Din Jurnalul de zaț
Cu gândul la fratele meu
Recitesc din „Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry… Când micul prinț o invită pe vulpe să se joace cu el, aceasta răspunde:
„- Nu pot să mă joc cu tine. Nu sunt îmblânzită (…) Dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume… Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic (…) oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă! (…) Trebuie să ai foarte multă răbdare (…)
Mai frumos era dacă veneai și astăzi la aceeași oră. Dacă
tu, de pildă, vii la ora 4 d.a., eu încă de la ora 3 voi începe să fiu
fericită. Pe măsură ce ora va trece, și mai fericită mă voi simți. La ora 4, mă
vor cuprinde un freamăt și o neliniște: voi descoperi cât prețuiește fericirea!
Dar, dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi ști la care ceas să-mi
împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri (…) E ceea ce face ca o zi să se
deosebească de celelalte zile (…) Iată care-i taina mea: limpede nu vezi decât
cu inima…Ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor (…) Numai timpul petrecut
cu floarea ta face ca ea să fie atât de prețioasă(…) Devii răspunzător de-a
pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.”
Să ne împodobim sufletul în așteptarea fiecărei întâlniri și să descoperim cât prețuiește fericirea de a fi împreună!
Uneori, în simplitatea unui gest vezi importanța unei persoane.
3.02.2020. Luni.
„Umple-ți sufletul de bine, ca răul să nu aibă pe unde intra!”
Azi vremea este tristă…
plouă… Picurii de ploaie strălucesc pe crengile prunului de la fereastră. În afară
de plânsetul molcom al ploii nu se aude nimic… Avem o iarnă neobișnuit de
caldă. Ploaia a topit repede firavul strat de zăpadă care se așternuse pentru
scurtă vreme. Toto se cere afară, dar vrea imediat înăuntru, alungat de ploaie,
apoi somnorește în continuare. Amândoi suntem moleșiți, fără chef de nimic…
Ciripitul unei păsărele, la fereastră, îmi dă de veste că ploaia s-a oprit. Profităm de momentul acesta trecător, ca să ne plimbăm nițel în aerul purificat de precipitații.
Citesc îngândurată felurite postări pe internet despre virusul ucigaș depistat în China…
Îl aștept pe fratele meu pentru a-i oferi îmbrățișarea fraternă în ziua lui aniversară. Împlinește 61 de ani. La mulți ani cu sănătate, cu bucuria realizărilor personale și ale copiilor!
Urmăresc emisiunea „Profesioniștii”, în care Eugenia Vodă îl are invitat pe dr. OVIDIU BOJOR, angajat ONU prin 1980, împreună cu care, PAVEL MUREȘAN, colegul meu din liceu, doctor în psihologie, în prezent universitar în Montreal, a făcut, în 1984, prima expediție românească în Himalaya.
După audiția unui concert de Haydn și un ceai de păducel, la recomandarea fitoterapeutului Ovidiu Bojor, pentru un somn bun, adorm, gândindu-mă a respecta în continuare regula celor trei de opt, propusă de specialist: opt ore de muncă, opt ore de recreere și opt ore de somn. La vârsta mea, e important să pot respecta acest program.
Să ne împodobim sufletul în așteptarea fiecărei întâlniri și să descoperim cât prețuiește fericirea de a fi împreună!
Uneori, în simplitatea unui gest vezi importanța unei persoane.
„Umple-ți sufletul de bine, ca răul să nu aibă pe unde intra!”
Ciripitul unei păsărele, la fereastră, îmi dă de veste că ploaia s-a oprit. Profităm de momentul acesta trecător, ca să ne plimbăm nițel în aerul purificat de precipitații.
Citesc îngândurată felurite postări pe internet despre virusul ucigaș depistat în China…
Îl aștept pe fratele meu pentru a-i oferi îmbrățișarea fraternă în ziua lui aniversară. Împlinește 61 de ani. La mulți ani cu sănătate, cu bucuria realizărilor personale și ale copiilor!
Urmăresc emisiunea „Profesioniștii”, în care Eugenia Vodă îl are invitat pe dr. OVIDIU BOJOR, angajat ONU prin 1980, împreună cu care, PAVEL MUREȘAN, colegul meu din liceu, doctor în psihologie, în prezent universitar în Montreal, a făcut, în 1984, prima expediție românească în Himalaya.
După audiția unui concert de Haydn și un ceai de păducel, la recomandarea fitoterapeutului Ovidiu Bojor, pentru un somn bun, adorm, gândindu-mă a respecta în continuare regula celor trei de opt, propusă de specialist: opt ore de muncă, opt ore de recreere și opt ore de somn. La vârsta mea, e important să pot respecta acest program.
3.02.2021. Miercuri.
„Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață.” (Grigore Vieru)
Ce noapte binecuvântată cu liniște, pace, vise frumoase, somn odihnitor am avut! În parte se datorează vizitei nepoților mei. Ne-am salutat prin atingerea coatelor, fără îmbrățișări, am purtat mască și am păstrat distanța. Au venit acasă pentru a-l sărbători pe tatăl lor și pe fratele meu drag. Împlinește 62 de ani. L-am sunat de dimineață să-l felicit. Am fost invitată la masa de familie. Ana mi-a propus să mă ia cu mașina, știindu-mă în perioada de recuperare după o artroplastie de șold. Încerc să fiu circumspectă. Urmează să fac, la început de martie ,următoarea intervenție chirurgicală, ca atare, grija este maximă spre a evita întâlnirea cu coronavirusul buclucaș.
Vremea este umedă, fără soare… Îmi amintesc de iarna geroasă, cu zăpezi imense, în care s-a născut fratele meu, în 1959. Îmi amintesc câteva ipostaze din povestea acelor zile în care, mama fiind la maternitate, am locuit la bunicii mei paterni. Cărarea dintre casa noastră și a bunicilor devenise inaccesibilă, acoperită fiind de o mare de zăpadă, casa noastră devenise neprimitoare din cauza frigului care pusese stăpânire pe ea, tata fiind ocupat cu treburile gospodărești. Traseul meu spre școală se schimbase, în compania altor copii. Mă văd în fața scenei Căminului Cultural, împreună cu mulți copii de seama mea, participând la sărbătorirea Centenarului Unirii Principatelor Române printr-un grandios spectacol, așa cum îl percepeam la cei opt ani ai mei, prezentat de formații artistice de amatori din comuna noastră și din cele vecine. Tristețea acelor zile în care viața mea se schimbase total s-a transformat în mare bucurie când m-am întors acasă, unde aveam să-l găsesc pe fratele meu, o minune de copil ca un îngeraș - blond, gingaș și cuminte.
3.02.2022, joi
„Ochii-s doi și-s triști,
„Ei, dascălii – cioplitori în marmura sufletului – sunt mințile fără astâmpăr ale omenirii peste care Dumnezeu a expirat suflu de sapiență și cumpătare. Sunt domnii și doamnele Trandafir cu portul ușor desuet dar întotdeauna cu arcuri de lumină pe sub gene și în obraji cu un pic de roșu zdravăn din Focul purificator al lui Sumedru. Sunt păpușarii în mâinile cărora învață să se miște aducătorii de glorie de mâine. De-acolo și-au rupt ițele toți cei care astăzi și-au aflat întruparea în cinste și onoare și au ales să trăiască în slujba Binelui.” (Liana Ganea, „Eseuri de week-end”)
Iată un omagiu frumos adus dascălului - învățător, profesor -, omagiu care este potrivit și fratelui meu!
Încerc să trec cu vederea durerile lombare și încropesc un aluat fraged pentru niște cornulețe… În felul acesta îl sărbătoresc pe fratele meu, dăruind din timpul meu cu dragoste, spre bucuria lui și a nepoților mei.
La amiază, când ies la plimbare, trec pe la cireșul din curte, să-l îmbrățișez. Simt atâta liniște care-mi pătrunde trupul! Mi-amintesc versuri din poezia lui Lucian Blaga, „Gorunul”:
„Gorunule din margine de codru,de ce mă-nvingecu aripi moi atâta pacecând zac în umbra tași mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă?”
https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2022/05/a-inflorit-din-nou-ciresul-doina.html
„De DOR nu te vindeci, nu-l uiți, doar te împrietenești cu el și îl accepți, înveți să trăiești cu el.” (Octavian Paler)
E din nou aniversarea fratelui meu. Invitat la Cluj de copiii lui, râmân cu sufletul pustiit de singurătate și neliniște. Deși sunt aproape mereu singură, alta e starea mea de spirit când îi știu în apropiere: mă simt ocrotită, în siguranță. Poza primită de la ei îmi bucură și liniștește toată ființa. Îi simt aproape. Zâmbetul lor este tămăduitor.
Mă bucur de ceea ce am la îndemână: plimbarea în împrejurimile casei, admirând cromatica schimbătoare a cerului, când închis, când azuriu, cu avalanșe de nori alb-gri; inerentele probleme administrative, lecturi ușoare, crâmpeie de emisiuni recreative tv.
Reîntâlnirea cu Cetatea Rășnov, într-o emisiune tv., mi-a produs bucurie și emoție. Am vizitat-o în 1982, când era o ruină. A fost reabilitată după anul 2000, redevenind o bijuterie a Transilvaniei. Începută în scolul al XIII-lea și construită timp de patru secole, cetatea rămâne o lecție de supraviețuire.
3.02.2024. Sâmbătă
„Mamă, tu ești patria mea!” (Grigore Vieru)
Mlădițe ale părinților noștri, Aurel și Ioana, crescuți cu multă iubire, adesea jertfelnică, suntem împreună, la bine și la greu, de 65 de ani, fratele meu! Suntem nu doar frați și prieteni, am fost și colegi de muncă zeci de ani - profesori la aceeași școală, în localitatea natală. Ne-am întors amândoi acasă, după finalizarea studiilor universitare. Familia, școala, satul au reprezentat, pentru noi, patria. Am fost bucurie și sprijin părinților noștri. Ei nu au cunoscut singurătatea la bătrânețe.
Împreună am dăruit câte o monografie liceului și localității, apoi „Cântecele obârșiei” - cele 5 volume de „Convorbiri la Subcetate”...
Avem permanent destule motive de bucurie, între care întâlnirile noastre aproape zilnice. Și întâlnirea cu un om frumos nu poate fi decât o bucurie. Ce înseamnă să fii OM FRUMOS?
„Un om frumos a cunoscut greutățile, suferința, înfrângerea, pierderea și a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi și cu sufletul îndurerat, însă a găsit în interiorul lui curajul și puterea să meargă mai departe. Un om frumos a învățat lecțiile pe care viața i le-a dat și nu a lăsat ca greutățile să-i înnegrească mintea și sufletul. Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut să aducă la lumină, din interiorul lui, cele mai minunate atribute umane: sensibilitate, blândețe, înțelegerea existenței în toate formele ei care-l face să privească viața cu compasiune și cu o preocupare plină de iubire. Oamenii frumoși nu apar pur și simplu... ei devin frumoși pentru că permit vieții să-i șlefuiască în diamante care reflectă Lumina.” (Ursula Yvonne Sander)
La mulți ani frumoși și buni, cu sănătate și bucurii, fratele meu drag!💓
LA MULȚI ANI, ducând mai departe acele rădăcini de lumină ale LEAGĂNULUI, făcându-le învredniciri și temelii care duc doar spre drumul drept al vieții! Cu drag, Emilia și Valentin Marica
RăspundețiȘtergere