CERCETĂRI FOLCLORICE ÎN ZONA TOPLIȚEI

1. CĂRȚI NOI:

Constantin SECARĂ,

Situația actuală a folclorului muzical în comunităților românești din zona arcului intracarpatic valoare identitară a spiritualității românești, în contextul multietnic și multicultural european contemporan,

Editura Muzeului Național al Literaturii Române,

Colecția „Aula magna”, București, 2013, 286p

În „Introducere” – „Acualitatea și necesitatea studiilor monografice în cercetarea actală. Studiu de caz: folclorul muzical românesc din zona arcului intracarpatic, în contextul multietnic și multicultural contemporan” -, autorul Constantin Secară pornește de la ideile marelui folclorist român MIHAI POP, nu doar pentru a-i cinsti memoria, ci și pentru a evidenția drumul parcurs în cercetarea folclorică românească în ultimii 50 de ani.

Încă în anul 1956, profesorul Mihai Pop gândea realizarea unei colecții naționale de folclor, „o carte fundamentală” ce urma să cuprindă în 40 de volume „o colecție a tuturor genurilor și speciilor folclorului românesc”, nu doar „instrument fundamental de lucru pentru folcloriștii români”, ci și o demonstrație științifică a „contribuției importante a poporului român la patrimoniul tradiției culturale europene”.

Dorința autorului Constantin Secară este de a actualiza prin această lucrare de sinteză, urmare a cercetărilor întreprinse în zona arcului intracarpatic, datele privitoare la situația actuală a folclorului muzical și la formele de manifestare ale spiritualității românești din județele Covasna și Harghita.

Trebuie să menționăm că în atenția D-lui Constantin Secară a fost și extremitatea nordică a județului Harghita, reprezentată de localitățile TOPLIȚA, BILBOR, GĂLĂUȚAȘ ȘI SUBCETATE.

Lucrarea reprezintă, așa cum autorul menționează în finalul prefeței, „un omagiu dedicat generațiilor trecute de folcloriști și tuturor celor care au adunat, sistematizat și analizat cu grijă, cu migală și cu multă dăruire toate aceste elemente ale patrimoniului și spiritualității tradiționale românești”.

Lucrarea cuprinde patru capitole, introducere și concluzii.

Capitolul I: Românii din Sud-Estul Transilvaniei.Multiculturalitate și interculturalitate.

Capitolul II: Realități multiculturale și plurilingvistice în context european contemporan. Identități muzicale în regiunea autonomă Trentino – Alto Adige, Italia.

Capitolul III: Cultura tradițională românească din zona Arcului Intracarpatic. Perspective și valorizări etnologice.

Un subcapitol aparte (3.2) este consacrat localităților din județul Harghita, între care și comuna SUBCETATE (p. 154-156, 176-180)

Capitolul IV: Muzica jocurilor populare. Constante perene și mutații contemporane.

Subcapitolul 4.3. Studiu de caz: Muzica jocurilor populare românești din Gălăuțaș - Harghita. Reminiscențe ale unor vechi interferențe multiculturale

4.3.1. Repertoriul jocurilor din Gălăuțaș din Gălăuțaș, de la jocurile românești la ștraiere

Au fost identificate în Gălăuțaș trei categorii principale de jocuri: jocuri românești, jocuri rituale și ștraiere; jocurile românești se împart la rândul lor, în jocuri feciorești-bărbătești (Țărănește cu bărbați, Lăzasca, Boiereasca, Corobeasca, De-a bota, Prundu, Rața, Floricica, Banu Mărăcine, Varvigeanca, Brustureanca, Sârba studenților, În două părți, Mocăneasca) și jocuri de perechi (Șărănește cu femei, Roata stelelor, De-a lungu, Învârtite – rari sau repezi), iar jocurile rituale sunt reprezentate prin jocurile specifice nunții (Jocul miresei, La găină, Cioroflica iute), cu „ciuituri” (chiuituri, strigături) și prin Jocul caprei sau Zicala caprei, din cadrul ciclului sărbătorilor de iarnă. Se vorbește în carte despre bogata zestre de ștraiere existentă în zona Topliței, în total 24, dintre care: ștraiere de început, ștraier de bătut, ștraier de schimbat, ștraier iute ș. a.

Cercetătorul Constantin Secară  își exprimă în final speranța că, „prin programe și proiecte coerente și concertate privind cercetarea, arhivarea, sistematizarea și valorificarea elementelor de cultură tradițională românească, vor putea fi făcute progrese notabile pentru păstrarea, apărarea și dezvoltarea unui specific tradițional românesc, cu șanse reale ca acesta să se impună ca o marcă identitară puternică și ca un veritabil model cultural european.”

2. La Subcetate, Norio Inagaki - profesorul japonez pasionat de folclorul românesc

„Cred că din case mici ies oameni mari. Cred că un popor care își uită tradițiile este în pericol de a se nărui spiritualicește. De aceea cred că pentru fiecare dintre noi întoarcerea la obârșii este obligatorie. Cred în forța mistică și de creație a poporului meu. Cred cu tărie că memoria mea în această lume este să-mi înnobilez strămoșii prin cântec. Cred cu toată ființa mea în hore și o consider matricea muzicală a românilor. Cred în puterea ancestrală a horii de a înfrunta timpul și de a delimita locul nostru în lume. Cred că sunt eu, cel adevărat, numai când horesc.” (Grigore Leșe)

Să ne întoarcem la obârșii ne îndeamnă Grigore Leșe, cunoscutul interpret de muzică tradițională românească, un român de-al nostru al cărui crez este „să-și înnobileze strămoșii prin cântec”, considerând hora, cântecul tradițional „matricea muzicală a românilor”.

Ne îndeamnă și Norio Inagaki, japonezul pasionat de folclorul românesc. Absolvent al Facultății de Istorie, Artă și Cultură din Tokio, profesor universitar în Japonia, Norio Inagaki  este în prezent doctorand în domeniul obiceiurilor și jocurilor populare românești. Este atras de România, manifestându-și interesul pentru jocurile bătrânești, străbune. „E o mare bogăție ce aveți voi aici”, spune el. „Multe jocuri și cântece seamănă între ele, cu nuanțe de la o zonă la alta”, dar „fiecare joc, din fiecare localitate, are ceva specific”.

A umblat în numeroase localități din Europa, dar ultimii opt ani Norio Inagaki  i-a petrecut mai mult în România, străbătând țara în lung și lat, fascinat de tradițiile, obiceiurile și folclorul românesc, pentru  a le studia. Profesorul japonez Norio Inagaki colaborează cu Institutul de Cercetări Folclorice din Cluj-Napoca, cu instituții de cultură din Moldova. A străbătut mai întâi Transilvania, apoi Banatul, Moldova, Oltenia…

În ziua de 8 septembrie 2013, cu acceptul și susținerea din partea autorităților locale, în special a domnului primar Ioan Rizea, Norio Inagaki a poposit și în localitatea SUBCETATE, după ce se familiarizase în prealabil cu folclorul din această zonă, filmând la Sărmaș, Gălăuțaș…

Dansatori și straie tradiționale încă mai există la Subcetate, dar instrumentiștii fie au murit, fie s-au risipit. Taraful „Varvigeanca” a rămas o amintire. Au apus vremurile de glorie în care taraful din localitatea noastră, alcătuit din violonistul Nuțu Marcu, acordeonistul Niță Bordea, violonistul Dumitru Cotfas, era invitat mai la toate nunțile din zonă, la festivaluri de folclor organizate în țară. În ziua de 8 septembrie, pentru câteva ore, la Subcetate au prins viață jocurile noastre tradiționale, însuflețite de violonistul Vasile Colcer și de Nicolae Baci din Gălățaș și de grupul de dansatori din Subcetate, alcătuit ad-hoc, la inițiativa domnului primar. Cei zece dansatori, de vârste diferite, între 40 și 70 de ani, înflăcărați de glasul duios al ceterii și-au recăpătat repede entuziasmul din anii tinereții și și-au potolit dorul de jocul popular, rezistând cu răbdare și cu efort experimentului  cerut de japonezul meticulos și exigent în căutare de firesc, simplitate și naturalețe. Au jucat: Ioan și Ileana Coșarcă, Dumitru Cotfas și Aurelia Urzică, Dumitru Suciu și Daniela Ciubucă, Vasile Cotfas și Monica Dragomir, Peter Andras și Doina Suci.

Bine informat, profesorul japonez a înregistrat toate jocurile bătrânești cunoscute în Subcetate și jucate de-a lungul vremii: Boiereasca, Țărănește, Rusca, De-a bota, Prundul, Roata stelelor, Floricica, Varvigeanca, Lăzasca, Banu Mărăcine și toate cele 24 de ștraiere.

Tot respectul pentru cercetătorul japonez care a poposit în comuna noastră pentru a ne aminti cum petreceau înaintașii noștri în zilele de sărbătoare, la jocul de dumineca, la clăci și la nunți! Poate fi acesta un avertisment, un îndemn de a nu ne abandona obiceiurile, tradițiile, cântecul și portul. Ele fac parte din tezaurul  pe care trebuie să-l lăsăm urmașilor noștri. Ele sunt, alături de limbă, semne ale identității noastre etnice și atâta timp cât le păstrezi nu ești un NIMENI.

  

Profesor Doina Dobreanu