In memoriam, IOAN ȚIFREA (1865-1947)

marți, 26 august 2025

In memoriam, IOAN ȚIFREA (1865-1947)

Text publicat în cartea

SUBCETATE MUREȘ. FILE DE MONOGRAFIE,

capitolul „Oameni de neuitat”,

autori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu,

1999

Inteligent, ambiţios şi destoinic, tânărul IOAN ŢIFREA, fiul lui Ioan şi al Anei Ţifrea (născută Cotfas) din Subcetate, a dobândit o cultură aleasă la liceul din Braşov şi la Universitatea din Budapesta, după ce primul său învăţător din comună, Mihăilă Hurubean, îi deschisese drumul spre tainele învăţăturii. Ajunsese să stăpânească şapte limbi, între care franceza, engleza, italiana, maghiara...

A desfăşurat cu competenţă şi dăruire o vie activitate pentru cauza naţională a românilor din Imperiul Austro - Ungar: a lucrat timp de zece ani ca secretar la Ambasada română din Budapesta; a participat la procesul memorandiştilor din Cluj, având rolul de legătură între acuzaţi şi apărare.

După 1910, când şi-a pierdut vederea, s-a retras din această activitate, dar a continuat să trăiască la Budapesta; a lucrat ca traducător la diferite firme comerciale şi a predat lecţii. Pe unicul său fiu l-a trimis să studieze la Blaj, încredinţându-l unor prieteni. După 1930 s-a întors în satul său natal, unde mai trăiau fraţii săi Nicolae şi Petru Țifrea şi a rămas aici până la sfârşitul vieţii, exceptând perioada 1940- 1946. Destinul s-a dovedit a fi implacabil cu acest vrednic şi merituos bărbat, a cărui viaţă a fost grea şi plină de suferinţe.

În timpul şederii la Subcetate (1930-1940), conducerea comunei i-a oferit o mică pensie lunară de 300 de lei. În 1940, rămas fără ajutorul acesta derizoriu, lipsit de mijloace de existenţă, s-a stabilit la fiul său la Alba-Iulia şi a rămas acolo până în 1946. Reîntorcându-se în satul său natal, nu şi-a mai găsit fraţii în viaţă. Slăbit de boală, de bătrâneţe şi de hărţuială, a plecat în lumea celor drepţi în primăvara anului 1947.

Bunicul meu,Vasile Dobrean, cunoscându-l îndeaproape, îşi amintea în 1977 că, deşi orb, Ioan Ţifrea a fost de un real sprijin tinerilor şcolari din Subcetate, pregătindu-i în vederea examenelor de admitere în şcolile superioare, în perioada interbelică, în care se stabilise aici.

Să nu uităm a-i cinsti memoria şi să aprindem o lumânare pe mormântul acestui brav bărbat, pe mormântul lăsat uitării din cimitirul satului său natal!