sâmbătă, 20 iulie 2013

Profesioniștii noștri: ILIE ȘANDRU

Joi, 18 iulie 2013, în cadrul „Zilelor MIRON CRISTEA”, ediția a XVI-a, organizate la Toplița, a fost lansat volumul omagial „Profesioniștii noștri” (7) dedicat profesorului, scriitorului, gazetarului, omului de cultură Ilie Șandru, la împlinirea a 60 de ani de activitate.


ILIE ȘANDRU – un Om care sfințește locul

Original din localitatea Săcalu de Pădure, situată în apropiere de Reghin, domnul Ilie Șandru și-a legat destinul de Toplița și de localitățile dimprejur, în caliate de învățător și profesor, dar și de întreg județul Harghita, în calitate de ziarist la cotidianul „Informația Harghitei”.
L-am cunoscut pe domnul profesor Ilie Șandru în primii ani ai carierei mele didactice împlinite tot în zona Topliței. În anul 1976, domnul Ilie Șandru a organizat manifestări pentru sărbătorirea centenarului nașterii lui O.C. Tăslăuanu, la Toplița și Bilbor, ca și prima ediție a Festivalului-concurs național al cântecului păstoresc „Miorița”, la Toplița. Am participat cu bucurie, interes și mândrie la aceste ample manifestări culturale de interes național. Ne-am cunoscut personal puțin mai târziu, cu ocazia inspecției pe care domnia sa mi-a făcut-o pentru înscrierea la examenul de definitivare în învățământ…
În anul 2005, am fost prezentă la momentul solemn organizat de Consiliul Local Toplița, în cadrul  Zilelor „Miron Cristea”, pentru conferirea titlului de „cetățean de onoare” al municipiului Toplița domnului Ilie Șandru, la împlinirea vârstei de 70 de ani, ca urmare a activității de slujire a învățământului și culturii toplițene timp de o jumătate de secol. „Omul sfințește locul”, spune un proverb românesc. Titlul de „cetățean de onoare” al municipiului Toplița este o recunoaștere binemeritată a prezenței prestigioase a acestui cărturar neobosit în tumultul vieții culturale din această parte a României; este un act de recunoaștere oficială a meritelor unui Om care, într-adevăr, a sfințit locul. Este la fel de important să menționez că în anii următori ne-am întâlnit la o mulțime de activități  culturale organizate la Toplița, Miercurea-Ciuc, Sfântu-Gheorghe, Bălan, Subcetate, la întâlniri cu cititorii, la Sesiunea de comunicări științifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizație”, la Zilele „Miron Cristea” etc.

Activitatea desfășurată de domnul Ilie Șandru este multilaterală. În domeniile publicistic și literar, mărturie stau cele 15 cărți publicate până în prezent. Îmi face plăcere să mă refer în primul rând la cărțile de beletristică publicate de domnul Ilie Șandru: „Binecuvântată a fost clipa…(roman, 2002), „Drum spre viață” (roman, 2007), „Vremuri și destine” (2011), dar și la cartea de reporaje „Oameni și locuri din Călimani” (2000). Sunt cărți în care vibrează ca un laitmotiv însuși îndemnul testamentar al lui Simion Bărnuțiu, menționat de domnul Ilie Șandru pe coperta uneia din cărțile sale, îndemn pe care îl percepem ca pe un crez asumat de domnia sa: „Așadar, fraților, aduceți-vă aminte atunci când strigă din morminte străbunii noștri. Fiilor, noi încă am fost nu o dată în împrejurări grele, cum sunteți voi astăzi, și de multe ori am suferit și mai mari rele decât voi (… dar) ne-am luptat ca români pentru pământul și numele nostru, ca să vi-l lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care ne-am născut.”
Drum spre viață”, al cărui titlu e sugestiv, este ca formulă epică un Bildungsroman, un roman de formare, în care scriitorul urmărește drumul parcurs de personajul principal, Mihai Silion, de la vârsta necuvântului, trecând prin cea a poveștilor, a anilor de școală, a primelor iubiri, a milităriei, până la căsătorie, într-o perioadă istorică de mari frământări, în schimbare mereu.  
Faptele de viață sunt prezentate indirect, din perspectiva povestitorului care observă și analizează, evocă și descrie, se emoționează, se revoltă, concluzionează, dar și direct, prin dialogul viu al personajelor sau prin paginile de jurnal ale personajului principal din Epilog 2.
Romanul este alcătuit din trei părți: I - „Vechi amintiri”, II – „Începuturile”, III – „Zbuciumul”, la care se adaugă două epiloguri: „O întâlnire peste ani” și „După douăzeci de ani”, ceea ce face ca realitatea vieții social-politice și istorice românești să fie surprinsă timp de peste o jumătate de secol, începând cu perioada interbelică, continuând cu anii celui de-al Doilea Război Mondial,  instaurarea regimului comunist și sfârșind cu anul 1989.
Romanul este o împletire armonioasă de real și ficțiune și are o valoare vădit documentară și educativă. Acțiunea se desfășoară cu preponderanță în vecinătatea Munților Gurghiu și Călimani: Săcălel, Topala, Padina, Bistricioara. Pe lângă aceste toponime fictive în dosul cărora deslușim numele de Săcalu de Pădure, Toplița, Platonești și Bilbor, sunt prezente toponime reale din acest areal precum Reghin, Sălard, Filpea etc. Scriitorul împrumută numeroase elemente din propria-i biografie personajului principal, Mihai Silion, dar acesta are o identitate de sine stătătoare. Între personajele secundare, unele păstrează numele reale: părinții Ioan și Floarea, preotul Romulus Todea, doctorul Eugen Nicoară, violonistul Victor Radu, unchiul Mihai, învățătorii Simion Bobric, Ioan Sandu, tovarășul Tropotei etc.
Copil de țărani vrednici din Săcălel, Mihai Silion urmează Liceul „Petru Maior” din Reghin, la îndemnul unchiului său, Mihai, avocat în acest oraș. Își amintește de prima oră de limba română, când profesorul Zare, „un om între două vârste”, văzându-l în portul strămoșesc, se adresă elevilor săi, „cu vocea blândă și melodiaosă”, astfel: „Dragii mei, după cum puteți vedea, el (Mihai Silion) este îmbrăcat în același frumos costum popular pe care l-a purtat și acasă în zilele de sărbătoare. Nu trebuie să se rușineze însă pentru aceasta, din contră, trebuie să se mândrească, fiindcă l-au purtat moșii și strămoșii noștri, iar acum îl poartă cu mândrie bunicii și părinții voștri. Și voi ați venit aproape toți de la țară (…) Să nu uitați niciodată satul în care v-ați născut și să nu vă fie rușine să îmbrăcați costumul nostru național, arunci când veți avea ocazia. Să nu uitați că acolo, în satele din care ați venit, se păstrează adevărata noastră viață românească, obiceiurile noastre străvechi, moștenite din moși-strămoși. Acolo s-au născut aproape toți marii noștri oameni, marii patrioți, care au făurit țara în care trăim noi azi. Să fiți întotdeauna mândri de satul în care v-ați născut, să respectați pe țărani, fiindcă ei au fost, sunt și vor rămâne talpa țării, cei care, prin munca lor grea, ne asigură nouă, celor de la orașe, viața, pâinea cea de toate zilele”.
Când Mihai Silion face primul popas la Mausoleul ridicat la Toplița – Secu, în drum spre localitatea din apropiere în care a fost repartizat ca învățător, profesorul Mihăilescu îi spuse:
„Dragul meu coleg, am ajuns într-un loc pe lângă care nu se poate trece fără să te oprești. Este un loc cu rezonanță istorică pentru aceste meleaguri. Ceea ce vezi este un monument – mausoleu sub lespezile căruia își dorm somnul de veci 771 de ostași-eroi ai neamului nostru, căzuți în luptele ce s-au dat prin acești munți, în războiul nostru de reîntregire a neamului, pentru eliberarea Ardealului și unirea sa cu patria-mumă, România!”
Sunt doar două fragmente din acest roman care demonstrează componenta patriotică a mesajului acestei cărți, la fel ca și al întregii opere a domnului Ilie Șandru: iubirea de neam, de țară, de limbă, de tradiții.
Cartea îmbie la lectură, este captivantă și datorită stilului artistic caracterizat prin naturalețe, frumusețea limbii, freamătul și fluența povestirii, emoția, sensibilitatea și sinceritatea sentimentului de iubire  trăit de îndrăgostiți: „Silion era parcă un alt om. Sufletul i se umpluse de o mare bucurie. Zburda ca un ied neastâmpărat peste câmpurile pline de flori și se înălța precum ciocârliile vara, spre oceanul albastru fără sfârșit al cerului”.
File de epopee”, a treia parte a cărții „Vremuri și destine” (2011) este o reluare, modificată și adăugită, cum menționează autorul, a primei cărți, Sub cumpăna veacului” (1995). Scriitorul valorifică documente istorice, scrieri literare și documente de istorie locală, scrisă sau orală, și își imaginează frământările românilor în anii de neutralitate ai Primului Război Mondial (1914-1916), animați de idealul unității naționale, atât în Consiliile de Coroană din vremea lui Carol I și Ferdinand I, ca și în tabăra de la Broșteni unde „batalionul de acoperire” al armatei române aștepta ordinul de atac pentru a trece Carpații prin pasul Tulgheș-Corbu-Borsec-Toplița. Povestirea culminează cu descrierea luptei de pe Muntele Mare din  Masivul Călimani, în apropierea căruia, la Gura Secului, a fost înălțat mai târziu monumentul-mausoleu, loc de închinăciune în fața acelor români care și-au jertfit aici viața pentru o cauză măreață, din iubire de țară și neam:
În cele din urmă, o liniște nefirească, dureroasă, a pus stăpânire peste câmpul de luptă, unde doar cu puțin timp în urmă se părea că iadul a coborât pe pământ. De undeva, din înălțimile Călimanilor, întunericul a început să coboare încet, lățindu-se peste văi și peste dealuri. Din când în când, liniștea era întreruptă de gemetele răniților și muribunzilor. Sute și sute de ostași români au înroșit cu sângele lor iarba și pietrele muntelui Runcul Mare, devenit cea dintâi Golgotă pe care aceștia au trebuit s-o urce, în această zonă a frontului, în cele dintîi zile ale Războiului de Întregire a Neamului.”
Cartea scriitorului-reporter Ilie Șandru, „Oameni și locuri din Călimani” poate fi considerată, în ansamblul ei, o monografie a Masivului Călimani și a locurilor din vecinătate. Evocând o pleiadă de personalități cu obârșia în aceste ținuturi, oameni care poartă în ei semeția, cutezanța și putera muntelui și descriind locuri și peisaje aparținând acestui templu majestuos - Călimanii, scriitorul găsește ocazii de a face incursiuni în folclor, istorie, cultură, civilizație și spiritualitate. Aș defini cartea prin înseși cuvintele autorului: „un glas al pământului și al istoriei, al trecutului îndepărtat care vine spre cei de azi, mergând spre viitor.”
Eterna chemare” este prefața semnată de autor; este o chemare la cunoaștere prin drumețiile în Călimani, dar și o chemare, aș spune eu, la cunoaștere prin lectura cărții:
„Nu știu de ce, dar ceva irezistibil mă îndeamnă să urc mereu pe cărările cunoscute și necunoscute ale Călimanilor și să mă pierd în împărăția lor de frumuseți, mereu altele legate de viața muntelui, de anotimpurile sale. Poate și pentru că, înainte de toate, pentru mine, Călimanii nu sunt niște munți ca oricare alții, ci sunt o lume a libertății depline în care te poți desprinde de propria-ți ființă, spre a trăi clipe de adevărată desfătare sufletească, momente de exaltare, ispitit fiind de înălțimile albastre, de ideea de zbor spre acestea… Și apoi, Călimanii nici nu sunt, cu adevărat, niște munți obișnuiți, în care îți poți desfăta doar privirile. Ei sunt munți încărcați de istorie și de spiritualitate românească. Ei sunt ținuturi de legendă, unde, pe fiecare potecă, te pândesc întâmplări misterioase și enigme nedezlegate. De la înălțimea celor două mii de metri, Bradul Ciont își povestește legende despre întâmplări demult apuse, Iezerul te privește cu ochiul său cristalin, în care deslușești șoaptele izvoarelor fermecate, ce se ridică dinspre adâncurile pământului. Iar de pe cupola Rățitișului sau de pe cea a Cerbucului îți poți roti nestingherit privirile spre largul pământului românesc, către legendara Țară de Sus a Moldovei, ori către frumoasele „țări” ale Ardealului”.
Între așezările prezentate în carte sunt: Toplița – „Vatră de istorie și leagăn de legendă”, Bilborul – „un leagăn mai aproape de cer”, „sat frumos ca-n povești”, „Împărăția Bradului Alb”; Săcalul de Pădure – „cuib de istorie și continuitate românească”, cătunul Ciubucani din satul Filpea, comuna Subcetate („Și, totuși, există un Ciubucani lângă Toplița”). Multe alte localități sunt „sfințite” de prezența unor oameni de seamă cu rădăcinile în aceste așezări  românești răsfirate în depresiuni sau la poale de Călimani: O. C. Tăslăuanu din Bilbor, istoricul Vasile Netea din Deda, Patriarhul României Elie Miron Cristea, Pr. Dumitru Emilian Antal și Pr. Gavril Filip din Toplița, Dr. Eugen Nicoară, Ovidiu Bojor - „un ram dintr-o frumoasă familie românească”, bibliotecarul Leon Mircea, prof. Dumitru Husar și Valentin Borda din Reghin,  pictorul Ion Vlasiu și Pavel Tornea, „un mare virtuoz al oboiului”, din Bistra Mureșului, Simion C. Mândrescu și înv. Mihai Tomșa din Râpa de Jos, Dumitru Gafton, originar din Subcetate și învățător în Gălăuțaș, Victor Radu cu „vioara lui fermecată”, din Morăreni, pr. Romulus Sever Todea și generalul Valer Cengher din Săcalu  de Pădure, prof. dr. Radu Rey din Vatra Dornei, scriitorul și omul de cultură Teodor Tanco din Monor, protopopul Elie Câmpeanu - „slujitor al neamului și al bisericii”, preot mulți ani în Subcetate, dr. în științe psihologice Pavel Mureșan din Sărmaș.
Stăpânii munților sunt oierii, reprezentați în carte de baciul Grigore Blăganu, „vechi și priceput oier, de loc dintr-un sat de sub Poiana Tomii, care-și vărează turma de mioare la Bradul Ciont din Călimani”, ciobanul Ioan Groza din Gălăuțaș, badea Vasile Stan din Bilbor, „povestitor înnăscut și suflător neîntrecut din fluier”.
Repere de spiritualitate românească sunt mănăstirile din Toplița, a „Sfântului Prooroc Ilie” și Mănăstirea Doamnei, „o mărturie a continuității românești pe meleagurile Mureșului Superior”. Pe scurt, nimic din ceea ce reprezintă amprenta și dăinuirea acestori locuri cu încărcătură istorică și spirituală nu a scăpat atenției scriitorului-reporter al Călimanilor.
În ansamblul ei, proza artistică a domnului Ilie Șandru este o creație autentică în care sunt valorificate cu naturalețe și obiectivitate experiențe de viață trăite direct sau cunoscute indirect, prin documentare minuțioasă, petrecute în medii sociale diverse: satul românesc și orașul de provincie din estul Transilvaniei, mediul cazon și războiul. Problematica socială și națională asigură prozei un vădit caracter etic, educativ, iar veridicitatea dialogului și frumusețea limbii vorbite ce creează impresia de autenticitate, ca și prezentarea evenimentelor într-un crescendo emoțional țin de măiestrie artistică.
Povestirile și prozele din volumul „Vremuri și destine” se înscriu, prin caracterul lor realist și etic, dar și prin stilul caracterizat prin proprietate, concizie, limpezime și sobrietate în tradiția nuvelelor și povestirilor scriitorilor ardeleni: Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu.
Proza scriitorului Ilie Șandru este doar una din dovezile felului în care acest Om își urmează crezul  vieții sale formulat astfel: „prin tot ceea ce am făcut am încercat, după puteri, să-mi slujesc neamul meu cu care m-am mândrit și mă mândresc, să las urmașilor un semn al trecerii mele prin vremuri”. ( „Ctitori de neam”)

Acum, la ceas aniversar, îi transmit domnului Ilie Șandru sincere felicitări pentru grandioasa sa lucrare și îi doresc multă sănătate și putere de muncă pentru a o îmbogăți cu noi și noi realizări. Pe Omul, profesorul, cărturarul și patriotul Ilie Șandru, mesagerul românilor din preajma Călimanilor, care s-a dăruit cu iubire neamului său, îl admir și îl prețuiesc, dar se cuvine ca toți să îl gratulăm și să îl cinstim cu tot respectul.
La mulți ani, doamnule Ilie Șandru!
                                   Prof. Doina Dobreanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu