sâmbătă, 25 februarie 2017

8 Martie 2017: Doru Bucur, Marica Valentin, Ionel Simota


          Odă pentru mama
                                        de Doru Octavian Bucur

Ce bine mai era la sânul ei,
Când nu ştiam de-Olimp, de grecii zei,
În braţe ea uşor mă legăna,
Cu glas duios o doină îngâna,
Până ce moşul Ene pe la gene
Căsca şi el şi adormea de lene.
Nu aveam gânduri negre şi necazuri,
Dacă doream, puteam să fac şi nazuri,
Căci orice prostioară odorul o făcea,
Mama cea bună, blândă, pe loc o şi ierta.

Mi-aduc aminte de o întâmplare,
Una banală, simplă, ca oricare.
Eram în curte, călăream un băţ,
Cu el între picoare eu îl struneam în hăţ.
Trecea pe drum un om bătrân, cam tuciuriu,
Cu barbă şi cu traistă şi fluiera-n pustiu.
Se sprijini de poartă şi trase fum din pipă.
Cocoşul pe găină dădea dintr-o aripă.
Grivei, când îl zări, se puse pe lătrat,
Pisoiul de pe prispă porni pe scheunat.
-„Ţi-e de vânzare, doamnă, copilul mititel?...
Şi-opreşte-odată javra, spurcatul de căţel,
Că nu aud răspunsul de marea gălăgie...
Şi-adu ceva bucate, pomană ca să-ţi fie!”
De spaimă fug la mama şi ea mă saltă-n braţă.
-„Auzi ce vrea ţiganul, să nu-l mai văd la faţă!”
-„Nu-i de vânzare, bade, te du, se face seară,
Şi baba te aşteaptă, hai, mişcă şi te cară!
Dar ca să vezi, ţigane, că nu-s aşa hapsână,
Ia pita asta, ceapa şi halca de slănină
Şi du-te-acasă, nene, şi Domnul te păzească
Şi-n cap să nu-ţi mai treacă o vorbă-aşa prostească!”
Îi mulţumi bătrânul şi-o luă din loc sărmanul,
Luându-şi pe umeri traista şi îmbrăcând sumanul.
Cum să mă vândă mama, aşa, la orişicine!
În porţile din preajmă râdeau nişte vecine
Mai mult de sperietura prin care am trecut,
Să nu mă ia ţiganul! Asta a fost demult.

De lungă vreme mama pe lume nu mai este,
Îi port în minte chipul, acela din poveste.
S-a dus încet, încet, pierzându-se în ceaţă,
O bură albă, albă o-ntunecă la faţă,
Nu mi-a făcut măcar un semn de bun rămas,
Nu auzii defel al paşilor ei glas
Cum se îndreaptă înspre veşnicie,
Nu am găsit pe masă vreo hârtie,
Un bileţel că vrea să urce-n cer,
Din viaţă-n moarte, de ne-nţeles mister.
O strig prin somn şi mă frământ în van,
Şi mă trezesc deodată cu ochii în tavan.
Icoana ei divină rămase amintire,
Ţesută, împletită cu nevăzute fire.

Ce bine mai era la sânul ei,
Habar n-aveam de Parlament, mişei,
Corupţie şi partide, minciună, D.N.A.,
Cătuşe pentru Hoţul ce ţara o fura.
Mă simt străin, scârbit de toate şi de tot,
Aş vrea să-i văd grămadă cu labele sub bot.
Tot mai bătrân mă simt căci zilele se scurg,
Mă-ndrept şi eu ca mama spre sângeriu amurg.

Noi, voi, copii maturi, ne-am risipit în lume,
Nu ne mai ştim de soartă, de nume şi prenume,
Cu toţi avut-am mame, sau încă mai avem,
Unele sunt bătrâne, dar tinere le vrem,
Deşi timpul nu iartă. Aşa cum este scris,
Toate aceste gânduri se-adeveresc în vis.
E ziua lor, o Doamne! Câte-un buchet de flori
Să ducem la morminte, în braţele fiori,
Măcar atât să facem, o dată-n an nu-i mult,
Băieţi şi fete, tineri, trecuţi de ani, adult,
Să răsplătim din inimi pe cea de ne-a născut,
Ne-a dat bună povaţă şi-n cinste ne-a crescut.


          Mamei
                     de Valentin MARICA

Se-mpuținează apa în fântâni,
Pașii tăi se tot împuținează.
A înflorit rugina la țâțâni.
Pragu-i ochi ce-ntruna lăcrimează.

Prin geam se vede tulbure în drum.
Pasăre în moarte-i crucea ninsă.
Roata de la car se face scrum
Și șuier poarta, niciodată-nchisă.

Ți-e slabă mâna ce m-a scăldat întâi.
Cu greu îți urci privirile la grindă.
Ascunsă-n foi de Biblie, la căpătâi,
Doar umbre vin de umeri să te prindă.

În împăcarea cu Iisus, preabunul,
Mă chemi să-ți fiu surâs, în rugăciune.
Ai strânge lujerii de iarbă-ntr-unul,
Potir să-mi fie, miere de răpciune.

Rupi din buza pâinii, mângâi masa,
Când râde joc în pâlpâiri târzii.
Fior de înviere umple casa,
Ungher se-nclină, icoană să îi fii.

Cu tremur în bărbie, stai, istovitor,
Când noaptea-neacă urme de lumini.
Nu clipește ochiul și rămâi uscior...
Eu, uscior în lume, împovărat de vini

          URARE DE PRIMĂVARĂ
                                de Ionel Simota

La mulţi ani, femei de pe pământ,
Cu chip de mame, ca de sfânt,
Cu chip de soaţe sau iubite
Ce din lumină-s despletite,
Chip de fecioare smulse din surâs,
A căror naşteri Dumnezeu le-a plâns!
Să fie fericire-n calea lor
Şi gând curat în trupul roditor!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu