Preot Dumitru Pântea, Capu Corbului - O mică oază din Carpați, cu oameni minunați

 

Text publicat în cartea

AMINTIRI ȘI EVOCĂRI DIN CAPU-CORBULUI, CU EUGENIA LĂBONȚ,

Autor DOINA DOBREANU, 

Editura Cezara-Codruța Marica, 2019

https://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2019/03/doina-dobreanu-amintiri-si-evocari-cu.html

    Înțeleptul rege al lui Israel, Solomon, fiul psalmistului și împăratului David, spune că: „De Domnul sunt hotărâți pașii omului” (Pilde 20, 24). Cât de liniștitoare ar trebui să fie aceste cuvinte, pentru toți oamenii, înțelegând că itinerariul călătoriei noastre pe acest pământ, spre veșnicie, este stabilit de Dumnezeu potrivit voii Sale cu scop mântuitor! De aceea, nădăjduiesc că a fost voia lui Dumnezeu ca, în urmă cu 17 ani, respectiv în 2002, să ajung în parohia din satul Capu Corbului, fiind numit preot paroh. Era o zi minunată de primăvară, în Duminica a doua după Paști, a femeilor mironosițe când, însoțit de părintele protopop Constantin Gane, de vrednică amintire, am ajuns în mijlocul credincioșilor din acest sat de munte, unde am slujit prima Sfântă Liturghie. Participarea credincioșilor la slujbă a fost, cum era și firesc, în număr mare, unii dintre ei venind și din curiozitate. Așa că, pentru prima oară, pe majoritatea dintre ei, i-am întâlnit, cu acest prilej, la Biserică. Ochii lor întrebători au continuat să mă urmărească, de atunci, multă vreme și a unora poate că mă urmăresc și astăzi. După instalare, până să-mi aduc familia și să mă mut în casa parohială, la recomandarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Ioan Selejan, pe atunci Episcop al Covasnei și Harghitei, am fost găzduit de familia Ioan Blaga, fratele credincioasei Eugenia Lăbonț, fiind cunoscuți ca buni creștini și primitori de oaspeți. A urmat apoi perioada de acomodare reciprocă, care aș putea spune că n-a fost nici prea grea, nici prea ușoară. Cert este că, încă de la început, s-a pus accent pe împlinirea voii lui Dumnezeu și pe respectarea bunei rânduieli în multe privințe, care se impuneau, evitându-se cele două alternative și anume de a se da preotul după credincioși sau credincioșii după preot, care în cele mai multe cazuri sunt inevitabile, când este vorba de o nouă experiență, atât pentru preot, cât și pentru credincioșii unei parohii.
            Afirmația „o mică oază din Carpați cu oameni minunați” este nu numai un titlu sugestiv al celor scrise aici, ci și o descoperire reală despre satul Capu Corbului și locuitorii lui. O privire mai atentă la așezarea pitorească a acestui sat între două coline muntoase, la frumoasele realizări și la progresul duhovnicesc al credincioșilor din Capu Corbului confirmă acest lucru. Toate acestea se datorează atât purtării de grijă a lui Dumnezeu, cât și vechilor și strânselor legături a credincioșilor din această parohie cu mânăstirile din Neamț și cu marii și cunoscuții duhovnici, arhimandritul Ilie Cleopa și arhimandritul Iustin Pârvu, cu mânăstirea Sf. Ilie din Toplița, cu mânăstirea Făgețel și cu preoții călugări din aceste mânăstiri, cu preoții din parohiile învecinate și, nu în ultimul rând, cu monumentala biserică din sat și cu preoții slujitori care i-au păstorit de-a lungul timpului, pe care îi găsim trecuți în pomelnicele lor și de care își amintesc cu nostalgie și prețuire, motiv pentru care se impune să facem măcar o scurtă trecere în revistă a lor. Dar, înainte de asta, trebuie menționat că Parohia Capu Corbului a fost înființată în 1995, până atunci fiind filie a Parohiei Corbu.

Primul preot în timpul căruia s-a și construit biserica din Capu Corbului a fost preotul Alexandru Cojocariu, după el au slujit pr. Hîrlav, Pr. Vasile Ghiorghiasa, pr. Mircea Danciu, pr. Alexandru Lazăr, pr. Liviu Țepeș Focșa și pr. Ioan Druță, în timpul căruia s-a construit și casa parohială, fiind și primul paroh al Parohiei Capu Corbului, nou înființată în anul 1995. Fiecare dintre ei a rămas ca o pagină de istorie pentru credincioșii din Capu Corbului, scrisă în inimile lor.

            Formarea duhovnicească a credincioșilor din Capu Corbului se datorează, în mare parte, preoților dinaintea mea. Generozitatea, bunătatea și caracterul de buni creștini ai credincioșilor din Capu Corbului sunt cunoscute, nu numai pe plan local, respectiv numai de mine care sunt preot în satul lor, ci calitățile lor sunt cunoscute, în mod pragmatic și de preoții din alte parohii, în sensul că ei nu s-au limitat să facă bine numai preotului și bisericii din satul lor, ci și preoților și bisericilor din parohiile învecinate, și nu numai, uneori mergând și la slujbă și mărtirisindu-se la ei, căutând în felul acesta să-și mântuiască sufletele lor. Această deschidere a lor și către alți preoți și biserici din alte parohii nu poate fi decât de la Dumnezeu și m-au format și pe mine să fiu la fel de deschis, în acest sens. Astfel că, ori de câte ori a fost nevoie să fie sprijinite anumite parohii care aveau lucrări majore de făcut, i-am îndemnat să contribuie și ei, unii dintre ei devenind ctitori. De asemenea, la unele servicii religioase, și în special la înmormântări, își doresc să participe, uneori, mai mulți preoți, și din alte parohii, iubind slujbele în sobor, fiind încredințați că acestea le sunt de mai mare folos duhovnicesc. Toate acestea dovedesc că, pentru credincioșii din Capu Corbului, harul lui Dumnezeu nu are graniță și ori de câte ori slujesc și eu la Masluri sau la hramuri în alte parohii, sunt însoțit și de unii credincioși din parohie.
            Slujirile în sobor la Masluri și la Hramuri au devenit deja o tradiție pentru credincioșii din Capu Corbului și pentru credincioșii din alte parohii. Astfel de bucurii și trăiri duhovnicești în duh de rugăciune de împreună slujire îi unesc pe preoții și credincioșii de pe Valea Bistricioarei, din Bilbor cu părintele protopop Dumitru Apostol și cu pr. Dragoș Cojocar, pe credincioșii din Borsec cu pr. Nicolae Ciupudean, pe credincioșii din Capu Corbului cu parohul lor, pe credincioșii din Corbu cu pr. Constantin Curcă, pe credincioșii din Valea Frumoasă cu pr. Lucian Ciudin, pe credincioșii din Tulgheș cu pr. Matei Țepeș, pe credincioșii din Poiana Veche cu pr. Vasile Tănase și pe credincioșii din Bradu cu pr. Nicolae Apetroae. Între preoții care au participat la slujbele în sobor au fost și pr. Liviu Țepeș Focșa (în prezent pensionar), pr. Elisei Vătămanu (fost paroh la Corbu, actualmente preot în Gheorgheni) și preotul de vrednică pomenire Vasile Șuteu, fost paroh la Tulgheș, mutat la cele veșnice.
Un mare har de care s-au bucurat uneori credincioșii din Capu Corbului, și nu numai, a fost prilejuit de slujbele arhierești săvârșite atât de ÎPS Ioan, în prezent Mitropolit al Banatului, cât și de PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, ultima săvârșită de PS Sa în 6 noiembrie 2016.

    Este de remarcat și faptul că locuitorii din Capu Corbului sunt însuflețiți de un duh familial, în sensul că fiind un sat cu populație mixtă, trăiesc în pace și în armonie, ajutându-se unii cu alții de parcă ar fi o familie. Trecutul istoric și credința i-a învățat și ajutat să ierte, să iubească și să fie sensibili la nevoile, la lipsurile și necazurile altora. Toate faptele lor, ca și ale tuturor oamenilor de altfel, se vor găsi scrise în altă carte, cea a Vieții, pentru care fiecare ne vom și primi răsplata. Rând pe rând, plecăm din lumea aceasta, ducând cu noi propria noastră istorie, trăită, scrisă nu cu litere și cuvinte, ci cu fapte, care este singura și cea mai completă și adevărată istorie.
Nădăjduim și ne rugăm să fie și pentru credincioșii din Capu Corbului un colț de Rai în care să-și petreacă fericiți și cealaltă dimensiune a vieții lor, Veșnicia.

Prof. dr. Nicolae Bucur, Personalitatea doamnei profesor inginer Maria Peligrad

 

  Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.                               (cf. Antologia, II, 560)                                                                                          
  Omul, oricât de luminoasă i-ar fi conştiinţa, chiar şi pe sine însuşi ajunge să se cunoască numai încetul cu încetul, după cum i se dă pe faţă firea individuală în stările sale sufleteşti şi faptele pe care le săvârşeşte. Judecându-ne pe noi înşine deseori suntem surprinşi de propria noastră fiinţă şi fără îndoială mai rar încântaţi decât dezamăgiţi. Prin vorbele lui I. Slavici, care considera o armă puternică vorba şi graiul omenesc, o artă prin care ,,om stăpâneşte om”, încercăm să împărtăşim portretul /profilul spiritual al doamnei profesor, inginer Maria Peligrad.
  Încă de la început fac această mărturisire…Într-o fiinţă umană, ca a doamnei Maria Peligrad nimic nu se ştirbeşte, totul – frumuseţe, graţie, comunicare, amabilitate – rămâne la locul său…Spiritul arde, aproape ca la anii tinereţii. Spiritualitatea ca şi căutarea sensului înseamnă explorarea şi căutarea înţelegerii profunde a scopului şi semnificaţiei vieţii noastre. Doamna Maria Peligrad nutreşte acea dorinţă de a găsi sensul în experienţele sale, căutând şi descoperind scopul personal în această existenţă. 
  A demonstrat că este o persoană calculată, stăpână şi activă în conceptele sale – profesională şi civică. Activitatea rodnică a dânsei s-a remarcat în calitate de dascăl şi apoi de maneger şcolar performant, dar şi ca organizator al numeroaselor concursuri, excursii cu elevii. Paralel mai apoi devine o vrednică participantă la conferinţe, colocvii, simpozioane cu intelectualii municipiului şi judeţ. Aceste prezenţe au fost tot atâtea ,,încercări” la care a răspuns cu brio, deci cu multă însufleţire. În luna aprilie 2006 profesoara, inginer Maria Peligrad  a fost aleasă preşedinte al Fundaţiei „Mihai Viteazul” din Sf.Gheorghe. Este membru fondator al Ligii Cultural Creştine ,,Andrei Şaguna”, preşedintele Filialei Covasna a Fundaţiei Naţionale ,,Neamul Românesc” şi membru al Consiliului Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita, Mureş, colaborator al Centrului European de Studii Covasna –Harghita, al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, membră a coletivului de coordonare a manifestărilor organizate de Instituţia Prefectului Judeţului Covasna, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României etc.
  Numele distinsei profesoare, inginer este legat, pe lângă atâtea manifestări organizate, şi de cel al Festivalului coral ,,George Sbârcea”care dăinuie din anul 2012, dar şi al Festivalului Tinere Talente, „Balul Costumului Popular”, Sărbătorile Mărţişorului , La încondeiatul ouălor - şezătoare ş.a. Amintim cu acest prilej şi pe acea persoană care s-a străduit a fi autor şi îngrijitor al unor volume, cum ar fi ,,Împreună de 25 de ani. Fundaţia Mihai Viteazul 1990-2015 şi Intrumente muzicale tradiţionale, importanţa lor în folclorul românesc, muzical şi coregrafic, Editura Eurocarpatica Sfântu Gheorghe, 2021 şi al numeroaselor articole şi interviuri apărute în presa locală, regională şi naţională. Am onorat rugămintea ca în ediţia îngrijită de dânsa a volumului sus amintit  să-mi publice materialul Varietatea instrumenelor muzicale populare din Harghita – text şi opt imagini. Autograful semnat de Maria Peligrad îl transpun ad litteram. Domnului prof. univ. dr. Nicolae Bucur – Prieten constant al Fundaţiei ,,Mihai Viteazul”, participant activ cu lucrări documentate şi interesante la Colocviile organizate în cadrul Festivalului coral ,,George Sbârcea” şi la proiectul ,,Instrumente muzicale tradiţionale”.Mulţumim pentru generozitatea şi dragostea sa pentru covăsneni! Cu aleasă consideraţi , Maria Peligrad 20.12. 2021 –Sf. Gheorghe. La rândul meu i-am oferit şi dedicat din cărţile tipărite: Etnograful şi cercetătorul Nicolae Dunăre aşa cum l-am cunoscut, ca prieten, sfetnic, dascăl, Eurocarpatica Sfântu Gheorghe, 2015. Doamnei prof. ing. Maria Peligrad.  În cartea de faţă vreau să cred că este omagiat omul prin faptele sale. Multă preţuire şi stimă pentru deosebitul interes cărturăresc - Nicolae Bucur  2015. Cartea Amprentele pelerinului, 2020 cu dedicaţia D-nei Maria Peligrad – Cărţile se unesc cu sufletul nostru, clipele petrecute cu ele devin agreabile şi înţelepte. Sărbători Fericite! Cu sentimentul unei profunde stime, Semnătura Nicolae Bucur - Decembrie 2020.   
  În cariera ei de profesoară Maria Peligrad a cunoscut împliniri şi satisfacţii. La diferitele manifestări: conferinţe, luări de cuvânt , discursuri ocazionale dădea dovadă de seriozitate şi capacitate. Privitor la lecţiile de la catedră, atât cât am putut reţine din unele discuţii cu dânsa, în afara respectului pedagogic de rigoare , mi-a dat de înţeles că lecţiile de la catedră trebuie să însemne, pe lângă aşa zisă materie şcolară, şi aceea de ,,fragmente” de viaţă. Rolul lor primordial fiind să străbată activ, sensibil, în minţi şi suflete tinere. Cugetele adolescente au nevoie de modele. Vreau să cred că doamna profesoară, persoana este făcută să le stimuleze tinerimii şi nu numai, ţinută, caracter, calitate. În raporturile cu activităţile sale, şi cu persoanele din jur rămâne acea fiinţă sub aparenţă calmă, atentă, înţelegătoare. Avem nevoie, toţi, unii de alţii, ar putea fi un motto gândit şi  rostit de domnia sa.   
  Un profesionist ca dânsa ştie să asculte părerile celorlalţi, colegilor, prietenilor, ştie să identifice nevoile celui de lângă dânsa, şi să empatizeze cu el/ ea, cu colegii. Un bun profesionist ca D-na Maria Peligrad nu este lipsit de politeţe faţă de colegii de breaslă; nu-i întrerupe când discută cu ei şi îşi exprimă ideile clar şi concis. Lecturile făcute de dânsa, dialogurile purtate cu prieteni, cunoscuţi, colectivitatea în care a activat /activează au ajutat-o să se dezvolte personal, experienţele trăite şi ale situaţilor întâlnite au reuşit să-i îmbogăţească temperametul. Gradul de implicare şi punctualitatea sunt trăsăturile de bază şi importante care completează portretul spiritual a d-nei Maria Peligrad. Sunt perfect convins că de-a lungul anilor respectarea promisiunilor, a responsabilităţilor şi a sarcinilor de lucru au fost realizate inteligent şi în timp. Dincolo de simpatii şi antipatii d-na Peligrad a dat dovadă de corectitudine şi de integritate în tot ceea ce a promis să facă, angajându-se chiar şi la lucrări refuzate sau nerezolvate de alţii. Scopul principal comun l-a avut mereu acela de a ajuta instituţia unde îţi desfăşori activitatea. Aş scoate în evidenţă şi faptul că a fost /este la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul în care activează.
  Dacă ar trebui să-i evidienţăm lecţiile de la catedră, nu odată aveam să-i reţin acele „trăiri” şi vorbe precum „Mi-aş dori ca tinerii zilelor noastre să trăiască mai mult în realitate, mai puţin în lumea virtuală”. Mă ataşez…şi-n calitate de dascăl acestei reflecţii. Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai simplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organică. Am spune ,,Pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi”. Premeditarea  culturală, căutarea noului şi a rafinamentului ne face pe toţi mai buni, mai darnici, mai înţelepţi şi mai relaxaţi -  mi-a dat de înţeles d-na profesor inginer Maria Peligrad. Viaţa ne căleşte, nu poţi să aştepţi totul de la ea,…tu trebuie să-i dai totul. Doamna noastră a demonstrat că măiestria pedagogică nu se confundă cu tehnica didactică (fiind refrectarea rutinei şi şablonismului). Măiestria înseamnă a acţiona diferenţiat de la o situaţie la alta în funcţie de factorii noi ce intervin unii dintre ei având un caracter inedit şi imprevizibil. Un profesor care posedă măiestria pedagogică este mai mult decât un bun profesor, este un artist în meseria sa.       
  Maria Peligrad ştie să-şi programeze timpul şi familiei sale şi a comunităţii, lucru deloc uşor. Am putea spune că poartă grija tuturor. Aşa cum o cunosc nu lăsa să treacă vreun prilej – sărbătoare, aniversare, eveniment – fără a-l sublinia, fără a ne reuni în jurul dânsei, cerându-ne ca măcar în treacăt, dacă nu mai mult, să poposim asupra înţelesului ei sufleteşti. Evident căminul pentru Maria Peligrad intră în filmografia sa de viaţă, un loc bine închegat, din care să poţi porni spre treburile unde eşti aşteptat. Cariera dânsei, fără a intra în amănunte, s-a desfăşurat cu satisfacţiile de rigoare, dar probabil şi cu anumite impasuri, unele inerente.
  Aş putea spune că doamna Peligrad este convinsă de faptul că valoarea personalităţilor şi valoarea culturii sunt valorile etice absolute. În tot ce a înfăptuit de-a lungul anilor ca inginer sau dascăl la catedră, dar şi ca lider al societăţii civice româneşti din judeţul Covasna dinstinsa doamnă a ajuns la concluzia că înţelepciunea vieţii constă întru a fi iubit în relaţiile private şi stimat în viaţă. Popularitatea nu-i altceva decât rezultatul faptelor, fie ele mici ori mari, dar folositoare. O asemenea popularitate  o dobândeşte omul târziu, mai adesea la o vârstă înaintată.
 

https://mesageruldecovasna.ro/in-loc-de-laudatio-expunere-de-motive-pentru-acordarea-titlului-onorific-pro-urbe-2022-doamnei-profesor-inginer-peligrad-maria/