Doina&Vasile Dobreanu, LA OBÂRȘIE LA IZVOR,.. CONVORBIRI LA SUBCETATE, 4, an 2016, Ed. Cezara Codruța Marica, Târgu-Mureș

http://ardealtv.ro/folclorul-esenta-romanului-viata-satuluiasternuta-in-carti-prof-doinita-dobrean/

„Cântecele obârşiei sunt imagini ale căutării Sinelui, ale acordului eului cu lumea, ale elucidării sensurilor până la momentul iluminării când fiinţa se revarsă în taina rugăciunii: Îţi mulţumesc, Doamne, pentru lumina pe care am conştientizat-o în adâncul meu! Subcetatea e adânc spiritual perpetuu, nădăjduire şi reazem.”

Dr. Valentin Marica

Corina ACRIŞ, psihoterapeut

Dacă mă gândesc la rădăcini, simt o conexiune interioară puternică cu locul unde m-am nascut şi am crescut, pentru că acesta este locul startului meu în lume, a primelor mele experienţe, a copilăriei mele şi, implicit, fundaţia pe care m-am dezvoltat şi am evoluat spre ceea ce sunt astăzi. Am plecat la drum cu un bagaj preţios de care m-am folosit mereu pe parcursul devenirii mele.

Olimpia BACIU, medic de familie

Trei ani am făcut zilnic naveta Gălăuţaş - Subcetate, timp în care am adus pe lume doi copii. Munca a fost grea pentru un medic generalist începător, cu probleme fel de fel: urgenţe, naşteri, accidente de muncă, educaţia igienică, vizite la domiciliu în toată comuna, cât pe jos, cât în căruţă, populaţia comunei Subcetate trecând de 2000 de locuitori. Mi-amintesc că într-o iarnă geroasă, pe un frig de – 30°, a trebuit să ajung şi la Chifli, la Făgiţel. Sau alte şi alte situaţii cărora le-am făcut faţă, precum epidemia de hepatită cu vreo 18 cazuri.

Eram tânără, curajoasă şi îmi îndeplineam profesiunea cu onoare, fără să iau în considerare eforturile fizice deosebite, fără să condiţionez actul medical, nici atunci, nici mai târziu, când am profesat la Topliţa sau Gălăuţaş.

Alina BĂIETAN, Inginer Strategic de Achiziţii

Acolo (în SUA, n.n.) am învăţat ce înseamnă şi dorul de casă. Am învăţat că toate poeziile şi cântecele de dor exprimă sentimente adevarate, că sufletul te doare când doar pronunţi cuvintele CASĂ şi ACASĂ.

La un moment dat, şeful meu, căruia îi spusesem cât de dor îmi este de casă, m-a întrebat ce anume este aşa deosebit în ţara mea şi nu găseşti aici, când America este ţara în care găseşti tot ce vrei! Foarte spontan i-am răspuns: „The apples will never taste the same here”- Merele nu vor avea niciodată acelaşi gust ca cele de acasă.

Liliana BORDEA, funcţionar bancar

Când mă întorc în satul meu, sfinţit de o linişte profundă, parcă nu mai există griji, nu mai există oboseală, ci doar un sentiment de siguranţă şi pace. Când plec de acasă, plec mereu cu un gol în suflet, căci ştiu că îmi va fi dor, plec cu tristeţea despărţirii de cineva drag...

Leontina BURUIAN, profesor

Profesorii, icoane ale adolescenţei şi tinereţii noastre, ne-au învăţat să respectăm valorile, să muncim şi să năzuim, să iubim copiii, să ne facem meseria de dascăl cu drag, cu demnitate, răbdare, responsabilitate şi cu dorinţa de autodepăşire. Eu cred că am reuşit.

Alexandru CIUBUCĂ, magistrat

Când am devenit militar în termen la o unitate de grăniceri de pe malul Dunării, pentru aproape doi ani, am realizat că, pentru asigurarea unui viitor corespunzător sub toate aspectele, era necesară continuarea studiilor. Am decis să mă înscriu la o facultate de Drept...

Traian - Miron CIUBUCĂ, magistrat

Peste timp, am realizat că bucuria mea se datora în principal eforturilor deosebite depuse de domnii profesori Andrei Cotfas şi Ioan Sandu în efectuarea demersurilor necesare aprobarii construcţiei sediului liceului şi apoi edificarea a ceea ce a devenit Liceul Subcetate, care a dat aripi multor sute de elevi ce nu aveau, în acel timp, acces la studii liceale şi, implicit, universitare. Celor doi mari dascăli le port o pioasa recunoştinţă pentru tot ce au făcut pentru noi, elevii, în calitate de profesori, dar şi pentru binele pe care l-au făcut comunităţii.

Petru COTFAS, profesor

1 septembrie 1964 mă găsea în colectivul profesoral al Liceului din Subcetate, venit prin repartiţie. Au început ani de muncă susţinută atât pe plan didactic, cât şi administrativ, pentru că între 1 noiembrie 1964 si 1 septembrie 1973 am ocupat şi funcţia de director adjunct al acestei instituţii de învăţământ. Nu au fost ani uşori, dar faptul că am avut de manageriat un colectiv de cadre didactice tinere, energice şi foarte bine pregătite mi-a dat nenumărate satisfacţii. Nu o spun doar eu. Rezultatele obţinute pe parcurs de absolvenţii liceului din Subcetate au confirmat acest lucru. Au fost câteva generaţii de elevi de-a dreptul strălucitori.

Ioan - Gavril CRIŢ, consilier superior la Garda Forestieră Braşov

Din dragoste pentru tradiţiile poporului român, de câţiva ani sunt membru în Societatea Junilor Naţionali Albi din Braşov, calitate în care duc mai departe tradiţiile culturale ale junilor braşoveni. Implicarea mea în sprijinirea tradiţiilor mi-a adus în acest an onoarea de a purta drapelul Junilor Albi la defilarea călare de la zilele Braşovului din Duminica Tomii.

Maria - Nicoleta CRIŢ, consilier juridic la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A.

Mă întorc întotdeauna cu mare drag la Subcetate, acesta fiind locul în care mă aşteaptă de fiecare dată, cu inima şi braţele deschise, părinţii şi bunicii. Cred că este locul pe care îl pot numi, un „refugiu” al copilului devenit adult, plecat în lume, dar care ştie că undeva, acolo, în satul copilăriei lui, încă mai poate beneficia de vorba bună şi blândă şi de îmbrăţişarea protectoare a părinţilor și a bunicilor.

Aurelia DEAC, învăţătoare la Subcetate

Am profesat la Şcoala Primară din Călnaci un sfert de secol. Am avut o deosebită plăcere să lucrez la această şcoală, cu nişte elevi minunaţi, cu mult bun simţ.

Mergeam la şcoală în fiecare zi cu drag, deşi parcurgeam câţiva kilometri pe jos, înfruntând capriciile vremii. Ştiam că mă așteaptă nişte copii care au nevoie de ajutorul meu, că încearcă fiecare, după capacitatea sa, să facă faţă cerinţelor.

Victor DOBREAN, doctor în medicină veterinară

Am considerat mereu că poţi reuşi în viaţă prin muncă şi efort proprii, susţinute, îmbinate cu plăcere şi bucuria lucrului bine făcut. Am avut şansa, ca în cadrul şcolii din Subcetate, să am parte de profesori dedicaţi, care ştiau să ne facă să îndrăgim şcoala. Părinţii m-au îndrumat să mă îndrept spre medicina veterinară, iar apoi, după finalizarea facultăţii, am ales să lucrez în cercetare, atât în ţară cât şi în străinătate. Am decis să mă întorc, pentru a fi alături de familie şi părinţi.

Vlad DOBREAN, cadru militar

Părinţii mei sunt modele de cum ar trebui să fie oamenii: înţelepţi, modeşti, căci modestia reală te ridică; toleranţi, harnici, cu măsură în toate. Ne-au creat un mediu familial plăcut, ne-au educat şi îndrumat spre a creşte drept, ne-au iubit şi ne iubesc mai presus de orice, aşa cum şi noi îi iubim. Ne-au făcut oameni. Mulţumim, mamă! Mulţumim, tată!

Nicolae - Florin GHENCI, comisar de poliţie

M-am întors cu mare drag la Subcetate, iar oportunitatea reîntoarcerii în băncile liceului în care, în urmă cu peste două decenii, mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai adolescenţei, mi-a creat unele dintre cele mai frumoase sentimente de nostalgie. Cât despre amintiri, mărturisesc că, în cele câteva ore petrecute împreună cu colegii şi profesorii prezenţi la reuniune, pur şi simplu m-au năpădit…

Anca Delia GHERASIM, Psiholog clinician principal

Acasă...e ACASĂ. Nicăieri altundeva. Deşi am casa mea acum, aceasta nu e adevăratul meu cuib. Cuibul e acolo unde m-am născut, de unde am zburat şi unde revin, ca într-o migraţie, periodic... Nu pereţii şi nici acoperişul fac diferenţa... Casa mea, la mama şi la tata, e impregnată cu amintiri, cu învăţături... şi are valoare... valoarea binelui învăţat, valoarea iubirii, a bunătăţii şi a loialităţii. E o casă cu suflet! Aceasta e diferenţa!

Maria - Dorina MATIŞ, Corespondent special AGERPRES

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că puterea de care am dat dovadă în toţi aceşti peste 20 de ani de când am plecat de acasă, de la Subcetate, s-ar putea să fie o trăsătură a locului în care am crescut, de care nu m-am putut desprinde definitiv niciodată (evident că nici nu am dorit şi nici nu mi-am propus asta vreodată).

Mi-e foarte dor de satul copilăriei, în care am venit destul de puţin în aceşti ani, mai mult în vizită la mama - o adevărată eroină după cât i-a fost dat să îndure - şi mai puţin în locurile prin care alergam, schiam, mergeam la fân, la sapă, la joacă.

Daniel – Marius MORAR, economist

Am avut norocul să mă nasc şi să-mi petrec copilăria într-un loc magnific, Subcetate Mureş. Un sat autentic românesc, la poalele munţilor, un sat cu oameni mândri, harnici şi binevoitori. Obârşia mea de varvigean a fost şi este un motiv de mândrie peste tot pe unde am fost. Când revin acasă, la Subcetate, o fac întotdeauna cu emoţie, emoţia revederii mamei mele, a vecinilor, a prietenilor şi, nu în ultimul rând, a dascălilor mei, cei care mi-au asigurat un punct de plecare, o baza solidă, în viaţă.

Pavel MUSCAN, jurist (1927-2002, Subcetate)

Venea des acasă, era prietenos, comunicativ, plăcut la vorbă, bucuros să reîntâlnească vecinii, rudele, cunoscuţii. Era un om cu sufletul frumos, cu darul de a transmite bucurie, entuziasm, curaj şi încredere.

Înnoise împrejmuirea grădinii, plantase pomi, reabilitase casa părintească, transformând gospodăria în paragină a părinţilor într-un loc de odihnă agreabil, primitor, reconfortant.

Era o prezenţă tonică şi îţi transmitea o stare de bucurie, bucuria întâlnirii, a conversaţiei. Ştia să se apropie de oameni, indiferent de rangul fiecăruia, citindu-le şi apreciindu-le sufletul mai presus de orice.

Cristina PĂTRAŞCU, economist

Am foarte multe amintiri şi toate dragi. De la gustul cireşelor amare şi al fragilor din grădina bunicii paterne, la susurul apei şi sunetul morii în dimineţile însorite de vară, la bunicii din partea mamei, mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptor în fiecare sâmbătă, jocurile încinse cu toţi copiii din vecini în Poiană, mersul la colindat de Crăciun, scăldatul în Mureş, drumeţiile făcute cu prietenii pe munte... Sunt un tot ce reprezintă esenţa bucuriei copilăriei mele.

Artemiza – Iulia RĂDĂŞANU, Inginer Software

Crezul meu de viaţă se învârte în jurul părerii că există un echilibru în această lume şi că toate faptele şi acţiunile tale se vor întoarce la tine în acelaşi mod; este o lege universală care spune aşa: trebuie să dăm înainte să primim. Cu cât semănăm mai mult, cu atât culegem mai mult. Şi, dăruind celorlalţi, sigur vom primi înapoi înzecit.

Fănică TĂSLĂVAN, locotenent colonel în rezervă

Cum începuturile mele s-au întâmplat aici, am considerat că întoarcerea la obârşie, la pensionare, este un lucru firesc. Satul Filpea din comuna Subcetate este leagănul copilăriei mele. Primii ani ai vieţii i-am petrecut în comunitatea acestui sat, răsfirată pe dealuri şi văi, fără curent electric sau alte facilităţi ale binefacerilor civilizaţiei. Filpea este locul din care am coborât în largul vieţii.

Vlad TONCEAN, economist

Și când am terminat noi facultatea parcă era un trend plecatul în străinătate. Aici am împărtăşit cu Ioana acelaşi sentiment, noi eram mult prea ataşaţi de părinţi, de casă şi, cu timpul, de Cluj, încât să plecăm undeva departe. Am decis să lăsăm la o parte aspectul financiar şi să ne luptăm să ne facem un viitor frumos şi o familie împlinită la noi în ţară, aproape de oamenii dragi nouă.

Ioana - Mădălina TONCEAN, economistă

Am avut parte de un colectiv de profesori mai mult decât competent, oameni care îşi făceau meseria cu drag, având o adevarată vocaţie pentru învăţătură, care ne-au insuflat adevarate valori şi principii morale, în afară de cunoştiinţele teoretice, aspecte care au cântărit mult în anii ce au urmat.

Chiar dacă atunci nu apreciam mereu severitatea profesorilor, acum mulţumesc profund fiecăruia în parte, fiindcă, toţi împreună, au reuşit să-mi modeleze caracterul şi să-mi pună în valoare punctele forte pentru a sti ce vreau să fac în viitor.

Ioan ŢIFREA, avocat (?-1947, Subcetate)

Sunt Oameni care nu trebuie uitaţi. Locul lor este alături de nume importante ale culturii româneşti. Prin prestanţa lor au dus faima locului lor de naştere: comuna Subcetate. Noi, urmaşii, trăim sentimente de mândrie găsind în arhive numele comunei Subcetate, ca locul lor de obârşie. Unul dintre acestea este al avocatului Ioan Ţifrea, cu o poveste de viaţă emoţionantă.

A dobândit o cultură aleasă la liceul din Braşov, apoi la Universitatea din Budapesta.

A desfăşurat cu competenţă şi dăruire o vie activitate pentru cauza naţională a românilor din Imperiul Austro–Ungar. A lucrat timp de zece ani ca secretar la Ambasada română din Budapesta. În timpul desfăşurării procesului Memorandumului, avocatul Ioan Ţifrea îndeplinea funcţia de secretar al Comitetului Român din Budapesta. A participat la procesul memorandiştilor din Cluj, având rolul de legătură între acuzaţi şi apărare. A ajuns, aşadar, unul din oficialii de stat români de până la 1918.

Laura URZICĂ, învăţător emerit

Doamna Laura Urzică a desfăşurat întreaga activitate didactică în localitatea sa natală: o carieră de dascăl la Subcetate: 1935-1965.

Pentru activitate îndelungată şi merite deosebite, precum şi pentru contribuţia adusă în dezvoltarea învăţământului de cultură generală şi a învăţământului profesional şi tehnic, se conferă doamnei Urzică Laura, învăţător la Şcoala medie Subcetate Topliţa, titlul de Învăţător Emerit al Republicii Populare Romîne, în 1965.

Sanda VODĂ, profesor

Întotdeauna mi-am dorit să lucrez cu oamenii şi consider că profesia de dascăl este una dintre cele mai frumoase. Deşi este lipsită de prea multe beneficii materiale, ea poate avea foarte multe satisfacţii morale, oferindu-ţi posibilitatea de a demonstra cât de util poţi fi pentru societatea din care faci parte. Şi ce poate fi mai frumos decât să vezi cum creşte şi se dezvoltă puiul de om picurând în fiecare zi lumina cunoşterii în el?

Mulțumiri colaboratorilor:

 

 David BORDEA, elev

 Ana-Alexandra DOBREAN, elevă

Aurel-Dan DOBREAN, elev