„Omul la tinereţe trăieşte cu speranţe şi la bâtrâneţe cu suveniruri” (I. Ghica)
Se spune şi am constatat că natura omenească este tot aceeaşi în toate părţile pământului, fericirile şi necazurile sunt aceleaşi pretutindeni. Deosebirile vin numai de la felurimea vârstei în care a ajuns omul şi de la starea de civilizaţie în care se află societatea.
Încercaţi să fiţi lumini, nu umbre... era mottoul care-l adresam studenţilor mei. Se zice că e foarte importantă părerea pe care o ai despre tine, dar e mult mai important ceea ce cred alţii despre tine. Şi mult mai adevărat, în cele din urmă. Ceea ce e frumos în noi e faptul căutării (Mircea Eliade). Îmi rămân atât de proaspete şi la aceşti înaintaţi ani, vorbele alintătoare ale părinţilor mei...Învaţă să deschizi aripile, cu cât încerci din timp, atât de repede vei putea zbura.
Decenii la rând am activat ca dascăl şi ca „personaj” în cultură. Am rămas cu acea concepţie reală că nu putem evita frumoasele „scenarii” ale relaţiilor avute şi existente între maeştri şi discipoli. Nu mă feresc să evidenţiez că printr-un proces interactiv, osmotic, magistrul învaţă de la discipol în timp ce el predă. Îmi place să cred că „intensitatea dialogului zămisleşte prietenie, în cel mai nobil sens al cuvântului. Ea poate conţine deopotrivă luciditatea şi iraţionalul iubirii.” (Maeştri şi discipoli).
Citându-l pe Nichita „Încercam să îndoi lumina ca pe o ramură a cărei singură frunză era soarele...” meditez la faptul că multe lucruri ne despart, credinţa şi cultura însă ne pot uni. Să crezi în ştiinţă e altceva decât să crezi în ce îţi spune religia. Cineva, care crede în naraţiunea religioasă cu privire la originea vieţii poate să creadă, în acelaşi timp, în povestea ştiinţifică a creaţiei? Dacă un om de ştiinţă poate să creadă în Dumnezeu, răspunsul e da! Spre exemplu, Einstein, ar fi spus că Dumnezeu nu joacă zaruri. Dar Dumnezeul lui era unul al filosofiei, nu un Dumezeu propriu religiei. Ştiinţa, simplu spus, îţi cere să respecţi nevoia de dovezi. Scriptura (scrierea bisericească – Vechiul şi Noul Testament, Biblia) îţi cere o credinţă...Privitor la Ştiinţă, nu poţi să te ocupi de ea dacă nu ai imaginaţie, evident ţinând cont de dovezi. Se străduiesc savanţii şi nu numai, să comunice conceptele esenţiale ale ceea ce descoperă. Gândirea ştiinţifică a progresat imens, mai ales în ultimul secol prin literartura de popularizare a ştiinţei.
Aş mai zice spre final meditând la această întrebare: Când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin... la cine te mai duci?... Să încercăm să ne mai simpatizăm unii pe alţii, să nu ne pierdem credinţa, originea... Să nu mai ocolim adevărul, să ne străduim a cunoaşte istoria, aşa cum a fost ea. Să mai găsim şi acel timp spre a înţelege că arta nu e doar o expresie a instinctului, a gestului spontan. Artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul. (M. Eminescu).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu