De la meșteșugul rapsozilor populari la măiestria profesioniștilor în arta muzicală

Profesor Doina Dobreanu

Subcetate

Muzician Ioan Morar

Cluj-Napoca

1. Despre repertoriul muzical-coregrafic al zonei Topliței

Folclorul oglindeşte în forme multiple şi variate sentimentele, gândurile şi năzuinţele unui popor în diferite etape de dezvoltare. „Situația economico-socială determină existența vieții artistice, intensitatea ei, cât și repertoriul; toate corespund stării sufletești a omului, stare care – la rândul său – este dictată de însăși baza materială a existenței.” [1]

Creațiile folclorice sunt manifestări sincretice, adesea, în sensul că trăiri și gânduri se exprimă simultan în versuri, muzică și joc. Jocul tradițional, spre exemplu, este un adevărat spectacol tridimensional, un fenomen artistic realizat simultan prin mișcare, sunet și cuvânt, cu un simț natural, un gust simplu și sănătos, cu rădăcini adânci în tradiție.

Dacă încă în prima jumătate a secolului al XX-lea, cântecele jocurile și obiceiurile se transmiteau prin relațiile directe dintre oameni – în familie, la șezători, la muncă, la joc, la diferite petreceri -, în prezent, ele se învață doar prin mijlocirea unor instituții: școala, biserica, cămin cultural sau casă de cultură.

Satul nu trăiește, și nu a trăit niciodată, doar cu propriile creații, ci mai ales cu cele aduse din vecinătate sau din alte părți. Adevărul este că „fiecare interpretare diferă de la om la om”, că fiecare interpret popular „nu este un simplu executant, ca un corist, ori orchestrant, ci un al doilea creator al cântecului ce interpretează.” [2]

Este necesară cunoașterea și punerea în valoare a folclorului, fiindcă el este și va rămâne o prețioasă și sinceră arhivă a acestui neam, arhivă care ne oferă posibilitatea de a ne reconstitui oricând trecutul, purtând pecetea condițiilor specifice în care s-a produs procesul de etnogeneză a poporului român. Folclorul este, așadar, tezaurul identității noastre naționale.[3]

Pe fondul unei tradiţii ancestrale, trecerea timpului şi harul iscusiţilor creatori populari au cizelat cu migală şi în aceste aşezări românești din nordul județului Harghita – Toplița, Subcetate, Sărmaș, Gălăuțaș, Bilbor, Corbu, Tulgheș - creaţii ale folclorului literar, muzical şi coregrafic, care coexistă cu obiceiurile şi tradiţiile statornicite, legate de viaţa de familie, de muncă, de sărbătorile de peste an.

Zona Topliței este o zonă folclorică, lingvistică şi etnografică de interferenţă, cu elemente ardeleneşti şi moldoveneşti. Se păstrează pregnante particularităţi moldoveneşti, chiar bucovinene, în port, muzică şi dans.

Există în această zonă folclorică o mare varietate de jocuri populare.

Fiind o zonă folclorică de interferență, dansurile în stil carpatic (dansuri de grup: hora, sârba, brâul), preponderente, coexistă cu cele în stil moldovenesc (ștraierul/ polca și învârtita) și în stil ardelenesc (dansurile feciorești și învârtita), concluzionează dr. Florina Matei-Truță. [4]

De cercetarea muzicii jocurilor populare din zona Topliței s-a ocupat și etnologul Dr. Constantin Secară în capitolul IV, Muzica jocurilor populare. Constante perene și mutații contemporane, din lucrarea Situația actuală a folclorului muzical în comunitățile românești din zona arcului intracarpatic valoare identitară a spiritualității românești, în contextul multietnic și multicultural european contemporan [5]. Cercetătorul face sumare considerații privind jocurile populare din zona Topliței, studiind jocurile populare din comuna Gălăuțaș.[6]

Au fost identificate în această localitate trei categorii principale de jocuri: jocuri românești, jocuri rituale și ștraiere, de fapt aceleași ca în toată zona românească a Topliței. Jocurile românești se împart la rândul lor, în jocuri feciorești-bărbătești (Țărănește cu bărbați, Lăzasca, Boiereasca, Corobeasca, De-a bota, Prundu, Rața, Floricica, Banu Mărăcine, Varvigeanca, Brustureanca, Sârba studenților, În două părți, Mocăneasca) și jocuri de perechi (Țărănește cu femei, Roata stelelor, De-a lungul, Învârtite – rari sau repezi).

Jocurile rituale sunt reprezentate prin jocurile specifice nunții (Jocul miresei, La găină, Cioroflica iute), cu „ciuituri” (chiuituri, strigături) și prin Jocul caprei sau Zicala caprei, din cadrul ciclului sărbătorilor de iarnă.

Se vorbește în carte despre bogata zestre de ștraiere existentă în zona Topliței, în total 24, dintre care: ștraiere de început, ștraier de bătut, ștraier de schimbat, ștraier iute ș. a.

Noi vom prezenta, spre exemplificare, transcrierea muzicală a trei jocuri tradiționale din Subcetate/ zona Topliței, realizată de muzicianul Ioan Morar, care ne-a pus la dispoziție transcrierea muzicală a întreg repertoriului muzical-coregrafic, pentru realizarea monografiei comunei Subcetate[7], așa cum domnia sa l-a învățat de la rapsozii populari din Subcetate și așa cum l-a cântat în vremea uceniciei sale în arta interpretativă la vioară. Este vorba despre:

Țărănește cu femei (joc în perechi), Învârtita din Varvigi (joc în doi) și Sârba (joc în roată). 

Subcapitolul Repertoriul muzical-coregrafic din Subcetate, în notația muzicală a lui Ioan Morar, din amintita monografie[8], cuprinde:

I.       Jocuri în perechi și în roată: Țărănește cu femei, De-a lungul, Roata stelelor, Floricica, Învârtita din Varvigi, Învârtita iute (1-2), Sârba; De mers la cununie, Jocul miresei/ Perina, De ciuit găina;

II.     Jocuri bărbătești: De-a bota, Țărănește cu bărbați, Boiereasca, Prundu', Rața, Corobgeasca, Lăzasca, Banul mărăcine, Varvigeanca/ Rața, Sârba studenților, Sârba;

III.    Jocuri de doi: Ștraiere (I-XX), Învârtita, Șchioapa.

Aducem mulțumiri domnului Ioan Morar pentru bunăvoința și strădania de a lăsa urmașilor, înscrise pe portativ cu competența specialistului, aceste bijuterii muzicale, bunuri ale patrimoniului local și național și repere identitare în același timp.

Despre ucenicia sa în învățarea repertoriului jocurilor din zona Topliței, Ioan Morar mărturisește: „Se poate spune, cu mândrie, că satul românesc, de-a lungul secolelor, a fost și este încă, încărcat cu inteligență și manfestări de natură spirituală de înaltă vibrație. Românii – bărbați și femei -, au crescut de mici în acest mediu de manifestare a priceperii și iscusinței, în a-și meșteri tot ce aveau nevoie în gospodărie și comunitate. Așa au fost tâmplarii, fierarii, dulgherii, cojocarii, sau cei care-și construiau mori, batoze, prese etc. În materie de vestimentație, femeile satului au dat lumii adevărate comori care dovedesc spiritualitate, inteligență și frumusețe etică și estetică, comori care ne lasă uimiți. Dar toate aceste manifestări din lumea satului erau însoțite de un liant mult mai sensibil, care, alături de rugăciunea din biserică, îi făceau să fie absolut împliniți. Era muzica satului!

La modul individual, fiecare component al obștei știa să cânte, avea predilecție pentru un anumit repertoriu melodic, însă acest har al lumii sătești era concentrat în câțiva indivizi care, prin elemente de dexteritate specifice, își exprimau, vocal sau instrumental, un limbaj menit să unească întreaga comunitate, la toate evenimentele importante din viața omului: botez, cununie, aniversări, clăci, șezători, sau pur și simplu la întrunirea tinerilor la joc, care era un moment de încununare a întregii munci de peste săptămână, dar mai ales un liant important al evoluției psihodinamice a cuplului băiat-fată, viitoare familie.

Așadar, muzicantul nu avea o meserie, el avea o vocație, la fel ca aceea a învățătorului sau a preotului. Este adevărat că toți erau plătiți, într-un fel sau altul, dar esența manifestarii lor umane nu se putea cuantifica într-un preț.

I-am cunoscut pe muzicanții din Filpea, Subcetate, Sărmaș, Gălăuțaș și Toplița. Vreau să amintesc mai întâi pe Petre Buca, cel care a adus muzica satului din secolul al XIX-lea în secolul al XX-lea. Aveam 5-6 ani când l-am auzit cântând. El avea vreo 80 și, desigur, amprenta vârstei era evidentă în execuție.

Am ascultat în multe ocazii pe cei doi ași ai Filpei: Alexandru Marcu și Dumitru Cotfas - Sandu și Mitrucu, talente înăscute. Lor le-a urmat generația mai tânără a fraților Vasile, Petru, Dumitru și Ioan Morar.

Trupa Morar, în 1965:

Vasile - acordeon, Dumitru – țambal, Petru – tobă, Ionel – vioară

A urmat apoi Vasile Morar, caruia Sandu i-a predat învățarea repertoriului. La fel ca ceilalți doi antecesori, Vasile era foarte receptiv și, în aproximativ doi ani, era la nivelul mentorilor săi. Pe lângă vioară, Vasile a studiat și acordeonul, sub îndrumarea instructorului Kasay de la Clubul Fabricii din Gălăuțaș.

Petre Morar era acum dobașul trupei. În Subcetate, locuia țambalistul Ianusco Francisc, Fery. Așa se face că în jurul anului 1960 grupul era format din: Sandu și Mitrucu la viori, Vasile la acordeon, Fery la țambal și Petre la tobă. Trupa suna extraordinar. Era deliciul publicului. Vasile a cumpărat un țambal mic, pentru Dumitru, fratele nostru. Sub îndrumarea aceluiași Kasay, Dumitru a început studiul țambalului.

Ceva mai devreme, am început și eu cantatul la vioară. În scurt timp, am devenit partenerul de studiu al lui Dumitru. Vasile era acum maestru și la vioară, și la armonia de acordeon, și ne coordona pe cei doi mai mici, pe mine la vioară și pe Dumitru cu armonia la țambal.

În casa lui Ion a Petrii Varvarei și a Ilenei Morar, pe lângă stative, sucală, rășchitoare, vârtelnițe și urzar, Ionel cânta la vioară, Mitru la țambal, Petre la tobă, și toți coordonați de Vasile, cu acordeonul. Era aici un mini Conservator al Filpei. Deseori eram vizitați de Sandu care, împreună cu Vasile, descifrau de pe note valsuri, tongouri, foxtroturi, romanțe etc.

Astăzi a mai rămas amintirea lor. Toți s-au dus! Le mulțumim pentru tot ce ne-au oferit din sufletul lor pentru sufletul nostru! Să ne rugăm pentru ei!

Avem aici repertoriul local pe care ei l-au cântat la sute de evenimente din viața noastră și a comunității. Învățătorii și profesorii de muzică au o sarcină de la CER și de la PĂMÂNT să pună în mintea și mâna copiilor talentați acest repertoriu, alături de cursuri de joc popular. (Filpea la 6 februarie 2017)”[1]

Despre Vasile Morar, devenit violonist și dirijor al orchestrei Ansamblului Rapsodia Călimanilor a Casei de Cultură din Toplița, avea să relateze scriitorul târgumureșean, Mihai Sin, în Informația Harghitei [2]:

Vasile Morar – violonist și dirijor al orchestrei Ansamblului Rapsodia Călimanilor.

Dumitru Cotfas – vioară (stânga), Dumitru Morar - țambal

„Am cunoscut nu demult un om a cărui biografie, deși nu avea nimic spectaculos în ea, m-a împresionat profund. Într-una din serile acestui iulie atât de capricios, la Casa de cultură din Toplița, orchestra de muzică populară repeta de zor. Animatorul orchestrei, Moraru Vasile, dădea dovadă de o pricepere puțin obișnuită și am fost cu atât mai impresionant de cunoștințele sale muzicale, după ce l-am cunoscut, după ce mi-a povestit viața lui (atât cât se poate „povesti” o viață)! Moraru Vasile e de loc din Filpea, comuna Subcetate. I-a plăcut muzica de când se știe. Nu-i exclus ca în curând să-l vedeți pe Moraru Vasile și orchestra sa într-un turneu cu formațiile Casei de cultură din Toplița.

Veți vedea un bărbat obișnuit, de 30 de ani, îndesat, cu alură de tăietor de lemne, puțin cam stângaci pe scenă, dar veți auzi mai ales șuierul vântului prin pădurile de brazi, bolborositul Mureșului în amurg, chemările neînțelese, dar fascinante ale păsărilor și veți vedea… un alt Moraru Vasile, pentru că omul acesta e el însuși doar atunci când prinde în mâna masivă de tăietor de lemne, arcușul.”

După trupa fraților Morar – Vasile, Dumitru, Petru și Ioan -, din Subcetate –Filpea, taraful familiei Ioan, Liliana și Daniela Marcu din cumuna Subcetate, satul Călnaci, apreciat în zonă și pe Valea Mureșului Superior, s-a făcut remarcat chiar la nivel național. 

Grupul instrumental „Varvigeanca", în 1986:

Ioan Marcu - rapsod popular - vioară (cânta şi pe stânga şi pe dreapta) și taragot, Liliana Marcu - vioară, Daniela Marcu - vocal şi dobă cu corzi

Aici, alături de Ioan Bordea – acordeon, la o nuntă

Ioan Marcu - rapsodul popular al meleagurilor varvigene – a fost unul dintre cei mai talentaţi ceteraşi de pe Valea Mureşului şi din ţară, apreciat la toate manifestările folclorice la care a participat, premiat prima oară în 1974 cu premiul I, ca solist vocal de muzică populară la etapa finală a Concursului formaţiilor teatrale şi muzical-coregrafice de amatori de la oraşe şi sate. (Bucureşti, iulie, 1974). Spunea cu mândrie că însuşi Victor Radu i-a lăsat moştenire una din viorile sale. [1]

Fiecare formație muzicală a avut perioada ei de glorie, fiind solicitată la petreceri (nunţi) în localitate şi în satele învecinate.

Talentaţi rapsozi populari ai localităţii Subcetate au cooperat timp de mai bine de douăzeci de ani în cadrul unui taraf local, format din: Ioan Bordea, Ioan Marcu, Dumitru Cotfas, Alexandru Marcu, Ianoska Alexandru, Doru-Viorel Ciubîcă, apreciat de locuitorii din zonă atât pe scenele căminelor culturale, cu ocazia manifestărilor artistice sau a diferitelor festivaluri folclorice organizate în ţară.

Taraful și Formația de Jocuri Bărbătești din Subcetate - 1995

Referent cultural la Căminul Cultural din Subcetate, din anul 1992, Doru-Viorel Ciubîcă a înfiinţat ansamblul folcloric Rapsozii Varvigiului.[1]

Dacă jocul popular nu poate fi conceput fără muzica de joc, astăzi se poate lesne observa că muzica unor dansuri, trecute în fondul pasiv, continuă să existe în memoria instrumentiștilor.

2. De la meșteșugul rapsozilor populari Alexandru Marcu, Vasile Morar și Dumitru Cotfas la măiestria profesioniștilor în arta muzicală 

Ioan Morar și Adrian Morar

După zeci de ani, Ioan, mezinul trupei Morar din anii 60, își amintește cum s-a transmis arta mânuirii arcușului de la Alexandru Marcu și Dumitru Cotfas, la Vasile Morar, cel dintâi născut al familiei lui Ion a Petrii Varvarei și a Ileanei Morar din satul Filpea, și de la acesta la el, învățăcel al fratelui său:

„Tata, Vasile și Sandu muzicantul au rămas acasă, la o poveste. Vasile și cu tata, printre altele, l-au abordat pe Sandu cum ar putea să învețe și Vasile să cânte la vioară. Sandu a fost de acord, dar trebuia ca Vasile să își facă rost de o vioară. Îmi pare că îl văd și acum pe Vasile, cum s-a schimbat la față și în privire, cum se trezeau în el toate energiile latente existente. S-a născut și a crescut printre brazi și acum vibrațiile omului și ale plantei comunicau și trebuiau să se întâlnească și să vibreze împreună pentru ei și pentru toată lumea.

Sandu le-a spus cam cât costa o vioară, dar pentru economiile familiei era o sumă foarte mare. Vasile, care termina clasa a VI-a la școala din Subcetate, își pusese în gând să construiască el vioara. A făcut o schiță a viorii lui Sandu, cu toate dimensiunile și caracteristicile specifice și toată primavara și vara a lucrat la ea. Eu aveam vreo 6 ani și de fiecare dată îmi îndeplineam în grabă sarcinile primite și mergeam în șopron lângă Vasile, să construim vioara.

Când se putea, mă lua și pe mine la jocurile organizate la școala de pe Filpea de către tinerii din sat, unde cântau Sandu și Mitrucu de pe Deal (Alexandru Marcu și Dumitru Cotfas, n.n.). Peste vară, a fost și o nuntă în apropiere de casa noastră, la care au cântat amândoi violoniștii. Cântau la unison extrem de curat și de bine sincronizați. Vasile era numai ochi și urechi și cred că de pe atunci și-a construit în minte ceea ce urma să devină realitate mai târziu.

În clasa a VII-a a dus vioara la prima oră de lucru manual și desigur că și-a asigurat nota maximă. Profesorul inginer Achim Săniuță a fost foarte impresionat de inițiativa acestui elev și l-a luat îndeaproape să studieze notele muzicale. A acordat vioara și l-a învățat primele noțiuni despre cântatul la vioară. Micul lutier, foarte apreciat de colegi, de profesori, de săteni și mai ales de familie, le-a aratat vioara lui Sandu și Mitrucu. Examinând-o îndelung, au ajuns, totuși, la concluzia că nu se poate face un studiu serios pe acest instrument și că el are mai mult valoare muzeistica, artizanală. Vasile cunoștea mai mulți muzicanți pe Filpea, în Sărmaș și Subcetate, dar era unul cu adevarat consacrat în Sărmaș, căruia i se spunea Orbuțu’ de pe Runc. Nu îi știu adevăratul nume. L-a vizitat de mai multe ori și ne vorbea cu entuziasm de acest muzicant deosebit de sensibil, înțelept și prietenos. De la Orbuțu’ a cumpărat Vasile prima lui vioară profesionistă. A plecat la Sandu, care locuia aproape de noi, și au și început lecțiile de vioară.

Învățau după auz (după ureche), dar cu toate astea au progresat foarte rapid. Vasile era extrem de sârguincios. Își dorea să îi poată întrece pe cei doi ași ai Filpii. După aproximativ doi ani, să zicem, Vasile stăpânea destul de bine cântatul la vioară. Sandu venea des la noi cu vioara. Participam la adevărate reprezentații de vioară. Sâmbăta și duminica, Vasile mergea împreună cu Sandu și Mitrucu la nunți, clăci sau botezuri. Pentru Vasile, însă, acestea erau cele mai reale ore de studiu în acea vreme.

Vasile a cumpărat un țambal, l-a încurajat și l-a învățat pe fratele nostru, Dumitru, să cânte la acest instrument. Exersam, între timp, și eu la vioară. Când Vasile era acasă, lua acordeonul și făcea toate corecțiile, atât la Dumitru, cât și la mine. A fost perioada în care am făcut mari progrese, cântand zilnic.”

Cu cunoștințele însușite de la rapsozii satului, Ioan Morar, mezinul trupei fraților Morar din satul Filpea a fost admis, recunoscându-i-se talentul, la Liceul de Muzică, apoi la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj.

A profesat ca violist, în vremea studenției, în Ansamblul Folcloric „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților din Cluj, apoi în Orchestra Națională a Operei Române, până la pensionare.

 Ioan Morar, în formația restrânsă a „Mărțișorului”

Ioan Morar a colaborat la realizarea monografiei comunei Subcetate prin notațiile muzicale ale repertoriului muzical-coregrafic din localitatea Subcetate, un tezaur muzical prețios. Cu ocazia Zilelor comunei din 19-20 august 2017, când a fost lansată monografia comunei, și-a bucurat consătenii cu prezența sa și a violonistei Alina-Maria Tăslăvan, nepoata sa, absolventă a Conservatorului „Nicolo Sala” din Benevento-Napoli, într-un recital de muzică clasică și într-un recital folcloric. A fost o onoare pentru localitate să-l aibă oaspete și pe fiul violistului, Adrian Morar, maestru dirijor la Opera Națională din Cluj-Napoca.

Arta muzicală atinge apogeul prin fiul maestrului violist Ioan Morar, maestrul dirijor Adrian Morar și director artistic al Operei Române din Cluj-Napoca, și este preluată de urmașul acestuia, Vlad Morar, absolvent al Academiei de Muzică din Cluj, secția de canto. Vlad este baritonul grupului Ad Libitum Voices, unul dintre puținele grupuri vocale din Romania ce adoptă stilul pop-opera, alături de tenorii Tiberius Simu și Sergiu Coltan, și de basul Cristian Ignuța, toți absolvenți ai Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu o bogată activitate artistică, fiind și colaboratori activi ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

De pe site-ul Operei Naționale Române din București am preluat următoarea prezentare a maestrului dirijor Adrian Morar:

„Profesionalismul, stăpânirea artei dirijorale, formația muzicală complexă sunt calități dobândite de Adrian Morar pe parcursul anilor de studiu, grefate pe un talent autentic și o avidă curiozitate intelectuală.

S-a îndreptat spre Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de dirijat cor (la clasa prof. univ. Florentin Mihăescu, 1990-1996), apoi pe cea de canto, studiind sub îndrumarea prof. univ. Alexandru Fărcaș și conf. univ. Emil Strugaru (1991-1997) și pe cea de master în specialitatea Fenomenologie muzicală (la clasa prof. univ. Gheorghe Victor Dumănescu și Aurel Stroe, 1996). Arta dirijatului de orchestră și pe cea a conducerii muzicale a spectacolelor de operă le-a deprins și prin participarea activă la diferite stagii de pregătire.

După debutul său la Opera Națională din București, Adrian Morar a fost invitat de mai multe ori să dirijeze diferite spectacole, iar în stagiunea 2006-2007 a deținut statutul de director artistic al acestei instituții. În perioada 1997-2009 a fost invitat, în repetate rânduri de Opera Națională Română din Timișoara, Opera Națională Română din Iași și Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova. Contactul cu publicul bucureștean a avut loc și în cadrul programelor simfonice. Astfel, timp de patru ani (2002-2006) a condus Orchestra Simfonică „Ateneu” din Capitală, activitate pe parcursul căreia a fructificat experiența câștigată ca dirijor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a condus Orchestra simfonică, Clasa de operă și Cursul de dirijat la diferite nivele (1996-2001).

În anul 2002 a fost distins de Forumul Muzical Român cu Premiul „Ludovic Spiess”, iar în anul 2009 Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca i-a decernat Trofeul „Lya Hubic”.

Maestrul Adrian Morar, la pupitrul Orchestrei Operei Române din Cluj-Napoca

GrupulAd Libitum Voices:

Cristian Ignuța, Vlad Morar, Sergiu Coltan și Tiberius Simu

3. George Sbârcea și Petre Sbârcea - Maeștri în arta muzicală

Nepot al Primului Patriarh al României Mari Miron Cristea, George Sbârcea s-a născut la Toplița, în 1914. A urmat la Cluj și studii juridice, dar, așa cum avea să mărturisească, „Singura flacără care putea atinge tot ce putea fi atins în mine a fost și a rămas muzica”.

A fost muzician și muzicolog român, compositor și pianist, editor de carte, scriitor și traducător. A folosit și pseudonimul Claude Romano, în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.

S-a bucurat de apreciere în perioada interbelică nu numai în țară, ci și în străinătate. În 1938, la Paris, generalul Charles de Gaulle îl decorează cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței. În 1942, primește titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei, fiind singurul român care a fost distins cu acest titlu. A fost distins cu Premiul Ciprian Porumbescu al Academiei Române.

De-a lungul vieţii, George Sbârcea a scris şi tradus 83 de cărţi, între care Muza veselă, culegere de anectode muzicale, Editura muzicală, București, 1963, 1969, Veșnic tânărul George Enescu, Editura muzicală, București, 1981, Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, 1982; a scris nenumărate articole pentru diverse ziare înainte şi după război, şi a elaborat o serie de studii printre care Obiceiuri, cântece şi jocuri magice din comuna Topliţa.

George Sbârcea este deschizător de drumuri în cultura românească modernă.
Vezi și:
 https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/search?q=sb%C3%A2rcea

Petre Sbârcea, nepot al lui George Sbârcea, este profesor al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, începând din anul 1960, la disciplina Dirijat orchestra. A fost dirijor al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca (1957-1976) și director al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca (1992-2001). Între anii 1976-1990 a fost director şi primdirijor al Filarmonicii de Stat din Sibiu, și primdirijor din 2001. 

Petre Sbârcea, sărbătorit la a 80-a aniversare la Opera din Cluj-Napoca

„Nu numai piatra, zidul, marmura sunt durabile. Durabil e şi cântecul. El trece peste ani, leagă un timp de altul, ajută să ne recunoaştem rădăcinile”, spunea George Sbârcea.

Publicat în SANGIDAVA, 8 (XIV), 2020, Editura Nico, pp. 285-299.

EPILOG:

CÂNTEC DE JALE,

 de DUMITRU HURUBĂ

 Ades mi-e dor de Nuţu Marcu,
De muzicantul din Săştiu,
De el mişcând pe strune arcu’
Cum altu-n viaţa mea nu ştiu…

 
Cu Nuţu ne-mpăcam ca fraţii,
Iar până adormeam în fân,
Vorbeam şoptit de constelaţii
În verile cu cer senin;
 
Vorbeam făcând-o pe deştepţii,
Deşi nu prea aveam habar,
De multe ori eram nedrepţii,
Dar fără-un ban în buzunar!
 
Dar nu era loc de tristeţe,
Aveam cu Nuţu planuri mari,
Utopice, dar îndrăzneţe,
Cum şi păream în sat: bizari!
 
Şi Nuţu începea să cânte –
Vioara-n mâna lui plângea,
Ori se ruga de cele sfinte
Când dinspre strune suspina…
 
Prin glasu-i, Nuţu, muzicantul,
Mă legăna nemuritor,
Lăsam în urma noastră neantul
Purtaţi de muzică în zbor…
 
Şi melodii – superbe plângeri –
Se contopeau în dor şi drag,
Dar astăzi Nuţu, printre îngeri,
Ca Paganini, este mag…
Simeria, 1 Sept.2023

BIBLIOGRAFIE :

BUCUR – CATRINA 2012/ Bucur, Nicolae și Catrina, Constantin, Tezaur de etnografie și folclor în județele Covasna și Harghita, Editura Eurocarpatica, 2012, 488 p.

DOBREAN – MONOGRAFIA 2017/ Dobreanu, Doina; Dobreanu, Vasile, SubcetateMureș. Prezentare monografică, Colecția „Exemplarium”, Editura Cezara Codruța-Marica, Târgu-Mureș, 2017, 468 p.

Eliade, Mircea, Folclor și literatură, în Meșterul Manole, Ed. Junimea, Iași, 1992

MATEI - FOLCLOR MUZICAL 2005/ Matei Truță, Florina, Însemnări pe marginea unor culegeri de folclor muzical din zona Toplița – județul Harghita, în „Angvstia”, nr. 9, 2005, pp. 303-319.

MATEI - MUZICA DE JOC 2005/ Matei Truță, Florina, Folclor muzical din zona etnoculturală Toplița. Considerații privind muzica de joc, în „Angvstia”, nr. 9, 2005, pp. 319-325.

NICOLA 2014/ Nicola, Ioan R., Monografia satului Feleacu, județul Cluj. Studiu etnomuzicologic, corpus folcloric muzical și texte fără melodii. Schiță monografică, Ediție îngrijită de Ion Cuceu, Elena Hlinca-Drăgan, Zamfir Dejeu, Seria „Monografiile Arhivei de Folclor a Academiei Române”, nr. 18, Editura Tradiții Clujene, Cluj-Napoca, 2014, 488 p.

Sbârcea, George, Vitalitatea folclorului muzical, în „România liberă”, 13 aug 1986.

Secară, Constantin, Situația actuală a folclorului muzical în comunitățile românești din zona arcului intracarpatic valoare identitară a spiritualității românești, în contextul multietnic și multicultural european contemporan, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, Colecția „Aula magna”, București, 2013, 286 p.

Sin, Mihai, Vioara lui Vasile Moraru, în „Informația Harghitei”, anul II, nr. 448, 1969, p. 2

---

[1] Formația folclorică „Rapsozii Varvigiului” a reprezentat Căminul Cultural și comuna Subcetate la Festivalul Cântecului și Jocului Ciobănașul din Întorsura Buzăului, edițiile 1996, 1997, 1998, 2005, 2009; la Festivalul Internațional de Folclor, Cântecele Oltului din Călimănești, edițiile 1998, 2002 (fiind remarcată „pentru înaltă ținută artistică”); la Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă Crăciunul la români, organizat de Fundația culturală „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, edițiile 1994, 2008, 2014; la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Folcloric Szejke, Odorheiu Secuiesc, 29 iun. 2002.

„Rapsozii Varvigiului” sau membri ai ansamblului au fost premiați la diverse festivaluri-concurs: premiul special la Festivalul-concurs Comori folclorice, al tarafurilor tradiționale și grupurilor instrumentale de artă populară, ediția a V-a, Brad, 10-11 sept. 1998; Premiul III, la editia a VI-a, Brad, 20-21 aprilie 2000; Premiul III, la editia a VII-a, Brad, 23-24 mai 2002; Premiul Trio instrumental pentru „Trio Rapsozii Varvigiului”, Gherla, 21 iunie 2002; Premiul special grupului instrumental „Trio varvigean”, la Festivalul-concurs Comori folclorice, editia a IX-a, Brad, 22-23 mai 2003 (președinte al juriului Prof. Univ. Dr. Gheorghe Oprea), Premiul special Trio instrumental pentru „Trio Rapsozii Varvigiului”, Gherla, 23 februarie 2003.

Taraful şi soliştii vocali "Rapsozii Varvigiului" au participat la realizarea emisiunii Tezaur folcloric, în parteneriat cu TVR 1, la Bălan. în anul 2001.

---

[1] După ani de muncă îndârjită, susţinută de o pasiune devorantă pentru folclorul autentic, în 1986 a obţinut împreună cu fiicele sale, Liliana și Daniela, ambele atunci eleve la liceul din Subcetate, Premiul special al juriului, la Concursul interjudeţean al cântecului păstoresc “Mioriţa”. Petiţa Silvestru scria la acea dată în „Flacăra”: “Surpriza celei de-a VI-a ediţii a Concursului interjudeţean al cântecului păstoresc Mioriţa, desfăşurat în vara aceasta la Topliţa, a constituit-o apariţia pe scenă a familiei Ioan Marcu din Subcetate: tata şi două dintre cele trei fete ale sale.(...) Programul familiei amintite a incitat publicul prin ineditul şi autenticitatea melodiilor, prin perfecta armonizare a interpreţilor şi prin vivacitatea tinerească imprimată cântecelor prezentate. Premiul special al juriului a consacrat această apariţie insolită, comentată entuziast de spectatori.

Cine este nervum rerum al acestei realizări? Agricultorul Ioan Marcu s-a născut în anul 1945 într-o familie ţărănească din localitatea în care trăieşte ca bun gospodar şi pe care o reprezintă cu prestanţă la toate manifestările la care participă. Vocal şi la fluier, „cânt de când mă ştiu”, ne-a declarat, beneficiind de un climat familial propice (...) Repertoriul acestora cuprinde o sferă largă de jocuri şi cântece din toată ţara. Iată câteva dintre melodiile culese şi întregite cu text propriu: Io-s fecior de varvigean, Pe valea Călnaciului, Aşa-i jocul pe la noi, Lele Floare, Baraboiul, Floricica, Raţa, Busuiocul, Bucură-te, soacră mare, Brustureanca, Mândră sunt că-s varvigeancă, Ieşi afară, măi Ileană, Sus pe Muntele Bătrâna, Aşa se joacă la tuns..”

Aprecierea unanimă a celor prezenţi la spectacol a fost exprimată cu sinceritate de domnul George Sbârcea în ziarele bucureştene „Scânteia”, în articolul Pe urmele Mioriţei..., din 2 aug. 1986, şi în „România liberă”.

Despre felul în care au fost interpretate „cântecele de un evident inedit despre viaţa mulgaşilor de oi şi despre căşuleanul cu mireasmă de smirnă”, George Sbârcea conchidea: „Impetuoasa fantezie şi înzestrările interpretative cu totul neobişnuite ale familiei Marcu au fost dominate de ceea ce este una din calităţile fundamentale ale cântăreţilor poporului: sensibilitatea care nu se exprimă niciodată fără a fi disciplinată”. Ioan Marcu ne-a lăsat câteva cântece din repertoriul său pe casetele audio Gala tarafurilor (I-II), cu înregistrările din concertul cu public din 30 oct 1995, din Studioul Mihail Jora al Societăţii Române de Radiodifuziune. Partea I (A) cuprinde Taraful Varvigeanca din Subcetate –Mureș, condus de Ioan Marcu; solişti: Ion şi Liliana Marcu; repertoriu: Învârtita ca la Subcetate, De când mă ştiu pe lume, Ciocanul, Aşa-i jocul pe la noi, Cântec de cătănie.

---

[1] DOBREAN –MONOGRAFIA 2017, pp 194-196

[2] Mihai Sin, Vioara lui Moraru Vasile, în „Informația Harghitei”, 1969, nr. 448, p. 2

---

[1] NICOLA 2014, p. 16

[2] Idem, p. 25

[3] BUCUR – CATRINA 2012, p.53

[4] MATEI – MUZICA DE JOC 2005, p 319-322

[5] Ed. Muzeului Național al Literaturii Române, Colecția „Aula magna”, București, 2013, 286 p.

[6] Subcapitolul 4.3. Studiu de caz: Muzica jocurilor populare românești din Gălăuțaș - Harghita. Reminiscențe ale unor vechi interferențe multiculturale; 4.3.1. Repertoriul jocurilor din Gălăuțaș, de la jocurile românești la ștraiere.

[7] Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, SubcetateMureș. Prezentare monografică, Colecția „Exemplarium”, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 2017, 468 p.

[8] Op. Cit,. pp.211-233