 |
| Profesor Ioan Dobreanu |
Ioan Dobreanu, Singuraticul, Roman, Edție prefațată de Lucian Strochi, Carte
recomandată de Societatea Culturală „Clepsidra”, Editura PapiruS Media, Roman,
2015
Ioan Dobreanu (n. 1937), cu obârșia în localitățile
Subcetate, prin tată, și Gălăuțaș, prin mamă, ne uimește cu fiecare carte
publicată. Încheindu-și cu onoare misiunea didactică asumată de profesor de
limba și literatura română în orașul Roman, se dedică cu acribie scrisului,
care devine o preocupare la fel de pasionantă, ispititoare și mistuitoare.
Cărțile sale sunt de factură diferită: memorialistică,
jurnal de călătorie, monografie, romane.
1. Prima
carte, publicată în 2011, așa cum și titlul său precizează, Pur și simplu memorii, este o carte de amintiri, în care
confesiunea se împleteşte armonios cu povestirea, cu descrierea şi dialogul.
Eroul principal al cărţii este însuşi autorul care îşi deschide sufletul cu
sinceritate, pentru a reface secvenţial traseul său existenţial. Rememorarea
este prilej de intensă retrăire emoţională a unor întâmplări sau momente care
nu pot fi uitate, care nici nu trebuie uitate şi care merită a fi spuse, putând
avea valoare testamentară.
Cartea este rodul unui spirit complex
şi efervescent, aplecat deopotrivă spre contemplaţie şi reflexie, al unui om cu
un temperament năvalnic, tumultuos, neliniştit, dornic de cunoaştere, curajos şi
temerar.
Peregrin neobosit în ţară şi în
Europa, profesorul îşi oferă permanent ocazii de a face incursiuni în istorie,
literatură, muzică, arte plastice, de a-şi înnobila spiritul şi de a-şi bucura
sufletul, înfiorându-se numai la gândul că, spiritual, are posibilitatea de a
se întâlni cu geniile universale ale omenirii.
Trăieşte plenar realităţile epocilor
pe care le-a traversat şi remarcă schimbările vremurilor şi implicaţiile
istorice, politice, sociale şi culturale ale acestora, apoi filtrează totul, cu
un acut spirit de observaţie şi analiză, şi, cu o implicare emoţională constantă,
face notaţii succinte, mergând spre esenţe, într-un limbaj simplu. La toate
acestea se adaugă ritmul dinamic al confesiunii şi plăcerea de a povesti, ceea
ce face ca împreună, conţinut şi formă de prezentare, să capteze interesul şi
atenţia cititorului.
2. Însemnări
dintr-o călătorie în Spania, Editura PapiruS Media, Roman, 2013, este
jurnalul de călătorie al autorului, scris în urma periplului iberic, în
septembrie 2005.
3. Romanul Mărturisirea
(Roman, 2013) este a doua carte a D-lui profesor Ioan Dobreanu.
În ceea ce privește construcția
romanului, putem vorbi despre „o poveste în poveste” sau despre „o poveste în
ramă”. „Rama” este pretextul literar pentru a ne introduce în povestea
propriu-zisă: jurnalul biografic al lui Bogadan Vidrașcu.
Citind cartea, nu pot rămâne
neobservate: sfătoșenia sadoveniană în povestire, descrierile laborioase,
firescul dialogului, care conferă narațiunii naturalețe, vioiciune și
autenticitate, ca și complexitatea personajului principal.
Bogdan Vidrașcu, personajul
principal, face parte din familia spirituală a lui Victor Petrini, personajul
lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit
dintre pământeni, personaj chinuit de frământări interioare: întrebări,
analize, îndoieli. Ioan Dobreanu completează în mod fericit galeria personajelor
din literatura română a secolului al XX-lea, reprezentând tipul
intelectualului, de astă dată cu unul originar într-un sat de pe valea
Superioară a Mureșului.
4. Gălăuțașul
și gălăuțenii de altădată (Editura PIM, 2014) este un omagiu adus de
Ioan Dobreanu înaintașilor săi de care se simte mândru: „Aici, la munte,
energia s-a păstrat viguroasă şi dârză, caracterul este energic şi se poate
citi pe chipul ardeleanului o izbucnire adâncă (…)
Oameni dârzi ai muntelui, ei au
folosit adesea viclenia şi dibăcia, dovedind inteligenţă, energie şi voinţă.
Spiritul vioi şi mintea pătrunzătoare trădează o obârşie nobilă de esenţă
superioară. La acestea adăugăm talentul batjocoritor, mânuind o satiră care
dovedeşte încă o dată înţelepciunea sufletului.”
Prin dialogurile vii, această carte
de evocare monografică este și o carte de atmosferă, înfățișând omul de la
munte ca „specimen uman în sute de iposteze”,
cum ar spune George Călinescu.
La începutul cărții despre
localitatea Gălăuțaș și locuitorii ei, autorul reafirmă scopul demersului său,
născut din același crez: „pentru a lăsa gălăuţenilor câteva crâmpeie din
epopeea înaintaşilor”.
„De unde venim și încotro ne ducem?”se
întreabă autorul în Cuvântul înainte
al cărții dedicate satului natal și locuitorilor ei, cu predilecție părinților,
Alexandru și Paraschiva. Este o întrebare pe care o simțim ca un laitmotiv al
cărții din moment ce autorul se întoarce obsesiv la obârșii în căutarea
rădăcinilor.
5. Singuraticul este al doilea roman scris de Ioan
Dobreanu, publicat în acest an, 2015. Este un roman tulburător, care poate fi parcurs
cu plăcere de cititori cu gusturi diferite, în sensul că armonizează elemente
ale romanului psihologic, de atmosferă și de iubire, citadin și rural, romantic,
realist și istoric, dar și științifico-fantastic sau senzațional. Poate și din
acest punct de vedere, Lucian Strochi îl consideră „o carte curioasă”, „o carte
stranie”, iar pe autor, „romancierul singuratic”.
Romanul urmărește, timp de un secol, cronica
unei familii, cu un complicat arbore genealogic, începând din anul 1910 și până
în zilele noastre, o familie în care cinci-șase generații la rând sunt urmărite
de un blestem, vindecat, în cele din urmă, printr-o acțiune caritabilă.
Protagoniștii sunt cupluri ideale aparținând
aceleiași familii: contele Meran și bucovineanca Elena, Iulia, fiica acestora,
și ofițerul Sever Pop (ucis în al Doilea Război Mondial), apoi văduva Iulia și
avocatul Tavi Mureșan, Sabina, fiica Iuliei, și Demian Dornescu, Doru și
Cristina. Spirite elevate, cu gusturi rafinate, admiratori ai artelor și ai
călătoriilor, ai frumuseții umane - fizice, sufletești și de caracter -,
fascinați de farmecul naturii, ei înșiși sunt aureolați de o frumusețe morală
pură, cultivând sentimente statornice de iubire, fidelitate, loialitate,
altruism.
„Părul ei negru și bogat parcă izvorăște
din noapte, conturând frumusețea stranie a chipului său. Din ochii ei verzi ca
două pietre de smarald, străjuiți de sprâncene frumos arcuite, plecau parcă
fulgere, dând impresia că ele pătrund mai departe, mai adânc. (…) Umerii
rotunzi, mâinile atât de frumoase, coapsele, sânii feciorelnici, totul părea că
s-a născut sub dalta unui demiurg, care apoi a suflat asupra ei viață. Râdea cu
toți dinții ei albi și cu ochii plini de viață primitivă. Călcând pe o pajiște
înflorită ca o altă Diană, nu puteai să ți-o imaginezi altfel decât sărutând cu
tălpile florile. O încântare plină de neliniște, un zâmbet al formelor, aceasta
era Sabina.” (p. 212)
Mediul în care se mișcă personajele
este preponderent citadin (Iași, Vatra Dornei, Cernăuți, Viena); cel rural este
reprezentat de localitatea montană Bilbor, din prejma Munților Călimani.
„… o liniște se așternu pe tot drumul
până la Bilbor. Mașina înainta greu prin drumul acela cu atâtea gropi. Departe,
munții se zăreau albaștri în zare, iar în apropiere pădurea păstra o liniște
solemnă, Așa sunt pădurile de brazi, nu se zbuciumă ca cele de foioase. Când
treci prin ele parcă respiri solemnitatea unui templu.” (p. 194)
Singuraticul
este „un roman al tăcerilor
expresive, al privirilor albastre și adânci, blânde sau tăioase”, este o carte
„ce are o solemnitate de fluviu și o adâncime de codru străvechi” (Lucian
Strochi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu