Laricea (multi)seculară din Subcetate - simbol al permanenței

 

Laricea sau zada (Larix) este un gen de conifere din familia Pinaceae care își pierde frunzele iarna.

Este un arbore maiestuos de formă conică, originar din Europa Centrală, mai specific din zona Munților Alpi și Carpați. În funcție de gradul de dezvoltare și de stadiul de maturitate la care se află, poate atinge și depăși ușor înălțimi de 12 m.  Rata de creștere este moderată și, în funcție de condițiile climatice și de sol în care este plantat, ajunge la dimensiunile maxime în 50 de ani de la plantare. În diametru, Laricea poate atinge dimensiuni de pana la 2 m.

În condiții favorabile, speranța de viață a acestui copac este de 3-4 secole. Există copaci cunoscuți a căror vârstă a depășit cu mult această cifră.

Îmbrățișare

Până în toamnă, acele de zada devin galben pai sau aurii.

      Încărcat de promoroacă, înfrumusețează și potențează magia sărbătorilor de iarnă.

Această larice este unică la Subcetate, din câte știu, prin impetuozitate și vârstă. Are, desigur, povestea sa, pe care, din păcate, nu o cunoaștem, fiindcă în jurul său s-au succedat niște generații de oameni. Noi, cei de astăzi, chiar cei mai vârstnici, așa o știm: falnică, cu ramuri largi și rădăcini puternice, parcă neschimbată, înfruntând vremea și vremurile, eternă, emblematică. Laricea a devenit de multă vreme un punct de reper pe hărțile din zonă și, ca atare, este un copac protejat.

       Putem presupune că a fost plantat acest copac pentru frumusețea sa aparte, dată de coloritul mereu schimbat al coroanei în funcție de anotimp, pentru perenitatea sa, sau pentru anumite virtuți în lecuirea unor boli, astăzi ignorate. Medicina populară semnalează anumite rețete cu diferite părți ale copacului: pentru răceli și tuse severă (din ace proaspete), pentru diaree și pentru a restabili ciclul menstrual (din coajă zdrobită uscată), pentru patologii articulare și gută,  reumatism și radiculită (din rășină), pentru a calma sistemul nervos (baie de pin).

    Această larice care depășește o sută de ani, reper de statornicie și demnitate, ne veghează ca o forță ocrotitoare, în trecerea noastră prin anotimpuri și ani. Privind-o de la fereastră, ne salutăm prietenos în fiecare dimineață și seară. În lumina solară, înfățișarea laricei, cu rămurișul ei dantelat, este magică: de imens candelabru celest, în diminețile însorite de vară, un cuib incandescent, în perioada solstițiului de iarnă. 

Text și foto: Doina Dobreanu