Moskova - Sankt Petersburg – Kiev. Însemnări dintr-o călătorie.

1984, 6-14 august. Nu este uşor să rememorez ceea ce am văzut în urmă cu 20 de ani în cele trei mari oraşe din fosta URSS! Încerc, nu prima dată în acest interval, să refac traseul excursiei cu ajutorul însemnărilor din jurnalul de călătorie, a numeroaselor pliante şi dispozitive cumpărate cu această ocazie. De fapt, ce altceva puteam cumpăra cu puţinii bani schimbaţi la vamă în afară de nişte mărgele de chihlimbar care m-au încântat în oraşul de pe Neva?

Întâlnesc grupul de excursionişti în aeroportul Otopeni. Aştept cu emoţii primul meu zbor cu avionul! Un avion al companiei Aeroflot ne duce la Moskova. Aici suntem cazaţi la hotelul Sevastopol, situat în complexul hotelier construit cu ocazia Olimpiadei sportive din anul 1980.

Pentru prima zi ni se propune o plimbare cu autocarul prin Moscova. Ne oprim pe Colina Lenin, în prejma Universităţii Lomonosov. Admirăm clădirea Universităţii înaltă de 260 m şi aflăm că în oraş mai există 7 clădiri cu o arhitectură asemănătoare. Aflăm de asemenea că oraşul a sărbătorit în 1954 800 de ani de la întemeierea sa şi că Universitatea fusese fondată în anul 1785. Actuala Universitate Lomonosov se întinde pe 320 ha şi are 30 000 de studenţi şi o bibliotecă cu 6 milioane de volume.

De pe înălţimea acestei coline avem posibilitatea să cuprindem cu privirea panorama oraşului ale cărui margini depăşesc însă cu mult linia orizontului. Ni se arată Stadionul Lenin, unde a avut loc deschiderea jocurilor olimpice în 1980, Mănăstirea Fecioarei (1524), Cheiul Bereşkovskaia, podul Borodino, construit cu ocazia centenarului luptei de la Borodino, gara Kiev, Kremlinul, situat la o distanţă de 8 km…

Următorul popas: Piaţa Roşie şi Kremlinul. Ceea ce mă impresionează în mod deosebit, în Piaţa Roşie, este Biserica Vasile cel Blând, schimbarea gărzii la Mausoleul lui Lenin şi şirul interminabil de vizitatori care aşteaptă răbdători rândul să intre în mausoleul a cărui vizită o aveam şi noi în programul zilei următoare.

Pătrundem cu destulă emoţie în Kremlin, mărturie a trecutului şi a prezentului. Zidurile care înconjoară partea cea mai veche a oraşului Moscova, cu o lungime de 2,2 km, au fost construite în secolul al XV-lea. Aici se află Casa Congreselor, cu 6000 de locuri, construită în 1967. Pentru a nu fi mai înaltă decât celelalte clădiri din preajmă, s-au construit 4 etaje subterane. Arsenalul, datând din secolul al XIX-lea, păstrează expuse în faţă tunuri de la 1812. Vedem Sediul Consiliului de Miniştri, Prezidiul Sovietului Suprem. În Piaţa Catedralelor ni se prezintă Catedrala Adormirea Maicii Domnului (sec. al XV-lea), destinată încoronării ţarilor şi împăraţilor, Catedrala Bunavestire, specială pentru ţar şi pentru familia sa, construită în stil rusesc, Catedrala Arhanghelul Mihail (sec. al XVI-lea), adăpostind mormintele ţarilor ruşi până la Petru I, Paraclisul destinat femeilor de la curtea ţarului, Biserica Doisprezece Apostoli, construită în sec. al XVI-lea pentru patriarh, Clopotniţa Ivan cel Mare (sec. al XVI-lea), cea mai înaltă clădire din Moscova, fiind în trecut punct de observaţie.

Vizităm Panorama Borodino, o clădire circulară pe al cărei perete interior se află pictat un tablou de proporţii mari, reprezentând lupta de la Borodino. Dispunerea circulară a tabloului şi iluminarea lui dau impresia vizualizării unor imagini reale. Pictura, realizată între anii 1910 – 1912, ne transpune în atmosfera luptei de la Borodino din 1812, când s-au înfruntat 640 000 de francezi conduşi de împăratul Napoleon cu 220 000 de ruşi conduşi de generalul Kutuzov. În lupta de la Borodino, o localitate situată la 120 km de Moscova, luptă care a durat 16 ore, au murit 60 000 de francezi şi 40 000 de ruşi.

Plecăm din Moscova spre Leningrad, din gara Leningrad, cu un tren accelerat. După o noapte de călătorie, sosim în gara Moscova din Leningrad şi observăm cu stupoare că cele două gări amintite au aceeaşi arhitectură.

Fondat în 1703, de ţarul Petru cel Mare, Sankt Petersburg a fost capitala ţarilor ruşi. Aici a trăit şi Lenin, de aceea,   începând din 1924, oraşului i s-a schimbat numele, devenind Leningrad. Situat la vărsarea fluviului Neva în Golful Finic, oraşul mai este numit şi Veneţia Nordului, râurile şi canalele sale fiind traversate de 400 de poduri în centru şi de 106 de poduri în suburbii.

Făcând turul oraşului, observăm că toate clădirile au aproximativ aceeaşi înălţime. Explicaţia pe care o primim este respectarea unui ordin ca nici o construcţie să nu depăşească înălţimea Palatului de iarnă. Străbatem în parte, cu autocarul, Bulevardul Nevski (4,5 km), cel mai vechi bulevard, amenajat încă în vremea lui Petru I, bulevard care leagă Amiralitatea de Mănăstirea Nevski. Ne oprim la monumentul lui Petru I. Gândul ne duce la Călăreţul de aramă al lui Puşkin. Privim de pe chei Încrucişătorul Aurora, vasul construit în 1903 cu o lungime de 120 m şi o greutate de 6000 de tone, vas care, cu 500 de marinari în echipaj, a participat la 4 bătălii.

Cine străbate calea până la Sankt Petersburg îşi doreşte în primul rând să viziteze Ermitajul şi Petrodvoreţul.

Ermitajul, complexul muzeal adapostit în cinci cladiri interconectate - Palatul de Iarnă, Micul, Vechiul şi Noul Ermitaj -, adăposteşte 2,5 milioane de opere de artă. Fondat de împărăteasa Ecaterina a II-a la 1764, Ermitajul a fost iniţial o galerie de artă privată. Palatul de iarnă, construit în stil baroc, a ars în 1837, dar a fost reconstruit. Ermitajul vechi datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi a fost construit ca palat pentru oaspeţi, tot la iniţiativa Ecaterinei a II-a. Cu 150 de ani în urmă, s-a deschis publicului Noul Ermitaj, muzeu celebru mai ales prin galeriile de pictură. Sub domnia lui Nicolae I, Noul Ermitaj a fost reconstruit şi mărit, devenind primul muzeu de stat al Rusiei ţariste.

Iată-ne în Piaţa Palatului! În mijloc se înalţă Coloana lui Alexandru înaltă de 47,5 m, alcătuită din cel mai mare monolit din lume, în greutate de 600 de tone. În vârful acestei coloane se află un înger având înfăţişarea lui Alexandru I. Faţă în faţă, se află Palatul de iarnă, construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, şi Clădirea Statului Major, în formă de semicerc.

În cele 4 ore petrecute în muzeu reuşim să străbatem doar o parte a acestuia, imposibil de parcurs într-o zi cei 25 km cât însumează lungimea sălilor.

În Palatul de iarnă vizităm printre altele Galeria războiului cu francezii, sala stemelor oraşelor, sala tronului, sala mareşalilor, sala în stil oriental, sala în stil maur…

În Ermitajul vechi admirăm operele unor cunoscuţi pictori italieni ca Leonardo da Vinci, Titian, Michelangelo ş.a.

În Ermitajul nou se pot vedea opere ale lui Van Dyck, Rubens (peste 40 de tablouri dintre care Coborârea de pe cruce), Rembrandt (26 de tablouri), vase din lazurit, rodonit, porfir, labrados, ceramică, goblenuri etc.; colecţia lui Petru I, sala Alexandru I cuprinzând cadouri diplomatice din argint aurit, sala de concerte cu sarcofagul din argint al lui Alexandru Nevski (în greutate de 1440 kg), cu basoreliefuri reprezentând scene din luptele acestuia.

Petrodvoreţul este reşedinţa de vară a ţarului, ctitorită de Petru cel Mare pe malul golfului Finic, după modelul de la Versailles, şi situată nu departe de Sankt Petersburg. Este vorba de un ansamblu arhitectonic cuprinzând 8 parcuri care se întind pe 1000 de hectare. Parcul de jos, de 120 ha, este cel mai frumos, păstrând fântânile din timpul lui Petru cel Mare. Fântânile funcţionează fără pompe, prin sistemul vaselor comunicante.

Avem privilegiul să fim prezenţi tocmai în momentul deschiderii fântânilor, la ora 11 fix, în ritmul unui fragment muzical din opera Călăreţul de aramă. Trăim clipe de extaz unice!

Cascada principală este străjuită de statui aurite ale unor zei din antichitate. Samson rupând gura zmeului proslăveşte alegoric victoria ruşilor în războiul cu suedezii. Cascada mică, sub forma unor munţi de şah, este străjuită în partea superioară de trei dragoni chinezeşti, iar lateral de statui din marmură. Ne entuziasmăm în faţa multitudinii fântânilor, fiecare distingându-se prin unicitatea sa: fântâni romane, ca cele din faţa Bazilicii Sfântul Petru din Roma, Piramida, Fântâna Soarelui, Fântâna umbrelă, Fântâna stejarului, Danaida, Triton luptând cu monstrul mării, din bronz aurit, Adam, Neptun etc.

Ne depărtăm de Petrodvoreţ cu gândul la minunăţiile văzute şi cu regretul de a nu fi vizitat Palatul Mon plaisir, construit în stil olandez de Petru I.

Din nou la Sankt Petersburg! Vizităm Catedrala Sfântul Isaak dedicată sfântului care, potrivit calendarului ortodox, este sărbătorit la 30 mai. Construită între anii 1818-1852 din marmură, pietre preţioase şi semipreţioase, catedrala este considerată cea mai bogată şi a patra din lume ca înălţime (101m). S-au folosit pentru aurirea cupolei 98 kg de metal preţios şi mercur. Coloanele din faţă sunt din granit, fiecare fiind un monolit cântărind 114 tone. În interiorul său se găseşte bustul arhitectului acestei catedrale, francezul Montferrand, executat din cele 14 feluri de marmură folosită şi în construcţia catedralei. Icoanele sunt realizate în mozaicuri din pietre preţioase şi aliaje, candelabrele sunt din bronz aurit. Ne frapează prezenţa anvonului, element caracteristic catedralelor catolice.

Ne plimbăm seara, până târziu, pe cheiul Nevei, în apropierea Palatului de iarnă, apoi prin oraş, bucurându-ne de perioada de sfârşit a nopţilor albe…

Plec din Sankt Petersburg cu bucuria că am avut prilejul măcar o dată în viaţă să străbat acest important loc în care istoria şi arta domină timpul…

Nopțile albe la Sankt Petersburg:
https://www.youtube.com/embed/4EoUz39nPMM

După o călătorie rapidă cu avionul, facem un popas de o zi în Kiev, un oraş cu tradiţii culturale vechi de 1500 de ani, cu numeroase muzee şi locuri de interes istoric. Programul excursiei prevede turul oraşului cu autocarul şi vizitarea catacombelor Mănăstirii Pecerski.

De pe o colina unde este ridicat Monumentul prieteniei poporului rus şi ucrainean, sub formă de curcubeu, admirăm panorama oraşului de pe Nipru, un oraş care a fost reconstruit după ce fusese distrus în timpul celui de-al doilea război mondial. Se văd de aici cupolele aurite ale vechilor catedrale şi turnurile bisericilor. Oraşul avea altădată două părţi: partea de jos, locuită de cei săraci şi partea de pe colină, locuită de cei bogaţi.

Traversăm fluviul care străbate oraşul pe unul dintre cele cinci poduri şi vedem Insula Niprului, populată în vechime, astăzi transformată în loc de agrement, cu plajă.

Vedem Biserica Sfântul Andrei, biserica imperială construită în stil baroc oriental ucrainean de Bartolomeo Rastrelli, Catedrala Sfânta Sofia, Poarta de aur, principala cale de acces în oraşul vechi, şi, în fine, Mănăstirea Pecerski.

Catedrala Sfânta Sofia, fondată în 1037, a fost construită de prinţul Iaroslav cel Înţelept, în memoria victoriei asupra triburilor de pecenegi. Ea a reprezentant de-a lungul secolelor un important centru politic şi cultural. Actuala catedrală, reconstruită în secolul al XVII-lea, cuprinzând 19 cupole aurite, conservă totuşi mozaicuri şi fresce datând din secolul al XI-lea, între care Maria rugându-se, o împletire de motive laice şi religioase. Datorită acestor vechi mozaicuri, catedrala aparţine UNESCO.

Mănăstirea Pecerski, cu o vechime de peste 900 de ani, a avut un rol important în dezvoltarea culturii, în special în Evul Mediu. Se văd încă ruinele Mănăstirii Bunavestire din secolul al XI-lea. Pătrundem cu strângere de inimă în catacombele unde se află mumiile sfinţilor bisericii subterane. Catacombele, cu o lungime de 500 de metri, sunt nişte labirinturi situate la o adâncime de 5-6 m.

La Kiev au trăit personalităţi proeminente ale literaturii şi artei, între care Taras Shevchenko, Nikolai Ostrovsky, N.V. Lysenko etc. Universitatea kieveană ca şi Teatrul de Operă şi Balet (1901) poartă numele artistului şi poetului Taras Shevchenko, al cărui monument este ridicat în parcul cu acelaşi nume.

Excursia noastră se finalizează cu obositoarea călătorie făcută cu trenul pe ruta Kiev – Bucureşti, nelipsind, desigur, controlul de vamă riguros şi foarte stresant, făcut la ieşirea din URSS…

Text: Doina Dobreanu
Imagini de pe internet

Fragmente din cartea Surâsul amintirilor, 2011, pp. 231-237