A înflorit din nou cireşul! - Doina Dobreanu

 

Mai 2022

    Mai 2010. Tocmai citisem că japonezii nu lucrează trei zile, când cireşii sunt în floare. Se bucură de frumuseţea efemeră a acestor flori, de spectacolul naturii oferit de fiecare zi de primăvară şi trăiesc plenar bucuria renaşterii naturii, încercând să-şi reîmprospăteze energiile, punându-se în acord cu ritmul naturii, simultan cu toate vietăţile pământului trezite la viaţă.

Cele două zile libere ale sfârşitului de săptămână, primele din luna mai, se dovedesc a fi foarte frumoase. Razele soarelui care îmi bat în fereastră şi ciripitul vesel al păsărelelor mă cheamă afară. Respir adânc mireasma îmbietoare care pluteşte în aerul răcoros al dimineţii. „Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund…”

    Cireşul din curte, cu coroana desenată pe albastrul imaculat al cerului, cu mugurii umflaţi zilele trecute, gata să plesnească, este acum nins şi plin de zumzet de albine. Nu mă satur să-i admir frumuseţea! Prilej de aduceri aminte! Şi cireşul meu, devenit în cei aproape 20 de ani un arbore puternic şi vânjos, coloană între pământ şi cer, are şi el povestea lui!…

    Mutaţi în casă nouă, eu şi fiul meu ne propuseserăm să plantăm în curte pomi, arbuşti, flori, fel de fel. În primăvara anului 1992 am cumpărat mai mulţi puieţi de la vestitele grădini din Cluj-Napoca. Mergeam săptămânal la Cluj cu Mitruţ, la clinica de nefrologie, pentru dializă. Am plantat puieţii împreună în grădina noastră, cu dorinţa şi cu speranţa că se vor prinde, că vor creşte şi că ne vom bucura de roadele lor mulţi ani. Puieţii au înfrunzit toţi, dar Mitruţ a fost răpus de boala cumplită în vara aceluiaşi an. Prunii n-au rezistat gerului primei ierni. S-au uscat şi perii chiar în anul următor, după primul rod. Nu s-au putut aclimatiza.

Au rămas totuşi merii şi cireşul, martori discreţi care, prin foşnet de frunze, îmi amintesc din când în când trista poveste a unei zbateri deşarte… 

    Îmi stăruie în minte versul eminescian ”Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”… I-am conştientizat sensul doar confruntându-mă cu moartea unicului meu copil, survenită după prima sa clasă de liceu. Eu abia trecusem pragul vârstei de 40 de ani…

     Fragment din cartea SURÂSUL AMINTIRILOR, de Doina Dobreanu, 2011

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2012/02/fascinantul-fenomen-al-dainuirii.html

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2011/05/surasul-amintirilor.html