miercuri, 10 iunie 2015

V. Marica, E. Dobreanu, Robită de ea însăși, precum Poetul...: Doina Dobreanu




Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc? Răscolitoare, dureroasă și fericită întrebarea celui care a vrut să ne așeze în cuib ceresc, Ioan Alexandru. Este, socotim, și întrebarea celei despre care începem să vorbim cu puternică emoție, DOAMNA DOINA DOBREANU.
Câtă împăcare, credem, poate avea profesoara, etnologul, istoricul literar, publicistul și, mai ales, omul Doina Dobreanu, știind că și-a găsit locul ei, locul cel bun, în lumea aceasta. Căci dacă ai locul tău, fereastra ta deschisă spre soare, de unde vezi, limpede și foarte departe, rosturi și înțelesuri, ai sens; poetul ar spune că ai năvod în care să prinzi soarele.
După lungi căutări și deslușiri, după limpeziri ale Sinelui și eliberarea din împăienjenișuri cotidiene, și-a făcut din eternitatea satului profesiune de credință. Literatura română mai primește în sânul ei ocrotitor un sat care să veșnicească, alături de atâtea altele ce au numit și numesc adevăr românesc și frumusețe spirituală, satul Subcetate. Acestui axis mundi, Doina Dobreanu  i-a dedicat neodihna ei, „ fără mască, fără trucaj”, ca intelectual și cercetător, ilustrând în cărți de rară sensibilitate și impresionantă documentare despre o matrice de spiritualitate pură și de neclintită dăinuire. Cele două volume ale Convorbirilor la Subcetate, La obârșie, la izvor..., pe care le semnează împreună cu Vasile Dobreanu, prin vârste, destine, evenimente, întâmplări, voințe, doruri, legăminte, chipuri și locuri, mărturisesc despre sufletul invincibil, despre întemeierea ființei în ordine divină, demnitate și jertfă, îndurare și neamăgire, înălțare și mântuire. Doina Dobreanu a învățat limba, hronicul și cîntecul acestui sat al Transilvaniei și i-a scris cu acuratețe cărțile, privindu-l din toate unghiurile lui diamantine, istorice, lingvistice, etnografice, religioase, literare, pentru a-l consacra în timp ca sat-idee( vezi satul în viziunea marelui Lucian Blaga), purtător de inegalabilă conștiință a indestructibilului, a binelui, rodului și veșnicirii. Cărțile Doinei Dobreanu, zbaterea ei în numele unui ideal cultural, trăirea ei în cămașă de aloe, cum ar spune Ioan Alexandru, pentru a atenua din hidoșenia și obtuzitatea unui timp ce amenință rădăcinile, sunt capitole relevante ale unei istorii a spiritualității românești. Se cere trudă, scria același Ioan Alexandru, pentru a readuce Transilvania, bunăoară, la înălțimea pierdută prin moartea celor buni, pentru aceasta esteticul și literatura nefiind de ajuns, trebuind spirit și spiritualitate, „viață eternă nu generalități”. Acesta este crezul profesional și de viață al Doinei Dobreanu, de a prelua vrerea și izbânda înaintemergătorilor, amplificând-o în vreri și izbânzi ce sunt spirit și spiritualitate. „Sunt pasiuni care vin dinăuntru și de foarte departe, dintr-o mare iubire față de ființa neamului nostru - consemnează Doina Dobreanu, cu firescul și sinceritatea ce o caracterizează. (...) E nevoie de curaj să vorbești direct despre tine însuți și despre cei din jur, mai ales într-o carte în care trebuie să dai seama, vorba cronicarului, de ceea ce spui, având în vedere că scripta manent. Mi-am îndeplinit profesiunea de dascăl într-o școală rurală cu o mare pasiune. Dragostea pentru copii și pentru profesiunea aleasă m-au susținut, mi-au dat energia necesară când necazurile m-au îngenuncheat, mi-au făcut viața frumoasă.”
Așadar, Doinei Dobreanu îi apreciem scrisul, preocupările, gândurile pentru ceea ce ar trebui să însemne cartea de învățătură a zilei, conștiința seriozității umane (pecete a transilvanității!) pe care au avut-o mari ctitori de cultură, între care Liviu Rebreanu, cum argumentează regretatul scriitor Mihai Sin în Marea miză. Îi admirăm Doinei Dobreaanu consecvența în a dovedi câtă profunzime avem în tărâmurile de spirit și spiritualitate. Ne bucurăm că ne surprinde mereu cu ingeniozitatea ei, cu felul în care (blagian!) și-a trecut durerea umană în cântec; în cântecul obârșiilor… Mersul ei nu este la suprafața lucrurilor, ci în adâncimile lor, acolo unde sunt filoane de aur.
Dar, scriind pentru un volum aniversar, aprecierile critice prea subliniate ar putea periclita claritatea stării de spirit pe care seria Profesioniștii vrea s-o exprime și s-o transmită  publicului cititor. Și atunci, mai bine despre frumusețea omului, de altfel definitorie și răsfrântă în opera scrisă, să vorbim. Mai ales că Doina Dobreanu este omul frumos din satul nostru frumos, Subcetate, și este colega noastră de facultate – ce școală înaltă, Literele Clujene! – care poartă pe chip surâsul. Este semnul ei inegalabil. Credem că surâsul ei, atât de îmbucurător când o întâlnești, vine din lăuntricul bogat, din cumințenia satului, din vrednicia părinților ei, Aurel și Ioana, și a moșilor ei, mari dascăli de viață care transmiteau mesajul că pe obraj se poate așterne și rușinea necinstei. Surâsul ei vine din credință și codri de speranță în bine în care și-a făcut, tainic, cărări fără de sfârșit.Vrea, desigur, să-i fie ființa precum bobul de grâu în care cei aleși îl văd pe Iisus.
Ne reîntoarcem, scriind despre Doina Dobreanu, la cartea de poezie a lui Ioan Alexandru, cea în care apare imaginea crinului care are curajul să scânteieze în mijlocul nopții, fără să-l vadă nimeni, niciodată. Doina Dobreanu poartă în viață discreția crinului; iubindu-ne atât de mult pe noi care trecem pe lângă Domnia Sa, poate prea grăbiți, prea cu capul în pământ, nedându-ne seama că privirea ei cuprinzătoare și pasul ei sigur ne pot mângâia. Poate că darul și harul, prin tot ceea ce face, este cel al mângâierii. Îi este, acestuia, apă curgătoare, câmpie, deal și munte; îi este, acestuia, cer…Astfel, robită de ea însăși, precum Poetul, Doina Dobreanu aprinde lumini în zarea Poimânelui.
                                       Tg.Mureș în ajun de Rusalii, 30 mai 2015
Valentin Marica
Emilia Dobreanu

Articol publicat în INFORMAȚIA HARGHITEI, 10 iunie 2015, p. 4

Un comentariu:

  1. Ce frumos!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Dragă Doina, era de ajuns pentru "Profesioniştii noştri"această tulburător de frumoasă, pătrunzătoare şi nuanţată evocare. Nu pot decât să mă bucur că modesta mea schiţă de portret va apărea alături de asemenea semnături prestigioase. Şi să te felicit pentru oamenii valoroşi care îţi stau alături!

    RăspundețiȘtergere