Teoretic, sfaturile sunt bune. În realitate, cum procedăm? Dacă recurg la niște practici însușite în copilăria mea, mi se pare totul foarte simplu. De fiecare dată când plecam de acasă, mama mă atenționa: Nu uita să dai binețe celor pe care îi întâlnești în drumul tău. Îi cunoști, nu îi cunoști, oamenii din sat te cunosc pe tine… Vorbele mamei mă făceau să mă simt dintr-odată importantă, cu niscaiva demnitate și prestigiu, să capăt curaj. Cum să mă cunoască, mamă, oameni pe care nu i-am mai întâlnit poate niciodată?, întrebam nedumerită. După cer, dragă, după cer… Abia mult mai târziu am înțeles noima cuvântului cer, în acest context: după cer, adică după trăsături esențiale ale chipului care trimiteau la cele ale părinților sau ale familiei.
Numai
să fi uitat să dai binețe, că întrebarea celui întâlnit te lovea ca un trăsnet:
Al
cui ești, copile? De-a lui…? Era ca un reproș pentru tăcerea ta care avea
să însemne ceva lipsuri în cunoașterea rânduielilor din comunitatea sătească.
Satul era ca o mare familie, ai cărei membri erau angrenați în felurite
relații: de neam, de rudenie spirituală, de vecinătate, de prietenie, de
frățietate de cruce, relații întreținute, traversând generații, prin respect,
omenie, întrajutorare, cinstire.
A da binețe însemna a rosti un salut precum o scurtă rugăciune. Și cu
câtă bucurie erai răsplătit pentru salutul tău de „Bună dimineața!”, „Bună ziua!”, „Bună seara!, strecurată în
sufletul tău prin răspunsuri cu aceeași încărcătură benefică, pozitivă: „Bună sa-ți fie inima!, „Să fii sănătos!”,
„Să dea Dumnezeu bine!, „Să te-audă Dumnezeu!”
Nu
plecai la drum fără binecuvântarea celor
de care te despărțeai: „Mergi
sănătos!”, „Mergi cu Dumnezeu!”, „Mergi în pace!, „Drum bun!”, „Bun ajunsul!”, „Întâlnire bună!”, „Doamne ajută!
Mai poate fi simțit „Bună!”, simulacrul de salut actual, făcut superficial și formal, fără a mai aștepta niciun răspuns, o binecuvântare?
Iată cum salutul de binețe și răspunsul potrivit, la fel ca urările de bine primite la despărțire trebuie privite ca simple și sincere binecuvântări, toate întărite prin binecuvântarea preotului învestit cu harul de a o face, dăruită credincioșilor în biserică, după fiecare liturghie.
Și salutul poate fi o rugăciune - imn de slavă, mulțumire , ori
rugăciunea este pacea sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu