul în File de monografie, preluate prin priceperea și voința nepoților și așezate în prestigioase apariții
editoriale. Vorbim, astfel, de popasuri semnificative înspre edificarea
monografiei de față, fie că e vorba de Cântecul
obârșiei sau Țesături românești din
zona Mureșului Superior, Subcetate –
Un Secol de istorie în imagini, Bucuria lecturii, Graiul din localitatea
Subcetate de Mureș, Surâsul
amintirilor sau interviurile din seria de carte La obârșie, la izvor..., toate acestea promisiuni de neuitare
făcute timpului, puneri în evidență a prestigiului locului, a valorii sale de
document, mereu în rodire, cum ar
spune Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt.
Secvențele monografice, în succesiunea lor, sunt judicios prezentate,
autorii urmărind să transmită informația strictă, plauzibilă, în simbioză cu
inefabilul povestirii, al confesiunii interlocutorilor,
de la reperele geografice la cele de spiritualitate, fiind detaliate istoria,
demografia, situația social-economică, resursele naturale, etnografia,
folclorul literar și muzical, familia tradițională, gospodăria țărănească,
industria casnică, magia sărbătorilor, credințele străvechi, graiul, școala,
biserica, activitatea culturală, administrația locală. Secvențele finale, Fiii satului – repere de profesionalism și Acasă la Subcetate exprimă temeiuri spirituale aparte, emoții și
valorificarea expresiei atât de consacrate Adu-ți
aminte!, mai ales în contextul în care țăranul de altădată și lumea lui,
cum afirma fondatorul Muzeului Țăranului Român, Horia Bernea, sunt greu de
definit pentru omul de azi, „cum greu de înțeles sunt noțiunile de om
cumsecade, noblețe, cinste, curaj, grijă, ascultare”.
Reîntâlnim în demersul monografic al profesorilor Doina Dobreanu și Vasile
Dobeanu Mureșul vorbitor, cel din
antologia „Murăș, Murăș, apă lină”, subintitulată Literatura populară din Regiunea Mureșului de Sus a cărturarului
Vasile Netea, alcătuită împreună cu dr. Eugen Nicoară, cu o prefață a lui Ion
Agârbiceanu pe ideea cinstirii patrimoniului nostru spiritual, pentru ca
simțirea și fapta românească „să propășească între mare strălucire și
neîntrecută putere”, ceea ce presupune, consemna Agârbiceanu, o „cheltuire” de
pricepere și timp. Cartea Subcetate-Mureș
– Privire monografică, acest fruct matur, pune în dezbatere
strălucirea și neîntrecuta putere a unui loc de pe Valea Mureșului Superior,
drumul acestuia spre desăvârșire,
autorii dovedind „cheltuire” de pricepere și timp, recuperând și ctitorind pentru
eternitate; „călătorie sfântă pe-un drum
neprihănit”.
Și iar spun, precum altădată, că Subcetate e lumină alergândă căreia nu poți să nu-i scrii cărțile, asemuindu-se
cu firele de aur, cu slava în care Maica Domnului în fața Arhanghelui binevestitor
torcea fir de purpură.
Doina
Dobreanu, Vasile Dobreanu: Subcetate
– Mureş. Prezentare monografică, Editura Cezara-Codruţa Marica,
Târgu-Mureş, 2017, format academic, 468 p.
de prof. AUGUSTIN MOCANU
Foarte rar, dar totuşi trebuie să
recunosc, mie mi se întâmplă că de arunc ochii peste o carte nouă să mă
impresioneze atât de tare, încât o vreme, pur şi simplu, mă simt blocat şi îmi
sunt necesare eforturi repetate până să reuşesc a intra în lumea cărţii, să o
citesc, să mi-o apropii, să mă străduiesc a o cunoaşte şi să mă simt bine, ca
acasă, în lumea şi tovărăşia ei. Aşa mi s-a întâmplat, nu demult, cu monografia
comunei Subcetate scrisă de profesorii - Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, sub
ocrotirea binefăcătoare a Asociaţiei Culturale “Dobreanu” – Subcetate.
Pentru biata minte a mea, oricât şi
oricum aş învârti lexemul monografie şi
din orice unghi de vedere i-aş căuta sensul, mie nu-mi vine să cred că am sub
priviri o simplă monografie, fie ea structurată chiar după vestita şcoală
gustiană dintre războaie, de aceea vă zic – nu monografie, domnilor autori, ci
o enciclopedie. Da, o veritabilă enciclopedie a universului satului românesc de
pe Mureşul Superior, exemplificată prin cercetarea exhaustivă a realităţilor
din comuna Subcetate.
După cum spun autorii, editarea acestei
opere de mare importanţă prin valoarea ei intrinsecă, a fost anticipată şi
serios pregătită printr-o întreagă seria de volume: La obîrşie, la izvor...Convorbiri la Subcetate, cinci volume din
care patru au apărut (vol.I, 2013; vol.II, 2014; vol. III, 2015; vol. IV,
2016), vol.V aflându-se în curs de pregătire. La realizarea cărţii şi-au adus
contribuţia peste 100 de persoane care au făcut mărturisiri, prezentate în
seria celor cinci volume „ Convorbiri la Subcetate”, notate mai sus. Despre
acest fapt interesant, semnatarii volumul notează:
„...toţi
aceşti mărturisitori ai iubirii faţă de locul natal au devenit colaboratorii
prezentului volum, iar prin amintirile şi poveştile lor de viaţă, satul rămâne
viu, căci un miracol se întâmplă: reîntorcându-se în locul natal, cei plecaţi
resimt reenergizare, iar comunitatea actuală a satului, prin întâlnirile
periodice ale fiilor satului, prin nevoia de aproapele şi de solidaritate, are
şansa de a renaşte spiritual.”
Aşadar, „Cartea rodeşte din iubire şi din nevoia
de redefinire a spiritului în ceea ce avem identitar.” (p.9)
Într-un Cuvânt
înainte, dr. Valetin Marica surprinde întreaga sferă a lumii prezentate în
cartea celor doi profesori din Subcetate.
„Secvenţele monografice, în succesiunea
lor, sunt judicios prezentate, autorii urmărind să transmită informaţia
strictă, plauzibilă, în simbioză cu inefabilul povestirii, al confesiunii interlocutorilor, de la reperele
geografice la cele de spiritualitate, fiind detaliate istoria, demografia,
situaţia social-economică, resursele naturale, etnografia, folclorul literar şi
muzical, familia tradiţională, gospodăria ţărănească, industria casnică, magia
sărbătorilor, credinţele străvechi, graiul, şcoala, biserica, activitatea
culturală, administraţia locală. Secvenţele finale, Fiii satului – repere de profesionalism şi Acasă la Subcetate exprimă temeiuri spirituale aparte...” (p.7)
În finalul secvenţei Argument, mărturisesc cui dedică dânşii această carte UNICĂ în
felul ei.
„Fie strădania celor care au contribuit la
realizarea acestei cărţi – povestea unei comunităţi născută din poveştile ei –
un sfios gest de recunoştinţă şi aleasă preţuire pentru bunicii şi pentru
părinţii noştri şi un pios amagiu adus celor a căror trecere prin lume se leagă
de acest pământ binecuvântat, numit Subcetate, oameni blânzi, tăcuţi, cu multă
omenie, cu dragoste şi respect pentru aproapele / seamănul său, statornici în
sentimente, harnici şi cumpătaţi, purtând în ei atributele munţilor semeţi din
preajmă şi ale apelor domoale ale Mureşului!”
„Fie ca Subcetate, o localitate cu o
istorie atât de bogată, să dăinuie în timp!” (p.9)
Un Cuvânt înainte al D-lui Marica ce prevesteşte furtuna ce se abate asupra comunei, o dezlănţuire spirituală binefăcătoare pentru viitorul cititor, balsam pentru sufletele celor ce s-au semeţit a definitiva o lucrare mai demult începută, abandonată, reluată, finalizată cu trudă şi cu bucuria lucrului bătut în tiparele tridimensionale ale timpului. Căci trecut, prezent şi viitor sunt ca o funie de iederă ce s-ar ridica la cer dacă ar avea un tutore zămislit şi crescut de miile de generaţii, trăitoare pe acest pământ al comunei şi înaripând spre alte orizonturi necunoscute nouă, numai prin intuiţie şi credinţă, din învăţătura înţelepţilor veacurilor de început şi îmbogăţite de voi, Doina şi Lică, spre nemurirea aşezării voastre de baştină, care cândva a fost zid, niciodată părăsit, castru, cetate, viaţă şi moarte împreunate, iubire întru Slava Celui de Sus, Atotziditorul, sub pecetea căruia ne orânduim zilele şi nopţile deopotrivă, în trudă şi visare, zidire şi speranţă, esenţe ale istoriei scrijelate pe vase de lut, pietre de temelie şi de răscruce de drumuri, uneori înfundate, ca într-un labirint al necunoaşterii totale a ceea ce suntem şi încotro ne îndreptăm sub puterea demonică a banului cu două feţe, una strălucitoare, perversă, amăgitoare, alta amorfă, lipsită de valoare, un simbol al vidului. Iată ce pot să scriu eu pe nevăzute despre monografia voastră, pe care o aştept ca pâinea caldă ivită la gura cuptorului mamei şi bunicii mele pe foaia de varză, un crâmpei de amintire a copilăriei mele rustice, fără telefon şi NET.
RăspundețiȘtergereCu drag, DORU BUCUR.
Dragă Doina,
RăspundețiȘtergereAm primit cu mare bucurie noua ta carte. De fapt asta e mai mult decât o carte, e o istorie, e un neam, năzuințe, trăiri, dureri și bucurii ale unui sat de-a lungul istoriei. Așa o carte se face într-o viață. Cartea asta ai scris-o în tine de când te-ai născut și acum, după multă muncă de documentare ai pus-o pe hârtie. Un proiect epuizant, istovitor pe care tu „l-ai dovedit”, l-ai biruit. Ai o putere de muncă inepuizabilă, se pare că asta te hrănește, te susține. Te felicit din toată inima. Consătenii tăi îți datorează multă recunoștință, pe lângă cea de dascăl și de scriitor, de pătimaș colectionar de valoroase veșminte populare, pentru această monumentală lucrare. Să-ți dea Domnul, în continuare, sănătate și har să mai poți scrie mult și la fel de bine.
Te îmbrățișăm cu mult drag, VALER și SIMONA