Olguța Trifan, RONDEL PENTRU IERTARE

Rondelul satului părăsit

Un gând pribeag în tâmplă-mi bate
Şi-ntreabă despre al meu sat,
De oamenii cu demnitate,
Care-au rămas ori au plecat

Lăsând doar case-abandonate,
Iar sufletul mi-e-nlăcrimat
De gând pribeag ce-n tâmplă-mi bate
Şi-ntreabă despre al meu sat.

Ţi-s, moarte, ghearele-nsetate,
Rugina coasei n-a iertat,
Ai luat femeie şi bărbat
Şi-a satului eternitate,

Iar gând pribeag în tâmplă-mi bate.

Rondelul tristului prezent

Of! Bate vântul a pustie
Prin satele de pe la noi.
Plecară mulţi să nu mai vie,
De bătrâneţe ori nevoi.

Puţini rămaşi, lacrimă-n glie
Că n-au puteri, nu mai sunt doi,
Iar vântul bate a pustie
Prin satele de pe la noi.

Câţiva copii satul învie,
Dar nu mai sunt cum eram noi
Când alergam prin curte goi,
Veseli din zori până-n chindie.

Of! Bate vântul a pustie...

Rondelul chemării la glie

Azi, sună clopot a chemare,
Să-i vină fiii înapoi,
S-aducă-n satul lor vlăstare
Care să chiuie sub ploi,

Să-şi ceară dreptul la hotare,
Să construiască sate noi.
Azi, sună clopot a chemare,
Să-i vină fiii înapoi.

Veniţi să cerem legi agrare,
Să scoatem ţara din nevoi,
Pământul sfânt plânge sub noi,
Nu mai suportă amânare!

Azi, sună clopot a chemare...

Rondel pentru iertare

Îţi cerem, satule, iertare!
Tu nu mai eşti cum te-au lăsat,
Stropindu-te cu-a lor sudoare,
Străbuni cu pasul apăsat

Trebăluind fără-ncetare
Din zori şi până pe-nserat...
Îţi cerem, satule, iertare!
Tu nu mai eşti cum te-au lăsat...

Purtăm o vină fiecare,
Ne-am prefăcut a fi uitat
Că ne-ai hrănit şi dor ne-ai dat
Şi ţi-am răspuns cu-nstrăinare.

Îţi cerem, satule, iertare!