MOTO: ODAIA MIROSEA A
DUMNEZEU!
La noi în sat, când
eu eram copil,
Lumină luam din lampa
cu fitil,
Care stătea în vârful
unui cui!
Așa era atunci în
satul meu.
Puținul le zâmbea
celor săraci...
Și lumea nu fugea de
Dumnezeu
Ca să-și îndese
lăcomia-n saci!
Iar mă cuprinse dorul
de ce sunt!
Pot eu să uit de
rădăcina mea,
Aceea de țăran? Mă
vezi cărunt,
Dar sufletu-mi
lucește ca o stea!
Așa era atunci în sat
la noi.
Potecile dintre ușor
și greu
Nu se certau, nu-și
declarau război!
Odaia mirosea a
Dumnezeu!
Nu știu dacă e greu
să înțelegi
Cum e să simți poteca
la urcuș,
Desculț, că doar așa
poți să culegi
Glasul înțelepciunii
celor duși!
La noi în sat vântul
bătea domol,
Ca glasul unui zbor
de licurici
Care ștergea speranța
de nămol!
Suflete mari trăiau în case mici!” Constantin Mosor
Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii
mai, respectiv la 8 mai 2022, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
a fost instituită prin Legea 102/2015.
Propunerea
legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Camera
Deputaților, for decizional, la 22 aprilie 2015, Legea 102/2015 fiind publicată
în Monitorul Oficial din 13 mai 2015. Potrivit actului normativ, marcarea
acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le
reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.
Element
al identității naționale, portul tradițional reprezintă una dintre cele mai
importante forme de cultură ale unui popor. Costumul popular era taina
sufletului femeii, cea care a creat de-a lungul timpului adevarate capodopere
la lumina opaițului, în iernile lungi. (https://muzeul-satului.ro/events/ziua-nationala-a-portului-traditional-din-romania/)
Portul popular românesc din zona Mureşului Superior (Subcetate, Sărmaş, Gălăuţaş şi Topliţa) şi a localităţilor din apropiere (Corbu, Bilbor şi Tulgheş)
Alături
de limbă şi de obiceiuri, portul este un element de referinţă în definirea unui
popor. Portul popular românesc este un element important al manifestărilor
noastre etno-artistice, un element important al culturii noastre materiale şi
spirituale, oglindind deopotrivă continuitatea şi vechimea noastră pe aceste
meleaguri.
Portul românesc s-a născut pe străvechea vatră a civilizaţiei dacice, păstrând elementele fundamentale ale portului dacilor imortalizaţi pe metopele de pe monumentul de la Adamclisi şi pe Coloana lui Traian de la Roma. Asemănarea dintre costumul dacic şi iliric, pe de o parte, şi cel românesc, pe de altă parte, este o dovadă că geneza poporului nostru este traco-iliră.[i] Structura fundamentală şi liniile de croi ale costumului dacic le găsim de-a lungul şi de-a latul ţării, implicit în zona noastră.
Prin trăsăturile sale fundamentale, portul popular românesc exprimă însăşi firea poporului, este expresia temperamentului său clasic. Portul popular a suferit de-a lungul timpului o continuă schimbare, dar structura, liniile simple de croi şi sobrietatea costumului dacic au rămas aceleaşi; trecerea timpului l-a făcut doar mai somptuos, mai plin de culoare şi mai graţios. Costumul popular traditional a supravietuit în zona Topliţei, la fel ca în toată Transilvania până în anii 1960-1965, însă bătrânii satului l-au purtat şi după aceea.
Portul
tradiţional din zona Mureşului Superior (Subcetate, Sărmaş, Gălăuţaş şi
Topliţa) şi a localităţilor din apropiere (Corbu, Bilbor şi Tulgheş) păstrează
trăsăturile fundamentale ale portului românesc de pe întregul areal românesc.
Pe lângă aspectul arhaic al straielor purtate de românii de pe aceste
meleaguri, remarcăm şi terminologia străveche referitoare la port, respectiv
cuvinte ca: „brineaţă”, „cioareci”, „băgătură”, „năframă”, „prigitoare”,
„şâre”, „straie”- cu etimologie necunoscută ; „brinel”, „barbor”, „lunceţ”,
„bartă”, „în costişate”, frâmbi”, „încreţală”, „spătuială”, „a spătui” -
regionalisme nemenţionate de DLRM; „brâu”, „altiţă”, „gurzar” (reg.),
„îngurzitură”, „pănură” (reg.), „teară”, „stative”, „nividitură”, „a nividi”,
„cuşmă”, „a îmbrobodi” – cuvinte pentru care acelaşi dicţionar ne propune o
comparaţie cu cuvinte din alte limbi vorbite în spaţiul sud-est european.
Se
disting două categorii de port popular: de lucru şi „de mândrit”/ de sărbătoare.
Diferenţele nu sunt de ordin structural, ci sunt determinate de calitatea
materiilor folosite, de calitatea şi cantitatea decorului, de ornamentică şi
cromatică. De remarcat este că decorul nu lipseşte nici de pe costumul de
lucru, doar că este mult simplificat.
Elementele
fundamentale ale portului femeiesc sunt cămaşa şi prigitoarea. În vechile
fotografii se poate vedea că femeile purtau pe cap „chindeu”/ ştergarul de cap,
înlocuit apoi cu năframa.
Componenţa
costumului bărbătesc este mai simplă, aceeaşi ca în toată ţara. Bărbaţii purtau
cămaşă lungă, încinsă la mijloc cu brâu/curea, iţari sau cioareci.
Atât
femeile cât şi bărbaţii îmbrăcau haine groase, confecţionate din pănură
(sumane, laibere), cojoace lungi/scurte sau bundiţe.
Lâna,
cânepa, inul şi bumbacul sunt materialele din care se confecţiona costumul
tradiţional. Din pânza ţesută în două iţe, care permitea executarea cusăturii
pe fir, se confecţionau cămăşile femeieşti şi bărbăteşti. Prigitorile şi pănura
pentru iţari, cioareci şi sumane se ţeseau în patru iţe.
Croiul
portului popular din zonă este în general la fel cu cel al portului românesc de
pretutindeni: un croi simplu, fără răscroituri, pe latul şi pe lăţimea
ţesăturii. Acest croi vechi şi simplu al cămăşii femeieşti, din patru-şase laţi
pentru mâneci şi stani, fără nici un fel de răscroială, permite ornamentarea
armonioasă a pieselor, ca şi încreţirea bogată la gât, respectiv a mânecilor în
fodori, încreţire decorată apoi pe muchii cu „lunceţ”.
În
ceea ce priveşte ornamentaţia vechilor costume populare româneşti, implicit a
celor din zona Topliţei, aceasta este armonioasă, discretă şi de efect.
Costumele populare româneşti sunt împodobite prin două procedee tehnice: prin
ţesătură, cu cele două tehnici de ornamentare ale sale: alesătura şi
nividitura, şi prin cusătură şi broderie. Prin ţesătură se ornamentează cele
mai multe piese ale costumului: prigitoarea, brâul, brineţele, ştergarul de cap
şi, mai recent, cămăşile cu ornamentaţia aleasă în război.
Stilul
popular al ornamentelor întâlnite pe cămaşa femeiască nu are egal. Motivele
geometrice sau florale inspirate din mediul înconjurător sunt esenţializate
prin linii simple. Un gust superior se observă în dezvoltarea şi alternarea
echilibrată a câmpurilor ornamentale faţă de albul pânzei. Aceeaşi armonie este
prezentă şi în ceea ce priveşte cromatica portului nostru popular în ansamblul
său, dar şi în ceea ce priveşte decorarea casei ţărăneşti.
Motivele
decorative, atât ale ţesăturilor cât şi ale cusăturilor sunt pregnant
geometrice, dispuse după regulile repetiţiei, alternanţei şi simetriei. În
privinţa motivelor florale inspirate din natură se disting două straturi: unul
tradiţional, uşor de remarcat prin motive mult stilizate, şi un strat mai
recent, reprezentat prin motive ce redau mai realist şi mai colorat modelele
din natură.
Atât
costumul femeiesc, cu cămaşa amplă, cu prigitoarea care înveleşte corpul de la
talie în jos şi cu mijlocul încins cu brâu şi brineaţă, cât şi costumul popular
bărbătesc, fundamental alb, cu cămaşa cu mâneci şi poale lungi şi largi,
încinsă cu brâu sau curea, au o structură sculpturală, punând în evidenţă
liniile principale ale corpului, prin simplitatea compoziţiei şi a croiului. [ii]
Portul
popular românesc din zona Topliţei, ca parte componentă a portului românesc în
ansamblul său, păstrează aceleaşi culori fundamentale: alb, negru şi
roşu-vişiniu, culori de o mare nobleţe şi distincţie, în armonie cu tente de
galben, verde şi albastru, care conferă expresivitate şi vioiciune întregului.
Prin
armonia şi echilibrul între util şi frumos, trăsături ale artei clasice în
general, costumul românesc ocupă un loc aparte în galeria costumelor populare
ale lumii şi exprimă gust artistic şi rafinament, într-un limbaj propriu: croi,
puncte delicate de cusătură, cromatică şi motive ornamentale.
Costumele
populare româneşti din această zonă etnografică, ca parte componentă a portului
naţional românesc, sunt creaţii autentice cu certă valoare artistică şi
istorică.
(Fragment
din cartea CUSĂTURI ARTISTICE DIN SUBCETATE – Harghita, 2008, PP. 12-14, autor
DOINA DOBREANU)
[i] Arta populară românească, 1969,
p. 282
MARIA MONICA STOICA:
RăspundețiȘtergereFelicitări, aveți cu ce vă mândri! Un muzeu inedit, pe care numai pasiunea, priceperea și dăruirea doamnei profesoare Doina Dobrean l-a făcut să prindă viață și să devină un reper cultural remarcabil.🤗🌞💖
M. ZLĂTESCU:
RăspundețiȘtergereFrumoase preocupări, frumoase motivații și explicații: adevărată mărturisire de credință. Simt un strigăt ce răzbate din negurile trecutului spre necunoașterea/ nepăsarea viitorului. Da, este admirabil ceea ce faceți, o confirmare a unor mai vechi credințe: " o lupta- i viața, deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor!"