MOTO:
„Atâta timp cât avem amintiri, trecutul rămâne viu. Atâta timp cât avem speranțe, viitorul așteaptă la rând.”
Jocul caprei adus pe scenă
Doina Dobreanu: Am fost surprinsă anul trecut când aţi povestit despre vergelat… Auzisem şi eu în tinereţe despre vergel. Însemna petrecerea de Anul Nou, revelionul arhaic, specific satului tradiţional. Aţi participat la un asemenea revelion? La ce vârstă? Cum vi-l amintiţi?
Alexandru Buzilă: Eram copil… Am fost cu părinţii mei la virgel.
Erau şi ei tineri atunci…
DD: Asta se întâmpla înaintea celui de-al doilea
război mondial…
AB: Da, atunci… Se adunau mai multe familii, de obiceila Ioana Sofii.
Fiecare ducea de-acasă mâncare şi băutură. Tocmeau şi ceteraş. Oamenii se
veseleau şi jucau până spre dimineaţa
de Sfântul Vasile.
DD: Vergelatul este un obicei foarte vechi şi foarte răspândit la români. Vergelatul este amintit şi de Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”, scrisă în limba latină în anul 1715, la cererea Academiei din Berlin. „Este un fel de ghicire - explica Dimitrie Cantemir - prin care moldovenii, punând nişte nuiele într-un chip ştiut înnoaptea dinspre întâi ianuarie, se
încumetă să ghicească toată norocirea şi năpasta pe care le va aduce anul
întreg.” Jocul acesta de premoniţie era realizat cu ajutorul unor nuiele sau vergele,
de unde şi numele lui. Este cunoscut în mai multe variante. Dumneavoastră cum
vi-l amintiţi?
AB: Era nevoie de mai multe obiecte. Fiecare participant la joc trebuia să pună un gaj (tabachera, amnarul, pipa, ceasul ş.a.) Se puneau toate acestea într-o covată cu grâu.
DD: Cine conducea jocul?
AB: Un bărbat pe care eu îl vedeam isteţ şi priceput la vorbă… Se scotea din grâu, pe rând, câte un gaj, în timp ce se rosteau cuvintele:
AB: Da, atunci… Se adunau mai multe familii, de obicei
DD: Vergelatul este un obicei foarte vechi şi foarte răspândit la români. Vergelatul este amintit şi de Dimitrie Cantemir în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”, scrisă în limba latină în anul 1715, la cererea Academiei din Berlin. „Este un fel de ghicire - explica Dimitrie Cantemir - prin care moldovenii, punând nişte nuiele într-un chip ştiut în
AB: Era nevoie de mai multe obiecte. Fiecare participant la joc trebuia să pună un gaj (tabachera, amnarul, pipa, ceasul ş.a.) Se puneau toate acestea într-o covată cu grâu.
DD: Cine conducea jocul?
AB: Un bărbat pe care eu îl vedeam isteţ şi priceput la vorbă… Se scotea din grâu, pe rând, câte un gaj, în timp ce se rosteau cuvintele:
"Ce sună, ce răsunăRăsună văile,Răsună luncile,Trece Dumnezeu cu slugile,Şi cu Sfântul Vasile".
DD: Şi posesorul obiectului respectiv îşi afla
viitorul… Sunt curioasă să aflu cum…
AB: Se deschidea cartea… Un zodiac… Uneori ce scria acolo se şi potrivea.
DD: Şi în final?
AB: La urmă se aruncau boabe de grâu peste toţi din casă, cu urări de sănătate şi belşug pentru noul an.
DD: Un fel de sorcovire:
AB: Se deschidea cartea… Un zodiac… Uneori ce scria acolo se şi potrivea.
DD: Şi în final?
AB: La urmă se aruncau boabe de grâu peste toţi din casă, cu urări de sănătate şi belşug pentru noul an.
DD: Un fel de sorcovire:
„Să trăiţi, să înfloriţiCa merii, ca periiÎn mijlocul verii!”
Dar mai bine să-i lăsăm pe nepoţii noştri să ne
sorcovească!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu