Războiul abia se sfârşise…
Eu trebuia să mă pregătesc pentru şcoală, deşi
deschiderea ei s-a amânat până după sărbători. Până atunci tata s-a angajat să
mă înveţe să scriu şi să citesc. Literele am început să le fac cu ţăruza pe
tăbliţă (…) Până de Crăciun ştiam să scriu tot alfabetul, atât literele mici,
cât şi literele mari. Puteam construi cu ele cuvinte şi scurte propoziţii.
Cititul îl învăţasem pe o Biblie veche şi pe nişte calendare care pe atunci
erau sub formă de carte şi conţineau, în afară de sărbătorile de peste an,
pilde pentru plugari, proverbe şi zicători. Unul din ele, dacă îmi aduc bine
aminte, se numea „Calendarul Albina”. Tabla înmulţirii şi scrierea numerelor
până la 20 le-am învăţat cu mama în timp ce o ajutam prin casă la treburi.
Îmi cusu mama un laibăr nou, iar tata îmi croi opinci din
piele de porc şi o căciulă miţoasă dintr-o piele de cârlan. Imi promise că după
ce vor făta oile, la iarnă, o să-mi facă alta, mai frumoasă, din pieile a doi
miei brumării. Tot acum, până la sărbători, mama îmi împleti mănuşi de lână şi
colţuni groşi. Erau pregătite de asemenea tăbliţa, ţăruza şi trăistuţa. La
sărbători eram gata de şcoală.
A doua zi de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul, m-am
sculat mai devreme ca de obicei, m-am îmbrăcat cu cioareci şi m-am încălţat cu
opinci noi şi, după ce am mâncat de
Tata a hotărât să ne însoţească până la şcoală, fiindcă
omătul era mare şi până la şcoală erau de mers vreo trei kilometri. Drumul prin
Tinov, până
Când am ajuns aproape de şcoală, o casă a unui gospodar
oferită pentru a învăţa copiii în ea, începuse să-mi fie frică şi dacă tata nu
m-ar fi ţinut strâns de mână, aş fi fugit acasă, aşa cum îmi pusesem în gând.
(…)
Tata a deschis uşa şi am intrat într-o odaie mare în care
erau două rânduri de bănci şi mulţi copii pe care nu-i cunoşteam. În faţa
băncilor era tabla şi o masă la care stătea învăţătorul. Pe masă era catalogul
, o călimară cu cerneală şi două tocuri de scris. Am mai descoperit tot acolo,
aşezate cu grijă câteva jordii din caprafoi. Când le-am văzut, m-au cuprins
fiorii… Deci avea dreptate mătuşa Todorica, îmi zisei în gând, când îmi spunea
că învăţătorul are jordii de caprafoi cu care dă la palmă copiilor care nu sunt
cuminţi.
După ce învăţătorul îmi scrise numele într-un caiet şi-i
mai spune tatei nu ştiu ce, mă pofti să mă aşez în banca a doua. Între timp,
Lucreţia, sora mea care era în clasa a III-a, luase loc lângă o colegă de-a ei.
Apoi tata a plecat. Învăţătorul m-a întrbat cum mă
cheamă, a zis să scriu ceva pe tablă, ce ştiu. Mi-am scris numele şi prenumele
cu majuscule la începutul fiecărui cuvânt, aşa cum mă învăţase tata. M-a
întrebat ce litere mai ştiu şi eu am scris pe tablă tot alfabetul.
- Bravo! Acum du-te la loc!
Nu ştiu cum, dar mi-a trecut deodată teama…
Cam atât ţin minte din prima zi de şcoală, după 64 de
ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu