luni, 22 iulie 2024

Doinița-Ana Dobrean, Etnologul Viorel Rogoz și Ținutul Codrului

 Text publicat în volumul
Centrului European de Studii Covasna – Harghita,

Profesioniștii noștri, Doinița – Ana Dobrean, Profesor, etnograf, colecționar la 65 de ani,

Coordonator: Ioan Lăcătușu,
Ediție îngrijită de Vasile Dobrean și Ioan Lăcătușu,
Editura Eurocarptica, Sfântu-Gheorghe, 2015

MOTO:

Eu cred că orice ins născut la sat, într-o familie tradițională, poartă în sine, în ființa sa, o modestă comoară, care face parte din fondul primar al amintirilor sale și totodată al culturii sale: jocurile de copii, cântecele și poveștile, riturile și miturile satului. Ele precedă elementele culturii scrise, vehiculate prin intermediul școlii și al celorlalte mijloace de comunicare, alcătuind un gen de matrice a viitoarei sale personalități culturale. Nostalgia satului, a rădăcinilor, cheamă automat această matrice în amintirea celor plecați în lumea orașului. De aici și până a identifica și alte componente ale universului folcloric și a le explica, nu e decât un pas".(Dumitru Pop) [1]
 
Născut la 24 iulie 1950, într-o familie tradițională, Viorel Rogoz poartă în sine matricea spirituală a satului natal, Giurtelecul Hododului, jud. Satu-Mare, așezare la poalele Codrului, un „ținut încărcat de podoabe și valori patrimoniale, făurite într-un timp istoric ce coboară până în vremea dacilor și dincolo de aceasta.”[2]
Și-a început studiile în satul natal (1957-1965), a continuat cu cele liceale la Cehu-Silvaniei, jud. Sălaj (1965-1969), apoi cu cele universitare (1969-1973) la Facultatea de Filologie, specializarea Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză, în Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și doctorale, la aceeași universitate clujeană.
Folclorul, limba și viața popurului l-au fascinat încă din primii ani de studenție, când, sub îndrumarea mentorilor săi - profesorii Dumitru Pop, Ion Șeuleanu, Nicolae Bot – s-a aplecat spre studiul acestora dintr-o perspectivă mai largă, etnologică și antropologică. Studentul Viorel Rogoz a activat în Cercul de Folclor existent la Facultatea de Filologie și a participat la cercetările de teren organizate. Cercul de Folclor, înființat de profesorul D. Pop încă în 1955, a devenit mai târziu Cerc de Etnologie și a reprezentat un cadru favorabil în care s-au format de-a lungul timpului personalităţi ştiinţifice de prestigiu.
„Satul natal a constituit, pentru tânărul ce se iniția în vastul domeniu al acestei discipline științifice, principalul câmp de activitate practică, acela pe care își va construi și verifica progresiv metoda de cercetare, ajungând astfel la o excelentă pregătire teoretică și de teren.”[3]
Cercetările sale în Ținutul Codrului s-au concretizat în numeroase comunicări și articole publicate, mai cu seamă în lucrarea de licență Contribuţii la cercetarea magiei (1973) și teza de doctorat Relaţiile de familie în folclorul Zonei Codru (1989).
După o perioadă de activitate în învățământul preuniversitar (1973-1990, profesor de limba franceză la Liceul din Livada, jud. Satu-Mare), Dr. Viorel Rogoz accede în învățământul universitar și predă cursuri de etnologie-antropologie la Universitatea Tehnică Cluj Napoca (C.U.N.B.M.): Introducere în studiul culturii populare, Școli, curente, direcții în antropologia culturală, Mitologie, Metode de cercetare în etnologie, Practică de cercetare, Marketing tribal. Lucrează concomitent ca cercetător la Arhiva de Folclor a Academiei Romane - Filiala Cluj.
A contribuit la publicarea unor volume colective de cercetări [4] și, cu material cules din aria etnoculturală Maramureș, Satu-Mare și Sălaj, la proiectul de mare impact în lumea științifică lansat de celebra Brown University: Romanian Love Charms: Narrative on charming for fate Collected in: Satu Mare (Transilvania) by Viorel Rogoz, ca și la un proiect al Institutului European de Cultură din Luxemburg (Director: Sorina Capp).
Activitatea de cercetare a etnologului și antropologului Viorel Rogoz este recunoscută și apreciată pe plan internațional. Dr. antropolog Sophie Haberbüsch acordă etnologului român votul pentru un studiu de-al său publicat în limba franceză pe Portail des Sciences humaines, www.anthropoweb.com., ceea ce-l clasifică printre primii la Secțiunea „Articole de onoare”. [5]
Este citat și în universități de renume din lume: Università di Bari, Sapienza – Perugia, din Italia, Institutul Antropologic Regal din cadrul Universității Kent - Anglia, Brown - USA, Université Jules Verne Picardia, Indianapolis, prin revista Lares - ISI-Thomson.
Mulți studenti ai etnologului Viorel Rogoz sunt integrați în cercetarea antropologică europeană.
Etnologul Viorel Rogoz a avut ideea realizării unui muzeu în aer liber, a unui muzeu viu, și este inițiatorul Proiectului „Muzeul Etnografic al Țării Codrului” de la Măriuș, un sat arhaic, atestat documentar din 1424. Muzeul trebuia să devină, în concepția sa, un „Templu Spiritual Codrenesc”. Îl vedea precum satul său natal la vremea copilăriei: „un sat codrenesc răsfirat-spre-adunat, cu uliți străjuite de garduri împletite, acoperite cu șindrilă sau paie, case vechi cu prispă-ngustă, pe tălpi din stejar masiv, șuri încăpătoare, pătule, cotețe și fântâni de draniță cu cantaring; pomi umbroși străjuiesc casa și olaturile: pruni, meri peri, nuci, cireși și duzi din soiuri străvechi. Ogrăzile sunt semănate cu cereale: grâu, mei, alac, secară etc; garduri vii și garduri de spini separă proprietățile, gardul de ruje (tulpini de floarea soarelui) delimitează grădina, iar vrajnița cu boc asigură intrarea carului tras de bivoli, boi sau cai. Satul muzeu va avea biserică, școală, cimitir, moară, oloire, vâltoare, potcovărie, stupini, stână, șura danțului, pălincie, arie (cu batoză, dibol, trier, stoguri) și, bineînțeles, o fântână a satului”. [6]
Profesorul preconiza ca Muzeul etnografic în aer liber de la Măriuș să devină un centru de studiu al tradițiilor, iar în vecinătatea lui să fie amenajate mai multe obiective turistice, strâns legate de tradițiile locului.
„În apropiere, oaspeții vor putea savura un balmoș, caș proaspăt, berbec la proțap, vizitând o stână turistică. Sau vor putea auzi istorisiri mirobolante despre celebra vânătoare de albine, cunoscută în vechime sub numele de bărcuit. Vizitând o stupină, vizitatorii vor afla cum arătau coșnițele vechi din nuiele de curpen frumos împletit, știubeiele din trunchiuri de arbori, cioplite cu barda sau rămase în forma în care prisăcarii din Codru le-or fi găsit. Acolo i se vor oferi călătorului grăbit faguri picurând pe frunze răcoroase de varză, sau de viță sălbatică trăitoare până astăzi, în sihlă, pe coastele însorite, și nu doar în mit”.[7]
Sătenii din Măriuș au donat 60 ha din pământul strămoșesc în acest scop. Nume de rezonanță ale muzeologiei romanesti - Ioan Godea, Cornel Bucur, Paula Popoiu, Radu Florescu, Ioan Opriș, Cornel Taloș, Tiberiu Graur - au asistat și îndrumat în permanență elaborarea Proiectului „Muzeul Codrului”. Profesorul Rogoz a elaborat proiectul împreună cu arhitectul Emanuil Vasvari. A obținut finanțare și a achizitionat astfel zeci de case, șuri, cotețe, hoboroace, unele aflate într-o stare avansată de degradare.
O perioadă de câțiva ani, profesorul Viorel Rogoz a colaborat la revista lunară de literatură și artă Acolada (director general Radu Ulmeanu, director Gheorghe Grigurcu, redactor-șef Petre Got), revistă ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. A semnat număr de număr rubrica Etnologul român în „Epoca de aur”. Sunt pagini care relevă alte laturi ale personalității complexe a contemporanului nostru, Viorel Rogoz. Prin articolele publicate în Acolada, o revistă de literatură și artă, facem cunoștință nu doar cu etnologul, ci și cu scriitorul - cetățean implicat în viața socială, politică și culturală a timpului său, angajat în lupta pentru adevăr, bine și frumos. Temperament pasional, prin stilul inconfundabil, virulent, al unui pamfletar redutabil, Viorel Rogoz pune sub lupă aspecte ale realității sociale contemporane, tare morale, trăsături de caracter. Procedeele literare la care recurge scriitorul pentru crearea stilului personal, care poate fi caracterizat prin ironie, satiră, caricatură, sarcasm, violență verbală, sunt diverse, reprezentând toate nivelele limbii: epitete, personificări, comparații, metafore, interogații și exclamații retorice, trimiteri la înțelepciunea paremiologică sau la citate livrești, cu precădere din latină sau franceză, ritm sacadat, uneori nervos, proza rimată etc.
Pasionat de etimologia unor cuvinte arhaice din limba română, unele persistente în graiul oșenilor, Viorel Rogoz lansează o ipoteză senzațională, și anume că oșenii sunt urmașii celților…
Primul său contact cu Țara Oașului a fost în vremea studenției, când a avut posibilitatea să parcurgă manuscrise cu texte culese din acest ținut nordic, de o arhaicitate copleșitoare. Găsise într-un descântec din Racșa o expresie pietrificată: „apă leuroasă”. Apoi a aflat că oșenii, maramureșenii și o parte dintre codreni numesc butoaiele, în care păstrează vinul și țuica, tonuri; în franceză „toneau”. Dicționarele îl informează că francezii moșteniseră cuvântul de la vechii celți (cuv. tunna).
A început cercetările în legătură cu posibilele elemente celtice din subdialectul maramureșean-oșean: brace (pantalonii celților erau numiți bracae), certeză, Cămârzana, tarniță, sâmbră, Tarna, vătaf, Trip ș.a. A susținut mai multe comunicări pe tema enclavelor celtice și a moștenirii lingvistice pe care ne-au lăsat-o. [8]
Dacă dicționarele franceze dau unele cuvinte de origine celtică, cele cu rădăcina Ard-, lingvistul Viorel Rogoz consideră că și în etnotoponimia Codrului există probe grăitoare pentru același celtism „Ard”: Ardeal, Ardud, Ardusat, Ardihat, Arduzel, Ardel. (În Franța: Ardeni, Ardèche) [9]
Ipoteza profesorului a stârnit reacții polemice: „Conviețuirea celto-dacică a fost relativ îndelungată. Dar influnțele reciproce, dintre celți și daci s-au manifestat în tot spațiul azi românesc, el nefiind specific doar nordului. Însă în Maramureș, Oaș, Codru,  probabil, s-au conservat mai bine cuvintele arhaice, populația având un potențial mai mare de a păstra aceste cuvinte.”[10]
Lucrarea Familia în credințe, rituri, obiceiuri, apărută la Ed. Solstițiu, din Satu-Mare, în 2002, cu un Cuvânt înainte semnat de profesorul universitar Dumitru Pop este o carte de știință, scrisă pe baza confruntării riguroase a cercetărilor întreprinse de autor pe teren, în Ținutul Codrului, cu o vastă bibliografie românească și străină de specialitate.
Problemele fundamentale ale cărții sunt abordate în cinci capitole: Sinele și ceilalți (Omul comunitar), Relația Bărbat-femeie, Raportul dintre generații (Funcțiile culturale ale familiei), Neamul – o entitate între lumea reală și mit (Raportul cei morți – cei vii), Rudenia spirituală Nășia), după ce, în prealabil, autorul face precizări privind: Suportul antropogeografic al cercetării (Ținutul Codrului), Orientarea metodologică, Perspectiva etnologică românească. Lucrarea este însoțită apoi de: Lista de informatori, Glosar și Bibliografia selectivă.
Așa cum profesorul Dumitru Pop preconiza în Cuvântul înainte, lectura acestei cărți de știință înseamnă „descoperirea sau redescoperirea unei lumi pe cât de vechi, pe atât de interesantă și încărcată de ordine și spiritualitate”, iar „cititorul înțelege astfel coeziunea satului nostru tradițional, tipurile de înrudire și de relații existente în cuprinsul lui și care s-au păstrat vreme îndelungată în practicile și credințele, în riturile și miturile, în cântecele și jocurile, ca și în cadrul obiceiurilor satului; în ultimă analiză, cititorul își poate explica însuși sistemul care stă la baza vieții folclorice a unei comunități de tip tradițional, sau a unei zone, cum este cea a Codrului.”
E o încântare să citești un asemenea studiu exhaustiv legat de această temă, o exegeză născută din iubire, făcută cu dăruire și interes, scrisă într-o limbă românească frumoasă, armonioasă, deloc împovărată de neologisme și regionalisme.
Nu putea să sondeze adâncurile acestei problematici, ale sufletului românesc confruntat cu atâtea necunoscute întâlnite de la naștere până la moarte, decât un om pasionat, care s-a născut, a crescut, s-a format în acest univers spiritual, lumea satului cu eresurile sale, un specialist bine informat, un profesionist care a parcurs cu acribie o vastă bibliografie și care și-a impus experința de teren - meticuloasă, dură, îndărătnică - a cercetătorului.
Specialistul în etnologie Viorel Rogoz s-a născut parcurgând cu pasiune și rigoare drumul de la experiența de viață, la profesionalizare prin studiu, prin cercetare. Teza sa de doctorat Familia în credințe, rituri, obiceiuri „vrăjește si încântă” (Vasile Adasăscăliței), încântă și convinge, totodată.
„Temeinic gândită și elaborată, - subliniază profesorul Dumitru Pop în Cuvânt înainte ­cercetarea profesorului Viorel Rogoz va avea cu siguranță un efect benefic în promovarea studiilor de acest gen” și un mesaj: „străvechea solidaritate umană, bazată pe cultul valorilor spiritului, poate contribui efectiv la însănătoșirea lumii în care trăim”.
Despre această solidaritate umană străveche, specifică satelor românești tradiționale, vorbește autorul cărții:
„Organizarea socială a satului codrenesc n-a cunoscut, în evoluția sa istorică, diferențieri tranșante în raport cu celelalte zone etnografice românești. Ea se bazează pe un sistem de relații interpersonale, înglobând elemente de rudenie și vecinătate”.[11]
 
 
„Neamul este alcătuit din două părți: cel din lumea albă și cei din cealaltă lume. Ele comunică la date și după ritualuri prestabilite (Sâmbăta morților, Rusalii, înmormântarea unui individ din neam etc.)
Sub aspect temporal, succesiunea pe generații a neamului se pierde în străfundurile istoriei. Omul este nemuritor prin neam. Ideea de continuitate a neamului l-a preocupat dintotdeauna pe om. (…)
În mentalitatea țărănească vecinătatea este văzută ca o prelungire a spațiului familial.(…) legătura familiei cu satul se făcea prin intermediul vecinilor.”[12]
Am încercat să prezentăm foarte succint contribuția profesorului Viorel Rogoz la dezvoltarea etnologiei românești - și nu numai - cu toate că într-un Epitaf (adresat Maestrului Villon) se autocaracterizează ironic:
 
„În lumea asta-s un pârlit
(Mă chiar întreb: La ce-am trăit?)
 
N-am făcut brumă de avere...
(Am mai iubit câte-o muiere...)
 
Iar tu îţi râzi când vezi ce scriu...
(Rogoz? A fost un mort de viu..)
 
Lăsă în ciornă cinci tratate...
(Balast pentru posteritate...)”
 

[1] Apud Dumitru Pop la 75 de ani, interviu consemnat de Pamfil Bilțiu și Dumitru Iuga, în „Memoria ethnologica" anul II, nr. 2-3, febr.-iunie, 2002, p. 233-234
[2] Prof. Dr. Dumitru Pop, Cuvânt înainte la cartea lui Viorel Rogoz, Familia în credințe, rituri, obiceiuri, Satu-Mare, Ed. Solstițiu, 2002
[3] idem
[4] Ion Taloș, Cununia fraților și nunta soarelui. Incestul zădărnicit în folclorul românesc și universal, 960 p., Buc., Ed. Enciclopedică, 2004
*** Alternative antropologice și etnologice în cercetarea culturilor. Studii și comunicari, 375 p.,[Academia Română. Arhiva de folclor Cluj și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca], Editura Fundației pentru Studii Europene, 2007.
I. Cuceu, A. Lisovschi, M. Cuceu, I. Seuleanu, Ritualurile de nuntă în Transilvania, III Orații de nuntă, 472 p.,[Cluj-Napoca], Editura Fundației pentru Studii Europene, 2007
I. Cuceu și M. Cuceu, Ritualurile agrare românești. II Orații după colind în spațiul intracarpatic, 350 p., [Cluj-Napoca], Editura EFES, 2008.
Alternative antropologice și etnologice, Cluj, Ed. Fundației pentru Studii Europene, apărută sub înaltul patronaj al Academiei Române și al Universității Babeș Bolyai, 2008.;
Unde bea curcubeul apă. Rituri magice din Ţara Oaşului, Cercul Ştiinţific Studenţesc de Etnologie şi Folclor de la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Selecţia şi transcrierea textelor, Prefaţă, Studiu introductiv, indici şi bibliografie Eleonora Sava, Editura Napoca Star, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Colecţia Cercetări etnologice zonale, Cluj-Napoca, 2008
***Romania Occidentalis-Romania Orientalis. Volum omagial dedicat Prof. univ. Dr. / Festschrift fùr ION TALOȘ, 705 p., Cluj-Napoca, Editura Fundatiei pentru Studii Europene-Editura Mega, 2009.
Anamaria Lisovschi, I. Cuceu, I.Seuleanu, M. Cuceu, Ritualuri de nuntă în Transilvania IV Strigături ceremoniale de nuntă, 258 p., Cluj-Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2009.
Teme actuale în cercetarea etnologică și antropologică, Cluj, Ed. E.F.E.S., 2011;
Etnologia românească –astăzi. Studii și comunicări, Cluj, Ed. E.F.E.S. apărută sub înaltul patronaj al Academiei Române și al Universității Babeș Bolyai, 2012.
Mentori si discipoli, Cluj, Ed. Mega-E.F.E.S., apărută sub înaltul patronaj al Academiei Române - Filiala Cluj, 2013.
Anamaria Lisovski si colab., Descântece și practici magice în spațiul transilvan, volum în curs de difuzare;
Iordan Datcu, Dicționarul Etnologilor Români, sub voce „Viorel Rogoz”
[5] Viorel Rogoz, Aspects de la magie "des épousailles" dans la région sagalienne de Someș, pe Anthropoweb- Le Portail des Sciences Humaines – Anthropologies:
[6] Muzeul Codrului – în atenția unor foruri naționale și internaționale, Interviu realizat de Ovidiu Suciu cu Dr. Viorel Rogoz, în „Gazeta de Vest”, 15 iunie 1991
[7] Etnologul român în Epoca de Aur (XVI), în „Acolada”, nr. 2. 2011, p. 21
[8] Oșenii, urmașii celților, în „Informația de duminică”, 29 aug. 2004, p. 5
[9] Etnologul român în Epoca de Aur în Acolada, nr 5, 2013, p. 20
[10] Sunt celții urmașii oșenilor?, în „Informația de duminică”, 26 sept. 2004, p. 11
[11] Viorel Rogoz, Familia în credințe, rituri, obiceiuri, 2002, p. 20
[12] Idem, p. 26-28

NB. Text preluat de wikipedia: VIOREL ROGOZ

💥💥💥


sâmbătă, 13 iulie 2024

In honorem, IONEL SIMOTA și ȘIVANI-ESTELA SIMOTA

 

Ionel SIMOTA, jurist ; membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2007), Președintele Asociației Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc, din 1998


Șivani-Estela SIMOTA, asistent medical principal și profesor la
 Școala Sanitară „Eugen Nicoară” din Miercurea Ciuc

 

Doina Dobreanu: Domnule Ionel Simota, v-ați întors de curând de la Salonul Internațional de Carte, Chișinău - 2017/ Bookfest, unde ați lansat recentul volum de versuri, „Lecții cu fluturi”, 2017, „cea mai frumoasă carte de iubire a anului 2017, cu poeme care strivesc ura și cheamă iubirea într-un dans diurn fără sfârșit”. (Vasile Antonie Tămaș)

Ați scris cu acest prilej un poem, Dor de Basarabia, pe care doresc să-l recitim împreună:

„Am fost în Basarabia străbună

Să îi ascult durerea-n care zace 

Și câte poezii știa să-mi spună, 

Ce suflet pur e-n inima ce tace...

Ce țară, ce baladă, ce poveste 

Se-ascund în dorul făurit de mamă,

Ce sfântă și frumoasă limba-i este, 

Cu Eminescu toate sunt de-o seamă...

Ce locuri însetate de unire, 

Ce mândru este Ștefan, ca un soare,

Și cum miroase aeru-a iubire,

Și iarba cum se tăvălește-n floare...

Cum cântă păsări în același grai 

Și cum Vieru trece prin cuvânt, 

Cum aș lua fărâma lui de plai 

Să o-ntrupez în vechiul ei pământ...

Am fost în Basarabia o zi 

Și Dumnezeu a fost atunci cu mine,

Ca o mireasă ce o va nunti, 

Eu am văzut în brațe cum o ține...

Ce dor mi-e, Basarabie, de tine!...”

 

Este o poezie care rostește o stare de spirit complexă pe care ați trăit-o la Chișinău. Cum e Basarabia, cum sunt basarabenii ?

Ionel Simota: Așa cum mărturisesc și în acest poem, Basarabia e un spațiu în care frumosul rodește mai curat decât la noi, un plai ce tânjește după întoarcerea acasă, cu un dor imens de România. E ca un copil ce tânjește mereu după îmbrățișarea caldă a mamei, după mângâierea ei. Noi suntem datori și obligați de istorie să-i oferim această fericire. Basarabenii sunt oameni de o curățenie sufletească uimitoare, pentru care valorile fundamentale, cum ar fi istoria, cultura și limba, sunt așezate la loc de cinste.

DD: Doamna Șivani Simota, domnule Ionel Simota, ne bucurăm să ne revedem la Subcetate, un loc de popas drag, unde reveniți adesea. Cel puțin unul din motive îl bănuiesc: vizitarea bunicilor Constanța și Petru Coșarcă, care vă adoră. Doamna Tanța este unul dintre fanii Dvs., v-a învățat multe poezii și le recită ori de câte ori are prilejul, iar cărțile Dvs. îi sunt cărți de căpătâi, alături de cele de rugăciuni. Ce reprezintă Subcetatea pentru dumneavoastră?

Șivani Simota: Pentru mine, Subcetate rămîne amintirea fundamentală a primilor pași făcuți pe drumul vieții, a unei copilării încărcate de bucurii, cu bunici grijulii, cu dascăli demni de orice laudă și cu oameni harnici.


 Șivani și bunica Tanța

   Ionel Simota: Eu am descoperit Subcetatea prin intermediul soției, am cunoscut aici oameni valoroși cu care am interferat bucuros. Aici am făurit poeme dragi mie și, dacă ele sunt așezate la loc de cinste, nu pot decât să mă declar fericit. M-am conectat la această zonă mereu, ca și cum m-aș întoarce acasă. Zilele trăite aici sunt în multe rânduri zilele creației mele.

DD: E firesc, doamna Șivani, să fiți mult atașată de casa bunicilor, unde ați trăit prima etapă în formarea dvs. Care a fost rolul bunicilor? Ce amintiri frumoase ne puteți povesti din copilărie?

Șivani Simota: Casa bunicilor este, în fond, casa părintească, la care cu toții revenim cu drag. Bunicii îmi sunt totodată părinții care și-au dorit mereu lucruri bune pentru mine. Rolul lor a fost unul primordial în educația mea. Păstrez în suflet jocurile copilăriei, trăirea din plin a sărbătorilor luminoase, prieteniile legate atunci cu ceilalți copii și mai ales plimbările cu bunicul; ajutorul pe care i-l dădeam la muncile câmpului erau o adevărată desfătare. Iernile au o frumusețe unică la Subcetate.

DD: Cum ați trăit emoția reîntâlnirii la Subcetate cu colegii de clasă, după douăzeci de ani de la absolvirea liceului?

 

La absolvirea liceului, în1994


La reîntâlnirea cu colegii de liceu, în 2014

 

Șivani Simota: Cel mai important lucru la aceste întâlniri este să-ți regăsești foștii colegi, deveniți oameni mari, mulțumiți de ceea ce au devenit în timp. Ne-am amintit de profesorii noștri dragi, de greutățile unui timp trecut și de năzbâtiile pe care le făceam uneori, inerente acelei vârste, dar mai ales ne-am bucurat de revedere.

DD: În ce împrejurări l-ați cunoscut pe Poetul Ionel Simota? Cum e să fii soția unui poet atât de cunoscut și iubit?

Șivani Simota: L-am cunoscut cu 19 ani în urmă la Subcetate, într-o toamnă frumoasă... Ne-am îndrăgostit, pur și simplu. Nu e ușor să fii soția poetului, dar anii aceștia ne-au dovedit că poate fi foarte frumos să convețuiești cu omul Ionel Simota.

DD: Eu chiar nu-mi amintesc în ce împrejurare v-am cunoscut, domnule Ionel Simota, dar cert este că, după prima întâlnire a dvs. cu elevi și profesori ai Liceului din Subcetate, în 1999 cred, ne-am revăzut adesea, nu doar în Subcetate, ci și la Miercurea Ciuc și Toplița, cu ocazia unor reuniuni literare. Oaspete al Liceului din Subcetate de câteva ori, în ipostază de poet, ne-ați citit mereu din cele mai recente creații și ați dăruit cu generozitate cărți celor prezenți, de fiecare dată, pentru a se forma ca posibili cititori și iubitori de poezie, înnoindu-și bucuria reîntâlnirii cu ea prin lectură, acasă. Nu e de mirare că elevii noștri se regăseau în poeziile dvs. și alegeau să le recite la diversele activități cultural-artistice, la serbările școlare. Dumneavoastră ați găsit calea de a ieși în întâmpinarea potențialilor cititori și iubitori de poezie și să vi-i faceți prieteni.

Așa au ajuns în biblioteca personală și în sufletul meu multe din volumele dvs.: „Poeme” (1999), „Casa cu salcâmi”(2002), „De dorul tău ” și „Îngerul meu” (2003), „La poalele ochilor tăi” și „Turnul tăcerii” (2006), „Aripi de cenușă” (2008), „Opere complete”, vol. I – II (2012), „Capitol cu îngeri: dintr-un volum colectiv” (2016).

 


Ați fost prezent la cele două ediții ale sărbătorii „Zilele comunei Subcetate” (2016 și 2017). Recitalul poetic din cadrul Colocviului „Subcetate – istorie, cultură și spiritualitate”, din anul 2017, al dvs. și al poetului Valentin Marica, pe fundalul muzical al „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, interpretată de maestrul Ioan Morar la violă și de violonista Alina-Maria Tăslăvan, a reprezentat un moment de emoție paroxistică, unic, trăit de cei prezenți. Vă mulțumim și vă așteptăm la Subcetate cu recentul volum, „Lecții cu fluturi”.

Ionel Simota: Eu vă mulțumesc și trebuie să vă mărturisesc faptul că întâlnirea și comunicarea cu dumneavoastră a fost o fericire legată de destinul meu, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunteți un om hărăzit cu talent autentic, un făuritor de limbaj scriitoricesc, un profesor demn de așezat în rama înveșnicirii.



DD: „A scrie poezie este asemănător cu a modela vântul, cu a desprinde zăpada din foc, cu a stoarce picătură din miezul secetei. (...) A scrie poezie nu e foarte greu, însă e nașterea purității, adesea, din simplitatea și banalitatea trăirilor. A scrie poezie înseamnă a avea un înger pentru a te păzi.” („Mărtirisire”, în „Îngerul meu”, 2003)

„A scrie poezie este ca și cum ai făuri îngeri

din aerul pe care îl respiri

Și l-ai îmbrăca în lumina ochilor proprii,

Dăruită ție de Dumnezeu”. (Mărturisire în vol. „Capitol cu îngeri: dintr-un volum colectiv”, 2017)

Sunt doar crâmpeie din crezul dvs. poetic, domnule Simota. Când ați realizat că Dumnezeu v-a dăruit un înger special care să vă însoțească pe calea Poeziei?

Ionel Simota: Fără Dumnezeu nu putem realiza nimic și cred că El mi-a dăruit un înger a toate păzitor, pe care l-am perceput tot mai profund, odată cu trecerea timpului, cu maturizarea mea poetică... Eu nu sunt vrednic să-i mulțumesc pentru existența mea!

DD: „Fericirea de a fi”... Așa definește domnul Valentin Marica starea poetică prezentă ca leitmotiv în întreaga dvs. creație. E fericirea „venind din acea iubire ce-nvârte lumea mai departe, iubirea umană și iubirea divină, iubirea cea de toate zilele și iubirea asemănătoare duminicilor și altor sărbători.” („Poetul ca o tresărire de sfânt...”, în „Iluzia oglinzilor”, 2017, p. 209). Iubirea este, domnule Ionel Simota, singura logică a fericirii?

Ionel Simota: Eu trăiesc din fericirea de-a fi, din tot ce presupune seva ei care, pentru mine, este iubirea. Acesta este singurul sens adevărat al vieții și atunci iubirea poate fi și o logică a fericirii.

DD: Între iubirile ființei se află și iubirea pentru neam și țară. Aș vrea să încheiem convorbirea noastră cu niște sublime versuri scrise pe această temă, dar nu înainte de a vă mulțumi pentru bunăvoința și pentru răgazul de a sta la o poveste împreună.

Șivani Simota:Eu vă mulțumesc, din suflet, doamna Doinița, minunata mea profesoară!

Ionel Simota: Acest prilej constituie pentru mine o onoare și iată, o nouă fericire, fericirea destăinuirii, convorbirii, cu un Om deosebit, ales, distins, literat, așa cum vă știu eu, doamnă prof. Doinița Dobreanu. Vă mulțumesc și mă-nclin!

 

Imposibila donație

 

Hai, străinule, să-ți dau/ tot ce vrei din țara mea,/

 scaunul pe care stau,/ însă munții, nu-i pot da.

 

Eu te las să poți să iei/ pâine, sare, apă, foc.../

munții, nu, că sunt ai mei/ și nu am ce pune-n loc.

Și nici deal nu-ți dau vreunul,/ sau câmpiile cu ape,/

însă-ți dau, ca tot românul,/ omenie, cât încape.

 

Îți dau tot ce vrei să știi/ din istoriile sfinte;/

îți arăt eroii vii,/ ce-s în suflet și morminte.

 

Doar un lucru să nu-mi ceri:/ să îți dau vreu colț de țară,/

eu nu vreau să-mi dai averi/ și-apoi, să m-alungi afară.

 

Colțu-acesta-i dar ceresc,

fără el aș fi străin,

aici oaspeții-i primesc,

le dau pâine, le dau vin,

însă niciun colț de țară

nu-l pot da la vreun străin.

(Primul poem scris pe meleag transilvănean)



Recitalul poetic – muzical la Subcetate, în 2017:

Ionel Simota – versuri din creația proprie; Alina-Maria Tăslăvan - vioară și Ioan Morar - violă: „Balada” lui C. Porumbescu







💥💥💥


Text publicat în cartea

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE,

vol. 5, 2018, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș


Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU



💥💥💥






SUBCETATE, LA CENTENAR: 1918-2018

💥💥💥



 2016- SIMPOZION: „SUBCETATE - ISTORIE, CULTURĂ, CIVILIZAȚIE ROMÂNEASCĂ”

💥💥💥