luni, 3 noiembrie 2025

BALUL PORTULUI POPULAR, ediția a II-a, Toplița - La Moară, 1 niembrie 2025

 


Olga Dobrean

Costumul popular - TEMPLU LA PURTĂTOR ❤️
La început de noiembrie, ne-am adunat la o horă de binecuvântări, de speranță că tradiția și zestrea moștenită nu piere.
Ne-am adunat aseară să spunem și să scriem povești : ANTIDOT LA UITARE.
Balul Portului Popular s-a dovedit a fi nu doar un spectacol al costumelor tradiționale și al cantecului popular, ci și o lectie de identitate și mândrie românească.
Mulțumesc frumos, Camelia, Lenuța, Dana, Carmen! Greu mi-ar fi fost fără voi!







Victor Sebastian Buzilă

Tradiția ne adună!
Sâmbătă seara am avut bucuria de a participa la a doua ediție a Balului Portului Popular din Toplița, un eveniment plin de culoare, emoție și respect pentru tradițiile noastre.
Se spune că un om bun este cel care face bine fără să aștepte nimic în schimb — iar Olga Dobrean se încadrează perfect în această definiție. Ea este inițiatoarea și sufletul acestui eveniment, alături de o echipă de oameni dedicați, care merită toate felicitările. 👏
Am auzit adesea că „toplițenii nu sunt interesați de evenimente culturale, mai ales de cele legate de tradiție” sau că participarea există doar pentru că sunt gratuite. Ei bine, acest eveniment nu a fost gratuit, fiecare participant a contribuit — și totuși sala a fost plină! Asta arată că există dorință, respect și dragoste pentru tradiție, atunci când lucrurile sunt făcute cu suflet.
Felicitări organizatorilor și tuturor celor care au îmbrăcat portul popular cu mândrie!
Toplița are oameni frumoși, iar tradițiile noastre trăiesc prin ei. ❤️💙💛








Macrina Lazăr 
Aseară, d-na Olga Dobrean a dat un exemplu despre cum poți să creezi un buchet minunat, punând la un loc bunul simț și bunul gust, empatia, respectul față de tradiție, culori, voci încântătoare, semne și simboluri, armonia folclorului muzical și a dansului popular, aromele bunătățile tradiționale locale etc. Alături de oameni frumoși, cu reziliență, spirit asertiv și voioșie în suflet, a transpus acest buchet într-un bal popular memorabil în care toate cele oferite participanților au fost la înălțime.
Sunt sigură pentru d-na Olga Dobrean, ediția a treia a balului va fi doar o joacă de copii.








Andra - Elena Andrei

Dragilor, las aici două rânduri despre perspectivele din astă dimineață, la cald...
Ieri am participat la Balul Portului Popular, un eveniment tare fain, organizat dintr-un drag autentic față neamul românesc, îmbrăcat în virtuți și-n straie cusute-n doruri poate neștiute. Se-ntâmplă la Toplița, acolo de unde vin și unde mă întorc ca și cum n-am plecat nicicând, cu aceeași simțire, reală și caldă, a oamenilor, a faptelor, a locurilor. Și-s bucuroasă până dincolo de granițele sufletului de conexiunile ce ne țin aproape peste timp.
Mă pregăteam să înfulec ceva bunătăți de pe masă, când m-am pomenit cu o diplomă, o carte și două îmbrățișări ce mi-au confirmat toate cele scrise mai sus.
Nu caut validare. Au trecut ani mulți de când mă validez singură, în oglinda propriei conștiințe, unde sinceritatea cântărește mai mult decât interesul. Acolo pot să cresc fără hățuri și să zburd prin toate ce-mi sunt spre împlinire. E absolut uimitor sentimentul ăsta, de-a fi tu, întreg și neatins de buzele ce rostesc adevăruri ce nu-ți aparțin.
Identitatea. Ne ține unici, ne face invincibili și ne definește. Pe asta să n-o vindeți nimănui, niciodată. Are atâtea valențe, cât o respirație într-o pădure de pini. Prea tare pentru neinițiați și prea sănătoasă să-ți scape.
Costumul ce-l port e vechi și miroase a rădăcini adânci, bine înfipte în istorie. Mai pleacă din culoarea țesăturii câte puțin cu fiecare an ce-l înnobilează. Mai cos un petec când vremea se frânge pe pânză. Mi-am educat mâinile să fie grijulii, la fiecare împăturire, iar trupul - recunoscător și mândru, deopotrivă. Și n-a fost în zadar. De fapt, costumul a fost cel premiat aseară. Meritul meu a fost să-l port așa cum mi-a fost lăsat, cu responsabilitate și cinste. I-am pus un zâmbet, atâta cât să amintească de prețuirea prezentului.
Îți mulțumesc, Olga! Când credeam că nimic nu mă mai poate surprinde, ai apărut tu. Te felicit cu inima deschisă spre așteptarea ediției viitoare!
Îți mulțumesc, Viorica! Te-am găsit mai bogată decât te-am lăsat, dar la fel de aproape de mine.
Merci, Florin! Ești responsabil pentru poza asta, unica mărturie ce stă în calea uitării.
Pe toți cei cu care m-am întâlnit, fie c-am schimbat o vorbă, o privire sau o strângere de mână într-o horă, vă cuprind într-un gând bun.
Știți cât poate o bilboreancă să fie de fericită?
Mai mult decât credeți! ❤️🇷🇴


Lucica-Ioana Cucuiet

O seară de toamnă minunată, din toate punctele de vedere: primire călduroasă, ținută tradițională, bucate alese, muzică , joc, dans, relaxare, empatie, socializare!
Felicitări organizatorilor!















Ilie Ciprian

Multumim din suflet celor care au fost alături de noi atat fizic, cat si online - live.
Multumim celor care s-au implicat in acest frumos eveniment, împreună am reusit sa mai facem o seară de neuitat, prin cantec, joc si voie bună! 


Texte și poze preluate de pe Facebook

💥💥💥

ECOURILE EVENIMENTULUI ÎN ZIARUL JUDEȚEAN
INFORMAȚIA HARGHITEI
5 noiembrie 2025


    „În cadrul evenimentului au fost acordate peste 20 de diplome pentru autenticitatea costumului popular, promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti, precum şi pentru păstrarea şi valorificarea tradiţiilor strămoşeşti. Alături de distincţii, premiile au fost însoţite de volumul „Moştenirea topliţeană”, o carte editată de colectivul Bibliotecii, care adună între coperţile sale fotografii vechi, poveşti de viaţă şi mărturii ale trecutului local – o veritabilă carte de suflet pentru comunitate şi totodată o invitaţie pentru păstrarea şi promovarea pe mai departe a valorilor locale.
    Surpriza balului a reprezentat-o faptul că, în atmosferă de sărbătoare, în prezenţa domului primar al municipiului Topliţa, Sebastian Buzilă, s-a acordat şi titlul de Tezaur topliţean artistului şi muzeografului Zorel Suciu, care a desfăşurat o activitate bogată în cadrul Muzeului Etnografic al Centrului Cultural Topliţa, şi care a demonstrat în toţi anii activităţii sale profesionalism, abnegaţie şi dedicare.”







Publicat de la 3 comentarii:

luni, 6 octombrie 2025

Puterea exemplului. IONEL ȚIFREA și ZOREL SUCIU

 

     Zorel Suciu,

                           DOMNUL ȚIFREA

 Text publicat în cartea
ACASĂ, LA SUBCETATE..., 
Autori: Doina Dobreanu și Zorel Suciu, 
Cuvânt înainte de conf. uiv. dr. Doina Butiurcă,
Editura Cezara-Codruța Marica, 2011
Carte tipărită de Asociația Culturală Dobreanu

  Ionel Ţifrea, verişor de rangul doi cu Neculai, George şi Anuţa Ţifrea (căsătorită cu Iacob Urzică Peste Mureş), este omul prin care s-a putut primeni gospodăria lui Dumitru Cotfas – Părhaiţă, căsătorit în cele din urmă cu văduva Anuţa Urzică.
  Oamenii îşi amintesc de el ca de un vecin care, deşi distant, căuta din când în când să facă conversaţie.
  Vecina lui, Ana Suciu, îşi aminteşte că deseori, când mergea la fântână, Domnul Ţifrea ieşea din casă dornic să discute cu cineva:
- Vai, Doamnă Anuţa, bine că vă văd din nou, azi tare mi-i urâtă viaţa!... Cel mai nesuferit lucru din lume este să curăţ soba de funingine…
Câţi ani ai, doamnă?
- Patruzeci şi cinci, Domnu’ Ţifrea.
- Cei mai frumoşi ani, cum e omul mai copt!... Eu am 77 de ani…
- Mulţi înainte, Domnu’ Ţifrea!
Sunt născută în 1932. Dacă atunci aveam 45 de ani, să fi fost prin anul 1977…
- Am fost artist cândva, tânăr şi iubit, am trăit printre femei frumoase, dar nu mi-am necinstit soţia. O îngrijesc cu mult drag oricum ar fi. Ea, săraca, -i cam absentă, nu mai ştie de ea…
 
  Vecinii de Peste Mureş îşi amintesc, desigur, că Domnu Ţifrea era îmbrăcat ca domnii cei mari, cu bocanci lucioşi, ciorapi tricotaţi, pantaloni bufanţi din stofă fină strânşi cu şiret sub genunchi, haine de spate potrivite după starea vremii şi anotimp, pălării cu boruri mari, şepci şi bonete de pus pe-o ureche. Îmbrăcămintea deosebită trăda „boieria” sau boemia meseriei sale, cea de actor-artist de teatru şi avocat, cu nevastă dentistă. Schimbase mai multe adrese, chiar şi în Subcetate, până s-a stabilit Peste Mureş împreună cu soţia lui, Rozina Țifrea.
  Îndată după sosire, s-a reconstruit casa, grajdul, gardurile. Mergea echipat ca la carte la pescuit, pe cap purtând cele mai frumoase pălării de pescar din câte văzusem eu, împodobite cu insigne pescăreşti. Era mereu însoţit de câinele lui, un câine roşcat, înalt şi zvelt, cu urechi ridicate, ca de căprioară. Îl lăuda şi nu se despărţea de el niciodată. Se ştia că-l blagoslovea numai cu javră nenorocită! Câinele tot trăgea în lesă până îi încurca beţele. Răbdător, stăpânul şi le rânduia şi pescuia liniştit pe Mureş în sus, unde era mai liniştită apa. Ştia metode de pescuit necunoscute de pescarii de pe la noi, folosea musca artificială pentru clean, pe care o confecţiona el însuşi din pene. De aceea mulţi pescari îl opreau să-l întrebe câte ceva.
  Avea multe lucruri străine, haine şi stil de viaţă neobişnuite.
  Ieşea singur din casă când avea poftă să povestească cu cineva, nu trebuia să-l strigi ca să vină. În fiecare dimineaţă, cineva îi aducea cornuri pentru micul dejun. Bea ceai, pe care şi-l prepara din plante, sau lapte cumpărat de la vecini. Rozina, soţia lui, se ştergea la gură cu şerveţele din hârtie, lucru care stârnea râsul copiilor care nu mai văzuseră aşa ceva.
  În vremea aceea eu mă pregăteam să devin învăţător la Odorhei, la renumitul Liceu Pedagogic. În liceu, prin profesorul meu de limba şi literatura română, Domnul Valer Vodă prinsesem drag de cărţi, în special de albumele de pictură. Lăzile pline cu cărţi ale domnului Ţifrea, cărţi masive, îmbrăcate în piele şi inscripţionate cu litere aurii m-au făcut să nu  mai pot dormi noaptea. O ladă cu pereţii dubli, cu izolaţii speciale pentru preţioasele odoare, uitată descuiată, m-a făcut să uit de orice interdicţie şi să răsfoiesc tot ce mi-a căzut în mână. Erau volume masive scrise în germană, maghiară, franceză, italiană. Una din cărţi mi-a atras atenţia şi nu m-am mai putut despărţi de ea. Îi văd şi acum frumoasa pagină de titlu: „Les galeries publiques de l’Europe”, autorul, „Roma”, dedesubt lupoaica de pe Capitoliu, apoi Paris, librăria şi anul apariţiei scris cu litere romane: MDCCCLVI. Cred că am adormit cu capul pe ea… A ieşit mare scandal, aşa că am fost nevoit să returnez degrabă albumul cu scuzele de iertare.
  După nişte ani, spre sfârşitul liceului, când la Subcetate mai licărea amintirea acestui om, aflându-mă într-o tabără de creaţie la Sighetul Marmaţiei, aflasem că Domnul Ţifrea ar mai putea fi în viaţă în acest oraş maramureşean. Am găsit adresa, însă era deja prea târziu… Murise și, neavând copii, lucrurile lui au fost împărţite de vecini…
  Ce s-o fi ales, oare, de vechea carte atât de râvnită de mine cândva, „Les galeries publiques de l’Europe”? O păstrez în suflet, în amintire. Întâlnirea cu această carte, chiar şi numai fulgerătoare, a fost una fericită: a trezit în mine o zvâcnire, apoi o ardere care venea din darul ce-l primisem la naştere, apoi dorinţa de a studia artele plastice şi de a mă manifesta ca artist plastic, ca şi dorinţa de a merge la Roma…
  Prezenţa acestui personaj bizar Peste Mureş, un artist venit dintr-o altă lume, purtând cu el cărţi rarisime, tocmai în vremea adolescenţei mele, de căutare a sinelui, m-a ajutat să mă descopăr şi să-mi înţeleg chemările lăuntrice latente.
 
💥💥💥



Publicat de la Niciun comentariu:

marți, 26 august 2025

In memoriam, IOAN ȚIFREA (1865-1947)

 Text publicat în cartea
SUBCETATE MUREȘ. FILE DE MONOGRAFIE,
capitolul „Oameni de neuitat”,
autori Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu,
1999

    Inteligent, ambiţios şi destoinic, tânărul IOAN ŢIFREA, fiul lui Ioan şi al Anei Ţifrea (născută Cotfas) din Subcetate, a dobândit o cultură aleasă la liceul din Braşov şi la Universitatea din Budapesta, după ce primul său învăţător din comună, Mihăilă Hurubean, îi deschisese drumul spre tainele învăţăturii. Ajunsese să stăpânească şapte  limbi, între care franceza, engleza, italiana, maghiara...
    A desfăşurat cu competenţă şi dăruire o vie activitate pentru cauza naţională a românilor din Imperiul Austro - Ungar: a lucrat timp de zece ani ca secretar la Ambasada română din Budapesta; a participat la procesul memorandiştilor din Cluj, având rolul de legătură între acuzaţi şi apărare.
   După 1910, când şi-a pierdut vederea, s-a retras din această activitate, dar a continuat să trăiască la Budapesta; a lucrat ca traducător la diferite firme comerciale şi a predat lecţii. Pe unicul său fiu l-a trimis să studieze la Blaj, încredinţându-l unor prieteni. După 1930 s-a întors în satul său natal, unde mai trăiau fraţii săi Nicolae şi Petru Țifrea şi a rămas aici până la sfârşitul vieţii, exceptând perioada 1940- 1946. Destinul s-a dovedit a fi implacabil cu acest vrednic şi merituos bărbat, a cărui viaţă a fost grea şi plină de suferinţe.
    În timpul şederii la Subcetate (1930-1940), conducerea comunei i-a oferit o mică pensie lunară de 300 de lei. În 1940, rămas fără ajutorul acesta derizoriu, lipsit de mijloace de existenţă, s-a stabilit la fiul său la Alba-Iulia şi a rămas acolo până în 1946. Reîntorcându-se în satul său natal, nu şi-a mai găsit fraţii în viaţă. Slăbit de boală, de bătrâneţe şi de hărţuială, a plecat în lumea celor drepţi în primăvara anului 1947.
    Bunicul meu,Vasile Dobrean, cunoscându-l îndeaproape, îşi amintea în 1977 că, deşi orb, Ioan Ţifrea a fost de un real sprijin tinerilor şcolari din Subcetate, pregătindu-i în vederea examenelor de admitere în şcolile superioare, în perioada interbelică, în care se stabilise aici.

   Să nu uităm a-i cinsti memoria şi să aprindem o lumânare pe mormântul acestui brav bărbat, pe mormântul lăsat uitării din cimitirul satului  său natal!



AICI ODIHNEȘTE 
IOAN  CIFRIA
1865-1947
FOST CONSILIER LA BUDAPESTA
DORMI ÎN PACE!


EPITAF:

DACĂ PATRUZECI DE ANI EU LUMINĂ -AM VĂZUT,
OF, ATUNCEA SPUNE-MI, DOAMNE,
PENTRU CE M-AM ȘI NĂSCUT...
DECÂT AȘA VIAȚĂ, UN TRAI NEFERICIT,
MAI BINE-UN GLONȚ DIN PUȘCĂ
ȘI TOTUL S-A SFÂRȘIT.

💥💥💥

IOAN ȚIFREA -
Un nume purtat cu onoare, reprezentând trei generații:

TATĂL (1865-1947)

FIUL (n 1900)

STRĂNEPOTUL FRATELUI (n. 1949)
Publicat de la 5 comentarii:
Abonați-vă la: Comentarii (Atom)