1. Cine este Traian Rus?
Răspundem la întrebare prin cuvintele ÎPS Sale
Mitropolitul Andrei:
„Domnul profesor Traian Rus este un om cu o
implicare aparte în viața spirituală a satului Oarța de Sus. (…)
Multe lucruri bune a făcut pentru comunitatea
locală. Întâi de toate, în calitatea de dascăl și director al școlii, a format
generații întregi de tineri. Ce a semănat în sufletele lor dă roadă și, ca
orice activitate de factură culturală și didactică, este greu de cuantificat.
(…)
Însă și mai vrednic de subliniat este faptul că s-a
zbătut să pună la cale cumpărarea unei gospodării țărănești și organizarea unui
muzeu al satului. Pe lângă faptul că este o lucrare culturală, acest muzeu i-a
antrenat pe localnici într-o comuniune de acțiune.
Ceea ce ne uimește este harisma de eseist pe care
i-am descoperit-o. Oameni, fapte și întâmplări sunt prinse în scris cu multă
candoare și precizie și date publicității. Altfel valul vremelniciei le-ar fi
înghițit. (…)” (v. copera IV a cărții)
2. Ziua de 21 aprilie 2012 a fost „una dintre cele
mai speciale ale vieții și activității” profesorului Traian Rus. Visul de o
viață al profesorului a devenit realitate:
„Am inaugurat atunci muzeul satului Oarța de
Sus, primul muzeu etnografic din Țara Codrului. (…) Toată viața am studiat
această comunitate și mi-am dat seama că de-a lungul veacurilor a creat valori
deosebite, care merită cunservate, puse în valoare, promovate.”(p. 20)
3. Profesorul de istorie Traian Rus și-a dedicat
viața, așadar, nu doar familiei – soției, copiilor, nurorilor și nepoților,
cărora le dedică ultima sa carte [1]- și
prietenilor, ci mai ales activității didactice și cercetărilor folclorice, etnografice
și istorice în satul Oarța de Sus. Mulțumește la începutul acestei cărți, Povești
din Țara Codrului, tuturor celor
care l-au sprijinit, înțeles și îndrumat, dar mai ales „codrenilor săi dragi”,
care l-au ajutat „să-și adape sufletul din izvoarele fermecate ale etosului
curat și profund, ascuns într-un nebănuit colț de rai românesc”.
Strădaniile sale de o viață leagă rod care îi aduce
multe bucurii, între care bucuria lucrului bine făcut, bucuria împlinirii cu
onoare a datoriei de om, a menirii de dascăl, de apostol al neamului.
Cartea se deschide cu un adevărat laudatio pentru
inginerul clujean Alexandru Tămășan, „un român adevărat”, unul din sutele de
elevi instruiți și educați „în cei 40 de ani de apostolat la Oarța de Sus”, pe
care i-a învățat în anii de gimnaziu, după cei șapte ani de
acasă, care constituie fundamentul educației, „să-și iubească neamul, să
iubească istoria Patriei.” Îi apreciază modestia, „o calitate rară pentru cei
de nivelul său”, setea pentru cultură, faptul de a se fi pus „în slujba binelui
încât uneori pare un risipitor”.
Îl numește un „Mecena” al vremurilor noastre, un om
pe care îl găsește mai presus decât Gaius Cilnius Maecenas, om politic roman
care a încurajat artele, „prin bunătatea sufletului său”.
Inginerului Alexandru Tămășan îi mulțumește pentru
sprijinul efectiv în realizarea proiectelor sale de suflet: Monumentul
eroilor din Oarța de Sus, Muzeul satului codrenesc Oarța de Sus,
manifestări culturale, editarea „Poveștilor din Țara Codrului”.
Conchide profesorul Traian Rus: „Îi mulțumesc din suflet. Îi mulțumesc pentru
că există și face atâta bine. Mă simt împlinit cu asemenea elevi.” (p. 12)
4. Volumul al II-lea al Poveștilor din Țara
Codrului cuprinde două părți:
I.
Oameni și povești – Povești și oameni
II.
Pagini de istorie
4.1. Poveștile individuale adunate în prima parte a
cărții redau împreună felul de a gândi și felul de viață al unei colectivități
reprezentative pentru lumea din Țara Codrului.
Poveștile sunt cu tâlc; scot în evidență
trăsăturile codrenilor, între care mândria și sinceritatea.
Ele sunt ordonate tematic: despre mirii fugiți,
despre strigoi, despre dansul la șură... Amintirile
sătenilor despre organizarea dansului la șură sunt prefațate de pertinente
observații analitice ale profesorului, care au valoarea unui remarcabil studiu
etnografic de sine stătător. Dansul la șură a avut, la vremea când se practica,
rol de instituție educativă, afirmă profesorul. Nu întâmplător, autorul numește
dansul la șură Academie
de dans, un sistem de educație nonformal, pe care îl compară cu
învățământul nostru formal, de stat.
Partea I a cărții se încheie cu versurile
consemnate de prof. Viorel Rogoz în „Cartea de onoare” a Muzeului satului din
Oarța de Sus:
„Frumoasă lume, demult,
Bun-o fost, iute-o trecut.”
4.2. În partea a doua - Pagini de istorie - ne sunt
prezentate personalități de seamă ale locului, între care haiducul Vasile
Blidaru, devenit personaj legendar al Țării Codrului, cel care a înfruntat
regimul comunist timp de aproape zece ani, dr. Alexandru Odeștianu și George
Pop de Băsești, căpitanul Ciprian Gavriș, preotul martir Ioan Robu, protopopul
Vasiliu Gavriș ș.a.
Și Dumneavoastră, Domnule Traian Rus, profesorul de
istorie menit să scrieți „cartea de identitate a acestei părți
din Țara Codrului (Pr. Radu Botiș)
„Ce minunați oameni au răsărit în timp acolo,
domnule Profesor!” (Gelu Dragoș)
4.3. Oarța de Sus, o vatră de istorie la
Poalele Codrilor - acesta este și titlul monografiei realizate de prof.
Traian Rus și publicate în 2001 - a devenit un adevărat centru de
spiritualitate românească, un loc binecuvântat de Dumnezeu.
Prof.
Doina Dobreanu
Mulţumesc frumos !
RăspundețiȘtergereprof. Traian Rus