In honorem, IONEL SIMOTA și ȘIVANI-ESTELA SIMOTA

Ionel SIMOTA, jurist ; membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2007), Președintele Asociației Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc, din 1998

Șivani-Estela SIMOTA, asistent medical principal și profesor la

Școala Sanitară „Eugen Nicoară” din Miercurea Ciuc

Doina Dobreanu: Domnule Ionel Simota, v-ați întors de curând de la Salonul Internațional de Carte, Chișinău - 2017/ Bookfest, unde ați lansat recentul volum de versuri, „Lecții cu fluturi”, 2017, „cea mai frumoasă carte de iubire a anului 2017, cu poeme care strivesc ura și cheamă iubirea într-un dans diurn fără sfârșit”. (Vasile Antonie Tămaș)

Ați scris cu acest prilej un poem, Dor de Basarabia, pe care doresc să-l recitim împreună:

„Am fost în Basarabia străbună

Să îi ascult durerea-n care zace

Și câte poezii știa să-mi spună,

Ce suflet pur e-n inima ce tace...

Ce țară, ce baladă, ce poveste

Se-ascund în dorul făurit de mamă,

Ce sfântă și frumoasă limba-i este,

Cu Eminescu toate sunt de-o seamă...

Ce locuri însetate de unire,

Ce mândru este Ștefan, ca un soare,

Și cum miroase aeru-a iubire,

Și iarba cum se tăvălește-n floare...

Cum cântă păsări în același grai

Și cum Vieru trece prin cuvânt,

Cum aș lua fărâma lui de plai

Să o-ntrupez în vechiul ei pământ...

Am fost în Basarabia o zi

Și Dumnezeu a fost atunci cu mine,

Ca o mireasă ce o va nunti,

Eu am văzut în brațe cum o ține...

Ce dor mi-e, Basarabie, de tine!...”

Este o poezie care rostește o stare de spirit complexă pe care ați trăit-o la Chișinău. Cum e Basarabia, cum sunt basarabenii ?

Ionel Simota: Așa cum mărturisesc și în acest poem, Basarabia e un spațiu în care frumosul rodește mai curat decât la noi, un plai ce tânjește după întoarcerea acasă, cu un dor imens de România. E ca un copil ce tânjește mereu după îmbrățișarea caldă a mamei, după mângâierea ei. Noi suntem datori și obligați de istorie să-i oferim această fericire. Basarabenii sunt oameni de o curățenie sufletească uimitoare, pentru care valorile fundamentale, cum ar fi istoria, cultura și limba, sunt așezate la loc de cinste.

DD: Doamna Șivani Simota, domnule Ionel Simota, ne bucurăm să ne revedem la Subcetate, un loc de popas drag, unde reveniți adesea. Cel puțin unul din motive îl bănuiesc: vizitarea bunicilor Constanța și Petru Coșarcă, care vă adoră. Doamna Tanța este unul dintre fanii Dvs., v-a învățat multe poezii și le recită ori de câte ori are prilejul, iar cărțile Dvs. îi sunt cărți de căpătâi, alături de cele de rugăciuni. Ce reprezintă Subcetatea pentru dumneavoastră?

Șivani Simota: Pentru mine, Subcetate rămîne amintirea fundamentală a primilor pași făcuți pe drumul vieții, a unei copilării încărcate de bucurii, cu bunici grijulii, cu dascăli demni de orice laudă și cu oameni harnici.

Șivani și bunica Tanța

Ionel Simota: Eu am descoperit Subcetatea prin intermediul soției, am cunoscut aici oameni valoroși cu care am interferat bucuros. Aici am făurit poeme dragi mie și, dacă ele sunt așezate la loc de cinste, nu pot decât să mă declar fericit. M-am conectat la această zonă mereu, ca și cum m-aș întoarce acasă. Zilele trăite aici sunt în multe rânduri zilele creației mele.

DD: E firesc, doamna Șivani, să fiți mult atașată de casa bunicilor, unde ați trăit prima etapă în formarea dvs. Care a fost rolul bunicilor? Ce amintiri frumoase ne puteți povesti din copilărie?

Șivani Simota: Casa bunicilor este, în fond, casa părintească, la care cu toții revenim cu drag. Bunicii îmi sunt totodată părinții care și-au dorit mereu lucruri bune pentru mine. Rolul lor a fost unul primordial în educația mea. Păstrez în suflet jocurile copilăriei, trăirea din plin a sărbătorilor luminoase, prieteniile legate atunci cu ceilalți copii și mai ales plimbările cu bunicul; ajutorul pe care i-l dădeam la muncile câmpului erau o adevărată desfătare. Iernile au o frumusețe unică la Subcetate.

DD: Cum ați trăit emoția reîntâlnirii la Subcetate cu colegii de clasă, după douăzeci de ani de la absolvirea liceului?

La absolvirea liceului, în1994

La reîntâlnirea cu colegii de liceu, în 2014

Șivani Simota: Cel mai important lucru la aceste întâlniri este să-ți regăsești foștii colegi, deveniți oameni mari, mulțumiți de ceea ce au devenit în timp. Ne-am amintit de profesorii noștri dragi, de greutățile unui timp trecut și de năzbâtiile pe care le făceam uneori, inerente acelei vârste, dar mai ales ne-am bucurat de revedere.

DD: În ce împrejurări l-ați cunoscut pe Poetul Ionel Simota? Cum e să fii soția unui poet atât de cunoscut și iubit?

Șivani Simota: L-am cunoscut cu 19 ani în urmă la Subcetate, într-o toamnă frumoasă... Ne-am îndrăgostit, pur și simplu. Nu e ușor să fii soția poetului, dar anii aceștia ne-au dovedit că poate fi foarte frumos să convețuiești cu omul Ionel Simota.

DD: Eu chiar nu-mi amintesc în ce împrejurare v-am cunoscut, domnule Ionel Simota, dar cert este că, după prima întâlnire a dvs. cu elevi și profesori ai Liceului din Subcetate, în 1999 cred, ne-am revăzut adesea, nu doar în Subcetate, ci și la Miercurea Ciuc și Toplița, cu ocazia unor reuniuni literare. Oaspete al Liceului din Subcetate de câteva ori, în ipostază de poet, ne-ați citit mereu din cele mai recente creații și ați dăruit cu generozitate cărți celor prezenți, de fiecare dată, pentru a se forma ca posibili cititori și iubitori de poezie, înnoindu-și bucuria reîntâlnirii cu ea prin lectură, acasă. Nu e de mirare că elevii noștri se regăseau în poeziile dvs. și alegeau să le recite la diversele activități cultural-artistice, la serbările școlare. Dumneavoastră ați găsit calea de a ieși în întâmpinarea potențialilor cititori și iubitori de poezie și să vi-i faceți prieteni.

Așa au ajuns în biblioteca personală și în sufletul meu multe din volumele dvs.: „Poeme” (1999), „Casa cu salcâmi”(2002), „De dorul tău ” și „Îngerul meu” (2003), „La poalele ochilor tăi” și „Turnul tăcerii” (2006), „Aripi de cenușă” (2008), „Opere complete”, vol. I – II (2012), „Capitol cu îngeri: dintr-un volum colectiv” (2016).

Ați fost prezent la cele două ediții ale sărbătorii „Zilele comunei Subcetate” (2016 și 2017). Recitalul poetic din cadrul Colocviului „Subcetate – istorie, cultură și spiritualitate”, din anul 2017, al dvs. și al poetului Valentin Marica, pe fundalul muzical al „Baladei” lui Ciprian Porumbescu, interpretată de maestrul Ioan Morar la violă și de violonista Alina-Maria Tăslăvan, a reprezentat un moment de emoție paroxistică, unic, trăit de cei prezenți. Vă mulțumim și vă așteptăm la Subcetate cu recentul volum, „Lecții cu fluturi”.

Ionel Simota: Eu vă mulțumesc și trebuie să vă mărturisesc faptul că întâlnirea și comunicarea cu dumneavoastră a fost o fericire legată de destinul meu, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunteți un om hărăzit cu talent autentic, un făuritor de limbaj scriitoricesc, un profesor demn de așezat în rama înveșnicirii.

DD: „A scrie poezie este asemănător cu a modela vântul, cu a desprinde zăpada din foc, cu a stoarce picătură din miezul secetei. (...) A scrie poezie nu e foarte greu, însă e nașterea purității, adesea, din simplitatea și banalitatea trăirilor. A scrie poezie înseamnă a avea un înger pentru a te păzi.” („Mărtirisire”, în „Îngerul meu”, 2003)

„A scrie poezie este ca și cum ai făuri îngeri

din aerul pe care îl respiri

Și l-ai îmbrăca în lumina ochilor proprii,

Dăruită ție de Dumnezeu”. (Mărturisire în vol. „Capitol cu îngeri: dintr-un volum colectiv”, 2017)

Sunt doar crâmpeie din crezul dvs. poetic, domnule Simota. Când ați realizat că Dumnezeu v-a dăruit un înger special care să vă însoțească pe calea Poeziei?

Ionel Simota: Fără Dumnezeu nu putem realiza nimic și cred că El mi-a dăruit un înger a toate păzitor, pe care l-am perceput tot mai profund, odată cu trecerea timpului, cu maturizarea mea poetică... Eu nu sunt vrednic să-i mulțumesc pentru existența mea!

DD: „Fericirea de a fi”... Așa definește domnul Valentin Marica starea poetică prezentă ca leitmotiv în întreaga dvs. creație. E fericirea „venind din acea iubire ce-nvârte lumea mai departe, iubirea umană și iubirea divină, iubirea cea de toate zilele și iubirea asemănătoare duminicilor și altor sărbători.” („Poetul ca o tresărire de sfânt...”, în „Iluzia oglinzilor”, 2017, p. 209). Iubirea este, domnule Ionel Simota, singura logică a fericirii?

Ionel Simota: Eu trăiesc din fericirea de-a fi, din tot ce presupune seva ei care, pentru mine, este iubirea. Acesta este singurul sens adevărat al vieții și atunci iubirea poate fi și o logică a fericirii.

DD: Între iubirile ființei se află și iubirea pentru neam și țară. Aș vrea să încheiem convorbirea noastră cu niște sublime versuri scrise pe această temă, dar nu înainte de a vă mulțumi pentru bunăvoința și pentru răgazul de a sta la o poveste împreună.

Șivani Simota:Eu vă mulțumesc, din suflet, doamna Doinița, minunata mea profesoară!

Ionel Simota: Acest prilej constituie pentru mine o onoare și iată, o nouă fericire, fericirea destăinuirii, convorbirii, cu un Om deosebit, ales, distins, literat, așa cum vă știu eu, doamnă prof. Doinița Dobreanu. Vă mulțumesc și mă-nclin!

Imposibila donație

Hai, străinule, să-ți dau/ tot ce vrei din țara mea,/

scaunul pe care stau,/ însă munții, nu-i pot da.

Eu te las să poți să iei/ pâine, sare, apă, foc.../

munții, nu, că sunt ai mei/ și nu am ce pune-n loc.

Și nici deal nu-ți dau vreunul,/ sau câmpiile cu ape,/

însă-ți dau, ca tot românul,/ omenie, cât încape.

Îți dau tot ce vrei să știi/ din istoriile sfinte;/

îți arăt eroii vii,/ ce-s în suflet și morminte.

Doar un lucru să nu-mi ceri:/ să îți dau vreu colț de țară,/

eu nu vreau să-mi dai averi/ și-apoi, să m-alungi afară.

Colțu-acesta-i dar ceresc,