joi, 20 aprilie 2017

DOR DE GRECIA

Thessaloniki, Paralia Katerini, Meteora, Atena, Corinth, Delphi, Loustaki, Delphi, Termopile, Panteleimonas, Olimp…


2008, aprilie. Se întrevede posibilitatea unei călătorii la care am râvnit de multă vreme…
Grecia! Legendele şi miturile Olimpului care mi-au tulburat adolescenţa, care m-au scos din firescul vieţii. Am îndrăznit atunci să citesc Iliada şi Odiseea lui Homer. Nu mi-a fost uşor să mă familiarizez cu tumultul de personaje reale şi mitologice, să înţeleg disputele zeilor care îşi aveau sălaşul pe Muntele Olimp. Fotografiile, descrierile, imaginile video nu pot decât parţial reda splendoarea narurii, priveliştile magnifice pe care le poţi percepe şi aprecia doar cu proprii ochi. Apoi, contactul direct cu creaţiile naturale şi umane incită şi puternice trăiri sufleteşti personale, unice, greu de împărtăşit.
Pornim să ne minunăm de vechea civilizaţie grecească într-o călătorie lungă, ambiţioasă. Greu de imaginat că voi mai reuşi să-mi adun puterile pentru o altă incursiune în lumea şi civilizaţia greacă în ambianţa ei reală! Voi reveni ori de câte ori îmi va fi dor graţie impresiilor şi amintirilor pe care le voi lua cu mine acasă, ascunse într-un loc tainic al sufletului meu.
Un scurt periplu în oraşul Thesaloniki, al doilea ca mărime din Grecia după Atena şi cu o vechime de peste 2300 de ani, ne introduce în atmosfera civilizaţiei elene şi ne oferă posibilitatea de a poposi în diferite momente importante din istoria bogată a acestei aşezări.
Purtând numele soţiei regelui Cassandru al Macedoniei, Thessalonika, care era totodată sora lui Alexandru Macedon şi fiica regelui Filip al II-lea, oraşul a fost fondat în anul 315 î.Chr. pe malul Golfului Termaic. Cu toate acestea, există în această zonă şi urme de cetăţi preistorice de la începutul epocii fierului, cetăţi a căror existenţă o confirma Herodot în secolul al V-lea î. Hr.
Coborâm din autocar şi ne îndreptăm paşii spre Turnul Alb, în prejma căruia se află şi statuia împăratului Alexandru Macedon. Traversăm artera paralelă cu marea, arteră care respectă traseul unui vechi drum al Imperiului Roman, Via Egnatia, drum care lega Iliria, Macedonia şi Tracia. Sus, pe înălţimea unei coline, se zăreşte Agora! Jos, la poalele acesteia, apa limpede şi liniştită a golfului! Briza dimineţii ne înviorează după călătoria de peste douăzeci de ore cu autocarul. Întâlnim urme şi simboluri ale civilizaţiei elenistice, dar şi din vremea dominaţiei romane, bizantine, veneţiene şi turceşti.
Macedonia, ai căror locuitori sunt de rasă doriană, devine unul dintre statele cele mai puternice ale lumii greceşti în vremea lui Filip al II-lea (359-336 î. Chr) şi a urmaşului său, Alexandru cel Mare.





Statuia ecvestră a viteazului rege Alexandru Macedon, înălţată pe un înalt soclu, aminteşte de epoca de glorie a macedonenilor, de vremea în care au fost puse temeiurile acestui oraş; ea scrutează până în depărtare întinderile apei şi veghează peste timp tihna şi prosperitatea locuitorilor. În apropiere se află Turnul Alb. Construit de veneţieni în secolul al V-lea pe amplasamentul vechiului turn bizantin deja distrus, a devenit în timp simbolul oraşului Thessaloniki. Garnizoană, apoi închisoare, turnul adăposteşte în prezent un muzeu.
Important şi puternic oraş în timpul perioadei elenistice, Thessalonik continuă să înflorească şi sub stăpânirea romană, fiind capitala provinciei Macedonia. Însuşi Cicero, care a vizitat oraşul în anul 58 î.Hr., lasă numeroase şi preţioase mărturii despre cetate şi locuitorii săi. În războiul civil dintre trupele lui Cezar şi cele ale lui Antoniu şi Octavian (49-31 î. Hr.), oraşul Thessalonic se aliază celor din urmă, care îl vor declara oraş liber în urma victoriei repurtate, ceea ce înseamnă că oraşul se va bucura de numeroase favoruri. Se organizează aici în această epocă jocuri universale cu mult fast, aşa-numitele Pythia şi Olympia.
În anii 50 după Hristos, Thessaloniki, imagine a progresului şi a prosperităţii, este ales de Apostolul Pavel pentru a predica religia creştină. Epistolele I şi II adresate thessalonicienilor reprezintă patrimoniul spiritual lăsat de Apostolul Pavel cetăţii.
Priveliştea, aerul răcoros, liniştea oraşului, freamătul primăverii din jur şi plimbarea pe faleza mării ne bucură şi ne incită curiozitatea de a vedea şi de a afla lucruri noi. Oraşul abia se trezise la viaţă. Cei matinali erau deja pe faleză pentru a-şi face înviorarea, deplasându-se în paşi sprinţari.




Ajungem în Piaţa Aristotelus şi ne fotografiem pe rând lângă statuia înţeleptului grec. Ne îndreptăm apoi spre Arcul şi Rotonda lui Galerius.





Arcul de Triumf al lui Galerius, Rotonda (Biserica Sfântul Gheorghe) şi Agora ne poartă în epoca împăratului roman Galerius, când oraşul a cunoscut cea mai frumoasă înflorire din toţi anii de ocupaţie romană.
Arcul lui Galerius este situat în dreptul străzii Egnatia, pe axa nord-sud care merge de la Rotondă la Palat. Înălţat în secolul al IV-lea pentru a comemora victoriile lui Galerius asupra perşilor, Arcul este decorat cu basoreliefuri sculptate în marmură, ilustrând înfruntările dintre macedoneni şi perşi.
Rotonda, o construcţie din cărămidă în plan circular, cu un diametru de 24,5 m, servea la început de mausoleu sau de templu dedicat zeului Cabir. În timpul lui Teodosie cel Mare (sec. al IV-lea d.Hr.), monumentul a devenit biserică creştină: Biserica Sfântul Gheorghe. Mai pot fi văzute secvenţe din superbe mozaicuri murale cu care biserica a fost decorată în epoca probizantină, mozaicuri distruse însă de trecerea timpului.
Vizităm în continuare trei biserici purtând semnele unor diferite epoci istorice: o biserică paleocreştină, Agia Achiropitii, Agia Sofia şi Biserica Sfântul Dumitru. Cu o duminică în urmă se sărbătorise intrarea lui Isus în Ierusalim, iar decoraţiunile florale din aceste biserici fac dovada bucuriei creştine.








Agia Sofia, biserică a înţelepciunii divine, având similitudini cu Agia Sofia din Constantinopol, se ridicase pe amplasamentul unei biserici dedicate sfântului Marc după Conciliul ecumenic de la Niceea din 335. Doar mozaicul boltei datează de la fondarea ei, căci aspectul exterior a fost modificat în epoca turcocraţiei.
Biserica Sfântul Dumitru, situată la nord-vest de Forul Roman, a fost consacrată sfântului Dumitru izvorâtorul de mir, sărbătorit de creştinii ortodocşi şi greco-catolici la 26 octombrie. Sfântul Dumitru, ale cărui moaşte odihnesc în această biserică, este considerat protectorul şi patronul oraşului Thessaloniki. Situată pe amplasamentul unei capele dedicate sfântului, biserica a trecut prin două incendii, unul total în secolul al VII-lea şi unul parţial în anul 1917. Restaurată în 1949, biserica prezintă interes prin remarcabilele mozaicuri murale reprezentând diferite momente din viaţa sfântului Dumitru.
Gândul mă duce acasă, la biserica noastră din Subcetate, dedicată aceluiaşi sfânt protector.
Popasul nostru de câteva ore în Thessaliniki a fost încântător, suficient pentru a ne reface forţele şi pentru a continua călătoria. Vom petrece noaptea în apropiere de Paralia Katerini, una din staţiunile turistice situate pe Riviera Olimpului.
Între timp, învăţăm şi câteva cuvinte greceşti: „parakalo”- vă rog, „efaristo”- mulţumesc, „kalimera” – bună dimineaţa, „kalispera” – bună seara, „kalinihta” – noapte bună etc.
Ajungem, aproape de miezul nopţii, la Paralia Korinos. Este noaptea Învierii, aşa că învingem oboseala şi ne grăbim să luăm lumină de la Agia Fotini din Paralia Katerini. Abia apoi ne lăsăm furaţi de magia somnului.




În dimineaţa de Paşti - Duminică, 27 aprilie - ciocnim ouă roşii şi mâncăm cozonac, ca la noi acasă. Surpriza pentru această mare sărbătoare este excursia care va urma la Complexul Monahal de la Meteora. Informaţia din programul excursiei nu ne spune mare lucru dacă nu ne-am informat în prealabil despre acest obiectiv. Rămâne una dintre cele mai neaşteptate şi nesperate surprize din viaţa mea. Această călătorie se derulează sub semnul descoperirii unor locuri noi, încântătoare, fascinante.
Străbatem Pieria, regiunea cu Muntele Olimp numit şi Pantheonul grecesc. 




Urmărim cu nerăbdare de la fereastra autocarului să putem vedea crestele acestui munte sacru, care rămân acoperite de ceaţă, spre dezamăgirea noastră. Fiecare loc din Grecia are propriile sale legende. Profilată pe întinderea albastră a Golfului Termaic, la Marea Egee, se vede străvechea Cetate Platamonu dominând împrejurimile.




Din Macedonia, trecem în Tesalia, provincie a cărei capitală este Larrissa. Tesalia, cu pământ roditor şi udată de ploile abundente de vară, este grânarul Greciei.
Traversăm Valea Trembi, cu o vegetaţie luxuriantă, însoţind defileul apei printre munţi, şi admirăm privelişti de vis. Ne oprim la Izvorul Afroditei. Se spune că cine se spală cu apă din acest izvor rămâne veşnic tânăr. Fermecaţi de poveste, ne improspătăm şi noi faţa cu apa acestui izvor, apoi ne închinăm în faţa icoanei Sfintei Paraschiva, vindecătoarea de ochi, de la schitul din apropiere.
Străbatem apoi o regiune aridă, cu arbuşti şi tufişuri, în mijlocul cărora, ici şi acolo, chiparoşii îşi înalţă vârful spre cer, şi ne îndreptăm spre nord-vestul Tesaliei. În partea stângă se văd în depărtare crestele înzăpezite ale Munţilor Pindului. Refrenurile muzicale elegiace din autocar sunt în consens cu vremea mohorâtă din acea zi. Deodată, apar în câmpul nostru vizual Meteorele! În faţa acestor giganţi de piatră suntem cuprinşi de extaz şi mirare. Par nişte meteoriţi căzuţi din cer pe pământ. De fapt, regiunea aceasta a fost cândva acoperită de mare, iar meteorele nu sunt altceva decât nişte roci conglomeratice monumentale aflate cândva pe fundul mării, erodate de apă şi de vânturi. Ele stăjuiesc majestuos şi falnic cele două aşezări turistice situate la poalele lor: Kalambaka şi Kastraki. Miturile antice spun că pe vârfurile lor locuiau centaurii. Căutate şi locuite de asceţi începând cu secolul al IX-lea, Meteorele au devenit un pământ sacru. Dintre cele 24 de mănăstiri ridicate pe înălţimile Meteorelor, astăzi continuă să funcţioneze doar şase, alcătuind al doilea complex monastic al Greciei, după Muntele Athos. Este vorba despre Mănăstirea Marele Meteor sau Schimbarea la Faţă, Mănăstirea Barlaam, Mănăstirea Sfântul Ştefan, Mănăstirea Sfântul Nicolae de Anapafsa, Mănăstirea Rusanu şi Mănăstirea Sfânta Treime, toate fiind construite în secolele al XIV-lea şi al XV-lea.











Urcăm pe un drum în serpentine spre culmea uneia dintre stâncile gigantice. Peisajele sunt fantastice, încântătoare. Facem dese popasuri pentru a ne bucura din plin de frumuseţile naturii înconjurătoare, privelişti măreţe şi majestuoase, pe care le poţi percepe sinergic, cu toate simţurile, doar prin contactul direct. De aici se pot vedea, răzleţite pe culmile acestor stânci ce ţintesc spre cer, minuscule, din cauza distanţelor, aşezări monastice, adevărate bijuterii arhitecturale ce unesc pământul cu cerul. De fapt asceţii s-au istovit să le construiască pe aceste înălţimi greu accesibile tocmai pentru a fi mai aproape de Dumnezeu.
Accedem direct din şosea, trecând doar un pod, în Mănăstirea Sfântul Ştefan, una dintre cele două mănăstiri de maici. Ne plimbăm în voie în grădina edenică a mănăstirii, inspirăm aerul tare al muntelui, admirăm peisajele fascinante din balconul mănăstirii, aşezarea care se întinde la poalele muntelui, Kalambaka, vizităm interiorul bisericii şi muzeul amenajat în vechiul refectoriu. Aici vedem manuscrise cu miniaturi splendide, cu titluri şi litere iniţiale caligrafiate policrom cu o artă remarcabilă, veşminte sacerdotale din ţesături brodate cu fir de aur, cruci din argint şi lemn sculptat, icoane portabile. Totul este magnific!
Următorul popas este la Mănăstirea Marele Meteor, cea mai veche, cea mai mare şi cea mai importantă din acest complex monastic. Locul de mănăstire, un loc divin, un adevărat paradis terestru, a fost ales de călugărul Athanasios, în sec. al XIV-lea. Ascetul a trăit o vreme singur pe aceste stânci abrupte şi aproape insurmontabile, atinse înainte de venirea lui doar de razele soarelui şi de vulturi. Apoi a construit un ermitaj şi a constituit prima  comunitate monastică. Succesorul său, desemnat de însuşi Athanasios, a fost Ioasaf, considerat al doilea fondator al mănăstirii, descendent dintr-o familie imperială din Bizanţ, a Paleologilor.
La mijlocul secolului al XVI-lea, mănăstirea a cunoscut o mare înflorire. Chiar şi voievodul valah, Neagoe Basarab (1512-1521) a finanţat construirea unui turn şi a unei scări exterioare din lemn.
În zilele noastre se pătrunde uşor în mănăstire, urcând scările tăiate în stâncă în 1922.
În ciuda vicisitudinilor celor şase secole de existenţă, Marele Meteor şi-a păstrat strălucirea şi cea mai mare parte a comorilor şi relicvelor sale: fresce şi icoane portabile, inscripţii gravate în marmură, manuscrise (640), cele mai vechi fiind din sec. al IX-lea, miniaturi, unele fiind adevărate opere de artă, documente, tipărituri, numărând 450 din secolele al XV-lea – al XIX-lea, între care sunt ediţii rare, cu coperte luxoase, cărţi liturgice, patristice, capodopere ale antichităţii clasice, gramatici, manuale. În muzeul mănăstirii sunt expuse numeroase icoane portabile de o mare importanţă pentru vechimea şi valoarea lor artistică deosebită, broderii cu fir de aur (epitafuri), sculpturi în lemn, aurării şi argintării reprezentând în special cutii cu moaşte.
Remarcabile sunt iconostasul sculptat din lemn, adevărată capodoperă aflată în biserica principală numită Katholikon, cutiile cu moaşte ale fondatorilor Marelui Meteor, preafericiţii Athanase şi Ioasaf.
Aşadar, Marele Meteor este cea dintâi mănăstire construită aici şi pe cea mai înaltă stâncă, atingând 613 m.
Ultimul popas îl facem la Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas, situată în apropiere de satul Kastraki. Este o mănăstire de dimensiuni reduse, cu arhitectura dispusă pe etaje, pe potriva stâncii pe care a fost construită.
Cu atâtea imagini fermecătoare în minte şi în faţa ochilor, stăpâniţi de emoţiile zilei petrecute la Meteore, străbatem acelaşi drum, spre Paralia Korinos, spre a ne lua porţia de odihnă nocturnă.
Facem popas la un atelier de icoane bizantine unde ni se explică într-o frumoasă şi autentică limbă românească, înainte de a ne alege câte un suvenir, tehnica de realizate a icoanelor pe lemn.
Ne sculăm odată cu răsăritul soarelui din marea Egee. Profităm de câteva clipe de răgaz pentru a admira întinderea de smarald a mării scânteind în razele răsăritului de soare şi crestele semeţe înzăpezite ale Munţilor Olimp, sprijinind imensa cupolă a cerului senin.

Pornim spre Sud, având Marea Egee în stânga şi Olimpul în dreapta. Imortalizăm prin fotografii, dar şi în minte şi suflet imagini de vis, de neuitat!
Ni se propune un popas în satul Panteleimonas, situat în Munţii Olimp, o aşezare veche, de peste 400 de ani. Întemeiat de un călugăr venit de pe Muntele Athos, satul este astăzi un loc mult vizitat de turiştii de pretutindeni. Plimbarea pe strâmtele străduţe pietruite, şerpuind printre vilele de vacanţă construite în stil tradiţional, sugerează o întoarcere în timp. De la această înălţime se poate admira Riviera Olimpului şi îmbrăţişarea cerului şi a mării la orizont. Ne oprim câteva minute pe terasa unei taverne, apoi rostim fiecare în gând o scurtă rugăciune de mulţumire în bisericuţa din inima aşezării.




Pornim din nou la drum… Cât vezi cu ochii, plantaţii de măslini, diverse culturi agricole, munţi, mare şi, deasupra, cer: un tablou natural panoramic ale cărui dominante sunt diferitele nuanţe de verde proaspăt, primăvăratic şi de albastru, dar cu tuşe de gri, culoarea pietrei, de galben, culoarea culturii de rapiţă şi a florilor plăcut mirositoare ale arbuştilor de pe marginea şoselei. Atâţia maci crescând şi înflorind în voie pretutindeni nu am văzut niciodată! Din marea Egee, însoţindu-ne o vreme în călătoria noastră spre sud, se înalţă un munte de piatră care pare fără capăt. Este Insula Eubeea, a doua ca mărime după Creta.
Ocolim Atena şi ne îndreptăm spre Corint, să vedem canalul care desparte Grecia continentală de Peloponez. Început în vremea împăratului roman Nero, canalul a fost finalizat abia în anul 1893. Lung de 6 km şi înalt de 80 m, canalul permite legătura directă între Marea Egee şi Marea Ionică. Ne oprim în imediata lui apropiere. Ne înghesuim când de o parte, când de cealaltă a drumului care trece pe podul care îl traversează. Privim jos, între pereţii prăpăstioşi, coloraţi în diferite nuanţe de cafeniu şi galben, firul de apă reprezentând locul de întâlnire a celor două mări, reflectând azuriul cerului. În zare se vede un punct întunecat în creştere. Este un vas marin. Aşteptăm răbdători trecerea sa prin strâmtoarea muntelui şi îl salutăm cu fâlfăiri de mâni. Ni se răspunde printr-un şuier scurt.



Căutăm să cumpărăm mici amintiri legate de Corint. Printre ilustratele pliantelor puse în vânzare sunt unele şi cu icoana apostolului Pavel… Mi-amintesc de Epistolele acestuia către corinteni. Îmi propun să le recitesc la întoarcere…
Citez Imnul în cinstea dragostei care, prin nobleţea şi bogăţia lui de gândire, s-a bucurat de admiraţie în toate timpurile şi care constituie una din paginile nemuritoare ale liteaturii omenirii.

„Chiar de aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor,
dacă nu am dragostea,
nu sunt decât o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor.
Chiar dacă aş avea darul profeţiei,
Şi aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa,
Şi aş avea o credinţă desăvârşită,
Încât să strămut munţii,
Dacă nu am dragostea, nimic nu sunt.(…)
Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare;
nu invidiază, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene;
nu este necuviincioasă, nu umblă după ale sale;
nu se supără, nu ţine socoteală de rău;
nu se bucură de nedreptate, ci se desfată de adevăr.
Ea toate le acoperă, toate le crede;
Toate le nădăjduieşte, toate le îndură.”(…)[i]

Dacă răsăritul soarelui îl admiram la Marea Egee, în apropierea Muntelui Olimp, apusul, la fel de fascinant îl urmărim la Marea Ionică, în staţiunea Loutraki, plimbându-ne pe faleză. Este o staţiune balneară şi turistică situată foarte aproape de Corint, cu hoteluri luxoase, cu cazinouri. Este un loc de agrement şi odihnă pentru cei pe care viaţa îi răsfaţă...



Marea Egee de-a lungul căreia drumul ne conduce spre Atena poartă numele regelui Egee, tatăl lui Tezeu.
Urmează întâlnirea cu Atena! În lumina crepusculară, oraşul ne farmecă chiar la prima vedere, prin armonia dintre nou şi vechi, vizibilă pretutindeni. Ni se spune că vom înnopta la hotelul Lido, aflat foarte aproape de Piaţa Omonia. Privim din autocar ansamblul arhitectonic format de Academie, Universitate şi Biblioteca Naţională, care dau un aspect particular străzii ce se îndreaptă spre această piaţă centrală, considerată inima capitalei din toate vremurile.
Ne culcăm cu gândul la întâlnirea matinală din ziua următoare cu Acropole.
Parcurgem drumul de la hotel spre Acropole pe jos, cu pas grăbit, pentru a respecta ora planificată pentru vizită. Acolo ne întâmpină soarele binevoitor al dimineţii şi însoţitoarea noastră. Ne strecurăm şi noi printre numeroasele grupuri de turişti, cărora ghizii li se adresează în toate limbile pământului. Avem surpriza de a o întâlni pe Angheliki, o fată care studiase la Cluj-Napoca şi care vorbeşte frumos româneşte. În timp ce ea ne dă explicaţii detaliate, noi nu prididim să relaţionăm cele spuse de ea cu imaginile impresionante care se derulau sub ochii noştri. Este greu să te decizi: să te bucuri de priveliştile locului sau să le fotografiezi?!
Atena care poartă numele zeiţei Atena, zeiţa înţelepciunii, era cunoscută în antichitate şi ca cetatea lui Tezeu, regele cel mai ilustru al Atenei. Oraşul modern de astăzi se aglomerează în jurul colinei stâncoase a Acropolei care domină majestuos bazinul atic, de la înălţimea de 156 m, conservând amintirile trecutului său.
Locuită încă din neolitic, colina este multă vreme centrul administrativ al Atenei. Apoi, după ce centrul administrativ se mută în regiunea Agorei, colina devine un loc consacrat cultului.
În secolul al VIII-lea î. Hr., fiind construit aici primul templu în onoarea zeiţei Atena, Acropole devine definitiv sanctuarul Atenei. În epoca lui Pericle, pe Acroplole s-au construit monumentele care au făcut-o celebră pentru totdeauna.
Admirăm de aproape monumentele de pe Acropole, dar şi Teatrul Odeon, situat pe versantul sudic, Areopagul, Agora Veche, Agora Romană, Colina Lycabette, încoronată cu Biserica Sfântul Gheorghe, apoi priveliştile panoramice minunate ale oraşului, mărginite de linia orizontului.
Urcăm apoi pe stânca lui Ares numită Areopagul, o colină stâncoasă, cu funcţii administrative şi juridice în vechime. Este legată şi de răspândirea creştinismului deoarece aici Sfântul Pavel s-a adresat prima oară atenienilor în anul 54 după Christos.











Coborâm de pe Acropole, spre Vechea Agora, pe calea panateneenelor, călcând cu emoţie pe trepte păstrate din antichitate.
Ne plimbăm printre vestigiile unor edificii cândva maiestoase, care împodobeau Vechea Agora şi ne îndreptăm spre Kolonos Agoraios, care se înalţă în partea vestică a Vechii Agore. Urcăm spre Templul lui Hephaistos, unul dintre cele mai bine conservate din Atena, cu 6 x13 coloane şi cu faţadele decorate cu frize. Pe frontoanele vestibulelor se pot vedea reprezentate la est luptele centaurilor, iar la vest, luarea Troiei.
Antichităţile scoase la lumina zilei cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate în Agora veche sunt expuse în Muzeul amenajat în Porticul Attalei, reconstruit. Galeria de la parter cuprinde sculpturi din perioada clasică, elenistică şi romană.








La est de Agora Veche se află Agora Romană (Agora lui Caesar şi Augustus). Au rămas o parte din ruinele Bibliotecii lui Hadrian, fondată în secolul al II-lea după Hristos, un edificiu ce cuprindea săli pentru manuscrise, conferinţe şi pentru lectură.
În partea de est a sitului se află Turnul Vânturilor, un edificiu octogenal ridicat în sec. I după Chr., care funcţiona ca un orologiu hidraulic, fiind prevăzut cu cadrane solare, dar şi ca un planetarium. Numele este dat de decoraţiunile în relief reprezentând figurile alegorice ale celor opt vânturi.
În apropiere, câteva coloane dorice au rămas mărturia a ceea ce a fost cândva Templul lui Zeus Olimpianul, un sanctuar consacrat acestei zeităţi, început în secolul VI.a.Chr. şi terminat în vremea împăratului Hadrianus. Atenienii au înălţat şi un frumos arc de triumf, în onoarea împăratului care urma să participe la inaugrarea templului. Sunt prezente aici şi relicvele din Poarta lui Hadrian.






Oraşul vechi al lui Tezeu, care se întinde în faţa Porţii lui Hadrian din Agora Romană, oferă un muzeu în aer liber şi posibilitatea unei scurte călătorii în trecutul istoric al oraşului. La tot pasul, turistul găseşte colţuri liniştite, chiar în grădinile sau curţile vechilor case, unde se poate degusta un pahar de vin sau de uzo.

 Aceasta este Plaka, cartierul pitoresc al Atenei situat în partea ei nordică, care a păstrat până în zilele noastre atmosfera vechiului oraş, prin casele în stil tradiţional cu curţi pavate, prin bisericile bizantine, prin străduţele înguste. Ne propunem să revenim pentru a ne petrece seara într-o tavernă. Urmează să facem o croazieră pe mare până în Insula Egina, cu plecare din Portul Pireu














În ziua următoare vom pleca spre Delphi, dar nu înainte de a fi prezenţi, la o oră matinală, în faţa impetuosului Palat al Parlamentului. Aici, aşteptăm amestecaţi în mulţimea de turişti, momentul schimbării gărzii de la Monumentul Soldatului Necunoscut. Ne postăm în faţa evzonilor gărzii prezidenţiale, agreabile prezenţe statuare în ţinută tradiţională ireproşabilă, amintindu-ne din arta greacă antică atleticele reprezentări în marmură ale frumuseţii umane. Este un spectacol impresionant de câteva minute, pe care îl urmărim cu curiozitate şi admiraţie.
În apropiere vedem imensul Stadion Panathenaikos, construit din marmură pe ruinele unui stadion antic, cu scopul de a găzdui primele jocuri olimpice moderne în 1896. Apoi ne plimbăm în Grădinile Amaliei. Este Parcul Naţional considerat adevăratul plămân al oraşului, cu o mulţime de copaci şi flori exotice pe care le vădem doar în cărţi.






Am văzut locuri minunate în Atena, dar am râvnit la mai mult. Mi-ar fi plăcut să vizitez Pinacoteca Naţională, Muzeul de Artă Populară Greacă, Muzeul Numismatic, Muzeul Arheologic Naţional al Atenei. Dar pentru toate acestea era nevoie de mai multe zile… Am plecat din Atena bucuroşi pentru cele văzute şi cu speranţa unei reveniri…
De la Atena ne îndreptăm spre Delphi, un sit grandios situat pe versantul sud-vestic al Parnasului care acum, la sfârşit de aprilie, are crestele înalte de peste 2500 m încă înzăpezite. Aici Apollo avea un templu şi făcea oracole prin intermediul pytiei.









Centru religios important, Delphi a strălucit în lumea antică începând din sec. al VII-lea î. Chr. şi până în epoca romană.
Ajungem cu puţin timp înainte de încheierea programului de vizitare a sitului. Reuşim totuşi, cu dificultate, să ne strecurăm printre turiştii care se îndreptau spre ieşire şi să urcăm pe culmea sitului de unde admirăm superbe panorame monumentale. Ne odihnim câteva clipe pe treptele de piatră ale teatrului unde 5000 de spectatori puteau participa în vechime la serbările delfice. Înfruntăm cu stoicism săgeţile fierbinţi ale soarelui şi scrutăm povârnişurile abrupte ale muntelui sfârşind în mare, la numai 15 km de aici. Pretutindeni, imense culturi de măslini!
Câtă zbatere pentru un popas de doar două ore la Delfi! Urmează o călătorie lungă până la Paralia Katerini, unde vom petrece o seară grecească şi ne vom odihni pentru a face faţă drumului de întoarcere acasă.
Simţim nevoia unui scurt popas la Monumentul de la Termopile, înălţat în cinstea regelui Spartei Leonidas şi a celor 300 de soldaţi spartani învinşi prin trădare de către perşi în anul 480 î. Chr. Citim mesajul adresat trecătorilor, scris în limba greacă pe monument: „Dă fuga, străine, şi spune Spartei că noi am căzut aici, supunându-ne legilor sale!” Avem pornirea lăuntrică de a ne prosterna în faţa eroismului soldaţilor greci. Unii se fotografiază discret, pentru a nu tulbura liniştea din jur, salutând în semn de respect.

În dimineaţa întoarcerii în România ni se oferă surpriza de a urca cu autocarul pe Muntele Olimp, până la înălţimea de 1100 m, pentru a admira superbele privelişti panoramice ale rivierei Olimpului şi pentru a vizita Mănăstirea Sfântului Dionisie de pe Olimp, ultimul obiectiv al excursiei făcute în Grecia. Momente de graţie, reculegere şi bucurie plenară!



  


Pentru cei tineri din grup, călătoria aceasta avea să trezească dorinţa ispititoare de a reveni în Grecia. Pentru mine, este prea mult  să visez la o nouă călătorie.

Text și foto: DOINA DOBREANU

Fragment din cartea Surâsul amintirilor, 2011, p. 265-280





[i] Noul Testament 1992, 1, Corinteni 13: Imn în cinstea dragostei, p. 529

                                                                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu