CUVÂNT ÎNAINTE
FAMILIA ÎN CREDINȚE, RITURI, OBICEIURI
- Valea Gurghiului. Monografie etnologică (în colaborare). Ediția a doua îngrijităde Ion Cuceu, Cluj-Napoca, Ed. Fundației pentru Studii Europene, 2008, 349 p.
- Martor atent și modest părtaș la istorie, Cluj-Napoca, Ed. Tedesco, 2005, 308 p.
- Coordonate ale culturii populare românești în perspectivă etnologică, , Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărții de Știință, 2004, 228 p.
- Crepusculul unor valori și forme ale vechii noastre culturi și civilizații, Cluj-Napoca, Editura Studia, 2004, 144 p.
- Universul culturii tradiționale și promovarea lui în cultura și viața contemporană, Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărții de Știință, 2003, 104 p.
- Ioan Slavici, Opere, vol. I /Povești/, Buc., EPL, 1967, (text stabilit, variante și glosar – în colab. - și note); Ed. II, Buc., Ed. Minerva, 2000
- Cercetări de folclor românesc, Cluj-Napoca, Casa de Editură Sedan, 1998, 238 p.
- ·Folclor românesc din Crișana și Banat de la începutul secolului al XX-lea, Ediție îngrijită, Cuvânt înainte, Introducere, Notă asupra ediției, Indice de culegători, Indice de localități și informatori și Glosar de Dumitru Pop, Postfață de Georgeta Corniță, Baia Mare, Ed. Umbria, 1998, 238 p.
- Studii de istoria folcloristicii românești, Baia Mare, Ed, Umbria, 1997, 327 p.
- Izvoare folclorice. Un manuscris inedit de la 1864, în „Anuarul Arhivei de Folclor”, XV-XVIII, (1994-1996), p. 365-381
- Obiceiuri agrare în tradiția populară românească, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1989, 215 p.
- Folclor din zona Codrului. Cntrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă a Județului Maramureș, Baia Mare, 1978 (Cuvânt înainte, studiu introductiv, notă explicativă, glosar, indice de informatori, indice de culegători, lista ilustrațiilor, 500 texte)
- „O colecție inedită de folclor într-un manuscris din Orșova (jud. Mureș)” (în colab.), în „Marisia”/ Tg. Mureș/, 1976, p. 623-637 (81 piese culese în a doua jumătate a sec. al XIX-lea)
- Folcloristica Maramureșului (Teza de doctorat), Buc., Ed. Minerva, 1970, 284 p.
- Folclor din Bihor. Poezii populare. Casa Creației Populare a Județului Bihor, Oradea, 1969 (348 piese, Cuvânt înainte, indici de localități și informatori, indice de culegători, glosar), 349 p.
- Pe marginea Mioriței, în Studia Universitatis, Series Philologia, Fasc. I, 1965, p. 131-144 (36 variante inedite ale baladei, precedate de o prezentare).
- Obiceiuri de Anul Nou. Obiceiurile primăverii și verii. Obiceiurile în legătură cu momentele mai importante din viața omului, în „Istoria literaturii române”, vol. I ( Comitetul de redacție: Acad. Al. Rosetti, Prof. univ. Mihai Pop, Prof. univ. I. Pervain), Editura Academiei R.P.R., 1964, p. 16-67
- Poezii populare din Sălaj, în „Folclor din Transilvania”, I, Buc., EPL, 1962, p. 155-218
- Poezii populare din Lăpuș, în „Folclor din Transilvania”, I, Buc., EPL, 1962, p. 443-470
- Curs de folclor literar românesc. Partea I, Litografia Învățământului, Cluj, 1957, 190 p.
- Dicționar analitic de opere literare românești, I-III
DOMNULUI PROFESOR VIOREL ROGOZ , … CU DRAGOSTE
Preocupările
mele din ultima vreme legate de înfiinţarea muzeului satului codrenesc Oarţa de
Sus m-au obligat şă mă iniţiez şi în etnologie, ştiinţă fără de care nu pot
descifra “poveştile” pe care le reprezintă şi le prezintă fiecare obiect din
colecţie. Nu poţi, de exemplu, să explici simbolurile de pe
minunatele ştergări codreneşti decât după un studiu, măcar sumar, al
etnologiei. Or eu mi-am propus să pot prezenta vizitatorilor “povestea”
tuturor obiectelor din muzeu, simpla lor vizualizare nefiind suficientă pentru
a crea sentimente şi emoţii.
Demersul nu a fost prea dificil pentru
că în întâmpinarea mea au venit oameni de suflet şi initiati în
domeniu, dispuşi să mă ajute şi să mi se alăture. Între aceştia d-nele Malvina
Madar Iederan şi Janeta Ciocan de la Muzeul Etnografic din Baia Mare, d-na
Maria Georgeta Iuga. Preşedinta Academiei de Arte Tradiţionale a
Maramureşului şi fiica domniei sale, dr. Anamaria Iuga, de la Muzeul
Ţăranului Român, doamna prof. univ.dr. Delia Suiogan și dl.prof. univ.dr.
Viorel Rogoz de la Universitatea de Nord din Baia Mare.
Viorel Rogoz mi-a fost coleg de liceu la Cehu Silvaniei, prin anii ’60,
domnia sa având originea în satul Giurtelecul Hododului, aproape de
“capitala” raionului de pe atunci, în Ţara Codrului. N-am apucat ca elev să-l
cunosc, am auzit doar că a absolvit Filologia şi că studiază folclorul zonei.
Am dorit însă mereu să-l cunosc şi prilejul a apărut recent. Ne-am întâlnit de
3 ori şi am comunicat telefonic sau pe internet.
Încă de la prima întâlnire m-a impresionat foarte puternic. Venise la Oarţa de
Sus să viziteze muzeul satului. Auzise de el şi nu s-a putut abţine să nu-l
viziteze, mai ales că toată viaţa şi-a dorit un muzeu al Ţării Codrului,
desigur într-o viziune mult mai amplă şi la standarde europene. Ca vizitator
părea că era acasă, că mai fusese aici, iar “poveştile” exponatelor au
curs una după alta. S-a hotărât pe loc să mi se alăture, determinat probabil şi
de experienţele anterioare. Duminica trecută ne-am întâlnit din nou la Cehu
Silvaniei, îmi adusese o parte a colecţiei revistei Acolada şi am reluat
discuţiile pe marginea proiectelor legate de Codru. Mi-am exprimat dorinţa de a
lua parte măcar la unul din cursurile domniei sale. Surprinzător, m-a invitat
chiar pentru data de marţi, 16 octombrie 2012. Ceea ce am trait în cele două
ore la cursul de etnologie al prof.Viorel Rogoz a fost impulsul de a scrie
acest material. Aşa cum spun codrenii “trebe şi zâc”, nu mă pot abţine “şi nu
zâc”.
Mi-am invitat şi prieteni, pe scriitorul ing.Milian Oros, fost
colonel-electronist într-o unitate de elită a armatei, pe Traian Oros şi pe
prof. Victor Becheanu de la Cehu Silvaniei, pe
preotul Radu Botiş şi pe fiica
sa Andreea de la Ulmeni, pe scriitorul Ioan Meteş Morar din Baia Mare. Regret
că n-am invitat mai mulţi. Cu toţii ne-am trezit pentru două ore studenti,
colegi cu cei din anul I ai secţiei de Etnologie de la Facultatea de
Litere.
Domnul profesor şi-a ţinut cursul de iniţiere în Etnologie, un curs fascinant.
A fost şi etnologie şi literatură şi istorie şi semantică şi
politică și antropologie, şi multe alte domenii. Am călătorit
în timp şi spaţiu. Au fost opriri şi-n antichitate şi-n evul mediu şi în
Troia şi în America Precolumbiană. Au fost recitări din Iliada,dar şi din
Ţiganiada, poezii populare superbe. Am fost initiat chiar în
etnobotanică, etnolingvistică, etnoistorie, etnoiatrie, etnologie juridică,
psihanaliza miturilor, istoria religiilor, știința tipologiilor și
arhetipurilor. Expunere frumoasă, cursivă. Suflet mare. Linişte totală,
concentrare totală. Şi latină şi franceză şi maghiară. Enciclopedii, cărţi,
dicţionare. Cuvinte,propoziţii,fraze. Declinări, conjugări, analize gramaticale
morfologice şi sintactice. Sute şi sute de informaţii. S-a relevat eruditul,
docentul. Mi-a adus aminte de profesorii mei de la Universitatea din
Cluj, de studenţia mea, de dragostele mele. Şi glume şi zâmbet. Un chip senin.
Un PROFESOR !
La finalul celor două ore ne-am implicat şi noi, bodaviştii, Am pus la cale
multe. Principalul câştig va fi implicarea studenţilor în cercetarea etnologică
a Ţării Codrului, entitate foarte dragă nouă, din păcate totdeauna neglijată.
Poate vom reuşi noi, codrenii, să ne construim o ţară a noastră. Nu o
ţară “ca afară” ci o ţară “ca odinioară”, o ţară a frumosului şi bunului simţ,
o ţară în care să avem doar cele 10 legi lăsate de Iisus.
Nu pot trece cu vederea un lucru extraordinar. La liceul din Cehu Silvaniei şi
eu şi Viorel am avut un profesor de Limba Română remarcabil. S-a numit
Silviu Pop. La orele domniei sale venea încărcat de cărţi. Din acelea editate
de “Biblioteca pentru toţi”. Costau cinci lei. Ni le vindea “pe caiet”. Le
plătea de multe ori domnia sa . Viorel
Rogoz a venit de la Satu Mare cu o maşină de cărţi pentru studenții săi. Încă o
dată : PROFESOR.
Este păcat, după părerea mea, că prea puţini băimăreni au cunoştinţă de acest
curs de etnologie. Unii nu ştiu nici măcar că aceste cursuri sunt “open” şi că
pot să asiste la ele. Or, să ai un asemenea profesor în Baia Mare, este o
adevărată binecuvântare. Eu de bună seama voi mai merge, mai ales că tema
următoare va releva lumea fascinantă a aromânilor, istroromânilor şi meglenoromânilor,
fraţi de-ai nostri pierduţi printre străini.
Dl. ing. col. Milian Oros, scriitor, preşedintele
Asociaţiei Culturale “Bodava” :
Cursul a început simplu, cu discuţii asupra unui dicţionar de specialitate pe
care amfitrionul nostru a „puricat-o” atent şi la obiect, încercând să implice
în această discuţie, cum era şi firesc, studenţii prezenţi. Am fost surprins de
timiditatea acestora. Aveau în faţă o adevărată enciclopedie şi nu doar în
domeniul etnologiei şi , cu atât mai mult, ar fi trebuit să profite de situaţie
şi „s-o stoarcă” de cât mai multe informaţii.
În decurs de două ore, dl. prof. Viorel Rogoz, un adevărat orator, ne-a plimbat
prin istorie, literatură clasică şi modernă, mituri greceşti şi romane,
mitologie , religie, folclor şi nu în ultimul rând prin vasta sa experienţă de
viaţă. Ascultându-l nu m-am mirat de loc că mi-am pierdut reperele temporale!
În unele momente, preţ de-o clipă, mi-am amintit de dascălii mei dragi, de
lumea minunată a studenţiei şi pentru asta îi mulţumesc. În semn de
recunoştinţă i-am oferit cu drag romanul meu, Bodava, inspirat din legendele,
poveştile şi eresurile Ţării Codrului. În cuvântul rostit în faţa noilor mei
„colegi” am prezentat scopurile Asociaţiei Culturale „Bodava”, mărturisindu-mi
slăbiciunea pentru studiul obiceiurilor şi folclorului strămoșesc.
Lucrările cum sunt cele ale fraților Botiș, un preot și un profesor
îngemănați cu Ulmeniul, Săplacul sau Chelința, ale profesorului Victor
Becheanu, ale lui Traian Oros şi ale prof.Traian Rus, un etnoarheolog sedus de
frumusețile Codrului și tainele satului Oarței de Sus, adevărat Macondo
împietrit în pământ românesc, le-am considerat capabile să exprime în
mare parte valoarea autentică a ceea ce am moştenit de-a lungul timpului de la
oamenii locului, dar cred că domeniul acesta este atât de vast încât ar mai fi
multe aspecte de cercetat. I-am invitat cu plăcere să vină alături de
societatea Bodava pentru a studia zona noastră, iar studiile lor să pună în
evidenţă cât mai multe trăsături culturale arhaice moştenite, care de fapt
descriu forme culturale cu adevărat autentice.
Andreea Botiş, elevă, clasa a XII-a:
Aş numi studenţia o binecuvântare pentru toţi cei care vor să descopere
„lumea nouă”. Desfătare în planul împlinirilor intelectuale şi nou reper pentru
viaţă. Univers la care suntem invitaţi să participăm tocmai pentru ca lumea în
care trăim să ne bucure. Cele dobândite de la erudiţii naţiei nostre ne
pot oferi un viitor bazat pe cunoştinţe, pe valori sacre şi mai ales pe
dăruirea de sine.
Tatăl meu, pr. Radu Botiş, invitat de oameni ai locului nost’, prof. Univ. Viorel Rogoz, prof.Traian Rus, scriitorul Milian Oros, m-a luat şi pe mine la cursul de etnologie de la Universitatea de Nord. Acolo am văzut LUMINA . Sunt româncă prin Maramureşul fiinţei mele. Sunt la mine acasă şi nimeni nu-mi va putea răpi acest privilegiu.
Prof. Victor Becheanu, Cehu Silvaniei:
Baia Mare. Zi de octombrie senină şi caldă. Pătrundem pe aleea unui parc.
Mulţime de tineri : unii intră, alţii ies din clădire. Pe
frontispiciul acesteia se putea citi : „Universitatea de Nord
- Baia Mare „
Printr-o înţelegere tăinuită cu dl. prof. Dr. Viorel Rogoz avem voie să intrăm
într-o sală de curs. Ne strecurăm şi noi printre tinerii care intră şi iată-ne
ajunşi în sala cu pricina. Eram vreo şase musafiri necunoscuţi : un
profesor, un preot, un inginer, o elevă, un poet şi un iubitor de folclor.
Studenţii n-au părut prea curioşi, dovadă că sunt obişnuiţi cu asemenea situaţii,
fiind vorba de Anul I de la Filo- etnologie.
Dl. profesor apăru îndată şi după momentul pregătitor anunţă intenţia de a
lămuri cu mai multă claritate noţiunile de „dicţionar” şi „glosar”. Drept
material didactic foloseşte lucrarea lui Dorin Ştef „Dicţionar de regionalism
şi arhaisme din Maramureş”, ed. Ethnologică, Baia Mare, 2011.
Cu un tact pedagogic desăvârşit, competenţă şi rigurozitate ştiinţifică,
dl. prof. Rogoz recurge la interdisciplinaritate pentru a convinge studenţii că
cel care încearcă realizarea unui dicţionar trebuie să cunoască mai multe limbi
– clasice şi moderne. Procedând astfel, profesorul pune în evidenţă meritele,
dar şi erorile dicţionarului relizat de Dorin Ştef.
Disertaţia ne-a plimbat pe toţi prin diferite epoci istorice, pe diferite
meridiane ale globului, prin diferite domenii ale ştiinţei şi artei, de la
popoarele antice până la cele moderne. Drumul de la „buhai” la „sâmbră” a
fost parcurs pentru a clarifica cu argumente ştiinţifice termenii de
„dicţionar” şi „glosar”.
Intersant, palpitant, amuzant, reconfortant! O lecţie pentru toate
vârstele.
La finalul cursului s-au stabilit proiecte comune, iar studenţilor li
s-au oferit cărţi.
Prof. Traian Rus, vicepreşedinte A.C. Bodava
NB. Publicat pe blogul:
http://moaraluigelu.blogspot.com/2012/10/domnului-profesor-viorel-rogoz-cu.html
(26 oct. 2012)
Prof. LUCREȚIA CHECEC:Tradiția va dăinui veșnic... FELICITĂRI, Doina, pentru frumoasele cărți prezentate !
RăspundețiȘtergere3 decembrie 2014, Felicitări!
RăspundețiȘtergereStimate Domnule Profesor,
Cartea dumneavoastră a fost prima carte lecturată în facultate, pe partea de etnologie. Și a fost încântare să o citesc! O cercetare amplă, o muncă asiduă și o ușurință a scrisului! Felicitări!
Cu respect, Adelina Mihali
Multumesc doamnei Adelina Mihali, strălucita mea studentă , azi cercetător de prestigiu la Academia Română, pentru cuvintele deosebit de onorante . Viorel Rogoz
ȘtergerePe Domnul Profesor Dumitru Pop, decanul nostru de la Facultatea de Filologie din Cluj, îl văd parcă și acum, după mai bine de 40 de ani, cum a stat cu noi până la terminare, la repartițiile noastre în învățământ, cum a insistat pentru postul lui Mitică Vlăduț de la Timișoara. Era ca și tăticul nostru acolo. Da, era un OM ADEVARAT. Georgel Mihăesu
RăspundețiȘtergere„Și acum: de ce l-am ales coordonator al lucrărilor mele de licență și de doctorat pe Profesorul Dumitru Pop? Răspunsul la întrebarea din titlu e simplu: Dumitru Pop, decan pe atunci, a fost cel care „m-a păstrat student”, la finele anului I de facultate, apărându-mă de o exmatriculare sigură. (…)
RăspundețiȘtergereRegret că, luat de val, n-am reușit să editez exemplar lucrarea de doctorat: „Contribuții la cercetarea magiei. Relația bărbat-femeie în credințe, rituri și obiceiuri”, susținută în 1983, așa cum mă tot sfătuia mentorul meu, dar și redactorii acestui volum. Versiunea incompletă, „Familia în credințe, mituri, oiceiuri”, Satu Mare, Editura Solstițiu, 250 p., ar fi trebuit întregită prin aportul complet de note și printr-un volum II, cuprinzând corpusul de date de teren.
Și studiile publicate „în Anuarul Arhivei de Folclor” și imensul material arhivat de mine la Cluj l-au bucurat, socotindu-le „victorii” ale Domniei sale. Îi închin postum tot ce am realizat.”
Viorel Rogoz, „De ce l-am ales pe Dumitru Pop ca mentor al meu”, în „MENTORI ȘI DISCIPOLI. 85 de ani de la nașterea Profesorului Dumitru Pop (1927-2006), Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2012 (Fragment)
Colectivul Domeniului Studii Culturale din cadrul Facultății de Litere din Centrul Universitar Nord din Baia Mare a făcut anunțul cu mare tristețe despre trecerea în neființă a celui care a fost lector universitar doctor Viorel Rogoz.
RăspundețiȘtergereUn etnolog, un profesor și un cercetător de înaltă ţinută profesională şi intelectuală, îmbinând cunoştinţele teoretice cu cele practice. Un coleg de înaltă ținută morală; un om deosebit, cumpătat și înțelept.
S-a născut în Giurtelec, jud. Satu-Mare, în 24 iulie, 1950.
Satul natal a constituit locul de pornire al cercetărilor sale de teren, mai apoi întreaga Țară a Codrului a bătut-o cu pasul și a cules numeroase informații de o deosebită valoare, care au stat la baza volumelor, studiilor și articolelor publicate, a conferințelor susținute cu diferite ocazii, dar și a cursurilor coordonate în cadrul Facultății de Litere din cadrul Universității de Nord, devenită Centrul Universitar Nord din Baia Mare, unde a fost lector începând cu anul 1992.
„A avut o contribuție esențială la înființarea și promovarea Etnologiei din cadrul Facultății de Litere din Baia Mare.
Doctor în filologie, cu teza de doctorat Relațiile de familie în folclorul zonei Codru, susținută la Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie; conducător științific prof. univ. dr. Dumitru Pop.
Colegii, studenții, masteranzii care l-au cunoscut îi vor purta, mulți ani de acum înainte, o amintire vie. Adâncă prețuire! Dumnezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza Sa!” – anunță Delia Suiogan, o fostă colegă a domnului profesor Rogoz!
https://www.emaramures.ro/facultatea-de-litere-din-baia-mare-a-mai-pierdut-un-cadru-didactic-drum-lin-domn-profesor-viorel-rogoz/?fbclid=IwAR2xaaEnqEDK0qORZHSEo2No7-vPb1EuAO2j5lPAupVr9PXE0UVDOy0gGRo
RăspundețiȘtergereCînpean Huzum Georgiana Silvia:
Astăzi, se pare că trebuie să ne luăm rămas bun de la profesorul, etnologul, consăteanul, omul Viorel Rogoz.
M-am tot gândit, în aceste zile de la aflarea veștii triste, ce aș putea să îi transmit și eu. Să nu o fac...ceva era neterminat, nespus. Să vorbesc despre lucrările domniei sale sau despre munca pe care a depus-o, nu sunt eu cine să o cuantifice sau să spună ceva. Așa că am decis să îmi ascult sufletul și să scriu din suflet, să spun lucruri pe care, poate încă nu le-am spus.
Întâlnirea mea cu domnul profesor, Viorel Rogoz, s-a produs cu prilejul finalizării studiilor mele în calitate de elev, în anul 2016. Atunci, când drumul era întunecat, când nu știam pe ce cale trebuie să apuc, dumnealui și doamna învățătoare Mariana Toth, au fost pentru mine TRIMIȘII LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT. M-au îndrumat și mi-au arătat calea - ETNOLOGIE. Pentru aceasta, țin să le mulțumesc din suflet!
Pot să spun că domnul profesor, și-ar fi dorit să facă mult mai multe pentru satul natal, Giurtelecu Hododului, dar poate nu a fost dat sau poate că a făcut deja...cine știe?
Cu gândul cu care am început misiunea mea în 2016, repornesc la drum și spun că n-am să las să se piardă fără a consemna sau a mă strădui să fac ceva pentru a păstra tradițiile și satul. Căci dacă tot sunt loatră, după cum domnul profesor a afirmat cândva, rămâne a spune că: SATUL este vatra care arde, când cu flacără, când mocnit, în sufletele celor care au crescut în el, fiind purtat peste tot pe unde ne ajung picioarele, cu speranța de a ne întoarce ACASĂ!
MULȚUMESC, domnule profesor!
Odihnă veșnică! Drum lin spre ÎNALTUL CERULUI! . 22 Ianuarie 2022
(*loatră = deșteaptă, mai cu minte)
RĂZVAN ROȘU:
RăspundețiȘtergereIeri (20 ianuarie 2022) a trecut la cele veșnice etnologul VIOREL ROGOZ. În ultimii zece ani, de când l-am cunoscut, el a fost una dintre persoanele care au contribuit decisiv la formarea mea ca antropolog.
Pe lângă numeroasele calități umane pe care le poseda, Viorel Rogoz avea o gândire limpede și o extraordinară capacitate de sinteză. De asemenea, realiza unele dintre cele mai nebănuite conexiuni între informații din domenii diferite.
Rămas bun, domnule profesor Rogoz! La acest ceas de tristă despărțite, nu pot decât să vă asigur că, deși am rămas singur pe cărare, voi merge înainte.
EMILIA DOMUTA:
RăspundețiȘtergereS-a stins o Flacăra ,un foc care “ardea cu putere , un spirit deplin ,un suflet necuprins “,care avea încă multe de spus și de scris! Distinsul meu coleg și prieten , profesorul Viorel Rogoz s-a înălțat la ceruri, in lumea celor drepți și de acolo sa-i vegheze pe cei dragi. Suntem împietriți de durere, colegi, prieteni, foști elevi…și ne rugam bunului D-zeu sa-l ia in împărăția sa . Drum lin spre cer, odihna vesnica ! 20 ianuarie 2022